ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3851/2022

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, la nr. x/2018, reclamanta A. Arad, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, a solicitat anularea Notei de Control emisă la data de 27.04.2018 și a răspunsului la plângerea prealabilă nr. x/07.06.2018. II Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința nr. 722 din 28 iulie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile inadmisibilității invocate de pârâta Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. Arad ca neîntemeiată. III Recursul formulat de reclamantă

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs reclamanta A. Arad. În motivarea recursului, recurenta a arătat că în mod eronat instanța de fond a respins excepția prescripției. Având în vedere că instanța de fond a apreciat în mod judicios că prevederile Codului de procedură fiscală nu au legătură cu Nota de control emisă de A.N.R.S.C., consideră că până la data intrării în vigoare a noului C. civ. sunt incidente prevederile art. 7, coroborate cu prevederile art. 18 din Decretul - lege nr. 167/1958, excepție de fond peremptorie și absolută, pe care instanța de fond era obligată să o invoce din oficiu și să o soluționeze, astfel că dreptul la acțiune pentru perioada aprilie 2007 - 26.04.2015 este prescris.

A mai arătat recurenta că a invocat dispozițiile vechiul Codul de procedură fiscală (art. 91), și nu prevederile noului Codul de procedură fiscală, întrucât a considerat că, în ce privește situațiile juridice ivite în trecut și care produc efecte succesive, care se prelungesc în timp până la intrarea în vigoare a legii noi, efectele acestora sunt și rămân în întregime supuse legii vechi. Astfel, în situația în care instanța de control judiciar apreciază că nu sunt incidente prevederile Decretului - lege nr. 167/1958, respectiv prevederile noului C. civ. privind prescripția dreptului material la acțiune, consideră că dreptul A.N.R.S.C. de a stabili pretinsele creanțe datorate se prescriu în termen de 5 ani pentru debitele născute anterior anului 2016, conform prevederilor art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, întrucât nu a fost exercitat în interiorul termenului de prescripție.

Cu privire la fondul cauzei, a arătat că instanța de fond în mod eronat reține că activitatea A.N.R.S.C. este finanțată integral din venituri proprii. După intrarea în vigoare a Legii nr. 204/09.11.2012 privind aprobarea O.U.G. nr. 13/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 51/2006 și a Legii nr. 241/2006, se modifică art. 15 alin. (1) din Legea nr. 51/2006, anume "Activitatea A.N.R.S.C. este finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor". Astfel, după data de 29.11.2012 și până la data intrării în vigoare a Legii nr. 225/2016, contribuția de 0,1%, respectiv 0,12%, nu a constat în această perioadă venit propriu pentru A.N.R.S.C. Mai mult, în perioada 9.11.2012 - 17.11.2016. A.N.R.S.C. nefiind beneficiarul acestor sume, nu are niciun drept să le revendice în prezent.

Având în vedere că A.N.R.S.C. are calitatea de organ de control la nivel central, mai mult, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 225/17.11.2016, art. 14 alin. (1) se modifică, raportat la această reglementare invocând excepția lipsei calității de organ de control al A.N.R.S.C. la nivel local.

Recurenta a invocat art. 1 alin. (3) din Legea nr. 51/2006, în vigoare la data controlului, faptul că este reglementat de legiuitor controlul privind respectarea obligațiilor stabilite în sarcina operatorilor și la art. 9 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 51/2006, toate acestea venind în spiritul garantării de către Guvernul României a principiului descentralizării serviciilor de utilități publice și consolidarea autonomiei locale cu privire la înființarea, organizarea, gestionarea și controlul funcționării acestora, prevăzut explicit la art. 11 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 51/2006, și întăririi capacității decizionale și manageriale a autorităților administrației publice locale în exercitarea atribuțiilor acestora privind înființarea, coordonarea și controlul funcționării serviciilor de utilități publice, prevăzut la art. 11 alin. (4) lit. e) din Legea nr. 51/2006.

