ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 146/2021

Ședința publică din data de 15 ianuarie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată la data de 29.06.2017 reclamantul SERVICIUL DE TELECOMUNICAȚII SPECIALE, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII,ADMINISTRAȚIEI PUBLICE ȘI FONDURILOR EUROPENE-DIRECȚIA GENERALĂ PROGRAME EUROPENE COMPETITIVITATE, a solicitat instanței de contencios administrativ:

1.2. Hotărârea instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 4451 din 21 noiembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamantul Serviciul de Telecomunicații Speciale, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Administrației Publice și Fondurilor Europene - Direcția Generală Programe Europene Competitivitate.

A anulat decizia de soluționare a contestației nr. 14757/17.03.2017 și Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare pentru programele operaționale în cadrul obiectivului de convergență privind proiectul "Modernizarea infrastructurii hardware și software a Sistemului național unic pentru apeluri de urgență la nivelul municipiului București și Ilfov", cod SMIS:56966.

A dispus restituirea către reclamantă a sumelor reținute în temeiul notei de constatare menționate mai sus.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva sentinței civile nr. 4451 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, din perspectiva motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ.

În susținerea acestui motiv de casare, recurentul-pârât arată că instanța de fond nu a arătat motivele pentru care a admis acțiunea, fiind încălcate dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Raportându-se la considerațiile de ordin teoretic referitoare la exigența motivării unei hotărâri judecătorești, recurentul-pârât susține că, astfel cum rezultă din considerentele sentinței recurate, prima instanță s-a limitat la a menționa doar criticile aduse de intimatul-reclamant, fără să arate care este temeiul legal în baza căruia comportamentul acestuia apare ca fiind judicios și, totodată, fără a reține textele legale arătate de instituția pârâtă.

Mai arată recurentul-pârât că modul în care instanța a motivat sentința civilă recurată, reținând, în mod părtinitor, numai cele afirmate de intimatul - reclamant, și doar făcând trimitere la prevederi legale pe care le-a menționat și ministerul pârât prin întâmpinare, echivalează în mod evident cu o nemotivare, din moment ce aceasta nu a analizat în mod punctual toate apărările invocate, nerezultând din cuprinsul acesteia motivele pentru care nu au fost luate în considerare apărările invocate de instituția noastră pe aspectul apreciat de instanța de fond ca fiind suficient pentru demonstrarea nelegalității actelor contestate.

În susținerea acestui motiv de casare recurentul-pârât arată că sentința civilă recurată a fost pronunțată cu aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute în O.U.G. nr. 66/2011 și în Caietul de sarcini.

Astfel, arată recurentul că AM POS CCE a constatat faptul că autoritatea contractantă a restricționat accesul operatorilor economici la procedura de atribuire a contractului de furnizare, prin impunerea în caietul de sarcini a unor specificații tehnice discriminatorii în raport cu natura și complexitatea contractului de achiziție publică ce urma să fie atribuit.

În acest sens afirmă că, prin impunerea participării ofertanților la o sesiune de testare a echipamentelor ofertate, beneficiarul, în calitate de Autoritate contractantă a restricționat participarea operatorilor economici la procedura de atribuire.

Conform Caietului de sarcini, capitolul 1.6., secțiunea II - paginile 18-21, beneficiarul, în calitate de Autoritate contractantă, a precizat condițiile cu privire organizarea unei sesiuni de testare a echipamentelor ofertate, iar prin conținutul acestora, apreciază recurentul că intimatul-reclamant a restricționat participarea la procedura de atribuire, îngrădind astfel tratamentul egal al posibililor participanți la procedura de achiziții.

Astfel, un potențial operator economic care ar fi putut oferta echipamente ce respectau specificațiile tehnice din caietul de sarcini, ar fi trebuit să pună la dispoziția autorității contractante o parte dintre aceste echipamente în vederea susținerii unei sesiuni de testare, fapt ce ar fi presupus, din partea operatorilor economici. efectuarea unor cheltuieli, fără a avea certitudinea câștigării procedurii.

Mai afirmă recurentul că intimatul-reclamant, prin evaluarea conformității ofertelor tehnice, avea posibilitatea să se asigure, pe baza specificațiilor impuse prin caietul de sarcini, cu privire la conformitatea produselor/soluțiilor tehnice ofertate cu cerințele minime și obligatorii prevăzute în caietul de sarcini.

