ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 290/2021

Ședința publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 5 februarie 2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate: - anularea actului administrativ prin care C.N.A.S. a comunicat reclamantei elementele pe baza cărora se calculează taxa clawback aferentă trimestrului II al anului 2013, act administrativ materializat prin adresa nr. x/01.08.2013, comunicată reclamantei, prin e-mail, la data de 01.08.2013; - obligarea autorității la soluționarea plângerii prealabile formulate de reclamantă înregistrate la C.N.A.S. sub nr. x/09.08.2013 și comunicarea răspunsului către reclamantă; - obligarea autorității pârâte la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu

Prin sentința nr. 3131 din 19 octombrie 2016 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis în parte acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în calitate de deținător al autorizațiilor de punere pe piață, în contradictoriu cu pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, având ca obiect "anulare act administrativ", a anulat notificarea nr. x/01.08.2013, a respins ca inadmisibilă cererea reclamantei de obligare la soluționarea plângerii prealabile și a obligat pârâta C.N.A.S. să achite reclamantei suma de 10.050 RON cu titlu de cheltuieli parțiale de judecată, reduse de instanță.

Împotriva sentinței au declarat recurs atât reclamanta S.C. A. S.R.L. cât și pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, ambele criticând-o pentru nelegalitate.

Recurenta S.C. A. S.R.L. și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ. și a solicitat schimbarea în parte a sentinței recurate, în sensul admiterii în totalitate a acțiunii cu privire la toate motivele de nelegalitate invocate (inclusiv a celor privind greșita determinare a consumului individual prin includerea consumului aferent vânzărilor altor persoane juridice, respectiv prin includerea TVA).

În motivarea recursului reclamanta a arătăt că instanța de fond a reținut, în mod greșit, incidența în cauză a dezlegărilor date de Curtea Constituțională a României prin deciziile nr. 484/2014 și nr. 144/2015 și, ignorând efectele strict inter partes litigantes ale acestor decizii, a respins ca neîntemeiate criticile referitoare la nelegala includere a adaosurilor distribuitorilor/farmaciilor în baza de calcul a taxei clawback și nelegala includere a TVA în valoarea consumului de medicamente.

Sentința primei instanțe a fost apreciată ca fiind nelegală și pentru denegare de dreptate și lipsa motivării, câtă vreme aceasta reprezintă o preluare a considerentelor deciziei CCR nr. 484/2014, fără a fi expuse considerente proprii ale judecătorului fondului, acesta din urmă fiind ținut doar de o decizie de admitere a unei excepții de neconstituționalitate, nu și cea de respingere și, în toate situațiile, este ținut de aplicarea legii.

Subsumat cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta a invocat și greșita interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 3 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, referitoare la modul de calcul al contribuției trimestriale, prin aplicarea procentului "p" asupra valorii consumului de medicamente suportate din FNUASS și din bugetul Ministerului Sănătății, cosum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Reluând expunerea efectelor juridice ale deciziilor instanței de contencios constituțional, recurenta a arătat că decizia CCR nr. 484/2014 nu prezintă relevanță întrucât aceasta analizează constituționalitatea prevederilor art. 3

1

alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, neaplicabile în cauză. Aceste prevederi sunt incidente în raport de taxa clawback datorată în trimestrele I-III 2012, determinată potrivit formulei care include "valoarea vânzărilor", iar în cauza de față se aplică formula de calcul din cuprinsul art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, relevantă fiind "valoarea consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție".

Analiza de neconstituționalitate din cuprinsul deciziei CCR nr. 484/2014 nu este relevantă și datorită faptului că motivul de nelegalitate invocat de reclamantă nu are în vedere existența unei discriminări între DAPP, alți DAPP și restul comercianților din lanț și nu este invocat în scopul de a impune taxa clawback și altor entități juridice ce intervin în lanțul de comercializare a medicamentelor, motivul de nelegalitate invocat având în vedere strict corecta aplicare a legii în raport societatea reclamantă.

De asemenea, considerentele deciziei CCR nr. 665/2013 nu se verifică în cauză și nu sunt obligatorii pentru instanța de judecată, întrucât motivul de nelegalitate invocat are în vedere tocmai situația acelor entități care beneficiază de decontare și pentru ale căror valori decontate, reclamanta este obligată să plătească taxa clawback.

