ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1829/2022

Ședința publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

În dosarul nr. x/2019, recurentul A. a formulat cerere de chemare în judecată prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Institutul pentru Cercetare-Dezvolater pentru Pomicultură Mărăcineni, anularea fișei de evaluare a performanțelor profesionale pentru anul 2018 precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentința civilă nr. 185/2020 pronunțată la data de 18 iunie 2020, Tribunalul Argeș a respins cererea formulată ca fiind neîntemeiată.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs recurentul reclamant A. prin care a solicitat admiterea căii de atac formulate, cu consecința casării soluției instanței de fond și admiterea cererii formulate.

În vederea soluționării recursului, recurentul reclamant A. a formulat cerere de recuzare a completului specializat din cadrul secției a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal desemnat cu soluționarea recursului.

Prin încheierea pronunțată la data de 17 mai 2021, Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins cererea de recuzare formulată.

Împotriva încheierii din data de 17 mai 2021, a formulat recurs reclamantul A. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe cale de consecință, admiterea cererii de recuzare așa cum a fost formulată.

Intimatul Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești Mărăcineni a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza și încheierea atacată, în raport cu motivele de recurs formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepția nulității recursului invocată din oficiu la termenul de judecată din data de 11 martie 2022.

Înalta Curte constată întemeiată excepția invocată, fiind incidente în cauză dispozițiile prevăzute de art. 489 C. proc. civ.

Pentru a ajunge la această soluție instanța a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiași articol:

"Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispozițiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancționează cu nulitatea nemotivarea recursului, înțeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menționat) dar și în situația în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înțelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres și limitativ de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare și dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiția legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greșelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt și în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres și limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menționate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanță în legătură cu aceste dispoziții legale, în lipsa acestor mențiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulțumire a unei părți sau a părților în litigiu față de hotărârea pronunțată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligația să-și întemeieze recursul pe cel puțin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziții procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situații ce nu au fost avute în vedere la legiferare, și trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau și netemeinicia acesteia.

Noțiunea de motivare a recursului trebuie înțeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac și continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres și limitativ prevăzute la art. 488 punctele1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanței de control judiciar competente examinarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greșeli de apreciere a situației de fapt deduse judecății ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanța de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

Obligația de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluția instanței de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancțiunea nulității recursului, în condițiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Nu se poate reține o eventuală aplicare greșită a legii care să atragă casarea hotărârii recurate în condițiile în care analiza propusă de recurent în susținerea criticilor formulate nu vizează modalitatea în care instanța de judecată a interpretat și aplicat, în mod eronat, dispozițiile art. 41 și art. 42 C. proc. civ.. De altfel, se observă că nici prin cererea de recuzare formulată nu s-a invocat vreun caz incompatibilitate prevăzut de art. 41 și 42 C. proc. civ., situație în care, criticile prin care se arată că instanța de judecată avea obligația de a invoca excepția de necompetență materială a completului de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel Pitești nu pot reprezenta o motivare conform legii a cererii de recurs.

Or, simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția adoptată de instanța ce a pronunțat încheierea atacată nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinței, această neregularitate sancționându-se cu nulitatea.

Niciuna dintre ipotezele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. nu a fost afirmată și dezvoltată ca atare pentru ca, în mod real, recursul să poată fi încadrat în acest text de lege.

Înalta Curte reține că sunt date în competenta instanței de control judiciar exclusiv chestiunile care țin de legalitatea soluției instanței de fond, mai precis de corecta aplicare a prevederilor legale incidente. Or, prin cererea de recurs, recurentul-pârât nu combate în vreun fel argumentele de fapt și de drept avute în vedere de instanța de fond atunci când a soluționat pricina și nu face nicio referire la aceste argumente ce sunt redate pe larg în considerentele hotărârii, neînțelegând să arate care sunt eventualele greșeli de judecată ale primei instanțe ori elementele de nelegalitate ale sentinței recurate.

Deoarece recurentul nu s-a conformat exigențelor cerute de lege și nu a formulat critici care să poată fi încadrate în vreunul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., Înalta Curte va aplica sancțiunea nulității recursului, în conformitate cu dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru toate considerentele expuse anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepția nulității recursului și va anula recursul declarat de recurentul reclamant A. în raport de dispozițiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului invocată din oficiu.

Constată nul recursul declarat de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii din Camera de Consiliu din 17 mai 2021 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 25 martie 2022.