ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4857/2022

Ședința publică din data de 25 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Asupra acțiunilor conexe în contencios administrativ de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017 - la data de 18.08.2017, a având ca obiect "anulare act administrativ fiscal: Decizia de soluționare a contestației nr. 40/08.02.2017, comunicata in data de 13.02.2017, emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala (ANAF); Decizia de impunere nr. x din data de 31.10.2016, comunicata la data de 11.11.2016 și anularea creanțelor fiscale principale in suma totala de 4.022.624,00 RON", reclamantul A., în contradictoriu cu AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA, și DIRECȚIA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI in reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE, a solicitat instanței de judecată să dispună:

- anularea parțiala a Deciziei de soluționare a contestației nr. 40/08.02.2017, comunicata in data de 13.02.2017 emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala (ANAF);

- anularea Deciziei de impunere nr. x din data de 31.10.2016, comunicata la data de 11.11.2016;

- anularea creanțelor fiscale principale stabilita in sarcina reclamantului in suma totala de 4.022.624,00 RON;

- cu cheltuieli de judecata

Soluția instanței de fond

Prin sentința nr. 494 pronunțată în data de 15 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a dispus următoarele:

"Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA și DIRECȚIA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI in reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE, având ca obiect "anulare act administrativ fiscal: Decizia de soluționare a contestației nr. 40/08.02.2017, comunicata in data de 13.02.2017, emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala (ANAF); Decizia de impunere nr. x din data de 31.10.2016, comunicata la data de 11.11.2016 și anularea creanțelor fiscale principale in suma totala de 4.022.624,00 RON" și, în consecință,

Anulează în parte Decizia de soluționare a contestației nr. 40/08.02.2017, comunicata in data de 13.02.2017, emisa de Agenția Naționala de Administrare Fiscala (ANAF); Decizia de impunere nr. x din data de 31.10.2016, comunicata la data de 11.11.2016, numai cu privire la cuantumul sumelor calculate ca fiind debite ale reclamantului față de organele fiscale pârâte.

Exonerează pe reclamant de plata sumei totale inițial calculate de organele fiscale pârâte de 4.022.624 RON reprezentând TVA, până la refacerea calculelor privind debitele cu titlul de TVA ale reclamantului datorate organelor fiscale pârâte pe baza modului de calcul stabilit de expertul judiciar în expertiza judiciară fiscal-contabilă administrată în cursul judecății prezentei cauze în primă instanță.

Obligă pârâții AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA, cu sediul in București, și DIRECȚIA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI in reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE, să reanalizeze, în ce privește cuantumul TVA de plată, situația fiscală a reclamantului A. și să emită noi acte administrative fiscale cu privire la starea de fapt ce a făcut obiectul judecății în dosarul civil nr. x/2017, valorificând concluziile asumate de expertul judiciar în expertiza judiciară financiar-contabilă și fiscală administrată în prezenta cauză, așa cum au fost acestea precizate în răspunsul la obiecțiunile la expertiză formulate de părți și admise de instanță, expertiză și răspunsul ulterior emise de expertul judiciar și care fac parte din prezenta hotărâre.

Respinge restul pretențiilor reclamantului A..

Obligă pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă totală de 15.050 RON, reprezentând taxă judiciară timbru de 50 RON și onorariu expert judiciar în sumă de 15.000 RON."

Cererea de recurs

Împotriva sentinței nr. 494 pronunțată în data de 15 decembrie 2020 de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au exercitat calea de atac a recursului ambele autorități publice pârâte, respectiv AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA și DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI in reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 5 A FINANȚELOR PUBLICE.

În cadrul cererii sale de recurs, recurenta AGENȚIA NAȚIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului și casarea în parte a sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii în totalitate, ca neîntemeiată.

În dezvoltarea criticilor sale, a susținut în esență recurenta - pârâtă că sentința recurată este în parte lipsită de temei legal, fiind în principal nemotivată și, în subsidiar, dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept - art. 488 pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Un prim motiv de recurs vizează împrejurarea că instanța de fond a dispus exonerarea reclamantului de la plata sumei totale inițial calculate de organele fiscale, de 4.022.624 RON reprezentând TVA.

Susține recurenta că a arătat și instanței de fond că, deși intimatul ataca în parte. Decizia nr. 40/08.02.2017 de soluționare a contestației, acesta arata ca solicită anularea creanțelor fiscale în sumă de 4.022.624 RON.

Or, prin Decizia nr. 40/08.02.2017 ANAF-DGSC a dispus admiterea parțială a contestației cu consecința anulării parțiale a Deciziei de impunere nr. MBS5_AIF 2267/31.10.2016 pentru suma de 764.068 RON, reprezentând taxă pe valoarea adăugată si respingerea, ca neîntemeiată a contestației împotriva Deciziei de impunere nr. MBS5-AIF 2267/31.10.2016 pentru suma de 3.258.556 RON, reprezentând taxă pe valoarea adăugată.

Astfel, a arătat instanței de fond că intimatul nu poate avea interes in contestarea sumei de 764.068 RON pentru care i s-a admis contestația, însa instanța nu a analizat această critica și nu s-a pronunțat asupra acesteia, dispunând în mod superficial exonerarea reclamantului de la plata întregii sume stabilite prin actele de inspecție fiscală.

Consideră că, sub acest aspect hotărârea este si contradictorie, întrucât, deși instanța dispune anularea în parte a Deciziei nr. 40/08.02.2017, totuși exonerează reclamantul de la plata întregului debit, chiar și a celui celui pentru care contestația a fost admisă prin decizia respectivă.

