ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ

ÎCCJ, Secția penală

CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor în casație declarate, în baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală 67/09.03.2020, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2015, în temeiul art. 5 din C. pen., s-a constatat că legea penală mai favorabilă este C. pen. în vigoare pentru faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza 2 din C. proc. pen., a fost achitat inculpatul A. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de constituire grup infracțional organizat, prev de art. 367 alin. (1), (2) din C. pen.

În temeiul art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, a fost condamnat inculpatul A., la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, dreptului de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani, în condițiile art. 68 alin. (1) lit. c).

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002, a fost condamnat inculpatul A. la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani.

I s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen.

În temeiul art. 38 al 1 C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani, la care s-a adăugat 1/3 din cealaltă pedeapsă, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă, respectiv, interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 45 alin. (5) și (3) lit. a) din C. pen., i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă, respectiv, interzicerea drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsă, durata reținerii și a arestului la domiciliu a inculpatului, de la data de 26.05.2015 până la data de 25.06.2015.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza 2 din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul B. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de constituire grup infracțional organizat, prev de art. 367 alin. (1) și (2) din C. pen.

În temeiul art. 181 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la 4 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de prezentare documente inexacte pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

I s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

În temeiul art. 8 din Legea nr. 241/2005, a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de stabilire cu rea-credință a impozitelor, taxelor sau contribuțiilor în scopul obținerii fără drept a rambursării de TVA.

I s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen.

În temeiul art. 38 al 1 din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 ani închisoare la care s-a adăugat un spor reprezentând 1/3 din totalul celorlalte pedepse, respectiv 2 ani, inculpatul urmând a executa pedeapsă rezultantă de 6 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani. În baza art. 45 alin. (5) și (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b)și k din C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestului la domiciliu de la data de 26.05.2015 până la data de 29.06.2015.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza 2 din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul C. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. art. 367 alin. (1), (2) din C. pen.

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la 3 ani închisoare pentru complicitate la săvârșirea infracțiunii de prezentare documente inexacte pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

I s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

I s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, acesta urmând a executa pedeapsă principală rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) și (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat condamnatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b)și k din C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore din data de 26.05.2015.

În temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) teza 2 din C. proc. pen. a fost achitat inculpatul D. de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. art. 367 alin. (1), (2) din C. pen.

În temeiul art. 48 alin. (1) C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen. a fost condamnat inculpatul D. la 3 ani închisoare pentru complicitatea la săvârșirea infracțiunii de prezentare documente inexacte pentru obținerea pe nedrept de fonduri din bugetul Uniunii Europene.

I s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev. de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o durată de 3 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen.

În temeiul art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen., a fost condamnat același inculpat la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată.

I s-au interzis inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor prev de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen. pe o durată de 2 ani. În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen.

În temeiul art. 38 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare la care s-a adăugat un spor reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă, acesta urmând a executa pedeapsa principală rezultantă de 4 ani închisoare.

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară rezultantă prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) și (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat condamnatului pedeapsa accesorie rezultantă a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b)și k din C. pen.

În temeiul art. 72 alin. (1) din C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore din data de 26.05.2015.

În temeiul 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen., art. 33 din Legea nr. 656/2002 s-a dispus confiscarea specială a următoarelor sume: de la inculpatul B. a sumei de 933.700 RON, reprezentând suma de bani spălată prin intermediul operațiunilor comerciale artificiale derulate prin SC E. SRL; de la inculpatul C. a sumei de 500.000 RON, reprezentând suma de bani spălată prin intermediul operațiunilor comerciale artificiale derulate prin intermediul SC F.; de la inculpatul D. a sumei de 477.880 RON, reprezentând suma de bani spălată prin intermediul operațiunilor comerciale artificiale derulate prin intermediul SC G. SRL și SC H.