Punctul de vedere al reclamantei este susținut și de motivarea opiniei separate din cadrul deciziei CCR nr. 668/2014, conform căreia impunerea taxei la valorile consumului aferente altor entități încalcă principiile justei așezări a taxelor fiscale, certitudinii impunerii fiscale.

Așadar, pentru determinarea valorii vânzărilor decontate, C.N.A.S. ar fi trebuit să comunice consumul de medicamente aferent vânzărilor reclamantei decontate din FNUASS și bugetul Ministerului Sănătății, iar nu valoarea decontată din aceste bugete, care poate include și vânzările distribuitorilor și farmaciilor (adaosul acestora), potrivit regulilor de determinare a prețului de decontare și prețului de referință stabilite prin normele legale.

Nu în ultimul rând, recurenta a invocat nelegalitatea sentinței și pentru greșita aplicare a dispozițiilor deciziei CCR nr. 39/2013 și ale art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, fiind de necontestat faptul că TVA nu poate constitui bază de calcul pentru alte taxe/contribuții. De asemenea, includerea TVA în consumul individual comunicat nu are bază legală, în trimestrul II 2013 nicio dispoziție din cuprinsul O.U.G. nr. 77/2011 sau alte acte normative neimpunând DAPP să-și deducă/scadă TVA din valorile comunicate de C.N.A.S., ci doar obligă C.N.A.S. să comunice aceste valori fără TVA.

Pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate a invocat cazul de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și a solicitat casarea hotărârii primei instanțe, rejudecarea acțiunii și respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că, în mod greșit, instanța de fond a reținut faptul că C.N.A.S. nu a fost în măsură a da detalii, a proba corectitudinea/realitatea datelor centralizate primite de la casele de asigurări de sănătate, întrucât C.N.A.S. a depus la dosarul cauzei toate înscrisurile care au stat la baza emiterii notificării contestate de reclamantă, înscrisuri din rezultă foarte clar consumul de medicamente aferent trimestrului II 2013.

Având în vedere dispozițiile art. 3 alin. (4) și art. 5 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, recurenta-pârâtă a arătat că datele transmise de C.N.A.S. sunt conforme cu realitatea, datorită faptului că datele raportate de furnizorii de medicamente (farmacii) reprezintă medicamentele înregistrate ca fiind eliberate asiguraților, care se decontează din FNUASS în sistemul de asigurări de sănătate, iar datele raportate de unitățile sanitare și centrele de dializă sunt înregistrate în evidențele acestora, urmare a procedurilor de achiziții derulate pentru procurarea medicamentelor necesare acordării serviciilor medicale către asigurați.

De asemenea, conform dispozițiilor art. 4 alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 77/2011 reclamanta a transmis lista medicamentelor pentru care datorează contribuția trimestrială, iar C.N.A.S. a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente corespunzător trimestrului II 2013 pe baza acestei liste, prin depunerea căreia reclamanta și-a asumat corectitudinea datelor comunicate.

Astfel, singura posibilitate de identificare a medicamentelor este cea de consultare a bazelor de date raportate și validate de către casele județene de asigurări de sănătate în sistemul informatic, date care au fost comunicate de C.N.A.S. atât instanței cât și expertului desemnat în cauză.

Pe de altă parte, actele normative aplicabile speței, O.U.G. nr. 77/2011 și Legea nr. 95/2006, nu stabilesc în sarcina C.N.A.S. obligația urmăririi trasabilității unui medicament pe piață, astfel încât la nivelul acesteia să existe informații legate de activitatea comercială a unui DAPP. Din modul de formulare a cererii de chemare în judecată se observă că reclamanta contestă chiar sistemul de raportare instituit prin O.U.G. nr. 77/2011, iar instanța de fond, deși nu a fost învestită cu o astfel de solicitare, a reținut susținerile reclamantei pe acest aspect.

