ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1652/2022

Ședința publică din data de 21 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată inițial la Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 27.12.2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța, în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală, să se dispună anularea în tot a deciziei nr. 218/26.08.2016 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, respectiv anularea punctului 1 din aceasta, cu consecința obligării pârâtei ANAF - Direcția Generală a Soluționării Contestațiilor la soluționarea pe fond a contestației promovate de societatea reclamantă, în insolvență, împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecția fiscală pentru persoane juridice înregistrată sub nr. F-BV 104/14.03.2016 și a Raportului de inspecție fiscală înregistrat sub nr. x/14.03.2016, ambele emise de DGRFF Brașov - AJFP Brașov - Activitatea de inspecție fiscală; anularea punctelor 2, 3 și 4 din Decizia nr. 218/26.08.2016 privind soluționarea contestației, cu consecința anulării deciziei de impunere și a raportului de inspecție fiscală arătate anterior și a obligării organului fiscal la recunoașterea caracterului deductibil al sumei de 415.543 RON din punct de vedere al TVA, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 2964/18.07.2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței sale materiale și a declinat competența de soluționare a litigiului în favoarea Curții de Apel Brașov.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Brașov la data de 16.10.2017, sub același nr. de dosar.

Prin sentința civilă nr. 87 din 6 septembrie 2019 a Curții de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta S.C. A., în insolvență, având desemnat administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtele Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală; s-a anulat în parte Decizia nr. 218/26.08.2016 emisă de Agenția Națională de Administrare Fiscală, Decizia de impunere nr. x/14.03.2016 și Raportul de Inspecției Fiscala nr. F-BV nr. 91/14.03.2016 emise de Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, numai cu privire la următoarele sume: - 30.299 RON reprezentând impozit pe profit (compusă din 3.070 RON+8.809 RON+18.420 RON) și accesoriile aferente acestei sume; - 36.541 RON TVA suplimentară de plată (compusă din 4.209 RON+10.461 RON+21.871 RON) și accesoriile aferente acestei sume; s-au respins restul pretențiilor și s-au menținut restul dispozițiilor actelor fiscale contestate; a fost obligată societatea reclamanta la plata către d-na expert C. a sumei de 14.000 RON cu titlu de diferență onorariu expert stabilită prin încheierea de ședință din data de 05.07.2019, aferent întocmirii raportului de expertiză contabilă nr. 106/11.06.2019.

Împotriva sentinței menționate au formulat recursuri atât recurenta-reclamantă S.C. A. prin Lichidator B., cât și recurentele-pârâte Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov și Agenția Națională de Administrare Fiscală.

3.1. Recursul formulat de reclamantă

Reclamanta S.C. A. a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea în parte a sentinței și în rejudecare admiterea în tot a acțiunii, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Reclamanta a invocat nelegalitatea sentinței cu privire la modul în care a fost soluționată problema prescripției dreptului la acțiune, cu referire concretă la data nașterii obligației fiscale.

Sunt supuse examenului judecătoresc creanțele date de anul 2007 - cheltuieli nedeductibile în valoare de 2.971.968 RON - pentru care s-a calculat un impozit de 427.508 RON.

Potrivit art. 91 din O.G. nr. 92/2003 în vigoare la momentul nașterii obligației fiscale, prescripția pentru anul 2007 a început la 01.01.2008 (alin. (2). Sentința penală menționată mai sus atestă împrejurarea că nu există o infracțiune în cauză, cu interpretarea dată de aplicarea largă a prezumției de nevinovăție, a dubiului ce profită asupra cazului penal, respectiv incertitudinea creanțelor fiscale stabilite ad-hoc în anul 2016 (Decizia 218/26.08.2016). Așa fiind instanța de judecată a încălcat norma legală după cum o atestă și expertiza efectuată în dosarul penal și chiar în raportul de expertiză tehnică specialitatea fiscală C..

Instanța de judecată a reținut ca fiind eronate susținerile expertului în ceea ce privește prescripția dreptului pentru anul 2007, fiind corecte argumentele din Decizia de soluționare a contestației. Instanța reține că prescripția începe să curgă la 01.01.2009, contrar textului fără echivoc al legii.

Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat pe interpretarea unitară a normei respectiv a momentului de la care începe să curgă termenul de prescripție în materie penală cu referire la momentul în care s-a născut obligația fiscală.

Prescripția lipsește de efecte actul juridic ce a fost încheiat cu încălcarea legii în condițiile în care prescripția a fost invocată atât în faza contenciosului administrativ ANAF, cât și în fața primei instanțe de judecată.

Documentele justificative, respectiv situațiile financiar contabile au fost cunoscute de autoritatea fiscală, atât prin rapoartele și comunicările realizate la finanțe în cursul semestrului II al anului 2017, cât și cu privire la Bilanțul Contabil pe 2017. Documentele justificative sunt păstrate potrivit normelor fiscale pe un termen de 5 ani de la încheierea anului fiscal, ceea ce atestă că nici sub aspectul de legalitate al acestei prevederi nu se poate susține existența unui nou termen de la care se calculează prescripția, declarația fiscală - dacă ar fi fost așa legiuitorul ar fi prevăzut expres data de la care începe să se calculeze termenul de prescripție. Ca o consecință, se impune ca instanța de recurs să constate că toate considerentele instanței legate de dovada documentelor justificative nu își mai au referință, excepția prescripției fiind peremptorie și raportată la dispoziții legale imperative ce nu pot fi ocolite de părți.

Din coroborarea prevederilor art. 23 și ale art. 91 din O.G. nr. 92/2003 rezultă clar, precis și la modul imperativ că termenul de prescripție a dreptului organului fiscal de a stabili și a determina obligația fiscală datorată este de 5 ani și începe sa curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a constituit baza de impunere care a generat creanța fiscală. Documentele justificative au fost avute în vedere chiar de expertiza din dosarul penal, situație față de care se impun a fi excluse ca nefiind legale considerentele instanței de judecată.

