ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1709/2021

Ședința publică din data de 18 martie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 02.05.2018, sub nr. x/2018, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I. au chemat în judecată pârâții Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Justiției și Direcția Națională de Probațiune, solicitând:

- modificarea Anexei 4 la Ordinul Ministrului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește cuantumul sporurilor, în acord cu dispozițiile art. 4 și art. 5 din Cap VIII al Anexei nr. V și art. 26, Secțiunea a 9-a, Dispoziții finale din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

- obligarea pârâților la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispozițiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunțată în acest dosar, precum și a dobânzilor legale și a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflației.

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației.

- obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Prin sentința civilă nr. 4734 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice, a respins cererea în contradictoriu cu pârâtul Statul Român - Ministerul Finanțelor Publice, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâții, Ministerul Justiției, Direcția Națională de Probațiune, a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective, a respins primele două capete de cerere, ca rămase fără obiect, respingând, în rest, acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile a formulat recurs pârâta Direcția Națională de Probațiune, arătând că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Recurenta- pârâtă a invocat motivele de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 5,6, 8 C. proc. civ.

A susținut recurenta că în mod greșit instanța de fond a apreciat că sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile și a obligat recurenta-pârâtă Direcția Naționale de Probațiune la actualizarea cu indicele de inflație la data plății a sumelor datorate, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe:

Astfel, instanța de fond a admis capătul de cerere privind actualizarea cu indicele de inflație a sumelor datorate, respectiv cel privind plata dobânzii legale, în temeiul dispozițiilor art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009, apreciind că se aplică principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor.

Cu privire la acest aspect, hotărârea a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material invocate de către instanța de fond (art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I și art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009), respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 1357 alin. (1) C. civ. 1, întrucât nu sunt întrunite condițiile angajării răspunderii civile ca urmare a recunoașterii de către pârâți a pretențiilor reclamanților, conform OMJ nr. 2883/C/2018, respectiv OMJ nr. 3396/C/2018, în sensul că:

a) începând cu data de 01.01.2018, data de la care produce efecte OMJ nr. 3396/C/2018, nu a existat o obligație legală a pârâților în sensul acordării sporurilor în procent maxim, respectiv în procent total de aproape 30% din salariul de bază (astfel cum s-a acordat prin OMJ nr. 3396/C/2018 de modificare a OMJ nr. 603/C/2018) și prin urmare lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite;

b) începând cu data de 01.01.2018, salariul de care beneficiază intimații-reclamanți conform OMJ nr. 3396/C/2018 este cel stabilit de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la o valoare de referință sectorială, aceasta nemaifiind o parte componentă a salariului intimaților-reclamanți începând cu data de 01.01.2018 și prin urmare lipsește vinovăția, precum și un alt element esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite a pârâților constând în omisiunea de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale prevăzute de OMJ nr. 2883/C/2018;

A susținut recurenta că nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile a Direcției Naționale de Probațiune și în consecință nu poate fi obligată recurenta-pârâtă la actualizarea cu indicele de inflație a sumelor cuvenite intimaților-reclamanți, respectiv la plata dobânzii legale:

În acest sens recurenta a invocat dispozițiile OMJ nr. 3396/C/2018, OMJ nr. 603/C/2018, Anexa nr. 590 la Ordinul ministrului justiției nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta A., Anexa nr. 587 la Ordinul ministrului justiției nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta B., Anexa nr. 588 la Ordinul ministrului justiției nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta C., Anexa nr. 593 la Ordinul ministrului justiției nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta D., Anexa nr. 592 la Ordinul ministrului justiției nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta E., Anexa nr. 595 la Ordinul ministrului justiției nr. 3396/C/2018 privind pe reclamantul F., Anexa nr. 597 la Ordinul ministrului justiției nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta G., Anexa nr. 596 la Ordinul ministrului justiției nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta H., Anexa nr. 591 la Ordinul ministrului justiției nr. 3396/C/2018 privind pe reclamanta I..