Un alt motiv de recurs vizează împrejurarea ca sentința civila recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, fiind nemotivata - art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Solicită a se avea în vedere că instanța de fond si-a argumentat hotărârea pronunțată exclusiv prin însușirea în întregime a concluziilor raportului de expertiza administrat în cauza, fără a dezvolta un raționament propriu și o motivare pertinentă.

Mai mult, instanța introduce raportul de expertiza ca parte integranta a hotărârii judecătorești.

Expertiza este un mijloc de dovada la care instanța recurge in cazul in care, pentru stabilirea adevărului, este nevoie de lămurirea unor imprejurari de fapt, pentru rezolvarea cărora se cer anumite cunoștințe de specialitate.

Expertul este o persoana străina de proces, un auxiliar al instanței, care contribuie prin cunoștințele sale la descoperirea adevărului si la justa soluționare a cauzelor civile. Aceasta nu inseamna ca expertul se substituie judecătorului, concluziile sale nefiind de natura a-l obliga pe judecător la pronunțarea unei anumite soluții.

Concluziile expertului nu sunt decât un mijloc de dovada ca oricare altul, expertul nu cunoaște mai dinainte împrejurările cauzei, el ia cunoștința de existenta lor, după ce acestea s-au consumat deja și își expune părerea asupra lor din însărcinarea instanței ca om de specialitate.

Instanța nu este legată de concluziile si părerile experților; însușirea concluziilor raportului de expertiza, întocmai ca si aprecierea celorlalte mijloace de proba, este atributul exclusiv al instanței. Instanța, apreciind, va putea să înlăture concluziile sau parerile cuprinse în raportul de expertiza si sa ajungă la alte concluzii.

In aceste condiții, apreciază că în mod greșit instanța de fond a pronunțat soluția de admitere a acțiunii bazată exclusiv pe concluziile prezentate în raportul de expertiza întocmit în cauză, fără să aibă în vedere și celelalte înscrisuri depuse la dosarul cauzei de către autoritate si nici obiectiunile formulate la raportul de expertiză.

Solicită ca instanța de recurs să aibă în vedere ca o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format în fapt și în drept convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată,-argumente care în mod necesar trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 264 C. proc. civ.

Având in vedere aceste aspecte, este ușor de observat ca instanța de fond nu a arătat motivele pentru care au fost inlaturate apărările și obiectiunile la raportul de expertiză formulate de autoritate.

In condițiile in care instanța de fond nu indica in concret toate aspectele care au condus la admiterea cererii de chemare in judecată, apreciază ca hotărârea atacată este nemotivată.

Într-o altă critică, recurenta susține că sentința civila recurata este lipsita de temei legal, fiind data cu 'încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept - art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Instanța de fond retine ca intimatul este plătitor de TVA, aspect sub care nu este întemeiată acțiunea, iar apărările instituțiilor pârâte sunt pertinente și concludente, operațiunile numeroase tăcute de acesta și soția sa în perioada de referință, de construcție și apoi de vânzare de imobile cu destinația de locuință, intră în noțiunea legală de operațiuni taxabile in accepțiunea Codul fiscal in vigoare în perioada 2010-2015, în sensul indicat de instituțiile pârâte în întâmpinări, precum și cu explicațiile reținute de expertul judiciar în expertiză.

In continuare, instanța arata ca problema rămasă în litigiu o reprezintă cota de TVA aplicabilă tranzacțiilor ce au făcut obiectul controlului fiscal, apreciind că așa cum expertul judiciar a reținut, organele fiscale în mod eronat au respins susținerile intimatului privind aplicarea cotei reduse de TVA de 5% la o parte dintre tranzacțiile/contractele de vânzare- cumpărare perfectate, pe baza cărora acesta (și soția sa) a (au) înstrăinat locuințe construite de aceștia în perioada 2010-2015, în sensul art. 137-140 din Codul fiscal în vigoare în perioada supusă controlului.

Pentru a retine astfel instanța face trimitere la concluziile raportului de expertiza in sensul ca in contractele respective exista o precizare conform căreia cumpărătorul declara ca îndeplinește condițiile pentru TVA redus de 5%.

Astfel, numai în baza opiniei expertului, instanța conchide în sensul că sunt îndeplinite condițiile legale pentru aplicarea cotei reduse de TVA 5%.

Recurenta susține că nu este de acord cu raționamentul instanței de fond care este superficial și în vădita contradicție cu prevederile legale aplicabile.

Consideră că instanța de fond si-a argumentat hotărârea pronunțata prin însușirea în intregime a susținerilor intimatei si in special a concluziilor raportului de expertiza, fara a tine cont de apărările si obiectiunile formulate de noi in acest sens si fara a arata motivele pentru care acestea au fost inlaturate.

Astfel, instanța de fond a pronunțat hotărârea atacata cu încălcarea dispozițiilor art. 126 alin. (1), alin. (9) lit. a) si c), art. 128 alin. (1) și (2) și art. 127 alin. (1) si (2), art. 140 din Legea nr. 571/2003 si ale pct. 23 alin. (1), (2) din nr. 44/2004 de aplicare a art. 140, formulând următoarele critici de nelegalitate a hotărârii atacate:

Față de opinia expertului însușită de instanța de fond rcurenta susține ca declarația prezentata în contracte este de forma "Noi (...), declaram ca îndeplinim in totalitate prevederile Ordonanței de Urgenta nr. 200/04.12.2008, drept urmare beneficiem de cota redusa de 5% a T.V.A.- ului in ceea ce privește plata prețului pentru cumpărarea bunurilor imobile, iar in situația in care, organele de control fiscal apreciază ca ta momentul realizării in forma autentica a contractului de vânzare - cumpărare al bunurilor imobile menționate mai sus, subsemnații declaranți nu ne încadram in prevederile Ordonanței de Urgenta nr. 200/04.12.2008. publicata,in Monitorul Oficial al României nr. 815/04.12-2008 ne obligam sa ne prezentam de îndată in vederea întocmirii unui act adițional la contractul de vânzare - cumpărare al imobilului me'nționat mai sus, sa achitam vânzătorilor diferența de preț si sa suportam taxele notariale aferente."