În același timp, acesta justifică, iar prima instanță reține, necesitatea organizării sesiuni de testare prin prisma asigurării interoperabilității și compatibilității echipamentelor livrate cu echipamentele și resursele de comunicații ale autorității contractante.

Astfel, susține recurentul că, prin sentința criticată, instanța de fond în mod eronat a reținut că "cerința unei sesiuni de testare nu poate fi calificată ca fiind un obstacol nejustificat de natură să restrângă concurența, ci dimpotrivă, o cerință de natură să asigure implementarea proiectului."

Or, întrucât intimatul-reclamant a avut posibilitatea de a detalia în caietul de sarcini toate specificațiile care să-l asigure că echipamentele ce fac obiectul procedurii asigură interoperabilitatea și sunt compatibile cu cele deja existente, acest argument nu este în măsură să justifice obligarea potențialilor ofertanți să participe la această sesiune de testare și implicit să asigure unele resurse materiale ce implică eforturi financiare și nu numai, fără a avea certitudinea câștigării procedurii.

Mai afirmă recurentul că aspectele reținute de instanța de fond, potrivit cărora în cauză prezintă importanță nu numai specificațiile tehnice stricto sensu, dar și modul în care sistemul informatic ofertat răspunde cerințelor de integrare în sistemul național, deja existent, astfel încât nu a fost restrânsă concurența, sunt neîntemeiate, întrucât, neefectuarea unei testări de compatibilitate nu reprezintă un mod cert de a demonstra că alte oferte depuse de alți operatori nu ar fi fost compatibile, în măsura în care cerințele caietului de sarcini erau întocmite corespunzător astfel încât să elimine orice fel de îndoială asupra compatibilității sistemelor.

Totodată, prima instanță în mod greșit apreciază și faptul că "instituirea în caietul de sarcini a unei sesiunii de testare poate fi considerată ca restrictivă doar atunci când, fiind disproporționată cu natura și complexitatea contractului, constituie un obstacol nejustificat de natură să restrângă concurența între operatorii economici", cu referire directă la organizarea sesiunii de testare, care în opinia recurentului este vădit restrictivă întrucât restricționează participarea la procedură a potențialilor ofertanți.

Pe de altă parte, instanța de fond a apreciat, în mod greșit, și faptul că prelungirea termenului de livrare nu constituie "modificarea esențială a contractului", întrucât intimatul-reclamant a modificat un element esențial al contractului în raport cu documentația de atribuire.

Astfel, conform celor menționate la pag. 97 din caietul de sarcini, componenta de hardware trebuia livrată în termen de maxim 45 zile calendaristice de la data intrării în vigoare a contractului, data intrării în vigoare fiind stabilită în contract ca fiind maximum 5 zile de la semnarea acestuia. Deci, conform contractului de furnizare nr. x/23.07.2015 și a caietului de sarcini aferent, componenta hardware ar fi trebuit să fie furnizată până la data de 11 septembrie 2015. Prin actul adițional nr. x/10.09.2015 s-a agreat următoarea modificare: "Componentele hardware prevăzute la punctele unu și trei din anexa 3 la contract se vor livra la data de 30.09.2015." Motivul invocat pentru modificarea termenului de livrare la respectivele componente hardware a fost că reperele ofertate nu ar mai fi produs (deși oferta ar fi trebuit, conform caietului de sarcini, să includă doar echipamente de ultima generație), fiind necesară o schimbare de soluție de conectare la infrastructura de voce ATM.

Or, după cum corect a reținut și instanța de fond, prin Actul adițional nr. x/10.09.2015 s-a modificat, în fapt, condiția prevăzută inițial la licitație. Cu toate acestea, în mod contradictoriu, a reținut că modificarea acestui element al contractului (termenul de livrare) în raport cu documentația de atribuire nu a condus la încălcarea principiul tratamentului egal față,de potențialii participanți la procedură, ale căror oferte erau condiționate la momentul desfășurării procedurii de respectarea perioadei de livrare prevăzută în caietul de sarcini al achiziției, cu atât mai mult cu cât abaterile constatate se încadrează la pct. 11 "Specificații tehnice discriminatorii".