În continuare, recurenta a arătat că, având în vedere că instanța de fond a respins în mod eronat cererea de chemare in judecată ca neîntemeiată, reiterează poziția detaliată în acțiunea introductivă, cât și în răspunsul la întâmpinare. A menționat faptul că nu are nicio obligație de a depune declarațiile lunare și de a plăti contribuția de 0,10%, respectiv 12 %, către o autoritate în a cărei sferă de reglementare nu intră activitatea operatorului de transport public local. A.N.R.S.C. este autoritate de reglementare pentru transport public local, conform competențelor acordate prin legea specială, respectiv Legea nr. 92/2007. Conform prevederilor art. 13 alin. (5) din Legea nr. 51/2006, autoritatea de reglementare competentă, la nivel central, pentru serviciul de transport public local auto, este A.R.R., iar conform prevederilor art. 20 alin. (6) din Legea nr. 92/2007, autoritățile administrației publice locale și județene sunt autorități de reglementare în domeniul transportului public local și prin autoritățile de autorizare își exercită față de toți operatorii de transport și transportatorii autorizați, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, forma de proprietate sau modul de organizare, atribuțiile și competențele acordate prin Legea nr. 51/2006 și prin Legea nr. 92/2007. Potrivit art. 2 pct. 2) din Regulamentul de organizare și funcționare al A.N.R.S.C., aceasta are competențele și atribuțiile prevăzute de Legea nr. 51/2006 și de legislația specifică fiecărui serviciu comunitar de utilitate publică. Conform Legii nr. 51/2006, art. 13 alin. (1), autoritățile de reglementare naționale sunt A.N.R.S.C., A.N.R.E. și A.R.R.

A subliniat recurenta că relațiile legal reglementate dintre A.N.R.S.C. și autorități nu pot constitui o sursă de obligații pecuniare în sarcina unor terțe persoane juridice (A.), care nu numai că nu beneficiază de niciun avantaj sau serviciu din aceste norme, dar sunt, uneori, chiar îngrădite în desfășurarea activității comerciale de aceste norme și regulamente în negocierea clauzelor contractuale. Astfel, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 92/2007, respectiv a Legii nr. 51/2006, mai exact cu 21.03.2007, nu mai avea obligația de a depune aceste declarații lunare și nici pe aceea de a plăti contribuția de 0,10 %, respectiv de 0,12%, către A.N.R.S.C. Conform legii speciale, Legea nr. 92/2007, atribuțiile A.N.R.S.C. sunt reglementate limitativ în cadrul art. 20 alin. (5), rezultând, fără niciun dubiu, că acestea se manifestă numai asupra administrațiilor publice locale, județene sau a Consiliului General al Municipiului București, ori asupra autorităților de autorizare din cadrul acestor administrații.

Singura prevedere a Legii nr. 92/2007 care face o legătură directă între A.N.R.S.C. și operatorii de transport este cea prevăzută la lit. e) a aceluiași articol și alineat, care se referă la atribuția de monitorizare și sancționare a abaterilor din activitatea autorităților administrației publice locale, a operatorilor de transport și a transportatorilor autorizați. Astfel, nu poate fi obligată la plata contribuției, în condițiile în care singurele competențe ale A.N.R.S.C. menționate în legea specială sunt monitorizare și sancționare, invocând și textul art. 20 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 92/2007, conform căruia A.R.R. are, printre alte atribuții, pe aceea de a elabora, "în conformitate cu prevederile prezentei legi, precum și ale legilor în vigoare, regulamente-cadru și caiete de sarcini-cadru pentru efectuarea transportului public local, cu excepția transportului public pe căi navigabile interioare, a transportului în regim de taxi și în regim de închiriere și a transportului cu metroul". Or, nu efectuează niciuna dintre variantele de transport exceptate de acest articol, rezultă că, în ce o privește, A.N.R.S.C. nu are nicio competență directă asupra transportului rutier cu autobuze și tramvaie, această competență fiind a A.R.R. IV Apărările formulate de intimata pârâtă

Intimata pârâtă Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice a depus întâmpinare prin care a arătat că recurenta aduce parțial critici asupra sentinței, fără a face o încadrare a motivelor de recurs conform dispozițiilor art. 488 din C. proc. civ., și, de asemenea, a reiterat poziția procesuală exprimată în fața primei instanțe, fără ca, prin raportare la considerentele sentinței recurate, să prezinte elemente de nelegalitate, limitându-și criticile la aprecierile instanței de fond referitoare la greșita interpretare a excepției prescripției, precum și invocarea unei noi excepții, a lipsei calității de organ de control a A.N.R.S.C. la nivel local.

A mai arătat că instanța de fond în mod corect a apreciat că dispozițiile legale invocate, art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, nu au legătură cu actele contestate, acestea nefiind acte administrative fiscale emise de un organ fiscal, recurenta reclamantă face confuzie între prescripția dreptului material la acțiune și prescripția dreptului de a stabili creanțe fiscale conform O.G. nr. 92/2003 și Legii nr. 207/2015, în privința nedepunerii declarațiilor pentru perioada 2007 - prezent nefiind incidentă prescripția dreptului material la acțiune.

