ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1628/2022

Ședința publică din data de 8 iunie 2022

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 5611 din 14 octombrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a A., a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis în parte cererea formulată de reclamanta B. S.R.L, prin administrator judiciar C. și a obligat pârâta A. S.R.L. la plata următoarelor sume: - 719.454.286 RON, reprezentând valoarea comenzilor neonorate în anii 2009-2010; - 71.945.714 RON, reprezentând discount în procent de 10% calculat la valoarea produselor nelivrate în anii 2009-2010; - 35.972.714 RON, reprezentând onorariu de marketing de 5% calculat la valoarea comenzilor neonorate în anii 2009-2010; - 3.578.653 RON, reprezentând prejudiciul cauzat de lipsa de stoc în anii 2009-2010; a obligat pârâta A. S.R.L. la plata dobânzii legale de la data formulării acțiunii și până la plata integrală a debitului și a respins în rest cererea ca neîntemeiată. Totodată, Tribunalul a obligat pârâta A. S.R.L. la plata sumei de 19.300 RON reprezentând diferență onorariu expert contabil.

Prin încheierea din 11 noiembrie 2015, aceeași instanță a dispus înlăturarea erorii materiale din dispozitivul sentinței, "în sensul eliminării mențiunilor referitoare la obligarea pârâtei A. S.R.L. la plata sumei de 719.454.286 RON, reprezentând valoarea comenzilor neonorate în anii 2009 - 2010 și valoarea discount-ului în procent de 10% calculat la valoarea produselor nelivrate în anii 2009 - 2010 în cuantum de 71.945.714 RON, prin trecerea valorii corecte a discount-ului în procent de 10% calculat la valoarea produselor nelivrate în anii 2009 - 2010 de 71.645.428".

În motivare, în legătură cu excepția lipsei calității procesuale pasive a A., tribunalul a reținut că, raportat la obiectul cererii de chemare în judecată, toate drepturile și obligațiile ce izvorăsc din contractul de distribuție și respectiv contractul de marketing, sunt opozabile numai părților semnatare ale contractelor și în niciun caz față de A. care este un terț față de contractele menționate, atât prin cererea de chemare în judecată inițială, cât și prin cererea de reîntregire, reclamanta urmărind angajarea răspunderii contractuale a pârâtei A. S.R.L. în scopul reparării prejudiciului cauzat.

Pe fondul cauzei, în sarcina pârâtei s-a reținut neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a contractului de distribuție în sensul sistării intempestive de către pârâta A. S.R.L. a livrării produselor către B. și rezilierea abuzivă a contractului de distribuție.

În legătură cu fapta ilicită, constând în faptul că pârâta nu a onorat comenzile reclamantei, nu a livrat medicamentele și a sistat orice livrare, s-a reținut că principala obligație a vânzătorului cuprinsă în art. 5 din Contractul de distribuție este aceea de a asigura vinderea și livrarea produselor medicamentoase. În sarcina A. S.R.L. au fost stabilite mai multe obligații printre care și cea prevăzută în art. 7.7.1.6 "Comanda neonorată datorită lipsei stocului, nenotificată de către vânzător se va considera vânzare adăugându-se la vânzările realizate în anul de referință beneficiind de condițiile de discount-uri de volum agreate prin Anexa nr. 2 cu condiția ca această comandă să fie dimensionată pentru a completa stocul curent al cumpărătorului la un nivel de două luni de vânzare medie. Notificările despre neonorarea comenzilor datorită lipsei de stoc se trimit la cumpărător în scris."

Instanța a apreciat ca notificarea scrisă prealabilă este obligatorie acest aspect rezultând și din dispozițiile art. 7.1.3 din contract "În cazul epuizării stocului cumpărătorul va fi informat în scris despre cantitatea/sau cantitățile lipsa". De altfel și art. 7.1.5 din contract prevede că "În cazurile în care se retrag sau se introduc în portofoliu sau forma de prezentare ale acesteia cumpărătorul va fi informat într-un timp rezonabil pentru a-și reconsidera stocul".

