ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1770/2022

Ședința publică din data de 24 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenția Naționala de Integritate, obligarea acesteia să-i radieze numele din baza de date a Agenției privind persoanele afectate de interdicția de 3 ani de a ocupa funcții publice.

Curtea de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 169 din 11 septembrie 2020, a respins excepțiile invocate de pârâta Agenția Națională de Integritate prin întâmpinare, ca nefondate.

Totodată, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamant ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurentul-reclamant a reluat situația de fapt, cu referire la Raportul de evaluare contestat nr. x/11.11.2016, care a format obiectul dosarului nr. x/2016, prin care s-a reținut încălcarea legislației privind regimul conflictelor de interese, raport care a rămas definitiv prin Decizia nr. 2547/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a respingerii recursului promovat, și a arătat că, cu încălcarea prevederilor art. 25 alin. (1), (2) și (5) din Legea nr. 176/2010, autoritatea intimată l-a inclus în baza de date a acesteia, cuprinzând persoanele afectate de interdicția de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de 3 ani.

Astfel, a susținut că această conduită a pârâtei este nelegală și, în consecință, se impune obligarea ei la radierea mențiunii nelegale, ca unica modalitate de reintrare în legalitate, precizând că nu a primit răspuns la cererea adresată autorității în acest sens.

Recurentul a apreciat că sentința atacată este dată că încălcarea normelor de drept material ce reglementează termenul de prescripție extinctivă a răspunderii administrative și implicit a aplicării sancțiunilor, întrucât atragerea răspunderii (prin înscrierea numelui său în baza de date a Agenției privind persoanele afectate de interdicția de 3 ani de a ocupa funcții alese, electorale) pentru starea de incompatibilitate reținută în perioada 15.08.2008 - 23.10.2008 s-a prescris la împlinirea termenului de 3 ani de la data săvârșirii faptei.

Astfel, în materia incompatibilităților, termenul de prescripție a răspunderii este termenul general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii faptei, prevăzut de art. 2517 din C. civ.

A arătat, raportat la argumentul reținut în sentința atacată în privința intervenției prescripției, că prima instanță, în motivarea raționamentului său, nu a făcut niciun fel de referire la un text de lege care să reglementeze cazul de întrerupere a prescripției incident în cauză, or,. cazurile de întrerupere a prescripție neputând fi presupuse, ci trebuie să fie expres prevăzute de lege (art. 2537 pct. (5) din C. civ.).

În opinia recurentului, raționamentul primei instanțe este greșit, iar în lipsa unei reglementări speciale în materia întreruperii prescripției în materia administrativă a incompatibilităților se aplică dispozițiile din C. civ.

Astfel, în temeiul art. 2516, dispozițiile Titlului I "Prescripția extinctivă" din Cartea a VI-a a C. civ. constituie dreptul comun în materia prescripției extinctive.

Totodată, a susținut că, analizând cazurile de întrerupere a prescripției extinctive prevăzute de art. 2537 pct. 1-4 din C. civ., se ajunge la concluzia că acestea se referă la obligații civile și niciunul dintre acestea nu este aplicabil în materia incompatibilităților.

Așadar, contestarea raportului de evaluare, de către recurent, nu se încadrează în niciunul din cazurile de întrerupere reglementate de art. 2537 din C. civ., prin urmare este greșită soluția primei instanțe care reține că prescripția a fost întreruptă pe perioada desfășurării procesului având ca obiect contestația împotriva raportului de evaluare, acest caz de întrerupere a prescripției nefiind reglementat de lege.

A apreciat recurentul că, neexistând niciun caz de întrerupere a termenului prescripției aplicării sancțiunii administrative, aceasta s-a împlinit la 3 ani de la săvârșirea faptei, respectiv la data de 09.05.2016, astfel că ulterior acestei date nu mai poate fi sancționat pentru respectiva faptă.

Așa fiind, a considerat că autoritatea intimată a aplicat în mod nelegal sancțiunea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 în luna iunie 2020, la mult timp după ce s-a împlinit termenul de prescripție.

