ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2992/2022

Ședința publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, prin secția 21 Poliție și B., agent de poliție în cadrul secției 21 Poliție, a solicitat instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună:

La data de 24.08.2017, reclamanta a depus cerere precizatoare a obiectului acțiunii în sensul că acesta este anularea Hotărârii CNCD nr. 31/2007, conform art. 20 alin. (9) din O.G. nr. 137/2000, pe care o consideră nelegală prin raportare la cererea de suspendare depusă în dosarul CNCD nr. x/2016.

La termenul din 3.04.2018 instanța a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a DGPL Sector 6, a admis cererea de suspendare și a dispus suspendarea judecății până la soluționarea definitivă a cauzei penale ce formează obiectul dosarului nr. x/2016

Prin sentința nr. 47 din 16 februarie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea procesului-verbal de contravenție nr. x/19.05.2015 și a fost respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil. A fost respinsă cererea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâții Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, B. și DGPMB Pentru, secția 21 Poliție, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței nr. 47 din 16 februarie 2021, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de fond.

În susținerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a arătat că solicitarea de încuviințare a probei cu interogatoriul agentului de poliție și a probei testimoniale a fost pusă decât în discuția părților prezente nu și a intimatului lipsă CNCD, iar acestuia nici nu i s-a comunicat această solicitare, fiind astfel încălcat principiul contradictorialității procesului.

S-a precizat că a fost solicitată proba testimonială și proba cu interogatoriul agentului de poliție în condițiile art. 254 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., întrucât nevoia administrării reieșea din cercetarea judecătorească, însă instanța a respins aceste probe, deși aveau de dovedit o faptă complexă de discriminare, în condițiile în care Nota explicativă fusese declarată ca fals și nu s-a putut prevedea faptul că autorul falsului nu va putea fi identificat. Astfel, nu se putea ști ce decizie ar fi luat CNCD dacă ar fi așteptat să i se comunice soluția organelor de cercetare penală cu privire la declararea ca fals a înscrisului Notă explicativă.

Totodată, consideră recurenta-reclamantă că excepția de inadmisibilitate invocată de DGPMB este nefondată din moment ce restabilirea situației anterioare discriminării revine Judecătoriei Sector 6 București unde de altfel și este înregistrat dosarul nr. x/2018.

În susținerea celui de al doilea motiv de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a arătat recurenta că hotărârea primei instanțe a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material întrucât judecătorul fondului a efectuat interpretarea sistematică a normelor juridice incidente în prezenta cauză, fără a ține cont de ierarhia actelor normative, de prevederile referitoare la completarea legii contenciosului administrativ cu dispozițiile de drept comun, precum și de efectele descoperirii unei infracțiuni de către o parte în cursul judecății.

Prima instanță a concluzionat în mod eronat că procedura în fața CNCD nu ar fi putut fi suspendată întrucât O.U.G. nr. 137/2000 nu prevede posibilitatea de suspendare a procedurii de soluționare, sugerând astfel că această procedură ar fi trebuit stipulată expres de către legiuitor chiar în cuprinsul textului O.U.G. nr. 137/2000. A accepta acest raționament al instanței, ar însemna a include/relua, de fiecare dată, în orice ordonanță/lege toate incidentele procedurale prevăzute de C. proc. civ.. Or acest lucru contravine normelor de tehnică legislativă și principiilor din art. 2 din C. proc. civ., codul constituind procedura de drept comun în materie civilă, aplicându-se și în alte materii în măsura în care legile care le reglementează nu conțin dispoziții contrare.

În opinia recurentei-reclamante, O.U.G. nr. 137/2000 și Ordinul prin care s-a aprobat procedura de investigare CNCD nu conțin dispoziții contrare instituției suspendării unei cauze înregistrată la CNCD, prin urmare, instituția suspendării, reglementată de C. proc. civ. este pe deplin aplicabilă și procedurii de investigare a faptelor de discriminare.

Intimata-pârâtă Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a formulat întâmpinare la recursul recurentei-reclamante solicitând respingerea acestuia ca nefondat.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 20 decembrie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererii de recurs la data de 25 mai 2022, în ședință publică, cu citarea părților.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare și a dispozițiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Obiectul acțiunii judiciare din prezentul litigiu privește solicitarea de anulare a Hotărârii nr. 31 din 18.01.2017 a Colegiului Director al Consiliul Național Pentru Combaterea Discriminării.

