ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6338/2021

Ședința publică din data de 16 decembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova la 8 mai 2019, reclamantul A. a chemat în judecată pârâta Agenția Națională de Integritate, solicitând ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună constarea nulității absolute a raportului de evaluare nr. x/23.04.2019 întocmit de Agenția Națională de Integritate și comunicat prin adresa nr. x/23.04.2019, anularea raportului de evaluare nr. x/23.04.2019 întocmit de Agenția Națională de Integritate și comunicat prin adresa nr. x/23.04.2019 și, în raport de dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea 176/2010 completată prin legea 54/2019, să se constate prescris dreptul pârâtei de a constata abatere disciplinară și de a emite raportul de evaluare nr. x/23.04.2019.

Prin sentința civilă nr. 346/2019 din 1 octombrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar admiterea recursului, casarea sentinței și, după rejudecare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) și (6) din C. proc. civ., întrucât instanța de fond a respins cererea de probe formulată de reclamant, deși acestea erau utile soluționării cauzei.

În opinia recurentului, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra petitului prin care s-a invocat nulitatea raportului de evaluare, în raport de dispozițiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 252 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii.

A susținut recurentul că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.. Motivarea instanței de fond în sensul că reclamantul a acceptat să participe la ședințe este contradictorie probatoriului, dar și motivării ulterioare. Reclamantul a fost obligat să participe la ședințe, obligație impusă în mod legal prin hotărârile de consiliu local.

A mai arătat recurentul că, pentru a se constata incompatibilitatea de către intimată, aceasta avea la îndemână o acțiune ex contractu, care să aibă ca obiect secundar emiterea raportului privind constatarea stării de incompatibilitate a reclamantului, obiect secundar care să fi fost grefat pe o acțiune care să vizeze ineficacitatea contractului de mandat.

Recurentul a menționat și faptul că unitățile de învățământ și instituțiile publice sunt diferite. A apreciat că numirea și activitatea sa în consiliile de administrație ale unității de învățământ a fost realizată și s-a desfășurat cu respectarea legislației în vigoare. A susținut și faptul că prevederile art. 87 din Legea nr. 161/2003 sunt clare și conțin o enumerare expresă și limitativă a situațiilor de incompatibilitate. În condițiile în care viceprimarul își păstrează calitatea de consilier local, fiind membru în consiliul local, atunci poate fi numit în consiliul de administrație al unei unități de învățământ ca reprezentant al consiliului local, fără ca o asemenea numire să fie calificată legal drept o situație de incompatibilitate.

A apreciat recurentul că instanța de fond a făcut aplicarea greșită a normelor de drept material și în ceea ce privește incidența în cauză a dispozițiilor O.U.G. nr. 49/2014. A susținut că modificările legislative aduse prin O.U.G. nr. 49/2014 au intervenit anterior definitivării situației sale juridice, astfel că aplicarea unei sancțiuni la acest moment este lipsită de interes, excepție asupra căreia instanța de fond nu s-a pronunțat.

Tot în mod nelegal, în opinia recurentului, instanța de fond a constatat inaplicabilitatea în speța de față a Legii nr. 54/2019, cu motivarea greșită că regimul juridic al incompatibilităților este reglementat de Legea nr. 161/2003, iar aceste dispoziții legale nu sunt de natură a afecta legalitatea raportului de evaluare.

A apreciat recurentul că sunt incidente în cauză dispozițiile art. 25 alin. (5) din legea nr. 176/2010 completată prin Legea nr. 54/2019, text de lege în baza căruia a arătat că dreptul intimatei de a constata abatere disciplinară și de a se emite raportul de evaluare este prescris.

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune prin care a solicitat anularea Raportului de Evaluare înregistrat sub nr. x/23.04.2019 emis de pârâta Agenția Națională de Integritate, prin care au fost identificate, în urma activității de evaluare, elemente de încălcare a regimului juridic al incompatibilităților, în sensul art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, întrucât reclamantul a deținut simultan, în perioada 25.10.2012 - 03.08.2016, funcția de viceprimar al Orașului Bumbești-Jiu, județul Gorj și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Colegiului "Mihai Viteazul" Bumbești-Jiu, județul Gorj.