Astfel, solicită a se observa că declarația prezentată în contextul contractelor de vânzare în vederea aplicării cotei reduse de T.V.A. de 5%, nu este dată în sensul prevederilor art. 140 alin. (2A1) din Legea nr. 571/2003.

Potrivit acestor prevederi legale, cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuințe ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite.

Vânzătorul poate aplica cota de TVA de 5% pentru livrarea acestor locuințe dacă cumpărătorul va prezenta o declarație pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile stipulate de lege, care va fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5% și dacă suprafața utilă a locuinței, exclusiv anexele gospodărești, și, după caz, a terenului pe care este construită este înscrisă în documentația cadastrală anexată la actul de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile legii.

In cauza, în urma verificării, organele de inspecție fiscală au constatat că în perioada 01.12.2010 - 31.12.2015, persoana fizică A., în calitate de vânzător și de mandatar al soției acestuia, persoana fizică B., coproprietari, au efectuat un număr de 75 tranzacții imobiliare (contracte de vânzare-cumpărare) în scopul obținerii de venituri care s-au realizat prin intermediul a 152 operațiuni intermediare, respectiv antecontracte de vânzare-cumpărare si acte adiționale la antecontractele de vânzare-cumpărare.

Astfel, organele de inspecție fiscală au constatat că operațiunile efectuate de intimat, în calitate de reprezentant al asocierii, au caracter economic (exploatarea bunurilor corporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate), că a realizat venituri cu caracter de continuitate (vânzări succesive de bunuri imobile), astfel încât acesta avea obligația să se înregistreze ca plătitor de TVA după depășirea plafonului de venituri realizate din operațiuni impozabile în decursul unui an calendaristic.

Totodată, organele de inspecție fiscală au constatat că intimatul a depășit plafonul de scutire TVA încă din luna aprilie 2009 când a realizat o cifră de afaceri în sumă de 190.785 RON si nu a solicitat înregistrarea în scopuri de TVA, nu a declarat la organul fiscal TVA colectată si nu a achitat la bugetul de stat TVA datorată, iar în baza prevederilor art. 126 alin. (1), alin. (9) lit. a) si c), art. 128 alin. (1) și (2) și art. 127 alin, (1) si (2) din Legea nr. 571/2003, au stabilit în sarcina acestuia aplicând cota de 24% asupra bazei de impunere stabilită suplimentar, TVA de plată în sumă totală de 4.022.624 RON.

In cauza sunt aplicabile prevederile art. 126 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, în vigoare în perioada 01.12.2010-31.12.2015, potrivit cărora In sfera de aplicare a TVA se cuprind livrările de bunuri sau prestările de servicii efectuate cu plată pe teritoriul României, în condițiile în care sunt realizate de o persoană impozabilă așa cum a fost definită la art. 127 alin. (1), iar livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor rezultă din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2).

Condițiile enumerate de lege sunt cumulative, ceea ce înseamnă că neîndeplinirea unei singure condiții determină neîncadrarea operațiunilor în categoria operațiunilor impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată.

Așadar, printr-o interpretare per a contrario, o operațiune nu este impozabilă din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată, respectiv operațiunea nu se cuprinde în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată dacă cel puțin una din condițiile prevăzute la iit. a) - lit. d) art. 126 alin. (1) din Codul fiscal nu este îndeplinită, așa cum reglementează legiuitorul la pct. 2 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare a art. 126 alin. (1) din Codul fiscal aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, invocând deopotrivă și dispozițiile art. 127 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 571/2003 explicitate prin pct. (3) alin. (1)-(4) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 în vigoare până la data de 31.12.2015.

Înregistrarea persoanelor impozabile în scopuri de TVA este reglementată la art. 153 din Legea nr. 571/2003, iar in ceea ce privește regulile aplicabile regimului special de scutire, acestea sunt reglementate la art. 152 din Legea nr. 571/2003, ale cărui prevederi sunt completate de pct. 62 alin. (2) lit. a) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004.

Astfel, potrivit art. 152 din Legea nr. 571/2003, persoana impozabilă care este stabilită în România și care realizează sau intenționează să realizeze o activitate economică ce implică operațiuni taxabile și/sau scutite de taxă pe valoarea adăugată cu drept de deducere trebuie să solicite înregistrarea în scopuri de TVA la organul fiscal competent în termen de 10 zile de la sfârșitul lunii în care a atins sau a depășit plafonul de scutire, respectiv cifra de afaceri anuală declarată sau realizată este superioară plafonului de 35.000 euro, regimul de scutire de taxă pe valoarea adăugată operând asupra întregii activități a persoanei impozabile, indiferent că operațiunile desfășurate provin din operațiuni taxabile, scutite cu drept de deducere, scutite fără drept de deducere sau din operațiuni care nu intră în sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată.