În ceea ce privește acordarea sporurilor potrivit OMJ nr. 3396/C/2018, recurenta a solicitat să se constate caracterul de oportunitate al acestei decizii instituționale, având în vedere că în conformitate cu art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V - Familia Ocupațională de funcții bugetare "Justiție" și Curtea Constituțională din Legea - cadru nr. 153/2017, sporurile care i se cuvin intimatei-reclamante, potrivit legii, nu sunt de 25%. respectiv de 5%, existând posibilitatea ca acestea să fie stabilite și în procent mai mic, întrucât sunt "până la 25%", respectiv "până la 5%". după cum urmează:

"(...) personalul de probațiune beneficiază și de un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar (...)".

Mai mult, Direcția Națională de Probațiune, în calitate de ordonator terțiar de credite, are obligația de a respecta dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea - cadru nr. 153/2017 conform cărora "Suma sporurilor (...) acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăși 30% din suma salariilor de bază (...).

În concluzie, nu sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile și pe cale de consecință nu se justifică actualizarea sumelor acordate prin OMJ nr. 3396/C/2018 cu rata inflației și nici acordarea dobânzilor legale.

Într-adevăr, actualizarea drepturilor salariate cu rata inflației reprezintă valoarea reală a acestora la data efectuării plății, însă neexistând o obligație legală în sensul acordării la nivel maxim a procentelor mai sus menționate, nu se justifică suportarea de către ordonatorii de credite a efectelor devalorizării monedei, mai ales că actualizarea cu rata inflației are caracterul unor daune compensatorii.

În ceea ce privește plata dobânzilor legale, acestea reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată. Or, dat fiind caracterul de oportunitate al acordării sporurilor în procentul solicitat, în lipsa unei obligații legale în acest sens, nu putem vorbi de o neexecutare a acesteia, motiv pentru care nu se justifică nici plata acestora.

A mai arătat recurenta că drepturile salariale ale intimaților-reclamanți B., C., D., E., F., G. și I. prevăzute în Anexa nr. 40 la Ordinului Ministrului Justiției nr. 603/C/2018 au fost modificate prin Anexele la Ordinul ministrului justiției nr. 3396/C din 30.08.2018, doar în ceea ce privește sporurile (cu excepția intimaților-reclamanți A. și H. în cazul cărora a fost modificat și salariul de bază).

Astfel, salariul de bază acordat intimaților-reclamanți B., C., D., E., F., G. și I. prin OMJ nr. 603/C/2018 a rămas neschimbat ca urmare a modificării acestui act administrativ prin OMJ nr. 3396/C/2018, întrucât fiind cel prevăzut de lege pentru anul 2022, nu se mai pune problema majorării acestuia ca urmare a acordării unei valori de referință sectoriale mai mari la nivelul lunii decembrie 2017, aspect care rezultă din cele ce urmează.

Important de subliniat este că prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au solicitat în principal modificarea Anexei 40 la OMJ nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește cuantumul sporurilor, în acord cu dispozițiile art. 4 și art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V și ale art. 26, Secțiunea a 9-a din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariate în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, actualizate cu indicele de inflație precum și a dobânzilor legale.

Ulterior introducerii cererii de chemare în judecată, aceste capete de cerere au rămas fără obiect, întrucât OMJ nr. 603/C/2018, care a fost aplicabil de la 01.01.2018, a fost modificat prin OMJ nr. 3396/C din 30.08.2018, de asemenea aplicabil de la data de 01.01.2018. iar suma sporurilor de care beneficiază intimații-reclamanți a fost stabilită în procent total de 30% din salariul de bază.

OMJ nr. 2883/C/2018 invocat de către prima instanță în considerente are în vedere acordarea unei valori de referință sectorială majorată începând cu data de 09.04.2015, însă aceasta nu face obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu are implicații asupra acordării sporurilor începând cu data de 01.01.2018, întrucât drepturile salariate ale intimaților-reclamanți sunt cele prevăzute de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la valoarea de referință sectorială.

