ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 920/2022

Ședința publică din data de 14 aprilie 2022

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a Civilă la data de 17.10.2019, reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu parata B. S.A. Barcelona Sucursala București in numele asocierii B., a solicitat:

Prin sentința civilă nr. 1028 din data de 08.07.2020, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019 a fost respins al doilea capăt de cerere ca inadmisibil și al treilea capăt de cerere ca prematur formulat și a fost respinsă în rest ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. Barcelona Sucursala București in numele B..

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel reclamanta A. S.R.L., solicitând schimbarea în tot a acesteia și admiterea acțiunii, în urma rejudecării pe fond a cauzei.

Curtea de Apel București, secția a V-a Civilă prin decizia civilă nr. 1253 din 29 iunie 2021 a admis apelul formulat de apelanta reclamantă A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 1028 din data de 08.07.2020, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2019, în contradictoriu cu intimata pârâtă B. S.A. Barcelona Sucursala Bucuresti in numele B..

A anulat în parte sentința apelată și, evocând fondul pe capetele 3 și 4 ale cererii a admis în parte cererea.

A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 783.732.575 RON, reprezentând garanții, precum și la plata dobânzii legale aferente calculate de la 16.08.2019 și până la achitarea integrală.

A obligat intimata la plata către apelantă a sumei de 20.912,62 cheltuieli de judecată fond și apel.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta B. S.A. Barcelona Sucursala Bucuresti in numele B..

Recurenta-pârâtă apreciază că decizia instanței de apel este nelegală, motivele de recurs fiind subsumate dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și 8 C. proc. civ.

În susținerea motivului de recurs reprezentat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă invocă încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Recurenta susține că pronunțarea deciziei s-a realizat cu încălcarea dispozițiilor art. 9 alin. (2) și art. 22 alin. (6) C. proc. civ., având în vedere că instanța s-a pronunțat asupra întrunirii condițiilor pentru acceptarea lucrărilor fără anomalii de către pârâtă, fără a fi investită cu o astfel de cerere și a dispus restituirea parțială a garanției de bună execuție într-un cuantum mai mare decât cel cerut de reclamantă.

Detaliind prima critică, recurenta-pârâtă arată că instanța de apel nu a fost investită cu o acțiune în realizare pentru acceptarea lucrărilor.

În mod corect instanța de apel a reținut că cel de al doilea capăt al cererii referitor la constatarea dreptului de a obține restituirea garanțiilor este inadmisibil. Eroarea în raționamentul instanței constă în faptul că a considerat în mod greșit că în baza celui de al doilea capăt a fost investită cu o cerere în baza căreia să poată să se pronunțe și cu privire la împrejurarea acceptării lucrărilor de către Asociație fără anomalii.

Acceptarea lucrărilor nu operează de drept, fiind necesar a fi realizată de părți, în urma analizei calității, conformității și cantității lucrărilor, ori de către instanță în cazul în care ar fi fost investită cu o acțiune care să aibă ca efect fie obligarea persoanelor competente să realizeze efectiv procedura acceptării lucrărilor fără anomalii, fie în baza unei expertize de specialitate, să dea o hotărâre care să acopere această procedură și prin care să se considere că lucrările ar fi fost acceptate fără anomalii.

Sub un prin aspect se arată că instanța nu a fost investită cu o astfel de cerere, împrejurare ce a condus la faptul că prin hotărârea pronunțată în apel se încalcă în mod flagrant principiul disponibilității procesului civil.

Formularea în mod inadmisibil a unei acțiuni în constatarea exigibilității dreptului, în locul acțiunii în realizare prin care să se analizeze lucrările și condițiile în care au fost realizate, nu poate fi acoperită de instanță prin încălcarea principiului disponibilității.

Se reproșează instanței de apel faptul că a procedat la analizarea condițiilor de acceptare a lucrărilor și a creat în favoarea reclamantei cadrul pentru pronunțarea unei decizii prin care în fapt reclamanta a obținut fără a fi formulată o cerere în acest sens, eliminarea mențiunilor cu privire la deficiențele cuprinse în art. 4.4 din Procesul-verbal din 16.09.2019, așa cum solicitase cu ocazia notificării privind convocarea comisiei de recepție.

