ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5188/2021

Ședința publică din data de 2 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 2.05.2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, formulând plângere, în temeiul art. 7 alin. (2) din Cap VIII al Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, împotriva modului de soluționare a contestațiilor, solicitând anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale; obligarea Ministerului Justiției să emită un nou ordin prin care să fie stabilite drepturile salariale ale reclamanților în concordanță cu dispozițiile legale; obligarea Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plății drepturilor salariale, inclusiv cele restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în cauză, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale ale reclamanților, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației; obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

La 26.10.2018, reclamanții au depus o cerere adițională, modificând cererea de chemare în judecată în sensul că: primul petit din cererea introductivă, respectiv solicitarea de "Anularea dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește stabilirea drepturilor salariale" a rămas fără obiect, pârâta MJ modificând dispozițiile acestui ordin în cursul judecății; petitul al doilea din cererea introductivă, respectiv "Obligarea Ministerului Justiției să emită un nou Ordin în ceea ce îi privește, prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanță cu dispozițiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: la salariul de bază ce le-a fost stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază" a rămas fără obiect, întrucât pârâtul Ministerul Justiției a emis acest ordin pe parcursul judecății.

Au înțeles reclamanții să modifice petitul al treilea, în sensul:

"Obligării Ministerului Justiției (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcției Naționale de Probațiune (în calitate de ordonator secundar de credite) a sumelor necesare plății drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin ce a fost emis (prin care li se acordă un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației".

Totodată a fost modificat petitul al patrulea, în sensul de "a obliga Direcția Națională de Probațiune la plata drepturilor salariale restante ale reclamanților, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis, sume actualizate cu rata inflației.

A fost menținut petitul al cincilea, acela de "obligare a Direcției Naționale de Probațiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului Nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Prin sentința civilă nr. 1109 din 22 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal s-a admis excepția rămânerii fără obiect fiind respinse primele două capete de cerere ca rămase fără obiect.

S-a admis excepția lipsei calității procesuale active a reclamanților pe capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerul Justiției să aloce pârâtei Direcția Națională de Probațiune fondurile necesare plății drepturilor salariale restante. S-a respins acest capăt de cerere pentru lipsa calității procesuale active.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J. și K., în contradictoriu cu pârâții Ministerul Justiției și Direcția Națională De Probațiune.

A fost obligată pârâta Direcția Națională de Probațiune să plătească reclamanților suma actualizată a diferenței salariale dintre veniturile efectiv încasate și veniturile calculate conform OMJ nr. 3396/C/30.08.2018 și dobânda legală aferentă de la data scadenței fiecărui venit lunar salarial până la data plății efective.

Împotriva sentinței menționate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, circumscrise cazurilor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

Cu privire la soluția instanței de obligare la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, s-a învederat că acestea au fost achitate intimaților reclamanți astfel că era necesar ca, în temeiul art. 194 lit. c) din C. proc. civ. instanța de fond să respingă acest capăt de cerere ca fiind rămas fără obiect.

Soluția primei instanțe de obligarea pârâtei Direcția Națională de Probațiune la plata diferenței salariale dintre veniturile încasate efectiv și cele calculate conform Ordinului MJ nr. 3396/C/30.08.2018 este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea normelor de drept material, respectiv art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. În lipsa unui refuz nejustificat din partea pârâților în sensul dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 554/2004, premisa necesară care condiționează legala învestire a instanței, acordarea diferențelor rezultate în urma emiterii ordinului s-a realizat cu încălcarea normelor de drept material, fiind incident cazul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității (art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. coroborat cu art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ.), întrucât pentru a se putea pronunța asupra acordării acestor drepturi, era necesar să fi analizat legalitatea OMJ nr. 3396/C/2018, condiție care nu este îndeplinită întrucât instanța a fost învestită cu anularea OMJ nr. 603/C/2018.

S-a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) din C. civ., întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamantei, conform OMJ nr. 3396/C/2018 și pe cale de consecință, în mod greșit a fost obligată recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe.

A susținut recurenta-pârâtă că, începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (așa cum s-a dispus prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/201B) și prin urmare lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite.