Soluția primei instanțe de respingere a acțiunii este legală, fiind împărtășită și de instanța de control judiciar pentru că reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale pertinente, în raport cu situația de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

O primă critică a recurentului privește faptul că, în opinia sa, hotărârea este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 22 alin. (2) și (6) din C. proc. civ., întrucât instanța de fond a respins cererea de probe formulată de reclamant fără nicio motivare, probele solicitate fiind utile soluționării cauzei. Totodată, a invocat recurentul că, de fapt, a solicitat emiterea a trei adrese, iar instanța s-a pronunțat doar asupra a două dintre acestea.

Înalta Curte reține că, în principiu, critica privind respingerea de către instanța de fond a unor probe nu constituie un motiv de nelegalitate a hotărârii. Aprecierea utilității, pertinenței și concludenței probelor este atributul primei instanțe, conform art. 254 din C. proc. civ., și acestea conferă temeinicie hotărârii. Pe calea recursului, cale extraordinară de atac care vizează exclusiv aspecte de nelegalitate ale hotărârii, nu pot fi aduse critici de netemeinicie.

Totodată, respingerea probei cu adresele solicitate de recurentul-reclamant nu s-a făcut fără nicio motivare, instanța de fond apreciind că emiterea acestor două adrese solicitate de apărătorul recurentului în ședința din 17.09.2019 nu este utilă cauzei.

A mai invocat recurentul faptul că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra petitului prin care s-a invocat nulitatea raportului de evaluare, în raport de dispozițiile art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, art. 18 din Legea nr. 554/2004 și art. 252 alin. (2) lit. a) din Codul Muncii.

Nici această susținere a recurentului nu este întemeiată, motivarea instanței de fond regăsindu-se la fila x din sentința recurată. Astfel, curtea de apel a constatat că raportul de evaluare cuprinde toate elementele prevăzute de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, respectiv concluzia inspectorului, relativ la situația de fapt, precum și la textele normative aplicabile, starea de incompatibilitate rezultând din simpla deținere și a celor două calități, fiind suficientă pentru reținerea stării de incompatibilitate.

Altă critică a recurentului privește faptul că hotărârea instanței de fond este pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 și cu încălcarea dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ.. În opinia recurentului, motivarea instanței de fond în sensul că reclamantul a acceptat să participe la ședințe este contradictorie probatoriului, dar și motivării ulterioare, întrucât reclamantul a fost obligat să participe la ședințe, obligație impusă în mod legal prin hotărârile de consiliu local.

Deși recurentul a invocat și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., instanța de control judiciar constată că acesta a criticat, de fapt, încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, reiterând, în esență, aceleași apărări invocate și în fața instanței de fond.

Înalta Curte apreciază însă că niciuna dintre criticile formulate și circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. nu este întemeiată, sentința fiind pronunțată cu interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor corespunzătoare din Legea nr. 161/2003, cu evaluarea completă a tuturor datelor relevante pentru stabilirea incompatibilităților prevăzute de lege în privința aleșilor locali.

Astfel, Înalta Curte reține că textele normative care reglementează situația de incompatibilitate constatată în privința recurentului-reclamant sunt cele prevăzute la art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, conform cărora funcția de viceprimar este, printre altele, incompatibilă cu cea de membru al Consiliului de Administrație la instituțiile publice.

Înalta Curte constată netemeinicia criticilor recurentului, centrate pe faptul că starea de incompatibilitate prevăzută de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu poate fi reținută în privința sa, întrucât, în opinia recurentului, textul de lege se referă strict la cumularea calității de viceprimar cu cea de membru în consiliul de administrație al școlii, pe când recurentul nu a fost numit în consiliul de administrație al unității de învățământ în calitate de viceprimar, ci în calitate de consilier local și reprezentant al consiliului local al Orașului Bumbești Jiu.