Totodată, legiuitorul, prin Normele metodologice de aplicare a art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, reglementează situația persoanelor impozabile care au depășit plafonul de scutire, dar nu au solicitat înregistrarea ca plătitori de taxă pe valoarea adăugată în regim normal. Astfel, potrivit pct. 62 alin. (2) lit. a) din Normele metodologice de aplicare a art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, în situația în care organele de inspecție fiscală constată neîndeplinirea de către persoana impozabilă a obligației de a se înregistra în scopuri de TVA în regim normal, înainte de înregistrare vor solicita plata TVA pe care persoana impozabilă ar fi trebuit să o colecteze dacă ar fi fost înregistrată normal în scopuri de TVA pe perioada cuprinsă între data la care persoana respectivă ar fi fost înregistrată în scopuri de TVA dacă ar fi solicitat în termenul prevăzut de lege înregistrarea și data identificării nerespectării prevederilor legale.

De asemenea, la art. 141 din Legea nr. 571/2003 sunt prevăzute operațiunile din interiorul țării care sunt scutite de taxă pe valoarea adăugată fără drept de deducere.

Începând cu data de 01.01.2010, alin. (2) lit. f) al art. 141 din Legea nr. §71/2003 prevede ca este scutită de taxă pe valoarea adăugată livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construită, precum și a oricărui alt teren.

Totodată, legiuitorul, în cadrul aceluiași alineat, stipulează, ca excepție, că persoana impozabilă care efectuează livrarea unei construcții noi, a unei părți a acesteia sau a unui teren construibil, nu beneficiază de scutire de taxă pe valoarea adăugată pentru această livrare, dacă și-a exercitat ori ar fi avut dreptul să-și exercite dreptul de deducere total sau parțial a taxei pe valoarea adăugată pentru achiziția, transformarea sau construirea unui astfel de imobil.

Potrivit art. 37 alin. (6) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, în vigoare începând cu data de 22.12.2008, "în aplicarea art. 141 alin. (2) lit. f) din Codul fiscal, calificarea unui teren drept teren construibil sau teren cu altă destinație, la momentul vânzării sale de către proprietar, rezultă din certificatul de urbanism".

Pentru operațiunile impozabile, care nu sunt scutite "de taxă pe valoarea adăugată sau care nu sunt supuse cotei reduse a taxei pe valoarea adăugată, se aplică cota standard de 24% asupra bazei de impozitare, în conformitate cu prevederile art. 140 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 în forma aplicabilă până la data de 31.12.2015, potrivit cărora taxa pe valoarea adăugată se determină prin aplicarea cotei standard de 24%, în funcție de perioada incidență operațiunilor, asupra bazei de impozitare determinate pentru livrări de bunuri și prestări de servicii "[...] din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumpărătorului, beneficiarului sau a unui terț,[...];", în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 571/2003, iar în situațiile în care prin natura operațiunii sau conform prevederilor contractuale prețul include și taxa, pentru determinarea sumei taxei pe valoarea adăugată, se aplică procedeul sutei mărite.

În același sens s-a pronunțat și Comisia Fiscală Centrală prin Decizia nr. 2/2011, aprobată prin Ordinul Ministrului Finanțelor Publice nr. 1873/12.04.2011, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 278/20.04.2011.

De asemenea, pentru operațiunile impozabile, care nu sunt scutite de taxă pe valoarea adăugată sau care nu sunt supuse cotei standard a taxei pe valoarea adăugată, se aplică cota redusă de 5% asupra bazei de impozitare, în conformitate cu prevederile art. 140 alin. (2A1) din Legea nr. 571/2003, potrivit căruia cota redusă de 5% se aplică asupra bazei de impozitare pentru livrarea de locuințe ca parte a politicii sociale, inclusiv a terenului pe care sunt construite. Vânzătorul poate aplica cota de TVA de 5% pentru livrarea acestor locuințe dacă cumpărătorul va prezenta o declarație pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile mai sus menționate, care va fi păstrată de vânzător pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5% și dacă suprafața utilă a locuinței, exclusiv anexele gospodărești, și, după caz, a terenului pe care este construită este înscrisă în documentația cadastrală anexată la actul de vânzare-cumpărare încheiat în condițiile legii.

Astfel, din economia textului de lege arătat și întrucât exigibilitatea taxei pe valoarea adăugată intervine la data livrării bunurilor, respectiv, în cazul specific al livrării de bunuri imobile, aceasta intervine la data la care sunt îndeplinite formalitățile legale pentru transferul titlului de proprietate de la vânzător la cumpărător, în conformitate cu prevederile stipulate la art. 134A1 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, rezultă că aceste condiții obligatorii, expres stipulate de legiuitor, trebuie să fie îndeplinite la momentul vânzării/livrării locuințelor ca parte a politicii sociale, iar vânzătorul, pentru a putea aplica cota redusă de 5% trebuie să fie în posesia tuturor documentelor, inclusiv a declarației pe propria răspundere autentificată de notar.

Totodată, pentru justificarea aplicării cotei reduse de TVA de 5% declarația pe propria răspundere, autentificată de un notar, va fi prezentată/pusă la dispoziția vânzătorului de către cumpărător înainte sau în momentul livrării bunului imobil și nu ulterior încheierii contractelor de vânzare - cumpărare, obligația acestei justificări revenind vânzătorului.

Având în vedere că operațiunile, din punct de vedere fiscal, au caracter de continuitate atunci când nu pot fi considerate operațiuni ocazionale și analizând operațiunile efectuate în perioada 2010 - 2015 de către intimat, rezultă că aceasta a obținut venituri cu caracter de continuitate, desfășurând astfel activități economice și devenind persoană impozabilă'din perspectiva TVA, așa cum sunt acestea definite in legea fiscala.

