ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2763/2021

Ședința publică din data de 15 decembrie 2021

Analizând actele dosarului, constată următoarele:

Prin acțiunea arbitrală înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la 16.06.2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâta S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ S.A. solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să desființeze integral soluția dată de inginer, cuprinsă în hotărârea nr. 4704/27.10.2017, cu privire la pretinsa întârziere în depunerea rapoartelor privind evoluția execuției lucrărilor și a programului de execuție și, în consecință, să fie exonerată de la plata sumei de 532.200 RON stabilite prin adresa menționată; în subsidiar, a solicitat reducerea penalităților ce fac obiectul prezentei cauze la un cuantum apreciat rezonabil de către instanța arbitrală.

La 10.10.2018, pârâta S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ S.A. a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata către pârâtă a sumei de 523.200 RON, reprezentând penalități pentru întârzierea depunerii rapoartelor de progres și a programului de execuție.

La 05.02.2019, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. B. S.R.L., pentru eventualele cheltuieli arbitrale, cuantificate la momentul formulării cererii de garanție la suma de 18.210,72 RON.

Prin încheierea din 04.03.2019, instanța arbitrală a admis excepția de necompetență în soluționarea cererii de chemare în garanție și a declinat-o spre competență soluționare Judecătoriei Sfântu-Gheorghe.

Prin acțiunea arbitrală înregistrată pe rolul Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României la 04.10.2018 sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ S.A. și S.C. B. S.R.L., solicitând instanței ca, prin hotărârea arbitrală pe care o va pronunța, să desființeze hotărârea nr. DL 149/04.07.2018, emisă de inginer, cu privire la revendicarea antreprenorului privind prelungirea duratei de execuție (pct. 2) și cu privire la revendicarea de către beneficiar a penalităților pentru întârzierea în executarea lucrărilor și, în consecință, exonerarea reclamantei de obligația de plată a sumei de 695.048,65 RON și a penalităților calculate de la data de 01.07.2018 și până la data terminării efective a lucrărilor, stabilite de inginer; în subsidiar, a solicitat reducerea penalităților ce fac obiectul prezentei cauze la un cuantum apreciat rezonabil de către instanța arbitrală.

La 12.12.2018, în dosarul nr. x/2018, pârâta S.C. GOSPODĂRIE COMUNALĂ S.A. a formulat cerere reconvențională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 695.048,65 RON, reprezentând penalități pentru întârzierea în executarea contractului.

La 05.02.2019, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a S.C. B. S.R.L. pentru eventualele cheltuieli arbitrale, cuantificate la momentul formulării cererii de garanție la suma de 18.210,72 RON.

Prin încheierea din 04.03.2019, instanța arbitrală a admis excepția de necompetență în soluționarea cererii de chemare în garanție și a declinat-o spre competență soluționare Judecătoriei Sfântu-Gheorghe.

Prin încheierea din 15.04.2019, instanța arbitrală a conexat dosarul nr. x/2018 la dosarul nr. x/2018.

Prin sentința arbitrală nr. 9/06.02.2020, pronunțată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României a admis în parte cererile reclamantei și, pe cale de consecință:

A dispus desființarea parțială a hotărârii nr. 4704/27.10.2017 și a constatat că beneficiarul este îndreptățit la penalități de întârziere în cuantum de 3.300 RON pentru nerespectarea obligației privind depunerea rapoartelor de progres conform sub-clauzei 4.21 și de 121.000 RON pentru nerespectarea obligației de depunere a programului de execuție, conform sub-clauzei 8.3 și, în consecință, a exonerat-o pe reclamantă de la plata sumelor care depășesc cele două valori.

A dispus desființarea parțială a hotărârilor nr. 94/05.06.2018 și nr. DL 149/04.07.2018 și a constatat că beneficiarul este îndreptățit la penalități de întârziere în cuantum de 117.996,47 RON pentru nerespectarea termenului de finalizare a lucrărilor și, în consecință, a exonerat-o pe reclamantă de obligația de plată a sumelor care depășesc această valoare.

A respins în rest pretențiile reclamantei.