Cu privire la excepția lipsei calității de organ de control a A.N.R.S.C. la nivel local, instanța de fond în mod corect a reținut că serviciul de transport public local intră în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., recurenta reclamantă prestează un serviciu de utilitate publică aflat în sfera de reglementare a A.N.R.S.C, respectiv serviciul de transport public local, conform atribuțiilor stabilite prin lege, iar A.N.R.S.C. reglementează, monitorizează aplicarea și respectarea de către operatori a legislației primare din domeniu, a reglementărilor emise în aplicarea acesteia și aplică sancțiuni în cazul nerespectării acestora. Așa cum reiese din documentele prezentate la fond, operatorul A. prestează serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Arad, serviciul de transport public județean de persoane prin curse regulate și serviciul de transport public local și județean de persoane prin curse speciale.

Potrivit art. 1 alin. (2) lit. h) coroborat cu art. 13 alin. (2) lit. li) din Legea nr. 51/2006, A.N.R.S.C. este autoritate de reglementare pentru serviciile de utilități publice, printre care și transportul public local, conform competențelor acordate prin legea specială, Legea serviciilor de transport public local nr. 92/2007, care, la art. 20 alin. (5), stabilește în mod imperativ calitatea de autoritate de reglementare competentă pentru transportul public local și județean. V Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Cu privire la apărările pârâtei referitoare la faptul că motivele de recurs nu au fost încadrare conform dispozițiilor art. 488 din C. proc. civ., că a fost reiterată parțial poziția procesuală exprimată în fața primei instanțe, Înalta Curte constată faptul că, deși reclamanta a reluat o parte din susținerile invocate la instanța de fond, au fost formulate și motive care pot fi circumscrise și analizate, având în vedere conținutul acestora, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8) din C. proc. civ., privind încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material, fiind invocate motive de nelegalitate privind aplicarea greșită a normelor de drept care prevăd prescripția și a celor în temeiul cărora a fost emisă Nota de control contestată.

Înalta Curte reține că reclamanta A. Arad a solicitat, prin cererea de chemare în judecată respinsă prin sentința recurată, anularea Notei de Control încheiată la data de 27.04.2018, prin care, ca urmare a acțiunii de control planificat desfășurată în perioada 23.04 - 27.04.2018 la sediul reclamantei, având ca obiectiv verificarea respectării reglementărilor specifice serviciului de transport public local, s-a reținut că reclamanta A. prestează serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Arad, serviciul de transport public județean de persoane prin curse regulate și serviciul de transport public local și județean de persoane prin curse speciale.

S-a constatat, în ceea ce privește modul de respectare a prevederilor Ordinului Președintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017 privind modul de achitare a contribuției prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, că operatorul Companía de Transport Public S.A. nu a întocmit și transmis la A.N.R.S.C. declarațiile privind contribuțiile datorate, conform art. 3 alin. (1) din actul normativ menționat, și nu a achitat sumele datorate ca urmare a prestării de servicii de transport public local de persoane.

S-a menționat că reprezentanții Companiei de Transport Public S.A. Arad au pus la dispoziția echipei de control situația veniturilor înregistrate ca urmare a prestării de servicii transport public local de persoane în perioada 2013 - 2017 și s-au dispus următoarele măsuri: "5.1 A. Arad va întocmi și va transmite la A.N.R.S.C. declarațiile privind contribuția datorată ca urmare a prestării de servicii transport public local de persoane (locale prin curse regulate, județene prin curse regulate și locale și județene prin curse speciale) conform prevederilor Ordinului Președintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017 pentru perioada aprilie 2007 - prezent. 5.2 A. Arad va deduce contribuția datorată ca urmare a prestării de servicii transport public local de persoane (locale prin curse regulate, județene prin curse regulate și locale și județene prin curse speciale) conform prevederilor Ordinului Președintelui A.N.R.S.C. nr. 79/2017 pentru perioada aprilie 2007- prezent și va face plățile aferente către A.N.R.S.C."