Mai mult decât atât, instanța fondului nu a ținut cont nici de faptul că cele constatate de autoritatea de management au la bază și o misiune de audit realizată, pe un eșantion de proiecte în perioada 01.02.2016 - 17.06.2016, la nivelul Programului Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice", iar Autoritatea de Audit a emis Raportul de audit nr. x/26.07.2016, necontestat, în care se regăsesc constatări cu implicații financiare referitoare la proiectul cod SMIS 56966, beneficiar Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Or, în conformitate cu art. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, "Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația: c) implementării corespunzătoare și la timp a recomandărilor formulate de organismele de control și audit intern și extern, naționale și europene, în aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență;".

Așa fiind, având în vedere constatările cu implicații financiare din cadrul Raportului de audit nr. x/26.07.2016, Autoritatea de Management POSCCE a procedat la reverificarea achiziției care face obiectul contractului de furnizare nr. x/23.07.2015 încheiat între Serviciul de Telecomunicații Speciale și Asocierea S.C. A. S.R.L. - S.C. B. S.A. - S.C. C. S.R.L. - S.C. D. S.R.L..

Rezultatul verificărilor a fost consemnat de către echipa de control DGPEC în Nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr. x/27.10.2016, ale cărei concluzii au fost expuse pe larg în întâmpinarea formulată în faza de fond a cauzei, apărări pe care recurentul le menține.

În final arată recurentul că legalitatea desfășurării procedurii achizițiilor publice nu poate fi constatată ex ante, adică înainte de a fi realizată, la publicarea anunțului ori a documentației de atribuire, altfel legiuitorul nu ar mai fi prevăzut obligațiile autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene astfel cum sunt acestea edictate prin O.U.G. nr. 66/2011, autoritatea având facultatea de a demara oricând procedura de verificare a îndeplinirii obligațiilor contractuale, aceasta neînsemnând o imixtiune în derularea contractului ci o modalitate de a asigura derularea lui în condițiile legii si eventual, de a îndruma, acolo unde legea permite (prin solicitarea de clarificări), beneficiarul întru îndeplinirea contractului potrivit literei și spiritului acestuia.

1.4. Apărările formulate de intimatul-reclamant

Intimatul-reclamant Serviciul de Telecomunicații Speciale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de recurs ca nefondată și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică.

II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra cererii de recurs

Analizând cererea de recurs, prin prisma criticilor formulate, a ansamblului probatoriu administrat în cauză, precum și prin raportare la dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele prezentate în cele ce urmează.

Recurentul-pârât susține acest motiv de casare prin prisma nemotivării hotărârii, în raport de exigențele art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ. arătând că "instanța de fond s-a limitat la a menționa și a reține în mod părtinitor doar cele afirmate de intimatul-reclamant".

Analizând conținutul sentinței recurate, Înalta Curte constată că au fost îndeplinite condițiile prevăzute la art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. hotărârea conținând elementele esențiale și obligatorii pentru satisfacerea cerinței unei motivări corespunzătoare. Astfel, există considerente în care s-au arătat obiectul cererii, susținerile pe scurt ale părților și expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate de către părți, precum și motivele de fapt și de drept pe care s-a întemeiat soluția.

Potrivit dispozițiilor mai sus invocate, rezultă că motivarea hotărârii instanței de fond prevede totalitatea împrejurărilor de fapt și drept, oferind părților o enumerare logică a faptelor și regulilor de drept în baza cărora s-a format convingerea instanței și s-a ajuns la soluția cuprinsă în dispozitivul hotărârii.

Este evident faptul că orice instanță de judecată trebuie să aibă echidistanță și obiectivitate în fundamentarea, elaborarea și emiterea hotărârilor pronunțate în cauzele deduse judecății, cu trimitere strictă la lege, fără a invoca, a exemplifica sau a fi părtinitoare în situațiile particulare ale părților din dosare.