În temeiul 404 alin. (4) lit. d) din C. proc. pen. raportat la art. 33 din Legea nr. 656/2002, s-a dispus confiscarea specială a suprafeței de 56 ha de plantație viticolă, aflată în prezent în proprietatea SC I. SRL de pe raza localității Zăbrani, plantație care a făcut obiectul cererii de modificare a datelor în Registrul plantațiilor viticole nr. x/01.11.2013.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1349 și următoarele din C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și pe cale de consecință au fost obligați inculpații B. și SC J. SRL în solidar la plata sumei de 13 602 219,30 RON; inculpatul C. și SC F. - în solidar cu inculpatul B. până la concurența sumei de 7 092 060,68 RON; inculpatul D. și inculpatele SC G. SRL și SC H. SRL în solidar cu inculpatul B. până la concurența sumei de 8 162 882,54 RON; inculpatul K. și inculpata SC L. SRL în solidar cu inculpatul B. până la concurența sumei de 1 916 267,44 RON; inculpata SC E. SRL - în solidar cu inculpatul B. până la concurența sumei de 3 587 767,08 RON.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1349 și următoarele din C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Consiliul local al Comunei Zăbrani și în consecință a fost obligat inculpatul A. la plata sumei de 110.250 euro, reprezentând prejudiciul cauzat UAT Consiliul Local Zăbrani.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1349 și următoarele din C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă ANAF - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și, în consecință, a fost obligat inculpatul B. să achite în favoarea acestei părți civile suma de 141.076,84 RON, la care se adaugă accesorii, respectiv dobânzi și penalități aferente în condițiile Codului de procedură fiscală, calculate de la data scadenței, până la data plății efective a debitului.

În temeiul art. 397 alin. (2) din C. pen. raportat la art. 1562 - 1565 C. civ., s-a constatat inopozabil față de creditori contractul de vânzare cumpărare autentificat sub nr. x/11 mai 2015, la Biroul Notarului Public M., încheiat între numita N. și inculpatul B., și, în consecință s-a dispus întoarcerea imobilului reprezentând casă de locuit și teren intravilan, înscris în CF nr. x, nr. vechi CF x, constând în teren intravilan în Beliu, în suprafață de 1439 mp, și construcții-casă în Beliu, în patrimoniul inculpatului B.

În temeiul ar 249 din C. proc. pen., s-a dispus indisponibilizarea imobilului de mai sus până la recuperarea prejudiciului la care a fost obligat inculpatul B., fie prin plata acestuia de către inculpat, fie prin executarea silită a imobilului.

În temeiul art. 397 alin. (2) - (4) din C. proc. pen. raportat la art. 249 din C. proc. pen., s-a dispus menținerea măsurilor asigurătorii luate de procuror prin ordonanța din 08 iunie 2015, respectiv sechestrul asigurător luat asupra următoarelor bunuri imobile: 22 imobile aparținând inculpatului A. (din care 2 construcții cu teren aferent și 20 terenuri extravilane); 23 imobile aparținând inculpatului D. (din care 2 apartamente, 1 teren intravilan cu construcții, un teren intravilan și 19 terenuri extravilane); 2 imobile (teren extravilan) aparținând inculpatului C.; 1 imobil (teren extravilan) aparținând inculpatului B.

În baza 397 alin. (3) din C. proc. pen. raportat la art. 25 alin. (3) din C. proc. pen., s-a dispus desființarea totală a înscrisurilor folosite de inculpatul B. la APIA CJ Arad pentru accesarea sprijinului financiar, respectiv: aferent campaniei 2010 - 2011, s-a dispus desființarea totală a următoarelor înscrisuri: cele 8 borderouri de achiziție gunoi de grajd de la persoane fizice, cele 4 facturi fiscale de achiziție a complexului-îngrășăminte chimice emise de SC O. SRL, devizul de lucrări nr. x/17.05.2011, factura fiscală nr. x/17.05.2011 emisă de SC L. SRL, devizul de lucrări nr. x/07.06.2011, devizul de lucrări nr. x/07.06.2011, cele 30 file din Registrul de evidență a zilierilor aferente perioadei 19.05.2011 - 06.06.2011, centralizator privind costurile efectuate nr. x/17.06.2011, devizul de lucrări nr. x/06.10.2011, factura fiscală nr. x/01.03.2012 emisă de SC G. SRL, factura proformă nr. x/17.10.2011, emisă de SC G. SRL, centralizator privind costurile efectuate nr. x/05.03.2012, contract de prestări servicii nr. x/15.09.2011, deviz de lucrări în regie proprie pentru întreținerea plantației de viță de vie în suprafață de 49,43 ha nr. x/13.09.2012, centralizator privind costurile efectuate nr. x/13.09.2012; aferent campaniei 2011 - 2012, s-a dispus desființarea totală a următoarelor înscrisuri: cele 29 borderouri de achiziție gunoi de grajd de la persoane fizice, cele trei devize de lucrări nr. x/12.04.2012, emise de societățile comerciale SC G. SRL, SC H. SRL și SC F., contractul de prestări servicii nr. x/03.10.2011, încheiat de SC J. SRL cu SC F., contractul de prestări servicii nr. x/10.10.2011, încheiat de SC J. SRL cu SC H. SRL, contractul de prestări servicii nr. x/03.10.2011, încheiat de SC J. SRL cu SC G. SRL, cele trei devize de lucrări nr. x/25.05.2012, emise de societățile comerciale SC G. SRL, SC H. SRL și SC F., cele trei devize de lucrări nr. x/15.06.2012, emise de societățile comerciale SC G. SRL, SC H. SRL și SC F., factura proformă nr. x/12.06.2012, emisă de SC H. SRL, factura proformă nr. x/14.06.2012, emisă de SC G. SRL, factura proformă nr. x/11.06.2012, emisă de SC F., cele trei devize de lucrări nr. x/15.06.2012, emise de societățile comerciale SC G. SRL, SC H. SRL și SC F., borderourile de achiziție tutori din 01.06.2012, centralizator privind costurile efectuate nr. x/27.07.2012, contract de prestări servicii nr. x/25.07.2012, încheiat de SC J. SRL cu SC E. SRL, deviz de lucrări nr. x/30.07.2013, factura proformă nr. x/fără dată emisă de SC E. SRL, proces-verbal de recepție privind sistemul de susținere din 30.07.2013, centralizator privind costurile efectuate nr. x/11.09.2013).