Pe cale de consecință, susține recurenta că, prin operațiunile pe care le-a desfășurat în această perioadă intimatul a avut calitate de persoană impozabilă, cu toate drepturile și obligațiile care decurg din această calitate, având ca primă obligație declararea începerii activității sale ca persoană impozabilă.

Or, în calitate de persoană impozabilă stabilită în România, intimatul trebuia să solicite înregistrarea ca plătitor de TVA la organul fiscal competent începând cu luna mai 2009, data depășirii plafonului de scutire fiind în luna aprilie 2009, când a realizat o cifră de afaceri în sumă de 190.785 RON.

Astfel, solicită a se observa că, din punct de vedere al colectării TVA intimatul avea datoria declarării taxei, atât la momentul încheierii antecontractului, cât și la perfectarea contractului de vânzare - cumpărare, precizând deopotrivă că, la stabilirea debitului organele de inspecție fiscală au avut în vedere documentele obținute de la birourile notariale, enumerate si analizate în Raportul de inspecție fiscală nr. MBS5_AIF 2265/31.10.2016.

In ceea ce privește contractele de vânzare-cumpărare si declarațiile de "Prima casă" ca parte a politicii sociale prevăzută la art. 140. alin. (2A1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal depuse de intimat, s-a constatat că un număr de 15 contracte de vanzare-cumpărare nu întrunesc condițiile de aplicare a cotei reduse de TVA 5%, un număr de 23 contracte de vanzare-cumpărare întrunesc condițiile de aplicare a cotei reduse de TVA 5% și pentru aceste motive a fost admisa contestația intimatului pentru suma de 764.068 RON reprezentând TVA de 5% aferenta celor 23 de contracte de vânzare-cumpărare, menționând deopotrivă că, în ceea ce privește contractul autentificat sub nr. x/11.11.2010 pentru care a intervenit prescripția, organele de inspecție fiscală nu au calculat în sarcina intimatului TVA aferentă acestei operațiuni.

In ceea ce privește aplicarea cotei de TVA la contravaloarea livrărilor, recurenta susține că sunt aplicabile prevederile Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 6/2014, având în vedere că, în urma inspecției fiscale au fost identificate următoarele situații privind prețul de vânzare;

- prețul de vânzarea conține precizarea "inclusiv TVA" drept care, în conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 6/2014 lit. c), TVA este determinată prin aplicarea sutei mărite.

- prețul de vânzarea fost stabilit de părți fără nicio mențiune cu privire la TVA astfel încât, în conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 6/2014 lit. b), TVA este determinată prin aplicarea cotei de TVA la prețul de vânzare, ca urmare a lipsei declarației contribuabilului privind imposibilitatea recuperării TVA . de la dobânditor.

- operațiuni scutite de taxă, deoarece vânzarea s-a realizat după 31 decembrie a anului următor semnării de către beneficiar a procesului-verbal de recepție definitivă a construcției, însă vânzări pentru care prețul de vânzare cuprinde mențiunea "inclusiv TVA". în cazul acestor operațiuni, organele de inspecție fiscală - au considerat că aceasta este voința părților, fiind aplicabile prevederile art. 141 alin. (3) din Legea nr. 571/2003, coroborate cu cele ale pct. 39 alin. (1) din H.G. nr.,44/2004.

Mai susține recurenta că înțelege să critice hotărârea instanței de fond si cu privire la obligarea pârâților la plata către reclamant a sumei de 15.050 RON reprezentând cheltuieli de judecata, întrucât în cauza nu sunt îndeplinite condițiile impuse de art. 451 - 453 Cod -procedura civila.

Astfel, susține recurenta că, plecând de la aceste prevederi, condiția cuantumului rezonabil al cheltuielilor de judecata nu este îndeplinită in aceasta cauză, având în vedere că nu prezintă o complexitate deosebită astfel încât să se impună obligarea autorității a plata cheltuielilor într-un cuantum atât de mare.

Mai mult decât atât, în condițiile în care speța dedusa judecații nu prezintă un fenomen social nou în realitatea romaneasca iar actele administrative atacate prezintă un grad de complexitate scăzut, apreciază ca în mod greșit instanța de fond a acordat cheltuielile de judecată în cuantum asa mare.

De asemenea, solicită a se avea în vedere și faptul că acțiunea a fost admisă în parte, astfel încât în acest context nu se poate susține ca expertul sau avocatul si-au justificat onorariul foarte mare prin activitatea depusă.

Față de aceste considerente, recurenta Agenția Națională de Administrare Fiscală solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și casarea în parte a sentinței civile recurate, în sensul respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.

La rândul său, recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - în reprezentarea Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice încadrând în drept criticile sale în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susținut în esență că, în ceea ce privește concluziile la care s-a ajuns prin efectuarea expertizei contabile judiciare, referitor la obiectivul nr. 1 si obiectivul nr. 2, respectiv stabilirea bazei impozabile si a T.V.A. aferenta, precum si a diferentelor fata de sumele stabilite de către organele de inspecție fiscala, arată că, având în vedere faptul că diferența în suma de -242.298 RON a fost stabilita de către dl expert urmare a tranzacțiilor, respectiv contractelor autentificate sub nr. x/30.11.2011, nr. y/30.11.2011, nr. z/17.08.2011, nr. w/27.06.2012, nr. t/06.12.2011, organele de inspecție își mențin punctul de vedere, deoarece acestea nu indeplinesc condițiile pentru aplicarea cotei de 5% și solicită domnului expert reanalizarea contractelor menționate.