Stabilirea expresă a incompatibilităților are ca fundament premisa că, fiind în serviciul public, persoana care deține o funcție de demnitate publică sau de autoritate publică trebuie să fie nu numai independentă, dar și să se abțină de la exercitarea unor funcții sau de la desfășurarea unor activități care, prin natura lor, ar fi în contradicție cu mandatul său reprezentativ sau care l-ar împiedica de la exercitarea acestuia, potrivit exigențelor legale sau regulamentare. Un asemenea cumul ar fi în dauna funcțiilor îndeplinite, a imparțialității, obiectivității și independenței pe care exercițiul lor corect îl presupune.

În cauză, în perioada 25.10.2012-03.08.2016, recurentul-reclamant a deținut simultan funcția de viceprimar al Orașului Bumbești-Jiu și funcția de membru în Consiliul de Administrație al Colegiului "Mihai Viteazul" Bumbești-Jiu, județul Gorj.

Conform dispozițiilor art. 57 alin. (7) din Legea nr. 215/2001, pe durata exercitării mandatului, viceprimarul își păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizația aferentă acestui statut. De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, funcția de viceprimar este incompatibilă cu funcția de membru în consiliul de administrație la instituții publice.

Din interpretarea acestor texte de lege, incompatibilitatea rezultă din deținerea funcției de viceprimar simultan cu deținerea calității de membru în consiliul de administrație al școlii, astfel că nu prezintă relevanță în cauză împrejurarea că recurentul-reclamant a fost desemnat în Consiliul de administrație al Colegiului "Mihai Viteazul" Bumbești-Jiu, județul Gorj ca reprezentant al Consiliului local al Orașului Bumbești-Jiu.

Potrivit art. 96 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 1/2011, forma în vigoare până la 30.06.2014:

"În unitățile de învățământ de stat consiliul de administrație este organ de conducere și este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel: a) în cazul unităților de învățământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administrație este format din 7 membri, cu următoarea componență: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanți ai părinților; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. (…)".

Înalta Curte apreciază că, din moment ce recurentul-reclamant deținea funcția de viceprimar, acesta a devenit incompatibil pentru desemnarea ca membru în consiliul de administrație al școlii, indiferent de autoritatea publică pe care o reprezenta în acest consiliu, potrivit dispozițiilor legale sus menționate.

Prezintă relevanță în reținerea cazului de incompatibilitate în discuție, așa cum s-a menționat anterior, deținerea simultană a funcției de viceprimar și a calității de membru în consiliul de administrație al școlii, ceea ce înseamnă că împrejurarea desemnării recurentului-reclamant din partea consiliului local nu este de natură a face inaplicabile prevederile legale ce reglementează acest caz de incompatibilitate.

Chiar dacă își păstrează calitatea de consilier local și a fost desemnat din partea consiliului local în consiliul de administrație al școlii, atâta timp cât exercită funcția de viceprimar, recurentul-reclamant se află în stare de incompatibilitate. Este de subliniat și aspectul că în consiliul de administrație al școlii putea fi desemnat orice consilier local, în afara viceprimarului, întrucât acesta nu putea deține în mod legal ambele funcții, scopul incompatibilității fiind asigurarea imparțialității, independenței și obiectivității în exercitarea funcției publice.

Prin Hotărârile Consiliului Local al Orașului Bumbești Jiu nr. 31/25.10.2012, nr. 93/31.10.2013, nr. 72/28.08.2014 și nr. 93/28.05.2015 s-a aprobat desemnarea reclamantului în calitate de reprezentant al Consiliului Local Bumbești-Jiu în cadrul Consiliului de Administrație al Colegiului "Mihai Viteazul" Bumbești-Jiu, în calitate de viceprimar și nicidecum în calitate de consilier local.

La ședințele Consiliului de Administrație al Colegiului "Mihai Viteazul" Bumbești-Jiu conform celor 92 de procese-verbale de ședință, viceprimarul A. a participat în calitate de membru și a semnat, în această calitate, procesele-verbale, fapt ce dovedește fără echivoc exercitarea simultană a acestor funcții.