Cu titlu prealabil, este de precizat faptul că instanța de fond a reținut, cu privire la inadmisibilitatea invocată de pârâtă, că, în privința Notei de control nr. x/27.04.2018, "se impun cu putere de lucru judecat considerentele sentinței civile nr. 185/28 iunie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara in soluționarea cererii de suspendare care a făcut obiectul dosarului nr. x/2018, prin care instanța a stabilit că aceasta este un act administrativ în înțelesul prevederilor art. 2 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 554/2004, susceptibil de a fi atacat la instanța de contencios administrativ fiscal". Soluția cu privire la acest aspect, nerecurată de către pârâtă, beneficiază, astfel, de autoritate de lucru judecat.

Înalta Curte reține că Nota de control din data de 27.04.2018 contestată privește respectarea prevederilor legale care reglementează achitarea contribuției prevăzute de Legea nr. 51/2006 și Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice.

Potrivit dispozițiilor Legii serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2016, A.N.R.S.C. este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, autoritate de reglementare competentă pentru servicii de utilități publice, printre care, potrivit art. 13 alin. (2) lit. g)^1) din Legea nr. 51/2006, introdus prin O.U.G. nr. 13/2008, în vigoare de la 26.02.2008, este și "transportul public local, conform competențelor acordate prin legea specială" (potrivit modificării prin Legea nr. 225/2016, de la data 26.11.2016, "h) transport public local de călători, conform competențelor acordate prin legea specială"). În ceea ce privește contribuțiile în discuție: - potrivit art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/2006, astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 13/2008, în vigoare de la 26.02.2008, "Activitatea A.N.R.S.C. se finanțează integral din venituri proprii obținute din tarifele percepute pentru acordarea licențelor, din tarifele percepute pentru eliberarea autorizațiilor, din tarifele pentru consultanță și prestări de servicii acordate la cerere, din contribuții ale operatorilor de servicii de utilități publice aflați în sfera sa de reglementare sau ale organismelor internaționale, precum și din alte surse, potrivit prevederilor legale privind finanțele publice"; - începând cu data de 12.11.2009, conform modificărilor aduse prin Legea nr. 329/2009, "(1) Activitatea A.N.R.S.C. este finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor. A.N.R.S.C. poate beneficia de programe cu finanțare internațională. Tarifele percepute pentru acordarea licențelor, tarifele percepute pentru eliberarea autorizațiilor, tarifele pentru consultanță și prestări de servicii acordate la cerere, contribuții ale operatorilor de servicii de utilități publice aflați în sfera sa de reglementare și orice alte sume încasate în condițiile legii se fac venit la bugetul de stat"; - în același sens a fost și modificarea din Legea nr. 204/2012, în vigoare de la data de 29.11.2012, și anume "(1) Activitatea A.N.R.S.C. este finanțată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Administrației și Internelor. A.N.R.S.C. poate beneficia de programe cu finanțare internațională. Tarifele percepute pentru acordarea licențelor, cele pentru eliberarea autorizațiilor, contribuțiile operatorilor de servicii de utilități publice aflați în sfera sa de reglementare și orice alte sume încasate în condițiile legii se fac venit la bugetul de stat; - potrivit modificărilor din Legea nr. 225/2016, de la 26.11.2016, "(1) Activitatea A.N.R.S.C. este finanțată integral din venituri proprii obținute din: d) orice alte sume încasate în condițiile legii, precum și contribuțiile în cuantum de 0,12% datorate de: (i) furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilități publice, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităților aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C.; (ii) operatorii economici care prestează activități specifice serviciului de alimentare cu apă și de canalizare și care nu exploatează sisteme publice, din veniturile înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor".

În ceea ce privește motivele de recurs privind prescripția, referitor la care instanța de fond a reținut că dispozițiile legale invocate, art. 91 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, au fost abrogate la data de 1 ianuarie 2016, conform art. 353 și art. 354 lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind noul Codul de procedură fiscală, și, totodată, nu au legătură cu actele contestate, acestea nefiind acte administrative fiscale, Înalta Curte constată că nu sunt incidente dispozițiile Decretului - lege nr. 167/1958 privind prescripția extinctivă, în vigoare până la data de 30.09.2011, și ale C. civ., în vigoare de la data de 1.10.2011, care se referă la stingerea prin prescripție, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege, a dreptul material la acțiune. Sunt incidente, având în vedere natura juridică a obligațiilor în discuție, dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, pentru motivele ce urmează.

Potrivit dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 92/2003, în vigoare până la data de 31.12.2015, "(1) Administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, prevăzute la art. 1, se îndeplinește potrivit dispozițiilor Codului de procedură fiscală, ale Codul fiscal, precum și ale altor reglementări date în aplicarea acestora. (2) Prezentul cod constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat. (3) Unde prezentul cod nu dispune se aplică prevederile C. proc. civ..".

