ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2773/2022

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal sub nr. x/2017, reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Agenția pentru Protecția Mediului Tulcea, Agenția pentru Protecția Mediului Galați și Agenția pentru Protecția Mediului Brăila, obligarea pârâților la încetarea solicitărilor ca amenajamentele silvice întocmite de către Institut să parcurgă procedura de evaluare strategică de mediu impusă de interpretarea eronată a legislației specifice.

Hotărârea instanței de fond Prin sentința civilă nr. 5115 din 6 decembrie 2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură A., în contradictoriu cu pârâtele Agenția Națională pentru Protecția Mediului, Agenția pentru Protecția Mediului Tulcea, Agenția pentru Protecția Mediului Galați și Agenția pentru Protecția Mediului Brăila, ca neîntemeiată.

Calea de atac a recursului Împotriva acestei sentințe a promovat recurs reclamantul Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură A., considerând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre nelegală. Arată că obligațiile pe linie de respectare a condițiilor din punctul de vedere al protecției mediului necesare pentru exploatarea masei lemnoase în baza unui amenajament silvic revin persoanelor juridice ce sunt implicate în realizarea actului respectiv și nu elaboratorului amenajamentului silvic. Recursul se încadrează, în drept, în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ.

Apărările formulate Intimatele-pârâte au depus întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului promovat ca nefondat.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este întemeiat și urmează a-l admite, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare, ce atrag casarea cu trimitere spre rejudecare. Potrivit dispozițiilor art. 19 din Codul silvic, modul de gestionare a fondului forestier național se reglementează prin amenajamentele silvice, care constituie baza cadastrului de specialitate și a titlului de proprietate a statului pentru fondul forestier proprietate publică a statului. Țelurile de gospodărire a pădurii se stabilesc prin amenajamente silvice, în concordanță cu obiectivele ecologice și social-economice și cu respectarea dreptului de proprietate asupra pădurilor, exercitat potrivit prevederilor prezentului cod. Prima instanță avea obligația de a analiza, pe baza textelor legale incidente, noțiunea de amenajament silvic și de a stabili dacă, pentru aceste amenajamente, este necesară obținerea avizului de mediu. Prima instanță nu a oferit niciun răspuns pertinent argumentelor aduse de către reclamantă, hotărârea fiind, practic, nemotivată, în condițiile în care se reține că amenajamentul silvic este un "studiu", potrivit definiției din Codul silvic și nu este plan sau program. Normele legale reținute de către prima instanță se referă la programe și planuri, nu la studii, astfel că motivarea hotărârii este caracterizată și de contradictorialitate, făcându-se confuzie între amenajamentul silvic, ca studiu și activitățile care se execută în baza acestui studiu. Activitățile care se execută în baza propunerilor amenajamentului silvic (care este un studiu), de către persoanele juridice abilitate pentru categoriile respective de lucrări, trebuie să respecte legislația de mediu, alta decât cea care se referă la planuri și programe, neavând legătură cu amenajamentul silvic ca studiu ce prevede o serie de lucrări ce pot fi executate doar în situația în care operatorul economic care obține dreptul de a le executa respectă legislația de mediu. Instanța de fond trebuia să facă distincția între amenajamentul silvic ca studiu și planurile și programele definite de art. 2 pct. 48 din O.U.G. nr. 195/2005 or, această analiză lipsește din raționamentul instanței care s-a rezumat la a prezenta texte legale fără a proceda la analiza concretă a speței dedusă judecății și fără a explica silogismul juridic ce a stat la baza soluției de respingere a acțiunii, în condițiile în care reclamanta a oferit motive de fapt și de drept pertinente. Reclamanta a prezentat judecătorului fondului istoricul legislației în materie, dorind a demonstra faptul că amenajamentul silvic a fost exclus din lista planurilor și programelor care intră sub incidența H.G. nr. 1076/2004, însă nu se regăsește în considerentele hotărârii recurate nicio o analiză a acestor susțineri, punând instanța de recurs în imposibilitate de a exercita controlul judiciar, în condițiile în care nu a fost antamat, practic, fondul problemei juridice. În aceste condiții, este necesară trimiterea în rejudecare a cauzei pentru ca instanța de fond să verifice toate argumentele aduse de reclamantă, să stabilească cui revin obligațiile pe linie de respectare a condițiilor din punct de vedere al protecției mediului necesare pentru exploatarea masei lemnoase în baza unui amenajament silvic (persoanelor juridice implicate în exploatarea maselor lemnoase sau institutului care elaborează amenajamentul silvic), în urma unei analize coerente, sistematice și teleologice a legislației incidente speței. În rejudecare, se impune a se lămuri și care este obiectul concret al cauzei, din perspectiva prevederilor art. 8 și 18 din Legea nr. 554/2004, în condițiile în care reclamanta pare a formula o acțiune în constatare prin care solicită pârâților să recunoască faptul că amenajamentele silvice sunt studii (practic, o situație de fapt), al doilea capăt de cerere fiind solicitarea de a se dispune încetarea solicitărilor de a fi parcursă procedura de evaluare, fiind necesar a se stabili care este actul administrativ contestat de către reclamantă, întrucât aceste aspecte se impun a fi lămurite cu prioritate de către instanța de fond și nu pentru prima oară în calea extraordinară de atac a recursului. În ceea ce privește excepțiile invocate de pârâți, acestea au fost respinse iar pârâții nu au înțeles să formuleze recurs împotriva soluției de respingere care a dobândit caracter definitiv. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința recurată și se va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.