În privința expertizei efectuate în cauză, recurenta-pârâtă a arătat că expertul desemnat a precizat faptul că nu sunt diferențe între datele provenind de la furnizori și datele pe care casele de asigurări de sănătate le-au folosit la realizarea calculelor, cu privire la medicamentele S.C. A., însă instanța a dat o interpretare eronată și nelegală raportului de expertiză.

A mai arătat recurenta-pârâtă că în valorile consumului trimestrial individual se regăsește și TVA, întrucât pentru calculul consumului aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție se are în vedere prețul de referință suportat din FNUASS, care include și TVA, iar în această situație consumul centralizat de medicamente înregistrat la nivelul C.N.A.S. conține și el TVA.

De altfel, la acest moment, dispozițiile art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, prevăd că după comunicarea valorii consumului de medicamente, D.A.P.P. are obligația de a deduce TVA în vederea calculării contribuției trimestriale.

Întrucât pentru trimestrul II 2013 din bugetul FNUASS a fost decontată integral farmaciilor de către casele de asigurări de sănătate contravaloarea medicamentelor eliberate de acestea, reclamanta a încasat și ea, la rîndul ei, contravaloarea acestor medicamente în urma plăților făcute de către farmacii și nu a contestat prin nicio modalitate sumele încasate și nici consumul de medicamente aferente.

O ultimă critică formulată de recurenta-pârâtă a vizat și soluția de obligare la plata cheltuielilor de judecată, în contextul în care și-a executat toate obligațiile pe parcursul procesului, raportat la dispozițiile aplicabile în speță, astfel încât acordarea cheltuielilor de judecată este apreciată ca nejustificată, având în vedere obiectul litigiului și complexitatea cauzei.

Fiecare dintre cele două recurente, atât S.C. A. S.R.L. cât și Casa Națională de Asigurări de Sănătate, au depus întâmpinare față de celălalt recurs promovat în cauză, solicitând, în esență, respingerea acestuia ca nefondat.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a supus controlului de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ adresa nr. x/01.08.2013 emisă de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, precum și pretinsul refuz de soluționare a plângerii prealabile formulate împotriva acesteia.

În concret, prin adresa/notificarea menționată, reclamantei i-au fost comunicate următoarele: - valoarea procentului "p" de 14,55 % pentru trimestrul II 2013; - valoarea consumului de medicamente pentru trimestrul IV 2012 suportat din Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății pentru medicamentele din lista depusă pentru care se datorează contribuția trimestrială, aceasta fiind prevăzută în Anexă și conținând T.V.A., ce urmează să fie dedus de fiecare DAPP.

Soluția primei instanțe de admitere a acțiunii reclamantei și de anulare a Notificării nr. x/01.08.2013 emise de pârâtă, a fost recurată de ambele părți, acestea solicitând admiterea tuturor argumentelor de nelegalitate invocate în susținerea acțiunii, respectiv respingerea cererii de chemare în judecată și menținerea ca legală a notificării contestate.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză pentru a răspunde criticilor formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

În privința recursului declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., se constată că aceasta a apreciat că sentința primei instanțe este nemotivată, reprezentând o preluare a considerentelor deciziei CCR nr. 484/2014, fiind criticată în același timp și analiza motivelor de nelegalitate a actului contestat vizând greșita determinare a consumului individual prin includerea consumului aferent vânzărilor altor persoane juridice, respectiv prin includerea T.V.A.

Primul motiv de recurs formulat de reclamantă, respectiv cel întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vizează lipsa motivelor pe care se întemeiază hotărârea atacată.

Înalta Curte reține că argumentele recurentei sub acest aspect nu se circumscriu ipotezelor prevăzute de norma procedurală menționată, sentința primei instanțe îndeplinind exigențele prevăzute de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., câtă vreme aceasta conține o analiză detaliată a dispozițiilor legale aplicabile și a actului administrativ contestat, iar judecătorul fondului a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale. De asemenea, nu se poate pretinde că preluarea considerentelor deciziei CCR nr. 484/2014 echivalează cu lipsa motivării, dat fiind caracterul obligatoriu al statuărilor instanței de contencios constituțional.

Subsumat cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a apreciat că instanța a înlăturat, în mod greșit, unele dintre motivele de nelegalitate a actelor administrative supuse controlului în contencios administrativ.