În conformitate cu art. 4.5 din Contract, ulterior finalizării lucrărilor trebuia realizată o evaluare finală, pentru a verifica totalitatea, calitatea, conformitatea lucrărilor și pentru eliberarea parțială a sumelor reținute cu titlu de garanție. În absența realizării acestei analize de către părți, singura modalitate de a suplini acordul părților este realizarea unei expertize de specialitate care să confirme sau infirme conformitatea lucrărilor.

Sub al doilea aspect, recurenta-pârâtă apreciază că instanța de apel nu era investită să pronunțe acceptarea fără anomalii a lucrărilor care să ducă la exigibilitatea parțială eliberării garanției de bună execuție, capătul de cerere privind restituirea garanțiilor fiind doar un capăt de cerere subsecvent celui de al doilea capăt de cerere care a fost respins ca inadmisibil.

Doar în măsura în care părțile ar fi realizat acceptarea fără anomalii a tuturor lucrărilor, instanța ar fi putut să analizeze cel de al doilea capăt al cererii și eventual să îl admită.

Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă apreciază că decizia se impune a fi casată, iar apelul respins, sens în care cel de al treilea capăt al cererii se impune a fi respins ca prematur în absența acțiunii în realizare, care să investească instanța cu o cerere care ar fi avut ca obiect acceptarea lucrărilor fără anomalii.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-pârâtă mai susține că instanța de apel a acordat cu titlu de garanție pentru finalizarea lucrărilor o sumă mai mare decât cea solicitată prin acțiunea introductivă.

Astfel, contrar cererii reclamantei, instanța de apel procedează la o precizare a cererii de chemare în judecată și restituie reclamantei o altă sumă față de cea solicitată, cu titlu de garanție pentru finalizarea lucrărilor.

În aceste condiții, instanța de apel acordă mai mult decât s-a cerut, încălcând principiul disponiblității.

În continuare, recurenta-pârâtă susține incidența motivului de recurs reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin încălcarea normelor de drept material și a prevederilor contractuale.

Instanța nu poate modifica sau ignora prevederile contractuale în sensul eliminării celor două condiții esențiale acceptării lucrărilor și înlocuirii acestora cu o altă condiție, respectiv achitarea facturilor emise de prestator.

Instanța de apel în mod greșit a analizat condițiile de acceptare a lucrărilor de către beneficiar, fără a da posibilitatea pârâtei să verifice calitatea lucrărilor.

În opinia recurentei-pârâte, procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/16.07.2019, care confirmă că nu s-a putut realiza recepția ca urmare a deficiențelor, document semnat de ambele părți este relevant, întrucât constată că sunt necesare verificări la lucrările realizate de reclamantă.

Recurenta-pârâtă mai susține că decizia instanței de apel contravine și prevederilor art. 4.5 din contract, potrivit cărora evaluările lunare vor fi provizorii și se vor supune lichidării finale care se va realiza la finalizarea lucrărilor de către reclamantă.

În ceea ce privește procesul-verbal din 16.07.2019, recurenta-pârâtă susține că părțile au convenit că nu se putea realiza recepția la terminarea lucrărilor la data de 16.07.2019 și au consemnat în scris acest lucru, apreciind că instanța nu putea modifica aceste aspecte, în lipsa unei expertize de specialitate care să confirme sau infirme concluziile părților.

În acest fel, instanța de apel nu a procedat la o analiză completă și corectă a mențiunilor procesului-verbal, proba acestora trebuia să fie realizată de reclamantă, iar nu de către pârâtă, iar achitarea facturilor către reclamantă nu poate fi considerată ca echivalând sau acoperind acceptare fără anomalii a lucrărilor.

Un alt aspect supus analizei instanței de recurs, se referă la pronunțarea deciziei cu încălcarea prevederilor Legii nr. 50/1991, în sensul că acceptarea fără anomalii pronunțată de instanța de apel trebuia analizată prin raportare la prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării în construcții, acceptarea având în vedere confirmarea calității și conformității lucrărilor realizate de reclamantă.

