ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4338/2019

Ședința publică din data de 1 octombrie 2019

Asupra cauzei de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.01.2016 sub nr. x/2016, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună anularea în parte a Hotărârii nr. 600/09.12.2015 a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, sancționarea Primarului mun. Miercurea Ciuc cu amendă contravențională în temeiul O.G. nr. 137/2000 pentru fapte de discriminare pe criterii etnice potrivit celor cuprinse în petiția nr. 3182/07.05.2015 și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată,

În subsidiar, în măsura în care instanță ar fi găsit inadmisibil al doilea capăt de cerere, reclamanta a solicitat instanței obligarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să sancționeze contravențional cu amendă pe Primarul mun. Miercurea Ciuc pentru fapte de discriminare cu privire la faptele prezentate în petiția nr. 3182/07.05.2015.

Prin sentința civilă nr. 3348 din 19 octombrie 2016, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de A. împotriva Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării și Primarului Municipiului Miercurea Ciuc, a anulat în parte hotărârea CNCD nr. 600/09.12.2015 respectiv în privința punctului 2 al dispozitivului și în temeiul art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 a aplicat Primarului Municipiului Miercurea Ciuc o amendă în cuantum de 5000 RON.

Prin aceeași sentință a obligat pârâtul CNCD la plata către reclamant a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă judiciară

Împotriva sentinței civile nr. 3348 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au declarat recurs pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Primarul municipiului Miercurea Ciuc. Ambii pârâți au solicitat admiterea recursurilor, casarea hotărârii recurate și rejudecând cauza să se respingă acțiunea formulată și în consecință să se mențină Hotărârea nr. 600/09.12.2015 emisă de CNCD ca temeinică și legală.

În drept, recurentul-pârât Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 și 8 C. proc. civ., republicat.

În susținerea cererii de recurs, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a apreciat că sentința recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, solicitând a se reține că aplicarea sancțiunii cu amendă contravențională nu este de natură să producă o vătămare în înțelesul prevederilor art. 2 pct. 1 lit. n) din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care se impunea respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Aceste aspecte nu puteau să prejudicieze pe intimat cu privire la un drept recunoscut de lege sau la un interes legitim și astfel, în baza art. 1 din Legea nr. 554/2004, să se dispună înlocuirea sancțiunii avertismentului cu amenda contravențională sau înlocuirea din proprie inițiativă a sancțiunii.

Mai mult, O.U.G. nr. 137/2000 nu prevede un drept al persoanei care a făcut o sesizare să solicite aplicarea unei amenzi contravenționale persoanei pe care a reclamat-o.

Intimata avea posibilitatea de a solicita instanței de drept comun, conform prevederilor art. 27 din O.G. nr. 137/2000, acordarea unor despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare.

Prin faptul că recurentul a reținut că fapta prezentată reprezintă o discriminare, reclamanta are posibilitatea să obțină aceste despăgubiri, ca fiind singurul "drept" pe care legea îl acorda ca urmare a încălcării dispozițiilor O.G. nr. 137/2000.

Mai mult, susține recurentul că sancționarea pârâtului Primarul UAT Miercurea Ciuc de către instanța de fond conduce la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, caz de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În acest sens, susține că sancțiunea trasată de instanța de fond este dată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

În opinia recurentului, art. 18 din Legea nr. 554/2004 trebuie coroborat cu art. 1 din același act normativ, instanța putând doar să anuleze un act administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.

Raportat la obiectul concret al acțiunii, instanța nu avea posibilitatea decât de a anula, în tot sau în parte actul administrativ nicidecum să aplice amenda contravențională regăsită la art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Soluția pronunțată de instanță este criticabilă și prin prisma încălcării art. 17, art. 20, art. 23 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 precum și a dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. d) și e) din Legea nr. 554/2004.

Recurentul-pârât Primarul municipiului Miercurea Ciuc a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., considerând că, în speță, nu poate fi vorba despre un caz de discriminare iar obiectul cauzei nu se încadrează în prevederile art. 26 din O.G. nr. 137/2000.

La stabilirea sancțiunii trebuie să se țină cont de pericolul social al faptei or, în cauză, nu a fost vorba despre o rea-credință, fapta fiind de o gravitate redusă care nu impun sancționarea cu amendă, ci doar cu avertisment.