Împotriva Sentinței penale nr. 67/09.03.2020, pronunțată de Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2015, au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, inculpații B., C., D., A., și alții, precum și părțile civile Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad.

Prin Decizia penală nr. 142/A din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) din C. proc. pen., s-au respins ca nefondate apelurile declarate de către inculpații A., și alții, împotriva Sentinței penale nr. 67/09.03.2020, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. x/2015

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., s-au admis apelurile declarate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte De Casație Și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Timișoara, inculpații B., C. și D., precum și de către părțile civile Agenția de Plăți și Intervenții în Agricultură și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad, împotriva aceleiași sentințe penale.

S-a desființat, în parte, sentința penală apelată și rejudecând:

S-a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (2) din C. pen.

A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 181 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a menținut pedeapsa aplicată de prima instanță de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a menținut pedeapsa aplicată de prima instanță de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 241/2005.

S-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de-a ocupa o funcție de administrator în cadrul unei societăți comerciale, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe o durată de 3 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

În temeiul art. 38 al 1 din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea de 3 ani + 1/3 din totalul celorlalte pedepse).

În temeiul art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen. pe o perioadă de 3 ani.

În temeiul art. 45 alin. (5) C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa accesorie constând în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen.

A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituirea unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (2) din C. pen.

S-a menținut pedeapsa aplicată de prima instanță de 3 ani închisoare pentru infracțiunea prevăzută de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a menținut pedeapsa aplicată de prima instanță de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de-a ocupa o funcție de administrator în cadrul unei societăți comerciale, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

În temeiul art. 38 al 1 din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea de 3 ani + 1/3 din celelalte pedepse).

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) și (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) și (2) din C. pen.

S-a menținut pedeapsa aplicată de prima instanță de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 48 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 181 alin. (1) și (3) din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a menținut pedeapsa aplicată de prima instanță de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani în formă continuată, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de-a ocupa o funcție de administrator în cadrul unei societăți comerciale, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen., pe o durată de 2 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

În temeiul art. 38 al 1 din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 5 ani închisoare (pedeapsa cea mai grea de 3 ani + 1/3 din celelalte pedepse).

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), g) din C. pen., pe o perioadă de 2 ani.

În baza art. 45 alin. (5) și (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) din C. pen.

A fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) din C. pen.

S-a menținut pedeapsa aplicată de prima instanță de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 297 alin. (1) din C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000.

S-a menținut pedeapsa aplicată de prima instanță de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplicarea art. 35 alin. (1) din C. pen.

S-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de-a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen., pe o durată de 3 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală.

În baza art. 65 alin. (1) din C. pen., s-a interzis inculpatului ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen.

În temeiul art. 38 al 1 din C. pen. rap. la art. 39 alin. (1) lit. b) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa rezultantă de 4 ani și 4 luni închisoare (pedeapsa cea mai grea de 3 ani + 1/3 din celelalte pedepse).

