ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4658/2022

Ședința publică din data de 14 octombrie 2022

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, solicitând anularea Deciziei nr. 22210/8.01.2020 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a fost aprobată la plată doar suma de 15.000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului rutier din data de 19.10.2016 de pe raza Municipiului Galați.

1.2. Hotărârea primei instanțe

Prin sentința civilă nr. 129 din 5 februarie 2021 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

A anulat Decizia nr. 22210/8.01.2020 emisă de pârât.

A obligat pe pârât să emită o decizie prin care să admită cererea de plată formulată de reclamantă pentru suma de 105.000 RON daune morale și 18.255,70 RON daune materiale.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 950 RON cheltuieli de judecată, din care 350 RON taxă judiciară de timbru și 600 RON onorariu de avocat.

1.3. Cererile de recurs formulate în cauză

Împotriva sentinței civile nr. 129 din 5 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au formulat recurs reclamanta A. și pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Calea de atac exercitată de recurenta-reclamantă A., deși intitulată "Recurs", nu conține critici de nelegalitate care să vizeze sentința pronunțată de instanța de fond, fiind exprimate exclusiv apărări față de cererea de recurs formulată de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

În ședința publică din 14 octombrie 2022, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția tardivității exercitării acestei căi de atac și a rămas în pronunțare asupra acestui aspect.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților critică sentința instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ., fără a le dezvolta separat, argumentația fiind comună ambelor motive.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ. În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât arată că, în mod greșit, instanța de fond a apreciat că daunele morale acordate prin decizia contestată, în valoare de 15.000 RON, nu satisfac cerința reparării integrale a prejudiciului nepatrimonial.

Afirmă recurentul-pârât că, deși instanța de fond a înlăturat de la aplicarea în speță, normele prevăzute de Procedura de soluționare pe cale amiabilă a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau decese, aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018, la stabilirea cuantumului daunelor morale a vizat aceleași criterii pe care autoritatea recurentă le-a avut în vedere la soluționarea cererii reclamantei, criterii menționate în aceeași procedură de soluționare amiabilă, despre care, anterior, se afirmase că nu are incidență în cauză.

Prin urmare, recurentul-pârât susține lipsa unor criterii și limite legale pe care instanța de fond să le fi indicat în considerentele hotărârii, altele decât cele în temeiul cărora Fondul de Garantare a Asiguraților a analizat și soluționat cererea de despăgubire a reclamantei.

Recurentul-pârât invocă, de asemenea, nelegalitatea modalității în care instanța de fond a acordat daunele materiale solicitate de reclamantă, arătând că nu s-a procedat la o analiză și verificare concretă a documentelor pretins justificative depuse de intimata-reclamantă la dosarul cauzei, raportat la faptul că unele dintre acestea indică achiziționarea unor articole fără legătură cu efectele de natură medicală asupra reclamantei, rezultate din accidentul de circulație.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În susținerea acestei critici de nelegalitate, recurentul-pârât afirmă că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea normelor de drept material incidente speței.

În acest sens arată că art. 49 din Norma ASF nr. 23/2014 prevede ca la stabilirea despăgubirilor în cazul deceselor se au în vedere și daunele morale "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România".

În lipsa unor criterii și limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doza de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite in plan fizic si psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Susține recurentul că, plecând de la particularitatea că Fondul de Garantare a Asiguraților nu preia funcțiile unui asigurător, ci are menirea de a acoperi despăgubirile pentru creditorii societăților de asigurare aflate în faliment, nu a fost stabilit arbitrar cuantumul daunelor morale, ci prin raportare la Procedura de soluționare pe cale amiabila a pretențiilor pecuniare (morale și materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, care reprezintă o procedură internă validată de asigurătorul B. S.A. și folosită și de lichidatorul judiciar în analiza cererilor de creanță formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, astfel cum rezultă din Decizia FGA nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016.

Astfel, arată recurentul-pârât, nu se poate reține refuzul nejustificat al FGA de acordare integrală a daunelor morale solicitate de reclamantă, având in vedere, pe de o parte, dreptul de apreciere de care dispune autoritatea, care nu a fost exercitat discreționar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unei proceduri, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal și nediscriminatoriu față de oricare victimă a accidentelor rutiere.

Mai afirmă recurentul-pârât că recurgerea la o procedură internă, standardizată, nu contravine vreunei prevederi legale, ci, dimpotrivă, are rolul de a asigura transparența în procesul adoptării soluției administrative, precum și a unui tratament echitabil pentru fiecare dintre persoanele îndreptățite la primirea unor astfel de despăgubiri.

De asemenea, recurentul-pârât susține că suma de 105.000 de RON cu titlu de daune morale este excesivă, ajungându-se în situația îmbogățirii fără just temei.

