ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 818/2022

Ședința publică din data de 6 aprilie 2022

Asupra cererii de revizuire de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 116 din 21 ianuarie 2015, pronunțată de Tribunalul Constanța, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul A. și s-a dispus excluderea pârâtului B. din cadrul S.C. C. S.R.L., urmând ca părțile sociale ale acestuia să-i revină reclamantului. Totodată, s-a respins cererea reconvențională prin care pârâtul B. a solicitat excluderea reclamantului din societate și dizolvarea acesteia. A fost admisă cererea formulată de d-na expert D., căreia i s-a majorat onorariul cuvenit la suma de 7650 RON în sarcina reclamantului, dispunându-se, totodată, obligarea pârâtului B. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 8690,30 RON.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că, din probele administrate rezultă că pârâtul, în calitate de asociat și administrator, a încheiat acte și operațiuni care au avut ca scop sustragerea unor bunuri din patrimoniul societății prin vânzarea acestora către persoane cunoscute, precum și deturnarea unor fonduri ale societății, fie prin achiziționarea unor terenuri de la rude la prețuri cu mult mai mari decât cele înstrăinate sau plata unor servicii pentru care nu există contracte sau documente justificative ale serviciilor prestate. De asemenea, pârâtul a retras din patrimoniul societății, fără documente justificative, suma de 247.400 RON.

Deși cei doi asociați - administratori cu puteri depline și-au împărțit, în fapt, atribuțiile, s-au reținut dispozițiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 conform cărora pârâtul nu era îndreptățit să efectueze orice operațiune în lipsa acordului expres al celuilalt administrator.

Totodată, instanța a reținut incidența art. 79 și art. 81 din Legea nr. 31/1990, constatând că pârâtul a încheiat acte în care avea interese contrare societății, fără înștiințarea celuilalt administrator, cât și prin retragerea unor sume importante de bani din societate, fără vreo justificare.

Prin urmare, excluderea pârâtului din societate s-a dispus în temeiul art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, făcându-se și aplicarea art. 223 alin. (3) cu privire la părțile sociale.

În considerentele soluției de respingere a cererii reconvenționale, prima instanță a reținut că faptele imputate reclamantului s-au produs după apariția stării conflictuale dintre părți și după declanșarea litigiului și, în aceste condiții, reacțiile reclamantului nu pot fi apreciate ca fiind ostile societății.

Reținând caracterul subsidiar al cererii de dizolvare a societății, precum și soluția de excludere a pârâtului, instanța a apreciat că nu se mai impune analiza acesteia.

Cererea expertului a fost admisă în considerarea art. 213 alin. (2) C. proc. civ., iar cea cu privire la cheltuielile de judecată, în baza art. 274 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 2 din 11 ianuarie 2016 a Curții de Apel Constanța, apelul declarat de pârâtul B. împotriva sentinței primei instanțe a fost respins ca nefondat.

În motivarea deciziei au fost reținute aceleași aspecte de fapt și de drept care au format convingerea primei instanțe cu privire la faptele imputate pârâtului și care au condus la concluzia îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990 pentru excluderea sa din societate, arătându-se, în plus, că noțiunea de fraudă în dauna societății presupune prejudicierea conștientă, intenționată de către administrator a intereselor societății, prin acte juridice de natură a micșora substanțial patrimoniul acesteia, cu consecințe directe asupra lui affectio societatis.

De asemenea, în legătură cu acțiunea reconvențională s-a reținut că, în mod corect a fost respinsă, nefiind făcută dovada că, prin acțiunile sale, reclamantul are vreo culpă care să atragă excluderea sa din societate. În plus, cererea de dizolvare are caracter subsidiar, primează interesul social reprezentat de menținerea existenței societății, în cadrul căreia conflictul dintre asociați s-a remediat prin excluderea unuia dintre aceștia.

Este de menționat că, în apel, petentul B. (senior) a formulat la 9 noiembrie 2015 cerere de intervenție în interesul apelantului-pârât B., care s-a respins în principiu, prin încheierea din 25 noiembrie 2015 a Curții de Apel Constanța.

Soluția a fost menținută prin respingerea ca inadmisibil a recursului, în baza deciziei nr. 1113 din 9 iunie 2016 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Ulterior, împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015, B. (senior) a declarat recurs solicitând admiterea cererii de intervenție.

Pârâtul B. a declarat recurs atât împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016, cât și împotriva încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, prin care s-a respins excepția nulității actelor de procedură îndeplinite de apărătorul intimaților.

Prin decizia nr. 1618 din 07 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, s-au respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 și de pârâtul B. senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

În argumentarea soluției pronunțate, Înalta Curte a reținut, în esență, că reclamantul A. și pârâtul B. au calitatea de asociați în cote egale și totodată administratori ai S.C. C. S.R.L., partajându-și atribuțiile, în sensul că reclamantul s-a angajat să asigure resursele financiare necesare desfășurării activității, în timp ce pârâtul s-a ocupat efectiv de actele și operațiunile necesare obiectului de activitate al societății. Cele două părți dețin calitatea de asociați împreună și cu alte persoane într-un grup de firme ce au ca scop construirea și exploatarea unor parcuri eoliene.

Pe parcursul timpului, relațiile dintre asociați s-au deteriorat și au apărut grave neînțelegeri urmate de declanșarea a numeroase litigii privitoare la societățile comerciale din grup, inclusiv plângeri penale.

