ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2249/2022

Ședința publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 11 august 2017, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților ("FGA", "Fondul"), a solicitat anularea art. 2 din Decizia nr. 7291/04.07.2017, emisă de pârât și, în consecință, modificarea art. 1 al aceleiași decizii, în sensul obligării pârâtului la plata diferenței de despăgubire în cuantum de 8.288,50 RON, reprezentând diferența de despăgubire datorată până la valoarea maximă de despăgubire, conform art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014, precum și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea depusă la data de 21 martie 2019, reclamanta a modificat cererea introductivă în sensul restrângerii cuantumului pretențiilor la suma de 7432,50 RON.

Prin sentința civilă nr. 1305 din 4 aprilie 2019, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, ca nefondată.

Împotriva sentinței civile nr. 1305 din 4 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, în rejudecare, admiterea acțiunii.

În motivarea recursului, reclamanta susține că instanța de fond a ignorat argumentele referitoare la modul eronat de evaluare de către FGA a despăgubirilor, conform sistemului Audatex, din perspectiva kilometrajului autovehiculului, care era mai scăzut decât cel utilizat de Fond și nici nu a arătat de ce a înlăturat această apărare, ceea ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii și încălcarea dreptului la un proces echitabil.

Consideră recurenta-reclamantă că, și în ipoteza utilizării legitime a sistemului Audatex de către intimatul-pârât, datele greșit introduse au condus la un rezultat eronat, respectiv la reducerea valorii de despăgubire.

Invocă recurenta-reclamantă dispozițiile art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014, care stabilesc modul în care se realizează evaluarea autovehiculului, susținând că decizia FGA este nemotivată, necuprinzând calculația avută în vedere la stabilirea valorii despăgubirii și nici criteriile pentru alegerea sistemului de determinare a prețului de piață, aspect asupra căruia instanța de fond nu s-a pronunțat.

Mai arată recurenta-reclamantă că instanța de fond trebuia să aibă în vedere prevederile art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 și că aceasta nu a indicat în cuprinsul sentinței atacate niciun temei legal care să acorde dreptul FGA de a recurge în mod discreționar și de a utiliza greșit un anumit sistem de evaluare.

Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților a depus întâmpinare față de recursul declarat de reclamantă, solicitând respingerea căii de atac, ca nefondată.

Reiterând situția de fapt care a condus la prezentul litigiu, intimatul-pârât arată că își menține integral toate apărările formulate în fața instanței de fond, considerând că recursul reclamantei nu cuprinde motive de nelegalitate, ci doar motive de netemeinicie. În recurs nu se pot invoca motive care vizează modalitatea în care prima instanță a administrat ori interpretat probele din dosar, instanța de recurs având obligația de a se raporta la situația de fapt stabilită de prima instanță. Ca atare, solicită a nu fi luate în considerare motivele de recurs care antamează netemeinicia hotărârii recurate.

Mai susține intimatul-pârât că a analizat și soluționat legal cererea de plată, cu respectarea art. 11 și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, iar scopul FGA este acela de a proteja și garanta despăgubirea creditorilor de asigurare care dovedesc un prejudiciu efectiv. Limitarea criteriilor de acordare a despăgubirilor în domeniul asigurărilor este agreată în majoritatea țărilor Uniunii Europene, intimatul-pârât oferind exemple din legislația Poloniei, Franței, Belgiei, Letoniei, Greciei și Danemarcei.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este fondat, pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reține, contrar susținerilor intimatului-pârât, că recursul reclamantei se încadrează în motivul de casare invocat, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile expuse în calea de atac vizând greșita aplicare în speță a dispozițiilor art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014 și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015. Așadar, nu va fi reținută apărarea intimatului-pârât FGA, prin care s-a susținut că recursul nu cuprinde motive de nelegalitate, ci doar de netemeinicie a sentinței atacate.

Pentru a răspunde criticilor de nelegalitate susținute de recurenta-reclamantă Înalta Curte are în vedere că, prin Decizia nr. 7291 din 04.07.2017, Fondul de Garantare a Asiguraților a admis în parte cererea de plată formulată de reclamanta A., pentru suma de 18.565,50 RON, respingând restul pretențiilor, în valoare de 8.288,50 RON.

Despăgubirea solicitată reprezintă contravaloarea a autoturismului, asigurat CASCO de reclamantă, implicat într-un accident de circulație la data de 14.09.2015, în urma căruia s-a produs o daună totală. Accidentul s-a produs din culpa conducătorului auto al autoturismului, asigurat de răspundere civilă auto de către asigurătorul B. S.A. ("B."). Societatea reclamantă l-a despăgubit pe propriul asigurat CASCO, ulterior solicitând Fondului de Garantare a Asiguraților, prin cererea de plată nr. x/22.01.2016, achitarea sumei de 28.028,04 RON, datorată de asigurătorul RCA în faliment, B. S.A..

La calcularea despăgubirii și emiterea deciziei atacate în speță, autoritatea pârâtă a avut în vedere valoarea de piață a autoturismului care a suferit dauna totală, stabilită conform sistemului de specialitate Audatex.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a contestat modul de evaluare a despăgubirilor de către Fond, iar prin sentința recurată, prima instanță a apreciat a fi neîntemeiată contestația și a menținut decizia emisă de autoritatea pârâtă.

Așadar, Înalta Curte reține că, în speță, chestiunea litigioasă cu care reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ privește stabilirea valorii reale a autoturismului la data producerii evenimentului asigurat, valoare care reprezintă baza de calcul a despăgubirii.

Potrivit art. 2217 C. civ.:

"Despăgubirea se stabilește în funcție de starea bunului din momentul producerii riscului asigurat. Ea nu poate depăși valoarea bunului din acel moment, cuantumul pagubei și nici suma asigurată.". Prevederi similare se regăsesc și în art. 51 alin. (9) lit. b) din Norma ASF nr. 23/2014 (în vigoare la momentul emiterii deciziei contestate), potrivit cărora:

"Despăgubirile nu pot depăși: b) cuantumul pagubei, diferența dintre valoarea vehiculului la data producerii accidentului și valoarea rămasă și nici limita de despăgubire prevăzută în polița de asigurare RCA, în cazul unei daune totale, în situația în care păgubitul nu face dovada reparării vehiculului, și în cazul daunelor parțiale."

Prin urmare, Înalta Curte constată că atât dispozițiile legale, cât și cele contractuale prevăd că despăgubirea cuvenită reclamantului se raportează la valoarea reală a autoturismului de la data producerii riscului asigurat.

Cât privește modul de determinare a acestei valori, art. 52 din Norma ASF nr. 23/2014 dispune că:

"(1) Valoarea vehiculului la data producerii accidentului se stabilește pa baza valorilor de piață ale unor vehicule de aceeași marcă, tip, model, caracteristici tehnice și dotări, an de fabricație, având un parcurs în kilometri și o stare de întreținere comparabile. (2) Valoarea de piață a unui vehicul se stabilește pe baza sistemelor de specialitate pentru evaluarea vehiculelor înmatriculate permanent în România, precum și în baza oricăror documente prezentate de către partea prejudiciată în dovedirea prejudiciului suferit."

Așadar, utilizarea unor sisteme de evaluare este de bază, dar fără să fie exclusivă, la stabilirea valorii de piață urmând a fi avute în vedere orice alte dovezi și documente prezentate de petenți, pentru a stabili valoarea reală a bunului avariat, valoare care se determină pe baza caracteristicilor concrete ale autovehiculului, enumerate în alin. (1) al articolului anterior citat.

Este de observat că textul de lege nu impune utilizarea unui anume sistem de specialitate, autoritatea pârâtă având posibilitatea de a-l alege pe oricare dintre acestea, câtă vreme utilizarea lui nu se face într-o modalitate eronată. Or, în speță, A. a reclamat tocmai utilizarea greșită a criteriilor de calcul în cadrul sistemului/aplicației Audatex, iar Înalta Curte constată că această susținere a fost dovedită în fața instanței de fond, astfel că soluția de respingere a acțiunii nu este legală.

Astfel, deși a utilizat unul dintre sistemele de specialitate existente, respectiv Audatex, evaluarea realizată de intimatul-pârât nu a avut în vedere caracteristicile concrete ale autoturismului în litigiu, calculând valoarea despăgubirii prin raportare la un kilometraj mai mare decât cel real. Mai exact, autoturismul în litigiu avea înregistrat un kilometraj de 15.263 km, iar calculul realizat de intimatul-pârât a avut în vedere un autoturism cu un kilometraj de 57.361 km . Astfel cum a învederat reclamanta în fond, această diferență se reflectă în valoarea de piață a autoturismului, producând o scădere de aproximativ 17.000 RON, iar intimatul-pârât nu a oferit o explicație rezonabilă pentru eroarea de calcul și diferența de preț evidențiată.

În fața instanței de fond s-a administrat și proba cu expertiză tehnică specialitatea auto, expertul desemnat calculând valoarea de piață a autoturismului cu ajutorul sistemului de specialitate DAT, la suma de 25.998 RON. Totodată, prin completarea la raport, expertul a evidențiat, similar reclamantei, că evaluarea realizată de FGA prin sistemul Audatex nu este clară, din punct de vedere al datei la care se raportează (data generării raportului de evaluare - 26.04.2017 sau data accidentului - 14.09.2015) și nici a kilometrilor reali parcurși de autoturism (mai mic decât kilometrajul mediu al auto similare).

Instanța de fond nu a analizat aceste aspecte, deși ele confirmau criticile reclamantei din acțiune privind evaluarea greșită realizată de pârât în procedura administrativă. Aceasta, în condițiile în care, prin actele procesuale depuse în procedura judiciară, pârâtul FGA nu a prezentat argumente și dovezi care să confirme corectitudinea operațiunile de calcul realizate de comisia învestită cu soluționarea cererii de plată.

Totodată, prima instanță a înlăturat concluziile raportului de expertiză administrat în cauză, constatând a fi legală folosirea sistemului Audatex la evaluarea despăgubirii, deși criticile de nelegalitate ale reclamantei nu vizau atât alegerea de către FGA a acestui sistem, cât modul eronat de utilizare, care a denaturat rezultatul evaluării.

De altfel, este de observat și că instanța de fond a omis a arăta, în cuprinsul sentinței recurate, că reclamanta a modificat cererea introductivă, diminuând cuantumul pretențiilor la suma stabilită de expertul tehnic specialitatea auto, ceea ce indică o analiză superficială a cauzei.

Față de aceste aspecte, Înalta Curte constată că în speță s-a dovedit că autoritatea pârâtă a utilizat criterii eronate la stabilirea despăgubirii cuvenite reclamantei, raportându-se la alte caracteristici decât cele ale autoturismului în discuție. Prin urmare, au fost încălcate dispozițiile art. 52 alin. (1) din Norma ASF nr. 23/2014, coroborate cu art. 2217 C. civ. și art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, astfel că decizia emisă de FGA este afectată de o cauză de nulitate parțială, în privința diferenței de despăgubire solicitată de reclamantă.

Mai reține Înalta Curte că este reală susținerea recurentei-reclamante în sensul că autoritatea pârâtă nu a prezentat, în cuprinsul deciziei, criterii de evaluare a despăgubirii, însă această împrejurare nu ar fi atras nelegalitatea deciziei emise, dacă documentația administrativă ce a stat la baza emiterii actului administrativ ar fi cuprins o calculație clară, raportată la caracteristicile concrete ale autoturismului în litigiu, indiferent de sistemul de specialitate utilizat de autoritate.

Instanța de recurs are în vedere că în cauză a fost întocmit un raport de expertiză tehnică auto, care a stabilit valoarea totală a despăgubirilor la suma de 25.998 RON, superioară valorii de 18.565,50 RON, stabilite de pârât prin decizie. Înalta Curte constată că acest raport de expertiză se coroborează cu probele administrate de reclamantă în fața autorității, respectiv cu devizul de reparații emis de o unitate de specialitate, existând o diferență de aproximativ 2000 de RON în plus stabilită prin deviz, la care reclamanta a renunțat în urma modificării de acțiune, înțelegând să solicite doar diferența dintre suma stabilită în decizia FGA și cea stabilită de expertul auto. Drept urmare, Înalta Curte va valorifica concluziile raportului întocmit de un expert independent, desemnat de instanța de judecată, apreciind că puterea probatorie a acestei lucrări tehnice, în contextul tuturor celorlalte dovezi depuse la dosar, se impune în fața calculației întocmite de pârâtul FGA în procedura de soluționare a cererii de plată.

În consecință, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este fondat și va fi admis, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. referitor la greșita aplicare a normelor de drept material incidente cauzei de către instanța de fond.

În temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 și art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va casa sentința recurată și va rejudeca pricina, urmând a admite acțiunea modificată și a anula art. 2 din Decizia nr. 7291/04.07.2017, obligând pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamanta A. și a sumei de 7432,50 RON, stabilită conform raportului de expertiză auto administrat în cauză.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., va obliga pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamanta A. a sumei de 2640 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fond și recurs, reprezentând taxă judiciară de timbru în sumă de 350 de RON achitată în fond, onorariu expert în sumă de 1000 RON, onorariu avocațial în sumă de 1190 RON și taxă judiciară de timbru achitată în recurs, în sumă de 100 de RON .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1305 din 4 aprilie 2019, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată și, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, astfel cum a fost modificată.

Anulează art. 2 din Decizia nr. 7291/04.07.2017, emisă de pârât.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamanta A. și a sumei de 7432,50 RON.

Obligă pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților la plata către reclamanta A. a sumei de 2640 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată pentru fond și recurs.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 13 aprilie 2022.