Ca urmare a analizei tranzacțiilor imobiliare efectuate de către domnul A., expertul a stabilit ca baza impozabilă suma de 18.858.257,72 RON si T.V.A. colectată în suma de 3.016.258 RON, rezultând astfel o diferența de T.V.A. in suma de - 242.298 RON, fata de sumele stabilite prin Raportul de inspecție fiscala si Deciziile nr. 2267/31.10.2016 si Decizia nr. 40/08.02.2017, iar diferențele constatate în raportul de expertiză se rezumă la încadrarea legală a procedeului de aplicare T.V.A. - cota de T.V.A. la preț sau cota de T.V.A. din preț, respectiv cota de T.V.A. aplicata - 24% sau 5 %.

Pentru contractele nr. x/30.11.2011 si nr. y/30.11.2011 domnul expert aplică în mod eronat cota de T.V.A. de 5% din prețul de vânzare, pentru următoarele considerente:

- pentru aceste 2 contracte, prețul de vânzare a fost stabilit de parti fara nicio mențiune cu privire la T.V.A. astfel incat, in conformitate cu prevederile Deciziei Comisiei fiscale centrale nr. 6/2014, lit. b), organele de inspecție fiscala au determinat TVA prin aplicarea cotei de TVA. ja prețul de vânzare.

- contribuabilul nu a prezentat declarațiile din partea cumpărătorilor referitoare la achiziția de Prima Casa cu cota de 5%, prevăzute la art. 140, alin. (2M), lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;

Pentru contractele nr. x/17.08.2011 si nr. y/27.06.2012, domnul expert aplică în mod eronat cota de T.V.A. de 5%. deoarece contribuabilul nu a prezentat declarațiile din partea cumpărătorilor referitoare la achiziția de Prima Casa cu cota de 5%. prevăzute la art. 140, alin. (2M), lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal;

Pentru contractul nr. x/O.G..12.2011 domnul expert aplică în mod eronat cota de T.V.A. de 5%. deoarece in contextul contractului se prevede ca. imobilul care se înstrăinează este "la roșu", ori legiuitorul a prevăzut un număr de condiții a fi 'îndeplinite cumulativ pentru aplicarea cotei reduse de T.VA. de 5% dintre care si condiția referitoare la,.locuinte care în momentul vânzării pot fi locuite ca atare" - art. 140, alin. (1) si (2M), lit. c) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

Referitor la obiectivul nr. 4, respectiv "Să se stabilească suma care putea fi dedusă având în vedere faptul că fiind persoană fizică plătitoare de T.V.A, avea acest drept", susține recurenta că, în realitate, contribuabilul A., nu a dat curs inspecției fiscale, nu a prezentat documente justificative pe parcursul inspecției fiscale. Insa, chiar și in aceasta situație, in conformitate cu prevederile art. 145, art. 146, art. 147A1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal si prevederile punctelor 46, 48 si 62 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, legiuitorul da posibilitatea contribuabilului de a deduce TVA., după alinierea contribuabilului la legislația fiscală, in sensul înregistrării in scopuri de TVA., a evidențierii operațiunilor economice si întocmirii jurnalelor pentru vânzări si a jurnalelor pentru cumpărări, a determinații TVA. colectata si a T.V.A. deductibila, a întocmirii Decontului de TVA. si înregistrării acestuia la organul fiscal.

Astfel, domnul A. având posibilitatea deducerii TVA. aferenta operațiunilor economice din perioada neprescrisa, in primul decont de TVA înregistrat la organul fiscal.

In aceasta situație, organele de inspecție fiscală au urmat prevederile legale in vigoare, stabilind doar T.VA. colectată în cazul contribuabilului care avea obligația, dar nu a solicitat înregistrarea in scopuri de T.V.A. și nu a respectat obligațiile care ii reveneau din calitatea de plătitor de T.V.A.

Referitor la obiectivul nr. 5, respectiv recalcularea sumei de plată datorată după calculul reieșit la obiectivul nr. 4, susține recurenta că, în Raportul de expertiza, în situația in care contribuabilul ar fi fost inregistrat in scopuri de TVA., expertul stabilește la obiectivul nr. 1 TVA. colectata in suma de 3.016.258,10 RON, iar la obiectivul nr. 4, T.V.A. posibil a fi dedusa in suma 1.179.765,78 RON, rezultând astfel: T.VA. de plata conform raport de expertiza = 3.016.258,10 RON -1.179.765,78 RON = 1.836.492,32 RON

Având în vedere condițiile pe care contribuabilul trebuia sa le îndeplinească pentru a dobândi drept de aplicare a cotei reduse de T.V.A. de 5%, precum si posibilitatea contribuabilului de a deduce TVA., după alinierea la legislația fiscala, în sensul înregistrării in scopuri de T.V.A., a evidențierii operațiunilor economice si intocmirii jurnalelor pentru vânzări si a jurnalelor pentru cumpărări, a determinării TVA colectata si a T.V.A. deductibila, a intocmirii Decontului de T.VA. si înregistrării acestuia la organul fiscal, domnul A. având posibilitatea deducerii T.VA. aferenta operațiunilor economice din perioada neprescrisa, in primul decont de TVA. inregistrat la organul fiscal, organele de inspecție fiscala au urmat prevederile legale în vigoare, stabilind doar TVA. colectata in cazul contribuabilului care avea obligația, dar nu a solicitat înregistrarea in scopuri de T.V.A. si nu a respectat obligațiile care ii reveneau din calitatea de plătitor de TVA.

Astfel, din punctul de vedere al organelor de inspecție fiscala si urmare a contestației: T.V.A. de plata conform organelor de inspecție = 3,258.556 RON - 0 RON = 3.258.556 RON.