În condițiile în care în anul 2009 pârâta A. nu și-a îndeplinit obligația de a notifica în prealabil comenzile neonorate pe motiv de lipsa de stoc devine incidentă aplicarea prevederilor art. 7.1.6 din contract, în temeiul căreia reclamanta poate solicita obligarea pârâtei la plata discount-urilor neacordate, conform anexei 2 la contract.

S-a apreciat că refuzul A. de a livra produsele comandate de B. a cauzat acesteia imposibilitatea de a face față obligațiilor asumate față de proprii clienți și la pierderi patrimoniale importante, mecanismul contractual agreat de părți presupunând ca pârâta să informeze reclamanta cu privire la disponibilitatea stocului produselor prevăzute de contractul de distribuție, notificarea lipsei stocului vizată de art. 7.1.6 din contract fiind prevăzută expres în contractul de distribuție, motiv pentru care nu s-au reținut apărările pârâtei A. S.R.L. în sensul că nu avea obligația de a informa reclamanta cu privire la stocul de produse.

Referitor la rezilierea de către A. a contractului de distribuție, s-a arătat că în contractul de distribuție, la art. 10, sunt prevăzute condițiile în care aceasta poate înceta, anume: prin acordul comun al părților, prin denunțare unilaterală de una din părți prin trimiterea unui preaviz în scris de 60 de zile, prin reziliere dacă una din părți nu și-a îndeplinit obligațiile din contract și nu a remediat această încălcare în termen de 10 zile de la notificarea scrisă trimisă de cealaltă parte; clauza inserată de părți nu este un pact comisoriu de gradul 3, în cauză neputându-se constata rezoluțiunea de drept a convenției; pârâta avea posibilitatea de a cere rezoluțiunea judiciară, situație în care temeinicia cererii urma să fie analizată raportat la condițiile înscrise în art. 1020 și 1021 din C. civ.

Prevederile contractului de distribuție din art. 3.1.3 invocat de către pârâte reprezintă un pact comisoriu de gradul 1 care nu face decât să reproducă prevederile art. 1020 din C. civ. din 1864 care reglementează rezilierea judiciară a contractelor sinalagmatice, or, în condițiile în care sunt incidente prevederile art. 1020 C. civ., rezilierea contractului de distribuție nu putea fi pronunțată decât printr-o hotărâre judecătoreasca definitivă; în aceste condiții rezilierea contractului de distribuție a fost abuzivă, a prejudiciat interesele reclamantei și nu poate produce efecte juridice.

În ceea ce privește prejudiciul patrimonial cauzat prin fapta pârâtei, s-a reținut că este cert, actual și previzibil, fiind rezultatul faptei ilicite, întrucât A., în mod nejustificat, a sistat livrarea produselor către B., producând acesteia grave prejudicii și contribuind la declanșarea insolvenței, raportul de expertiză contabilă fiind util și concludent în acest sens.

În legătură cu capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata dobânzii legale tribunalul a reținut că, potrivit art. 43 din Codul comercial, datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile. Pentru acordarea dobânzilor comerciale creditorul nu trebuie să facă dovada prejudiciului, deoarece dreptul la daună sub formă de dobândă este prevăzut de dispoziția legală menționată.

Curtea de apel București, secția a V-a civilă, prin încheierile recurate, a dispus următoarele:

- Încheierea din 9 noiembrie 2016 prin care s-a încuviințat cererea apelantei pârâte de efectuare a unei expertize contabile, s-au numit, prin tragere la sorți, trei experți contabili, s-a stabilit onorariu provizoriu experți, în cuantum de 9000 RON, în sarcina apelantei pârâte, s-a încuviințat cererea părților de participare a câte unui expert parte, urmând ca aceștia să fie indicați, împreună cu dovada privind calitatea lor de experți contabili autorizați și s-a dispus emiterea adreselor către experții contabili desemnați în vederea comunicării numirii și efectuării expertizei contabile, cu obiectivele stabilite de instanță;