În baza art. 45 alin. (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului, alături de pedeapsa principală rezultantă, pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. a), b), k) din C. pen., pe o perioadă de 3 ani.

În baza art. 45 alin. (5) și (3) lit. a) din C. pen., s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) din C. pen.

S-au înlăturat dispozițiile primei instanțe privind confiscarea specială de la inculpatul B. a sumei de 933.700 RON, de la inculpatul C. a sumei de 500.000 RON și de la inculpatul D. a sumei de 477.880 RON.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen., raportat la art. 1349 și următoarele din C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de către partea civilă Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură și pe cale de consecință:

- au fost obligați inculpații B., SC J. SRL, K. și SC L. SRL, în solidar, la plata sumei de 1.916.267 RON (încasată necuvenit de către SC J. SRL - măsura I din campania 2010 - 2011), la care se vor adăuga accesorii conform Codului de procedură fiscală de la data încasării necuvenite a sumei respective și până la restituirea integrală a acesteia.

- au fost obligați inculpații B., SC J. SRL, D. și SC G. SRL, în solidar, să plătească suma de 1.070.821 RON (încasată necuvenit de către SC J. SRL - măsura a II-a din campania 2010 - 2011), la care se vor adăuga accesorii conform Codului de procedură fiscală de la data încasării necuvenite a sumei respective și până la restituirea integrală a acestea.

- au fost obligați inculpații B., SC J. SRL, C., SC F., D., SC H. SRL și SC G. SRL, în solidar, să plătească suma de 7.092.060,68 RON (încasată necuvenit de către SC J. SRL - măsura I din campania 2011 - 2012), la care se vor adăuga accesorii conform Codului de procedură fiscală de la data încasării necuvenite a sumei respective și până la restituirea integrală a acestea.

- au fost obligați inculpații B., SC J. SRL și SC E. SRL, în solidar, să plătească suma de 3.587.767 RON (încasată necuvenit de către SC J. SRL - măsura a II-a din campania 2011 - 2012), la care se vor adăuga accesorii conform Codului de procedură fiscală de la data încasării necuvenite a sumei respective și până la restituirea integrală a acestea.

În temeiul art. 397 din C. proc. pen. raportat la art. 1349 și următoarele din C. civ., s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Timișoara - Administrația Județeană a Finanțelor Publice Arad și, în consecință, a fost obligat inculpatul B., în solidar cu SC J. SRL, să plătească suma de 141.076,84 RON (încasată prin evaziune fiscală) la care se adaugă accesorii în condițiile Codului de procedură fiscală, calculate de la data încasării necuvenite până la data plății efective a debitului.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

Împotriva Deciziei penale nr. 142/A din 28 ianuarie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția penală, au declarat recurs în casație inculpații B., la data de 07 aprilie 2021, A., la data de 02 aprilie 2021, D.,n la data de 07 aprilie 2021, și C., la data de 09 aprilie 2021.

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul A. a solicitat în temeiul art. 440 din C. proc. pen., admiterea în principiu a cererii de recurs în casație, în temeiul art. 441 din C. proc. pen. suspendarea executării Deciziei penale nr. 142/28.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr. x/2015, și, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., raportat la art. 449 și art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., admiterea recursului în casație și achitarea pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și spălare de bani. În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. rap. la art. 448 alin. (2) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație și înlăturarea aspectelor de nelegalitate existente în ceea ce privește latura civilă a procesului penal soluționa prin Decizia nr. 142/A/28.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara.

În esență, a arătat că, în mod nelegal, Curtea de Apel Timișoara a dispus condamnarea sa pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional, abuz în serviciu și spălare de bani, întrucât faptele sale nu întrunesc elementele de tipicitate obiectivă și subiectivă prevăzute în normele de incriminare.

Tipicitatea (prevederea faptei în legea penală) reprezintă una dintre trăsăturile esențiale ale infracțiunii, așa cum sunt acestea definite de art. 15 C. pen. și presupune în mod absolut corespondența/suprapunerea dintre fapta concretă săvârșită de o persoană și elementele de natură obiectivă și subiectivă stabilite de legiuitor în norma de incriminare. Întrucât tipicitatea este determinată de principiul legalității, rezultă că pronunțarea unei hotărâri de condamnare pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală nu se poate bucura de legalitate, motiv pentru care legiuitorul a înțeles să introducă în cuprinsul C. proc. pen. cazul de recurs în casație determinat de situația în care inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală.