Referitor la obiectivul nr. 3 - respectiv recalcularea debitului principal și a accesoriilor dacă este cazul și dacă a apărut diferență între suma pretinsă de organul de control și suma rezultată la obiectivul nr. 1.

Prin Raportul de expertiza a fost stabilita o diferența de T.V.A. colectata in suma de -242.298 RON.

De asemenea, in condițiile in care contribuabilul ar fi fost inregistrat in scopuri de T.V.A. si luând in considerare si suma posibil a fi dedusa, determinata de expert in suma de 1.179.765,78 RON, a rezultat astfel T.V.A. d"e plata in suma de 1.836.492,32 RON.

Prin Raportul de expertiza nu au fost calculate accesorii.

Organele de inspecție fiscala au precizat la punctul 1) nelegalitatea diferentelor de T.V.A. colectata stabilite in Raportul de expertiza in suma de - 242.298 RON, mentinandu-si punctul de vedere.

De asemenea, au precizat la punctul 2), referitor la obiectivul nr. 4, nelegalitatea deducerii a TVA. deductibila in suma de 1.179.765,78lei, rezultând astfel T.V.A. de plata in suma de 3.258.556 RON, mentinandu-si punctul de vedere.

Organele de inspecție fiscala nu au calculat accesorii.

In ceea ce privește dispoziția instanței de fond privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecata reprezentând onorariu expert, in suma de 15.000 RON, recurenta consideră că suma acordata cu titlu de onorariu expert nu este justificată, intrucat lucrarea efectuata nu a necesitat o activitate complexa. In acest sens, solicită a se observa că, din conținutul expertizei nu rezulta că ar fi fost efectuate lucrări suplimentare sau ca ar fi existat modificări survenite în privința obiectivelor stabilite inițial si nici ca lucrările efectuate ar fi fost constatate fizic, pe teren, ci ca urmare a analizei înscrisurilor puse la dispoziția domnului expert de către instituția noastră, la solicitarea acestuia. De asemenea, din expertiza contabila nu rezulta ca s-ar fi calculat vreo suma cu titlu de lucrări suplimentare, ceea ce înseamnă că, in fapt, nu au existat astfel de lucrări si in raport de care aceasta expertiza sa fi scos în evidenta probe noi a căror constatare sa fi fost determinata, in fapt, pe teren.

Invocă dispozițiile art. 451 alin. (3) coroborat cu alin. (2) din C. proc. civ., ce recunosc instanței dreptul de a cenzura cheltuielile de judecată, în situația în care va constata că acestea sunt disproporționat de mari față de activitatea prestată, urmând a se raporta la onorariile prevăzute în tabloul onorariilor minimale.

Prin aplicarea prevederilor art. 451 alin. (3) coroborat cu alin. (2) al aceluiași articol din C. proc. civ., instanța apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauză trebuie suportat de partea adversă, ținând seama de natură si complexitatea speței. în acest sens, în jurisprudența CEDO s-a statuat că partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 453 C. proc. civ., decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.

Făcând aplicarea dispozițiilor legale menționate și a aspectelor doctrinare la situația de față, apreciază că în speță nu se impune obligarea organului fiscal la plata cheltuielilor de judecată reprezentând onorarii experți. Legiuitorul a reglementat anumite criterii pe care judecătorul este îndreptățit să le aibă în vedere atunci când este învestit cu o cerere de acordare a acestor cheltuieli de judecată.

Solicită instanței de control judiciar să analizeze situația de fapt și să țină cont de faptul că are abilitatea de a cenzura cuantumul onorariului expertului, câtă vreme veghează la menținerea echilibrului procesual și la asigurarea garațiilor pentru părți a desfășurării unui proces echitabil și corect. Apreciază că o asemenea prerogativă este cu atât mai necesară cu cât respectivul onorariu ar putea fi suportat de partea adversă, ceea ce presupune în mod normal câ acesta să îi fie opozabil, menționând deopotrivă că, în acest sens există inclusiv jurisprudența CEDO, care, fiind investită cu soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, a statuat că acestea urmează a fi recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare care au fost în mod real efectuate, și în limita unui cuantum rezonabil.

Un alt motiv pentru care solicită anularea dispoziției data de către instanța de fond privind plata onorariului expertului desemnat in cauza, este faptul că, în interpretarea art. 451 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ., instanța poate să exercite ea însăși dreptul părții ce nu a solicitat reducerea onorariului de expert și să procedeze, din oficiu, la micșorarea acestuia. Această ipoteză aduce cu sine și o excepție de la principiul contradictorialității consacrat prin dispozițiile art. 14 alin. (5) și (6) din Noul C. proc. civ., potrivit cărora "instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt și de drept invocate", iar "instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii".

Art. 451 alin. (2) și (3) din Noul C. proc. civ. prevede că onorariile avocațiale/de expert pot fi micșorate de instanță "chiar și din oficiu". Simpla utilizare a acestei sintagme instituie regula implicită a posibilității de a reduce onorariile la cererea părții adverse, accentuarea "chiar și din oficiu" subliniind că, în virtutea rolului activ, judecătorul poate să suplinească absența acestei cereri atunci când observă lipsa de proporționalitate dintre "circumstanțele cauzei" și cuantumul sumei achitate cu titlu de onorariu de expert.

Consideră că regularizarea cuantumului sumelor achitate cu titlu de cheltuieli de judecată, proporțional cu circumstanțele cauzei, este menită să asigure un just echilibru între dreptul părții ce a avut câștig de cauză de a-și recupera cheltuielile avansate și culpa procesuală a părții ce a căzut în pretenții.

Conform prevederilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces insa, prin acestea, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala sau prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.