Atât prima instanță, cât și instanța de apel au reținut că sunt îndeplinite condițiile excluderii pârâtului pe temeiul de drept invocat, și că această concluzie se fundamentează pe probatoriul administrat.

Stabilirea faptelor de natura celor ce pot conduce la excluderea asociatului administrator este atributul suveran al primei instanțe sau a instanței de apel, din perspectiva caracterului devolutiv al acestuia, cu condiția motivării hotărârii sub acest aspect.

În speță s-a reținut motivat, prin raportare la probe, că pârâtul a încheiat acte și operațiuni cu scopul sustragerii unor bunuri din patrimoniul societății, prin vânzare, fără a menționa toate contractele în contabilitate, și în lipsa unor raporturi de evaluare a bunurilor înstrăinate la prețul de achiziție, a deturnat fondurile societății prin achiziții imobiliare la prețuri mari și plata unor servicii fără existența documentelor justificative, precum și prin retragerea unor sume semnificative. S-a apreciat că, în raport cu urmările produse contrare interesului societar, aceste fapte sunt grave și au urmărit obținerea de profit, de situații avantajoase personale pentru pârât, rezultând, prin urmare, că au fost săvârșite cu intenție, contrar afirmațiilor recurentului.

Prin urmare, faptele sancționabile cu acest caz de excludere din societatea cu răspundere limitată reprezintă o deturnare a exercițiului drepturilor asociaților de la scopul lor social, o conduită care nu respectă coordonatele și rigorile interesului societar, iar asociatul vinovat de fraudă încalcă obligația de affectio societatis, adică obligația de fidelitate față de societate și față de ceilalți asociați, făcând raportul său juridic obligațional cu ceilalți asociați și cu societatea rezolubil. Astfel, încetarea raportului său societar se face prin excludere, care are natura juridică a unei sancțiuni societare.

Societatea cu răspundere limitată este o asociere intuitu personae, astfel că pierderea încrederii într-un asociat din cauza conduitei culpabile a acestuia față de societate este un motiv temeinic de excludere.

S-a mai reținut că recurentul și-a întemeiat criticile pe dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., însă astfel cum sunt dezvoltate în memoriile de recurs, criticile pun în discuție reaprecierea probelor administrate, cu scopul stabilirii unei alte situații de fapt decât cea reținută motivat de instanțele de fond.

În speță, din analiza susținerilor recurentului a rezultat că, deși a fost invocat motivul de nelegalitate prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticile aduse deciziei din apel prezintă, într-o proporție covârșitoare, o succesiune de fapte și afirmații, reinterpretări ale probelor, referiri la situații și stări de fapt, fără a se indica expres normele de drept material sau procedural greșit aplicate sau încălcate.

Cu toate acestea, excepția nulității recursului nu a fost primită, pe motiv că aceasta poate viza cererea de recurs în întregul său și nu doar anumite critici pe care recurentul le încadrează într-un motiv sau altul de nelegalitate.

Din această perspectivă, criticile care se referă la neadministrarea probei cu o nouă expertiză în apel nu au fost reținute. Astfel, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității probelor în proces din perspectiva utilității, ca și a concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate proceda la reinterpretarea probelor administrate. În plus nu s-a invocat încălcarea unor norme procedurale care reglementează administrarea probelor și nu s-a dovedit vreo cauză de nulitate a expertizei administrate în primă instanță. Împrejurarea că expertiza nu a evidențiat toate contractele de vânzare-cumpărare și activitatea contabilă pentru perioada 2012-2014, și criticile în legătură cu aceste aspecte reprezintă o invocare a propriei culpe de către recurent, atât din perspectiva atribuțiilor de gerare asumate, cât și privind prin prisma conduitei adoptate la solicitările reclamantului de a-i fi puse la dispoziție atât lui, cât și expertului, la momentul efectuării expertizei contabile, a actelor care privesc S.C. C. S.R.L..

S-a mai reținut că recurentul a invocat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. însă niciuna dintre criticile recurentului nu se circumscriu acestui motiv de recurs, deoarece nu se referă la interpretarea greșită a vreunui act juridic dedus judecății, ci la greșita interpretare a probelor, care, așa cum s-a arătat, nu constituie motiv de casare sau modificare a deciziei.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut la pct. 7 al art. 304 C. proc. civ., s-a invocat contrarietatea considerentelor deciziei.

Astfel s-a susținut că, deși instanța de apel reține că cei doi asociați au această calitate și în alte societăți comerciale, totuși, respinge apărările și probele pârâtului-apelant referitoare la informările aduse la cunoștința reclamantului-intimat cu privire la cheltuielile și desfășurarea activității la nivel de societate și apreciază că probele administrate vizează altă societate.

Nici această critică nu a putut fi primită, întrucât, din nou se urmărește repunerea în discuție a modului în care s-a realizat interpretarea probelor.

S-a mai reținut că, în continuarea acestui motiv de recurs, recurentul revine la criticile prin care, sub pretextul aplicării greșite a prevederilor art. 222 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 31/1990, își exprimă nemulțumirile în legătură cu modul în care au fost apreciate probele și care au condus la stabilirea unor fapte eronate, sancționate greșit cu excluderea sa din societate.

