ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4330/2022

Ședința publică din data de 30 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Primarul Municipiului Miercurea Ciuc anularea Hotărârii CNCD nr. 103/05.02.2020, obligarea CNCD să emită o nouă hotărâre prin care să constate întrunite elementele constitutive ale unei fapte de discriminare pe criterii etnice cu privire la faptele sesizate prin petiția nr. 5205/24.08.2018 a ADEC.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1341 din 04 decembrie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de către pârâtul Primarul Municipiului Miercurea Ciuc privind lipsa calității și inadmisibilității cererii, ca nefondate.

De asemenea, a respins cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Primarul Municipiului Miercurea Ciuc, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 1341 din 04 decembrie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal reclamanta A. a formulat recurs, solicitând casarea hotărârii, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că instanța de fond a nesocotit faptul că, în cauză, partea reclamată este primarul municipiului Miercurea Ciuc, iar obiectul petiției adresată CNCD îl reprezintă o publicație oficială a unei instituții publice a administrației publice locale din România, nu o publicație privată editată de o persoană juridică de drept privat și a apreciat în mod greșit că politica editorială, genul de articole de presă sau știrile publicate sunt în puterea de decizie a redacției fiecărei publicații, neputând fi subiect de cenzură sau de impunere.

Recurenta critică argumentarea pretins lipsită de temei logic și juridic a instanței de fond care a reținut că nu există un drept care să vizeze tipărirea într-un număr egal de pagini a fiecărei publicații editate de o autoritate publică, iar tipul de subiecte ales, face parte din "libera decizie și exprimare fiecărui colectiv redacțional, prin raportare la aria de interes a publicului țintă"; în opinia sus-numitei, instanța de fond a nesocotit toate argumentele invocate de reclamantă prin care ar fi dovedit, indubitabil, existența unei fapte de discriminare, pe criterii etnice, a românilor din Miercurea Ciuc, câtă vreme Primăria Miercurea Ciuc finanțează, editează și promovează publicațiile "Miercurea Ciuc", în limba română, și "Csikszereda", în limba maghiară și, fără o justificare obiectivă, editează, finanțează și promovează publicația "Miercurea Ciuc" în limba română, limba oficială de stat, într-un format de 4 pagini, în timp ce aceeași instituție publică editează, finanțează și promovează publicația în limba minorității, limba maghiară, "Csikszereda" într-un format de 8 pagini.

Există așadar, în opinia recurentei, o diferențiere clară pe care primarul o face în editarea, finanțarea și promovarea celor două publicații ale primăriei, împărțind cititorii pe criterii etnice și editează două publicații separate, una în limba oficială de stat, alta în limba minorității, limba maghiară, românii fiind dezavantajați, printr-un număr de pagini al publicației redus la jumătate față de publicația destinată etnicilor maghiari din Miercurea Ciuc.

Recurenta critică și preluarea în mod greșit a argumentului invocat de CNCD în apărarea primarului mun. Miercurea Ciuc potrivit căruia tot ceea ce conține evenimente importante pentru cititorii români ar fi, de fapt, menirea Ziarului "Informația Harghitei", întrucât aceasta este o publicație privată, iar ceea ce publică respectivul cotidian de limba română este problema redacției acestei publicații, ceea ce nu justifică, în opinia titularei căii de atac, ca publicația oficială a Primăriei Miercurea Ciuc în limba română să aibă un număr mai redus de pagini.

Ca dispoziții generale, cu privire la fondul prezentei spețe, recurenta solicită instanței de reformare să aibă în vedere prevederile art. 13 din Constituția României, potrivit cărora "în România limba oficială este limba română", iar conform art. 195 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, "în raporturile dintre cetățeni și autoritățile administrației publice locale se folosește limba română"; de asemenea, potrivit art. 120 alin. (2) din Constituția României, "în unitățile administrativ-teritoriale în care cetățenii aparținând unei minorități naționale, au o pondere semnificativă se asigură folosirea limbii minorității naționale respective în scris și oral în relațiile cu autoritățile administrației publice locale și cu serviciile publice deconcentrate, în condițiile prevăzute de legea organică".

1.4. Apărările formulate în cauză

În termen legal, intimatul-pârât Primarul municipiului Miercurea Ciuc a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat deoarece, de vreme ce dreptul la informare pentru cetățenii vorbitori de limba română este asigurat prin datele expuse în publicația "Miercurea-Ciuc", susținerile reclamantei nu își găsesc suport într-un drept consacrat de lege.