Astfel, se arată că, în urma unui calcul simplu, rezultă ca instanța de fond a acordat reclamantei suma de aproximativ 2.100 RON pentru fiecare zi de îngrijire medicală. Ori, având in vedere ca salariul minim net lunar in România este de 1.386 RON, acordarea unei sume de aproximativ 2 ori mai mare pentru fiecare zi de îngrijire medicală este excesivă și nejustificată în condițiile socio-economice actuale.

1.4 Apărările formulate în cauză

Recurenta -reclamantă a formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Susține în esență, că neîndeplinirea de către autoritatea pârâtă a procedurilor administrative aduce o evidentă atingere noțiunii de bun și obligației statului de a proteja bunurile, valorile patrimoniale ale persoanelor, obligație asumată de România prin Protocolul Adițional nr. 1 la CEDO.

Mai arată că recurentul-pârât a ignorat în totalitate, atunci când a aprobat la plată doar suma derizorie de 15.000 RON cu titlu de daune morale, înscrisurile ce i-au fost comunicate (odată cu deschiderea dosarului de daună) din care rezultă cuantumul daunelor materiale suportate de către reclamantă ca urmare a accidentului rutier.

De asemenea, susține că nu au fost avute în vedere certificatele medicale din care rezultă ca reclamanta a fost nevoită sa stea în concediu medical, pentru refacerea în totalitate a capacității de muncă, aproximativ 60 de zile.

Expunând argumente de ordin teoretic și jurisprudențial în materia reparării prejudiciului moral, recurenta-reclamantă conchide în sensul că toate trăirile și sentimente negative, cauzate de producerea accidentului, i-au afectat ireversibil starea de sănătate și i-au diminuat capacitatea de muncă, de concentrare, astfel că, pe plan afectiv-emoțional, tragedia prin care a trecut, în ansamblul sau, a produs consecințe incomensurabile.

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare la recursul reclamantei solicitând instanței respingerea acestuia ca nefondat, având în vedere că nu au fost formulate veritabile critici de nelegalitate în raport de sentința instanței de fond.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursurilor

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului acestuia din această perspectivă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare; pe de altă parte, însă, față de dispozițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată caracterul tardiv al recursului declarat de recurenta - reclamantă A., pentru motivele ce vor fi expuse, de asemenea, în cele ce urmează:

Recursul declarat de recurenta-reclamantă

Înalta Curte, mai înainte de a examina motivele de recurs, în temeiul dispozțiilor art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., constată că recursul este tardiv declarat, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

În materia contenciosului administrativ, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea 554/2004, "Hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare"

Termenul de 15 zile stabilit prin textul legal menționat se calculează potrivit dispozițiilor procedurale cuprinse în art. 101 alin. (1) din C. proc. civ. care prevăd că "termenele se înțeleg pe zile libere, neintrând în socoteală nici ziua când a început, nici ziua când s-a sfârșit termenul".

Pe de altă parte, aliniatul 5 al aceluiași articol stabilește că "termenul care se sfârșește într-o zi de serbătoare legală, sau când serviciul este suspendat, se va prelungi până la sfârșitul primei zile de lucru următoare".

Din actele dosarului rezultă că sentința atacată a fost comunicată recurentei-reclamante la data de 10 martie 2018, conform dovezii aflate la dosarul de fond al Curții de Apel București, recursul fiind declarat la data de 7 mai 2021, potrivit ștampilei oficiului poștal aplicată pe plicul de expediere al cererii de recurs aflat la dosarul de recurs.

Calculând termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, modificată, potrivit regulilor stabilite prin dispozițiile art. 101 alin. (1) și (5) din C. proc. civ., pe zile libere, rezultă că intervalul de timp în care reclamanta A. avea dreptul să declare recurs era cuprins între 11 martie 2021 și 26 martie 2021, inclusiv.

Cum data de 7 mai 2021, ca zi de declarare a recursului, astfel cum rezultă din actele dosarului, a depășit termenul de 15 zile de la comunicarea sentinței, impus de lege, rezultă că recursul reclamantei este tardiv formulat.

Pentru considerentele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte va respinge recursul ca tardiv formulat.

Recursul declarat de recurentul-pârât

Se reține că obiectul cererii introductive de instanță îl constituie contestația împotriva Deciziei nr. 22210/8.01.2020 emisă de recurentul -pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, prin care a fost aprobată la plată suma de 15.000 RON cu titlu de daune morale, ca urmare a accidentului rutier din data de 19.10.2016 de pe raza Municipiului Galați; la data de 19.10.2016 a avut loc un accident de circulație din culpa conducătorului autoturismului care circula în Brăila și a virat intempestiv, intrând în coliziune cu auto C. cu nr. de înmatriculare x condus de recurenta-reclamantă, iar în urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a acesteia din urmă. La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la S.C. B. S.A., conform poliței de asigurare nr. x.

Prin sentința recurată, instanța de contencios administrativ a admis în parte acțiunea, în condițiile arătate în preambulul prezentei decizii.