În legătură cu fapta de a nu pune la dispoziția celuilalt asociat a documentelor contabile și aprecierea greșită a acesteia ca motiv de excludere, s-a reținut că această inacțiune sau omisiune a generat suspiciunile și starea de neîncredere a celuilalt asociat-administrator, constituind premisa formulării cererii de chemare în judecată, după ce opoziția pârâtului s-a manifestat în continuare, chiar și după obținerea unei hotărâri judecătorești de obligarea punerii la dispoziție a documentelor societății.

S-a criticat și omisiunea instanței de a se pronunța cu privire la repartizarea sumei ce i se cuvine asociatului exclus, din valoarea părților sociale.

Deși procedura de excludere este una judiciară, stabilirea contravalorii părților sociale ale asociatului exclus nu este, în principiu, un petit al acțiunii, astfel că evaluarea se face ulterior pronunțării hotărârii de excludere.

În speță, s-a constatat că nu a fost o omisiune a instanței. Aceasta s-a pronunțat, respingând însă ca prematură cererea, în considerarea dispozițiilor art. 226 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, reținând că asociații sunt în măsură să facă o primă evaluare a părții care i se cuvine asociatului exclus, în condițiile în care, potrivit art. 225 acesta rămâne obligat pentru operațiunile în derulare până la rămânerea definitivă a hotărârii de excludere. Soluția a fost menținută în apel, pentru aceleași considerente.

S-a reținut că nici în privința modului de soluționare a cererii reconvenționale, criticile recurentului nu privesc încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ci, se tinde la reaprecierea probelor, fapt care este incompatibil cu calea de atac a recursului, iar restul criticilor nu reprezintă decât o succesiune de fapte care, în opinia sa nu au fost avute în vedere în mod greșit și care conduc la aceeași concluzie, potrivit căreia reclamantul era cel care trebuia exclus din societate.

În ceea ce privește cererea de dizolvare a S.C. C. S.A., formulată în subsidiar de către pârât, și criticile referitoare la neadoptarea acestei soluții s-a reținut că această măsură reprezintă o soluție excepțională și se pronunță numai în situații fără ieșire în care societatea este împiedicată să funcționeze. Dacă societatea poate funcționa chiar în prezența unui conflict între asociați, iar asociatul vinovat de apariția crizei formulează o cerere de dizolvare a societății, ca răspuns la cererea de excludere formulată de celălalt asociat, cum este situația în speță, există un motiv în plus pentru ca asociatul în cauză să fie exclus, dispariția spiritului de affectio societatis fiind evidentă în acest caz.

S-a mai reținut că prin recursul declarat împotriva încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 este criticată soluția prin care s-a respins cererea de constatare a nulității actelor procedurale întocmite de reprezentanții convenționali ai reclamantului, pe motiv că aceștia sunt în conflict de interese, exercitând activități specifice pentru părți aflate în poziții procesuale opuse, în cauze conexe. Însă, existența conflictului de interese în legătură cu exercitarea profesiei de avocat poate fi supusă doar analizei consiliului baroului din care avocatul respectiv face parte și nu printr-o cerere directă în justiție, prin care se invocă nulitatea actelor de procedură.

În plan procesual, excepția care poate fi invocată, în legătură cu mandatul dat avocatului, vizează lipsa dovezii calității de reprezentant.

În ceea ce privește recursul declarat de B. (senior), acesta a fost respins ca nefondat, constatându-se că instanța a aplicat corect dispozițiile art. 49 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora intervenția este în interes propriu când cel care intervine invocă un drept al său.

Astfel, s-a reținut că natura juridică a intervenției accesorii de care se prevalează recurentul, conform art. 49 alin. (1) C. proc. civ. este de apărare. Or, B. (senior) tinde, prin cererea formulată, la valorificarea unui drept personal pe care pretinde că îl deține, în baza unor contracte de fiducie, respectiv de cesiune, asupra cotei de 25% din valoarea la capitalul social aferentă asociatului B..

Cum, potrivit art. 50 alin. (2) C. proc. civ., cererea de intervenție în interes personal se poate face numai în fața primei instanțe și înainte de închiderea dezbaterilor, recurentul a susținut nefondat că scopul cererii sale de intervenție în faza apelului nu urmărește un interes propriu.

Împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016,Top of FormBottom of Form a formulat cerere de revizuire revizuentul B., în temeiul art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ., solicitând admiterea cererii, anularea hotărârii sus-menționate și, rejudecând recursul, să se dispună admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii formulate de intimat ca nefondată.

A arătat că motivul revizuirii este decizia penală nr. 286 din 24.11.2021, pronunțată de I.C.C.J. în dosarul nr. x/2018, prin care a fost condamnată, pentru trafic de influență și spălare de bani, avocata care a introdus acțiunea de excludere față de revizuentul de azi.

În motivare, revizuentul a arătat că există înscrisuri noi si hotărâri potrivnice care încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei civile menționate.

După prezentarea situației de fapt și a istoricului litigiului dintre părți, revizuentul a susținut că cererea de revizuire este formulată în termenul de o lună de la pronunțarea hotărârii penale definitive nr. 286 din 24.11.2021 din dosarul nr. x/2018, care este motivul de revizuire din prezentul dosar.

Decizia penală definitivă din dosarul x/2018 și încheierea penala definitivă din dosarul x/2020, a susținut revizuentul, demonstrează că acesta nu a fraudat societatea și nu a cumpărat terenurile ca să o fraudeze, cum în mod nefondat se reține în decizia civilă a cărei revizuire se solicită.