A admis în parte cererile reconvenționale ale pârâtei și a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a penalităților de întârziere în sumă de 3.300 RON pentru nerespectarea obligației privind depunerea rapoartelor de progres, conform sub-clauzei 4.21 și în sumă de 121.000 RON pentru nerespectarea obligației de depunere a programului de execuție, conform sub-clauzei 8.3; totodată, a obligat-o pe reclamantă la plata către pârâtă a penalităților de întârziere calculate până la data de 30.06.2017, în cuantum de 117.996,47 RON pentru nerespectarea termenului de finalizare a lucrărilor; a respins în rest pretențiile pârâtei.

Împotriva sentinței arbitrale, S.C. A. S.R.L. a declarat acțiune în anulare, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ.

La 11.05.2020, S.C. A. S.R.L. a formulat o cerere de modificare a acțiunii în anularea hotărârii arbitrale, prin care a solicitat în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare tribunalului arbitral, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., iar în subsidiar, admiterea în tot a cererilor arbitrale și respingerea cererilor reconvenționale, conform art. 613 alin. (3) lit. b) C. proc. civ.

Astfel, în suplimentarea motivelor vizând dosarul nr. x/2018, reclamanta a reiterat situația de fapt cu privire la hotărârile emise de inginer, nr. 94/05.06.2018 și nr. 149/04.07.2018, prin care a stabilit că antreprenorul nu are dreptul la prelungirea duratei de execuție până la 23.08.2018, reținând culpa pentru nefinalizarea lucrărilor până la 26.04.2017 și dreptul beneficiarului la penalități de 0,1%/zi din valoarea contractuală pentru execuția cu întârziere a lucrărilor (430 de zile), în cuantum de 695.048,65 RON.

A mai arătat că tribunalul arbitral a desființat în parte hotărârea emisă de inginer, reținând o întârziere de 73 de zile pentru care beneficiarul are dreptul la suma de 117.996,47 RON, cu titlu de penalități de întârziere, conform clauzelor de la 8.7 și 14.15 (b) din contract, coroborate cu mențiunile din anexa la ofertă.

Pornind de la aceste aspecte factuale, reclamanta a evocat art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. și a afirmat că tribunalul arbitral a încălcat prevederile imperative ale Legii nr. 72/2013.

Potrivit reclamantei, clauzele inserate la art. 8.7 și 14.15 (b) din contract, coroborate cu anexa la ofertă sunt abuzive și lovite de nulitate absolută, în raport cu art. 12 și 13 din Legea nr. 72/2013, deoarece penalitatea pentru întârzierea lucrărilor este "vădit inechitabilă", a fost impusă de către beneficiar din poziția sa dominantă în raport cu antreprenorul, iar contractul încheiat între părți este unul de adeziune, astfel că hotărârea pronunțată încalcă ordinea publică și dispoziții imperative ale legii.

În suplimentarea motivelor vizând dosarul nr. x/2018, reclamanta a arătat că prin hotărârea arbitrală, tribunalul arbitral a stabilit că beneficiarul are dreptul la plata sumei de 121.000 RON, penalități de întârziere pentru nerespectarea obligației de depunere a programului de execuție, conform Sub-clauzei 8.3, reținând o întârziere de 242 de zile cu privire la care a aplicat o penalitate de întârziere de 500 de RON/zi.

În opinia reclamantei, mențiunea din anexa la ofertă referitoare la cuantumul penalităților pentru întârzierea în transmiterea programului de execuție este, de asemenea, abuzivă și lovită de nulitate absolută, în raport cu art. 12 și 13 din Legea nr. 72/2013, având în vedre cuantumul ridicat, inexistența unui plafon, lipsa reală a unui prejudiciu adus beneficiarului și existența altor remedii contractuale.

Prin sentința civilă nr. 62/14.09.2020, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a respins ca nefondată acțiunea în anulare.

Împotriva sentinței civile, reclamanta a declarat recurs, solicitând casarea și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

În motivare, după prezentarea etapelor procesuale anterioare, recurenta a susținut că instanța nu a cercetat una dintre criticile invocate, respectiv pe cea dezvoltată cu ocazia completării acțiunii în anulare.