Referitor la critica reclamantei cu privire la faptul că, în editarea celor două publicații, sunt implicați doar angajați vorbitori de limba maghiară, a arătat intimatul că, atât CNCD, cât și instanța de fond, au reținut în mod corect că nu poate fi prezumată existența unei discriminări directe sau indirecte la recrutarea echipei redacționale, reclamanta neprezentând fapte/împrejurări care să releve că au existat condiții restrictive la angajare, neputând fi astfel reținute fapte de discriminare potrivit prevederilor O.G. nr. 137/2000.

În opinia intimatului, publicațiile "Csikszereda" și "Miercurea-Ciuc", sunt publicații destinate pentru informarea locuitorilor urbei, și conțin informații de interes public care au același conținut atât în publicația "Miercurea-Ciuc", cât și în publicația "Csikszereda", iar după data comunicării Hotărârii CNCD nr. 103/05.02.2020, s-au avut în vedere cele reținute de CNCD în Hotărârea nr. 103/2020, acesta recomandând editarea informațiilor și evenimentelor considerate de interes și în publicația cititorilor români. Astfel, publicațiile au avut un tiraj și conținut asemănător și în ceea ce privește numărul paginilor, acțiunea reclamantei fiind astfel atât nelegală și neîntemeiată, cât si rămasă fără obiect.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea prin prisma motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul fondat al recursului din această perspectivă, pentru argumentele ce vor fi expuse în continuare:

2.1. Argumente de fapt și de drept relevante

Se reține, din perspectiva situației de fapt că, prin adresa din 24.08.2018, reclamanta a sesizat Consiliul cu privire la faptul că primarul municipiului Miercurea Ciuc finanțează publicațiile "Miercurea Ciuc" în limba română și "Csiksereda" în limba maghiară, în editarea acestora fiind implicați doar angajați de etnie maghiară (ambele publicații sunt editate de o editură publică, finanțată din fonduri publice), numărul paginilor celor două editoriale este diferit, respectiv publicația în limba română având 4 pagini, în timp ce publicația în limba maghiară, are 8 pagini, astfel că s-a solicitat constatarea caracterului discriminatoriu la adresa cetățenilor români care nu cunosc limba maghiară, față de modul în care sunt redactate publicațiile oficiale ale municipiului Miercurea Ciuc; ca atare, s-a solicitat sancționarea primarului municipiului cu amendă pentru fapte de discriminare la adresa cetățenilor români nevorbitori ai limbii maghiare, precum și obligarea acestuia să dispună publicarea aceluiași conținut al celor două publicații, atât în limba minorității, cât și în limba oficială de stat.

Prin Hotărârea nr. 103/2020 contestată în prezenta cauză, pârâtul-intimat CNCD a apreciat că nu au fost identificate fapte de discriminare, potrivit prevederilor O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, în cazul niciuneia dintre faptele semnalate, astfel că a fost dispusă clasarea dosarului.

Titulara sesizării a contestat această hotărâre la instanța de contencios administrativ care, prin sentința ce face obiectul prezentului recurs, a respins contestația ca fiind neîntemeiată.

Înainte de a se trece la analiza efectivă a motivelor de recurs, se impune a se preciza cu prioritate faptul că hotărârea judecătorească trebuie să se circumscrie exigențelor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., inclusiv din perspectiva analizei raporturilor juridice dintre parți, reflectată în situația de fapt corect stabilită, prin prisma tuturor susținerilor, apărărilor și probelor de la dosar; în caz contrar, controlul judiciar este imposibil de realizat din cauză că prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului.

Corecta stabilire a situației de fapt, ca o garanție a satisfacerii exigenței motivării presupune îndatorirea judecătorului de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. În acest scop, cu privire la situația de fapt și motivarea în drept pe care părțile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicații, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menționate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum și alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