Prin rechizitoriu, prin decizia penala definitivă din dosarul x/2018 și prin încheierea penală definitivă din dosarul x/2020, organul de cercetare penala, Parchetul General prin DNA-Serviclul Teritorial Constanta, precum și Curtea de Apel București, I.C.C.J. și Tribunalul Constanța, constată ca sumele de bani au fost în realitate predate avocatei E., apărătoarea convențională a intimaților, anterior introducerii acțiunii de excludere, iar celelalte sume au fost predate către Președintelui Consiliului Județean la solicitarea lui A. și F., și nu, așa cum constată decizia civilă, că ar fi fost însușite de revizuent pentru a frauda societatea.

Mai mult, reținerea potrivit căreia revizuentul și-ar fi însușit banii societății a fost deja infirmată prin decizia penală definitivă din cadrul dosarului penalx și prin încheierea penală definitivă din cadrul dosarului penal x/2018

Deciziile penale constată că A. și-a însușit banii societății și, din aceste motive, societatea nu a mai putut să își îndeplinească datoriile, în plus instanța penală din dosarul x/2018 constatând că însușirea biletelor la ordin de către A. a vătămat societatea.

Astfel, situația de fapt nu corespunde situației pretins stabilite de către instanța de recurs.

Revizuentul a arătat că CCR a statuat, prin decizia 866/2015, că cererea de revizuire este o cale de atac pentru restabilirea adevărului în cauză.

La acest moment, a susținut revizuentul, sunt mai multe adevăruri alternative, respectiv constatările organelor penale: din dosarul x/2018, care o condamnă pe avocata intimaților pentru trafic de influență și spălare de bani; din dosarul penal x/2020; din dosarul penal x/2016; din dosarul penalx; din dosarul penal x/2018 și adevărul constatat de către decizia de excludere, care pretinde contrariul față de deciziile penale.

Prin urmare, se impune, în vederea restabilirii adevărului în cauză și a situației de fapt, admiterea cererii de revizuire și rejudecarea cauzei.

Neadmiterea acestei cereri duce la existența mai multor adevăruri alternative, și anume cele constatate de instanțele penale și cele constatate de instanța civilă.

Conform art. 28 C. proc. pen.., constatările instanței penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fapta și persoana, subliniindu-se că prin decizia Curții de Apel și a I.C.C.J. din dosarul x/2018, s-a stabilit definitiv că avocata intimaților a primit suma de peste 430.000 Euro.

Sentința Tribunalului Constanța din dosarul x/2011, menținută apoi de Curtea de Apel Constanța și, ulterior, de I.C.C.J. în dosarul x/2016, în sensul ca părțile sociale ale revizuentului să fie transferate către A., fără să se țină cont că acesta deținea doar 25% din părțile sociale, este în contradicție cu propria hotărâre stabilită în încheierea de ședința din data de 25.11.2016, respectiv că excluderea revizuentului nu afectează drepturile și obligațiile, așa cum rezultă din contractul de fiducie și cel de cesiune.

Statuările instanței penale și declarația de inculpat a numitului A., precum și constatările instanței civile germane, in dosarul dosarul x, arată, toate, cum s-au întâmplat în fapt lucrurile și care este realitatea.

Instanța penală constată, în contradicție cu afirmațiile instanțelor civile din dosarul x/2016, că A. și-a însușit biletele la ordin și, din acest motiv, societatea nu a mai putut să își îndeplinească obligațiile de plată față de terți; de asemenea, nu numai că și-a însușit biletele la ordin, dar a și formulat cerere de excludere pe motiv că revizuentul ar fi cumpărat terenurile de la tatăl său, când realitatea este cea constatată de organul de urmărire penală, și nu cea constatată de instanțele civile.

Totodată, mai arată revizuentul, D.N.A. și instanța penală, constată cum au fost transferați banii, contrar afirmațiilor din dosarul civil care pretinde că acesta ar fi fraudat societatea.

Revizuentul a mai susținut că orice decizie ulterioară, pe care a obținut-o a ajuns la altă concluzie decât cea civilă, a cărei revizuire se solicită.

Se arată că decizia penala nr. 286/24.11.2021 din dosarul nr. x/2018, reprezintă act nou și, deopotrivă, decizie potrivnică ce încalcă pretinsa autoritate de lucru judecat.

Încheierea penală nr. 178/23.04.2021 din dosarul x/2020 se bazează pe un act care se afla pe rolul Parchetului înainte ca decizia de excludere să rămână definitivă și irevocabilă, adică inaintea terminării dosarului civil, dosarul penal fiind pe rol din anul 2016 - dosar x/2016

Astfel, susține revizuentul, toate argumentele instanței civile pentru care a fost exclus încep "să se evapore" prin deciziile instanțelor penale la care a fost nevoit să apeleze în lipsa unui proces echitabil în ceea ce privește aflarea adevărului.

Față de cele expuse, se impune retractarea hotărârii atacate pentru că a rămas fără suport probatoriu, neretractarea ei însemnând ca erorile judiciare a căror lămurire se urmărește să rămână definitive, ceea ce este de neconceput.

Din înscrisul nou - decizia penala nr. 286/24.11.2021 a I.C.C.J. din dosarul x/2018, rezultă fără putință de tăgadă faptul că asociatul și administratorul au avut cunoștință de activitatea prestată de către revizuent, de faptul că nu a fost plătit pentru aceste prestații și ca el și-a însușit banii, precum și faptul că afirmațiile față de instanțele civile sunt false și eroante.