Astfel, a arătat că au fost încălcate prevederile art. 22 alin. (6) C. proc. civ., iar instanța a încălcat dreptul la proces echitabil și regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității. De altfel, omisiunea instanței este evidentă, în condițiile în care la pagina 13 din sentință, prima instanță enumeră criticile invocate, lipsind critica din cadrul completării la acțiune.

Totodată, a relevat că părțile au pus concluzii inclusiv asupra acestei critici, cu ocazia dezbaterilor orale, prin care s-a relevat încălcarea, de către instanța arbitrală, a prevederilor contractuale de la art. 8.7 și art. 14-15 (b) din contract coroborate cu anexa la ofertă, în raport cu dispozițiile Legii nr. 72/2013.

Prin prisma motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a evocat prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din același Cod și a susținut că prima instanță, respingându-i criticile de la pct. 1, 3, 4 și 6 din acțiunea inițială, nu a expus motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, ci doar a reținut faptul că acestea ar privi "nemulțumirea" sa față de hotărâre, fără să arate motivele pentru care a conchis astfel.

A mai susținut că fiecare dintre criticile pe care le-a invocat se încadrau în prevederile art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., fiind necesară analiza fiecăreia, nefiind simple "nemulțumiri", după cum în mod superficial și lapidar a reținut curtea de apel.

Recurenta a mai relevat că în mod greșit curtea de apel a reținut că în cadrul acțiunii în anulare nu s-au indicat prevederile imperative ale legii care au fost încălcate, în contextul în care fiecare secțiune a acțiunii se descria și menționa modul în care tribunalul arbitral a încălcat prevederi legale imperative specifice.

De altfel, curtea de apel a făcut o aplicare greșită a prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., cu referire la celelalte șase critici invocate prin acțiunea inițială, sens în care recurenta a evidențiat aspecte teoretice și jurisprudențiale.

În continuare, a redat pe larg cele șase critici dezvoltate prin acțiunea în anulare, subsumate prevederilor art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., prin care a învederat criticile expuse în fața curții de apel.

Astfel, prima critică invocată se referea la încălcarea de către instanța arbitrală a prevederilor art. 21 din H.G. nr. 273/1994 și art. 1.862 C. civ., în ce privește caracterul imperativ al acestora.

Recurenta a arătat că aceste norme legale impun beneficiarului lucrării o conduită, în sensul de a consemna în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor orice solicitări de remediere, penalizări, diminuări de valori și orice alte aspecte, mai puțin cele ascunse, sub o anumită sancțiune, respectiv cea de imposibilitate de a emite pretenții cu privire la aspecte care nu sunt consemnate în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor.

Potrivit recurentei, încheierea proceselor-verbale de recepție la terminarea lucrărilor confirmă inexistența dreptului beneficiarului la penalitățile ce fac obiectul prezentei cauze.

Sub acest aspect, recurenta a precizat că a probat în fața tribunalului arbitral existența mai multor procese-verbale de recepție la terminarea lucrărilor aferente contractului ce face obiectul prezentei cauze, în cadrul cărora nu există mențiuni consemnate cu privire la nerespectarea unor obligații de către ea sau cu privire la penalitățile solicitate de pârâtă.

Prin urmare, beneficiarul nu mai poate opune executantului aspecte ce țin de nerespectarea clauzelor contractuale în vederea obligării recurentei la plata de penalități, în acest sens fiind și jurisprudența instanței supreme.

În opinia recurentei, în lipsa consemnării pretenției de către pârâtă în procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, devine incidentă stingerea obligației corelative, în baza art. 21 din H.G. nr. 273/1994, dispoziție legală încălcată de instanța arbitrală.

De altfel, față de împrejurarea că beneficiarul nu a comunicat rezerve la momentul recepției, efectul reglementării legale impune, la recepționarea lucrării în aceste condiții, ca acesta să nu mai aibă dreptul de a invoca viciile aparente, acestea fiind stinse.

Așadar, instanța arbitrală în mod eronat a apreciat că lipsa mențiunilor din procesele-verbale nu ar avea niciun efect în ceea ce privește pretențiile care fac obiectul cauzei.