Cu privire la susținerile recurentului în sensul că poziția sa în consiliul de administrație nu a influențat hotărârile luate, iar votul său nu a fost determinant pentru adoptarea hotărârilor și nici nu a fost remunerat pentru participare, instanța de control judiciar apreciază că nu se poate reține că incompatibilitatea intervine numai în cazul exercitării efective a atribuțiilor aferente funcției care atrage starea de incompatibilitate.

Legea nr. 161/2003 nu face referire la exercitarea atribuțiilor celor două funcții deținute, obținerea vreunui folos sau a vreunui venit ori la o altă condiție care trebuie îndeplinită pentru a putea fi atrasă starea de incompatibilitate, astfel că este necesară și suficientă deținerea simultană a funcției de viceprimar și a calității de membru în consiliul de administrație al unei instituții publice, pentru reținerea incompatibilității în discuție.

Înalta Curte nu poate primi nici argumentele privind avizul de legalitate oferit de instituția Prefectului Județului Gorj și faptul că ar fi fost obligat să participe la ședințe, fiind vorba despre o sarcină de serviciu. Verificarea de către instituția prefectului și constatarea legalității acestui act administrativ nu produc efecte în privința stării de incompatibilitate astfel generate, întrucât răspunderea pentru cunoașterea dispozițiilor legale referitoare la incompatibilitatea viceprimarilor, deci a celor privind funcția deținută și a activităților desfășurate potrivit legii, revine exclusiv persoanei evaluate.

Pe de altă parte, constatarea situațiilor de incompatibilitate este una dintre atribuțiile legale ale Agenției Naționale de Integritate și nu face parte din elementele verificate în cadrul controlului de legalitate exercitat de prefect.

În ceea ce privește critica privind neîncadrarea Colegiului "Mihai Viteazul" în categoria instituțiilor publice, Înalta Curte va avea în vedere dispozițiile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, care, în cuprinsul art. 1 alin. (2) lit. a) - c) prevede că prezenta lege se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale, a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetele locale, a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, iar în cuprinsul art. 2 pct. 39 prevede că noțiunea de "instituții publice locale" reprezintă "denumirea generică, incluzând comunele, orașele, municipiile, sectoarele municipiului București, județele, municipiul București, instituțiile și serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanțare a activității acestora."

În acest sens, pct. 7 din Capitolul II al Anexei 2 la Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, prevede că, în bugetul propriu al unității administrativ-teritoriale vor fi incluse cheltuielile privind învățământul preșcolar și primar, învățământul secundar, învățământul postliceal, învățământul special și alte cheltuieli în domeniul învățământului.

Totodată, art. 8 din Legea nr. 1/2011 prevede că:

"Pentru finanțarea educației naționale se alocă anual din bugetul de stat și din bugetele autorităților publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unitățile și instituțiile de învățământ pot obține și utiliza autonom venituri proprii.(...)".

În raport de toate aceste dispoziții legale, Înalta Curte constată că unitățile de învățământ se încadrează în categoria de instituții publice, astfel încât cazurile de incompatibilitate reglementate de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 vor fi aplicabile și în raport de situația deținerii de către persoana evaluată a calității de membru în consiliul de administrație al unității de învățământ.

A mai susținut recurentul că raționamentul său în sensul respectării prevederilor legale incidente este confirmat și de modificările Legii nr. 1/2011 aduse prin O.U.G. nr. 49/2014, conform cărora primarul poate face chiar singur parte din consiliile de administrație ale unităților de învățământ, iar funcția de viceprimar este asociată cu cea de primar.