Reclamanta a mai invocat nelegalitatea sentinței în ceea ce privește diferențele stabilite suplimentar. Cu referire la impozitul pe profit în sumă de 254.701 RON și TVA în sumă de 199-910 RON, autoritatea fiscală nu a analizat distinct fiecare categorie de cheltuieli și nu a făcut nicio analiză a dreptului de apărare în legătură cu existența unui studio TV organizat la imobilul din Râșnov, respectiv achiziții de bunuri. Gramofonul, cutia muzicală, respectiv dotările de întreținere a zonei verzi a punctului de lucru nu pot fi socotite decât cheltuieli deductibile prin prisma dispozițiilor ce le reglementează, respectiv pct. 44 din Hotărârea Guvernului - Norme de aplicare.

Nimeni nu a contestat împrejurarea că Cutia muzicală, proiectorul, pianina deserveau exclusiv studio-ul TV. Sediul din Râșnov este în patrimoniul reclamantei, astfel că valoarea câștigată prin întreținerea zonei verzi intră în sintagma "cheltuieli cu bunuri și servicii necesare realizării veniturilor impozabile respectiv scopului desfășurării activității economice".

Registrele contabile fac dovadă în și contra societății, or sub acest aspect înregistrarea acestora în contabilitate nu duce la concluzia reținută de instanța de judecată că ele ar fi artificiale și nu au o realitate faptică. Așa fiind, în mod greșit se susține că nota explicativă din 12.02.2016 utilizarea bunurilor la expoziția muzeul civilizației urbane Brașov pentru un post de televiziune și mass media ar fi contrara dispozițiilor legii. Consecința pentru recurs - aplicarea și interpretarea corectă a legii - este aceea că contribuabilul fiind cel ce definește și apreciază asupra utilității unei cheltuieli în raport de obiectul său de activitate.

Împrejurarea că în patrimoniul reclamantei există două case de vacanță - nu exclude utilizarea acestor imobile în scop comercial, cu atât mai mult cu cât filmările de publicitate, întâlnirile de afaceri, obținerea unei clientele sunt scopuri comerciale și nu locativ personale. Fondul de comerț ca instituție a dreptului comercial conform definiției legiuitorului român include toate imobilele ce se află în patrimoniul entității comerciale, astfel că excluderea acestora din patrimoniu este una artificială și în afara jurisprudenței CJUE invocată în cauză.

Fondul de comerț, astfel cum este definit de legiuitorul român, fie că este văzut ca un bun mobil incorporal, fie ca o universalitate de fapt, constituie obiect al dreptului de proprietate al A.. Înlăturarea acestor cheltuieli ar duce la concluzia că ele ar aparține unui alt subiect de drept, respectiv al acționarului societății - ceea ce ar fi evident contrar dispozițiilor legale în materie comercială.

Reclamanta a mai invocat nelegalitatea în ceea ce privește cheltuielile de protocol cu referire la pct. 2 pct. 1 coroborat cu 2.5 din Instrucțiunile OPANAF 2906/2014.

Curtea, în ceea ce privește cheltuielile de protocol, a considerat că societatea nu le poate deduce fiscal și nu beneficiază de regularizare TVA, întrucât este sunt expres prevăzute în Decizie și nu ar avea relevanță în economia litigiului.

Referirile la împrejurarea că normele aprobate în 2014 de către ANAF ar fi norme juridice secundare nu pot fi reținute în cadrul unui litigiu în contencios fiscal atâta vreme cât ele sunt emanație a ANAF. Conform principiului constituțional al supremației legii, art. 1 alin. (5) Constituție, respectarea Constituției și a Legii cuprinde și normele juridice edictate în executarea legii respectiv OPANAF 2906/2014, astfel că folosirea lor nu poate fi făcută după cum o dictează o situație sau alta, rămânând la atitudinea ANAF modul de interpretare și aplicare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

3.2. Recursul formulat de pârâta AJFP Brașov

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a formulat recurs împotriva aceleiași sentințe, prin care a solicitat admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiate si in ceea ce privește obligațiile fiscale suplimentare stabilite de către AJFP Brașov in suma de 30.299 RON impozit pe profit si accesoriile aferente si suma de 36.541 RON TVA si accesoriile aferente si astfel menținerea, in integralitate, a actelor administrativ-fiscale contestate in prezenta cauza si a căror anulare s-a solicitat prin cererea introductiva de instanța.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Pârâta a considerat că hotărârea pronunțata de către instanța de judecata este parțial nelegala in ceea ce priveste soluția de anulare in parte a actelor administrativ-fiscale contestate, respectiv anularea Deciziei de impunere nr. x/14.03.2016 si raportul de Inspecție Fiscala nr. F-BV 91/14.03.2016 emise de către AJFP Brașov cu privire la suma de 30.299 RON reprezentând impozit pe profit (compusa din 3.070 RON +8.809 RON + 18.420 RON) si accesoriile aferente si suma de 36.541 RON TVA suplimentara de plata (compusa din 4.209 RON + 10.461 RON + 21.871 RON) si accesoriile aferenta acestei sume.

Cu privire la reținerile instanței de fond în ceea ce privește serviciile de publicitate - cheltuieli in suma de 19.189 RON (3070 RON impozit profit si TVA 4209 RON), cheltuielile in suma de 55.058 RON (8809 RON impozit pe profit si 10461 RON TVA) respectiv cheltuielile cu facturi stornate (18420 RON impozit pe profit si 21871 RON TVA), pârâta a arătat că instanța a avut in vedere doar reținerile expertului potrivit raportului intocmit, nu a avut in vedere aspectele reținute de către organele de inspecție fiscala prin actele încheiate, respectiv aspectele reținute de către organele de soluționare a contestațiilor prin decizia emisa in soluționarea contestației formulate in procedura prealabila si nici obiectiunile formulate la raportul de expertiza intocmit in cauza, cu referire la sumele admise de către aceasta pentru reclamanta. De altfel, din cuprinsul hotărârii nu rezulta altceva decât « validarea » de către instanța de judecata a concluziilor expertului contabil.