Cât privește includerea în valoarea consumului de medicamente a valorii adaosurilor de pe lanțul de distribuție, criticile recurentei sunt nefondate întrucât, astfel cum rezultă din prevederile art. 3 și art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, coroborate și cu Decizia nr. 665/2014 a Curții Constituționale, contribuția clawback se raportează la o bază de calcul constând în valoarea aferentă consumului centralizat de medicamente (din care se scade valoarea T.V.A.), așa cum este suportat din FNUASS și din bugetul MS, pe baza raportărilor transmise de casele de asigurări de sănătate, iar nu la o bază de calcul constând în valoarea vânzărilor deținătorului de autorizații de punere pe piață.

Cu alte cuvinte, soluția legislativă este în sensul includerii valorii adaosurilor de pe lanțul de distribuție în valoarea consumului de medicamente, fiind nefondate susținerile recurentei, conform cărora C.N.A.S. ar fi aplicat greșit sau arbitrar legea.

Curtea Constituțională a subliniat în decizia menționată că această contribuție trimestrială a fost reglementată în considerarea împrejurării că deținătorilor de autorizații de punere pe piață a medicamentelor li se decontează contravaloarea medicamentelor vândute, avantaj care nu se acordă și celorlalți subiecți implicați în distribuția medicamentelor. Pentru vânzarea medicamentelor, acești subiecți practică un adaos comercial negociat chiar cu deținătorul autorizației de punere pe piață, fiind, prin urmare, firesc ca acest adaos să intre în baza de calcul a contribuției.

În privința criticii recurentei referitoare la includerea T.V.A.-ului în consumul individual de medicamente transmis de C.N.A.S., Înalta Curte constată că formula de calcul a contribuției datorate este cea prevăzută de art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011, unde CTt și BAt nu includ T.V.A. De asemenea, potrivit art. 5 alin. (7) din același act normativ, "CNAS transmite în format electronic persoanelor care au obligația plății acestei taxe, până la finele lunii următoare expirării trimestrului, consumul centralizat de medicamente înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate".

Este adevărat că prin Decizia CCR nr. 39/2013 s-a statuat că este neconstituțională calcularea contribuției la o bază de impunere ce are în compunere o altă taxă, respectiv este neconstituțională includerea T.V.A. în baza de impunere a contribuției clawback, însă Curtea Costituțională nu a stabilit că C.N.A.S. are obligația de a deduce T.V.A.-ul din valoarea consumului individual, ci a apreciat doar că această contribuție trimestrială nu poate fi calculată la valoarea consumului individual care să cuprindă T.V.A., iar potrivit art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, obligația de a calcula contribuția îi revine deținătorului de autorizație de punere pe piață, în speța de față recurentei-reclamante, aceasta având obligația de a deduce TVA-ul înainte de a calcula contribuția trimestrială.

Prin urmare, se observă că formula de calcul menționată în notificarea contestată, respectă în totalitate prevederile art. art. 7 din O.G. nr. 17/2012, având în vedere că CTt și BAt, componente de calcul ale contribuției, nu includ T.V.A. Consumul de medicamente comunicat recurentei-reclamante a fost cel înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011, în forma în vigoare în perioada de referință. Valoarea consumului de medicamente include T.V.A., pentru că se raportează la datele centralizate, comunicate de casele de asigurări de sănătate. Aceasta nu presupune, însă, o lipsă de conformitate în sensul Deciziei Curții Constituționale nr. 39/2013, întrucât este necesar să fie făcută distincția între valoarea consumului individual de medicamente, ce are în vedere prețurile de decontare care cuprind T.V.A. și stabilirea bazei de impunere în vederea declarării și plății contribuției clawback.

