ÎCCJ, decizie (scj.ro #130135)

Infracțiunea de spălare a banilor. Elemente constitutive. Cunoașterea provenienței ilicite a bunurilor

Cuprins pe materii:

Drept penal. Partea specială. Infracțiuni prevăzute în legi speciale. Infracțiunea de spălare a banilor

Indice alfabetic:

Drept penal

-

infracțiunea de spălare a banilor

Legea nr. 656/2002,

art. 29 alin. (1) lit. a) și alin. (4)

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 89/A din 10 martie 2016

Prin sentința nr. 96 din 3 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori, între altele:

2

din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă calificată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și k) C. pen., s-a interzis inculpatului A., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a ocupa o funcție de conducere în cadrul unei persoane juridice de drept public, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul A. ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, iar în baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca acesta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Fundației B. sau Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

2

din Legea nr. 78/2000 combinat cu art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 396 alin. (10) C. proc. pen. și art. 5 alin. (1) C. pen., a fost condamnată inculpata C. la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru instigare la infracțiunea de abuz în serviciu în formă calificată.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatei, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a) și b) C. pen., s-a interzis inculpatei C., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatei exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia de notar public, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a sentinței.

În baza art. 65 alin. (1) raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) și g) C. pen., s-a interzis inculpatei D., ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice, de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat și de a exercita profesia de notar public, de la rămânerea definitivă a sentinței și până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani, stabilit conform dispozițiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligată inculpata ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probațiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probațiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunțe, în prealabil, schimbarea locuinței și orice deplasare care depășește 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informații și documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existență.

În baza art. 93 alin. (2) C. pen., s-a impus inculpatei să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către serviciul de probațiune sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate, iar în baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, s-a dispus ca aceasta să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității în cadrul Primăriei municipiului E. sau Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenția inculpatei D. asupra dispozițiilor art. 96 C. pen.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, între alții, inculpata D.

Examinând cauza atât prin prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, conform art. 417 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că apelul declarat de inculpata D. este nefondat, având în vedere în acest sens, în esență, următoarele considerente:

Neîntemeiate sunt apărările formulate în cuprinsul motivelor de apel de către inculpata D., probele administrate în cauză demonstrând că aceasta a săvârșit faptele pentru care a fost trimisă în judecată, ce îndeplinesc toate condițiile de tipicitate ale infracțiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Atât în forma anterioară modificării prin art. 111 pct. 2 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, cât și în noua reglementare, art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 incriminează fapta de schimbare sau transfer de bunuri, cunoscând că provin din săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a acestora sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârșit infracțiunea din care provin bunurile să se sustragă de la urmărire, judecată sau executarea pedepsei.

Prin acțiunea de schimbare se înțelege orice activitate prin care se realizează înlocuirea unui bun provenit din comiterea de infracțiuni cu un altul de proveniență licită, în timp ce transferul constă într-o operațiune de transmitere a drepturilor referitoare la un bun ce provine din săvârșirea unei infracțiuni către o altă persoană. Așadar, infracțiunea de spălare a banilor are un caracter corelativ derivat, presupunând preexistența unei infracțiuni predicat (premisă, principală, primară) din care sunt extrase fonduri ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile), ajungându-se la disimularea originii ilicite a acestora prin intermediul unor operațiuni complexe juridice, economice sau financiare.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002 se comite cu vinovăție sub forma intenției directe, calificată prin scopul ascunderii sau disimulării originii ilicite a bunurilor provenite din infracțiunea premisă, ceea ce înseamnă că autorul prevede rezultatul socialmente periculos al faptei sale și urmărește producerea lui prin comiterea acesteia.

În ce privește calificarea formei de vinovăție specifică infracțiunii de spălare a banilor, relevantă este sintagma folosită de legiuitor în cuprinsul normei de incriminare și care se referă la cunoașterea de către autor a faptului că bunurile provin din săvârșirea de infracțiuni, ceea ce înseamnă că reprezentarea mentală a subiectului activ cu privire la acest aspect constituie o condiție

sine qua non

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002.