In ceea ce privește cheltuielile efectuate in baza contractului incheiat cu D. si E. S.R.L., organele de inspecție fiscala nu au reținut ca, in timpul controlului nu a fost pus la dispoziție contractele, lucrările, situațiile, etc. din care sa rezulte efectuarea serviciilor pentru care au fost emise facturi si astfel s-a procedat la deducerea cheltuielilor, ci acestea au reținut ca nu au fost depuse toate documentele in susținerea legalității efectuării deducerilor pentru toate cheltuielile efectuate.

Din răspunsurile formulate prin Nota explicativa si datorită faptului ca societatea nu a prezentat documente care sa susțină efectuarea serviciilor menționate, facturate de S.C. F. S.R.L., S.C. Radio S.R.L., S.C. E.. S.C. D. S.R.L. si S.C. G. S.R.L., documente solicitate de prevederile titlul II, cap. 2, pct. 48 din H.G. nr. 44/2004 pentru stabilirea deductibilității fiscale a cheltuielilor. In aceste condiții, cheltuielile cu servicii înregistrate pe relația cu societățile menționate, sunt nedeductibile fiscal conform prevederilor potrivit art. 21, alin. (4), lit. m) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, si a prevederilor pct. 48 date in aplicarea normei citate din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii 571/200(anexa 8 la decizia de impunere)

Societatea nu a furnizat documente/justificări pentru anul 2008. La întrebarea nr. 5 din Nota explicativă, reclamanta a arătat că serviciile facturate de D. S.R.L. aferent contractului x/09.10.2008 reprezintă servicii de publicitate in ziarul "Brașovul Tau" și a anexat situația difuzărilor pentru anul 2009. La întrebarea 6, reclamanta a arătat că serviciile facturate de E. reprezintă achiziții de materiale publicitare (pixuri, pungi, felicitări, reviste, agende, etc.) necesare in cadrul campaniilor publicitare ce au fost derulate in anul 2009.

In atare situație, rezultă concluzia ca expertului contabil i-au fost puse la dispoziție alte documente decât cele pe care intimata-reclamanta Ie-a pus la dispoziția organelor de inspecție fiscala, respectiv acesta a interpretat in mod greșit dispozițiile legale aplicabile spetei, situație care a condus la concluzia expertului privitor la deductibilitatea acestor cheltuieli respectiv deducerea TVA aferenta, concluzie insusita si de către instanța de fond, vădit neîntemeiat si nelegal si care conduce la prejudicierea bugetului de stat cu aceste sume precum si accesoriile aferent.

In ceea ce privește facturile storno privind cheltuieli cu servicii de publicitate. respectiv determinarea de către expert a sumei de 18.420 RON impozit pe profit si suma de 21.871 RON TVA ca nefiind stabilit corect de către organele de inspecție fiscala, de asemenea instanța de fond a reținut doar concluziile expertului, fara a avea in vedere aspectele reținute de către organele de inspecție fiscala.

Retine greșit instanța ca, in speța sunt aplicabile dispozițiile art. 138 alin. (3) lit. a) Codul fiscal. Din verificarea facturilor emise in anii 2008 si 2009, s-a constatat ca societatea a înregistrat in jurnalele de vânzări aferente perioadei 2008-2009 facturile de stornare prezentate în anexa nr. 10, reprezentând servicii de publicitate, facturate anterior perioadei verificate. In vederea clarificării acestor aspecte, s-au solicitat reprezentantului legal al societății explicații scrise prin Nota explicativa nr. 253/09.02.2016, întrebarea nr. 8. În răspunsul furnizat cu adresa nr. x/12.02.2016 se precizează că facturile de stornare emise in perioadei 2008-2009 sunt emise pentru servicii facturate dar neîncasate si refuzate la plata de către client. Pentru operațiunile de storno societatea nu a prezentat documente care sa susțină realizarea operațiunii de stornare. Efectuarea de operațiuni de stornare sub motivația neincasarii nu are suport legal.

Conform reglementarilor contabile pct. 154 din OMFP 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, creanțele neincasate devenite incerte se înregistrează distinct in contabilitate la categoria creanțelor incerte. Scăderea din evidență a creanțelor ale căror termene de încasare sunt prescrise se efectuează numai după ce au fost întreprinse toate demersurile juridice, potrivit legii, pentru decontarea acestora, conform prevederilor pct. 46 alin. (2) din OMFP nr. 1753/2004. Întrucât societatea nu a făcut dovada realizării demersurilor legale, conform dispozițiilor legale precizate pentru scăderea din gestiune a creanțelor, organele de inspecție fiscala au procedat la repunerea TVA colectata prin neacceptarea facturilor de storno.

De asemenea, s-a avut in vedere neîndeplinirea condițiilor prevăzute de art. art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Astfel, asa cum a arătat si cu privire la impozitul pe profit, si in ceea ce privește TVA expertului contabil i-au fost puse la dispoziție alte documente decât cele pe care intimata-reclamanta le-a pus la dispoziția organelor de inspecție fiscala, respectiv acesta a interpretat in mod greșit dispozițiile legale aplicabile spetei.

In susținerea intereselor sale, au fost reiterate motivele invocate la fondul cauzei cu referire la sumele pentru care instanța a dispus anularea, in parte, a actelor administrativ-fiscale emise in sarcina intimatei-reclamante de către AJFP Brașov și au fost invocate și obiectiunile formulate la Raportul de expertiza nr. x/10.06.2019.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct- 8 din C. proc. civ.

3.3. Recursul formulat de pârâta ANAF

Pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală (A.N.A.F.) a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea in parte a sentinței, cu consecința respingerii acțiunii ca neintemeiate.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Hotărârea pronunțata a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.), respectiv ale art. 21 alin. (1), alin. (3) lit. x), alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 48 dat in aplicarea normei citate din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor de aplicare a Legii 571/2003; art. 138 alin. (3) lit. a) din legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; art. 19 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare; art. 134 alin. (1), art. 134 indice 1 alin. (4) si art. 145 alin. (1) si (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare; art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal; art. 146 alin. (1) lit. a) Codul fiscal, pct. 46 din H.G. nr. 44/2004.