În realitate, condamnarea sa pentru infracțiunile sus-menționate este nelegală, întrucât faptele, așa cum rezultă din probele administrate în cauză, nu sunt prevăzute de legea penală, nefiind îndeplinită tipicitatea obiectivă și subiectivă pentru întrunirea trăsăturilor esențiale ale infracțiunii, așa cum sunt acestea definite de art. 15 C. pen., infracțiunea fiind singurul temei al răspunderii penale

A susținut că faptele sale nu se suprapun peste tipicitatea obiectivă și subiectivă necesară pentru existența infracțiunilor pentru cărora fost condamnat definitiv.

A arătat că a fost condamnat pentru infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, deși faptele sale nu se suprapun peste tipicitatea obiectivă și subiectivă necesară pentru săvârșirea acestei infracțiuni și, pe cale de consecință, pentru pronunțarea unei soluții de condamnare.

Deși instanța de apel nu a administrat probe contrare soluției primei instanțe, a considerat că faptele mai sus menționate sunt prevăzute de legea penală, inculpatul fiind condamnat definitiv în mod nelegal de Curtea de Apel Timișoara, fiind astfel incident cazul de recurs în casație prevăzut la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen. A susținut că nu a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, având în vedere că nu este îndeplinită condiția privind numărul minim al subiecților activi, ce ar fi trebuit să existe în momentul originar al constituirii grupului. Mai mult decât atât, a apreciat că se află și în prezența încălcării dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 din CEDO, având în vedere că a luat la cunoștință de dispozițiile de serviciu încălcate, care intră sub incidența infracțiunii de abuz în serviciu, în momentul în care i-a fost comunicată Sentința penală nr. 67/09.03.2020 a Tribunalului Arad, ceea ce a exclus orice apărare a sa în fața instanței de fond, cu privire la această acuzație.

A susținut că din analiza condițiilor de tipicitate ale infracțiunii de abuz în serviciu, prin raportare la Decizia nr. 405/2016 a Curții Constituționale, reiese faptul că prevederile legale reținute de către instanța de fond ca fiind încălcate, și care intră sub incidența infracțiunii de abuz în serviciu, se regăsesc în legislația secundară, în principii cu caracter general, iar nu în legislația primară, a căror încălcare atrage această infracțiune de abuz în serviciu. Mai exact, în ceea ce privește încălcarea dispozițiilor Legii nr. 215/2001, respectiv faptul că inculpatul și-a îndeplinit defectuos, în calitate de primar, atribuțiile de inițiere a unor proiecte de hotărâre, s-a menționat că art. 45 alin. (6) din Legea nr. 215/2001 conferă această prerogativă primarului, fiind la latitudinea acestuia să analizeze oportunitatea unui proiect de hotărâre. Or, aceste dispoziții legale prevăd necesitatea acționării primarului cu bună-credință și ca un bun proprietar, fără a prejudicia unitatea administrativ-teritorială, nu indică atribuții de serviciu concrete, ci doar fac trimitere la necesitatea analizării unei eventuale oportunități, fiind principii de bună-administrare, iar în cazul în care se dovedește că un astfel de act ar fi fost încheiat inoportun, în niciun caz nu s-ar atrage răspunderea penală. Astfel, arătat că dispozițiile art. 3 din Legea nr. 215/2001, la care a făcut trimitere inclusiv Curtea de Apel Timișoara, la pag. 124 din Decizia penală nr. 142/A/28.01.2021, art. 1 și art. 2 din Legea nr. 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, art. 45 și art. 49 din Legea nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, nu se pliază pe dispozițiile Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, care prevăd expres că îndeplinirea în mod defectuos trebuie să fie interpretată în sensul că atribuțiile de serviciu se realizează prin încălcarea legislației primare, respectiv legi și ordonanțe ale Guvernului.