A mai susținut că, în raport cu art. 1.851 alin. (1) C. civ. și art. 1.860 alin. (1) C. civ., de la data recepției se produce un transfer de riscuri/transfer de proprietate.

În continuare, a subliniat că procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor este întocmit de comisia de recepție convocată și numită de beneficiar din care face parte, în mod obligatoriu, un reprezentant al investitorului (al pârâtei, în speță), un reprezentant al administrației publice locale pe teritoriul căreia este situată construcția și specialiști în domeniu, dintre care unul poate fi din partea Inspectoratului de Stat în Construcții.

Or, dreptul reclamantei de a solicita penalitățile ce fac obiectul prezentei cauze s-a stins prin efectul sancțiunii stabilite de norma imperativă menționată, odată cu emiterea proceselor-verbale de recepție la terminarea lucrărilor acceptate fără rezerve, nefiind conservat în conformitate cu exigențele prevederilor legale menționate anterior.

Totodată, a mai susținut că cererea reconvențională din dosarul nr. x/2018 a fost formulată la 12.12.2018, deci după data încheierii proceselor-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, respectiv 23.10.2018.

O altă critică adusă sentinței arbitrale vizează încălcarea prevederilor art. 6 C. proc. civ., recurenta susținând că sentința arbitrală este contradictorie, în măsura în care la pct. 163 din hotărâre instanța a reținut o întârziere de 27 de zile "imputabile antreprenorului" pentru perioada 16.12.2017-12.01.2017, în condițiile în care a constatat că termenul contractual era stabilit până la 26.04.2017 (a se vedea pct. 153 din sentința arbitrală).

Or, dacă perioada respectivă era în termenul contractual, nu poate fi considerată întârziere, astfel că, potrivit recurentei, a fost încălcat dreptul la un proces echitabil, contradictorialitatea hotărârii fiind un viciu grav al actului de procedură.

Recurenta a subliniat că a criticat sentința instanței arbitrale din perspectiva încălcării prevederilor din Legea nr. 72/2013, critică dezvoltată în cadrul cererii de completare a acțiunii în anularea sentinței arbitrale.

În argumentarea acestei critici, a arătat că în cadrul dosarului nr. x/2018 inginerul a emis hotărârea nr. 94/05.06.2018, prin care a stabilit că antreprenorul nu are dreptul la prelungirea duratei de execuție până la 23.08.2018, reținând culpa antreprenorului pentru nefinalizarea lucrărilor până în data de 26.04.2017, conform actului adițional nr. 2.

În acest context, inginerul a emis hotărârea nr. 149/04.07.2018, prin care a stabilit că beneficiarul are dreptul la suma de 695.048,65 RON, penalități pentru execuția cu întârziere a lucrărilor, 430 de zile (26.04.2017-30.06.2018), cu privire la care a aplicat o penalitate de 0,1% din valoarea de contract acceptată, adică 1.616,39 RON pentru fiecare zi de întârziere.

În continuare, a arătat că tribunalul arbitral a desființat hotărârea inginerului, stabilind că beneficiarul are dreptul la suma de 117.996,47 RON, reținând o întârziere de 73 de zile imputabile antreprenorului în perioada 16.12.2016-30.06.2018, conform clauzei de la art. 8.7 și 14.15 (b) din contract coroborate cu mențiunile din anexa la ofertă.

Sub acest aspect, a subliniat că tribunalul arbitral a încălcat prevederile imperative stabilite prin Legea nr. 72/2013, deoarece clauzele de la art. 8.7 și 14.15 (b) din contract coroborate cu mențiunile din anexa la ofertă sunt abuzive raportat la exigențele art. 12 și art. 13 din Legea nr. 72/2013, fiind lovite de nulitate. Prin urmare, hotărârea arbitrală trebuie desființată.

Referitor la penalitățile pentru întârzierea lucrărilor, recurenta a precizat că acestea au un nivel exagerat de ridicat în favoarea autorității contractante și că beneficiarul le-a impus din poziția sa dominantă.