Înainte de a se trece la analiza efectivă a motivelor de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că hotărârea judecătorească trebuie să se circumscrie exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., inclusiv din perspectiva analizei raporturilor juridice dintre parți, reflectată în situația de fapt corect stabilită, prin prisma tuturor susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar; în caz contrar, controlul judiciar este imposibil de realizat din cauză că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

Corecta stabilire a situației de fapt, ca o garanție a satisfacerii exigenței motivării, presupune îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, se impune a se preciza, din perspectivă teoretică, și că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, dar și pe aceea în care nu rezultă din respectiva motivare împrejurarea că judecătorul a analizat în mod real, obiectiv și echidistant, argumentele importante ale părților, deoarece toate aceste situații pot fi calificate ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării cât și motivarea inexactă sau insuficientă; când starea de fapt stabilită de prima instanță este una contradictorie ori eliptică, nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanța de fond, iar în lipsa stabilirii acesteia, în faza procesuală a recursului, fază în care formează obiectul analizei instanței de recurs, corecta aplicare a normelor juridice de către instanța de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de prima instanță, nu se poate analiza legalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Este adevărat că, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, instanța supremă a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; dar, este, în egală măsură, adevărat că, pentru a fi în mod real respectat dreptul părții la un proces echitabil, cu toate prerogativele pe care acesta le presupune, se impune cu necesitate analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului, în jurisprudența căreia s-a arătat că, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României-15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei.

Din analiza sentinței ce face obiectul judecății instanței de reformare, rezultă fără dubiu că această hotărâre nu corespunde exigențelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1), (6) din C. proc. civ., astfel că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, din această perspectivă.

Astfel, în ceea ce privește cuantumul daunelor materiale, așa cum s-a arătat în prima parte a prezentei decizii, curtea de apel a majorat cuantumul sumelor pe care pârâtul FGA urmează să le plătească cu acest titlu, fără ca, din considerentele hotărârii recurate, să se poată deduce că situația de fapt supusă examinării a fost stabilită în mod corect și judicios examinată, astfel încât controlul judiciar să se poată exercita în mod eficient cu privire la oportunitatea majorării acestei sume, raportat la probele administrate în cauză; aceasta deoarece, așa cum în mod corect a susținut recurentul-pârât, instanța de fond a acordat integral daunele materiale solicitate de reclamantă, fără a proceda la o analiză și verificare concretă a documentelor pretins justificative depuse de intimata-reclamantă la dosarul cauzei, raportat la faptul că unele dintre aceste documente indică achiziționarea unor articole fără legătură cu efectele de natură medicală asupra reclamantei, rezultate din accidentul de circulație.

De exemplu, la dosarul de fond există mai multe facturi și o centralizare a cheltuielilor incluse în suma de 18.255,70 RON acordată de către instanța de fond cu titlul de daune materiale, centralizare făcută chiar de către reclamantă și în conținutul căreia, se observă cu ușurință includerea unor sume ce reprezuintă articole de îmbrăcăminte și accesorii (geantă), masă și cazare la hotel etc., medicamente necesare tratării unor afecțiuni aparent fără legătură cu vătămarea suferită, adică sume avansate de către titulara cererii de despăgubire ce nu pot fi asimilate (sau nu pot fi asimilate integral) unor cheltuieli aferente tratamentului medical necesitat de leziunile suferite în urma accidentului de circulație, în rejudecare, instanța de fond urmând a clarifica aceste aspecte care definesc situația de fapt reală.

Nici în ceea ce privește cuantumul sumelor acordate reclamantei de către judecătorul fondului cu titlu de daune morale, din considerentele sentinței nu rezultă care au fost în concret criteriile stabilite de către acesta din urmă în raport cu care a considerat pe deplin și judicios reparatorie suma acordată (de altfel, o sumă destul de mare), motivarea primei instanțe reducându-se la enumerarea unor criterii de maximă generlitate, fără a motiva de ce îi sunt aplicabile cauzei de față și la preluarea necenzurată și fără analiza dovezilor administrate, a susținerilor reclamantei, lipsa unei analize obiective situată într-un echilibru real al aprecierii argumentelor ambelor părți echivalând cu o necercetare a fondului și din perspectiva acestui capăt de cerere.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în acord cu dispozițiile prezentei decizii; în rejudecare, instanța urmează a analiza și aspectele de fond invocate în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, față de soluția casării cu trimitere.

Pe de altă parte, văzând dispozițiile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., raportate la cele ale art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, Înalta Curte va respinge recursul promovat de recurenta-reclamantă împotriva aceleiași sentințe, ca fiind tardiv formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților împotriva sentinței civile nr. 129 din 5 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceiași instanță.

Admite excepția tardivității recursului declarat de recurenta - reclamantă A. invocată din oficiu.

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 129 din 5 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca tardiv formulat.

Respinge cererea de cheltuieli de judecată formulată de recurenta reclamantă A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 octombrie 2022.