Reținerile instanței de fond care au condus la pronunțarea hotărârii recurate. sunt parțial nelegale, respectiv in ceea ce privește sumele pentru care s-a reținut de către aceasta, pe baza celor consemnate de către expert in raportul de expertiza întocmit in cauza, ca fiind nedatorate - impozit pe profit si TVA, respectiv serviciile de publicitate - cheltuieli in suma de 19.189 RON (3070 RON impozit profit si TVA 4209 RON), cheltuielile in suma de 55.058 RON (8809 RON impozit pe profit si 10461 RON TVA), respectiv cheltuielile cu facturi stornate (18420 RON impozit pe profit si 21871 RON TVA).

Recurenta a arătat că instanța a avut in vedere doar reținerile expertului potrivit raportului întocmit, nu a avut in vedere aspectele reținute de către organele de inspecție fiscala prin actele încheiate, respectiv aspectele reținute de către organele de soluționare a contestației prin decizia emisa in soluționarea contestației formulate in procedura prealabila si nici obiectiunile formulate la raportul de expertiza intocmit in cauza, cu referire la sumele admise de către aceasta pentru intimata-reclamanta. De altfel, din cuprinsul hotărârii nu rezulta altceva decât « validarea » de către instanța de judecata a concluziilor expertului contabil.

Asa cum rezulta din actele de la dosar, îndeosebi din nota explicativa data de reprezentații intimatei-reclamante cu ocazia inspecției fiscale, rezultă concluzia ca, expertului contabil i-au fost puse la dispoziție alte documente decât cele pe care intimata-reclamanta le-a pus la dispoziția organelor de inspecție fiscala, respectiv acesta a interpretat in mod greșit dispozițiile legale aplicabile spetei, situație care a condus la concluzia expertului privitor la deductibilitatea acestor cheltuieli respectiv deducerea TVA aferenta, concluzie însușită si de către instanța de fond, vădit neîntemeiat si nelegal si care conduce la prejudicierea bugetului de stat cu aceste sume precum si accesoriile aferente.

Concluzionând, in ceea ce privește impozitul pe profit, instanța de fond a aplicat, in mod greșit, prevederile art. 21 alin. (1) și art. 21 alin. (4) lit. m) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, conform cărora pot fi deduse la calculul profitului impozabil cheltuielile cu prestările de servicii în situația în care îndeplinesc cumulativ mai multe condiții, respectiv societatea dovedește necesitatea efectuării cheltuielilor prin specificul activității pe care o desfășoară și serviciile să fie efectiv prestate în baza unui contract scris în care să se precizeze serviciile prestate, termenele de execuție, tarifele percepute, defalcarea cheltuielilor pentru întreaga perioadă în care se derulează contractul, iar justificarea prestării serviciilor se face prin situații de lucrări, rapoarte de lucru, studii de piață, expertize sau alte materiale corespunzătoare.

Si in ceea ce privește TVA, instanța de fond a aplicat, in mod greșit, prevederile art. 134 alin. (1) și art. 134

indice l alin. (4) și art. 145 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, în vigoare în perioada 2008-2009, de unde reiese ca orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achizițiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operațiunilor taxabile, iar dreptul de deducere ia naștere la momentul exigibilității taxei, iar exigibilitatea intervine la data la care are loc faptul generator.

In ceea ce privește facturile storno privind cheltuieli cu servicii de publicitate, respectiv determinarea de către expert a sumei de 18.420 RON impozit pe profit si suma de 21.871 RON TVA ca nefiind stabilit corect de către organele de inspecție fiscala, de asemenea, instanța de fond a reținut doar concluziile expertului, fara a avea in vedere aspectele reținute de către organele de inspecție fiscala, rețineri corecte si legale, instanța de fond reținând, nelegal, ca in speța sunt incidente dispozițiile art. 138 alin. (3) lit. a) Codul fiscal.

Din verificarea facturilor emise in anii 2008 si 2009, s-a constatat ca intimata-reclamanta a înregistrat in jurnalele de vânzări aferente perioadei 2008-2009 facturile de stornare prezentate în anexa nr. 10, reprezentând servicii de publicitate, facturate anterior perioadei verificate. In vederea clarificării acestor aspecte s-au solicitat reprezentantului legal al societății explicații scrise prin Nota explicativa nr. 253/09.02.2016, iar din raspunsul furnizat cu adresa nr. x/12.02.2016 a reieșit ca facturile de stornare emise in perioada 2008-2009 sunt emise pentru servicii facturate dar neîncasate si refuzate la plata de către client.

Pentru operațiunile de storno, intimata-reclamanta nu a prezentat documente care sa susțină realizarea operațiunii de stornare, iar efectuarea de operațiuni de stornare sub motivația neincasarii nu are suport legal.

Conform reglementarilor contabile pct. 154 din OMFP nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, creanțele neincasate devenite incerte se înregistrează distinct in contabilitate la categoria creanțelor incerte.

Scăderea din evidență a creanțelor ale căror termene de încasare sunt prescrise se efectuează numai după ce au fost întreprinse toate demersurile juridice, potrivit legii, pentru decontarea acestora, conform prevederilor pct. 46, alin. (2) din OMFP 1753/2004, care precizează:

(..) 46." Scăderea din evidență a creanțelor și datoriilor ale căror termene de încasare sau de plată sunt prescrise se efectuează numai după ce au fost întreprinse toate demersurile juridice, potrivit legii, pentru decontarea acestora".

Întrucât intimata-reclamanta nu a făcut dovada realizării demersurilor legale, conform dispozițiilor legale precizate pentru scăderea din gestiune a creanțelor, organele de inspecție fiscala au procedat la repunerea veniturilor impozabile prin neacceptarea facturilor de stornare.

Având in vedere aceste considerente, veniturile stornate în suma de 61.813 Iei, aferente anului 2008 si veniturile stornate în suma de 117.949 RON aferente anului 2009, au fost luate in calcul la determinarea profitului impozabil si a impozitului pe profit, potrivit prevederilor art. 19 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.