Noțiunea de "contribuție" este definită de art. 2 pct. 19) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, și anume "prelevare obligatorie a unei părți din veniturile persoanelor fizice și juridice, cu sau fără posibilitatea obținerii unei contraprestații", act normativ care se aplică și pârâtei, aceasta fiind instituție publică finanțată, în perioada vizată de prezentul litigiu, cum s-a reținut anterior, de la bugetul de stat, respectiv din venituri proprii, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 1 alin. (2), care prevăd că se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării și raportării bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii, coroborate cu art. 2 pct. 30), care definește instituția publică, iar potrivit art. 2 pct. 42), resursele bănești care se cuvin bugetelor prevăzute la art. 1 alin. (2), în baza unor prevederi legale, formate din impozite, taxe, contribuții și alte vărsăminte, sunt venituri bugetare.

Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, termenul de "buget general consolidat" are înțelesul prevăzut de Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, ale cărei dispoziții sunt aplicabile, de altfel, reclamantei, instituție publică în sensul art. 2 pct. 30) din Legea nr. 500/2002. Conform art. 3 pct. 2) din Legea nr. 69/2010, bugetul general consolidat este ansamblul bugetelor componente ale sistemului bugetar și include bugetele instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetele instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii.

Conform acestor dispoziții legale, contribuțiile operatorilor de servicii de utilități publice aflați în sfera sa de reglementare a A.N.R.S.C. (respectiv, ale furnizorilor/prestatorilor de servicii comunitare de utilități publice, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităților aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C.) constituie venituri proprii ale acesteia, respectiv venit la bugetul de stat, venituri bugetare în sensul art. 2 pct. 42) din Legea 500/2002, parte a bugetului general consolidate.

Administrarea contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat se îndeplinește conform dispozițiilor art. 2 din O.G. nr. 92/2003, în vigoare până la data de 31.12.2015, care constituie procedura de drept comun pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat.

În același sens sunt și dispozițiile Legii nr. 207/2015, în vigoare de la data de 1.01.2016, care prevede, la art. 3, că aceasta constituie procedura de drept comun pentru administrarea creanțelor prevăzute la art. 2. Conform alin. (2), în măsura în care prin lege specială nu se prevede altfel, se aplică și pentru alte creanțe bugetare care, potrivit legii, sunt asimilate creanțelor fiscale, iar art. 1 pct. 7) definește creanța bugetară ca fiind dreptul la încasarea oricărei sume care se cuvine bugetului general consolidat.

În raport de cele reținute, în condițiile în care perioada care privește Nota de control contestată se referă la contribuțiile pretins datorate de reclamantă pentru perioada 2007 - 27.04.2018, abrogarea O.G. nr. 92/2003 nu produce efecte în sensul reținut de instanța de fond. Pe de o parte, O.G. nr. 92/2003 era în vigoare în perioada 2007 - 2015, pe de altă parte, ulterior datei de 01.01.2016, a intrat în vigoare noul Codul de procedură fiscală, Legea nr. 207/2015.

Or, potrivit art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, "Dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel". De asemenea, potrivit art. 110 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, dreptul organului fiscal de a stabili creanțe fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel. Conform art. 93 din O.G. nr. 92/2003, "Dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a obligației fiscale, va proceda la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanță fiscală", iar potrivit art. 112 din Legea nr. 207/2015, dacă organul fiscal constată împlinirea termenului de prescripție a dreptului de stabilire a creanței fiscale, procedează la încetarea procedurii de emitere a titlului de creanță fiscală.

În ceea ce privește momentul de la care curge termenul de prescripție, art. 91 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 prevede că "(2) Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanța fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel", iar art. 23 din O.G. nr. 92/2003 prevede că "Dacă legea nu prevede altfel, dreptul de creanță fiscală și obligația fiscală corelativă se nasc în momentul în care, potrivit legii, se constituie baza de impunere care le generează. De asemenea, potrivit art. 110 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, "Termenul de prescripție a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorează obligația fiscală, dacă legea nu dispune altfel". Potrivit acestor dispoziții se naște și dreptul organului competent de a stabili și a determina obligația datorată.

Rezultă că termenul de prescripție este de 5 ani, iar începutul termenului de prescripție a dreptului de a stabili contribuțiile este legat de momentul la care se constituie baza care le generează. Așadar, dreptul de a stabili și a determina contribuțiile se prescrie în termen de 5 ani, anterior datei de 1.01.2016 începea să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care se constituia baza care genera contribuțiile, iar începând cu data de 1.01.2016, de la data de 1 iulie a anului următor celui pentru care se datorau contribuțiile.