De altfel, prin modificările aduse ulterior dispozițiilor O.U.G. nr. 77/2011, respectiv art. 5 alin. (3) și (7), prin O.U.G. nr. 69/2014, legiuitorul a devenit mai explicit cu privire la noțiunea de consum de medicamente, care are aceeași semnificație cu noțiunea de valoare a consumului de medicamente (la care se referă art. 3 alin. (1) din actul normativ de bază), arătând expres faptul că acesta include T.V.A., iar stabilirea, calculul și declararea contribuției trimestriale se efectuează de către persoanele obligate la plată, după deducerea de către acestea a T.V.A.-ului din valoarea aferentă consumului trimestrial transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

În consecință, în condițiile în care notificarea contestată a indicat dreptul contribuabilului de a scădea din valoarea consumului valoarea T.V.A. pentru obținerea valorii bazei de impunere, conform art. 5 alin. (3) din O.U.G. nr. 77/2011, instanța de fond a reținut, în mod corect, caracterul neîntemeiat al acestor argumente de nelegalitate .

De asemenea, referitor la pretinsa încălcare a principiului predictibilități fiscale, se constată că nemulțumirile reclamantei referitoare la reglementarea legală a contribuției clawback nu pot constitui temei pentru anularea actului administrativ supus controlului judiciar. Criticile recurentei-reclamante la adresa certitudinii impunerii se referă la elaborarea normei juridice, respectiv la reglementarea legală a modalității de stabilire a bazei de impunere a contribuției, iar aceste critici nu ar putea fi valorificate decât prin controlul de constituționalitate al O.U.G. nr. 77/2011.

Analizând criticile din cuprinsul recursului declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, Înalta Curte apreciază ca fiind eronate constatările primei instanțe referitoare la imposibilitatea efectivă/reală de a verifica legalitatea și acuratețea bazei de impunere comunicată de C.N.A.S.

Astfel cum s-a arătat în precedent, prin notificarea ce face obiectul prezentei acțiuni s-a adus la cunoștința reclamantei procentul de contribuție pentru trimestrul II 2013 suportat din FNUASS și din bugetul MS aferent, în conformitate cu dispozițiile art. 3 alin. (3) și art. 5 alin. (7) din O.U.G. nr. 77/2011. Așadar, notificarea contestată cuprinde atât temeiul de drept în baza căruia a fost emisă cât și indicarea elementelor obligatorii stabilite de legea cadru în materie O.U.G. nr. 77/2011, respectiv indicarea modalității de calcul a contribuției și valoarea procentului p, în raport de care reclamanta poate stabili dacă, în cazul său, au fost sau nu respectate dispozițiile legale incidente.

Art. 3 din O.U.G. nr. 77/2011 instituie o formulă de calcul fundamentată pe valoarea consumului de medicamente suportate, potrivit legii, din bugetul Fondului Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate și din bugetul Ministerului Sănătății, consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție.

Prin raportare la art. 1 și art. 5 alin. (4) și (7) din același act normativ, noțiunea de "consum aferent vânzărilor fiecărui plătitor de contribuție" se definește ca acel consum aferent vânzărilor portofoliului fiecărui D.A.P.P. și vizează consumul centralizat de medicamente suportat din FNUASS și din bugetul MS înregistrat corespunzător datelor din sistemul de asigurări sociale de sănătate, respectiv consumul raportat de farmacii, unitățile sanitare cu paturi și centre de dializă care include, adaosuri comerciale și T.V.A.

Recurenta C.N.A.S. a transmis reclamantei, dar și expertului desemnat, toate elementele necesare pentru stabilirea contribuției, notificarea cuprinzând elementele la care face referire O.U.G. nr. 77/2011, respectiv valoarea procentului p si valoarea consumului de medicamente aferent trimestrului în litigiu. Faptul că debitorul obligației nu poate verifica, în concret, datele primare pe care C.N.A.S. le-a folosit la stabilirea taxei, constituie o critică ce privește actul normativ prin care este stabilită contribuția trimestrială, în condițiile în care acesta nu instituie alte obligații în sarcina pârâtei C.N.A.S. și nu poate atrage nelegalitatea actului, cât timp nici legiuitorul nu a prevăzut o atare obligație în sarcina C.N.A.S.

Pe de altă parte, ceea ce prezintă importanță în stabilirea elementelor ce stau la baza contribuției trimestriale este data consumului de medicamente (data eliberării efective către consumatorul final), și nu data comercializării în lanțul de distribuție (distribuitori en-gros, farmacii de circuit deschis și/sau farmacii de circuit închis); între datele de comercializare și datele de consum poate exista un decalaj de timp, iar consumul de medicamente raportat de canalele de eliberare poate proveni din stocurile anterioare sau din achizițiile curente; de asemenea, există posibilitatea ca un medicament să fie introdus în consum nu doar de persoana juridică deținătoare a autorizației de punere pe piață, ci și de un distribuitor.

