ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 39/2021

Ședința publică din data de 13 ianuarie 2021

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 01.09.2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, repunerea în termenul de contestare a Deciziei nr. 71118/3.07.2017 emisă de pârât și admiterea contestației formulate împotriva acestei decizii, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 58128,06 RON daune pentru evenimentul produs la 11.09.2015 și la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 11.09.2017, reclamantul a depus o cerere completatoare prin care a solicitat obligarea pârâtului și la plata unei penalizări de 0,2% pe fiecare zi de întârziere începând cu luna mai 2016 până la data plății efective a daunelor principale.

Prin sentința civilă nr. 1683 din 04 aprilie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de repunere în termen, a admis excepția tardivității și a respins contestația formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca tardiv formulată.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamantul A., pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât a susținut că nu au fost respectate principiile unui proces echitabil, fiind încălcat dreptul la apărare prevăzut de art. 13 din C. proc. civ., cât și principiul contradictorialității reglementat de art. 14 din același cod.

Astfel, recurentul a arătat că instanța de fond s-a pronunțat în temeiul unor înscrisuri care nu i-au fost comunicate, respectiv dovada de comunicare a deciziei nr. 7118/03.07.2017, decizie ce nu i-a fost comunicată nici în prezent. Recurentul a considerat că nu a avut posibilitatea reală de a se apăra, atât timp cât dovada de comunicare a deciziei nr. 7118/03.07.2017, în temeiul căreia prima instanță i-a respins contestația ca fiind tardiv formulată, nu i-a fost comunicată. În situația în care a solicitat judecata în lipsă, în prezenta cauză nefiind reprezentat, iar prezența personală fiind imposibil sau foarte greu de realizat, față de domiciliul său, a costurilor implicate, a obligațiilor personale, familiale și de serviciu, prima instanță avea obligația procedurală de a-i comunica toate înscrisurile depuse de partea adversă, cu atât mai mult înscrisul în temeiul căruia i s-a respins cererea ca tardiv formulată.

Cu privire la nelegalitatea dovezii de comunicare, recurentul a susținut că, până la data de 31.07.2017, nu există nicio solicitare a acestuia de a fi comunicată decizia contestată la adresa menționată în dovada de comunicare depusă de către intimat. Instanța de fond a reținut faptul că decizia nr. 7118/03.07.2017 a fost comunicată în mod legal către recurentul reclamant la adresa indicată, respectiv în Iași, B-dul x nr. 25. Recurentul a învederat că a solicitat comunicarea deciziei la această adresă abia prin emailul comunicat la data de 31.07.2017, astfel cum rezultă din actele atașate cererii de chemare în judecată, dosar, și cum a menționat în cererea de chemare în judecată. Or, dovada de comunicare depusă de către intimat este din data de 15.07.2017, fiind avizat la data de 17.07.2017 cu mențiunea "negăsit la domiciliu" și cu viza de retur la data de 31.07.2017, în condițiile în care până la data de 31.07.2017 recurentul nu a solicitat comunicarea la o altă adresă decât cea din actul de identitate. Astfel, a apreciat că procedura de comunicare realizată până la această dată la o altă adresă decât cea din cartea de identitate este nelegală. Prin urmare, termenul de formulare a contestației împotriva deciziei nr. 7118/03.07.2017 nu a început să curgă în lipsa unei comunicări legale.

Recurentul a mai susținut că dovada de comunicare a deciziei contestate nu cuprinde adresa completă. În ipoteza în care se consideră că această comunicare este una legală din punctul de vedere al adresei alese, recurentul a solicitat să se observe că adresa menționată nu este una completă: lipsește numărul etajului, fiind menționat doar apartamentul 1. Însă, la blocul E 13, la fiecare etaj începe o nouă numerotare a apartamentelor, motiv pentru care adresa completă este B-dul x, nr. 25, apartament 1, astfel cum s-a menționat în mod expres în solicitarea scrisă și în emailul din data de 31.07.2017, dosar. Or, conform art. 164 alin. (1) lit. c) din C. proc. civ., mențiunea privind numărul etajului este prevăzută sub sancțiunea nulității exprese.

Recurentul a subliniat că la adresa menționată, la fiecare etaj începe o nouă renumerotare a apartamentelor, astfel încât la parter se găsesc apartamentele 1-2-3, la etajul 1 apartamentele 1-2-3, la etajul 2 apartamentele 1-2-3, etc. În lipsa mențiunii exprese a etajului, astfel cum s-a indicat în solicitarea de la dosar, recurentul a apreciat comunicarea ca fiind nelegală, cu atât mai mult cu cât nu a fost informat despre existența unei scrisori recomandate.

Față de aceste considerente, recurentul a susținut că procedura de comunicare a deciziei contestate nu este legală, termenul de formulare a contestației nefiind împlinit.

Recurentul reclamant a mai invocat și nerespectarea dispozițiilor art. 163 din C. proc. civ., potrivit cărora în situația în care nu se predă personal sau unei alte persoane în drept să primească actul de procedură, agentul îl va depune în cutia poștală, iar în lipsa cutiei poștale va afișa pe ușa locuinței o înștiințare, care trebuie să respecte anumite exigențe.

Având în vedere că dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 și art. 19 din Legea nr. 503/2004 nu prevăd dispoziții speciale de comunicare ale deciziei contestate, regulile generale ale comunicării actelor de procedură se impun a fi respectate prin similitudine, și anume art. 163 din C. proc. civ.. Or, din actele dosarului nu rezultă că o astfel de înștiințare sau afișare (depunere în cutia poștală) menționate de art. 163 C. proc. civ. au fost realizate.