În acest sens, cu privire la valoarea de referință sectorială avută în vedere la calculul salariului de bază la nivelul lunii decembrie 2017, nivel la care s-a raportat OMJ nr. 603/C/2018, precum și temeiul legal al plafonării salariului de bază prin OMJ nr. 603/C/2018, începând cu data de 01.01.2018, la nivelul anului 2022, recurenta a arătat că OMJ nr. 603/C/2018 a fost emis în temeiul OMJ nr. 542/C/2018 care stabilea o VRS 347,109 RON.

Această valoare de referință sectorială a fost avută în vedere la calculul salariului de bază la nivelul lunii decembrie 2017, nivel la care s-a raportat OMJ nr. 603/C/2018 emis în aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017, precum și în considerarea Minutei întâlnirii din data de 16 ianuarie 2018 (Anexă) a reprezentanților CSM, ÎCCJ, PÎCCJ, DIICOT, INM, SNG.

În minuta întâlnirii din data de 16 ianuarie 2018, având ca obiect aplicarea dispozițiilor Legii-cadru nr. 153/2017 au fost reținute următoarele:

"în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea 153/2017, la data de 01.01.2018, cuantumul brut al salariilor de bază/indemnizațiilor de încadrare, precum și cuantumul brut al sporurilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizația brută de încadrare, solda lunara/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% fată de nivelul acordat pentru tuna decembrie 2017, fără a depăși limita prevăzută la art. 25, în măsura în care personalul respectiv își desfășoară activitatea în aceleași condiții.

În situația în care indemnizația de încadrare sau salariul de bază aflate în plată depășesc indemnizația de încadrare/salariul de bază prevăzute de anexele Legii nr. 153/2017 pentru anul 2022, conform dispozițiilor art. 38 alin. (6) din Legea nr. 153/2017, se va acorda indemnizația/salariul prevăzut de lege pentru anul 2022 și vor fi menținute vechile sporuri majorate cu 25% în conformitate cu prevederile art. 38 alin. (3). lit. a)".

Intimații-reclamanți se află în această din urmă situație, salariul acestora fiind cel stabilit de lege pentru anul 2022, astfel că orice majorare a VRS la nivelul lunii decembrie 2017, nu putea influența nivelul salariului plafonat.

Recurenta a prezentat o comparație, pentru fiecare intimat în parte, între salariul de bază de la nivelul anului 2022 și salariul de bază de la nivelul lunii decembrie 2017, cu VRS stabilit prin OMJ nr. 542/C/2018, majorat cu un procent de 25%, după care a arătat că începând cu data de 01.01.2018, salariul de care beneficiază intimații-reclamanți conform OMJ nr. 3396/C/2018 este cel stabilit de lege pentru anul 2022, iar nu prin raportare la o valoare de referință sectorială, aceasta nemaifiind o parte componentă a salariului intimaților-reclamanți.

Prin urmare, lipsește elementul esențial al răspunderii civile, respectiv existența unei fapte ilicite a pârâților constând în omisiunea de a emite dispoziții de salarizare cu indemnizația de încadrare raportată la valorile de referință sectoriale prevăzute de OMJ nr. 2883/C/2018.

Decizia ÎCCJ nr. 2/2014, invocată de instanța de fond, nu este aplicabilă în speță, având în vedere că intimații-reclamanți nu se află în posesia unui titlu executoriu.

În concluzie a arătat recurenta că nu sunt incidente în speță dispozițiile Deciziei nr. 2/2014, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, invocate de instanța de fond, întrucât aceasta nu a luat în considerare cele reținute de Curte în considerente și anume:

"Cât privește existența unei fapte ilicite, săvârșite cu vinovăție, în sensul dispozițiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii în favoarea persoanelor din sectorul bugetar".

4.1. Intimații-reclamanți A., B., C., D., E., F., G., H., I. au depus întâmpinare, solicitând, în principal, respingerea recursului ca inadmisibil (hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București în prezentul dosar fiind definitivă), iar în subsidiar, anularea recursului pentru faptul că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ. sau respingerea recursului ca fiind nefondat, pentru următoarele motive.