De asemenea, recurentul susține că în mod greșit prima instanță a reținut, raportat la data emiterii raportului de evaluare (11.11.2016), că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, introduse prin Legea nr. 54/2019, situațiilor constatate înainte de intrarea lor în vigoare, făcând trimitere și la Decizia Curții Constituționale nr. 449/2015-pct. 27.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate și, în rejudecare, admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Agenția Naționala de Integritate a invocat excepția lipsei de interes a recursului, întrucât nu poate fi obligată la radierea din baza de date a Agenției a unei mențiuni care nu există, astfel cum i s-a fost comunicat reclamantului la data de 15.07.2020 prin adresa nr. x/15.07.2020, iar pe fond a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței atacate, fiind temeinică și legală.

În esență, intimata a susținut că Agenția nu aplică sancțiuni, conform art. 26 din Legea nr. 176/2010, iar sancțiunile prevăzute de această lege pot fi aplicate numai de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, în cauză din data de 16.06.2020.

Astfel, analiza prescripției răspunderii administrative poate fi efectuată doar de către instanța învestită cu acțiunea disciplinară, contravențională sau patrimonială, ca urmare a emiterii unui act de sancționare de către autoritatea competentă, respectiv de către Direcția Generală de Asistență Juridică și Protecție Socială Mehedinți în cazul recurentului, iar nu de instanța de contencios administrativ învestită cu o acțiune având ca obiect obligația de a radia o mențiune din baza de date a Agenției, cum este în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția lipsei de interes a recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, întrucât la data promovării acțiunii (25.06.2020), recurentul nu se afla în posesia răspunsului invocat de intimată, din data de 15.07.2020, cum în mod corect a apreciat și prima instanță în privința acestei excepții, soluție care de altfel nu a fost atacată, în plus, interesul de a contesta există în cauză.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurentă și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurentul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o

cerere vizând obligarea autorității intimate să-i radieze numele din baza de date a Agenției privind persoanele afectate de interdicția de 3 ani de a ocupa funcții publice.

Curtea de apel a respins excepțiile invocate prin întâmpinare și acțiunea reclamantului ca neîntemeiată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Instanța de control judiciar reține că raportul de evaluare, prin care s-a reținut existența situației de conflict de interese de natură administrativă în privința recurentului, în temeiul prevederilor art. 70, 71 și 79 din Legea nr. 161/2003. A., care a făcut obiectul dosarului nr. x/2016, a rămas definitiv prin Decizia nr. 2547/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Drept urmare, recurentul a susținut că s-a adresat autorității intimate care l-a inclus în baza de date a acesteia, cuprinzând persoanele afectate de interdicția de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de 3 ani, solicitând radierea respectivei mențiuni, iar autoritatea a invocat Adresa nr. x din data de 15.07.2020, din care rezultă că în baza de date a acesteia privind persoanele aflate în interdicția de 3 ani de a mai ocupa o funcție sau demnitate publică, la acea dată, cu privire la reclamant, nu există o astfel de mențiune, situație in care nu poate radia o mențiune ce nu există.

În raport cu împrejurarea că raportul de evaluare, prin care s-a reținut încălcarea de către reclamant a dispozițiilor art. 70, art. 71 și 79 din Legea nr. 161/2003, a rămas definitiv, în mod clar starea de conflict de interese în care s-a aflat reclamantul există în evidențele autorității, existând posibilitatea de a fi mențiuni cu privire la reclamant în baza de data a Agenției privind persoanele afectate de interdicția de 3 ani de a ocupa funcții publice, cum corect a apreciat și prima instanță.

Din această perspectivă sunt relevante dispozițiile art. 25 alin. (1)-(5) din Legea nr. 176/2010, în forma în vigoare la momentul adresării cererii autorității pârâte de către reclamant, care prevăd:

"(1) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat că a emis un act administrativ, a încheiat un act juridic, a luat o decizie sau a participat la luarea unei decizii cu încălcarea obligațiilor legale privind conflictul de interese ori starea de incompatibilitate constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective, în măsura în care prevederile prezentei legi nu derogă de la aceasta și dacă fapta nu întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni.

(2) Persoana eliberată sau destituită din funcție potrivit prevederilor alin. (1) sau față de care s-a constatat existența conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, cu excepția celor electorale, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului. În cazul în care persoana nu mai ocupă o funcție sau o demnitate publică la data constatării stării de incompatibilitate ori a conflictului de interese, interdicția de 3 ani operează potrivit legii, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare, respectiv a rămânerii definitive și irevocabile a hotărârii judecătorești de confirmare a existenței unui conflict de interese sau a unei stări de incompatibilitate.