Referitor la susținerile pârâtei privind faptul că reclamanta a fost informată de către A.N.R.S.C. despre obligația de a depune declarațiile privind contribuția, precum și despre situația declarațiilor nedepuse la A.N.R.S.C (în acest sens fiind adresele și extrasele de cont depuse la dosar prin care s-a comunicat reclamantei că, în calitate de operator de servicii de utilități publice, datorează contribuția, respectiv faptul că are obligația de a depune lunar Declarația și de a achita contribuția), nu au fost indicate dispoziții legale în baza cărora aceste adrese și extrase de cont comunicate reclamantei ar produce efecte cu privire la curgerea termenului de prescripție, raportat la dispozițiile art. 92 din O.G. nr. 92/2003.

Având în vedere toate aceste motive, sunt corecte motivele de recurs privind faptul că, raportat la data Notei de control, 27.04.2018, este prescris, potrivit prevederilor art. 91 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, pentru perioada aprilie 2007-2012, dreptul pârâtei de a stabili obligațiile constând în contribuțiile de 0,1% și 0,12%, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. (8) din C. proc. civ.

Celelalte motive de recurs, care vor fi analizate în raport de dispozițiile legale în vigoare în perioada 2013-2018, sunt nefondate.

Deși în mod corect susține recurenta că instanța de fond a reținut eronat că activitatea A.N.R.S.C. este finanțată integral din venituri proprii, după data de 29.11.2012 și până la data intrării în vigoare a Legii nr. 225/2016, sunt nefondate susținerile privind faptul că A.N.R.S.C., nefiind beneficiarul acestor sume în această perioadă, nu are niciun drept să le solicite.

Astfel cum s-a reținut anterior, potrivit art. 15 alin. (1) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2016, forma în vigoare potrivit Legii nr. 204/2012, de la data de 29.11.2012 până la data intrării în vigoare a Legii nr. 225/2015, la data de 26.11.2016, activitatea A.N.R.S.C. a fost finanțată integral de la bugetul de stat, însă s-a prevăzut faptul că se fac venit la bugetul de stat contribuțiile operatorilor de servicii de utilități publice aflați în sfera sa de reglementare și orice alte sume încasate în condițiile legii, ceea ce înseamnă că aceste contribuții sunt încasate de A.N.R.S.C. și virate la bugetul de stat. În acest sens, de altfel, este și art. 62 alin. (2) din Legea nr. 500/2002, care prevede faptul că instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat varsă integral veniturile realizate la bugetul din care sunt finanțate.

Este nefondată și susținerea privind faptul că relațiile legal reglementate dintre A.N.R.S.C. și autoritățile locale în administrarea serviciului de transport public local nu constituie o sursă de obligații pecuniare in sarcina reclamantei, care nu beneficiază de niciun avantaj sau serviciu. Noțiunea de contribuție este definită de art. 2 pct. 19) din Legea nr. 500/2002 ca reprezentând o prelevare obligatorie a unei părți din veniturile persoanelor fizice și juridice, cu sau fără posibilitatea obținerii unei contraprestații, existența acestei contribuții nefiind condiționată de o contraprestație de care recurenta să fi beneficiat.

Contribuțiile sunt datorate, conform art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/2016, forma în vigoare de la data de 29.11.2012, de operatorii de servicii de utilități publice aflați în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., modalitatea de stabilire și aprobare a contribuțiilor menționate fiind prevăzută în regulamentul de organizare și funcționare al A.N.R.S.C., iar potrivit art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 51/2016, în vigoare de la 26.11.2016, de furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilități publice, din veniturile proprii înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităților aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., fiind stabilit și cuantumul de 0,12% al acestora, modalitatea de achitare și cuantumul stabilindu-se prin ordin al președintelui A.N.R.S.C.

Regulamentul de organizare și funcționare a A.N.R.S.C., aprobat prin H.G. nr. 671/2007, în vigoare până la data de 6.08.2013, iar ulterior prin H.G. nr. 527/2013, în vigoare până la data de 8.02.2017, prevede cuantumul de 0,1%, respectiv 0,12%, al contribuției datorate de operatorii de servicii de utilități publice aflați în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., de furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilități publice, din veniturile înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităților aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C. (art. 16).