O ultimă critică adusă deciziei recurate se referă la faptul că instanța de apel a reținut independența contractului de prestări servicii față de contractul de achiziție cu încălcarea prevederilor acestuia.

În esență, se reproșează faptul că instanța de apel a nesocotit prevederile contractului care precizează expres că acesta se încheie în baza contractului de achiziție publică încheiat între Asociere și CNAIR încălcând astfel normele de drept ce consacră principiul forței obligatorii a convențiilor încheiate între părți.

Prin întâmpinarea depusă la data 03.02.2022, intimata-reclamantă A. S.R.L. a solicitat constatarea nulității cererii de recurs, iar în subsidiar respingerea acesteia ca nefondată.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează să îl respingă pentru considerentele care vor fi dezvoltate în cele ce urmează.

Înalta Curte de Casație și Justiție arată că este nefondat motivul de casare întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. derivat din încălcarea principiului disponibilității, în raport de critica privind faptul că instanța de apel nu a fost investită să pronunțe acceptarea fără anomalii a lucrărilor.

Prima critică vizează încălcarea obligației instanței de judecată de a stabili adevărul judiciar în cauză, ceea ce semnifică o încălcare a dispozițiilor art. 22 C. proc. civ. și a limitelor procesului statuate de art. 9 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-pârâtă, arată că prin modalitatea de statuare în fapt, deciziei îi lipsește calitatea esențială de a stabili adevărul, în măsura în care instanța de apel a depășit limitele investirii, prin analizarea și pronunțarea condițiilor de acceptare a lucrărilor, fără a fi formulată o cerere în acest sens, situație în care cel de al treilea capăt al cererii se impunea a fi respins ca prematur formulat.

Examenul hotărârii recurate permite instanței supreme observația că instanța de apel a subliniat, că referitor la cel de al doilea capăt al cererii de chemare în judecată, privind solicitarea de constatare a existenței dreptului la restituirea garanțiilor reținute în baza contractului este inadmisibilă, conform art. 35 C. proc. civ., în condițiile în care reclamanta a solicitat realizarea dreptului prin cel de al treilea capăt al cererii, având ca obiect restituirea garanțiilor reținute de pârâtă.

În ceea ce privește cel de al treilea capăt al cererii de chemare în judecată, instanța de apel a verificat existența dreptului la restituirea garanțiilor, prin aprecierea cu privire la îndeplinirea în cauză a condițiilor impuse de art. 6.6 din contract.

Exigibilitatea obligației de restituire a garanțiilor decurge din art. 6.6 din contract, care reglementează modalitatea de restituire a ambelor tipuri de garanții reținute din sumele achitate reclamantei.

Or, în contextul arătat, instanța de apel a lămurit deplin starea de fapt și a soluționat procesul cu respectarea rolul său activ în funcția concretă de realizare a justiției. Astfel, în mod decisiv, instanța de apel a stabilit că întrucât în cuprinsul procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/16.07.2019 se menționează explicit că nu există cantități de lucrări care nu au fost executate de reclamantă sau lucrări care nu respectă prevederile proiectului, proba eventualei neconfirmități nefiind administrată pe parcursul judecății, se impune admiterea capătului trei al cererii de chemare în judecată.

Se reține că prin această modalitate de rezolvare a cauzei, instanța de apel nu a încălcat principiul disponibilității și limitele investirii, ci a stabilit că toate lucrările executate în baza contractului au fost plătite în condițiile art. 5.3 și art. 5.4 din contract, valoarea acestora fiind stabilită în conformitate cu evaluările corespunzătoare și fără a exista observații justificative cu privire la eventuale neconformități din partea pârâtei, motiv pentru care Înalta Curte constată că se impune respingerea acestei critici.

În ceea ce privește critica privind încălcarea principiului disponibilității din perspectiva acordării cu titlu de garanție de bună execuție a unei sume nemenționată în cererea de chemare în judecată, Înalta Curte constată că și aceasta este nefondată.