Însă, Înalta Curte reține că judecătorul nu este dator să răspundă fiecărui argument adus de părți în susținerea pretențiilor sau apărărilor formulate în cauză, important fiind ca raționamentul juridic exprimat în considerentele hotărârii să aibă în vedere situația de fapt dedusă judecății și să aplice normele de drept material incidente și invocate de părțile litigante,

Faptul că interpretarea instanței de fond dată asupra dispozițiilor legale și normelor de drept aplicabile în cauză nu mulțumește o parte sau alta din litigiu, nu poate echivala cu lipsa de motivare a hotărârii pronunțate, astfel cum pretinde autoritatea recurentă.

În concluzie, ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ. nu este întrunită în raport de hotărârea a cărei casare se solicită, această critică de nelegalitate fiind nefondată.

În examinarea acestui motiv de recurs, Înalta Curte constată că recurentul-pârât, în susținerea recursului formulat nu face trimitere la legislația aplicabilă în cauză, ci își bazează criticile, exclusiv pe dispozițiile caietului de sarcini întocmit de instituția reclamantă.

Curtea de Apel București a statuat, în sentința civilă atacată, faptul că "instanța va examina susținerile pârâtului prin prisma scopului declarat al contractului de finanțare în baza căruia s-a derulat procedura de achiziție, respectiv modernizarea infrastructurii hardware și software a Sistemului național unic pentru apeluri de urgență la nivelul municipiului București și Ilfov " constatând că obiectul contractului nu a constat în simpla furnizare de echipamente electronice, ci a unui sistem informatic hardware și software, complet integrat în arhitectura SNUAU.

Prin urmare, executarea contractului conform obligațiilor asumate prin contractul de finanțare presupune nu numai livrarea unor componente de sistem informatic, ci a unui sistem informatic capabil de interoperabilitate deplină cu SNUAU. Un astfel de sistem informatic nu poate fi redus la suma componentelor sale deoarece pentru a fi funcțional este necesar ca toate aceste componente să fie compatibile atât între ele și în același timp să poată accepta și prelucra componenta software fără de care un sistem informatic ar fi doar un ansamblu de procesoare, plăci de bază si alte elemente electronice."

În acest context, trimiterile recurentului-pârât la capitolul 1.6. secțiunea II paginile 18-21 din Caietul de sarcini, nu pot reprezenta argumente juridice referitoare la situația de fapt dedusă judecății, fiind doar simple interpretări și alegații ale acesteia față de procedura desfășurată.

În situația de speță, chiar recurentul-pârât recunoaște, în motivarea recursului, faptul că propriile concluzii privind așa-zisa restricționare a participării la procedura de achiziție publică prin organizarea sesiunii de testare nu reprezintă altceva decât o simplă apreciere proprie a comisiei de control, apreciere însușită, fără temei, și de recurentul-pârât (paragrafele nr. 2 și 3 pag, nr. 7 și paragrafele nr. 2 și 5 pag. 9 din motivele de recurs).

Din punct de vedere al legislației în domeniul achizițiilor publice, în vigoare la momentul realizării procedurii de atribuire, reprezentată de O.U.G. nr. 34/2006, cu modificările și completările ulterioare, respectiv actele normative subsecvente emise în aplicarea acesteia, este evident că la nivelul acesteia nu există nicio prevedere care să interzică dreptul unei autorități contractante de a organiza o sesiune de testare a produselor/soluțiilor tehnice ofertate în scopul verificării conformității acestora cu necesitățile și cerințele autorității contractante.

Faptul că nu există nicio interdicție legală privind organizarea de asemenea sesiuni de testare este susținut de realitatea că aceasta este practica uzuală în domeniul achizițiilor publice, pe deplin conformă cu legislația în domeniul achizițiilor publice.

Dimpotrivă, dreptul autorității contractante de a organiza testarea produselor/soluțiilor tehnice ofertate este explicit prevăzut în legislația în vigoare în domeniul achizițiilor publice, fapt constatat și de instanța de fond.

Astfel, instanța de fond, în mod corect, a reținut că în cauza dedusă judecății prezintă importanță nu numai specificațiile tehnice stricto sensu, dar și modul în care sistemul informatic ofertat răspunde cerințelor de integrare în sistemul național deja existent. Așa fiind, în mod just, curtea de apel a apreciat că cerința unei sesiuni de testare nu poate fi calificată ca fiind un obstacol nejustificat de natură să restrângă concurența, ci dimpotrivă, o cerință de natură să asigure implementarea proiectului.