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 30 ianuarie 2017, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea celor două recursuri, ca neîntemeiate, apreciind că sentința recurată este temeinică și legală.

Apreciază că recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării era obligat legal de prevederile art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, să aplice o sancțiune contravențională cu amendă.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâți este întemeiat și urmează a-l admite, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.

Prin petiția înregistrată la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării sub nr. x/07.05.2015, petenta A. a sesizat faptul că s-a postat pe pagina de internet a Primăriei Miercurea Ciuc un anunț de ocupare a unui post vacant de consilier, grad debutant la Biroul de Investiții din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Miercurea Ciuc, prin impunerea unei cerințe obligatorii de cunoaștere a limbii maghiare.

Prin Hotărârea nr. 600/09.12.2015, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a reținut că partea reclamată, Instituția Primarului municipiului Miercurea Ciuc, nu a justificat obiectiv introducerea condiției cunoașterii limbii maghiare pentru participarea la concursul de ocupare a postului de consilier, grad debutant la Biroul de Investiții.

S-a constatat că stabilirea criteriului de cunoaștere a limbii maghiare pentru înscrierea la concursul de ocupare a postului de consilier cu grad de debutant nu este justificată obiectiv de un scop legitim, iar modalitatea de atingere a acestui scop este realizată printr-o măsură care nu este neapărat necesară, creându-se un dezavantaj special pentru persoanele care nu cunosc această limbă, în raport cu alte persoane.

A constatat Colegiul director că partea reclamată a impus condiții specifice care nu reprezintă cerințe profesionale reale și determinante și, în concluzie, cerințele impuse au fost discriminatorii conform prevederilor art. 2 alin. (1) coroborate cu art. 6 ale O.G. nr. 137/2000, potrivit cărora " Constituie contravenție, conform prezentei ordonanțe, condiționarea participării la o activitate economică a unei persoane ori a alegerii sau exercitării libere a unei profesii de apartenența sa la o anumită rasă, naționalitate, etnie, religie, categorie socială, respectiv de convingerile, de sexul sau orientarea sexuală, de vârsta sau de apartenența sa la o categorie defavorizată."

În consecință, s-a hotărât sancționarea reclamatului cu avertisment, potrivit dispozițiilor art. 2 alin. (1) și art. 26 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Împotriva acestei Hotărâri a formulat acțiune în anulare doar partea care a formulat sesizarea, respectiv intimata-reclamantă A., prin care a solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 600/09.12.2015 și sancționarea Primarului Municipiului Miercurea Ciuc cu amendă contravențională în temeiul O.G. nr. 137/2000 sau, în subsidiar, obligarea Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării să aplice sancțiunea cu amendă contravențională pentru fapte de discriminare.

În ceea ce privește calificarea faptei săvârșite de recurentul Primarul mun. Miercurea-Ciuc, ca fiind contravenție, instanța de recurs constată că, prin Hotărârea nr. 600/09.12.2015, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării a aplicat acestuia o sancțiune pentru săvârșirea contravenției prevăzute de art. 2 alin. (1) coroborat cu art. 6 ale O.G. nr. 137/2000, iar recurentul-pârât nu a contestat în instanță Hotărârea sus-menționată, astfel că nu se impune analiza caracterul contravențional al faptei în prezentul litigiu, instanța nefiind învestită cu acțiune în anulare promovată de autorul faptei.

În consecință, calificarea ca fiind contravenție a faptei săvârșite a dobândit caracter definitiv prin necontestarea Hotărârii emise de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, în condițiile prevăzute de art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000 iar, potrivit alin. (10) din același act normativ, "Hotărârile emise potrivit prevederilor alin. (2) și care nu sunt atacate în termenul de 15 zile constituie de drept titlu executoriu."

În ceea ce privește aplicarea sancțiunii cu avertisment, instanța de recurs reține prevederile art. 20 din O.G. nr. 137/2000, conform cărora "(1) Persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul în termen de un an de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei.

(3)Prin cererea introdusă potrivit alin. (1), persoana care se consideră discriminată are dreptul să solicite înlăturarea consecințelor faptelor discriminatorii și restabilirea situației anterioare discriminării."

Textul art. 27 din aceeași Ordonanță prevede că "(1) Persoana care se consideră discriminată poate formula în fața instanței de judecată o cerere pentru acordarea de despăgubiri și restabilirea situației anterioare discriminării sau anularea situației create prin discriminare, potrivit dreptului comun."