O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca, partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ceea ce nu este cazul.

De asemenea, nici aspectele privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute în sarcina autorității, pentru a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, fundamentul acordării cheltuielilor de judecata ii constituie culpa (vinovăția) procesuala, partea responsabila de declanșarea litigiului fiind ținuta sa suporte cheltuielile ocazionate de judecarea cauzei.

In cazul de fata, nu este îndeplinita niciuna dintre condițiile enumerate mai sus, actele atacate de către reclamant, fiind temeinic si legal întocmite, motiv pentru care solicită si respingerea acestui capăt de cerere.

Pentru acest considerente, recurenta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București - în reprezentarea Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice solicită instanței admiterea recursului asa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinței atacate și, în consecință, respingerea cererii de chemare în judecata formulată de către domnul A., ca fiind netemeinică și nelegală.

Apărările formulate în cauză

Împotriva celor două recursuri a formulat întâmpinare intimatul - reclamant A., în cadrul căreia a solicitat respingerea acestora, ca nefondate și menținerea hotărârii atacate, ca fiind legală și temeinică.

A susținut în esență intimatul - reclamant că în prezenta cauză nu se poate vorbi nici de existența unor motive contradictorii și nici străine de natura cauzei, iar argumentele legate de lipsa motivării nu sunt reale, acestea nu lipsesc cu desăvârșire, ba, din contră, instanța de fond a argumentat temeinic decizia luată, fiind temeinic motivată atât în fapt cât și în drept, prin raportare la situația de fapt dintre părți, instanța de fond exemplificând acolo unde a considerat necesar cu exemple reale ce nu pot fi reținute că aparțin doar expertului judiciar.

Nesusținută este și argumentarea recurentei că instanța de fond nu a făcut o analiză a materialului probator, ba, din contră, reiese că aceasta a analizat atent probele, în speță raportul de expertiză și actele notariale, astfel susținerea recurentei cu privire la lipsa motivării sau lipsa unei analize complete a dosarului este nejustificată și neîntemeiată.

Cu privire la motivul subsidiar de recurs, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu precădere la faptul că instanța de fond și-ar fi fundamentat întreaga motivare pe baza raportului de expertiză prin însușirea acestuia, susține intimatul - reclamant că aceasta contravine în totalitate prevederilor care derivă din Standardul profesional 35.

Cuvântul expertiză vine de la latinescul " expertus" adică " priceput" - lucrarea unei persoane experimentate, specializate. Așadar, expertiza este prin excelență o lucrare personală și critică, cuprinzând numai rezultatul examinării faptelor din punct de vedere al exactității formale și materiale și părerea expertului asupra cauzelor și efectelor în legătură cu obiectul supus cercetării sale. Expertiza este în general activitatea de cercetare efectuată de un specialist, care are calitatea de expert, cu scopul de a stabili adevărul într-o anumită situație, problemă sau litigiu.

Consideră astfel că, în mod corect instanța de fond a pronunțat soluția de admitere a acțiunii pe concluziile raportului de expertiză întocmit în cauză, iar prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. ar fi întemeiată dacă instanța de fond aplică un act normativ care nu este incident în speță, dă eficiență unei norme generale în condițiile existenței unei norme speciale aplicabile sau dă o interpretare greșită textului de lege aplicabil în cauză.

Solicită și respingerea motivului de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecată, susținând că este îndreptățit la acestea, fiind vorba de onorariu expert și nu onorariu de avocat, iar munca prestată de expert nu a fost una ușoară, a avut un anumit grad de complexitate prin raportate la actele voluminoase și calculele efectuate, incluzând chiar și completările la raport dispuse de instanță la cererea recurentei.

Apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, iar o reducere a cheltuielilor nu ar fi fost întemeiată și nici necesară, motiv pentru care solicită respingerea recursurilor, cu consecința menținerii hotărârii recurate, ca temeinică și legală.

Răspunsul la întâmpinare

Deși întâmpinarea intimatului - reclamant a fost comunicată recurentelor în termenul legal, niciuna dintre acestea nu a combătut apărările părții oponente în cadrul unui Răspuns la întâmpinare, astfel cum permit dispozițiile art. 471

1

alin. (4) din C. proc. civ., incidente și în cazul recursului, conform art. 490 C. proc. civ.

Procedura de soluționare a recursurilor

În această etapă procesuală s-a derulat procedura de regularizare a cererilor de recurs și de comunicare a actelor de procedură între părți, prin intermediul grefei instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția Președintelui completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, din data de 29.03.2021, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 25.10.2022, în ședință publică, cu citarea părților, când, considerând că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C. proc. civ. a declarat închisă cercetarea judecătorească, reținând cauza spre soluționare pe fondul recursurilor ce fac obiectul prezentei judecăți.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinarea intimatului-reclamant și raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reține că este incident în cauză motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., prin raportare la dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte reține că, dispozițiile Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. prevăd următoarele:

"(1) Hotărârea va cuprinde: … b) …motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților."

Aceasta dispoziție are caracter imperativ, aspect care rezultă din folosirea, de către legiuitor, a expresiei "va cuprinde", stabilind o obligație în sarcina instanțelor de judecată, a cărei nerespectare atrage nulitatea hotărârii în condițiile art. 176 pct. 6 din C. proc. civ.

Importanța motivării hotărârii judecătorești a fost subliniată și în jurisprudența europeană, fiind considerată un aspect al garanțiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunțată în cauza Albina c. România, s-a reținut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reamintește că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenție, include printre altele dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenția nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanța sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanței" obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența [Hotărârea Perez împotriva Franței (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, și Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].