În ceea ce privește soluția din dosarul nr. x/2018, recurenta a susținut că tribunalul arbitral a stabilit, printre altele, că beneficiarul are dreptul la plata sumei de 121.000 RON, reprezentând penalități de întârziere pentru nerespectarea obligației de depunere a programului de execuție, conform subclauzei de la art. 8.3, reținând o întârziere de 242 zile, 23.02.2017-23.10.2017, cu privire la care a aplicat penalitatea de 500 RON pentru fiecare zi de întârziere.

Totodată, a mai relevat că mențiunea din anexa la ofertă privind cuantumul penalității pentru întârziere în transmiterea programului de execuție, este, de asemenea, abuzivă, fiind lovită de nulitate absolută, raportat la art. 12 și art. 13 din Legea nr. 72/2013, având în vedere cuantumul deosebit de ridicat, inexistența unui plafon, lipsa reală a unui prejudiciu și existența altor remedii contractuale.

Recurenta a mai arătat că a invocat, din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., încălcarea prevederilor art. 1.170 C. civ. și art. 6 C. proc. civ., în contextul în care instanța arbitrală a omis să analizeze excepția lipsei de obiect a cererii reconvenționale formulate de beneficiar în dosarul nr. x/2018.

Sub acest aspect, a subliniat că tribunalul arbitral a omis să analizeze excepția lipsei de obiect a cererii reconvenționale formulate de beneficiar în dosarul nr. x/2018, iar admiterea acestei excepții făcea inutilă analiza celorlalte aspecte ce țin de fondul cererii aferente dosarului nr. x/2018, astfel că au fost încălcate prevederile referitoare la dreptul la un proces echitabil.

Astfel, potrivit recurentei, au fost nesocotite dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., iar acesteia i-a fost cauzată o vătămare procesuală care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea sentinței arbitrale atacate.

În cauză, potrivit recurentei, a fost recunoscut caracterul justificat și necesar al prelungirii duratei de execuție al lucrărilor ce fac obiectul contractului până în data de 01.10.2018, iar în materie de contracte FIDIC determinarea inginerului constituie un mijloc de probă, mijloc de probă ce a fost omis de către tribunalul arbitral.

De altfel, inginerul și-a menținut concluzia din adresa nr. x/25.09.2018, cu privire la caracterul justificat și necesar al prelungirii contractului până la data de 01.10.2018, chiar dacă a anulat această adresă.

Totodată, adresa inginerului nu poate modifica prevederile contractuale privind penalitățile, acestea urmând să se aplice în funcție de data considerată justificată și necesară de către inginer - 01.10.2018.

A mai arătat că pârâta nu a contestat determinările inginerului și nici nu a exprimat vreun dezacord cu privire la acestea, cu referire la adresele nr. x/25.09.2018 și y/15.10.2018.

Față de argumentele expuse, recurenta a solicitat curții de apel să constate că cererea reconvențională este lipsită de obiect.

O altă critică adusă împotriva sentinței arbitrale constă în faptul că tribunalul arbitral a încălcat prevederile art. 1.537 și 1.533 C. civ., întrucât nu a fost făcută dovada unui prejudiciu, context în care pârâta nu este îndreptățită la plata penalităților de întârziere, astfel că solicită aplicarea dispozițiilor art. 1.537 și art. 1.541 C. civ. și implicit reducerea cuantumului daunelor în considerarea oricărui prejudiciu.

În drept, a invocat în mod expres art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 și 8 C. proc. civ.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., Înalta Curte a dispus întocmirea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului; acesta a fost depus la dosar și, în urma analizării lui de către completul de filtru, a fost comunicat părților, care au fost înștiințate asupra faptului că în termen de 10 zile de la comunicare pot depune puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 20.10.2021, Înalta Curte a admis în principiu recursul, în condițiile art. 493 alin. (7) C. proc. civ.

Examinând recursul, prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente în materie, Înalta Curte reține următoarele:

Un prim motiv de casare invocat vizează omisiunea curții de apel de a analiza critica privind nelegalitatea hotărârii arbitrale din perspectiva încălcării dispozițiilor din Legea nr. 72/2013.

