ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 152/2021

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX - a contencios administrativ și fiscal la data de 08.10.2019, reclamantul Condei Ștefan, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară a solicitat în temeiul art. 451 alin(4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, republicată, cu modificările ulterioare, admiterea contestației, iar în consecință, desființarea Rezoluției inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-2911 din 13.09.2019, pronunțată în dosarul nr. x/28.08.2019 și a Rezoluției de clasare nr. 2097/A din 28.06.2019, pronunțată în dosarul nr. x/15.05.2019, cu trimiterea dosarului pentru completarea verificărilor.

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 190 din 16 martie 2020, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamantul Condei Ștefan, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca neîntemeiată.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 190 din 16 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamantul Condei Ștefan, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ.

În susținerea cererii de recurs, recurentul-pârât arată că instanța de fond a soluționat cauza prin încălcarea normelor de drept material incidente speței, respectiv dispozițiile art. 45 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 317/2004, referitor la existența indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare, art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, referitor la completarea verificărilor de către Inspecția Judiciară, art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, art. 79 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995, art. 907 alin. 1și 2 din C. civ.

În dezvoltarea acestei critici recurentul susține că a făcut dovada că judecătorul împotriva căruia a formulat plângerea disciplinară se face vinovat de săvârșirea abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, exercitându-și funcția cu rea-credință sau gravă neglijență, acceptând vătămarea unei persoane prin pronunțarea încheierii penale nr. 175/P/CP/29.07.2018 în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Constanța, secția penală.

Susține recurentul că prin hotărârea penală pronunțată doamna judecător A. a validat posibilitatea radierii notării de litigiu înscrisă în cartea funciară Constanța asupra imobilului în suprafață de 633,6 mp, de către doamna notar B., cu încălcarea dispozițiilor art. 907 alin. (1) și (2) din C. civ.

Arată recurentul că, în mod greșit, instanța de fond, în motivarea respingerii acțiunii, a reținut o situație de fapt contrară probatoriului administrat, interpretându-l în mod defectuos și reținând greșit că înscrierea litigiului în cartea funciară nu mai corespundea cu situația juridică reală, deoarece litigiul fusese soluționat definitiv, nemaiexistând dreptul reclamantului de a -și conserva vocația la restituirea în natură a imobilului.

Mai afirmă recurentul-reclamant că instanța de fond a încălcat dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, confundând cercetarea disciplinară cu verificarea manierei de interpretare a legii efectuată de judecătorul reclamat la Inspecția Judiciară, în condițiile în care dispozițiile art. 45 alin. (5) lit. d) din Legea nr. 317/2004 nu presupune verificarea legalității soluțiilor pronunțate de magistratul cercetat disciplinar, ci stabilirea împrejurărilor în baza cărora instanța disciplinară poate constata existența abaterii prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 304/2004.

Mai arată recurentul că instanța de fond nu a luat în considerare faptul că, raportat la dispozițiile art. 907 alin. (1)-(2) din C. civ., ca să se schimbe situația juridică a terenului, în litigiul civil, instanța ar fi trebuit să admită recursul promovat de clienții notarului B., și nu să îl respingă, context în care, notarul ar fi avut posibilitatea să ceară radierea notării de litigiu efectuată de recurent.

1.4. Apărările formulate de către intimata-pârâtă

Intimata-pârâtă Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum și a dispozițiilor legale incidente speței, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Recurentul-reclamant a invocat în susținerea căii de atac motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Normele de drept material, indicate expres de către recurent, ca fiind încălcate de judecătorul fondului, sunt reprezentate de dispozițiile art. 45 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 317/2004, referitor la existența indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare, art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, referitor la completarea verificărilor de către Inspecția Judiciară, art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, republicată, art. 79 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995, art. 907 alin. 1și 2 din C. civ.

Înalta Curte reține, în prealabil, că instanța de fond a fost învestită cu o acțiune în anularea unei rezoluții de clasare dispusă de Inspecția Judiciară în soluționarea sesizării reclamantului Condei Ștefan, prin care s-a solicitat efectuarea de cercetări în legătură cu săvârșirea de către un judecător a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Prin urmare, limitele învestirii instanței de judecată (atât în fond, cât și în recurs) sunt date de verificarea existenței indiciilor săvârșirii faptei de abatere disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în sensul de a stabili dacă, modalitatea în care judecătorul reclamat a înțeles să efectueze cercetarea judecătorească și să pronunțe soluția în Dosarul penal nr. x/2018 al Curții de Apel Constanța, secția penală, poate întruni latura materială și subiectivă a abaterii disciplinare respective.

În acest context, Înalta Curte constată că prin prezentul demers judiciar recurentul-reclamant trebuie să respecte, de asemenea, limitele situației de fapt și a temeiului de drept pe care și-a întemeiat acțiunea, neputând pune în discuție și solicita dezlegarea unor aspecte ce țin de legalitatea actelor și operațiunilor juridice civile întocmite de notarul împotriva căruia a formulat plângerea penală, ce a format obiectul dosarului penal menționat anterior.

Pornind în efectuarea controlului judiciar asupra sentinței pronunțate în primă instanță de la premisele cadrului procesual descris anterior, Înalta Curte reține că dispozițiile art. 79 alin. (1) și (2) din Legea nr. 36/1995, precum și cele ale art. 907 alin. (1) din C. civ. reprezintă norme de drept substanțial care nu au incidență în procedura cercetării disciplinare a magistraților, astfel cum aceasta este reglementată de Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

Cu alte cuvinte, instanța de fond nu a fost învestită să se pronunțe asupra încălcării legislației civile specifice, de către notarul care a întocmit și autentificat actele civile apreciate nelegale de către recurent, ci a avut de cercetat dacă, pârâta Inspecția Judiciară a respectat din punct de vedere procedural, precum și din perspectiva fondului abaterii disciplinare indicate în sesizarea disciplinară, normele de drept care au stat la baza verificărilor efectuate și la adoptarea soluției de clasare.

