ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 669/2022

Ședința publică din data de 16 martie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă la 05.04.2018, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat-o în judecată pe pârâta COMPANIA NAȚIONALĂ POȘTA ROMÂNĂ S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 265.011,64 RON, reprezentând cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea dosarului nr. x/2013, precum și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

Prin sentința civilă nr. 3128/30.10.2019, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis în parte acțiunea și a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 60.929 RON, reprezentând cheltuieli de judecată din dosarul nr. x/2013, din care suma de 30.000 RON reprezintă onorariu de avocat redus. A respins capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată în cauză.

Împotriva acestei sentințe, atât reclamanta, cât și pârâta au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 1183/22.09.2020, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă a respins apelul pârâtei, a admis apelul reclamantei și a schimbat în parte sentința atacată, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 2.323,58 RON, parte din cheltuielile de judecată efectuate la prima instanță. A păstrat restul dispozițiilor sentinței atacate și a respins ambele cereri ale apelantelor de acordare a cheltuielilor de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii civile, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea în parte a deciziei atacate și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată în integralitatea ei.

În motivare, după prezentarea situației de fapt, recurenta a susținut că au fost aplicate în mod eronat prevederile art. 451 alin. (2) C. proc. civ., deoarece, dacă instanța de apel s-ar fi raportat la criteriile instituite de legiuitor pentru a aprecia asupra cuantumului onorariului de avocat, ar fi constatat faptul că reprezentantul convențional al recurentei a îndeplinit cele trei criterii referitoare la valoarea, complexitatea cauzei și munca desfășurată, astfel că se impunea acordarea cheltuielilor de judecată în întregime.

În continuare, a prezentat aspecte legate de cele trei criterii, arătând că valoarea patrimonială a litigiului ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2013 a fost în cuantum de 2.340.826,48 RON, că în mod greșit curtea de apel a calificat cauza ca nefiind una complexă, în contextul în care activitatea avocatului s-a desfășurat în decursul a peste 6 ani și a fost finalizată cu admiterea acțiunii.

Astfel, potrivit recurentei, prin reducerea cuantumului onorariului de avocat, societatea este prejudiciată, în condițiile în care a fost de bună-credință, iar pârâta a refuzat să își îndeplinească de bună-voie obligațiile de plată, aspect care rezultă din faptul că acțiunea i-a fost admisă.

Cea de-a doua critică se referă la încălcarea prevederilor art. 1.381 alin. (1) C. civ., conform cărora "Orice prejudiciu dă dreptul la reparație" și ale art. 1.385 alin. (1) C. civ., potrivit căruia "Prejudiciul se repară integral, dacă prin lege nu se prevede altfel".

În drept, a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

La 25.03.2021, intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepția tardivității declarării căii de atac și excepția inadmisibilității recursului, deoarece criticile din recurs vizează exclusiv onorariul de avocat, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului.

La 16.04.2021, recurenta a răspuns la întâmpinare.

Față de data înregistrării cererii pe rolul instanțelor, Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost redactat și comunicat părților.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reține următoarele:

Referitor la excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte constată că argumentele dezvoltate în susținerea acesteia impun calificarea apărării drept excepție a nulității recursului, potrivit art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția tardivității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Conform art. 485 alin. (1) C. proc. civ., termenul de recurs este de 30 de zile de la comunicarea hotărârii, iar potrivit art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., "când termenul se socotește pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlinește."

Potrivit actelor dosarului, decizia atacată a fost comunicată recurentei la 09.12.2020, iar recursul a fost declarat la 07.01.2021, cu respectarea termenului legal de 30 de zile reglementat de art. 485 alin. (1) teza I C. proc. civ., calculat potrivit art. 181 din același cod.

În aceste condiții, recursul nu a fost formulat ulterior împlinirii termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) C. proc. civ., așa încât excepția tardivității urmează să fie respinsă.

Luând în analiză excepția nulității recursului, Înalta Curte, constituită în complet de filtru, reține următoarele:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ. recursul este nul dacă motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În cauză, recurenta a indicat în mod expres motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia casarea unei hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.

Toate argumentele expuse în cadrul criticilor din recurs urmăresc însă doar o reevaluare a materialului probator și a situației de fapt; astfel, invocând interpretarea și aplicarea eronată a prevederilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., recurenta a arătat că instanța de apel în mod greșit a apreciat asupra cuantumului onorariului de avocat, în sensul reducerii acestuia, în contextul în care sunt îndeplinite cele trei criterii referitoare la valoarea, complexitatea cauzei și munca desfășurată de reprezentantul convențional. Totodată, a mai afirmat că prin reducerea cuantumului onorariului de avocat i-a fost adus un prejudiciu, în condițiile în care a fost de bună-credință în relația contractuală cu intimata care a refuzat să-și îndeplinească obligațiile de plată, sens în care a făcut trimitere la art. 1.381 alin. (1) și art. 1.385 alin. (1) C. civ., referitoare la dreptul la reparația prejudiciului.

Înalta Curte notează că aceste critici vizând cuantumul pretins disproporționat al sumei acordate recurentei cu titlu de cheltuieli de judecată ocazionate de judecarea dosarului nr. x/2013, prin reducerea onorariului de avocat, nu pot fi luate în analiză, deoarece se aduce în discuție o chestiune factuală, de eventuală netemeinice, iar nu una de nelegalitate.

Or, examinarea instanței de recurs este limitată, de însuși conținutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la critici de nelegalitate, nu și la cele de eventuală netemeinicie.

Mai mult decât atât, prin reluarea criticilor deja cenzurate de instanța de apel, recurenta tinde să obțină o nouă verificare a susținerilor sale, deși legea recunoaște doar dublul grad de jurisdicție și căile extraordinare de atac, iar nu și un al treilea grad devolutiv.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar cel reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat doar formal, nearătându-se de o manieră concretă și efectivă care sunt normele de drept material care au fost interpretate sau aplicate greșit de către instanța a cărei hotărâre se atacă.

De remarcat este și faptul că Decizia RIL nr. 3/2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, invocată de către intimată în apărare, nu-și găsește aplicabilitate în cauză în condițiile în care obiectul prezentului litigiu este reprezentat de o cerere de plată a unor cheltuieli de judecată solicitate pe cale separată, iar nu în cadrul procesului în care au fost avansate.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte, dând eficiență prevederilor art. 489 alin. (2) C. proc. civ., cu aplicarea art. 493 alin. (5) C. proc. civ., va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția tardivității recursului.

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 1183/22.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 martie 2022.