Astfel, recurenta a arătat că ulterior promovării acțiunii în anulare împotriva sentinței arbitrale a înregistrat la dosar la 11.05.2020 o cerere de modificare a acțiunii în anulare, în cuprinsul căreia a invocat motive suplimentare în dezvoltarea cărora a arătat că sunt lovite de nulitate absolută clauzele de la art. 8.7 și 14.15 (b) din contract, coroborate cu mențiunile din anexa de la ofertă privind cuantumul penalităților, în raport cu art. 12 și 13 din Legea nr. 72/2013.

Potrivit recurentei, critica a fost susținută și cu ocazia dezbaterilor orale, iar părțile au pus concluzii, însă curtea de apel nu a analizat-o, cu încălcarea prevederilor art. 22 alin. (6) C. proc. civ.

Deși a fost subsumat ipotezei de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., acest motiv de recurs va fi reîncadrat și analizat din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât critica deduce instanței de recurs încălcarea de către curtea de apel a obligației de motivare a hotărârii, mai precis, lipsa unei motivări adecvate apte să răspundă tuturor chestiunilor esențiale ale cauzei, ridicate în motivarea căii de atac.

Înalta Curte arată că îndeplinirea obligației de motivare a hotărârii judecătorești, în acord cu dispozițiile art. 425 C. proc. civ., presupune o analiză critică a instanței atât asupra probelor administrate, cât și asupra argumentelor și apărărilor părților care, având un caracter esențial, pot determina ori, cel puțin, influența soluția adoptată. Lipsa unei astfel de analize poate constitui o nemotivare a hotărârii, deoarece ea semnifică lipsa unei analize complete a cauzei ori cel puțin o analiză insuficientă care este de natură să afecteze necesitatea asigurării echitabilității procedurii și să răspundă imperativului aflării adevărului în cauză.

Analiza deciziei recurate relevă că argumentele aduse de recurentă în suplimentarea motivelor acțiunii în anulare, cu referire la caracterul abuziv și nulitatea absolută a clauzelor de la art. 8.7 și 14.15 (b) din contract, coroborate cu anexa de la ofertă, în raport cu art. 12 și 13 din Legea nr. 72/2013, nu au fost deloc examinate.

Astfel, hotărârea atacată nu îndeplinește exigențele impuse de dispozițiile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., având în vedere că instanța nu și-a îndeplinit în mod real și efectiv obligația de a examina cauza sub toate aspectele.

De aceea, este fondată afirmația recurentei privind neanalizarea motivelor suplimentare, ceea ce echivalează cu lipsa motivării.

Din această perspectivă, Înalta Curte apreciază că se impune casarea hotărârii și, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanței care a pronunțat hotărârea casată căreia îi revine sarcina de a analiza și de a da o dezlegare susținerilor recurentei invocate în cererea sa de modificare a acțiunii în anulare asupra motivelor suplimentare vizând nulitatea absolută a clauzelor de la art. 8.7 și 14.15 (b) din contract, coroborate cu mențiunile din anexa de la ofertă privind cuantumul penalităților, în raport cu art. 12 și 13 din Legea nr. 72/2013.

Al doilea motiv de recurs vizează nemotivarea hotărârii în ceea ce privește respingerea criticilor de la pct. 1, 3, 4 și 6 din acțiunea inițială, prin prisma căruia recurenta susține că nu au fost expuse motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază hotărârea, deoarece curtea de apel a apreciat în sensul că argumentele expuse ar privi nemulțumirea părții, însă fără a arăta motivele pentru care a conchis astfel.

Acest motiv de recurs nu este fondat.

Pornind de la motivul de anulare reglementat de art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., curtea de apel a subliniat că nu pot fi subsumate acestui motiv critici care privesc stabilirea situației de fapt, context în care a arătat că în urma analizei motivelor acțiunii în anulare de la pct. 1, 3, 4 și 6 au fost contestate aspecte de fapt care nu pot fi cenzurate și că nu au fost indicate care sunt dispozițiile imperative sau principiile de drept încălcate.