Este adevărat că O.U.G. nr. 77/2011 face referire și la consumul de medicamente, însă, din coroborarea sistematică a dispozițiilor legale, Înalta Curte apreciază că nu poate fi primită interpretarea reclamantei, întrucât, în caz contrar, nu s-ar mai putea stabili procentul p, iar în cuprinsul formulei ar fi unități de lucru diferite, respectiv număr de cutii, bucăți, pastile etc. și sume de bani reprezentând bugetul aprobat trimestrial, ceea ce ar face imposibilă efectuarea unui calcul matematic. Pe de altă parte, dacă C.N.A.S. i-ar fi comunicat reclamantei doar consumul de medicamente pe cantitate, aceasta ar fi fost în imposibilitatea de a calcula valoarea consumului, având în vedere că procentul de compensare este diferit în funcție de fiecare situație în parte, iar cei care pot stabili trimestrial care este valoarea consumului de medicamente suportate din FNUASS și din bugetul MS, în funcție de procentul de compensare, sunt doar furnizorii de servicii medicale și medicamente.

Validitatea tezei ce susține comunicarea valorii consumului de medicamente rezultă și din conținutul prevederilor art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 77/2011, conform cărora, în cazul soluționării contestațiilor administrative până la termenul de plată prevăzut de lege, "se vor plăti contribuțiile aferente noilor sume comunicate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate". Este deci, evident, în opinia Înaltei Curți, că transmiterea în format electronic a consumului centralizat de medicamente la care se referă prevederile art. 5 alin. (7) din ordonanța de urgență reprezintă comunicarea valorii bănești a consumului și nu a cantității de medicamente consumate exprimate în termeni fizici, iar o atare concluzie trebuie coroborată cu considerentele anterior arătate, din care rezultă faptul că instituirea în sine a contribuției clawback nu constituie o formă de impozitare indirectă a subiectelor din sfera de referință a actului normativ ci o contribuție menită a asigura finanțarea sistemului public de sănătate.

De altfel, chiar Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 484/2014 referitoare la respingerea excepției de neconstituționalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 a considerat că "deținătorii autorizațiilor de punere pe piață a medicamentelor nu pot invoca faptul că nu cunosc întinderea contribuției trimestriale reglementate de O.U.G. nr. 77/2011. Aceasta întrucât, potrivit art. 851 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, cu modificările și completările ulterioare, "Ministerul Sănătății Publice stabilește, avizează și aprobă, prin ordin al ministrului sănătății publice, prețurile maximale ale medicamentelor de uz uman cu autorizație de punere pe piață în România, cu excepția medicamentelor care se eliberează fără prescripție medicală (OTC)."

Înalta Curte constată, astfel, incidența cazului de casare reglementat de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate, soluția de admitere a argumentului de nelegalitate a notificării pentru imposibilitatea de verificare a corectitudinii/realității elementelor bazei de calcul a contribuției fiind rezultatul unei interpretări și aplicări eronate a dispozițiilor legale sus-enunțate.

În legătură cu ultimul motiv de recurs invocat, referitor la cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, Înalta Curte constată că, în condițiile în care a apreciat ca fondate toate celelalte argumente de nelegalitate, iar ca o consecință, acțiunea reclamantei va fi respinsă, ca efect al casării hotărârii primei instanțe, analiza acestui motiv nu se mai impune.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va admite recursul autorității pârâte, va casa sentința recurată și, în rejudecare, va respinge în tot acțiunea reclamantei S.C. A. S.R.L. ca neîntemeiată, respingând, totodată, recursul reclamantei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Casa Națională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinței nr. 3131 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:

Respinge în tot acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.

Menține dispoziția de respingere ca inadmisibilă a cererii reclamantei de obligare la soluționarea plângerii prealabile.

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 3131 din 19 octombrie 2016 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2021.