Ulterior, Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 22 din 07.02.2017, în vigoare de la 9.02.2017, a prevăzut faptul că modalitatea de achitare a contribuției și cuantumul acesteia se stabilesc prin ordin al președintelui A.N.R.S.C., conform reglementărilor legale în vigoare (art. 18). Au fost emise de A.N.R.S.C. Ordinul nr. 493/2009 privind modul de achitare a contribuției de 0,1% fixate în anexa la H.G. nr. 671/2007 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a A.N.R.S.C., în vigoare până la 12.10.2015, Ordinul nr. 472/2015 privind modul de achitare a contribuției de 0,12% fixate în anexa la H.G. nr. 527/2013 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a A.N.R.S.C., în vigoare până la 3.04.2017, Ordinul nr. 79/2017 privind modalitatea de achitare a contribuției prevăzute în Regulamentul de organizare și funcționare a A.N.R.S.C., aprobat prin Ordinul președintelui A.N.R.S.C. nr. 22/2017, în vigoare de la 4.04.2017.

Acestea au prevăzut faptul că se achită lunar contribuția de 0,1%, respectiv 0,12%, de către furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilități publice, din veniturile înregistrate ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităților aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., aceștia având obligația să transmită lunar Declarația privind contribuția datorată la bugetul de stat, care constituie titlu executoriu prin neachitare la scadență. Era prevăzut, de asemenea, că, în situația nedepunerii declarației în termen, A.N.R.S.C., prin organele de control, poate stabili nivelul contribuției datorate, Nota de control constituie titlu de creanță, iar prin neachitare devine titlu executoriu.

Având în vedere aceste dispoziții, sunt nefondate, din perspectiva modului de reglementare de către legiuitor a contribuției de 0,1%, respectiv 0,12%, susținerile recurentei privind lipsa calității de organ de control a A.N.R.S.C. la nivel local, faptul că autoritățile administrației publice au obligația de a monitoriza și controla modul de respectare a obligațiilor stabilite in sarcina operatorilor, iar atribuțiile A.N.R.S.C. se manifestă numai asupra administrațiilor publice locale și județene, ori asupra autorităților de autorizare din cadrul acestor administrații, că singura prevedere a Legii nr. 92/2007 care face o legătură directă între A.N.R.S.C. și operatorii de transport se referă la atribuția de monitorizare și sancționare a abaterilor din activitatea autorităților administrației publice locale, a operatorilor de transport și a transportatorilor autorizați, autoritatea de reglementare competentă la nivel central pentru serviciul de transport public local auto fiind A.R.R., astfel că A.N.R.S.C. nu are nicio competență directă asupra transportului rutier cu autobuze și tramvaie, competentă fiind A.R.R.

Obligațiile autorităților administrației publice locale față de utilizatorii serviciilor de utilități publice sunt reglementate în cadrul raporturile juridice dintre autoritățile administrației publice locale sau, după caz, dintre asociațiile de dezvoltare intercomunitară cu obiect de activitate serviciile de utilități publice și utilizatori. Potrivit art. 20 alin. (6) din Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, "Autoritățile administrației publice locale și județene sunt autorități de reglementare în domeniul transportului public local și prin autoritățile de autorizare își exercită față de toți operatorii de transport și transportatorii autorizați, indiferent de modalitatea de gestiune adoptată, forma de proprietate sau modul de organizare, atribuțiile și competențele acordate prin Legea nr. 51/2006 și prin prezenta lege".

De asemenea, și în raport de Autoritatea Rutieră Română, dispozițiile legale sunt clare, în sensul că atât A.N.R.S.C., cât și A.R.R. au calitatea de autorități de reglementare în sensul Legii nr. 51/2006, coroborată cu prevederile legilor speciale corespunzătoare fiecărui serviciu de utilități publice în parte. A.N.R.S.C. este autoritate de reglementare competentă pentru transportul public local, conform competențelor acordate prin legea specială, iar A.R.R. este, de asemenea, autoritate de reglementare competentă pentru serviciul de transport public local, potrivit competențelor acordate de Legea nr. 51/2006 și de legea specială (art. 13 din Legea nr. 51/2006).

Relevante, pentru obligația de plată a contribuțiilor, sunt sfera de reglementare pe care legiuitorul a atribuit-o A.N.R.S.C. și faptul că acestea sunt datorate de operatorii de servicii de utilități publice aflați în sfera sa de reglementare, de furnizorii/prestatorii de servicii comunitare de utilități publice ca urmare a furnizării/prestării serviciilor/activităților aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C.