Mai mult, instanța dee fond a avut în vedere și prevederile art. 35 alin. (3) din O.U.G. nr. 34/2006, care prevăd că: "Specificațiile tehnice definesc, după caz și fără a se limita la cele ce urmează,...caracteristici referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță, cerințe privind impactul asupra mediului înconjurător, siguranța în exploatare, dimensiuni, terminologie, simboluri, teste și metode de testare, ambalare, etichetare, marcare și instrucțiuni de utilizare a produsului, tehnologii și metode de producție, precum și sisteme de asigurare a calității și condiții pentru certificarea conformității cu standarde relevante și altele asemenea."

Contrar afirmațiilor recurentei-pârâtă instanța opinează că: "...instituirea în caietul de sarcini a unei sesiuni de testare poate fi considerată restrictivă doar atunci când, fiind disproporționată cu natura și complexitatea contractului constituie un obstacol nejustificat de natură să restrângă concurența între operatorii economici, cerința respectivă nu poate fi apreciată ca disproporționată în raport cu complexitatea și natura contractului, ci dimpotrivă, esențială pentru executarea acestuia."

Instanța de fond a consfințit faptul că instituția reclamantă a menționat specificațiile tehnice pentru a se putea verifica, în mod concret dacă soluțiile propuse de ofertanți se pliază pe cerințele caietului de sarcini.

Or, în contextul propriu cauzei, organizarea acelei sesiuni de testare nu reprezenta un obstacol nejustificat, întrucât în acest mod ofertantul demonstra compatibilitatea produselor furnizate cu rețeaua de infrastructură în care acestea urmau să fie integrate după achiziționare. Altfel spus, faptul că un operator economic nu își vede propunerea tehnică declarată admisibilă din motive de nedemonstrare a compatibilității solicitate, nu constituie expresia restrângerii concurenței sau a neasigurării accesului egal la procedură, ci a înlăturării unor produse neconforme.

Implementarea Contractului de furnizare nr. x nu a presupus o simplă furnizare de echipamente IT&C, ci dezvoltarea, furnizarea și implementarea unui sistem informatic la cheie, integrat și compatibil cu sistemul 112 existent, inclusiv dezvoltarea de aplicații software în domeniul sistemelor informatice de tip call center, respectiv furnizarea, dezvoltarea și implementarea de aplicații software în domeniul urgențelor și/sau situațiilor de urgență. Astfel, autoritatea contractantă nu putea declara ofertele conforme pe bază de hârtii, fișe de catalog sau prospecte, ci numai prin interconectarea echipamentelor cu infrastructura existentă în mediul de trafic real.

Referitor la susținerile cu privire la încălcarea tratamentului egal si îngrădirea principiului liberei concurente Înalta Curte reține că recurentul - pârât, făcând trimitere la dispozițiile caietului de sarcini, precum și la răspunsurile la clarificări formulate, arată că prin solicitările cu privire la participarea la sesiunea de testare, Autoritatea contractantă a restricționat participarea la procedura de atribuire, îngrădind astfel tratamentul egal al posibililor participanți la procedura de achiziții. Astfel, un potențial operator economic care ar fi putut oferta echipamente ce respectau specificațiile tehnice din caietul de sarcini, ar fi trebuit să pună la dispoziția autorității contractante o parte dintre aceste echipamente în vederea susținerii unei sesiuni de testare, fapt ce ar fi presupus din partea operatorilor economici efectuarea unor cheltuieli, fără a avea certitudinea câștigării procedurii.

Înalta Curte apreciază că dreptul autorității contractante de a organiza testarea produselor/soluțiilor tehnice ofertate nu este îngrădit legal, fiind dovedită organizarea de asemenea sesiuni de testare, în concordanță cu dispozițiile legii, în cadrul altor achiziții complexe.

Susținerea recurentului, referitoare la faptul că solicitarea unei sesiuni de testare în cadrul caietului de sarcini (neconstestat în procedura de achiziție de către vreun participant) creează premisele unui tratament discriminatoriu și inechitabil față de potențialii ofertanți și generează costuri suplimentare pentru operatorii economici este nefondată, sesiunea reprezintând o modalitate concretă de verificare de către autoritatea contractantă a soluțiilor tehnice propuse de operatorii economici, din punctul de vedere al posibilității adaptării acestora la cerințele din caietul de sarcini.

