ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 50/2021
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 50/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)
Ședința publică din data de 13 ianuarie 2021
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în fața primei instanțe
Cadrul procesual
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate, anularea raportului de evaluare nr. x/11.06.2018 emis de pârâtă.
Soluția instanței de fond
Prin sentința nr. 133/CA/2018-P.I. din 11 septembrie 2018, Curtea de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a admis excepția inadmisibilității acțiunii invocată de pârâtă și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Integritate.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A..
În motivarea recursului, recurentul reclamant a arătat că este considerat incompatibil ca urmare a constatărilor reținute în cuprinsul raportului de evaluare contestat, fiind astfel aplicabile dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr. 176/2010 care stipulează posibilitatea contestării raportului de evaluare în termen de 15 zile de la primirea acestuia.
În opinia recurentului, instanța de fond a reținut greșit că intimata nu a dispus nicio măsură care să aibă efect juridic asupra situației sale cât timp art. 17 din Legea 176/2010 stabilește starea de incompatibilitate a persoanei supuse evaluării. Mai mult, art. 13 din Legea nr. 144/2007 privind înființarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate stipulează că "Se înființează Agenția Națională de Integritate, autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, ce funcționează la nivel național, ca structură unică, cu sediul în municipiul București" întărind astfel caracterul administrativ al actelor emise de această instituție.
Chiar și în cazul în care s-ar reține că Raportul de evaluare nu are un caracter administrativ întrucât nu ar produce efecte, posibilitatea contestării acestuia este instituită de prevederile art. 17 alin. (6) și (7) din Legea nr. 176/2010, fiind realizată o trimitere directă la art. 22 care prevede procedura contestării raportului de evaluare. În cazul în care s-ar stabili imposibilitatea contestării Raportului de evaluare nr. x/11.06.2018 la instanța de contencios administrativ, ar fi lipsite de eficacitate și aplicabilitate prevederile art. 17 din Legea nr. 176/2010.
Pentru aceste motive, recurentul a apreciat că admiterea excepției inadmisibilității este nefondată, impunându-se ca instanța de recurs să analizeze aspectele invocate și să dispună admiterea recursului și pe cale de consecință admiterea cererii astfel cum a fost formulată.
În continuare, pe fondul cauzei, recurentul a formulat critici de nelegalitate privind raportul de evaluare cu referire la sesizarea pârâtei ANI și nerespectarea procedurii de informare a persoanei cercetate.
Recurentul reclamant a prezentat o serie de date privind tranzacțiile analizate, contestând aspectele reținute de ANI în legătură cu veniturile și chelutielile sale.
II. Apărările intimatei pârâte
Intimata pârâtă Agenția Națională de Integritate a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
III. Analiza motivelor de casare
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Recurentul reclamant A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Raportul de evaluare nr. x/11.06.2018 întocmit de intimata Agenția Națională de Integritate, prin care s-a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Oradea, în vederea începerii acțiunii de control și constatării diferenței semnificative potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010, privind averea deținută de reclamant.
Instanța de fond a respins acțiunea promovată de reclamant ca inadmisibilă.
Apărările recurentului reclamant sunt în sensul că, fiind un act emis de o autoritate publică prin care se prezintă o pretinsă stare de incompatibilitate, acest act poate fi contestat în conformitate cu prevederile art. 22 din Legea nr. 176/2010 astfel încât sesizarea să nu își producă efectul, iar reclamantul să demonstreze nelegalitatea raportului de evaluare în fața instanței de contencios administrativ.
Aceste susțineri nu pot fi primite pentru că, așa cum a arătat și instanța de fond, prin actul care constituie obiectul prezentei cauze nu se constată existența unei stări de incompatibilitate, ci pârâta a dispus sesizarea Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Oradea, în vederea începerii acțiunii de control și constatării diferenței semnificative potrivit art. 18 din Legea nr. 176/2010, privind averea deținută de reclamant.
Contrar celor susținute de recurentul reclamant, Înalta Curte reține că, având în vedere rezultatul verificărilor inspectorilor de integritate, și anume constatarea existenței unor diferențe semnificative în averea reclamantului, în considerarea căruia Agenția Națională de Integritate a sesizat Comisiei de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Oradea, nu pot fi aplicabile în acest context dispozițiile art. 22 din Legea nr. 176/2010 invocate de acesta.
Potrivit art. 5 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 "Nu pot fi atacate pe calea contenciosului administrativ, actele administrative pentru modificarea sau desființarea cărora se prevede prin lege organică, o altă procedură judiciară".
Inadmisibilitatea se referă la o situație care nu este prevăzută de lege sau care este interzisă de lege.
Cu privire la incidența art. 17 alin. (7) din Legea nr. 176/2010, potrivit căruia "dispozițiile art. 22 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător", Înalta Curte apreciază că aceste prevederi nu au semnificația avută în vedere de recurentul reclamant, în sensul că legiuitorul a recunoscut posibilitatea contestării directe a raportului de evaluare a averii pe calea unei acțiuni în contencios administrativ, ci reglementează posibilitatea contestării unui raport ulterior, prin care se constată incompatibilitatea persoanei cercetate, ca urmare a constatării definitive a dobândirii nejustificate a averii.
Astfel, art. 17 alin. (6) din Legea nr. 176/2010 instituie un caz distinct de incompatibilitate, în sensul că persoana a cărei declarație de avere a fost supusă evaluării, fiind identificate diferențe semnificative, în sensul prevederilor art. 18, este considerată incompatibilă.
După acest alineat este formulată norma de trimitere la art. 22 alin. (1) și (2), însă aceasta semnifică doar posibilitatea contestării raportului privitor la incompatibilitate și nicidecum o competență partajată a instanței de contencios cu cea exercitată de Comisia de Cercetare a Averilor.
Activitatea desfășurată de către Comisia de Cercetare a Averilor, finalizată prin actul intitulat ordonanță motivată constituie actul de sesizare a secției de contencios administrativ a curții de apel competente.
Din momentul sesizării instanței de contencios administrativ, procedura este una specială, fiind reglementată de Legea nr. 115/1996 pentru declararea și controlul averiii demnitarilor, magistraților, a unor persoane cu funcții de conducere și de control și a funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare.
Față de împrejurările de fapt și de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanță a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situația de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinței recurate.
IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia
În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul B..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 133/CA/2018-P.I. din 11 septembrie 2018 a Curții de Apel Oradea, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2021.