Prin această hotărâre Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării a stabilit că tratamentul diferențiat invocat nu se confirmă.

În cuprinsul hotărârii s-a menționat că s-a analizat de către Colegiul Director dacă există un tratament diferențiat între diferite persoane care se află în situații comparabile și care sunt tratate în mod diferit din cauza unui criteriu de discriminare. S-a reținut că a fost invocat un tratament discriminator în ceea ce privește adresarea apelativului "blonduță" și sancționarea contravențională pentru deranjarea liniștii publice. Din analiza petiției și a înscrisurilor aflate la dosar, având în vedere declarația de martor nr. 1983/01.04.2016 potrivit căreia reclamatul B. nu s-a adresat petentei cu cuvântul "blondă, blonduță, blondină" s-a reținut că tratamentul diferențiat nu se confirmă.

Totodată, s-a precizat:

"Coroborând toate elementele probatorii ale dosarului și analizând aspectele de mai sus, acțiunea, astfel cum a fost formulată și definiția discriminării, astfel cum este prevăzută de art. 2 din O.G. nr. 137/2000 republicată, Colegiul Director apreciază că plângerea, astfel cum a fost formulată, nu este de natură a evidenția niciun element de fapt care ar permite, sub aspectul scopului sau efectului creat, reținerea unui comportament factual de restricție, preferință, excludere sau deosebire, aplicat direct petentei, în raport cu persoanele aflate în situații analoage, din cauza unui criteriu determinat și care a avut drept consecință juridică afectarea unui drept prevăzut de lege în beneficiul său."

În acest context, instanța de contencios administrativ și fiscal a fost învestită cu o cerere prin care reclamanta, A., a solicitat în contradictoriu cu pârâții, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Direcția Generală de Poliție Locală Sector 6, prin secția 21 Poliție și B., agent de poliție în cadrul secției 21 Poliție atât anularea Hotărârii nr. 31/18.01.2017 a CNCD cât și a procesului-verbal de contravenție nr. x/19.05.2015, prin sentința recurată fiind admisă excepția inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea procesului-verbal de contravenție nr. x/19.05.2015, respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil și respinsă ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, aceasta formulând critici împotriva sentinței instanței de fond pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate.

Prima critică încadrată în dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., potrivit cărora casarea hotărârii se dispune atunci "când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității", se referă la încălcarea principiului contradictorialității determinat de faptul că la termenul din 16.02.202, când a fost pusă în discuția părților administrarea probelor, intimatul CNCD nu a fost prezent, recurenta susținând și încălcarea de către instanța de fond a prevederilor art. 254 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. raportat la faptul că a respins proba cu interogatoriul agentului de poliție și proba testimonială, deși nevoia administrării acestor probe rezulta din cercetarea judecătorească.

Amintește Înalta Curte că principiul contradictorialității presupune faptul că toate elementele procesului trebuie supuse dezbaterii și discuției părților, că fiecare parte trebuie să aibă posibilitatea de a se exprima cu privire la orice element care ar avea legătură cu pretenția dedusă judecății.

Pentru ca acest principiu să fie respectat, nu este necesar ca partea să se fi exprimat efectiv, ci este suficient ca ea să fi fost în măsură să o facă.

Totodată, în conformitate cu art. 483 alin. (3) și (4) C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac menită să asaneze eventualele greșeli de judecată anume imputate de către recurent prin prisma motivelor de casare expres și limitativ prevăzute de lege în art. 488 C. proc. civ., per a contrario, aspectele de fapt și critici în legătură cu stabilirea stării de fapt și cu modalitatea de administrare a probelor nu pot forma obiectul recursului.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanța de recurs fiind învestită cu analiza conformității hotărârii recurate în raport cu dispozițiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.

Așa cum rezultă din practicaua sentinței nr. 47 din 16 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, pentru termenul din 16.02.2021, termen la care instanța a acordat cuvântul asupra probelor și a încuviințat proba cu înscrisuri, respingând proba cu interogatoriul și proba testimonială, având în vedere că acestea nu au fost propuse în condițiile art. 194 din C. proc. civ. și faptul că speța de față privește analiza legalității unui act administrativ, analiză ce presupune verificarea înscrisurilor ce existau la momentul cercetării efectuate de CNCD, procedura de citare a părților a fost legal îndeplinită, intimatul CNCD primind citația prin funcționarul însărcinat cu primirea corespondenței, astfel cum rezultă din dovada de înmânare a citației aflată la fila x din Vol. II al dosarului instanței de fond.