Pentru operațiunile de storno intimata-reclamanta nu a prezentat documente care sa susțină realizarea operațiunea de stornare. Efectuarea de operațiuni de stornare sub motivația neîncasării, nu are suport legal. Conform reglementarilor contabile pct. 154 din OMFP 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, creanțele neincasate devenite incerte se înregistrează distinct in contabilitate la categoria creanțelor incerte. Scăderea din evidență a creanțelor ale căror termene de încasare sunt prescrise se efectuează numai după ce au fost întreprinse toate demersurile juridice, potrivit legii, pentru decontarea acestora, conform prevederilor pct. 46. alin. (2) din OMFP 1753/2004.

Întrucât intimata-reclamanta nu a făcut dovada realizării demersurilor legale, conform dispozițiilor legale incidente pentru scăderea din gestiune a creanțelor, organele de inspecție fiscala au procedat la repunerea TVA colectata prin neacceptarea facturilor de storno.

De asemenea s-a avut in vedere neindeplinirea conditilor prevăzute de art. art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, modificările si completările ulterioare.

Astfel, asa cum a arătat si cu privire la impozitul pe profit, si in ceea ce privește TVA rezultă concluzia ca expertului contabil i-au fost puse la dispoziție alte documente decât cele pe care intimata-reclamanta le-a pus la dispoziția organelor de inspecție fiscala, respectiv acesta a interpretat in mod greșit dispozițiile legale aplicabile spetei.

Instanța de fond a interpretat greșit prevederile legale incidente, respectiv prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, de unde reiese că profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă și cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile și la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, iar cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilității nr. 82/1991.

De asemenea, instanța de fond a reținut, in mod greșit incidența prevederilor art. 138 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal, spetei fiindu-i aplicabile prevederile art. 138 lit. d) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal coroborate cu prevederile pct. 154 din O.M.F.P. nr. 1752/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene si pct. 46 alin. (2) din O.M.F.P. nr. 1753/2004 pentru aprobarea Normelor privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de activ și de pasiv.

In drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4.1. Întâmpinarea depusă de reclamantă

Reclamanta S.C. A. a depus întâmpinare împotriva recursului formulat de către ANAF Brașov, prin care a solicitat respingerea acestuia, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cu raportare la art. 330 și următoarele din C. proc. civ., expertiza efectuata in cauza a fost făcuta pentru lămurirea unor împrejurări de fapt necesare soluționării legale a cauzei.

Referitor la serviciile de publicitate, din punct de vedere fiscal, cheltuielile de reclamă si publicitate sunt deductibile în condițiile stabilite la art. 21 alin. (2) lit. d) din Codul fiscal. Așadar, se încadrează in categoria cheltuielilor de reclama si publicitate deductibile la determinarea profitului impozabil cheltuielile efectuate in scopul popularizării firmei in baza unui contract scris. Astfel, serviciul de reclama si publicitate trebuie sa fie efectuat de către o firma specializata, (care sa aibă ca obiect de activitate prestarea serviciilor de reclama si publicitate) in baza unui contract scris, iar finalitatea acțiunilor sa fie creșterea vânzărilor firmei.

Reclamanta are ca obiect principal de activitate difuzarea de programe TV. Principalele venituri ale unui post de televiziune sunt obținute din activitatea de reclama si publicitate. Pentru a se face cunoscut ca prestator servicii,si pentru a atrage clientela, atat persoane juridice (care sa-si promoveze produsele prin campanii TV, cat si persoane fizice-care sa solicite difuzări de felicitări cu ocazia anumitor evenimente), societatea si a făcut reclama prin: F. S.R.L., Radio S.R.L.,D. S.R.L., E..

Toți acești prestatori, cu care au fost incheiate contracte scrise, au ca obiect de activitate prestarea de servicii de reclama si publicitate (cod CAEN. 7311) asa cum sunt si cerințele legale impuse de art. 21 lit. d) din Codul fiscal.

Nici Codul fiscal și nici Normele de aplicare ale acestuia nu prevăd necesitatea întocmirii altor tipuri de documente in vederea acordării deductibilitatii acestor cheltuieli.

S-a reținut in expertiza ca,in ceea ce privește cheltuielile in suma de 19.189 Ieifpt care se datora 3070 Iei impozit pe profit si 4209 TVA)efectuate in relația cu D.,conform contractului x/09.10.2008, sunt justificate, societatea a pus la dispoziția organului fiscal situația difuzărilor pe anul 2009 când serviiile au avut o pondere de 86%din valoarea contractului dovedind utilizarea acestor servicii in scopul promovării activității proprii si implicit pt atragerea clientelei,fiind in întregime utilizate in scopul obținerii de venituri impozabiIe,respectiv au fost destinate utilizării in scopuri economice,in folosul operațiunilor taxabile. Nicăieri nu s-a specificat ca situațiile sa fie prezentate pe fiecare an, iar răspunsul a fost canalizat pe anul cu ponderea cea mai mare a tranzacțiilor.

În concluzie, toate cheltuielile facturate in baza contractului x/09.10.2008, respectiv si cei 19.189,94 RON aferenți anului 2008, au fost utilizate in scopul promovării activității proprii, pentru atragerea clientelei, fiind in întregime deductibili fiscal.

In relația de colaborare cu S.C. E., in baza contractului x/15.01.2009 au fost achiziționate materiale publicitare, constand in:pixuri inscripționate, pungi, felicitari, agende, veste si tricouri inscriptionate. Acestea reprezintă publicitate de tip sampling cu promoții pt atragerea clienților.

Documentele justificative sunt facturile de achiziție in valoare totala de 65.519,86 RON, din care 10.461 TVA, sume deductibile fiscal, întrucât sunt aferente serviciilor efectuate in vederea obținerii de beneficii economice.

