ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1906/2022

Ședința publică din data de 5 octombrie 2022

Asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Specializat Cluj la 10.03.2020, reclamantul A. a chemat-o în judecată pe pârâta B. S.A., solicitând instanței ca, prin hotărârea ce o va pronunța, să constate caracterul abuziv al clauzelor referitoare la valoarea ratei dobânzii anuale care se face în raport cu "Rata de Bază" și "Rata de Referință", care se regăsesc la art. 2.4.1 din contractul de credit, art. 2.4.1 din actul adițional nr. x, art. 2.4.1 și 2.4.2 din actul adițional nr. x, art. 2.4 din actului adițional nr. x, art. 1.2.2 și 1.2.5 din actul adițional nr. x, art. 1.2.2 și 1.2.4 din actul adițional nr. x și art. 1.2.2 și 1.2.4 din actul adițional nr. x, la comisionul de acordare inserat la art. 2.6.1 din contract și din actele adiționale nr. x și 3, la comisionul de administrare inserat la art. 2.6.2 din contract și din actele adiționale nr. x și 3, art. 1.3.1, 1.3.2 și 1.3.2.1 din actul adițional nr. x, 5 și 6, la comisionul de rambursare anticipată inserat la art. 2.6.4 din contract și din actul adițional nr. x și 3, la dreptul băncii de a modifica dobânda variabilă în funcție de "situația împrumutatului" și de "condițiile pieței" inserat la art. 3.1.2 din contract; a mai solicitat constatarea caracterului abuziv al clauzelor de la art. 4.1 din contract, cu privire la "considerarea de către creditor a obligației garantate ca fiind exigibilă în situația în care debitorul întreprinde orice acțiune care să pună în pericol rambursarea sumelor datorate conform contractului sau existența bunurilor cu care acestea sunt garantate", a cazurilor de culpă menționate la art. 8.1 lit. (a), (b), (e) și (i), a modificării art. 2.1.1 din contract prin actul adițional nr. x, art. 2.1.3 din contract prin art. 2.1.3 al actului adițional nr. x, a modificării art. 2.4.1 din contract prin art. 2.4.1 al actului adițional nr. x, a creșterii valorii marjei fixe de la 0,5%/an conform art. 2.4.1 din contract până la valoarea de 2,79% conform art. 2.4.2 din actul adițional nr. x; a mai solicitat constatarea inexistenței fiecăreia și a tuturor obligațiilor reclamantului prevăzute în actele adiționale nr. x, 2, 3, 4, 5, 6 și 7 și anularea acestora, restituirea sumelor încasate de pârâtă în mod nedatorat pe durata derulării contractului în temeiul clauzelor abuzive, obligațiilor inexistente și actelor ilegale arătate la capetele de cerere 1.1-8, la care se adaugă dobânda legală și rata inflației, întoarcerea executării silite prin anularea actelor de executare și restituirea sumelor încasate de executorul judecătoresc și, dacă va fi cazul, prin restituirea bunurilor imobile executate silit.

În drept, a invocat dispozițiile Legii nr. 193/2000 și ale Legii nr. 296/2004.

Prin sentința civilă nr. 565/23.03.2021, Tribunalul Specializat Cluj a respins acțiunea reclamantei și capătul de cerere având ca obiect restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins abuzive formulat de reclamant, ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale a reclamantului; a respins în rest acțiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.

Prin decizia civilă nr. 666/23.11.2021, Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă a respins apelul.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea ei și trimiterea cauzei spre o nouă judecată curții de apel.

Premergător, recurentul-reclamant a evocat art. 483 alin. (2) C. proc. civ. și a arătat că instanțele de fond au apreciat în sensul că nu are calitatea de consumator; în acest context, nici hotărârile pronunțate nu au fost date într-o cerere în materia protecției consumatorului.

Totodată, potrivit recurentului, în cazul în care se constată că hotărârile instanțelor de fond au fost pronunțate într-o cerere în materia protecției consumatorului, atunci în mod implicit rezultă că are calitatea de consumator.

În motivarea recursului, a arătat că instanța de apel a nesocotit prevederile art. 264 alin. (1) C. proc. civ., deoarece nu a examinat întreg probatoriul indicat în apel și în primă instanță care justificau faptul că împrumutatul a acționat în calitate de consumator în ce privește contractul de credit și actele adiționale.

A mai susținut că instanța de apel a încălcat prevederile art. 211 C. proc. civ., deoarece a omis să cerceteze apărările din apel, cu referire la faptul că a semnat în calitate de consumator atât contractul de credit, cât și actele adiționale, astfel că pricina nu a fost cercetată temeinic și legal.

În continuare, a mai relevat că hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii ori nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, ci doar simple aprecieri care nu au temei sau rațiune logico-juridică.

Totodată, a subliniat că instanța de apel a denaturat sensul și conținutul prevederilor legale și a jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, reținând în motivare o legislație inexistentă.

Invocând nesocotirea de către curtea de apel a regulilor de procedură, referitoare la obligația de a cerceta și a se pronunța asupra tuturor apărărilor și capetelor de cerere, astfel cum acestea au fost formulate, recurentul a afirmat că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra tuturor lucrurilor care au fost cerute, sens în care a detaliat pe larg motivele expuse în cererea de apel și care au fost omis a fi cercetate.

În drept, a invocat art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 și 8 C. proc. civ.

La 20.04.2022, intimata-pârâtă B. S.A. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepțiile inadmisibilității și nulității recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând în mod prioritar, potrivit art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului, Înalta Curte reține următoarele:

Unul dintre principiile fundamentale ce guvernează procesul civil este acela al legalității căilor de atac și el presupune că părțile nu pot uza, în scopul apărării drepturilor și intereselor lor legitime, decât de mijloacele procedurale prevăzute de lege și astfel nu pot exercita decât căile de atac reglementate legal.

Principiul enunțat este consacrat la nivel constituțional în art. 129 din Constituția României, iar în C. proc. civ. în art. 457.

Potrivit art. 24 C. proc. civ., dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare, iar conform art. 27 din același Cod, hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor și termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul.

În speță, reclamantul A. a învestit Tribunalul Specializat Cluj la 10.03.2020 cu o cerere în materia protecției consumatorilor, fundamentată pe dispozițiile Legii nr. 193/2000.

Având în vedere că procesul a început ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, în speță sunt incidente dispozițiile art. 483 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum au fost modificate prin acest act normativ, potrivit cărora "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunțate (...) în cererile în materia protecției consumatorilor".

Întrucât obiectul recursului îl constituie o decizie pronunțată în apel, în cadrul unei cereri în materia protecției consumatorilor, Înalta Curte constată că decizia atacată era definitivă încă de la pronunțare, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., astfel că nu este susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs.

Afirmațiile recurentului, potrivit cărora prezentul litigiu nu se înscrie în materia protecției consumatorului deoarece instanțele de fond au apreciat că nu are calitatea de consumator din perspectiva art. 2 din Legea nr. 193/2000, nu sunt de natură să conducă la admisibilitatea recursului.

Înalta Curte notează că regula fundamentală a legalității căilor de atac înscrisă în art. 457 C. proc. civ. presupune că o cale de atac poate fi exercitată numai dacă ea este prevăzută de lege, astfel încât aceasta nu ar putea fi dedusă, stabilită, acordată sau recunoscută părții doar pe cale de interpretare, în raport cu soluția adoptată asupra cererii în discuție, într-o situație în care legea nu dispune în mod expres în acest sens.

De aceea, afirmațiile recurentului nu pot fi primite.

Prin urmare, dând eficiență textelor de lege sus-menționate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 666/23.11.2021, pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 octombrie 2022.