Cu referire la excepția inadmisibilității recursului, intimații-reclamanți au arătat că s-a solicitat soluționarea unui conflict de muncă, iar art. 483 alin. (2) din noul C. proc. civ. prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în... conflictele de muncă și de asigurări sociale". Conform Codului muncii, prin conflicte de muncă se înțelege conflictele dintre salariați și angajatori privind interesele cu caracter economic, profesional sau social ori drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă. Coroborând aceste dispoziții legale cu cele prevăzute de art. 634 alin. (1) pct. 6, reiese că hotărârea dată în prezentul dosar este definitivă și nu mai poate fi atacată cu recurs. În susținerea acestor argumente, au arătat intimații că și dispozițiile legii anterioare de salarizare unitară prevedeau expres acest aspect. Astfel, cu titlu de exemplu, au arătat intimații că, pentru familia ocupațională de funcții bugetare Justiție", dispozițiile art. 7 din cap. VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 prevedeau că "personalul salarizat potrivit prezentului capitol, nemulțumit de modul de stabilire a drepturilor salariale, poate face contestație, în termen de 15 zile de la data comunicării actului administrativ al ordonatorului de credite, la organele de conducere ale Ministerului Justiției, Consiliului Superior al Magistraturii, Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție, Direcției Naționale Anticorupție, Direcției de Investigam a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, la Colegiul de conducere al înaltei Curți de Casație și Justiție ori, după caz, la colegiile de conducere ale curților de apel sau parchetelor de pe lângă acestea. Contestațiile se soluționează în termen de cel mult 30 de zile". Alineatul (2) al aceluiași articol prevedea că, "împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secția de contencios administrativ a înaltei Curți de Casație și Justiție pentru hotărârile Colegiului de conducere al înaltei Curii de Casație și Justiție sau, după caz, a Curții de Apel București pentru celelalte hotărâri. Hotărârile pronunțate sunt irevocabile".

În ceea ce privește solicitarea de anulare a recursului pentru faptul că motivele invocate de recurentă nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din noul C. proc. civ., măsură prevăzută de art. 489 alin. (2) din noul C. proc. civ., au susținut intimații că recurenta a indicat în drept acest motiv de recurs (488 alin. (1) pct. 8 - "când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), însă în fapt a invocat motive ce țin de soluționarea fondului cauzei, respectiv de netemeinicia dispozițiilor privind plata sumelor pe care le datorează față de consilierii de probațiune actualizate cu indicele de inflație la data plății și plata dobânzilor legale. Referitor la solicitarea de a respinge recursul ca nefondat/vădit nefondat, în temeiul art. 496 alin. (1) și art. 493 alin. (3) din noul C. proc. civ., intimații au arătat că hotărârea instanței este una temeinică și legală (întemeiată pe dispoziții legale aplicabile în speța dedusă judecății), întrucât obligarea DNP si a MJ la actualizarea drepturilor salariale cu rata inflației reprezintă valoarea reală a acestor drepturi la data efectuării plății, iar plata dobânzilor legale reprezintă o sancțiune sub forma daunelor moratorii pentru neexecutarea obligației de plată la data scadentă.

Au mai susținut intimații că pârâții Direcția Națională de Probațiune și Ministerul Justiției, au recunoscut prin O.M.J. că au obligații de plată față de consilierii de probațiune, cu începere/scadente de la date/momente mult anterioare emiterii respectivelor ordine, astfel că se impune luarea de măsuri (acoperirea prejudiciului cauzat de fluctuațiile monetare și sancționarea pentru lipsa de folosință a acelor sume) pentru executarea cu întârziere a acestor obligații de plată, ce le incumbă, aceștia fiind în culpă pentru neplată la data scadenței.

Date fiind cele arătate prin întâmpinare, intimații au solicitat respingerea recursului ca inadmisibil ori anularea acestuia, sau respingerea acestuia.