Legiuitorul facilitează, însă, probarea formei de vinovăție a intenției, care este dificil de realizat în contextul complexității și specificității acestei infracțiuni, instituind o prezumție simplă în alin. (4) al art. 29 din actul normativ menționat, conform căruia „cunoașterea provenienței bunurilor sau scopul urmărit poate fi dedusă/dedus din circumstanțele faptice obiective”, dispoziție care preia, în esență, prevederile din reglementarea anterioară. Așadar, elementul subiectiv poate fi demonstrat prin orice mijloc de probă, dar, în același timp, împrejurarea că autorul infracțiunii de spălare a banilor cunoștea originea ilicită a fondurilor schimbate sau transferate poate fi stabilită, dincolo de orice dubiu rezonabil, doar pe baza prezumțiilor deduse din circumstanțele faptice ale cauzei.

Sub acest aspect, în acord cu prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că nu este necesar ca subiectul activ (când nu este el însuși autorul faptei principale) să cunoască cu exactitate natura, circumstanțele temporale, locul și calificarea în drept a infracțiunii din care provine bunul supus spălării și nici identitatea autorilor sau participanților la aceasta ori dacă răspund penal sau nu pentru infracțiunea comisă, fiind suficient ca, în momentul operațiunii de spălare a fondurilor ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile), să aibă reprezentarea că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni.

Raportând aceste considerații teoretice la speța de față, instanța de apel apreciază că, în mod corect, s-a stabilit de către judecătorul fondului că inculpata D. a cunoscut împrejurarea că terenul în suprafață de 34.121 mp - cu privire la care a autentificat actul de dezmembrare, iar, ulterior, contractele de vânzare-cumpărare a loturilor rezultate în urma acestei operațiuni - a intrat ilicit în patrimoniul solicitantei C., respectiv prin comiterea unor infracțiuni, aspect ce rezulta din toate circumstanțele faptice obiective ale cauzei.

Astfel, importantă de subliniat este împrejurarea că, astfel cum rezultă din înscrisurile atașate la dosar, notarul public a avut la dispoziție pentru întocmirea actelor menționate atât contractele de vânzare-cumpărare din 11 noiembrie 2003 și din 25 iulie 2008 care atestau transmisiunea succesivă a dreptului de proprietate asupra terenului de 300 mp de la F. către G. și de la acesta către C., însoțite de planul de amplasament și delimitare care a stat la baza intabulării respectivei suprafețe în cartea funciară, cât și declarația pe proprie răspundere autentificată la 22 noiembrie 2010, prin care cea din urmă își exprima acordul cu privire la majorarea suprafeței de la 300 mp la 34.121 mp și procesul-verbal de vecinătate pe care s-a fundamentat modificarea înscrierii în cartea funciară, documente din a căror examinare rezulta cu evidență faptul că inculpata C. nu deținea legal în proprietate decât terenul în suprafață de 300 mp, în condițiile în care declarația autentică de voință cu privire la restul suprafeței nu putea constitui un mod de dobândire a proprietății potrivit dispozițiilor Codului civil în vigoare la acel moment, aspect bine cunoscut de inculpata D., în calitatea sa de notar, specialist al dreptului. Totodată, din verificarea înscrisurilor prezentate de solicitantă, se putea observa cu ușurință, comparând documentația ce a stat la baza primei înscrieri a terenului de 300 mp în evidențele cadastrale cu mențiunile din procesul-verbal de vecinătate și din declarația autentică de voință, că, practic, C. acaparase, în mod ilegal, o suprafață de teren impresionantă aflată în concesiunea societății H., pe planul de amplasament și detaliu din anul 2008 și în actele de proprietate ale imobilului de 300 mp fiind menționată expres vecinătatea cu respectiva societate, ce nu putea avea în administrare decât terenuri din domeniul public al statului.

Or, deși inculpata C. nu a prezentat notarului public un titlu valabil de proprietate pentru terenul în suprafață de 34.121 mp, acesta a acceptat să autentifice actul de dezmembrare a respectivului imobil și, ulterior, contractele de vânzare-cumpărare a loturilor rezultate din această operațiune, având pe deplin reprezentarea faptului că terenul a intrat ilegal în patrimoniul solicitantei, chiar dacă nu a cunoscut toate împrejurările legate de modalitatea concretă în care acest lucru s-a realizat, calificarea în drept a faptelor și identitatea participanților la comiterea lor.