A precizat că toate aceste aspecte au fost invocate în fața instanței de apel, însă acestea au fost respinse de către Curtea de Apel Timișoara, care a reținut în Decizia penală nr. 142/A/28.01.2021 că încălcarea atribuțiilor de serviciu, potrivit art. 3 din Legea nr. 215/2001, de a gestiona cu bună-credință treburile publice în interesul colectivității, poate constitui latura obiectivă a infracțiunii de abuz în serviciu (pag. 124 din Decizia penală nr. 142/A/28.01.2021). Or, ținând seama de faptul că, instanța de apel a făcut trimitere la aceste dispoziții pentru faptul că inculpatul a propus spre aprobare Consiliului Local proiectul de asociere în participațiune, având în vedere situația de fapt pentru care a fost trimis în judecată, dar și dispozițiile Deciziei nr. 405/2016 a Curții Constituționale, a apreciat că instanța de apel trebuia să constate faptul că nu există nicio trimitere către o legislație primară, care să fi fost încălcată de către inculpat, respectiv că acesta nu a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

De asemenea, a mai susținut că legalitatea Hotărârii Consiliului Local al comunei Zăbrani nr. 79/07.06.2010, prin care s-a aprobat asocierea în participațiune dintre comuna Zăbrani și J., a fost constatată prin Decizia civilă nr. 262/07.02.2012, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2011, iar prin decizia menționată Curtea de Apel Timișoara a constatat faptul că nu există nicio dispoziție legală care să împiedice Consiliul Local să aprobe asocierea în participațiune cu o persoană juridică română, în vederea înființării pe raza localității Zăbrani a unei zone viticole și pomicole.

A arătat că art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2002 prevede următoarele:

"Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani: b) ascunderea ori disimularea adevăratei naturi a provenienței, situării, a dispoziției, a circulației sau a proprietății bunurilor ori a drepturilor asupra acestora, cunoscând că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni;"

În ceea ce privește această infracțiune, presupus a fi săvârșită de inculpat, a susținut că lipsește atât elementul material, cât și obiectul infracțiunii, neputând fi reținut sub nicio formă că faptele acestuia ar fi prevăzute de legea penală, soluția de condamnare fiind dispusă în mod nelegal de către Curtea de Apel Timișoara prin menținerea constatărilor instanței de fond.

Având în vedere că infracțiunea de abuz în serviciu nu a fost săvârșită de către inculpat, nu există presupusa proveniență infracțională a drepturilor ce au făcut obiectul actelor juridice ulterioare, astfel că nu există niciun motiv pentru ca natura provenienței acestor drepturi să fie ascunsă sau disimulată.

Instanța de apel a menținut cele reținute de prima instanță în legătură cu bunul spălat, respectiv suprafața de 56 ha din terenul asupra căruia a fost înființată zona viticolă în urma asocierii în participațiune dintre comuna Zăbrani și J. SRL, însă, așa cum s-a arătat, atâta timp cât nu există infracțiunea de abuz în serviciu, nu poate fi reținută infracțiunea de spălare de bani, care este o infracțiune derivată.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen., cu referire și la art. 448 alin. (3) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și achitarea, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev de art. 367 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu, prev. de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, și spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2000.

A mai susținut că instanța de apel a soluționat latura civilă în mod nelegal, arătând că din analiza reglementării pe care legiuitorul o dă recursului în casație, respectiv art. 436 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., rezultă că inculpatul poate declara această cale extraordinară de atac atât în ceea ce privește latura penală cât și în ceea ce privește latura civilă împotriva hotărârilor prin care s-a dispus condamnarea, renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei ori încetarea procesului penal. Întrucât Decizia nr. 142/A/28.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2015 a soluționat în mod nelegal latura civilă, menținând aspectele reținute de instanța de fond cu privire la acțiunea civilă exercitată în cauză, a solicitat admiterea recursului în casație și casarea hotărârii atacate și sub aspectul aplicării greșite a legii în ceea ce privește latura civilă a procesului penal.

Astfel, instanța de apel a menținut concluziile primei instanțe, în ceea ce privește așa-zisa acțiune civilă exercitată de Comuna Zăbrani în dosarul penal nr. x/2015, deși cererea de constituire ca parte civilă nu a îndeplinit condițiile prevăzute de art. 20 C. proc. pen. Or, o astfel de constituire ca parte civilă a Comunei Zăbrani este vădit inadmisibilă, având în vedere că nu au fost respectate condițiile prevăzute de art. 20 C. proc. pen., condiții imperative în ceea ce privește exercitarea acțiunii civile în cadrul procesului penal.

Prin urmare, a solicitat să se observe că tipicitatea, prevăzută de art. 15 alin. (1) din C. pen. drept prima trăsătură esențială a infracțiunii, rezultă din principiul legalității incriminării și presupune întotdeauna corespondența dintre fapta săvârșită de o persoană și elementele de natură obiectivă și subiectivă prevăzute de lege în norma de incriminare, iar în lipsa tipicității fapta nu este infracțiune, iar în lipsa infracțiunii nu poate subzista răspunderea civilă.