În ceea ce privește serviciile comunitare de utilități publice aflate în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., aceasta este autoritate de reglementare competentă, potrivit art. 13 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, pentru transportul public local, prin O.U.G. nr. 13/2008, în vigoare de la 26.02.2008, fiind modificat art. 13 alin. (2) din Legea nr. 51/2006, în sensul că în sfera de reglementare a A.N.R.S.C., potrivit lit. g)^1), s-a introdus "transportul public local, conform competențelor acordate prin legea specială" (ulterior, potrivit modificării prin Legea nr. 225/2016, de la data de 26.11.2016, lit. g)^1) a devenit "h) transport public local de călători, conform competențelor acordate prin legea specială").

Legea nr. 51/2006 se coroborează, în ceea ce privește calitatea A.N.R.S.C. de autoritate de reglementare cu privire la serviciile de utilități publice constând în transportul public local, cu Legea nr. 92/2007 a serviciilor de transport public local, care prevede, la art. 3, că "(1) Serviciile de transport public local fac parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică și cuprind totalitatea acțiunilor și activităților de utilitate publică și de interes economic și social general desfășurate la nivelul unităților administrativ-teritoriale, sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităților administrației publice locale, în scopul asigurării transportului public local, precum și a transportului public județean de persoane".

Art. 20 alin. (1) din Legea nr. 92/2007, forma în vigoare incidentă în cauză, stabilesc că "Autoritățile de reglementare competente la nivel central pentru domeniul serviciilor de transport public local sunt Autoritatea Rutieră Română, Autoritatea Navală Română și Autoritatea Feroviară Română din cadrul Ministerului Transporturilor, Construcțiilor și Turismului, denumite în continuare A.R.R., A.N.R. și, respectiv, A.F.E.R., precum și Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, denumită în continuare A.N.R.S.C".

În ceea ce privește atribuțiile A.R.R. ca autoritate de reglementare pentru transportul public local, sunt prevăzute de alin. (2) al art. 20 din Legea nr. 92/2007, iar alin. (5) reglementează în mod distinct principalele atribuții care revin A.N.R.S.C., circumstanțiind sfera de reglementare a acesteia cu privire la serviciile de transport public local, și anume: "a) reglementează organizarea și funcționarea autorităților de autorizare din cadrul administrației publice locale, județene sau a Consiliului General al Municipiului București; b) elaborează norme-cadru privind modalitatea de atribuire a autorizațiilor de transport, a contractelor de delegare a gestiunii serviciilor, precum și norme-cadru privind stabilirea, ajustarea și modificarea tarifelor, stabilește indicatorii de performanță și modalitățile de evaluare a serviciilor de transport public local; c) elaborează regulamentul-cadru de autorizare a compartimentelor sau serviciilor specializate de transport din cadrul administrației publice locale atât ca autorități de autorizare, cât și ca operatori de transport rutier, dacă este cazul, aprobate prin ordin al președintelui A.N.R.S.C.; d) autorizează, după caz, structurile proprii ale consiliilor locale, consiliilor județene, Consiliului General al Municipiului București, precum și ale asociațiilor de dezvoltare care solicită să devină transportatori autorizați; e) monitorizează și sancționează abaterile din activitatea autorităților administrației publice locale, a operatorilor de transport și a transportatorilor autorizați, cu privire la: 1. respectarea procedurilor legale de atribuire a gestiunii serviciului; 2. respectarea procedurilor de stabilire, ajustare sau modificare a tarifelor, în conformitate cu normele-cadru".

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că Nota de control din data de 27.04.2018 a fost emisă, în ceea ce privește perioada 2013-27.04.2018, cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale care reglementează achitarea contribuției prevăzute de Legea nr. 51/2006 și Regulamentul de organizare și funcționare a Autorității Naționale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, aceasta fiind autoritate de reglementare pentru serviciile de utilități publice privind transportul public local, conform Legii nr. 51/2006 și competențelor acordate prin legea specială, Legea nr. 92/1997. VI Soluția instanței de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ și art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de reclamantă, va casa în parte sentința recurată și, în rejudecare, va admite în parte cererea de chemare în judecată. Va anula în parte Nota de control din data de 27.04.2018, emisă de Autoritatea Națională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilități Publice, în ceea ce privește măsurile stabilite pentru perioada aprilie 2007 - 2012, și va menține restul dispozițiilor sentinței recurate.