4.2. Intimatul Ministerul Finanțelor Publice a depus la dosar note scrise cu privire la recursul formulat arătând că prin hotărârea judecătorească pronunțată, instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această instituție ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Instanța de fond, în mod corect, a apreciat faptul că Ministerul Finanțelor Publice nu justifică o calitate procesuală pasivă în proces, având în vedere faptul că "în privința capetelor de cerere având ca obiect anularea Ordinului nr. 603/C/08.02.2018 Curtea reține că are calitate procesuală pasivă doar emitentului actului administrativ contestat și anume Ministerul Justiției. În privința capetelor de cerere având ca obiect pretenții, Curtea reține că reclamanții funcționează în calitate de consilieri de probațiune în cadrul Serviciului de Probațiune Vaslui, ori în aceste condiții calitatea de ordonator de credite și eventual debitor al plății drepturilor salariale invocate de aceștia se regăsesc la nivelul Direcției Generale de probațiune, față de care reclamanții se află în raporturi de serviciu ...".

Din analiza cererii de recurs, rezultă că recurenta, nu a adus critici sentinței civile pronunțate de către instanța de fond în ceea ce privește soluția de respingere a cererii principale formulată în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Prin urmare, aceasta chestiune nu poate face obiectul analizei de către instanța de recurs.

În aceste condiții, soluția dată cu privire la chemarea în judecată a Ministerului Finanțelor Publice a intrat în puterea lucrului judecat și, pe cale de consecință, se bucură de o prezumție absolută de adevăr juridic.

4.3. Recurenta-pârâtă Direcția Națională de Probațiune a depus la dosarul cauzei concluzii scrise prin care a arătat că Ordinul Ministrului Justiției nr. 603/C/2018 a cărui rectificare a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată a fost modificat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 3396/C/30.08.2018 care și-a produs efectele începând cu data de 01.01.2018, în conformitate cu art. 1 și art. 5 din acest din urmă act administrativ.

Față de această împrejurare, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii primei instanței și rejudecând să se constate că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferențelor de drepturi acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, precum și respingerea, ca neîntemeiate, a capetelor de cerere accesorii privind actualizarea cu rata inflației și plata dobânzii legale, pentru motivele arătate în cererea de recurs.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentința atacată și la actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

A. Analizând excepțiile invocate de intimații-reclamanți prin întâmpinare, în baza art. 248 C. proc. civ.

a).Cu privire la excepția inadmisibilității recursului invocată de intimați prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu este fondată.

Cu referire la excepția inadmisibilității recursului, intimații-reclamanți au arătat că s-a solicitat soluționarea unui conflict de muncă, iar art. 483 alin. (2) din noul C. proc. civ. prevede că "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate în... conflictele de muncă și de asigurări sociale", astfel încât hotărârea atacată este definitivă.

Înalta Curte constată că dispozițiile art. 1. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: "Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim poate fi atât privat, cât și public.

(2) Se poate adresa instanței de contencios administrativ și persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept."

Or, în cauză, în raport de aceste dispoziții, Înalta Curte constată că, obiectul cauzei îl constituie vătămarea pretinsă de reclamanți printr-un act administrativ emis de o autoritate publică, respectiv:-modificarea Anexei 4 la Ordinul Ministrului Justiției nr. 603/C/08.02.2018 în ceea ce privește cuantumul sporurilor; - obligarea pârâților la alocarea sumelor necesare plății drepturilor salariale; -obligarea Direcției Naționale de Probațiune la plata drepturilor salariale în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflației; - obligarea Direcției Naționale de Probațiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) și alin. (2)

1

din Ordonanța Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie și penalizatoare pentru obligații bănești, precum și pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar.

Față de dispozițiile Legii nr. 554/2004, Înalta Curte constată incidența materiei contenciosului administrativ, iar nu cea a dreptului comun, așa cum în mod greșit susțin intimații prin întâmpinare.

b).Cu privire la excepția nulității recursului invocată de itnimați prin întâmpinare, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este întemeiată și va fi respinsă pentru următoarele considerente:

Recursul, respectiv motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., îndeplinește cerințele de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care prevăd că cererile de recurs cuprind motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestora.