Reclamanta a solicitat prin petitul 3 al acțiunii obligarea pârâtei la plata sumei de 2.225.698,8625 RON reprezentând 7.5% din valoarea facturilor achitate.

Prin decizia recurată, Curtea de Apel București a admis apelul pentru restituirea sumei de 783.732,575 RON, reprezentând 5% din valoarea facturilor achitate din care s-au scăzut sumele reținute ca și garanții și deja restituite.

Admiterea pretențiilor reclamantei în limita sumei de 783.732,575 RON, reprezentând diferența dintre suma la care reclamanta este îndreptățită să o primească și cea pe care a primit-o deja, a fost stabilită pe baza centralizatorului, fișei contului și extrasului de cont depuse de reclamantă, însă aprecierea asupra cuantumului sumei acordate de către instanța de apel, excede atribuțiilor de control judiciar de legalitate al instanței supreme.

Recurenta-pârâtă în dezvoltarea motivului de casare prevăzut de pct. 8 al alin. (1) al art. 488 C. proc. civ., a arătat, în esență, că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 1270 C. civ., modificând sau ignorând prevederile contractuale, reținând că refuzul pârâtei de a accepta lucrările executate de reclamantă este nejustificat și că absența procesului-verbal de recepție a lucrărilor executate de reclamantă nu împiedică verificarea temeiniciei capătului al treilea al cererii.

Pentru ca interpretarea clauzelor contractuale să fie conformă intenției părților la momentul contractării trebuia respectat art. 1266 C. civ.. Instanța de apel a procedat la interpretarea contractului potrivit voinței părților, reținând că garanția reținută reclamantei conform art. 6.2 și art. 6.5 din contract trebuia restituită acesteia în condițiile art. 6.6 din contract.

Din punct de vedere al încălcării legii se reține că presupune fie refuzul aplicării normei juridice, fie interpretarea greșită a legii.

Dacă interpretarea greșită a legii presupune că textul legal incident speței este susceptibil de interpretări contrarii iar, prin hotărârea atacată, instanța a dat o interpretare neconformă sensului real al textului, aplicarea greșită a legii presupune incongruența normei juridice raportată la situația de fapt reținută de către instanțele de fond și/sau de apel.

Reclamanta a învestit instanța de judecată cu o acțiune în răspundere contractuală solicitând obligarea pârâtei la plata garanției de bună execuție în temeiul unui contract de prestări servicii nr. SRV-2010/20.07/015, instanța fiind chemată să examineze modul de interpretare și aplicare a clauzelor asumate de părțile contractante pentru restituirea garanțiilor reținute de pârâtă cu începere de la data de 16.07.2019.

În sinteză, disputa litigioasă are în vedere interpretarea clauzelor prevăzute de art. 6.2 și art. 6.5 din contract, cu aplicarea art. 6.6 din contract, în sensul dacă, în baza acestor clauze, pârâta poate fi obligată la plata sumelor pretinse de reclamantă cu titlu de garanție de bună execuție, raportat la verificarea îndeplinirii în cauză a condițiilor impuse de art. 6.6 din contract.

Prin clauza de la art. 6.6 din contract, părțile au convenit că garanția constituită și după caz suma rămasă din aceasta ca urmare a aplicării parțiale a asigurării articolelor enunțate la numărul 6.5 se va restitui prestatorului în două perioade: 50% din totalul reținut se va plăti după acceptarea de către beneficiarul lucrărilor, spre satisfacția sa și fără anomalii care să afecteze lucrarea realizată de prestator, cât și după ce acesta a dovedit Asocierii plata tuturor obligațiilor rezultate din prezentul contract.

Prin clauza de la art. 13. 4 din contract s-a prevăzut că, contractul se va stinge ca urmare a încheierii sau îndeplinirii acestuia după finalizarea lucrărilor și după evaluarea ultimelor executate de la precedenta, aprobată și plătită.

Din analiza coroborată a acestor clauze contractuale, coroborat cu ansamblul contractului, Înalta Curte reține că acestea se referă la condițiile de restituire a ambelor tipuri de garanții reținute din sumele achitate reclamantei.