Cheltuielile deductibile ale unei companii sunt considerate cele efectuate în scopul desfășurării activităților economice. Printre ele se află și cheltuielile pentru marketing, studiul pieței și cheltuielile de reclamă și publicitate, atât timp cât acestea îndeplinesc câteva cerințe de natură formală. Motivul deductibilității cheltuielilor de reclamă și publicitate este unul simplu: la rândul lor, ele sunt efectuate în scopul realizării de venituri ale companiei, contribuind la creșterea vânzărilor companiei, deci a profitului ei. Există astfel o multitudine de situații în care aceste cheltuieli de reclamă și publicitate se pot efectua, de la facturarea unor spoturi de reclamă și publicitate, transmise prin societățile de radio și televiziune, la facturarea de pliante, flyere, bannere sau alte tipărituri ce au ca obiectiv susținerea și promovarea vânzărilor unei companii.

Din perspectiva celor prezentate anterior, se pot include în categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate și bunurile care se acordă în cadrul unor campanii publicitare ca mostre, pentru încercarea produselor, și demonstrații la punctele de vânzare, precum și alte bunuri și servicii acordate în scopul stimulării vânzărilor. Așadar, se încadrează în categoria cheltuielilor de reclamă și publicitate deductibile la determinarea profitului impozabil cheltuielile efectuate în scopul popularizării firmei în baza unui contract scris.

În ceea ce privește diferentele de impozit pe profit si TVA aferente facturilor stornate, acestea reprezintă servicii neprestate și refuzate de client la plată conform clauzelor contractuale si servicii prestate partial si ulterior stornate, datorita refuzului de plata al clientului (pe motiv de calitate necorespunzătoare a serviciului prestat). Astfel, pentru anii 2008-2009, societatea a emis către diverși clienți facturi in valoare de 115.125,19 RON. Intrucat clientul a renunțat la prestarea serviciilor, s-au stornat facturile emise la aceeași valoare si in același an fiscal, astfel ca impactul bugetar pe aceste tranzacții in anul fiscal a fost 0.

In privința efectuării acestui tip de tranzacții, stornari facturi pentru neefectuarea serviciilor, a avut in vedere prevederile art. 138 alin. (3) lit. a) din Codul fiscal. In consecința, a solicitat menținerea caracterului deductibil pentru sumele reprezentand facturi emise si stomate in valoare de 115.125,19 RON, respectiv pentru 18.420 RON impozit profit, 21.871 RON TVA si anularea majorărilor si a penalităților aferente (25.653 imp profit si 29.577 TVA). Susținerile organului de inspecție fiscala referitoare la aplicarea art. . 19 si 138 alin. d) pt scăderea din gestiune a acestor clienți sunt eronate. Asa cum rezulta din centralizatorul întocmit de expert (tabelul 2 pg 62) impactul bugetar este zero. Operațiunea de stornare raportata la TVA colectat este concomitenta cu stornarea TVA deductibila de către partener, la aceeași valoare.

4.2. Întâmpinarea depusă de pârâta ANAF

Pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala a formulat întâmpinare la recursul formulat de reclamantă, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Cu privire la motivul de recurs prin care se susține nelegalitatea sentinței cu privire la modul in care a fost soluționată problema prescripției dreptului la acțiune, cu referire concreta la data nașterii obligației fiscale, s-a solicitat respingerea acestuia ca neîntemeiat.

In mod corect,a reținut instanța de fond ca, momentul nașterii creanței fiscale, a obligației corelative a cesteia si momentul începerii curgerii termenului de prescripție de 5 ani in materie fiscala este termenul legal de depunere a declarației fiscale, potrivit dispozițiilor art. 91 alin. (1) si alin. (2) si art. 23 alin. (1) si alin. (2) din O.G. nr. 92/203 sî începe sa curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui in care s-a constituit baza de impunere care a generat creanța fiscala.

Momentul constituirii bazei de impunere si nașterea creanței fiscale este ziua in care contribuabilul are obligația depunerii declarațiilor de impunere cu privire la sumele ce reprezintă baza de impozitare. In cazul impozitului pe profit este vorba de Declarația 101, care pentru anul 2007 trebuia depusa pana la 15.04.2008, conform art. 34-35 din Legea nr. 571/2003, in vigoare la data de 01.01.2008. In aceasta situație, prescripția incepe sa curgă de la 01.01.2009, termenul expirând la 31.12.2013, astfel ca, analiza efectuata de organul fiscal cu privire la caracterul deductibil al cheltuielilor efectuate de recurenta-reclamanta in anul 2007, a fost efectuata in termenul legal de prescripție, avizul inițial al inspecției fiscale fiind emis de AJFP Brașov la data de 02.12.2013.

Referitor la motivul de recurs prin care se critica soluția instanței de fond cu privire la impozitul pe profit in suma de 254.701 RON si TVA in suma de 199.910 RON, s-a solicitat respingerea acestuia ca neintemeiat.

Cu privire la aceste sume, s-a arătat ca recurenta-reclamanta a încadrat ca și cheltuieli deductibile acele cheltuieli prezentate, pe larg, în raportul de inspecție fiscala, cheltuieli efectuate cu achiziția de bunuri și servicii pentru locații care, așa cum reiese din corespondenta purtata de organele de inspecție fiscala cu organele locale unde sunt amplasate imobilele, cât și din informațiile transmise de ORC Brașov la imobilele respective fie figurează locuința de domiciliu a domnului H., administratorul societății, fie figurează imobile cu destinația "case de vacanta".

Întrucât recurenta-reclamanta nu a demonstrat ca imobilele în cauza și achizițiile efectuate pentru acestea nu au concurat la obținerea de venituri impozabile, în mod corect organele de inspecție fiscala au calculat aceste cheltuieli ca și nedeductibile fiscal.

În același sens, în măsura în care recurenta-reclamanta nu a demonstrat cu documente, potrivit legii, ca aceste achiziții au fost destinate realizării de operațiuni taxabile nu poate beneficia nici de dreptul de deducere a TVA aferenta.