Revizuentul a susținut că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., înscrisul pe care își fundamentează cererea de revizuire fiind decizia penală definitivă de condamnare a apărătoarei intimaților reclamanți (cea care a introdus acțiune de excludere după ce a primit sume considerabile de bani de la intimații reclamanți prin intermediul său, fapt ce dovedește ca nu acesta și-a însușit banii societății, asa cum instanțele de fond, apel și recurs pretind), coroborat cu înscrisul nou - încheierea penală nr. 178 pronunțată la data de 23.04.2021, în dosarul x/2020, prin care instanța clasează faptele pe motiv de prescripție, din dosarul x/2016

S-a arătat că hotărârea a cărei revizuire se solicită evocă fondul, deoarece este pronunțată de o instanță de recurs, concluzie ce rezultă și din decizia nr. 137/25.01.2018, pronunțată de ICCJ în dosarul x/2017, care are autoritate de lucru judecat, astfel că cererea sa este admisibilă.

Că este așa rezultă din chiar textul de lege (art. 322 alin. (1) C. proc. civ.), dar și din decizia Curții Constituționale nr. 866/2015.

Astfel, evocarea fondului este condiție obligatorie numai în cazul hotărârilor date de o instanță de recurs, nu în cazul hotărârilor rămase definitive în instanța de apel (cum este cazul de față) sau prin neapelare. In cazul de față, însuși dosarul de recurs a evocat fondul, deoarece au fost excepții invocate, care au fost conexate cu fondul cauzei.

Orice decizie care ar admite excepția inadmisibilității cererii de revizuire în cazul de față ar fi contrară situației de fapt, autorității de lucru judecat, deciziei Curții Constituționale nr. 866/2015 și prevederilor legale.

Documentele noi și hotărârile noi, încheierea penala nr. 178/23.04.2021, din dosarul x/2020, infirmă afirmațiile instanței de judecată civile care a pronunțat decizia a cărei revizuire se solicită și constată că documentele noi nu erau în posesia revizuentului la momentul soluționării cauzei civile.

Așadar, decizia a cărei revizuire se solicită este rezultatul unei situații care nu corespunde realității, realitatea fiind cea reținută de instanța penală care a dispus condamnarea doamnei avocat, situație care impune revizuirea deciziei pronunțate.

În ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., revizuentul apreciază că inscrisurile noi în baza cărora se impune revizuirea sunt reprezentate de hotărârea penală nr. 139/F/29.07.2020 pronunțata de Curtea de Apel București și decizia nr. 286/2021 pronunțata de Înalta Curte de Casație si Justiție.

In final, revizuentul a susținut că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate ale cererii de revizuire, respectiv: cererea de revizuire vizează o hotărâre definitivă, pronunțată de către Inalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul x/2016 - decizia civilă nr. 1618 din 07.11.2017; decizia evocă fondul, fiind pronunțată în recurs; după pronunțarea deciziei, o instanță penală a pronunțat o hotărâre definitivă prin care a constatat săvârșirea infracțiunii de spălare de bani, autorul falsului și vinovăția acestuia, constatându-se astfel legătura dintre cauza penală și prezenta acțiune prin care s-a decis excluderea sa.

La 2 februarie 2022, intimata C. S.R.L. a transmis, prin e-mail, întâmpinare, prin care a invocat, în temeiul art. 323 alin. (2) din C. proc. civ., excepția necompetenței materiale a secției a II-a Civile a Înaltei Curți, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În acest sens a susținut că, întrucât cele două hotărâri au fost pronunțate de către completuri aflate în cadrul secției civile și, respectiv, penale ale instanței supreme, competența de soluționare a cauzei aparține Completului de 5 judecători din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță superioară comună.

Totodată, a invocat și inadmisibilitatea revizuiri, câtă vreme, potrivit dispozițiilor art. 322 din C. proc. civ., pot face obiectul cererii de revizuire, hotărârile pronunțate de instanțele de recurs, doar în măsura în care acestea evoca fondul, or, în cazul de față, prin decizia nr. 1618/07.11.2017 pronunțată în dosarul nr. x/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus respingerea ca nefondate a recursurilor.

La 6 aprilie 2022, ora 9:00, revizuentul a transmis, prin e-mail, "răspuns la întâmpinare", prin care a invocat, în esență, lipsa calității de reprezentant legal a doamnei G. (pretins administrator al intimatei), lipsa calității de reprezentant convențional a apărătorului intimatei (avocat în cadrul S.C. H.), arătând că se înscrie în fals față de actele intocmite de intimată; totodată, pentru motivele expuse în cuprinsul actului procedural, a solicitat suspendarea cauzei până la soluționarea dosarului penal nr. x/2019 și dosarului civil nr. x/2019, precum și respingerea excepției necompetenței materiale și a inadmisibilității cererii de revizuire.

In conformitate cu decizia nr. 866/2015 a CCR, revizuentul a arătat că înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a art. 322 pct. 5 și 7 C. proc. civ.