Analizând în mod sistematic dispozițiile legale citate anterior, se constată că partea vătămată, în urma sesizării Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, are posibilitatea de a solicita: a) înlăturarea consecințelor faptei disciminatorii; b) restabilirea situației anterioare discriminării.

În cazul de față, fapta reclamată a constat în faptul că, Instituția Primarului Municipiului Miercurea Ciuc nu a justificat obiectiv introducerea condiției cunoașterii limbii maghiare pentru participarea la concursul de ocupare a postului de consilier, grad debutant la Biroul de Investiții.

În acest context, "înlăturarea consecințelor faptei discriminatorii" și "restabilirea situației anterioare discriminării" și, în consecință, efectele aplicării sancțiunii contravenționale, își ating scopul prin eliminarea impunerii unei astfel de condiții.

Instanța de recurs reține că, la punctul 3 din dispozitivul Hotărârii contestate, emitentul actului atacat a formulat exact o astfel de recomandare, respectiv se "recomandă părții reclamate eliminarea impunerii unei astfel de condiții pentru a asigura respectarea drepturilor funamentale ale persaonelor necunoscătoare de limbă maghiară și a principiului nediscriminării, garantate în România prin Constituție și O.G. nr. 137/2000".

În consecință, instanța de control judiciar apreciază că a fost atins scopul obiectiv prevăzut de actul normativ special aplicabil în materia combaterii discriminării (înlăturarea consecințelor faptei discriminatorii), ținându-se cont și de dispozițiile art. 21 alin. (3) din O.G nr. 2/2001 (cadrul general legislativ în materie contravențională) care prevăd că "Sancțiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ și trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul-verbal."

Față de situația reținută, instanța de recurs constată că intimata -reclamantă nu a dovedit producerea unei vătămări prin faptul că a fost aplicată sancțiunea "avertismentului" de către recurentul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

În consecință, nu se poate aplica sancțiunea anulării în parte a actului administrativ contestat întrucât nu se identifică niciun motiv de nelegalitate a acestuia, tocmai pentru faptul că recurentul a constatat caracterul contravențional al faptei săvârșite și astfel, a recunoscut implicit, discriminarea persoanei vătămate, efectuându-se o corectă aplicare a pevederilor O.G. nr. 137/2000.

În ceea ce privește posibilitatea de a fi aplicată sancțiunea avertismentului pentru fapta de discriminare prevăzută la art. 26 alin. (2) din O.G. nr. 137/2000, instanța reține dispozițiile art. 5 din O.G. nr. 2/2001: "(2) Sancțiunile contravenționale principale sunt: a) avertismentul; b) amenda contravențională;".

Astfel, și "avertismentul" are caracterul unei sancțiuni contravenționale principale iar, potrivit art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, "Avertismentul se poate aplica și în cazul în care actul normativ de stabilire și sancționare a contravenției nu prevede această sancțiune."

În cazul de față se poate avea în vedere oportunitatea sancțiunii aplicate și verificarea dacă actul contestat a fost emis cu exces de putere, în înțelesul dat de art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, întrucât alegerea, de către organul constatator, a aplicării uneia dintre sancțiunile principale aplicabile este apanajul acestuia.

Într-adevăr, sancțiunile trebuie să fie eficiente, proporționale și să descurajeze discriminarea însă aceasta nu poate conduce la eludarea principiului proporționalității și în ceea ce privește persoana reclamată.

În acest sens, se pot reține cele statuate în cadrul jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene (Cauza 81/12), citată și de instanța de fond, respectiv paragraful 68:

"Desigur, simplul fapt că o sancțiune determinată nu este, în principal, pecuniară nu semnifică în mod necesar că prezintă doar un caracter simbolic (a se vedea în acest sens Hotărârea Feryn, citată anterior, punctul 39), mai ales în situația în care ea este însoțită de un grad adecvat de publicitate și în ipoteza în care ar facilita, în cadrul unor eventuale acțiuni în răspundere civilă, dovedirea unei discriminări în sensul directivei menționate."