A precizat că probele administrate în cauză demonstrează că faptele inculpatului nu sunt prevăzute de legea penală și nu au caracter ilicit, ci din contră, sunt activități ce intră în prerogativele conferite de lege primarului.

Așa cum a arătat, faptele sale nu au corespondent în legea penală, motiv pentru care a apreciat că admiterea acțiunii civile a fost nelegală, infracțiunea reprezentând atât temeiul răspunderii penale, cât și temeiul răspunderii civile.

De asemenea, a mai susținut că instanța de apel a dispus obligarea sa la plata sumei de 110.250 euro drept prejudiciu material produs bugetului Comunei Zăbrani, deși nu rezultă din probele administrate că acest prejudiciu este, pe de o parte, cert, iar pe de altă parte, că inculpatul ar fi vinovat pentru producerea acestui prejudiciu. A arătat că existența vreunui prejudiciu produs de inculpat nu are caracter cert, având în vedere că nu s-a efectuat nicio expertiză judiciară în cauză, această probă propusă de către inculpat fiind respinsă pe parcursul procesului penal. Nu în ultimul rând, faptul că nu există prejudiciu produs de inculpatul A. rezultă și din poziția pe care Comuna Zăbrani a avut-o pe durata întregului proces penal, având în vedere că nu a considerat că a fost prejudiciată în vreun fel, lăsând instanțele de judecată să stabilească dacă a existat vreun prejudiciu, care este cuantumul acestuia și persoana/persoanele responsabile să îl achite.

În concluzie, în temeiul art. 441 din C. proc. pen., a solicitat suspendarea executării Deciziei nr. 142/A/28.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în Dosarul nr. x/2015, măsură ce solicită a fi dispusă de instanța care admite în principiu cererea de recurs în casație și în subsidiar de completul care judecă recursul în casație. În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) din C. proc. pen. rap. la art. 448 alin. (3), art. 449 C. proc. pen. și cu referire la art. 438 alin. (1) pct. 7 din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea hotărârii atacate și a hotărârii instanței de fond și achitarea în temeiul art. 16 alin. (1) lit. b) din C. proc. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. de art. 367 alin. (1) C. pen., abuz în serviciu, prev, de art. 297 alin. (1) C. pen. raportat la art. 132 din Legea nr. 78/2000, și spălare de bani, prev. de art. 29 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 656/2000. În temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 din C. proc. pen. rap. la art. 448 alin. (2) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație și înlăturarea aspectelor de nelegalitate existente în ceea ce privește latura civilă a procesului penal, soluționat prin Decizia nr. 142/A/28.01.2021, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, întrucât s-a dispus obligarea inculpatului la plata unui prejudiciu ce nu are drept temei săvârșirea vreunei infracțiuni, faptele sale nefiind prevăzute de legea penală, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii civile. În subsidiar, în temeiul art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. b) și alin. (2) din C. proc. pen., a solicitat admiterea recursului în casație, casarea deciziei atacate și rejudecarea cauzei de către instanța de apel.

Prin cererea de recurs în casație, inculpatul D. a solicitat admiterea în principiu a recursului și, ulterior, instanța să pronunțe o hotărâre prin care să se dispună admiterea recursului în casație, casarea deciziei mai sus menționată și achitarea sa în ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 367 alin. (1) și alin. (2) din C. pen., de constituire a unui grup infracțional organizat, și infracțiunea prevăzută de art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, apreciind că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale, fiind condamnat pentru fapte ce nu sunt prevăzute de legea penală. A menționat că aceste hotărâri sunt pronunțate în faza rejudecării cauzei după desființarea, în calea de atac a apelului, a Sentinței penale nr. 269 din 21.06.2018, pronunțată de către Tribunalul Arad în Dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Timișoara, în considerentele deciziei de desființare, criticând hotărârea primei instanțe deoarece aceasta nu era motivată corespunzător, fiind ignorate dispozițiile art. 403 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen., potrivit cărora instanța de judecata avea obligația sa motiveze soluția cu privire la latura penală, prin analiza probelor care au servit ca temei pentru soluționarea laturii penale a cauzei și a celor care au fost înlăturate.