Consideră că textul de lege menționat este neconstituțional, deoarece norma este imprevizibilă și neclară raportat la deciziile penale sau ordonanțele penale, fiind contrară prevederilor reglementate de art. 16, art. 20, art. 21 și art. 24 din Constituție, precum și art. 6 CEDO raportat la art. 20 din Constituție, în ceea ce privește hotărârile contradictorii ale altor instanțe de același grad sau de alte grade diferite pronunțate de instanțe naționale sau ale altor I. ale Uniunii Europene.

Art. 322 punctele 5 si 7 C. proc. civ. este neconstituțional, deoarece legiuitorul nu a avut în vedere extinderea lui asupra hotărârilor penale.

Revizuentul mai susține că art. 322 punctul 5 și 7, fiind un text limitativ, nu prevede ce se întâmplă în cazul unor decizii penale care constată contrariul față de deciziile civile.

Conform art. 28 C. proc. pen.. constatările instanțelor penale au autoritate de lucru judecat în ceea ce privește fapta și persoana, iar constatările contradictorii a situației de fapt impun retractarea hotărârii a cărei revizuire se solicită.

Or, prevederile art. 322 punctul 5 si 7 așa cum sunt formulate nu permit aplicarea sau revizuirea în baza deciziilor penale.

Drept urmare se impune sesizarea Curții Constituționale privind încălcarea drepturilor din articolele Constituției sus menționate.

Sesizarea Curții Constituționale se impune suplimentar și sub aspectul faptului că art. 322 punctele 5 si 7 C. proc. civ., ca și jurisprudența și doctrina în acest sens, nu ține cont de hotărâri penale contradictorii care constată o altă situație de fapt față de hotărârile civile.

In concluzie, se impune sesizarea Curții Constituționale privind neconstituționalitatea prevederilor art. 322 punctul 5 si 7 C. proc. civ., în ceea ce privește hotărâri definitive penale, cât și hotărâri contradictorii civile ale altor instanțe intracomunitare.

A mai susținut revizuentul că, și în cazul în care s-ar presupune că nu ar fi admisibilă cererea de revizuire în baza deciziei penale de condamnare, aceasta tot este admisibilă prin prisma înscrisului nou.

În final, revizuentul arată că și celelalte condițiile de admisibilitate ale unei cereri de sesizare a Curții Constituționale sunt îndeplinite.

Examinând cererile și excepțiile cu care a fost învestită, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte va respinge excepția lipsei calității de reprezentant legal al intimatei și excepția lipsei calității de reprezentant convențional a apărătorului intimatei, invocate de revizuentul B., ca neîntemeiate, potrivit considerentelor ce succed:

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată, din coroborarea art. 209 alin. (1) și (2) C. civ. și art. 197 din Legea nr. 31/1990, că o societate cu răspundere limitată este reprezentată în raporturile cu terții prin administratorul său numit în condiții legale prin actul constitutiv sau de adunarea generală.

Sub aspect procesual, în reglementarea C. proc. civ. de la 1865, sub imperiul căruia a fost pronunțată decizia a cărei revizuire se solicită, potrivit art. 67 alin. (1) C. proc. civ. părțile pot să exercite drepturile procedurale personal sau prin reprezentant, iar conform art. 68 alin. (1) C. proc. civ., procura pentru exercițiul dreptului de chemare în judecată sau de reprezentare în judecată trebuie făcută prin înscris sub semnătură legalizată; în cazul când procura este dată unui avocat, semnătura va fi certificată potrivit legii avocaților.

Totodată, potrivit art. 126 alin. (1) din Statutul profesiei de avocat, contractul de asistență juridică prevede, în mod expres, întinderea puterilor pe care clientul le conferă avocatului. În baza acestuia, avocatul se legitimează față de terți prin împuternicirea avocațială întocmită.

Înalta Curte reține că, în speță, intimata C. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, atașând împuternicirea avocațială având inserate mențiunile impuse de Anexa II la Statutul profesiei de avocat.

Având în vedere că, potrivit evidențelor Oficiului Registrului Comerțului, doamna G. are calitatea de reprezentant legal al societății C. S.R.L., aceasta fiind astfel învestită cu puterea de a reprezenta societatea în raporturile cu terții și în justiție, ținând cont de împrejurarea că la dosar se regăsește împuternicirea avocațială prin care H. a făcut dovada calității de reprezentant al intimatei S.C. C. S.R.L., conform dispozițiilor art. 68 alin. (1) C. proc. civ. și Legii nr. 51/1995, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiate, excepția lipsei calității de reprezentant legal al intimatei și excepția lipsei calității de reprezentant convențional a apărătorului intimatei.

De asemenea, Înalta Curte va respinge cererea revizuentului B. privind înscrierea în fals, ca inadmisibilă, reținând următoarele:

În cauză, revizuentul a înțeles să se înscrie în fals cu privire la împuternicirea avocațială, prin care S.C. H. a făcut dovada calității de reprezentant convențional al intimatei, în baza Legii nr. 51/1995, precum și față de actele intocmite de intimată.

Procedura de înscriere în fals, prevăzută de legislația procesuală civilă nu se referă la înscrisuri, precum cele emise de avocat, în dovedirea calității sale, ci are în vedere înscrisuri care se opun părții care denunță înscrisul ca fals și care sunt folosite în probațiune.

Ipoteza prevăzută de lege nu se regăsește în speță, revizuentul nefiind persoana care a semnat contractul de asistență juridică în baza căruia a fost emisă împuternicirea avocațială aflată la dosarul cauzei, acesta fiind terț față de raportul juridic respectiv.