Faptul că intimatul CNCD nu a fost prezent la termenul de judecată din 16.02.2021, deși a fost legal citat, nu împiedica instanța de judecată să aprecieze utilitatea și concludența probelor propuse spre a fi încuviințate, garanția respectării principiului contradictorialității fiind îndeplinită.

Instanța de control judiciar apreciază neîntemeiate și susținerile recurentei legate la greșita admitere a excepției inadmisibilității capătului de cerere referitor la anularea procesului-verbal de contravenție nr. x/19.05.2015, prin raportare la existența dosarului nr. x/303/2018 al Judecătoriei Sectorului 6 București ce are ca obiect restabilirea situației anterioare discriminării, constatând că în mod corect prima instanță a admis această excepție raportat la prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, solicitarea de anulare a unui proces-verbal de constatare a contravenție pe calea unei acțiuni întemeiate pe dispozițiile O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, fiind inadmisibilă.

Prin urmare, criticile recurentei subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce privește criticile întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin intermediul cărora recurenta susține că în mod eronat instanța a concluzionat că procedura în fața CNCD nu ar fi putut fi suspendată și că O.G. nr. 137/2000 și Ordinul prin care s-a aprobat procedura CNCD nu conțin dispoziții contrare instituției suspendării și, prin urmare, această instituție reglementată de C. proc. civ. este pe deplin aplicabilă și procedurii de investigare a faptelor de discriminare judecate de CNCD, se constată că nici acestea nu sunt fondate.

Așa cum a reținut și judecătorul fondului, cererea reclamantei de a se suspenda de către CNCD investigația a fost lipsită de temei legal, întrucât nici Procedura internă de soluționare a petițiilor și sesizărilor prevăzută în Anexa la Ordinul Președintelui CNCD nr. 144/2008 și nici O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare nu prevăd posibilitatea acestei autorități de a dispune suspendarea soluționării sesizării.

Este adevărat că dispozițiile C. proc. civ. constituie procedura de drept comun în materie civilă și acestea se aplică și în alte materii, în măsura în care legile care le reglementează nu cuprind dispoziții contrare însă, așa cum stipulează art. 1 din Cap. I, denumit "Domeniul de aplicare al C. proc. civ..", acesta stabilește reguli de competență și de judecare a cauzelor civile (…), o eventuală cerere de suspendare întemeiată pe prevederile C. proc. civ. sau pe dispozițiile Legii nr. 554/2004 putând forma numai obiectul analizei instanței de judecată.

Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, autoritatea de stat în domeniul discriminării, nu are posibilitatea de a dispune suspendarea soluționării unei sesizări făcută în temeiul O.G. nr. 137/2000, întrucât, acest act normativ are caracter de normă specială ce instituie reglementări speciale, prioritare față de norma de drept comun, neprevăzând posibilitatea suspendării soluționării sesizării.

În mod corect a reținut prima instanță că Hotărârea nr. 31/18.01.2017 a CNCD respectă întocmai dispozițiile art. 77 alin. (1) din Procedura internă și că împrejurarea că în cuprinsul acesteia nu se regăsește soluționarea cererii de suspendare/amânare a pronunțării, întemeiată pe dispozițiile art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. nu afectează legalitatea hotărârii contestate, întrucât în cuprinsul hotărârii nu trebuie să se regăsească dezlegarea tuturor chestiunilor procedurale incidentale.

Chiar dacă în analiza sa CNCD a folosit și nota explicativă nr. 1983/01.04.2016, desființată ulterior de secția penală a Judecătoriei Sectorului 6 București, acest lucru nu afectează legalitatea hotărârii CNCD, întrucât s-a avut în vedere ansamblu înscrisurilor depuse la dosar atunci când s-a constatat că tratamentul diferențiat nu se confirmă.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare și aplicare a normelor de drept incidente circumstanțelor de fapt reținute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinței nr. 47 din 16 februarie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 mai 2022.