A susținut nelegalitatea hotărârii, raportat la infracțiunea de constituire a unui grup infracțional organizat, arătând că dispozițiile art. 367 alin. (1) din C. pen. prevăd că "(1) Inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.", iar dispozițiile alin. (6) al aceluiași articol statuează că, "Prin grup infracțional organizat se înțelege grupul structurat, format din trei sau mai multe persoane, constituit pentru o anumită perioadă de timp și pentru a acționa în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni."

Din coroborarea celor doua alineate de mai sus, a arătat că rezultă faptul că grupul infracțional organizat trebuie sa fie format ab initio din cel puțin 3 persoane. În sarcina sa, s-a reținut săvârșirea acestei infracțiuni în modalitatea " aderării". Dar, comiterea infracțiunii în aceasta modalitate are ca situație premisă existența unui grup infracțional, la care cea de-a patra persoană și următoarele să adere. Or, din însăși starea de fapt reținută în cuprinsul considerentelor deciziei recurate de către Curtea de Apel Timișoara, rezultă faptul că așa-zisul grup infracțional organizat a fost inițiat de 2 persoane, respectiv de inculpații A. și B., ulterior la acest " grup" aderând și recurentul.

Astfel, a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectivă a infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat, fiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I din C. proc. pen., a căror incidență impune instanței de apel să dispună achitarea inculpatului, având în vedere că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare, iar când a fost pusa în mișcare nu mai poate fi exercitata dacă fapta nu este prevăzuta de legea penală.

Reținerea acestei infracțiuni în sarcina inculpatului, în condițiile în care nu există niciun grup infracțional organizat, nu poate conduce decât la concluzia că instanța de apel este co-legiuitor, întrucât prevede și alte condiții de tipicitate a faptelor penale. Însă, asumarea acestui rol de către instanțele de judecata este absolut interzis atât prin lege, cât și prin decizii ale CCR, care cu prilejul unor dezlegări pe alte teme de dezbatere, a susținut ca "Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a țării." Iar așa cum în alte cazuri legiuitorul a incriminat în mod expres coparticiparea a doua persoane la săvârșirea infracțiunilor, a considerat că dacă aceasta ar fi fost rațiunea de politică penală, ar fi incriminat și în cuprinsul art. 367 din C. pen. constituirea grupului infracțional organizat de către 2 sau mai multe persoane, fiind evident că nu acesta a fost scopul urmărit de legiuitor. Așadar, constituirea grupului presupune existența a cel puțin 3 persoane, iar prin aderare se înțelege alăturarea unei alte persoane la grupul deja constituit, respectiv 4 persoane.

A precizat că prima instanța, respectiv Tribunalul Arad, prin Sentința penală nr. 67, pronunțata în data de 09.03.2020, a dispus în mod corect achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. Astfel, prima instanța a interpretat dispozițiile art. 367 alin. (1) din C. pen. coroborate cu alin. (6) al aceluiași articol, în sensul că sub aspectul cantitativ există grup infracțional organizat dacă există cel puțin trei membri, condiție de tipicitate care nu este îndeplinită raportat la starea de fapt din prezenta cauză.

Pentru toate aceste argumente, a solicitat achitarea sa, pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat în modalitatea aderării, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de tipicitate obiectiva a faptei.

A mai susținut nelegalitatea hotărârii raportat la infracțiunea de spălare a banilor reținuta în sarcina sa și a solicitat achitarea în temeiul aceluiași motiv, respectiv fapta nu este prevăzuta de legea penală.

A arătat că art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 prevede următoarele:

"(1) Constituie infracțiunea de spălare a banilor și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani: a) schimbarea sau transferul de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri ori în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei."

A susținut că infracțiunea de spălare a banilor nu poate fi reținută în absența unei infracțiuni predicat. În prezenta cauza, a fost reținută ca infracțiune predicat fapta prevăzuta în art. 181 din Legea 78/2000 și se poate observa din cuprinsul articolului 29, al cărui conținut a fost redat mai sus, că infracțiunea de spălare a banilor trebuie să se realizeze în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a bunurilor. Având în vedere ca infracțiunea predicat constă în fraudarea intereselor Uniunii Europene, săvârșita prin depunerea unor documente inexacte, în urma cărora au fost obținute sume de bani, cu titlu de finanțare proiect, a apreciat că sumele de bani nu au o origine ilicita, acestea provenind de la Uniunea Europeană. A pre

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă