ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2071/2022

Ședința publică din data de 19 octombrie 2022

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă la 13 octombrie 2020 pe rolul Tribunalului Gorj, secția a II-a civilă, reclamanții UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL MOTRU și CONSILIUL LOCAL MOTRU au solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la acoperirea prejudiciului produs prin ocuparea abuzivă a terenului în suprafață de 858 mp ce aparține domeniului public al Municipiului Motru, în cuantum de 437.321,97 RON, ce urmează a se actualiza până la data plății efective cu rata inflației, dobânzi și penalități.

Prin sentința nr. 77 din 22 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă în dosarul nr. x/2020, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanți și a fost obligată pârâta la plata sumei de 398.323,66 RON, prejudiciu aferent perioadei iulie 2017- august 2020.

Prin decizia nr. 729 din 23 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă, a fost respins apelul declarat de apelanta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinței nr. 77 din 22 iunie 2021, pronunțate de Tribunalul Gorj, secția a II-a civilă, ca nefondat.

Împotriva acestei decizii, pârâta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

În susținerea recursului, recurenta-pârâtă arată că, din analiza concluziilor expertului B. formulate la obiectivele stabilite de către instanță raportate la planul de amplasament întocmit de acesta ca parte grafică a raportului de expertiză se constată, contrar celor reținute de către instanța de apel în hotărârea pronunțată, că imobilul ce face obiectul cauzei deduse judecății (teren 858 mp) nu face parte din terenul în suprafață totală de 6.622 mp înscris în cartea funciară nr. x a localității Motru.

Mai susține recurenta-pârâtă că, din analiza comparativă a planului de amplasament întocmit de expert cu extrasul de carte funciară, se relevă în mod evident că terenul în suprafață de 858 mp nu este inclus în terenul înscris în cartea funciară nr. x, fiind situat la Nord de acesta.

Recurenta-pârâtă arată și că a depus la dosarul cauzei o expertiză extrajudiciară din care reiese că suprafața nu face parte din cartea funciară nr. x a Municipiului Motru, expertiză care a fost efectuată în dosarul nr. x/2019 și apreciază că cererea de suspendare formulată în cauză este întemeiată, întrucât declanșarea urmăririi penale are o înrâurire hotărâtoare asupra hotărârii ce urmează a fi pronunțată.

Mai arată recurenta-pârâtă că, instanța de apel, respingând proba cu expertiza topografică, a încălcat caracterul devolutiv al apelului.

Sub un alt aspect, recurenta-pârâtă arată că, în temeiul art. 247 C. proc. civ., înțelege să invoce excepția lipsei calității procesuale active a intimatelor-reclamante ca și excepție de fond, de ordine publică care poate fi invocată în acest moment procesual.

Raportat la starea de fapt potrivit căreia reclamanta nu face dovada dreptului de proprietate în baza extrasului de carte funciară, coroborată cu concluzia că terenul de 858 mp nu este inclus în cel înscris în cartea funciară nr. x, recurenta-pârâtă susține că, în raport de dispozițiile art. 56 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a dispozițiilor C. civ., instanța de apel avea obligația de a impune reclamantei să facă dovada dreptului de proprietate în mod valabil, această dovadă justificând însăși calitatea procesuală activă.

Mai arată recurenta-pârâtă că, raportat la momentul adoptării și perioada în care se pretinde că produce efecte hotărârea de consiliu local prin care au fost adoptate noile cuantumuri ale chiriilor și la regimul juridic al terenului reținut de către instanță (domeniu public), în considerarea și aplicarea dispozițiilor art. 866 și următoarele din noul C. civ., instanța nu putea reține în sarcina sa un debit constând în chirie pentru suprafața folosită.

În raport de prevederile art. 855 și art. 866 și următoarele din noul C. civ., recurenta-pârâtă apreciază ca fiind corecte demersurile sale către U.A.T. de a concesiona suprafața de teren în cauză, demersuri cărora însă aparatul administrației publice locale a refuzat să le dea curs, în dovedirea acestei susțineri făcând trimitere la adresele nr. x/18.09.2014 și nr. y/08.09.2018.

Recurenta-pârâtă mai arată că instanța de apel nu a analizat motivele de fapt și de drept susținute în cadrul concluziilor scrise depuse la dosar și nu a procedat la reținerea sau înlăturarea acestora de la pronunțarea soluției.

O altă critică vizează faptul că instanța de apel a nesocotit dispozițiile art. 1.165, art. 1.169, art. 1.170, art. 1.270, art. 1.271 C. civ., limitându-se la a expune conținutul dispozițiilor legale invocate.

În ceea ce privește H.C.L. nr. 11/1998, recurenta-pârâtă susține că, raportat la dispozițiile art. 1.250-1.253 C. civ., hotărârea încalcă dispozițiile legale în materia obligațiilor izvorâte între părți în temeiul contractului încheiat între acestea.

Recurenta-pârâtă reiterează concluziile depuse la instanța de apel, făcând ample trimiteri la situația de fapt și la modul de derulare a relațiilor dintre părți, susținând că reclamanții nu fac dovada dreptului de proprietate în mod valabil asupra terenului.

O ultimă critică vizează faptul că prin încheierea nr. 64/16.09.2021 s-a respins cererea de abținere, deși magistrații erau incompatibili să soluționeze cauza deoarece și-au exprimat părerea.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Intimații-reclamanți au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția nulității recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar au solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta-pârâtă nu a formulat răspuns la întâmpinare.

Analizând recursul declarat de recurenta-pârâtă sub aspectul îndeplinirii cerințelor prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., având în vedere și dispozițiile art. 499 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Potrivit dispozițiilor imperative ale art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat, aceste obligații nefiind îndeplinite de către recurenta-pârâtă.

Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ., "mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c)-e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității", art. 489 alin. (2) statuând sancțiunea nulității pentru ipoteza în care criticile invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.

Din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanțele au obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar dacă această cerință nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Simpla nemulțumire a părții cu privire la hotărârea pronunțată nu este suficientă, fiind necesar ca recursul să fie întemeiat pe cel puțin unul din motivele prevăzute expres și limitativ de lege, fiind o cale de atac de reformare prin care se realizează exclusiv controlul de legalitate a hotărârii atacate.

Înalta Curte constată că recurenta-pârâtă, în susținerea recursului, critică hotărârea pronunțată de instanța de apel prin raportare la raportul de expertiză topografică, precum și din perspectiva respingerii solicitării sale de administrare a probei cu expertiza topografică în apel.

Înalta Curte arată că, potrivit dispozițiilor art. 479 alin. (2) C. proc. civ., instanța de apel va putea dispune refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță, în cazul în care consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei, precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 478 alin. (2) C. proc. civ.

În raport de prevederile legale mai sus enunțate, reiese că instanța de apel dispune cu privire la probele pe care le consideră ca fiind necesare soluționării cauzei, astfel că prin intermediul recursului nu poate fi cenzurată aprecierea instanței cu privire la probatoriul administrat.

Instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora. Ca atare, evaluările instanței de apel care privesc concluzia degajată asupra utilității probei cu expertiza topografică țin de resortul instanței care are o marjă de apreciere privind cercetarea în fapt a cauzei.

Totodată, întrucât calea extraordinară de atac a recursului este limitată, în condițiile art. 483 alin. (3) C. proc. civ., doar la examinarea conformității hotărârii cu regulile de drept aplicabile, Înalta Curte urmează a exclude de la analiză toate aspectele relative la netemeinicia hotărârii atacate, respectiv cele care vizează aprecierea probatoriului și stabilirea situației de fapt de către instanța de apel.

Înalta Curte constată că, deși recurenta-pârâtă, prin memoriul de recurs arată că înțelege să invoce pentru prima oară, în calea extraordinară de atac, excepția lipsei calității procesuale active a intimaților-reclamanți, în realitate, această excepția a fost invocată atât în fața primei instanțe, cât și în fața instanței de apel și că nu sunt expuse argumente de nelegalitate ce vizează soluția instanței de apel cu privire la excepția invocată.

Nu există critici de nelegalitate nici în raport de dispozițiile art. 855, art. 866, art. 1.165, art. 1.169, art. 1.170, art. 1.270, art. 1.271, art. 1.250, art. 1.253 C. civ., recurenta-pârâtă limitându-se la expunerea conținutului acestor dispoziții legale, precum și la probele administrate.

Înalta Curte arată, de asemenea, că deși recurenta-pârâtă înțelege să critice hotărârea curții de apel și din perspectiva faptului că instanța nu a analizat motivele de fapt și de drept expuse în concluziile scrise, nu indică niciunul din motivele de casare reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., căruia se circumscrie această critică.

Totodată, reluarea argumentelor expuse în cererea de apel nu conțin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmațiile aceleiași părți făcute în fața instanței de apel, care și-au primit deja o rezolvare prin hotărârea atacată.

Prezentarea din nou a argumentelor expuse în cererea de apel nu răspunde exigențelor cerute de art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici care pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curți, învestite cu verificarea legalității hotărârii instanței de apel.

Totodată, critica ce vizează încheierea nr. 64 din 16 septembrie 2021, prin care a fost respinsă cererea de abținere formulată de membrii completului de judecată, nu poate constitui o critică de nelegalitate, în raport de prevederile art. 53 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora încheierea prin care s-a respins abținerea nu este supusă niciunei căi de atac.

Având în vedere cele reținute mai sus, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va anula recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 729 din 23 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 729 din 23 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Craiova, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2022.