ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1732/2022

Ședința publică din data de 22 septembrie 2022

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor, secția I civilă, la data de 16 decembrie 2020, sub nr. x/2020, reclamanții A. și B. au chemat în judecată pe pârâtele Casa Națională de Pensii Publice și Guvernul României, solicitând instanței ca, prin hotărârea ce va pronunța, să se dispună acordarea plății începând cu 01.09.2020, a pensiei mărite în procent de 40%, rezultând dintr-o lege, votată cu majoritate de voturi de Parlamentul României și aprobată de Președintele României.

La data de 15.02.2021, Ministerul Muncii și Protecției Sociale a formulat o cerere de intervenție accesorie în interesul pârâtului Guvernul României, solicitând admiterea cererii de intervenție accesorie formulată și respingerea cererii reclamanților ca inadmisibilă și neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 459/LM/2021 din 05 mai 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, Tribunalul Bihor, secția I civilă a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a respins, ca inadmisibilă, acțiunea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu intimații Casa Națională de Pensii Publice și Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, având ca obiect pretenții; a admis cererea de intervenție în interesul Guvernului, formulată de Ministerul Muncii și Protecției Sociale.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel, reclamanții A. și B..

Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 1287/2021-A din 17 noiembrie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/2020, a respins, ca nefondat, apelul civil declarat de apelanții-reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimații Casa Națională de Pensii Publice, Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Muncii și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 459/LM din 05 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care a menținut-o în întregime; fără cheltuieli de judecată.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamanții A. și B..

Recursul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, la data de 21.01.2022, sub nr. x/2020.

Apărarea formulată în cauză

Intimatul-intervenient accesoriu MINISTERUL MUNCII ȘI SOLIDARITĂȚII SOCIALE a formulat întâmpinare, înregistrată la data de 09.03.2022, prin care, pe cale de excepție, a invocat "nulitatea" (în realitate, inadmisibilitatea) recursului, în raport de dispozițiile art. 155 din Legea nr. 263/2010 și art. 483 alin. (1) C. proc. civ.

III. Procedura de soluționare a recursului

Cu titlu prealabil, se reține că prezentul proces este guvernat de dispozițiile C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018, întrucât acțiunea introductivă a fost înregistrată pe rolul instanței la data de 31 august 2020, deci, după intrarea în vigoare a acestei legi.

Prin rezoluția din 11 mai 2022, a completului învestit aleatoriu cu soluționarea dosarului, s-a fixat termen pentru judecarea recursului, la data de 22 septembrie 2022, în ședință publică, cu citarea părților, în temeiul art. 490 alin. (2) din C. proc. civ., în forma modificată prin Legea nr. 310/2018.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Fiind luată în examinare cu prioritate, față de dispozițiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității căii extraordinare de atac a recursului, invocată prin întâmpinare, raportat la prevederile art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ., coroborat cu art. 155 din Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, în forma în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată, Înalta Curte urmează să o admită și să respingă recursul ca inadmisibil, având în vedere următoarele considerente:

Potrivit art. 129 din Constituția României, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", iar conform art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei".

În raport cu dispozițiile constituționale și legale citate, admisibilitatea unei căi de atac și provocarea controlului judiciar al unei hotărârii judecătorești sunt condiționate de exercitarea acesteia în condițiile legii.

În cauză, Înalta Curte reține că obiectul recursului îl constituie decizia civilă nr. 1287/2021-A din 17 noiembrie 2021, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, în dosarul nr. x/2020, prin care s-a respins apelul declarat de apelanții-reclamanți A. și B., în contradictoriu cu intimații Casa Națională de Pensii Publice, Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului și Ministerul Muncii și Protecției Sociale împotriva sentinței civile nr. 459/LM din 05 mai 2021, pronunțată de Tribunalul Bihor, care a fost menținută în întregime.

În fapt, obiectul prezentului litigiu este dat de cererea reclamanților, formulată în contradictoriu cu pârâții Casa Națională de Pensii Publice și Guvernul României, pentru acordarea plății, începând cu 01.09.2020, a pensiei mărite în procent de 40%, rezultând dintr-o lege, votată cu majoritate de voturi de Parlamentul României și aprobată de Președintele României.

În drept, pornind de la dispozițiile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, care prevăd în mod expres faptul că "Împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă", Înalta Curte reține că, în forma în vigoare la data depunerii cererii de învestire a instanței de judecată, alin. (2) al aceluiași text normativ statuează următoarele:

"Hotărârile curților de apel, precum și hotărârile tribunalelor neatacate cu apel în termen sunt definitive".

Or, în acest context, rezultă că hotărârea pronunțată în apel de către Curtea de Apel Oradea este definitivă, întrucât prevederile art. 155 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 înlătură în mod expres posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunțate în cereri din această materie.

Așadar, prin prisma excepției inadmisibilității căii de atac a recursului, Înalta Curte reține că, în considerarea celor expuse anterior, aceasta apare ca fiind întemeiată, întrucât acțiunea în fața instanței de fond a fost introdusă la data de 16 decembrie 2020, moment în care, erau incidente dispozițiile care prevedeau că împotriva hotărârilor tribunalelor se poate face numai apel la curtea de apel competentă.

Calea de atac astfel declarată, câtă vreme este exclusă în mod expres de către legiuitor, este inadmisibilă, reclamanții neavând deschisă calea procesuală a recursului pe care au înțeles să o folosească.

Este știut că recunoașterea unei căii de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală ori extinderea limitelor competenței atribuite prin lege, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Prin urmare, în afară de căile de atac prevăzute de lege nu se pot folosi alte mijloace procedurale în scopul de a se obține reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătorești. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituția României arătând că mijloacele procesuale prin care a fost atacată o hotărâre judecătorească sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii.

Deopotrivă, respingerea cererii de recurs de față, ca inadmisibilă, nu încalcă dreptul recurenților de acces la justiție, consacrat de Convenția Europeană a Drepturilor Omului și Constituția României, în acest sens instanța reținând că în cauza Botten împotriva Norvegiei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit că modalitatea de aplicare a art. 6 depinde de caracteristicile procedurii în justiție, de întreaga procedură internă și de rolul cuvenit instanțelor în ordinea juridică internă, urmând să se țină seama de natura situației de drept intern, de competența instanțelor, de modul în care interesele reclamantului au fost expuse și prezentate în fața instanței și, în special, de natura problemei pe care aceasta a trebuit să le soluționeze.

Din moment ce recurenții-reclamanți au beneficiat de o judecată în primă instanță, precum și în calea de atac prevăzută de lege, nu se poate susține că prin respingerea, ca inadmisibil, a prezentului recurs li se încalcă accesul la justiție, cu atât mai mult cu cât hotărârea atacată este, potrivit dispozițiilor procesual civile, definitivă, deci, împotriva acesteia nu este prevăzută calea de atac a recursului.

Pentru considerentele prezentate, constatându-se că excepția inadmisibilității este întemeiată, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., văzând dispozițiile art. 483 alin. (2) teza finală din același cod, raportat la art. 155 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 263/2010, modificată, Înalta Curte o va admite.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva deciziei civile nr. 1287/2021-A din 17 noiembrie 2021, pronunțate de Curtea de Apel Oradea, secția I civilă, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 septembrie 2022.