Totodată, se reține că simplele susțineri ale revizuentului cu privire la pretinse falsuri asupra documentelor de justificare a calității de reprezentant convențional, respectiv a actelor întocmite de intimată, nu sunt suficiente pentru admiterea unei astfel de cereri.

Așadar, cum situația factuală invocată în speță nu se încadrează în ipoteza prevăzută de lege, cererea revizuentului va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Referitor la cererile de suspendare a judecății până la soluționarea dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2019, formulate de revizuentul B., Înalta Curte le va respinge ca neîntemeiate, având în vedere următoarele:

Deși recurentul nu indică niciun temei de drept în baza căruia înțelege să solicite suspendarea judecății cauzei, incidente sunt dispozițiile art. 244 alin. (1) din C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 244 alin. (1) din C. proc. civ. "Instanța poate suspenda judecata: 1. când dezlegarea pricinii atârnă în tot sau în parte, de existența sau neexistența unui drept care face obiectul unei alte judecăți; 2. când s-a început urmărirea penală pentru o infracțiune care ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează să se dea".

Dispozițiile legale anterior evocate, care reglementează suspendarea facultativă a judecății, oferă judecătorului opțiunea de a aprecia asupra oportunității aplicării acestei măsuri față de împrejurările concrete ale cauzei.

Analizând motivele invocate în argumentarea cererilor de suspendare în raport de textele normative incidente, Înalta Curte reține că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile legale evocate și, în plus, apreciind asupra oportunității suspendării, având în vedere, totodată, caracterul facultativ al normelor menționate, constată că nu se impune luarea acestei măsuri, sens în care respinge ca neîntemeiate cererile formulate de revizuent.

Referitor la excepția necompetenței materiale, în ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe art. 322 pct. 7 C. proc. civ., invocată de intimata C. S.R.L., prin întâmpinare, Înalta Curte de Casație și Justiție o va respinge ca neîntemeiată, având în vedere următoarele:

Potrivit art. 323 alin. (2) C. proc. civ. "În cazul art. 322 pct. 7, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța sau instanțele care au pronunțat hotărârile potrivnice. Când cele două instanțe care au dat hotărârile potrivnice fac parte din circumscripții judecătorești deosebite, instanța mai mare în grad la care urmează să se îndrepte cererea de revizuire va fi aceea a instanței care a dat prima hotărâre".

Așadar, criteriile de identificare a instanței competente a se pronunța asupra cererii de revizuire, întemeiată pe art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., sunt exprimate neechivoc în cuprinsul art. 323 alin. (2) teza I din C. proc. civ.

Completul de 5 judecători, indicat de intimată ca fiind instanța competentă, nu are nici atributul și nici caracterul conferit instanței mai mari în grad, în sensul prevăzut de legea procesual civilă cu referire la normele cuprinse în art. 322 pct. 7 din C. proc. civ.

Nicio reglementare legală în materie civilă nu prevede o ierarhie între secțiile civile, respectiv secția penală și celelalte formațiuni de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, din prevederile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 și art. 19 alin. (2

1

) din aceeași lege, rezultând faptul că, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 7 din C. proc. civ., completul de 5 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este instanța mai mare în grad față de secțiile acestei instanțe.

Legiuitorul a reglementat expres competența completului de 5 judecători în materie civilă/penală al Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că acestei formațiuni de judecată nu îi poate fi atribuită o competență extinsă pe cale de interpretare în alte situații decât cele expres și limitativ prevăzute de lege.

Cum hotărârile considerate potrivnice sunt pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție și cum în sistemul de organizare judiciară nu există o instanță mai mare în grad celor care au pronunțat hotărârile judecătorești potrivnice, excepția necompetenței materiale, invocate de intimată, va fi respinsă.

Trecând la examinarea admisibilității cererii de revizuire, în conformitate cu dispozițiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ. din 1865, Înalta Curte reține următoarele considerente:

Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, astfel că exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile prevăzute în mod expres de lege.

Prin urmare, în cadrul acestei căi de retractare se analizează prioritar condițiile de admisibilitate, cadru în care nu se repun în discuție și nu se cercetează chestiuni ce țin de fondul cauzei, ci se verifică aspecte procedurale vizând îndeplinirea condițiilor de admisibilitate.

Art. 322 C. proc. civ. prevede că pot fi atacate cu revizuire hotărârile rămase definitive în apel sau prin neapelare, precum și hotărârile date de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul, pentru motivele prevăzute expres și limitativ la pct. 1 - pct. 10 din același articol.

Textul de lege anterior evocat stabilește condițiile de admisibilitate ale revizuirii, indicând hotărârile care pot face obiectul acestei căi extraordinare de atac.

În privința hotărârilor date de o instanță de recurs este instituită condiția de admisibilitate a evocării fondului, care presupune aplicarea altor dispoziții legale la situația de fapt reținută în cauză și darea unei dezlegări diferite raportului juridic dedus judecății.

Motivele de revizuire invocate de revizuent în susținerea cererii vizează dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ.

Conform acestor prevederi, revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere:"dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere" (pct. 5 C. proc. civ.), respectiv:

"dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate" (pct. 7 C. proc. civ.).

De asemenea, potrivit dispozițiilor art. 327 alin. (1) din C. proc. civ., dacă instanța încuviințează cererea de revizuire, în cazul hotărârilor definitive potrivnice, ea va anula cea din urmă hotărâre.

