ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4271/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4271/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 4662 din 10 aprilie 2012

pronunțată în Dosarul nr. 60 al Tribunalului București, secția a VI-a civilă

s-a respins primul capăt din cererea formulată de reclamanții SC G.P. SA prin

administrator judiciar I.I. SPRL București și V.T.I. împotriva pârâtei M.R.L.I.

SA București ca neîntemeiat și s-a anulat ca netimbrat capătul doi din cerere.

Pentru a pronunța

această soluție prima instanță a reținut, în esență, că reclamanții au

solicitat constatarea nulității absolute a contractului de leasing financiar

din 25 martie 2008 încheiat între părți și a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat în aceeași dată, încheiat între aceleași părți ca parte a

operațiunii de leas-back precum și repunerea în situația anterioară încheierii

acestor acte și reintegrarea reclamantului V.T.I. în locuința situată

administrativ în București din care a fost evacuat abuziv de către pârâtă.

În motivarea acțiunii

reclamanții au arătat că fiind de bună-credință și după ce le-au câștigat

încrederea, reprezentanții societății pârâte de la care au înțeles să facă un împrumut

le-au propus să garanteze restituirea acestuia cu imobilul anterior

identificat. Această propunere a fost acceptată, deși exista o diferență

semnificativă între valoarea imobilului de aproximativ 1.300.000 euro și cea a

împrumutului de 588.000 euro, însă cu condiția ca acest imobil să rămână sau

eventual să se întoarcă în proprietatea reclamanților.

În acest scop pârâta

a arătat că singura soluție constă în încheierea unui contract de leasing

financiar, care presupune în prealabil ca asupra imobilului să se încheie un

contract de vânzare-cumpărare pentru a trece formal în proprietatea societății

pârâte, după care reclamanții să-l răscumpere conform contractului de leasing

cu dobânzile aferente, fără a se pune însă problema ca acest imobil să rămână în

proprietatea pârâtei sau ca reclamanții să fie evacuați având în vedere și

faptul că în imobil funcționa societatea comercială, iar reclamantul împreună

cu familia dețineau un spațiu de locuit.

Reclamanții susțin că

deși și-au îndeplinit obligațiile, pârâta invocând neplata a două rate, deși a

încasat o mare parte din prețul contractului, a pretins întreaga valoare a

acestuia și l-a evacuat pe reclamant în absența vreunei hotărâri judecătorești

de evacuare.

Invocând dispozițiile

art. 948 art. 953, art. 960, art. 966 și urm. C. civ., reclamanții au susținut

că, contractul de leasing conține clauze abuzive și nelegale, inclusiv cele

prevăzute de art. 12 pct. 3 și art. 18 pct. 8.

Excepțiile

inadmisibilității, prescripției și lipsei de obiect, invocate de pârâtă au fost

respinse de tribunal, care a admis însă excepția netimbrării și a anulat

capătul doi din cerere.

În privința fondului

litigiului, respectiv al primului capăt de cerere, s-a reținut că prin

contractul de vânzare-cumpărare autentificat la data de 25 martie 2008

reclamanta SC G.P. SA a vândut pârâtei imobilul anterior identificat pentru

prețul de 588.235,29 euro + TVA și la aceeași dată între părți s-a încheiat

contractul de leasing financiar x prin care pârâta, în calitate de finanțator a

transmis reclamantei SC G.P. SA prin administrator judiciar I.I. SPRL

București, în calitate de utilizator dreptul de folosință asupra imobilului din

litigiu pentru o durată de 121 luni.

Potrivit condițiilor

generale ale contractului de leasing încheiat între părți, proprietatea asupra

imobilului a rămas în patrimoniul finanțatorului, iar reclamanta, în calitate

de utilizator avea un drept de opțiune de cumpărare potrivit art. 6 și 7 din

condițiile generale. Acest contract a fost semnat și de reclamantul V.T.I. în calitate

de fidejusor, acesta fiind și reprezentantul reclamantei, persoană juridică.

Față de existența unui debit neachitat de 96.272,17 RON și penalități, la data

de 26 august 2008 pârâta a comunicat societății comerciale reclamante,

rezilierea contractului de leasing, conform clauzei care îi conferea

posibilitatea rezilierii unilaterale a convenției.

Prin contractele

încheiate între părți s-a realizat operațiunea denumită "sale and lease

back", deoarece reclamanta care avea în patrimoniu dreptul de proprietate

asupra imobilului urmărind obținerea unei sume de bani a vândut acest drept

pârâtei în schimbul unui preț -sale - iar pârâta a dat în folosință reclamantei

imobilul în cauză printr-un contract de leasing reclamanta datorând prețul

folosinței la termenele și în condițiile stipulate în contract cu posibilitatea

redobândirii dreptului de proprietate asupra imobilului la expirarea duratei

convenției.

Susținerea

reclamanților, conform cărora această operațiune juridică nu este permisă de

lege a fost înlăturată de prima instanță cu motivarea că aceasta este expres

reglementată prin art. 22 din O.U.G. nr. 51/1997 astfel că nu se justifică

nulitatea contractelor încheiate între părți.

Totodată motivul de

nulitate a contractului de leasing invocat de reclamanții constând în existența

dolului a fost înlăturat de prima instanță în considerarea faptului că aceștia

nu doar că nu au arătat mijloacele viclene utilizate de pârâtă pentru a induce

dolul, deși sarcina probei le incumba reclamanții nu au administrat nicio

dovadă în acest sens.

S-a arătat că nici

temeinicia susținerilor reclamanților cu privire la existența unei cauze

ilicite nu poate fi reținută în considerarea prevederilor art. 967 și 968 C.

civ., raportat la existența unor prezumții relative de existență și

valabilitate a cauzei și în condițiile absenței probelor care să demonstreze

contrariul.

Cu privire la

susținerea reclamanților în sensul existenței unor clauze abuzive și nelegale

în contractul de leasing, tribunalul a argumentat că aceste motive pot fi

invocate în condițiile Legii nr. 193/2000 doar pe persoanele fizice nu și pe

cele juridice astfel că reclamanta societate comercială nu îndeplinește această

condiție iar, cu privire la reclamantul persoană fizică s-a reținut că acesta a

semnat contractul în calitate de fidejusor, astfel că ar putea invoca existența

unor eventuale clauze abuzive doar în legătură cu propria convenție,

referitoare la fidejusiune reglementată prin dispozițiile art. 15 din contract,

nu și în legătură cu cele privind convenția de leasing.

De altfel, arată

tribunalul, argumentele reclamanților în baza cărora au solicitat a se constata

nulitatea contractului de leasing vizează, în realitate nelegala reziliere a

acestuia, dar în absența unei cereri formulate în acest sens, examinarea

acestui aspect nu este posibilă deoarece excede limitelor învestirii instanței.

Cu privire la

nulitatea contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 25 martie 2008,

prima instanță a arătat că deși s-a solicitat să se constate nulitatea

acestuia, reclamanții nu au indicat în mod distinct niciun motiv de nulitate

pentru acest contract, ci au solicitat aplicarea acestei sancțiuni ca o

consecință a nulității contractului de leasing, situație în care nefiind

dovedită existența unor motive de nulitate a contractului de leasing, rezultă

că este neîntemeiată și constatarea nulității contractului de

vânzare-cumpărare, și pe cale de consecință este neîntemeiată și cererea

accesorie de repunerea părților în situația anterioară.

Apelul declarat de

reclamanta SC G.P. SA prin administrator judiciar I.I. SPRL București a fost

respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 452 din 16 noiembrie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VI-a civilă.

Pentru a proceda

astfel instanța de apel potrivit dispozițiilor art. 294 C. proc. civ.,

verificând criticile formulate prin primul motiv a arătat că reclamanții nu au

formulat o acțiune în restituire derivată din îmbogățirea fără justă cauză

astfel că este nefondată susținerea potrivit căreia tribunalul nu a analizat

cererea de chemare în judecată din această perspectivă. Verificând totuși din

oficiu o astfel de calificare a cererii de chemare în judecată instanța de apel

a concluzionat că nu se poate deduce din motivarea acțiunii reclamanților că

s-au invocat condițiile specifice unei acțiuni de îmbogățire fără justă cauză,

astfel că în realitate aceasta este o cerere nouă în apel care nu poate fi

invocată direct în această etapă procesuală.

S-a reținut că

situația este identică și în privința motivului de nulitate absolută constând

în faptul că vânzarea nu a fost perfectă pentru că prețul vânzării a fost

achitat de pârâtă doar în urma încheierii contractului de leasing, cu

consecința că prețul vânzării nu a fost achitat ci a fost acordat doar sub

formă de împrumut.

În această privință,

instanța de apel a arătat că, contrar susținerilor apelantei în ipoteza în care

un contract nu este perfect acesta nu este lovit de nulitate, iar pe de altă

parte, prin încheierea contractului a fost plătit prețul de 588.235,29 euro,

iar împrejurarea că s-a încheiat un contract de leasing nu constituie un

indiciu al lipsei prețului, operațiunea fiind un element constitutiv al

mecanismului de vânzare, și respectiv de răscumpărare ce constituie obiectul

contractului inițial de vânzare urmat de cel de leasing financiar cu clauză de

opțiune de cumpărare.

Cu privire la

anularea capătului doi de cerere, instanța de apel a arătat că acesta privea

doar dreptul subiectiv invocat de reclamantul persoană fizică, și că doar

acesta a solicitat reintegrarea în locuință, iar în lipsa achitării taxei

judiciare de timbru în mod corect s-a aplicat sancțiunea corespunzătoare și nu

se poate accepta teza apelantei conform, căreia ar fi formulat și ea acest

capăt de cerere în condițiile în care aceasta nu se poate prevala de drepturile

locative de persoana fizică.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC G.P. SA prin administrator judiciar

I.I. SPRL București invocând în drept dispozițiile de art. 304 pct. 6 și 8

coroborat cu art. 304

1

C. proc. civ. solicitând admiterea recursului

modificarea deciziei, desființarea sentinței și pe fond admiterea acțiunii.

În dezvoltarea

criticilor recurenta invocă faptul că decizia recurată este nelegală din

perspectiva modului de aplicare a dispozițiilor art. 953, art. 954 și art. 960

C. proc. civ., în sensul că la data încheierii contractului, consimțământul nu

a fost valabil fiind dat prin eroare care a vizat substanța obiectului

convenției, deoarece părțile contractului de leasing au dorit încheierea unui

contract de împrumut cu garanție imobiliară și nu unul de leasing imobiliar, în

condițiile în care bunul imobil în cauză i-a aparținut utilizatorului, care

conform contractelor a căror nulitate s-a cerut a se constata l-a înstrăinat

către finanțator urmând ca în final utilizatorul să redobândească proprietatea

acestuia.

Prin urmare, susține

recurenta, elementul asupra căruia a căzut falsa reprezentare a fost

determinant pentru încheierea actului, în sensul că dacă ar fi cunoscut

realitatea actul s-ar fi încheiat. Contractul încheiat în aceste condiții este

lovit de nulitate, consimțământul reclamantei fiind afectat de o eroare

obstacol, care reprezintă cea mai gravă formă a erorii întrucât poartă asupra

naturii actului.

În egală măsură,

susține recurenta, consimțământul său nu a fost valabil exprimat fiind surprins

prin doi. Dezvoltând considerații referitoare la clasificarea dolului și

condițiile pe care acesta trebuie să le îndeplinească, conform art. 960 C. civ.

pentru a avea drept efect nulitatea actului, recurenta concluzionează că, în

speță, dolul cade asupra unor elemente importante, determinante la încheierea

actului juridic având drept consecință nulitatea acestora deoarece finanțatorul

a condiționat încheierea contractului de leasing de perfectarea celui de vânzare-cumpărare,

împrejurare ce reiese cu claritate din conținutul contractelor. În aceste

condiții este evident că, deși a dorit încheierea unui contract de împrumut cu

finanțatorul acesta a recurs la manopere dolosive pentru a dobândi proprietatea

bunului, prețul nu s-a plătit, iar în urma încheierii acestor contracte arată

recurenta a devenit utilizatorul și debitorul pentru propriul bun.

O altă critică

vizează nelegalitatea deciziei, recurenta susținând că nulitatea contractului

de vânzare-cumpărare rezultă din lipsa obiectului și neplata prețului.

Sub acest aspect, se

precizează că, deși imobilul din litigiu valora 1,3 milioane euro a fost vândut

în mod formal către finanțator pentru suma de 588.235 euro, sumă care este

vădit disproporționată raportat la valoarea de achiziție, zona în care este

plasat și prețul stabilit prin contractul de vânzare-cumpărare care, nu numai

că nu a fost achitat, dar a fost stabilit în mod derizoriu fiind nesincer și

neserios. Mențiunea din contractul de vânzare-cumpărare nu face dovada

achitării prețului ceea ce atrage nulitatea absolută a acestei convenții și

implicit a contractului de leasing încadrat în categoria sale and lease back.

Pe de altă parte,

susține recurenta, instanțele au calificat greșit contractul ca având natura

unui contract de leasing financiar, în condițiile în care finanțatorul, ca

urmare a neplății prețului nu a devenit proprietar astfel că, nu putea încheia

nici contractul de leasing, care în consecință este lipsit de obiect pentru

lipsa elementelor esențiale prevăzute de art. 948 C. civ.

Un alt motiv de

recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 6 coroborat cu art.

304

1

C. proc. civ., vizează faptul că prima instanță era obligată în

virtutea rolului activ să pună în vedere reclamanților să-și precizeze acțiunea

pentru a se stabili precis cadrul procesual nu să se limiteze doar la

constatarea încălcării obligațiilor derivate din contractul de leasing având în

vedere că, în realitate, intenția reclamantei a fost aceea de a încheia un

contract de împrumut cu garanție imobiliară și nu unul de vânzare-cumpărare.

Aceasta fiind intenția părților, rezultă că dacă în speță s-ar fi dorit

încheierea unui contract "sale and lease back" nu ar fi fost încheiat

și contractul de fidejusiune pentru garantarea obligației principale.

Invocând prevederile

art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurenta susține că actul juridic dedus

judecății a fost interpretat greșit și cu ignorarea faptului că la data

încheierii contractului de leasing finanțatorul nu era proprietarul bunului ce

a făcut obiectul contractului de leasing, a procedat la vânzarea bunului altuia

ceea ce implică o fraudă la lege, aspect care trebuia analizat de instanțe,

care s-au limitat la studierea cuprinsului contractului de leasing,

calificându-l ca fiind un contract de leasing financiar, fără a avea însă în

vedere intenția părților.

Analizând recursul

formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiilor legale anterior

menționate Înalta Curte constată că acesta este nefondat

Astfel, în speță,

reclamanții au solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de

leasing financiar din 25 martie 2008 și a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat în aceeași dată. Prin perfectarea acestor contracte părțile au

încheiat o operațiune denumită "sale and lease back" reglementată de

dispozițiile art. 22 din O.G. nr. 51/1997 privind operațiunile de leasing și

societățile de leasing, calificarea operațiunii și aplicarea acestor dispoziții

legale fiind corect făcută atât prin sentința primei instanțe, cât și prin

decizia recurată.

În conformitate cu

alin. (1) al dispoziției legale evocate, o persoană fizică sau juridică vinde

un bun unei societăți de leasing, pentru a-l utiliza în sistem de leasing, cu

dreptul sau obligația de răscumpărare la sfârșitul contractului de leasing,

fiind de asemenea, permisă răscumpărarea bunului obiect al unui contract de

leasing de către furnizor de la locator/finanțator, potrivit alin. (2) al

aceluiași articol.

Scopul încheierii

contractelor a căror nulitate s-a cerut a se constata fiind acela ca

reclamanta, societatea comercială care avea în patrimoniu dreptul de

proprietate asupra imobilului din litigiu având interesul de a obține o sumă de

bani a vândut acest drept pârâtei, în schimbul unui preț. Totodată, pârâta a

dat în folosință reclamantei imobilul prin încheierea unui contract de leasing,

reclamanta datorând prețul folosinței la termenele și în condițiile stipulate

în contract, cu posibilitatea redobândirii dreptului de proprietate asupra

imobilului la expirarea duratei convenției, încheiate între părți pentru o

perioadă de 121 luni.

Prealabil examinării

criticilor formulate în recurs referitoare la vicierea consimțământului care a

fost afectat de o eroare obstacol, Înalta Curte, observă că acest motiv de

nulitate a fost invocat pentru prima dată în recurs, situație în care, omisso

medio nu va putea fi analizat.

De asemenea, în

privința susținerii potrivit căruia consimțământul său ar fi fost afectat și de

doi, nefiind prin urmare exprimat în mod valabil se va reține, pe de o parte că

această critică nu a format obiectul analizei instanței de apel - în lipsa unui

astfel de motiv - ci doar a tribunalului, care a stabilit pe baza probelor

administrate că în realitate motivele de nulitate ale reclamanților vizează

nelegala reziliere a contractului de leasing, nefiind invocate, dar nici

dovedite existența unor cauze de nulitate anterioare sau concomitente

încheierii actelor juridice contestate. Prin urmare, în conformitate cu art.

1169 C. civ., în mod corect s-a argumentat că reclamanții cărora le revenea

sarcina probei nu au făcut dovada acestor susțineri.

De asemenea,

nelegalitatea deciziei derivată din încălcarea dispozițiilor art. 1361 C. civ.

pentru neplata prețului contractului de vânzare-cumpărare este o critică

nefondată și formulată direct în apel cu nesocotirea dispozițiilor art. 294 C.

astfel cum în mod corect s-a reținut în considerentele acestei decizii care

examinând totuși aceste motive de apel a concluzionat că conform contractului

rezultă că prețul s-a achitat, această mențiune nefiind înlăturată prin alte

probe.

Critica referitoare

la încălcarea dispozițiilor art. 304 pct. 6 C. proc. civ. se referă la sentința

pronunțată de prima instanță căreia i se reproșează lipsa rolului activ

situație în care în mod evident nu va putea fi examinată direct în recurs.

Dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. invocate de recurentă sunt

inaplicabile în speță deoarece acestea se referă în mod expres la hotărârile

care nu pot fi atacate cu apel, ceea ce nu este cazul în prezentul litigiu.

De asemenea este

nefondată și critica referitoare la ignorarea voinței fidejusorului respectiv a

reclamantului V.T.I. care a avut această calitate și care era prin urmare

singurul care putea să pună în discuție aceste aspecte, însă nu a înțeles să

exercite nici calea de atac a apelului și nici a recursului, hotărârea primei

instanțe fiind prin urmare irevocabilă în privința acestei părți.

Ultima critică

formulată, de asemenea, direct în recurs vizează nulitatea contractului de

leasing derivată din lipsa calității de proprietar a finanțatorului care a

procedat la vânzarea bunului altuia.

Aceste motive de

nulitate nu au făcut obiectul analizei primei instanțe și nici a celei de apel,

astfel încât în mod evident nu vor putea face obiectul examinării de către

instanța de recurs.

În acest context se

impune și precizarea că deși conform învestirii prima instanță a analizat

cererea reclamanților de constatare a nulității absolute a contractelor din

litigiu în legătură cu care s-a invocat existența dolului și respectiv a unor

clauze abuzive și nelegale, prin apelul formulat reclamanta a invocat alte

motive de nulitate constând în îmbogățirea fără justă cauză și lipsa prețului,

iar în recurs, de asemenea au fost invocate critici noi care pentru motivele

menționate nu au fost însă analizate.

În consecință

recursul reclamantei este nefondat și va fi respins ca atare în conformitate cu

art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta SC G.P. SA prin administrator judiciar I.I.

SPRL București împotriva Deciziei civile nr. 452 din 16 noiembrie 2012

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 decembrie 2013.

Procesat de GGC - CL