De asemenea, se impune a se preciza, din perspectivă teoretică, și că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vizează ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, dar și pe aceea în care nu rezultă din respectiva motivare împrejurarea că judecătorul a analizat în mod real, obiectiv și echidistant argumentele importante ale părților deoarece toate aceste situații pot fi calificate ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării cât și motivarea inexactă sau insuficientă; când starea de fapt stabilită de prima instanță este una contradictorie ori eliptică, nu se poate stabili cu exactitate care a fost starea de fapt avută în vedere de instanța de fond, iar în lipsa stabilirii acesteia, în faza procesuală a recursului, fază în care formează obiectul analizei instanței de recurs corecta aplicare a normelor juridice de către instanța de fond la starea de fapt astfel cum a fost lămurită de prima instanță, nu se poate analiza legalitatea hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Este adevărat că, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, instanța supremă a subliniat faptul că motivarea hotărârii judecătorești nu reprezintă o chestiune de cantitate și nici nu obligă judecătorul să răspundă tuturor argumentelor de fapt și de drept ale părților, instanța putând să grupeze unele dintre acestea pe baza unui numitor comun și să le răspundă în cadrul unui singur considerent; dar, este, în egală măsură, adevărat că, pentru a fi în mod real respectat dreptul părții la un proces echitabil, cu toate prerogativele pe care acesta le presupune, se impune cu necesitate analiza acelor motive și apărări care sunt esențiale pentru dezlegarea pricinii, care au aptitudinea de a demonstra analiza efectivă a cauzei, potrivit exigențelor Curții Europene a Drepturilor Omului, în jurisprudența căreia s-a arătata că, pentru a răspunde cerințelor procesului echitabil, motivarea ar trebui să evidențieze că judecătorul a examinat cu adevărat chestiunile esențiale ce i-au fost prezentate (paragraful 29 din Cauza Boldea/României-15.02.2007 și paragraful 60 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994), fiind necesară examinarea chestiunilor de fapt și de drept aflate la baza controversei.

Din analiza sentinței ce face obiectul judecății instanței de reformare, rezultă fără dubiu că această hotărâre nu corespunde exigențelor expuse în paragrafele anterioare, împrejurare ce atrage incidența în cauză a motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1), (6) din C. proc. civ., astfel că se impune casarea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, din această perspectivă.

Aceasta deoarece, din considerentele sentinței recurate, rezultă că judecătorul fondului, într-o expunere laborioasă, a preluat exclusiv argumentele prezentate de către pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în susținerea soluției de respingere a plângerii, contestată de reclamantă și a transpus conținutul unor norme legale incidente în cauză.

Astfel, curtea de apel a analizat doar argumentele uneia dintre părți, fără a da eficiență susținerilor recurentei-reclamante, în considerentele sentinței neregăsindu-se o analiză obiectivă, reală și echidistantă a unor împrejurări esențiale expuse de către titulara sesizării, cum ar fi, de exemplu, invocarea de către recurentă a unei situații de discriminare, nu exclusiv referitoare la numărul de pagini atribuit fiecăreia dintre cele două publicații, ci cu privire la un eventual tratament diferențiat al vorbitorilor de limbă maghiară în raport cu cei care nu cunosc această limbă, tocmai prin conținutul pretins mai vast și diversificat al informațiilor pe care publicația de limbă maghiară are posibilitatea de a le expune într-un număr dublu de pagini.

Împrejurarea că primăria ar fi reglementat această situație expusă în întâmpinare, nu are nicio relevanță, pe de o parte, întrucât nu a fost probată iar, pe de altă parte, se impune a se cerceta existența faptei de discriminare la momentul sesizării CNCD, pentru a aprecia asupra legalității soluției adoptate de această autoritate.

De asemenea, instanța de fond nu a cercetat și nu a analizat în niciun fel susținerile reclamantei-recurente privind dezavantajarea vădită, cu scop discriminatoriu, a cititorilor de limbă română, în contextul expus mai sus, al publicării celor două ziare; în plus, a ignorat și susținerile recurentei în ceea ce privește conținutul celor două publicații și eventuala situație de discriminare din perspectiva utilității, valorii sociale, bogăției și calității informației din cadrul celor două publicații, recurenta afirmând faptul că, prin însăși calitatea informației furnizată publicului, s-ar crea o situație de discriminare a cititorilor care, din pricina necunoașterii limbii maghiare, nu pot accesa conținutul ziarului publicat în această limbă.

În concluzie, judecătorul de primă instanță nu a cercetat aceste aspecte și nu le-a înlăturat motivat, ceea ce îndreptățește concluzia că nu a realizat o reală cercetare a fondului cauzei; neanalizarea respectivelor aspecte pune instanța de reformare în imposibilitatea de a evalua în mod eficient corecta aplicare de către prima instanță a dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare republicată, invocate de către recurentă, prin raportare la o situație de fapt stabilită lacunar.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 teza I din C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe, în acord cu dispozițiile prezentei decizii; în rejudecare, instanța urmează a analiza și aspectele de fond invocate în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. și pe care Înalta Curte nu le-a mai analizat, față de soluția casării cu trimitere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței civile nr. 1341 din 04 decembrie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2022.