ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1402/2022

Ședința publică din data de 10 martie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul Colegiul Medicilor Iași a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătății, anularea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1562/20.12.2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea Registrului pacienților cu boală cronică de rinichi în stadiul de predializă.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin

Sentința nr. 1030 din 20 octombrie 2020, a respins excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantei și lipsei interesului și, totodată, a respins acțiunea formulată de reclamant ca nefondată.

Împotriva acestei sentințe, în privința soluției asupra fondului cauzei, a declarat recurs reclamantul Colegiul Medicilor Iași, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea căii de atac, recurenta a susținut, în esență, că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Contrar celor reținute de prima instanță, a arătat că Asociația de nefrologie, dializă și acces vascular din România nu reprezintă în mod particular intereselor pacienților, ci este creată artificial de beneficiarul ordinului atacat, beneficiar care a participat și la crearea cadrului legal, ceea ce conduce la concluzia că înființarea Registrului Național de Predializă a avut alt scop decât acela menționat în cuprinsul ordinului.

Totodată, a susținut că printre atribuțiile Colegiul Medicilor din România se numără și "asigurarea respectării de către medici a obligațiilor ce le revin față de pacient și de sănătatea publică", atribuție prevăzută în mod expres în cuprinsul art. 414 alin. (1)it. e) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, dar și și în cuprinsul prevederilor art. 2 din Statutul Colegiului Medicilor din România, iar una dintre obligațiile de a cărei respectare trebuie să se asigure Colegiul este cea prevăzută de art. 421 lit,f) din Legea nr. 95/2006, respectiv "să respecte drepturile pacienților".

Prin urmare, a învederat că nu este vorba despre protejarea drepturilor pacienților, ci despre supravegherea respectării de către medici a obligației legale constând în respectarea drepturilor pacienților, în speță dreptul la ocrotirea sănătății. Așadar, obligația medicilor cu specialitatea nefrologie de a respecta dreptul pacienților diagnosticați cu boală cronică de rinichi la un tratament cu medicație specifică bolii de care suferă poate fi respectată numai în măsura în care acestora nu le este îngrădit dreptul de a prescrie și de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului.

A mai susținut că independența profesională a medicului trebuie asigurată în orice împrejurare, de urgență sau nu, legea nefăcând distincție între exercitarea profesiei de medic în situații obișnuite și în situații de urgență, invocând dispozițiile art. 381 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, iar pe de altă parte tratamentul cu medicație specifică bolii cronice de rinichi, stadiile .1-5,predializă, nu poate fi administrat în situații de urgență cum, în mod greșit, a reținut prima instanță.

În opinia recurentului, nu se poate pune semnul egalității între "îndeplinirea unor formalități pentru decontarea serviciilor medicale" și "condiționarea tratamentului cu medicație specifică bolii cronice de rinichi de înscrierea datelor personale în Registrul național de prediatiză". Dacă în prima ipoteză, pacientului nu îi este îngrădit dreptul la sănătate, având posibilitatea de a beneficia de serviciile medicale solicitate în măsura în care acoperă contravaloarea acestora, în a doua ipoteză, nici măcar în situația în care ar suporta costul medicamentelor nu ar putea sa primească tratamentul specific bolii cronice de rinichi, în situația în care nu își manifestă acordul cu privire la înregistrarea datelor cu caracter personal în Registrul național de predializă, persoana pierde însăși calitatea de pacient, împotriva voinței sale, pentru că medicul nefrolog nu-i mai poate prescrie tratamentul specific bolii.

În plus, comparația făcută de judecătorul fondului pentru a susține existența și în alte domenii ale serviciilor medicale a unor condiționări ale actului medical de îndeplinirea unor formalități nu este potrivită în acest context, astfel, a apreciat că susținerea sa potrivit căreia "pacientul este forțat să accepte prelucrarea datelor sale cu caracter personal sub sancțiunea neprimirii tratamentului" fiind necesar a fi analizată prin raportare la celelalte registre naționale de sănătate, fiind prima dată când o asemenea condiționare apare într-o reglementare referitoare la un registru național de boală cronică.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a sentinței atacate, respectiv în ceea ce privește soluția de respingere a acțiunii și, pe fond, admiterea acțiunii și anularea ordinului atacat.

Prin întâmpinare, intimatul-pârât a invocat excepția nulității recursului, pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea acestei căi de atac.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, se constată că este neîntemeiată, având în vedere că susținerile recurentului pot fi încadrate în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent și în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Intimatul-reclamant a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1562 din 20 decembrie 2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea Registrului pacienților cu boală cronică de rinichi în stadiul de predializă

Curtea de Apel București a respins excepțiile invocate de pârât, precum și acțiunea formulată de reclamant ca nefondată.

Soluția Curții de apel este corectă, fiind adoptată și de instanța de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispozițiilor legale la situația de fapt.