Ca atare, sunt nefondate criticile recurentei în sensul că prima instanță de control judiciar, cu încălcarea prevederilor art. 1266 și art. 1270 C. civ., a dispus obligarea sa la plata garanției pretinse de intimata-reclamantă, toate lucrările executate în baza contractului fiind plătite în condițiile art. 5.3 și art. 5.4 din contract, fără a exista observații justificative cu privire la eventuale neconformități din partea pârâtei.

În cuprinsul procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. x/16.07.2019 se menționează explicit că nu există cantități de lucrări care nu au fost executate de reclamantă sau lucrări care nu respectă prevederile proiectului, astfel încât în mod legal a concluzionat instanța de apel în sensul că procesul-verbal nu arată explicit care sunt lucrările pretins neexecutate de reclamantă.

Existența dreptului la restituirea garanțiilor decurge din prevederile clauzei de la art. 6.6 din contract, iar proba lucrărilor pretins neexecutate de către reclamantă, revenea pârâtei.

Ca atare, contrar celor susținute de recurenta-pârâtă, în sensul că instanța de apel a dispus restituirea garanțiilor de bună execuție la terminarea lucrărilor fără o verificare a acestora, se reține că proba eventualelor neconformități nu a fost solicitată și administrată în cursul judecății, refuzul de restituire a garanțiilor întemeindu-se pe soarta contractului de achiziție publică.

Nici susținerea recurentei-pârâte în sensul că prin pronunțarea asupra acceptării fără anomalii a lucrărilor, instanța a procedat la depășirea limitelor investirii judecătorești, o asemenea acceptare fiind posibilă doar în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții nu poate fi primită.

Acceptarea lucrărilor rezultă din faptul că toate situațiile de lucrări au fost aprobate și toate lucrările plătite. Astfel cum a reținut și instanța de fond, acceptarea operează de drept, clauzele contractuale fiind elocvente in acest sens.

Acceptarea și recepția, sunt două etape distincte și confundate de către recurentă, aceasta din urmă s-a făcut fără a se putea reproșa sau imputa reclamantei vreo lucrare neexecutată corect sau complet. Receptia a fost făcută fără obiecțiuni concrete și fără a putea fi imputat ceva reclamantei cu privire la lucrările efectuate, nota CNAIR făcând referire la neconformități raportate la alte lucrări decât cele executate de reclamantă.

Se constată că și ultima critică adusă deciziei recurate privind independența contractului de prestări servicii față de contractul de achiziție publică este nefondată.

Astfel cum corect a reținut și instanta de apel, contractul de prestări servicii încheiat intre reclamantă si recurenta-pârâtă este un contract distinct de contractul acesteia din urma cu CNAIR si nu o parte a acestui contract.

Contractul încheiat între recurenta-pârâtă si Statul Român nu este opozabil reclamantei, nefiind parte a acestuia. Nerestituirea garanțiilor către recurenta-pârâtă de către Statul Roman nu are nici o legătură cu obligația de restituire a garanțiilor către reclamantă in temeiul contractului dintre părți, cu atât mai mult cu cât recurenta avea obligația legală de a depune toate garanțiile reținute într-un cont distinct care ar fi putut fi accesat doar pentru reținerea lor finală ca si penalități sau pentru restituirea acestor garanții.

Având în vedere considerentele ce preced, în baza dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. Barcelona Sucursala București in numele B. împotriva deciziei civile nr. 1253 din 29 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., recurenta-pârâtă B. S.A. Barcelona Sucursala București in numele B. va fi obligată la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 3.500 RON (onorariu avocat), ocazionate de judecata prezentei căi de atac.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta-pârâtă B. S.A. BARCELONA SUCURSALA BUCUREȘTI în numele B. împotriva deciziei civile nr. 1253 din 29 iunie 2021 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, în contradictoriu cu intimata-reclamantă A. S.R.L.

Obligă recurenta-pârâtă B. S.A. BARCELONA SUCURSALA BUCUREȘTI în numele B. la plata sumei de 3.500 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatei-reclamante A. S.R.L.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2022.