Pentru aceste motive, a susținut că procedura de comunicare nu este legală, termenul de formulare a contestației neîncepând să curgă.

În concluzie, apreciind că nu au fost respectate dispozițiile procedurale referitoare la principiul dreptului la apărare și a principiului contradictorialității, dar și celor referitoare la legala comunicare a deciziei contestate, recurentul a solicitat admiterea recursului în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea hotărârii recurate, respingerea excepției tardivității și trimiterea spre o nouă judecată conform art. 497 din C. proc. civ.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant A. a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ Decizia nr. 71118/3.07.2017 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Instanța de fond, analizând cu prioritate cererea de repunere în termenul de a formula contestație, a reținut că situația de fapt prezentată de recurentul reclamant nu reprezintă un caz justificat care să permită repunerea acestuia în termenul de a contesta decizia, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 186 din C. proc. civ.

Cu privire la excepția tardivității contestației, instanța de fond a reținut că reclamantul a formulat contestația cu depășirea termenului de 10 zile prevăzut de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/20034.

În recursul formulat, reclamantul a susținut că instanța de fond a încălcat atât dreptul acestuia la apărare, cât și principiul contradictorialității, întrucât s-a pronunțat în temeiul unor înscrisuri care nu i-au fost comunicate, respectiv dovada de comunicare a deciziei nr. 7118/03.07.2017.

De asemenea, recurentul a invocat nelegalitatea procedurii de comunicare a deciziei nr. 7118/03.07.2017, având în vedere, pe de-o parte, că respectivul act a fost comunicat la o altă adresă decât cea din cartea de identitate, iar pe de altă parte, că dovada de comunicare a deciziei contestate nu cuprinde adresa completă, lipsind numărul etajului. În plus, a susținut că nu a fost înștiințat despre comunicarea deciziei nr. 7118/03.07.2017, astfel cum impun dispozițiile art. 163 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că susținerile recurentului privind încălcarea dreptului la apărare și a principiului contradictorialității sunt nefondate.

Astfel, din analiza actelor dosarului rezultă că recurentul a solicitat judecarea cauzei în lipsă, împrejurare recunoscută de acesta inclusiv în cererea de recurs formulată.

De asemenea, instanța de fond a rămas în pronunțare la data de 14 martie 2018 și a amânat pronunțarea cauzei pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, inițial pentru data de 21 martie 2018, apoi pentru data de 28 martie 2018 și, în final, pentru data de 04 aprilie 2018.

În acest context, Înalta Curte reține că recurentul a avut posibilitatea de a lua la cunoștință despre toate înscrisurile din dosar și de a depune concluzii scrise, fiindu-i respectate, așadar, drepturile procesuale.

În ceea ce privește procedura de comunicare a deciziei nr. 7118/03.07.2017, este evident că autoritatea pârâtă nu putea comunica decizia contestată la adresa din Iași, B-dul x nr. 25 decât dacă această adresă ar fi fost indicată, în prealabil, în mod expres de către recurent reclamant, și, ulterior, confirmată prin emailul din 31.07.2017 .

Astfel, Înalta Curte constată că decizia nr. 7118/03.07.2017 a fost comunicată recurentului reclamant la adresa din Iași, B-dul x nr. 25 la data de 15.07.2017, fiind avizată la data de 17.07.2017 cu mențiunea "negăsit la domiciliu" și cu viza de retur la data de 31.07.2017, iar recurentul reclamant nu s-a înscris în fals împotriva mențiunilor funcționarului poștal.

De asemenea, deși recurentul pune la îndoială faptul că această comunicare s-ar fi făcut în mod legal, având în vedere că la fiecare etaj începe o nouă renumerotare a apartamentelor, nu a adus nicio probă pentru a dovedi aceste susțineri. Din contră, din mențiunile funcționarului poștal împotriva cărora, așa cum s-a menționat anterior, recurentul nu s-a înscris în fals, rezultă că adresa a fost efectiv verificată.

În continuare, Înalta Curte constată că nu sunt întemeiate nici susținerile referitoare la lipsa înștiințării despre comunicarea deciziei nr. 7118/03.07.2017.

Astfel, se observă că pe dovada de îndeplinire a procedurii de comunicare se menționează "Avizat destinatarul. Negăsit la adresă. Data 17.07.2017" și "Retur. Nereclamat/Expirat termen de păstrare. Data 31.07.2017". Funcționarul poștal a menționat, așadar, în mod expres, că recurentul a fost avizat despre comunicarea deciziei nr. 7118/03.07.2017 și, în condițiile în care recurentul nu s-a înscris în fals împotriva acestor mențiuni, rezultă că acesta a fost înștiințat despre comunicarea actului menționat.

De altfel, trebuie subliniat că partea nu se poate prevala pentru susținerea intereselor sale de propria culpă, în speță lipsa de diligență în ridicarea corespondenței, și nici să se apere valorificând un asemenea temei.

Față de cele expuse, Înalta Curte constată că este corectă soluția instanței de fond, de admitere a excepției tardivității contestației, având în vedere că, raportat la comunicarea efectuată la adresa indicată de recurentul reclamant (trimiterea poștală fiind restituită la 31.07.2017 cu mențiunea că destinatarul nu a fost găsit la adresă) și data depunerii contestației de către reclamant, 29.08.2017, contestația a fost formulată cu depășirea termenului de decădere stabilit de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 alin. (2) din Legea nr. 503/2004.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței civile nr. 1683 din 04 aprilie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 ianuarie 2021.