De altfel, nu este lipsit de importanță litigiul național care a declanșat pronunțarea Hotărârii CJUE în Cauza 81/12, litigiu ale cărui circumstanțe sunt diferite față de speța pendinte, întrucât în cadrul răspunsului la a patra întrebare preliminară adresată de către instanța națională, instanța europeană a răspuns că "articolul 17 din Directiva 2000/78 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia, în cazul constatării unei discriminări pe motive de orientare sexuală, în sensul acestei directive, nu este posibil să se aplice decât un avertisment, precum cel în discuție în litigiul principal, atunci când o asemenea constatare intervine după expirarea unui termen de prescripție de șase luni de la data săvârșirii faptei dacă, în temeiul aceleiași reglementări, o asemenea discriminare nu este sancționată în condiții de fond și de procedură care conferă sancțiunii un caracter efectiv, proporțional și disuasiv. Instanța de trimitere are sarcina să aprecieze dacă aceasta este situația reglementării în discuție în litigiul principal și, dacă este cazul, să interpreteze dreptul național, în cea mai mare măsură posibilă, în lumina textului și a finalității directivei menționate pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta (s.n.).

Or, circumstanțele din dosarul dedus judecății în prezenta cauză sunt fundamental diferite de cele care au făcut obiectul litigiului aflat pe rolul Curții de Apel București.

Doar faptul că recurentul-pârât a mai fost sancționat anterior (cu doi ani în urmă) nu poate constitui un argument suficient pentru înlocuirea sancțiunii "avertismentului" cu sancțiunea pecuniară, fără a fi analizate și circumstanțele săvârșirii faptei contravenționale. Astfel, fișa postului depusă la dosarul de fond relevă atribuțiile pe care trebuie să le îndeplinească consilierul angajat în cadrul primăriei iar, printre acestea se regăsesc și activități care implică relaționarea cu alte persoane (cu titlu de exemplu, participarea la ședințe săptămânale împreună cu viceprimarul, proiectantul, executantul și dirigentele de șantier, efectuarea de controale pe șantier, verificarea modului de realizare a lucrărilor împreună cu echipa, colaborarea cu celelalte compartimente ale autorității contractante).

Este evident că aceste împrejurări nu conduc la înlăturarea caracterului contravențional al faptei săvârșite care nu a făcut obiectul contestației de față însă puteau fi avute în vedere ca circumstanțe prin care se justifica alegerea introducerii condiției cunoașterii și a limbii maghiare, care nu a avut caracter arbitrar, față de scopul urmărit.

De asemenea, instanța de recurs nu este de acord cu punctul de vedere exprimat prin considerentele hotărârii recurate, în sensul că s-a avut în vedere poziția procesuală a pârâtului din cuprinsul întâmpinării întrucât tocmai acesta este rolul întâmpinării, de fi formulate apărări contra argumentelor din cererea de chemare în judecată și nu se poate sancționa partea pârâtă care nu recunoaște pretențiile din acțiunea introductivă.

În concluzie, prin faptul că recurentul Consiliul Național de Combatere a Discriminării a efectuat o individualizare a sancțiunii aplicate și a apreciat că este suficientă aplicarea sancțiunii "avertismentului", nu se poate identifica un "exces de putere".

Pentru argumentele expuse anterior, Înalta Curte apreciază ca fiind întemeiate recursurile formulate de pârâți, prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanța nu îl va reține ca fiind întemeiat, întrucât sentința recurată nu a fost pronunțată cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești.

Astfel, cum s-a arătat mai-sus, analiza realizată de către instanța de judecată asupra modului în care s-a efectuat individualizarea sancțiunii aplicate pentru săvârșirea faptei de discriminare se înscrie în limitele verificării motivelor de oportunitate ale actului administrativ ce constituie obiectul acțiunii în anulare, văzând și jurisprudența CJUE în cauza analizată anterior, prin care se recunoaște unei asociații - parte vătămată, dreptul de a contesta sancțiunea ce a fost aplicată părții reclamate.

În acest context, faptul că prima instanță a dispus înlocuirea sancțiunii nu echivalează cu încălcarea atribuțiilor judecătorești, operațiunea juridică pe care a efectuat-o fiind supusă cenzurii instanței de control judiciar prin prisma aplicării normelor de drept material.

Față de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se vor admite recursurile declarate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Primarul municipiului Miercurea Ciuc, se va casa sentința recurată și, în rejudecare, se va respinge acțiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării și Primarul municipiului Miercurea Ciuc împotriva sentinței civile nr. 3348 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând cauza, respinge acțiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 octombrie 2019.