Criticile aduse de recurenta-reclamanta cu privire la aspectele reținute de organele fiscale si organul de soluționare a contestației nu au legătură cu starea de fapt constatată de organele de inspecție fiscală la aceasta, stabilirea cheltuielilor ca nedeductibile nerealizându-se pe considerentul existenței vreunui dubiu cu privire la realitatea achizițiilor, motiv pentru care nu a fost necesară realizarea unei cercetări la fața locului.

Cât privește constatarea faptica a bunurilor achiziționate, organele de inspecție fiscala nu au contestat inexistenta acestora, nepunand la indoiala realitatea achizițiilor, ci doar faptul ca acestea nu au condus la obținerea de venituri impozabile, respectiv realizarea de operațiuni taxabile.

La stabilirea tratamentului fiscal a acestor cheltuieli, organele de inspecție fiscală în raport de atribuțiile conferite de lege, au solicitat prin Notele explicative nr. 253112.02.2016 și nr. 1131/17.02.2016 recurentei-reclamante să prezinte dovezi din care să rezulte atât declararea ca și puncte de lucru a clădirilor pentru care s-au dedus cheltuielile în cauza, cât șî prezentarea de documente justificative din care să rezulte dacă în respectivele spații se desfășoară activități economice, fără a fi prezentate astfel de documente nici organelor de inspecție fiscal și nici celor de soluționare a contestației.

In materia impozitului pe profit sunt incidente prevederile art. 11 alin. (1), art. 21 alin. (1) din Legea nr. 571/2003, coroborate cu prevederile pct. 22 din Hotărârii Guvernului nr. 44/2004, de unde rezulta că pentru determinarea profitului impozabil sunt deductibile fiscal numai cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri impozabile, iar, in ceea ce privește TVA sunt aplicabile prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 571/2003, în forma aplicabilă începând cu data de 01.01.2007, coroborat cu prevederile pct. 45 din Hotărârea nr. 44/2004.

Astfel, in raport de prevederile legale citate mai sus, dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată este condiționat de utilizarea bunurilor și serviciilor achiziționate în folosul operațiunilor taxabile ale persoanei impozabile.

Cu privire la motivul de recurs prin care se critica sentința recurata in ceea ce privește cheltuielile de protocol, a solicitat respingerea si acestui motiv ca neîntemeiat.

Astfel, in mod corect instanța de fond a reținut ca organul de soluționare a procedat in mod legal prin respingerea contestației administrative pentru suma de 21.265 RON, ca nemotivata.

Referitor la TVA în suma de 21.265 RON aferenta cheltuielilor de protocol considerate de societate nedeductibile fiscal fără a proceda însă la regularizarea TVA, prin contestația administrativa formulata împotriva Deciziei de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecție fiscală nr. x/14.03.2016, recurenta-reclamanta deși a contestat cuantumul total al TVA stabilită suplimentar, pentru suma de 21.265 RON reprezentând TVA dedusă de societate pentru cheltuielile de protocol, cheltuieli considerate de către societate că fiind nedeductibile la calculul impozitului pe profit, pentru care societatea nu a procedat la regularizarea TVA, iar organele de inspecție fiscală au procedat la colectarea de TVA în sumă de 15.838 RON pentru anul 2008 și TVA în sumă de 5.427 RON pentru anul 2009, conform prevederilor pct. 12 din H.G. nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare, nu a adus argumente și nu a invocat temeiuri de drept în susținerea propriei cauze.

Prin urmare, s-a făcut aplicabilitatea dispozițiilor art. 269 alin. (1) lit. c) și lit. d) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală. Sarcina probei nu implică un drept al contestatorului, ci un imperativ al interesului personal al aceluia care invocă o pretenție în cadrul căii administrative de atac, neprobarea cererii afirmate determinând respingerea contestației.

In drept, au fost invocate prevederile art. 490 alin. (2) C. proc. civ.

4.3. Întâmpinarea depusă de pârâta AJFP Brașov

Pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov a formulat întâmpinare la recursul declarat de către pârâta Agenția Naționala de Administrare Fiscala, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, prin care a arătat că își însușește criticile invocate de această recurentă.

5.1. Argumente de fapt și de drept relevante

În fapt, prin raportul de inspecție fiscală nr. xnr. 91/14.03.2016 și decizia de impunere nr. x/14.03.2016, ambele emise de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov - Activitatea de inspecție fiscală, s-au stabilit în sarcina societății reclamante obligații fiscale suplimentare de plată, astfel: impozit pe profit de 3.239.286 RON (pentru perioada 01.01.2007-31.12.2009) și TVA suplimentară de 1.132.218 RON (pentru perioada 01.01.2008-31.12.2009), la care au fost calculate și accesorii, respectiv dobânzi/majorări de întârziere și penalități.

Astfel, prin decizia de impunere nr. x/14.03.2016 emisă de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brașov, la pct. B (de la impozitul pe profit), au fost constatate diferențe de impozit pe profit realizate din cheltuieli deduse de societate, constatate de organele fiscale ca nedeductibile fiscal și din repunerea veniturilor impozabile stornate sub motivul neîncasării acestora, astfel:

- pentru anul 2007: cheltuieli în sumă de 2.671.968 RON nedeductibile, motivat de faptul că nu au fost prezentate documente justificative care au stat la baza efectuării lor, conform art. 21 alin. (4) lit. f) Codul fiscal, pentru care s-a calculat un impozit pe profit de 427.508 RON;

- pentru anii 2008-2009 au fost identificate mai multe categorii de cheltuieli și o categorie de venituri repuse ca urmare a stornării:

1) 43.674 RON (8.888 RON pentru anul 2008 și 34.768 RON pentru anul 2009) reprezentând achiziții bunuri de la diverse societăți, pentru care s-a solicitat nota explicativă 254/12.02.2016 (pianină, gramofon, cutie muzicală, proiector, respectiv aragaz, moto-fierăstrău, moto-coasă, material de construcții);

2) 8.393 RON (3.842 RON pentru anul 2008 și 4.451 RON pentru anul 2009) reprezentând cheltuieli privind energia și apa, facturate de I. S.A. pentru adresa situată în Râșnov-Glăjerie;