Înalta Curte constată că nu poate primi criticile recurentului care, în esență, sunt centrate pe faptul că, în cauză, nu este vorba despre protejarea drepturilor pacienților, ci despre supravegherea respectării de către medici a obligației legale constând în respectarea drepturilor pacienților, în speță dreptul la ocrotirea sănătății, or, în situația în care nu își manifestă acordul cu privire la înregistrarea datelor cu caracter personal în Registrul național de predializă, persoana pierde însăși calitatea de pacient, împotriva voinței sale, pentru că medicul nefrolog nu-i mai poate prescrie tratamentul specific bolii.

Prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 1562/20.12.2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea Registrului pacienților cu boală cronică de rinichi în stadiul de predializă, s-a aprobat înființarea Registrului pacienților cu boală cronică de rinichi în stadiul de predializă (abreviat in continuare "RNP") în cadrul Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan București.

La art. 2 din ordin s-a prevăzut că medicii în specialitatea nefrologie vor fi obligați să raporteze datele în RNP în condițiile "prezentului ordin și în conformitate cu prevederile legale în vigoare". Aceasta înseamnă că trebuie respectate și toate celelalte norme incidente referitoare la mecanismul de raportare a datelor, inclusiv normele privind protecția datelor cu caracter personal ale pacienților. De altfel, acest lucru este expres menționat la art. 4 din ordinul atacat: obligația respectării Legii nr. 506/2004 și a Regulamentului UE 2016/679.

Art. 2 alin. (1) lit. b) din anexa la ordinul atacat prevede că introducerea și prelucrarea datelor cu caracter personal ale pacienților se va realiza cu acordul acestora.

Analizându-se ordinul atacat, în privința obligației medicilor de raportare a datelor în Registrului pacienților cu boală cronică de rinichi în stadiul de predializă, Înalta Curte nu identifică elemente de nelegalitate, actul contestat nu încalcă legislația privind protecția datelor cu caracter personal ale pacienților, cum corect a reținut și prima instanță.

Așadar, nu se poate reține ca nelegală obligația de raportare stabilită în sarcina medicului, prin fișa postului (art. 2 alin. (2) din ordin), câtă vreme includerea acestei obligații este un efect al obligației prevăzute la nivel legislativ.

Contrar susținerilor recurentului, scopul ordinului este cel al monitorizării pacienților cu boli cronice de rinichi, pentru realizarea unui program de prevenție și în scopul estimării costurilor aferente acestor afecțiuni, în acest sens fiind relevantă adresa Asociației de nefrologie, dializă și acces vascular din România, prin care s-a solicitat Ministerului Sănătății înființarea Registrului național de predializă, în cadrul Spitalului Sf. Ioan din București.

În ceea ce privește critica referitoare la îngrădirea dreptului medicului de a prescrie și de a recomanda tot ceea ce este necesar din punct de vedere medical pacientului, cu trimitere la art. 381 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, în condițiile în care este condiționat tratamentul cu medicație specifică bolii cronice de rinichi stadiile 1-5 predializă de înscrierea datelor personale ale pacientului în Registrul național de predializă, se constată că nu poate fi primită în considerarea faptului că recurentul nu poate invoca vătămarea drepturilor/intereselor legitime ale pacienților, întrucât nu este un organism având ca obiect de activitate protejarea drepturilor pacienților, ordinul atacat fiind emis la propunerea Asociației de nefrologie, dializă și acces vascular.

Rezultă astfel că Asociația este cea care militează pentru drepturile pacienților, scopul reglementării asigurate de ordinul atacat fiind acela de a proteja pacientul, iar potrivit adresei sus-menționate, scopul înființării Registrului național de predializă este de a ajuta atât activitatea medicilor nefrologi, implicați în îngrijirea pacienților, de a monitoriza bolile cronice de rinichi, de a colecta datele cu caracter științific și deci de a ajuta la evidențierea ritmului de evoluție a afecțiunii în funcție de diferitele opțiuni de tratament aplicate, cât și acela de a crea un program național de profilaxie a patologiilor.

În cauză, se observă că obligația medicului stabilită în fișa postului, de a prescrie medicație specifică doar pacienților înscriși în Registrului național de predializă, are temei legal - art. 2 alin. (1) din ordinul atacat, care are drept scop, așa cum s-a arătat, monitorizarea și cercetarea evoluției bolilor cronice în specialitatea nefrologie, ordinul adresându-se pacienților cu boli cronice de rinichi stadiile 1-5.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluția pronunțată de prima instanță reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Totodată, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din același cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare.

Respinge recursul formulat de reclamantul Colegiul Medicilor Iași împotriva sentinței nr. 1030 din 20 octombrie 2020 a Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 10 martie 2022, prin punerea soluției la dispoziția pârților prin mijlocirea grefei instanței.