Rezultă fără putință de tăgadă faptul că motivul pentru care a solicitat autoritatea contractantă testarea nu este demonstrarea capacității tehnice de către ofertanți, ci demonstrarea conformității ofertelor depuse de către aceștia cu specificațiile tehnice din caietul de sarcini.

În această situație, Înalta Curte apreciază că rezultatul comparației între caietul de sarcini și sesiunea de testare este relevantă în ceea ce privește conformitatea ofertelor participanților la procedură și, prin urmare, autoritatea contractantă a prevăzut, în mod corect, în caietul de sarcini, o prezentare practică a unei sesiuni demonstrative a echipamentelor oferite.

Coroborând judicios dispozitiile art. 2 alin. (2) și art. 35 alin. (5) din O.U.G. nr. 34/2006, instanța de fond a reținut că reglementarea în materie de specificații tehnice reprezintă o aplicație particulară a principiilor nediscriminării și tratamentului egal, legea excluzându-le pe acelea având ca efect generarea de obstacole lipsite de justificare si apte a restrânge concurența între operatorii economici. Altfel spus, normele amintite instituie reglementări cu caracter general, ele neavând în procedura de atribuire desfășurată de partea reclamantă în concret o aplicabilitate automată, ci implică o interpretare a textului de față.

Altfel spus, specificațiile tehnice sunt de esența caietului de sarcini, reprezentând punerea efectivă în practică a principiului transparenței, respectiv explicarea, de către autoritatea contractantă, a obiectului achiziției publice desfășurate.

Prin urmare, având în vedere cele de mai sus, este evident nu numai faptul că autoritatea contractantă a stabilit cerința privind organizarea sesiunii de testare în strictă conformitate cu necesitățile sale obiective, cu scopul declarat de atingere a obiectivelor proiectului, ci și în deplină conformitate cu prevederile legislației în vigoare în domeniul achizițiilor publice.

Mai mult, aserțiunile recurentului-pârât, din motivele de recurs, conform cu care "un potențial operator economic care ar fi putut oferta echipamente ce respectau specificațiile tehnice din caietul de sarcini, ar fi trebuit să pună la dispoziția autorității contractante o parte dintre aceste echipamente în vederea susținerii unei sesiuni de testare, fapt ce ar fi presupus din partea operatorilor economici efectuarea unor cheltuieli, fără a avea certitudinea câștigării procedurii", sunt nefondate, fac abstracție de contextul implementării proiectului și nu au nicio relevanță, nefiind de natură a justifica recursul formulat.

Orice participare a unui operator economic la orice procedură de achiziție implică pentru acesta costuri, mai mari sau mai mici, în raport inclusiv de complexitatea contractului ce urmează a fi atribuit, fără ca acesta să aibă certitudinea câștigării respectivului contract.

Totodată, instanța de recurs constată faptul că în caietul de sarcini au fost prezentate specificațiile tehnice ale echipamentelor iar respectarea acestora trebuia validată prin testare, fiind astfel stabilite citerii precise, de natură să introducă un foarte important element de departajare în decizia cu privire la declararea câștigătorului. În condițiile în care informația privitoare la impunerea sesiunii de testare era cunoscută încă din data publicării anunțului de participare împreună cu documentația de atribuire cât și faptul că nu au fost stabilite criterii de validare sumplimentare, (altele decât specficațiile caietului de sarcini), pentru evaluarea rezultatelor sesiunii de testare, în opinia Înaltei Curți este evident faptul că, autoritatea contractantă a respectat principiul tratamentului egal al posibililor participanți la procedura de achiziție.

În ceea ce privește clamarea, de recurenta-pârâtă, a legalității desfășurării procedurii de control, Înalta Curte reține că invocarea prezumției de legalitate a procedurii de instituire a debitului, impusă și condiționată de dispoziții imperative, a determinat recurentul-pârât să deturneze scopul controlului desfășurat, să interpreteze în mod eronat litera și spiritul normei, argumentele invocate nefiind de natură să justifice deciziile luate.