De altfel, în declarația sa din cursul cercetării judecătorești, C. a menționat că i-a prezentat inculpatei D. actele și i-a explicat conținutul acestora, respectiv că inițial a cumpărat teren, iar, ulterior, „a făcut extinderea suprafeței”, astfel încât, având în vedere și aspectele rezultate din conținutul documentelor depuse, apare ca evident faptul că notarul public, persoană cu solide cunoștințe juridice și o vastă experiență profesională, a realizat caracterul ilegal al operațiunii prin care solicitanta a intrat în proprietatea imobilului, cunoscând că, pe baza unei simple declarații autentice de voință prin care se exprimă acceptul pentru majorarea de peste o sută de ori a unei suprafețe de teren, declarantul nu poate dobândi în mod valabil dreptul de proprietate asupra acestuia.

În legătură cu susținerea apelantei privind imposibilitatea constatării caracterului ilicit al modificării suprafeței de teren întrucât dispozițiile incidente în materie nu instituiau, la acea dată, o limită pentru majorarea acesteia prin procedura reglementată în art. 25 alin. (1) și alin. (2) din Regulamentul privind conținutul și modul de întocmire a documentațiilor cadastrale în vederea înscrierii în cartea funciară, aprobat prin Ordinul nr. 634/2006 al Directorului general al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară, instanța de apel arată că, deși o asemenea limită nu era, într-adevăr, stabilită de prevederile regulamentare invocate, acestea nu puteau fi interpretate și aplicate decât prin coroborare cu dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 7/1996 (în vigoare la data faptelor), care prevedeau că modificarea înscrierii în cartea funciară vizează orice schimbare privitoare la aspecte tehnice, cu condiția să nu afecteze esența dreptului de proprietate care poartă asupra imobilului. Așadar, cu toate că modificarea trebuia să fie una minoră, să nu afecteze proprietățile învecinate și să nu constituie o modalitate de dobândire a unor drepturi reale în favoarea proprietarului înscris în cartea funciară, în cauză, pe calea procedurii prevăzute în art. 25 alin. (1) și alin. (2) din Regulamentul menționat, s-a ajuns la împroprietărirea inculpatei C. cu o suprafață impresionantă de teren din domeniul public al statului (al cărui drept de proprietate era opozabil față de terți fără înscrierea în cartea funciară, potrivit art. 26 alin. 2 din Legea nr. 7/1996), încălcarea flagrantă a dispozițiilor art. 33 alin. (3) din legea organică fiind evidentă și putând fi observată cu ușurință de notarul public.

De asemenea, pentru aceleași argumente anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, contrar opiniei apărării, că modificarea înscrierii în cartea funciară nu poate fi considerată o modalitate

sui generis

de dobândire a proprietății, această procedură fiind menită să corecteze anumite erori, diferențe sau neconcordanțe de natură tehnică între situația reală a imobilului și cea din actele de proprietate, astfel cum au fost înscrise în cartea funciară, fără a se putea ca, printr-o astfel de operațiune, să fie afectată esența dreptului de proprietate asupra imobilului.

Chiar dacă, potrivit art. 48 din Legea nr. 7/1996 (în forma în vigoare la data faptelor), responsabilitatea verificării îndeplinirii condițiilor de fond și de formă ale cererii de înscriere în carte funciară și ale documentelor anexate revine registratorilor din cadrul oficiilor de cadastru și publicitate imobiliară, așa cum a susținut inculpata apelantă, respectiva împrejurare nu are nicio relevanță în planul răspunderii penale a acesteia, din moment ce nu a fost trimisă în judecată pentru fapte în legătură cu modalitatea în care a fost recepționată și soluționată solicitarea inculpatei C. de înscriere în cartea funciară a modificării suprafeței de teren (fapte ce constituie obiectul acuzațiilor penale formulate împotriva altor inculpați), ci pentru faptul că, deși a avut reprezentarea caracterului ilegal al respectivei operațiuni, în lipsa unui titlu valabil de dobândire de către aceasta din urmă a proprietății terenului în suprafață de 34.121 mp, a acceptat să autentifice actul de dezmembrare a imobilului, iar, ulterior, contractele de vânzare-cumpărare prin care loturile de teren au fost transferate către alte persoane, în scopul ascunderii originii ilicite a terenului.