Recurenta-pârâtă a arătat motivul de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea acestuia, astfel încât să permită încadrarea în motivele de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, criticile invocate în cadrul motivelor de recurs se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea atacată putând fi analizată sub acest aspect.

c). Cu privire la excepția invocată de recurenta-pârâtă, în concluziile scrise, în sensul că a rămas fără obiect capătul de cerere privind plata diferențelor de drepturi acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, Înalta Curte constată că în practica judiciară anterioară noului C. civ., s-a consacrat soluția de respingere a cererii ca rămasă fără obiect, atunci când ceea ce s-a dedus judecății a fost deja executat de pârât de bună voie, înainte de finalizarea procesului, urmare a unei împrejurări intervenite ulterior introducerii cererii de chemare în judecată.

Deși nu este consacrată legislativ, o atare soluție își menține aplicabilitatea și se justifică și sub imperiul noului C. proc. civ., fiind dedusă pe cale de interpretare din dispozițiile art. 194 lit. c) din C. proc. civ. (corespondent al art. 112 pct. 3 din vechiul C. proc. civ.).

Raportat la considerentele teoretico-jurisprudențiale enunțate, se constată că în prezenta cauză nu este incidentă ipoteza premisă a interpretărilor consacrate, fiind evident că nu a intervenit o executare de bună voie a obiectului cererii dedusă judecății și nicio altă împrejurare ulterioară introducerii cererii de chemare în judecată, în acest sens.

Astfel, Înalta Curte reține că nu este întemeiată soluția de admitere a excepției rămânerii fără obiect a cereii, pe considerentul că Ordinul Ministrului Justiției nr. 603/C/2018 a cărui rectificare a fost solicitată prin cererea de chemare în judecată a fost modificat prin Ordinul Ministrului Justiției nr. 3396/C/30.08.2018, care și-a produs efectele începând cu data de 01.01.2018, în conformitate cu art. 1 și art. 5 din acest din urmă act administrativ (așa cum susține recurenta), întrucât aceasta este o apărare de fond, care, în niciun caz nu lipsește cererea reclamanților de obiect.

B. Cu privire la cazurile de casare invocate de recurentă, Înalta Curte constată că aceasta a criticat hotărârea instanței de fond pentru încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, invocând în preambulul motivelor de recurs cazul de casare prev. de artt. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., însă ulterior, în finalul motivelor de recurs a invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6,8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că recurenta nu a adus critici în sensul că prin hotărârea dată, instanța de fond ar fi încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, sau că hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, sau ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, astfel încât instanța de control judiciar constată că recurenta a invocat formal cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5,6 C. proc. civ., recurenta neaducând critici care să atragă incidența acestor cazuri de casare, astfel încât aceste cazuri de casare nu vor fi analizate.

Cu privire la motivul de recurs prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta nu este fondat, pentru următoarele considerente.

Analizând materialul probator administrat în cauză, Curtea reține că reclamanții au solicitat, în primul capăt al cererii, modificarea Anexei nr. 4 a OMJ nr. 603/C/2018, din perspectiva neatingerii de către sporuri a limitei de 30% din salariul de bază.

Se constată că prin OMJ nr. 603/C/2018 au fost stabilite drepturile salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Prin OMJ nr. 2883/C/19.07.2018 a fost modificat OMJ nr. 542/C/2018 în ceea ce privește valoarea de referință sectorială (denumită în continuare VRS) pentru personalul de probațiune în intervalul de referință menționat, fiind stabilită o VRS de 421,36 RON pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 și o valoare de 463,5 RON pentru perioada 1.12.2015-31.12.2017; prin același ordin, a fost stabilit și un calendar pentru plata sumelor restante.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că în preambulul ordinului în discuție au fost făcute trimiteri, printre altele, la dispozițiile O.U.G. nr. 83/2014, ale Legii nr. 71/2015 și ale Deciziei Curții Constituționale nr. 794/2016, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3

1

alin. (1)

1

din O.U.G. nr. 57/2015, în care s-a reținut că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare care trebuie să includă și drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătorești definitive sau irevocabile/definitive urmează să se stabilească prin raportare la aceeași funcție, grad, gradație, vechime în muncă și în specialitate, aceleași condiții de studii, din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv ocupaționale, indiferent de instituția sau autoritatea publică."