Acest argument nu poate fi reținut, din moment ce dispozițiile legale invocate prevăd în mod expres că primarul, nu și viceprimarul poate face parte din Consiliul de Administrație al unității de învățământ. Extinderea aplicării acestui text de lege și la situația viceprimarului nu are suport legal, astfel că dispozițiile O.U.G. nr. 49/2014 nu pot fi reținute ca argument al unei soluții de admitere a recursului.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 96 din Legea nr. 1/2011, modificată prin O.U.G. nr. 49/2014, consiliul de administrație are în componență și "primarul sau un reprezentant al primarului".

Art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 stipulează faptul că funcția de primar și viceprimar este incompatibilă cu funcția de [...] membru al consiliului de administrație la instituțiile publice.

Dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 nu au fost modificate cu ocazia adoptării O.U.G. nr. 49/2014, astfel că acestea sunt în vigoare să se aplice pentru celelalte funcții, în afara celei de primar și de membru al acestuia în consiliul de administrație al unităților de învățământ de stat.

În temeiul O.U.G. nr. 49/2014 care a modificat Legea nr. 1/2011, primarul face parte din consiliul de administrație al unităților de învățământ de stat, iar anterior modificării, Legea nr. 1/2011 vorbea doar despre "un reprezentant al primarului".

Textul de lege menționat permite ca primarul sau un reprezentant al primarului să facă parte din consiliul de administrație al unităților de învățământ de stat.

Este adevărat că viceprimarul, în temeiul art. 57 alin. (2) din Legea nr. 215/2001, este subordonat primarului și înlocuitorul de drept al acestuia, care îi poate delega atribuțiile sale, însă recurentul-reclamant nu a participat la ședințele consiliului de administrație în calitate de delegat al primarului.

Participarea s-a datorat numirii viceprimarului prin hotărâre a Consiliului local, așadar nu poate fi invocată posibilitatea primarului de a-și delega atribuțiile, funcția fiind exercitată în nume propriu, iar nu ca înlocuitor de drept al primarului.

Înalta Curte reține astfel că "reprezentantul primarului" în consiliul de administrație poate fi orice persoană care nu deține o funcție incompatibilă cu cea desemnată.

Viceprimarul este nominalizat expres de dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, rămase în vigoare, funcția sa fiind astfel incompatibilă cu funcția de membru al consiliului de administrație la instituțiile publice și, prin urmare și la unitățile de învățământ de stat.

O.U.G. nr. 49/2014 a exclus numai situația primarului și doar cu privire la calitatea de membru al consiliului de administrație la o unitate de învățământ de stat, astfel că excepția este de strictă interpretare și nu poate fi extinsă și pentru funcția de viceprimar, cum în mod greșit susține recurentul.

Prin urmare, nu se mai impune examinarea susținerilor vizând faptul că modificările legislative aduse prin O.U.G. nr. 49/2014 au intervenit anterior definitivării situației sale juridice, astfel că aplicarea unei sancțiuni ar fi lipsită de interes, câtă vreme nu sunt aplicabile decât în cazul expres prevăzut de acestea, respectiv al primarului.

Și critica privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 completată prin legea nr. 54/2019 este apreciată ca fiind neîntemeiată.

Înalta Curte reține că, potrivit articolului unic al Legii 54/2019, "La articolul 25 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 din 2 septembrie 2010, cu modificările și completările ulterioare, după alin. (4) se introduce un nou alineat, alin. (5), cu următorul cuprins: "(5) Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare."

Se reține că acest text de lege nu vizează legalitatea raportului de evaluare întocmit de Agenția Națională de Integritate, ci răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice. Or, prezentul litigiu are ca obiect anularea raportului de evaluare prin care s-a constatat starea de incompatibilitate în care s-a aflat recurentul-reclamant.

Argumentul recurentului se referă la aplicarea sancțiunii disciplinare, însă prin raportul de evaluare contestat nu s-a dispus o astfel de sancțiune, ci doar a fost constatată starea de incompatibilitatea în care s-a aflat acesta.

Concluzionând, instanța de control judiciar apreciază că nu este fondat motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. și că instanța de fond a realizat o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 346/2019 din 1 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinței nr. 346/2019 din 1 octombrie 2019 pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 16 decembrie 2021.