Prin urmare, în mod greșit a dispus instanța de fond actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației, care, deși reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, în condițiile în care nu există o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menționate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În mod similar, s-a solicitat a se constat că soluția instanței privind obligarea la plata dobânzilor legale este criticabilă având în vedere că acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutare a obligației de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu se poate vorbi despre neexecutarea acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata lor.

Pentru aceste motive, în temeiul dispozițiilor art. 498 din C. proc. civ., s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței civile nr. 1109/22.03.2019 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. x/2018 și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Intimații - reclamanți nu au formulat întâmpinare la recurs.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Direcția Națională de Probațiune este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt și de drept relevante

Prin cererea de chemare în judecată reclamanții au formulat, în temeiul art. 7 alin. (2) din Cap VIII al Anexei nr. V din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, contestație împotriva modului de soluționare a contestațiilor cu privire la Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 privind stabilirea drepturilor salariate începând cu 01.01.2018.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că prin Ordinul MJ nr. 603/C/08.02.2018 li s-au stabilit drepturile salariale fără însă ca ordonatorul să le acorde un cuantum al sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, de 30 % din salariul de bază.

Cu privire la situația de fapt, Înalta Curte reține că prin cererea adițională formulată la data de 26.10.2018, reclamanții au arătat că cererea de anulare a dispozițiilor din Ordinul Ministerului Justiției nr. 603/C/08.02.2018, precum și cererea de obligare a pârâtului Ministerul Justiției de a emite un nou ordin de salarizare prin care să se acorde un cuantum total al sporurilor de 30% din salariul de bază, au rămas fără obiect, întrucât pârâtul a emis Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, conform solicitării lor din petitul 1 și 2 prin care au fost modificate dispozițiile cuprinse în ordinul precedent de salarizare și s-a dispus acordarea unor sporuri de 30% din salariul de bază.

In ceea ce privește petitul de cerere privind obligarea Ministerului Justiției de a aloca Direcției Naționale de Probațiune sumele necesare plății drepturilor salariale restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin ce a fost emis, se constată că acesta nu face obiectul recursului, în condițiile neexercitării căii de atac asupra soluției primei instanțe pe acest capăt de cerere.

Totodată, a fost modificat petitul al patrulea, în sensul obligării Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale restante ale reclamanților, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis, sume actualizate cu rata inflației.

De asemenea, a fost menținut petitul al cincilea, acela de obligarea a Direcției Naționale de Probațiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

În raport de modificarea acțiunii, se constată că, în mod judicios, prima instanță a admis excepția rămânerii fără obiect a celor două capete de cere.

Emiterea de către Ministerul Justiției a Ordinului nr. 3396/C/30.08.2018, conform solicitării reclamanților din pețitul 1 și 2, prin care au fost modificate dispozițiile cuprinse în ordinul precedent de salarizare și s-a dispus acordarea unor sporuri de 30% din salariul de bază, de la data solicitată prin acțiune, respectiv cu începere de la 1 ianuarie 2018, reprezintă un act de achiesare la pretențiile reclamanților.

Din această perspectivă Înalta Curte va respinge ca neavenite susținerile pârâtei formulate în cuprinsul cererii de recurs potrivit cărora nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent de 30% din salariul de bază.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. include neregularitățile procedurale care atrag sancțiunea nulității, precum și nesocotirea unor principii fundamentale a căror nerespectare nu se încadrează în alte motive de recurs.

Analizând critica privind încălcarea de către prima instanță a dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte constată, în raport de cererea adițională mai sus amintită, că instanța de fond a respectat limitele învestirii, reclamanții formulând capete de cerere privind obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante, în conformitate cu noul ordin ce a fost emis, sume actualizate cu rata inflației.

Prin Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, Ministerul Justiției a alocat o parte din banii necesari plății drepturilor salariale conform acestui act administrativ, iar Direcția Națională de Probațiune a efectuat doar parțial plata unor restanțe până la momentul soluționării cauzei pe fond, astfel că este neîntemeiată susținerea recurentei - pârâte cu privire la obligația instanței de fond a reține lipsa de obiect și a capătului de cerere privind obligarea pârâților la plata drepturilor salariale restante

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanți prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite cuprinde trei componente: plata diferențelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naționale, echivalent al ratei inflației și plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

În această privință, Înalta Curte are în vedere că, prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinței prin prisma dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 1109 din 22 martie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 2 noiembrie 2021.