În considerarea acestor argumente, Înalta Curte constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare și interpretare a dispozițiilor de drept material incidente, respingând, în mod judicios, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În esență, recurentul-reclamant a susținut că Rezoluția inspectorului-șef al Inspecției Judiciare nr. C19-2911 din 13.09.2019, pronunțată în dosarul nr. x/28.08.2019 și a Rezoluției de clasare nr. 2097/A din 28.06.2019, pronunțată în dosarul nr. x/15.05.2019 sunt nelegale și netemeinice, întrucât, judecătorul A. prin soluția pronunțată (Încheierea nr. 175/P/CP/27.09.2018) în dosarul nr. x/2018 al Curții de Apel Constanța, secția penală, a săvârșit abaterea disciplinară prevăzută de dispozițiile art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004.

Abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constă în exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență.

Există rea-credință atunci când magistratul încalcă cu știință normele de drept material ori procesual, urmărind ori acceptând vătămarea unei persoane.

Există gravă neglijență atunci când magistratul nesocotește din culpă, în mod grav, neîndoielnic și nescuzabil, normele de drept material ori procesual.

Prin Rezoluția de clasare nr. 2097/A din 28.06.2019 a Inspecției Judiciare s-a dispus clasarea sesizării formulate de petiționarul Condei Ștefan, întrucât criticile aduse în cadrul sesizării nu au evidențiat indicii ale săvârșirii vreunei abateri disciplinare, de natură să atragă răspunderea disciplinară a judecătorului împotriva cărora s-a formulat sesizarea.

Instanța de fond a menținut măsura dispusă, arătând că, pentru angajarea răspunderii disciplinare în cazul gravei neglijențe, trebuie să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: în exercitarea funcției magistratul să încalce norme de drept material ori procesual; încălcarea normelor să se producă din culpă; încălcarea normelor de drept să genereze consecințe grave, respectiv să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicție cu norma legală. Pentru abaterea disciplinară prev. de art. 99 lit. "t" teza II din Legea nr. 303/2004, forma de vinovăție impusă de lege este neglijența gravă (culpa lata), în sensul că și omul cel mai puțin avizat, cu un minim de diligentă, ar fi prevăzut rezultatul faptei sale.

Invocarea încălcării de către instanța de fond a dispozițiilor art. 45 alin. (5) lit. b) din Legea nr. 317/2004, referitor la existența indiciilor săvârșirii unei abateri disciplinare și ale art. 45

1

alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 nu poate întruni ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 8 din C. proc. civ., deoarece acestea nu reprezintă o normă de drept material incidentă speței, ci relevă norme de procedură după care se desfășoară cercetarea discipinară de către Inspecția Judiciară, instanța de judecată neputându-se substitui în atribuțiile organului administrativ.

Or, pentru declanșarea procedurii de cercetare disciplinară, este necesar ca încălcarea să vizeze o normă de drept imperativă, onerativă sau prohibitivă ori să rezide în adoptarea unei decizii în afara oricăror norme de drept sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată și de bună credință) nu poate găsi o justificare. (Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 292 din 27 noiembrie 2017, dosar nr. x/2017).

În consecință, în mod corect, a apreciat instanța de fond că reaua-credință sau grava neglijență circumscrie sfera încălcării normelor de drept material sau procesual la acelea de o gravitate deosebită, care au efecte asupra valabilității actelor întocmite de magistrat, a duratei procedurilor sau care produc o vătămare gravă a drepturilor și intereselor părților, precum și consecințe ireparabile în căile de atac și pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speță.

Pe de altă parte, aspectele invocate de recurentul-reclamant reprezintă nemulțumiri subiective față de soluția dată de judecătorul A. în dosarul penal nr. x/2018 al Curții de Apel Constanța, secția penală, care țin exclusiv de modul de interpretare a dispozițiilor legale prin raportare la probatoriul administrat și situația de fapt, administrarea și aprecierea probelor constituind un proces intelectiv, de analiză, ce ține de esența actului de cercetare penală și, respectiv de judecată și care nu poate fi cenzurat decât pe calea controlului ierarhic ori jurisdicțional, neputând face obiectul unor verificări de natură administrativă ale Inspecției Judiciare.

Pe de altă parte, instanța de fond a procedat în analiza conținutului material al pretinsei abateri disciplinare săvârșite de doamna judecător A., la verificarea raționamentului juridic exprimat prin încheierea penală nr. 175/27.09.2018, constatând că acesta a fost exprimat în limitele legale și în raport de probele administrate în cauză, reclamantul urmărind practic schimbarea soluției date în litigiul civil privind radierea notării litigiului în cartea funciară.

În concluzie, instanța de fond a pronunțat o soluție cu respectarea dispozițiilor legale, menținând măsura clasării dispusă de inspectorul judiciar, apreciind că inspectorul a constatat, în mod corect, că nu este întrunită nici latura obiectivă, nici latura subiectivă a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, partea reclamantă nefăcând dovada încălcării de către magistratul nominalizat în sesizare a normelor de drept menționate.

Constatând că sentința recurată este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1), punctul 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - reclamant Condei Ștefan împotriva sentinței civile nr. 190 din 16 martie 2020 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.