Referitor la presupusa incidență a cauzei de neimputabilitate prevăzută în art. 30 C. pen. în privința inculpaților trimiși în judecată pentru infracțiunea de abuz în serviciu (în forma autoratului sau instigării), datorită lipsei de claritate, precizie și predictibilitate a dispozițiilor legale și regulamentare ce se reține că au fost încălcate, împrejurare invocată, de asemenea, de apelantă în susținerea căii de atac, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că, în lipsa unei apărări formulate în acest sens de ceilalți acuzați, o asemenea critică nu poate fi examinată în apelul promovat de inculpată, dat fiind caracterul autonom al infracțiunii de spălare a banilor pentru care aceasta a fost trimisă în judecată în raport cu infracțiunea principală de abuz în serviciu. Astfel, trebuie subliniat că infracțiunea prevăzută în art. 29 din Legea nr. 656/2002 poate declanșa mecanismul tragerii la răspundere penală în mod independent, fără condiționarea existenței unei condamnări pentru infracțiunea predicat, constatarea de către organul judiciar a elementelor infracțiunii generatoare de fonduri ilicite constituind o condiție suficientă, dar, totodată, și necesară. În acest sens, este de menționat că infracțiunea de spălare a banilor poate subzista chiar dacă autorul infracțiunii primare nu este sancționat penal fie datorită faptului că nu a putut fi identificat, fie ca urmare a incidenței unei cauze justificative sau de neimputabilitate ori a unei cauze care înlătură răspunderea penală, astfel încât împrejurarea invocată de apelanta D. rămâne fără relevanță sub aspectul existenței infracțiunii ce formează obiectul acuzației penale formulate împotriva sa.

De asemenea, lipsit de importanță în privința formei de vinovăție cu care a acționat este și faptul că nu i-ar fi cunoscut și nu ar fi avut o înțelegere infracțională cu ceilalți inculpați, precum și împrejurarea că nu ar fi putut constata încălcarea de către aceștia a tuturor prevederilor legale și regulamentare reținute de acuzare, sens în care Înalta Curte de Casație și Justiție, reiterând mențiunile făcute în dezvoltările anterioare, subliniază că, pentru subzistența infracțiunii de spălare a banilor, nu este necesar ca subiectul activ să cunoască cu exactitate modalitatea concretă în care a fost săvârșită infracțiunea din care provine bunul supus spălării, încadrarea juridică a acesteia și nici identitatea autorilor sau participanților, fiind suficient ca, în momentul operațiunii de spălare a fondurilor ilicite (bani sau bunuri mobile ori imobile), să aibă reprezentarea că acestea provin din săvârșirea de infracțiuni, condiție ce este îndeplinită în cauză.

Ca urmare, având în vedere toate aspectele anterior expuse, instanța de apel apreciază că, în mod întemeiat, judecătorul fondului a constatat, pe baza circumstanțelor faptice obiective ale cauzei, că inculpata D. a cunoscut faptul că C. a obținut imobilul supus tranzacționării prin comiterea de infracțiuni și, deși a avut reprezentarea caracterului ilegal al respectivei operațiuni, în lipsa unui titlu valabil de dobândire de către aceasta din urmă a proprietății terenului în suprafață de 34.121 mp, a acceptat să autentifice actul de dezmembrare a imobilului, iar, ulterior, contractele de vânzare-cumpărare prin care loturile de teren au fost transferate către alte persoane, în scopul ascunderii originii ilicite a terenului, acționând, așadar, cu vinovăție sub forma intenției directe.