În sistemul dreptului procesual civil, căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești sunt guvernate de principiul legalității, regulă cu valoare de ordin constituțional, care semnifică faptul că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta.

Pornind de la aceste considerații, instanța supremă constată că prin decizia nr. 1618 din 7 noiembrie 2017, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, ce face obiectul cererii de revizuire, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de pârâtul B. împotriva deciziei civile nr. 2 din 11 ianuarie 2016 și a încheierii de ședință din 7 octombrie 2015 și de pârâtul B. senior împotriva încheierii de ședință din 25 noiembrie 2015 pronunțate de Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Cât privește motivul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc. civ., fiind atacată cu revizuire o hotărâre de respingere ca nefondat a unui recurs Înalta Curte constată că hotărârea dată în recurs nu îndeplinește cerința de admisibilitate a evocării fondului, impusă de dispozițiile art. 322 C. proc. civ. din 1865.

Or, recunoașterea unei căi extraordinare de atac în alte situații și pentru alte motive decât cele prevăzute de legea procesual civilă ar constitui o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului exercitării cu bună-credință a drepturilor procesuale, motiv pentru care apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Chiar dacă revizuentul a invocat referitor la condiția evocării fondului autoritatea de lucru judecat a unor decizii irevocabile, instanța supremă reține că jurisprudența din România, nu este izvor de drept și, ca atare, nu obligă instanțele decât în măsura în care hotărârile sunt pronunțate în cadrul mecanismului de unificare a practicii judiciare, reprezentat de recursul în interesul legii, remediu al practicii neunitare a instanțelor. Prin urmare, invocarea autorității de lucru judecat nu poate fi primită.

Cât privește motivul de revizuire întemeiat pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă atunci când hotărârea a cărei anulare se solicită a nesocotit puterea de lucru judecat a unei alte hotărâri, ceea ce presupune ca hotărârea care se solicită a fi anulată, să fie ulterioară celei a cărei putere de lucru judecat se pretinde că o încalcă.

Rațiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării principiului autorității de lucru judecat și conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunțate cu încălcarea acestui principiu.

Se impune precizarea faptului că instanța competentă să se pronunțe asupra cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. nu exercită un control judiciar asupra legalității și temeiniciei hotărârilor contradictorii, ci verifică numai dacă ultima hotărâre a fost pronunțată cu încălcarea principiului puterii de lucru judecat, și, în caz afirmativ, procedează la anularea ultimei hotărâri pronunțate.

De altfel, unul din elementele fundamentale ale preeminenței dreptului este principiul securității raporturilor juridice, care înseamnă, între altele, că o soluție definitivă a oricărui litigiu nu trebuie rediscutată (Cauza Brumărescu contra României, paragraful 61).

În speță, potrivit petitului cererii de revizuire, revizuentul, a solicitat, invocând și dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., admiterea cererii, anularea deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016 și, rejudecând recursul, a solicitat să se dispună admiterea acestuia, cu consecința respingerii acțiunii formulate de intimat ca nefondată, motivul revizuirii fiind decizia penala nr. 286 din 24.11.2021, pronunțată de I.C.C.J. în dosarul nr. x/2018, prin care a fost condamnată, pentru trafic de influență și spălare de bani, avocata intimaților-reclamanți, care a introdus acțiunea de excludere față de revizuentul de azi.

Așadar, revizuentul înțelege să solicite anularea deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, situație în care cererea de revizuire este inadmisibilă, având în vedere că hotărârea pretins potrivnică, respectiv decizia penală nr. 286/24.11.2021, dată de I. C. civ..J, secția Penală din dosarul nr. x/2018, a fost pronunțată ulterior hotărârii a cărei revizuire se solicită, neputând fi astfel îndeplinită condiția încălcării principiului puterii de lucru judecat de către hotărârea atacată, câtă vreme decizia pretins potrivnică nici nu exista.

O cerere de revizuire, care tinde la anularea primei hotărâri, cum este situația de față, iar nu a celei de a doua, este inadmisibilă.

Prin urmare, pretinsa contrarietate de hotărâri nu se poate înlătura, în conformitate cu prevederile textului legal invocat, decât prin anularea celei de a doua hotărâri.

Pentru rațiunile înfățișate, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge cererea de revizuire întemeiată în drept pe dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., ca inadmisibilă.

Totodată, având în vedere soluția dată cererii de revizuire, Înalta Curte reține că nu poate analiza solicitarea revizuentului privind sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 5 și pct. 7 C. proc. civ., în condițiile în care aceasta este formulată în cadrul unui demers judiciar inadmisibil, iar verificarea îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 poate fi efectuată doar într-o sferă procesuală permisă de dispozițiile C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția lipsei calității de reprezentant legal al intimatei și excepția lipsei calității de reprezentant convențional a apărătorului intimatei, invocate de revizuentul B., ca neîntemeiate.

Respinge cererea revizuentului B. privind înscrierea în fals, ca inadmisibilă.

Respinge cererile de suspendare a judecății până la soluționarea dosarelor nr. x/2019 și nr. y/2019, formulate de revizuentul B., ca neîntemeiate.

Respinge ca neîntemeiată excepția necompetenței materiale invocată de intimata C. S.R.L..

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul B. împotriva deciziei nr. 1618 din 7 noiembrie 2017 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2022.