Mai mult, argumentul recurentului-pârât din pagina 9 din recurs, conform cu care, "instanța fondului nu a ținut cont nici de faptul că cele constatate de autoritatea de management au la bază și o misiune de audit realizată, pe un eșantion de proiecte în perioada 01.02.2016-17.06.2016, la nivelul Programului Operațional Sectorial "Creșterea Competitivității Economice..." dovedește foarte clar superficialitatea controlului efectuat de recurenta-pârâtă., fiinde lipsit de rigoare juridică, neputând fi fundamentată legalitatea unui act de control prin trimitere la alte controale desfășurate.

Acest fapt demonstrează, fără putință de tăgadă, că recurentul-pârât nu a evaluat, în profunzime, situația particulară a contractului atribuit, a tratat cu superficialitate toate argumentele aduse, nu a justificat și nu a fundamentat decizia luată.

Referitor la afirmația recurentului în sensul că "autoritatea contractantă a modificat substanțial un element al contractului în raport cu documentația de atribuire în ceea ce privește modificarea esențială a contractului, instanța de control judiciar reține că, în mod corect, instanța de fond a reținut că prelungirea duratei de livrare a componentei hardware nu poate constitui modificare esențială a contractului în raport cu documentația de atribuire.

Astfel, este evident faptul că prelungirea termenului de livrare a unei componente a fost generată strict de un caz fortuit, astfel cum acesta este definit de C. civ., aflat dincolo de controlul părților și constând în imposibilitatea procurării unor elemente de interfațare cu infrastructura STS ce datează din anul 2000, în condițiile care acestea existau în stocul furnizorilor la data elaborării ofertei tehnice, iar ofertantul se obligase să le achiziționeze în cazul în care oferta proprie urma să fie declarată câștigătoare.

Pe de altă parte, din moment ce orice alt participant la procedură ar fi fost pus în exact aceeași situație, iar autoritatea contractantă ar fi tratat în mod similar situația, datorită interesului major al acesteia în a finaliza în cele mai bune condiții proiectul, astfel încât nu poate fi în niciun fel acuzată că ar fi încălcat principiul tratamentului egal față de potențialii participanți la procedură.

Conform fișei de date a achiziției și a anunțului de participare termenul de implementare a contractului este de 5 luni de la data intrării în vigoare a contractului. Înăuntrul acestui termen sunt stabilite termene pentru fiecare etapă în parte. Termenul de livrare a tuturor elementelor de hardware a fost stabilit la 45 de zile, livrări parțiale, conform caietului de sarcini, fiind acceptabile numai în situații deosebite și numai cu acordul prealabil al autorității contractante.

Prin urmare, erau acceptate prin caietul de sarcini ab initio derogări de la termenul de 45 de zile numai în condițiile existenței unor situații deosebite și numai cu acordul autorității contractante. în aceste condiții, nu se poate vorbi de nicio modificare a contractului, ci doar de o speță privind derularea contractului, perfect legală și stipulată în clar în cadrul documentației de atribuire.

Mai mult, potrivit prevederilor C. civ., și individualizat la raportul juridic statuat între autoritatea contractantă și operatorul economic desemnat câștigător al procedurii de achiziție publică, obligația principală de livrare a echipamentelor a subzistat în cadrul contractului ca obligație principală afectată de un termen cert, anume 5 luni de la intrarea în vigoare a contractului.

Schimbarea unui termen intermediar de livrare, în sensul modificării graficului de livrare a unor subcomponente, nu a afectat în niciun fel obligația principală de livrare și nu a însemnat modificarea efectivă a datei până la care această obligație trebuia executată în integralitatea sa, respectiv 5 luni de la intrarea în vigoare a contractului.

În acest context, Înalta Curte constată că, în mod corect, instanța de fond a reținut faptul că prin actul adițional nu s-a modificat substanțial contractul, autoritatea contractantă respectând întocmai dispozițiile legale în materia achizițiilor publice.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentința instanței de fond este apărată de orice critică de nelegalitate ce s-ar putea subsuma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 6 și 8 din C. proc. civ., soluția pronunțată fiind legală și temeinică.

Pentru toate aceste considerente, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și ale art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Fondurilor Europene, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinței civile nr. 4451 din 21 noiembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 15 ianuarie 2021.