3) 3.791 RON reprezentând cheltuielile de amplasare a unor panouri solare la imobilul situat în Râșnov-Glăjerie, pentru care s-a solicitat nota explicativă nr. 1131/17.02.2016;

4) 118.486 RON reprezentând materiale de construcție în vederea amenajării imobilul situat în Râșnov-Glăjerie, pentru care s-a solicitat nota explicativă 254/12.02.2016;

5) 18.005 RON reprezentând serviciile prestate de societățile J. S.R.L., K. S.R.L., L. S.R.L. reprezintă cazarea și alte servicii suportate angajaților, cu depășirea plafonului de deductibilitate a cheltuielilor sociale;

6) 60.863 RON reprezentând servicii turistice destinate deplasărilor externe ale asociatului și administratorului, pentru care s-a solicitat nota explicativă nr. 1131/17.02.2016;

7) 2.626 RON reprezentând cheltuieli cu alte servicii executate de terți fără document justificativ;

8) 26.555 RON reprezentând servicii catering prestate de M. S.R.L., pentru care s-a solicitat nota explicativă nr. 1131/17.02.2016;

9) 788.215 RON reprezentând servicii de publicitate prestate de F. S.R.L., RADIO S.R.L., G. S.R.L., D. S.R.L., E., pentru care s-a solicitat nota explicativă nr. 1131/17.02.2016;

10) 20.765 RON reprezentând materiale de construcții facturate de S.C. Gotic S.A. și S.C. N. S.R.L. pentru imobilul din Râșnov;

11) 59.592 RON reprezentând cheltuieli cu amortizarea imobilelor situate în Brașov, str. x, Fărăgaș și Râșnov;

12) 20.020 RON reprezentând serviciile de cazare și alte servicii prestate de K. S.R.L. și O., pentru care s-a solicitat nota explicativă nr. 1131/17.02.2016;

13) Venituri în sumă de 61.813 RON pentru 2008 și 117.949 RON pentru 2009 ce au fost stornate, pentru care s-a solicitat nota explicativă nr. 254/12.02.2016.

Prin aceeași decizie de impunere, la pct. B (de la TVA), organele fiscale au constatat diferențe de TVA realizate din cheltuieli deduse de societate, constatate de organele fiscale ca nedeductibile fiscal și din TVA colectată aferentă repunerii veniturilor impozabile stornate sub motivul neîncasării acestora, astfel:

- Deficiențe TVA colectată: suma de 34.154 RON TVA colectată aferentă repunerii veniturilor impozabile stornate sub motivul neîncasării acestora, suma de 2.843 RON (compusă din 845 RON pentru 2008 și 1.998 RON pentru 2009, reprezentând TVA dedusă pentru serviciile prestate de societățile J. S.R.L., K. S.R.L., L. SRL) și 21.265 RON TVA dedusă pentru serviciile de protocol.

- Deficiențe TVA deductibilă:

1) 5437 RON reprezentând TVA aferentă achiziției de bunuri de la diverse societăți;

2) 2.477 RON reprezentând TVA aferentă facturilor emise de I. S.A. pentru adresa situată în Râșnov-Glăjerie;

3) 10.842 RON reprezentând TVA aferentă achiziției de panouri solare la imobilul situat în Râșnov-Glăjerie;

4) 30.790 RON reprezentând TVA aferentă achiziției de materiale de construcție în vederea amenajării imobilul situat în Râșnov-Glăjerie;

5) 499 RON reprezentând TVA aferentă serviciilor executate de terți fără document justificativ;

6) 5.045 RON reprezentând TVA aferentă serviciilor de catering prestate de M. S.R.L.;

7) 149.761 RON reprezentând TVA aferentă serviciilor de publicitate prestate de F. S.R.L., RADIO S.R.L., G. S.R.L., D. S.R.L., E.

8) 3.945 RON reprezentând TVA aferentă achiziției de materiale de construcții și lucrări de construire facturate de S.C. Gotic S.A. și S.C. N. S.R.L. pentru imobilul din Râșnov;

9) 146.383 RON reprezentând TVA aferentă achiziției unui apartament situat în București;

10) 2.084 RON reprezentând TVA aferentă serviciilor prestate de K. S.R.L. și O..

Împotriva acestor acte fiscale, reclamanta a formulat contestație administrativă, prin care a contestat în totalitate cele reținute de organele de inspecție fiscală.

Prin decizia nr. 218/26.08.2016 emisă de pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală, s-a dispus, la pct. 1, suspendarea soluționării contestației administrative pentru suma de 9.568.533 RON (din care 2.595.663 RON impozit pe profit, 4.710.204 RON majorări de întârziere aferente impozitului pe profit și 389.350 RON penalități de întârziere aferente impozitului pe profit, respectiv 716.675 RON TVA, 1.049.140 RON majorări de întârziere aferente TVA și 107.501 RON penalități de întârziere aferente TVA), până la soluționarea dosarului penal nr. x/2013 al DNA - Serviciul Teritorial Brașov.

Totodată, pârâta ANAF, prin pct. 2-4 din decizie, a respins contestația administrativă promovată de reclamantă, pentru suma de 21.265 RON reprezentând TVA stabilită suplimentar, ca nemotivată, referitor la suma de 2.032.471 RON reprezentând TVA și impozit pe profit, penalități și majorări de întârziere, ca neîntemeiată, iar în ceea ce privește suma de 542.411 RON ca neîntemeiată și nemotivată.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a promovat prezenta acțiune, invocând în esență, faptul că, în mod eronat, organele fiscale au dispus suspendarea soluționării contestației până la soluționarea dosarului penal nr. x/2013 al DNA - Serviciul Teritorial Brașov, apreciind că se impunea stabilirea situației de fapt fiscale în fața organului fiscal și apoi în fața instanței de contencios administrativ. Cu privire la restul sumelor stabilite cu titlu de obligații fiscale suplimentare, reclamanta a invocat mai multe argumente de nelegalitate, respectiv că nu se putea dispune respingerea contestație