De asemenea, contrar susținerilor apelantei, Înalta Curte de Casație și Justiție reține că acțiunile acesteia, comise în împrejurările arătate, se circumscriu elementului material al laturii obiective a infracțiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, prin redactarea și autentificarea, la solicitarea inculpatei C., a actului din 27 iunie 2011 de dezmembrare a terenului în suprafață de 34.121 mp, iar, ulterior, în aceeași zi, a trei contracte de vânzare-cumpărare, ce au avut ca obiect înstrăinarea de către cea din urmă a loturilor de 3.500 mp, 5.126 mp și 5.098 mp de teren către martorii I., J. și, respectiv, K., inculpata D. creând o aparență de legalitate întregii operațiuni juridice, sens în care a făcut posibil ca, în cărțile funciare nou deschise după dezmembrare, să nu se mai menționeze ca mod de dobândire a proprietății de către C. modificarea suprafeței terenului în baza declarației autentice de voință pe proprie răspundere și a procesului-verbal de vecinătate (care ar fi putut atrage atenția asupra ilegalităților comise), ci să se indice doar actul de dezmembrare și contractele de vânzare-cumpărare.

Astfel, se observă că, prin încheierea din 28 iunie 2011, oficiul de cadastru și publicitate imobiliară a admis cererea de înscriere a operațiunii de dezmembrare, sistând cartea funciară - în care era înscrisă, ca modalitate de constituire în favoarea inculpatei C. a dreptului de proprietate asupra terenului de 34.121 mp, modificarea suprafeței de la 300 mp în temeiul actului notarial din 22 noiembrie 2010 și a procesului-verbal de vecinătate, cu adresa din 19 august 2010 a societății H. - și deschizând cărți funciare noi pentru fiecare imobil rezultat din dezmembrare.

Totodată, prin trei încheieri din 29 iunie 2011, aceeași instituție a dispus intabularea dreptului de proprietate cu titlu de cumpărare în favoarea martorilor I., J. și K. în cărțile funciare nou create, în care, la Partea a II-a referitoare la înscrierile privind dreptul de proprietate (Foaia de proprietate), nu a mai fost consemnată mențiunea majorării suprafeței terenului în baza documentelor anterior arătate, ci au fost înscrise actul de dezmembrare din 27 iunie 2011 emis de D., actul administrativ din 7 iunie 2011 al oficiului de cadastru și publicitate imobiliară (prin care s-a dispus notarea recepției propunerii de dezmembrare a imobilului) și contractele de vânzare-cumpărare autentificate de inculpată, terenurile fiind, astfel, introduse în circuitul civil cu aparența dobândirii licite prin respectivele conveniții de înstrăinare încheiate în formă autentică. În acest mod, prin autentificarea actului de dezmembrare și a contractelor de vânzare-cumpărare subsecvente, s-a realizat de către apelantă activitatea de schimbare și transfer a bunului imobil dobândit de C. prin săvârșirea de infracțiuni, în scopul ascunderii originii sale ilicite, prin mascarea modalității ilegale în care s-a constituit dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 34.121 mp în favoarea acesteia. Astfel, ulterior celor două operațiuni juridice, loturile de teren rezultate în urma dezmembrării au putut fi tranzacționate fără a se mai face vreo mențiune cu privire la actele ilicite inițiale, astfel cum se observă din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare din 28 noiembrie 2012 încheiat de I. și J. cu societatea L., în care este indicat ca mod de dobândire a proprietății de către vânzători doar contractul din 27 iunie 2011 încheiat cu C. și autentificat de inculpata D.

