ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 247/2021

Ședința publică din data de 20 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 13.02.2018, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea și lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, a solicitat anularea Deciziei nr. 12372/11.01.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de despăgubire pentru suma solicitată de reclamant cu titlu de despăgubiri, în cuantum de 450.000 RON, obligarea pârâtei la plata către reclamant a diferenței de despăgubiri, în cuantum de 420.088 RON, precum și la plata dobânzii legale începând cu data introducerii cererii și până la plata efectivă a sumei. Totodată, a cerut acordarea de cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 3273 din data de 10.07.2018, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților.

Împotriva sentinței civile nr. 3273 din data de 10.07.2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că reținerile instanței de fond sunt extrem de criticabile "având în vedere împrejurările decesului, relația interpersonală dintre victimă și familia sa, vârsta victimei, în strânsă corelație cu gradul de imprevizibilitate al decesului, reacțiile emoționale similare ale oricărei alte persoane care și-a pierdut un frate, Curtea apreciază că acordarea sumei de 29.912 RON despăgubiri morale este riguros dozată și în concordanță cu despăgubirile evaluate în situații similare".

În continuare, recurentul-reclamant arată că în dosarul nr. x/2016 Judecătoria Gherla a acordat familiei victimei următoarele sume cu titlu de daune morale:

- B. - soția victimei decedate și cumnata reclamantului suma de 350.500 RON;

- C. - fiica victimei decedate și nepoata de frate și nepoată de frate a reclamantului suma de 350.500 RON;

- D. - fiica victimei decedate și nepoata de frate și nepoată de frate a reclamantului suma de 300.000 RON;

În consecință, recurentul-reclamant consideră că ar fi trebuit să beneficieze de un tratament similar.

De asemenea, la stabilirea sumei de 29.912 RON F.G.A. s-a raportat la sumele consemnate în ghidul elaborat de Fondul de protecție al victimelor străzii, însă la stabilirea cuantumului despăgubirii nu se ține cont nici de ghidul de evaluare a daunelor morale deoarece acesta reprezintă o operă jurisprudențială realizată de asigurători, iar selecția hotărârilor judecătorești s-a realizat in conformitate cu interesele asigurătorilor de a fi obligați la plata daunelor morale într-un cuantum cât mai redus. Acest ghid de evaluare a daunelor morale nu este obligatoriu pentru instanțele de judecată având doar rolul de informare, așa cum a reținut și Curtea de Apel București în decizia civilă nr. 193/07.04.2015.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs și de efectuare a comunicării actelor de procedură între părțile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., cu aplicarea și a dispozițiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin rezoluția din data de 16 iulie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluționarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Examinând sentința atacată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 12372/11.01.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraților, obligarea pârâtei la emiterea unei noi decizii de despăgubire pentru suma solicitată de reclamant cu titlu de despăgubiri, în cuantum de 450.000 RON, obligarea pârâtei la plata către reclamant a diferenței de despăgubiri, în cuantum de 420.088 RON, precum și la plata dobânzii legale începând cu data introducerii cererii și până la plata efectivă a sumei.

Prima instanță a respins cererea dedusă judecății reținând, în esență, că despăgubirile acordate de pârâtă au un cuantum adecvat, astfel încât suferința provocată prin decesul victimei să fie într-o anumită măsură atenuată, fiind apte să îi ofere reclamantului o anumită satisfacție compensatorie.

Învestită cu soluționarea cererii de recurs, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Or, cu privire la acest motiv de recurs, Înalta Curte, fiind datoare potrivit dispozițiilor art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. a da o calificare juridică corectă solicitărilor recurentului-reclamant, constată că de fapt motivele de casare vizează nerespectarea exigențelor dispozițiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., se încadrează în punctul 6 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., invocat în mod distinct și de către recurentul-reclamant.

Astfel, potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, precum și cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părților.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

Obligația legală a instanței de a-și motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părților și punctul de vedere al instanței față de fiecare argument relevant, și, nu în ultimul rând, raționamentul logico-juridic care a fundamentat soluția adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanța de control judiciar constată că hotărârea pronunțată de prima instanță satisface cerințele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt și de drept care au determinat formarea convingerii instanței.

Din această perspectivă, recursul este nefondat, considerentele explicând soluția pronunțată în dispozitiv prin argumente de fapt și de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situația de fapt și susținerile părților, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

De asemenea, Înalta Curte reține că cerința motivării adecvate a unei hotărâri judecătorești nu trebuie confundată cu obligația de a răspunde tuturor argumentelor prezentate de părți în vederea susținerii temeiurilor de fapt și de drept pe care se întemeiază solicitările părților litigante, fiind suficient ca aceste argumente să fie tratate grupat, în analiza aspectelor relevante care fundamentează poziția procesuală a părților.

Prin urmare, Înalta Curte reține caracterul nefondat al recursului în privința criticilor întemeiate pe motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 din C. proc. civ.

De fapt, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant își exprimă nemulțumirea cu privire la acordarea daunelor morale, însă nu critică nelegalitatea sentinței prin încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut dispozițiile art. 49 din Norma A.S.F. nr. 5/2010 potrivit cărora la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale se au în vedere și daunele morale, "în conformitate cu legislația și jurisprudența din România". În lipsa unor criterii și limite legale, la stabilirea cuantumului daunelor morale s-a inclus și o doză de aproximare, prin raportare la consecințele negative suferite în plan fizic și psihic, importanța valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori și intensitatea cu care au fost percepute consecințele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situația familială, profesională și socială etc., fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depășească sfera unor compensații destinate a alina suferința fizică și psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogățire fără just temei a persoanei prejudiciate.

Având în vedere aceste aspecte, Înalta Curte constată, pe de o parte că prima instanță a reținut că la stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate cu titlu de daune morale era firesc ca Fondul de Garantare a Asiguraților să țină seama de anumite criterii agreate printr-o procedură internă, care au în vedere și practica instanțelor de judecată în situații similare, iar pe de altă parte, recurentul-reclamant nu a dezvoltat critici care să combată considerentele primei instanțe referitoare la modul de cuantificare a daunelor în raport de dispozițiile art. 49 din Normele privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, puse în aplicare prin Ordinul nr. 5/2010, limitându-se la a-și exprima nemulțumirea și indignarea cu privire la acordarea daunelor morale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în lipsa unor critici concrete, soluția pronunțată de prima instanță va fi menținută.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinței nr. 3273 din 10 iulie 2018, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2021.