Se cuvine subliniat că desființarea unei hotărâri arbitrale este permisă numai pentru motivele prevăzute de art. 608 C. proc. civ. care vizează nelegalitatea acestei hotărâri, derivată din încălcări de ordin procedural sau dacă hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziții legale cu caracter imperativ ori dacă hotărârea s-a fondat pe dispoziții legale declarate, în anumite condiții, neconstituționale, fiind nepermis, așadar, un control jurisdicțional care să vizeze chestiuni de fond sau de netemeinicie a hotărârii arbitrale.

De aceea, motivarea acțiunii în anulare trebuie să identifice cu o anumită precizie motivele de nelegalitate pe care se întemeiază, astfel încât acestea să poate fi încadrate în motivele permise de lege.

Or, în dezvoltarea motivelor de la pct. 1, 3, 4 și 6 din acțiunea în anulare, sub aparența încălcării prevederilor art. 21 din H.G. nr. 273/1994 și ale art. 1.862 C. civ., recurenta a reluat argumentele referitoare la situația de fapt privind probarea existenței proceselor-verbale de recepție terminare lucrări, ce au fost încheiate la 23.10.2018, în cuprinsul cărora a arătat că nu au fost consemnate mențiuni sub aspectul nerespectării unor obligații ale recurentei și nici al penalităților solicitate de intimată, astfel că aceasta din urmă nu mai are dreptul de a invoca viciile aparente, fiind stinsă orice fel de pretenție.

În acest context factual, recurenta a arătat că de la data recepției se produce un transfer de riscuri sau unul de proprietate, că a fost verificată executarea lucrărilor de către o comisie din care a făcut parte și un reprezentant al intimatei, că cererea reconvențională din dosarul nr. x/2018 a fost depusă la 12.12.2018, ulterior datei încheierii proceselor-verbale.

Înalta Curte notează că aceste afirmații prezentate de recurentă drept motive de anulare din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. au fost apreciate în mod corect de către curtea de apel ca fiind antamate aspecte indisolubil legate de situația de fapt. Aceasta întrucât prin argumentația adusă în susținere recurenta a urmărit, în realitate, o reexaminare pe fond a litigiului, prin invocarea încălcării unor prevederi legale dispozitive și prin stabilirea unei alte situații de fapt.

Normele legale invocate de recurentă, respectiv art. 21 din H.G. nr. 273/1994 și ale art. 1.862 C. civ., instituie o ordine juridică în ceea ce privește sistemul calității în construcții, reglementând obligațiile care revin părților implicate în desfășurarea activității care nu pot depăși sfera unui interes privat.

Astfel, sub pretextul încălcării dispozițiilor imperative ale legii din perspectiva art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ. au fost aduse argumente ce situează analiza în sfera normelor de drept privat, aspect judicios reținut de instanța de anulare.

De aceea, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin prisma căruia recurenta a afirmat că instanța a făcut o aplicare greșită a art. 608 alin. (1) pct. h) C. proc. civ., nu poate fi reținut.

Mai mult, subsumat acestui motiv de recurs, recurenta a reprodus motivele acțiunii în anulare, a enunțat textele legale pretins încălcate și a opus în recurs probatoriul administrat.

Referitor la analiza asupra motivelor evocate în susținerea acțiunii în anulare, ce au vizat omisiunea instanței arbitrale de a analiza apărările pârâtei și excepția lipsei de obiect a cererii reconvenționale formulate în dosarul nr. x/2018, depășirea limitelor investirii instanței arbitrale în ceea ce privește perioada pentru care au fost acordate penalitățile de întârziere, precum și contradictorialitatea hotărârii arbitrale, Înalta Curte constată că recurenta nu a adus critici asupra raționamentului reținut de curtea de apel, ci doar s-a limitat la a relua argumentele prezentate în fața instanței anterioare.

Or, prezentarea din nou a argumentelor expuse în acțiunea în anulare, sunt în mod formal circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. și nu corespund exigențelor căii de atac a recursului în reglementarea sa legală, ce a fost concepută ca un mijloc procesual menit să asigure un control în legalitate asupra hotărârilor recurate.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 497 C. proc. civ., rap. la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va admite recursul și va casa sentința atacată, urmând a trimite cauza spre o nouă judecată curții de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței civile nr. 62/14.09.2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre o nouă judecată curții de apel.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 decembrie 2021.