În ceea ce privește faptul că în conținutul celor trei convenții de înstrăinare a loturilor de teren dezmembrate, în secțiunea referitoare la modul de dobândire a dreptului de proprietate de către vânzătoare, au fost indicate contractul de vânzare-cumpărare autentificat de M., declarația autentică de voință și procesul-verbal de vecinătate, aspect invocat de apelantă pentru a demonstra transparența cu care a acționat și a obține, astfel, exonerarea sa de răspundere penală, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază, în acord cu prima instanță, că această împrejurare nu este de natură să atragă neîntrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor, din moment ce, prin autentificarea respectivelor contracte, cunoscând că terenul tranzacționat a fost dobândit de C. prin săvârșirea de infracțiuni, inculpata D. a modificat, practic, situația juridică a acestuia prin crearea unei aparențe de legalitate, făcând posibil ca, în cărțile funciare nou înființate, să nu mai fie menționate operațiunile ilicite anterioare, ci, așa cum s-a arătat, actul administrativ din 7 iunie 2011 al oficiului de cadastru și publicitate imobiliară, actul de dezmembrare din 27 iunie 2011 și contractele în cauză autentificate de D. În plus, așa cum rezultă din cuprinsul actelor întocmite, mențiunile inserate de notarul public sunt unele eliptice, nefiind precizat faptul că, prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat de M., a fost dobândită doar suprafața de 300 mp, iar, pentru restul de aproximativ 3 hectare, dreptul de proprietate s-a constituit în baza declarației autentice pe proprie răspundere și a procesului-verbal de vecinătate, aspecte esențiale pentru formarea acordului de voință al părților contractante, care nu au fost aduse, însă, de notarul public la cunoștința acestora nici verbal și nici prin prezentarea respectivelor documente, astfel cum rezultă din declarațiile martorului J. și a inculpatei C., care au confirmat că inculpata D. nu a pus la dispoziția cumpărătorilor actele de proprietate și nu le-a explicat că vânzătoarea nu deține terenul în baza unui titlu legal de proprietate, perfectarea convențiilor făcându-se pe răspunderea lor. Or, toate aceste aspecte demonstrează că apelanta a acționat în scopul ascunderii naturii infracționale a proprietății imobilului, prin mascarea situației sale juridice reale.

Pe de altă parte, contrar afirmațiilor acuzatei, Înalta Curte de Casație și Justiție arată că depunerea, la dosar, de către inculpata C. a extrasului de carte funciară, a cadastrului pentru dezmembrare vizat de oficiul de cadastru și publicitate imobiliară, a certificatului fiscal și a celui de urbanism, precum și a declarației autentice de voință și a procesului-verbal de vecinătate nu instituia în sarcina notarului public obligația de autentificare a actului de dezmembrare și a contractelor de vânzare-cumpărare, atâta timp cât solicitanta nu prezentase un titlu valabil de proprietate pentru terenul în suprafață de 34.121 mp, declarația autentică neavând o asemenea semnificație în accepțiunea Codului civil în vigoare la acea dată. Ca urmare, având în vedere că actele a căror întocmire și autentificare se dorea de către părți erau contrare legii (referindu-se la un imobil inalienabil, ce făcea parte din domeniul public al statului), inculpata D. avea la dispoziție procedura instituită de art. 51 alin. (1) din Legea nr. 36/1995 (în forma în vigoare la acea dată), ce consta în atragerea atenției solicitanților asupra caracterului nelegal al operațiunilor și refuzarea îndeplinirii respectivelor acte notariale, procedură pe care, însă, nu a înțeles să o urmeze.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată de prima instanță faptei pentru care apelanta a fost trimisă în judecată, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aceasta a fost în mod corect circumscrisă autoratului, iar nu complicității la infracțiunea de spălare a banilor, inculpata D., în calitatea sa de notar public, fiind cea care a întocmit și autentificat actul de dezmembrare a terenului în suprafață de 34.121 mp și contractele de vânzare-cumpărare subsecvente, a căror formă solemnă era instituită de lege ca o condiție

ad validitatem

, realizând, în acest mod, operațiunea de schimbare și transfer a bunului imobil dobândit în mod ilegal de C., prin fragmentarea lui în mai multe loturi inegale și, ulterior, transmiterea dreptului de proprietate asupra acestora către alte persoane, în scopul ascunderii originii sale ilicite.

În consecință, având în vedere toate considerentele anterior expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că fapta pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei D. întrunește toate elementele constitutive ale infracțiunii de spălare a banilor prevăzută în art. 29 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 656/2002, atât sub aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective, criticile formulate de aceasta în apel și solicitarea de achitare întemeiată pe dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. a) sau lit. b) teza a II-a C. proc. pen. nefiind fondate.

Față de toate considerentele expuse în dezvoltările anterioare, care fundamentează concluzia netemeiniciei criticilor formulate de apelantă și a legalității hotărârii pronunțate de prima instanță, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 421 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpata D. împotriva sentinței nr. 96 din 3 iunie 2015 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția penală și pentru cauze cu minori.