(3) Fapta persoanei cu privire la care s-a constatat starea de incompatibilitate sau de conflict de interese constituie temei pentru eliberarea din funcție ori, după caz, constituie abatere disciplinară și se sancționează potrivit reglementării aplicabile demnității, funcției sau activității respective.

(4) Prin derogare de la dispozițiile legilor speciale care reglementează răspunderea disciplinară, sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate ca urmare a săvârșirii unor abateri dintre cele cuprinse în prezenta lege nu pot consta în mustrare sau avertisment.

(5) Răspunderea civilă sau administrativă, disciplinară, pentru faptele care determină existența conflictului de interese sau a stării de incompatibilitate ale persoanelor aflate în exercitarea demnităților publice sau funcțiilor publice este înlăturată, nemaiputând fi angajată în condițiile depășirii termenului general de prescripție de 3 ani de la data săvârșirii lor, în conformitate cu art. 2.517 din Legea nr. 287/2009 privind C. civ., republicată, cu modificările ulterioare".

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentului, care, în esență, sunt centrate pe faptul că în cauză s-a împlinit termenul de prescripție, astfel că în mod greșit s-a aplicat sancțiunea prevăzută de art. 25 alin. (2) din Legea nr. 176/2010 în luna iunie 2020, la mult timp după intervenirea prescripției.

Legat de această critică cu privire la prescrierea răspunderii pentru fapta constatată, este de menționat Decizia nr. 449 din 16.06.2015 a Curții Constituționale, citată și de prima instanță, potrivit căreia:

"(...) Normele, regulile și termenele în care răspunderea civilă (delictuală, pentru fapta proprie), penală sau administrativă (disciplinară) se prescrie, nemaiputând fi angajată, sunt reglementate de normele specifice acestor materii. Astfel, în materie civilă, care acoperă și sfera administrativă, se aplică termenul general de prescripție de 3 ani, prevăzut de art. 2517 din C. civ., sau, după caz, în funcție de momentul săvârșirii faptei și implicit a legii aplicabile, de art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripția extinctivă, republicat în Buletinul Oficial al Republicii Socialiste România, Partea I, nr. 11 din 15 iulie 1960, abrogat prin Legea nr. 70/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind C. civ., publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011. (...) Cu prilejul analizării legalității raportului de evaluare, față de data săvârșirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanța de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripție a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale. Termenul de prescripție a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă, evident, de la data săvârșirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate.(…).Ulterior revine instanței de contencios administrativ chemată să se pronunțe asupra legalității raportului de evaluare, atunci când fapta nu are valențe penale, sau celei care judecă procesului penal declanșat ca urmare a finalizării urmăririi penale cu întocmirea unui rechizitoriu ca act de învestire a instanței și trimitere în judecată a persoanei evaluate obligația de a se pronunța, cu precădere, cu privire la intervenirea prescripției răspunderii. Verificarea normelor referitoare la prescripția răspunderii pentru fapta în discuție va fi făcută de instanța de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acționând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenția Națională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă."

Instanța de control judiciar reține că ulterior rămânerii definitive a raportului de evaluare contestat operează sancțiunile prevăzute de art. 25 din Legea nr. 176/2010, până în acel moment prescripția prevăzută de dispozițiile art. 2517 din C. civ. fiind întreruptă.

Totodată, în raport cu prevederile art. 2544 din C. civ., "Cursul prescripției se calculează potrivit regulilor stabilite în titlul III din prezenta carte, luându-se în considerare, dacă este cazul, și cazurile de suspendare sau de întrerupere prevăzute de lege."

În cauză, se reține că, urmare a rămânerii definitive a raportului de evaluare contestat, prescripția aplicării sancțiunii administrative a fost întreruptă până la data de 16.06.2020, cum corect a sesizat și judecătorul fondului.

Contrar susținerilor recurentului, față de data emiterii raportului de evaluare (11.11.2016), în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 25 alin. (5) introduse prin Legea nr. 54/2019, dat fiind că este în discuție o situație constatată înainte de intrarea în vigoare a acestui text de lege.

Conchizând, Înalta Curte apreciază că toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei de interes a recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinței nr. 169 din 11 septembrie 2020 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 24 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.