Față de prevederile legale în discuție (art. 1 alin. (5)

1

din O.U.G. nr. 83/2014), dar și de Decizia Curții Constituționale nr. 794/2016 și Decizia nr. 23/26.09.2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, pârâtului Ministerul Justiției, îi revenea obligația de a proceda din data de 09.04.2015 la o încadrare la nivel maxim a personalului de probațiune, sub aspectul indemnizației cuvenite. Implicit, acest nivel se răsfrânge și asupra cuantumului sporurilor.

Ordinul nr. 2883/C/19.07.2018 a recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială (cu consecințe implicite și asupra cuantumului sporurilor).

Ordinul nr. 3396/C/30.08.2018, a modificat OMJ nr. 2883/C/2018, și a stabilit noile drepturi salariale (inclusiv sporurile) pentru personalul de probațiune, începând cu data de 01 ianuarie 2018.

Astfel, ordinele în discuție au recunoscut caracterul nelegal al actelor administrative de salarizare anterioare, emise începând cu data de 09.04.2015, din perspectiva cuantumului valorii de referință sectorială, și asupra contravalorii sporurilor.

În acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că prin omisiunea pârâtului de a emite dispoziții de salarizare legale, s-a creat un prejudiciu în patrimoniul reclamantei, în înțelesul art. 1.531 din C. civ. din 2009, condițiile angajării răspunderii recurentei-pârâte fiind îndeplinite.

Astfel, reclamanții au dreptul la repararea pagubei cauzate, constând în diferența dintre venitul pe care l-ar fi obținut și venitul efectiv plătit.

Prin urmare, în mod corect prima instanță a obligat pârâta Direcția Națională de Probațiune la plata diferențelor de drepturi calculate potrivit Ordinului MJ nr. 3396/C/2018, actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective (din perspectiva respectării principiului disponibilității acțiunii civile, obligarea la plată prin prezenta hotărâre judecătorească vizează strict diferențele de drepturi salariale generate de recalcularea cuantumului sporurilor, în condițiile în care reclamanta nu a contestat prin acțiune contravaloarea salariului de bază, arătând expres că acesta i-a fost stabilit în mod corect-paragraful al II-lea al motivelor acțiunii).

Prima instanță a stabilit corect și capătul de cerere privind actualizarea sumei astfel stabilite, cu indicele de inflație, precum și a cererii de obligare a pârâtei la plata dobânzilor legale penalizatoare.

Înalta Curte nu poate primi critica recurentei-pârâte în sensul că dispozițiile Deciziei Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 -Completul competent sa judece recursul in interesul legii, publicată in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 411 din 3 iunie 2014, reținută de prima instanță în considerente, nu ar fi incidentă în cauză, așa cum susține recurenta-pârâtă.

Prin Decizia Înaltei Curți de Casație si Justiție nr. 2/2014 din 17 februarie 2014 -Completul competent sa judece recursul in interesul legii, s-a reținut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflație acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naționale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ. din 2009.

În mod corect a reținut prima instanță ca sumele datorate să fie actualizate cu indicele de inflație la data plății, precum și la plata dobânzii legale aferente acestor diferențe calculate de la data scadenței fiecărei indemnizații până la data plății efective.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre temeinică și legală.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepțiile invocate.

Respinge recursul declarat de Direcția Națională de Probațiune împotriva sentinței civile nr. 4734 din 19 noiembrie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 18 martie 2021.