- Încheierea din 20 iunie 2018 prin care s-a respins excepția nulității raportului de expertiză, s-au încuviințat toate obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de apelanta pârâtă S.C. A. S.R.L. și, în parte, obiecțiunile la raportul de expertiză formulate de apelanta reclamantă S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. și de intervenientul accesoriu, respectiv cele care privesc răspunsul experților la obiectivele nr. 2, 4, 5, 9, precum și la obiectivele nr. 6 și 8 și s-a pus în vedere apelantei reclamante să depună la dosarul cauzei și la dispoziția experților toate înscrisurile pe baza cărora și-a estimat prejudiciul suferit din cauza lipsei de stoc din patrimoniul apelantei pârâte, înscrisuri ce vor fi avute în vedere de experți la elaborarea răspunsului la obiectivul nr. 9 al expertizei.

- Încheierea din 30 ianuarie 2019 prin care s-a constatat că experții contabili nu au răspuns în mod complet la obiecțiunile formulate de intimata-pârâtă, încuviințate la termenul din 20 iunie 2018 și s-a dispus revenirea cu adresă către experți pentru a răspunde la obiecțiunile încuviințate, astfel cum au fost reiterate prin obiecțiunile depuse la termenul din 30.01.2019, urmând a se comunica și copie de pe încheierea de ședință;

- Încheierea din 26 iunie 2019 când s-a amânat pronunțarea pentru a delibera;

- Încheierea din 10 iulie 2019 prin care s-au admis în parte obiecțiunile formulate de apelanta-pârâtă, s-a respins cererea formulată de apelanta-reclamantă privind obligarea apelantei-pârâte la depunerea informațiilor din gestiunea proprie privind stocurile de medicamente, s-a pus în vedere apelantei-pârâte să depună la dosar în termen de 5 zile facturile fiscale la care apelanta-reclamantă a înregistrat întârzieri la plată, precum și un centralizator în care să fie identificate facturile respective, sumele datorate, data scadentei si perioada de întârziere la plată și s-a revenit cu adresă către experți pentru a depune răspunsul al obiecțiunile încuviințate cu cel puțin 5 zile înainte de termenul de judecată;

- Încheierea din 18 septembrie 2019 prin care s-a pus în vedere părților să pregătească concluzii cu privire la eventualitatea efectuării unei noi expertize contabile față de răspunsurile la obiecțiuni pe care experții le-au dat de-a lungul timpului raportat la obiecțiunile încuviințate de instanță și să pregătească concluzii privind data încetării contractului încheiat între părți, precum și modalitatea în care a încetat și să atașeze înscrisuri în susținere, și s-a prorogat discutarea cererii de majorare a onorariului, formulată de experți la termenul următor, pentru a da posibilitatea părților să pună concluzii după studierea răspunsului la obiecțiuni;

- Încheierea din 16 octombrie 2019 prin care s-a înaintat dosarul completului competent pentru soluționarea cererii de recuzare formulate de intervenientul accesoriu;

- Încheierea din 31 octombrie 2019 prin care s-a respins ca nefondată cererea de recuzare privind pe doamnele judecător D. și E.;

- Încheierea din 3 februarie 2021 când s-a amânat pronunțarea pentru a delibera asupra obiecțiunilor formulate de părți;

- Încheierea din 10 februarie 2021 prin care s-a respins cererea de anulare a raportului de expertiză contabilă, s-au încuviințat în parte obiecțiunile formulate de intervenientul accesoriu, apelanta-reclamantă S.C. B. S.R.L. prin administrator judiciar și apelanta-pârâtă A. S.R.L., s-au respins celelalte obiecțiuni formulate de părți și s-a emis adresă către experți cu mențiunea de a depune răspunsul la obiecțiunile încuviințate cu cel puțin 5 zile înainte de termen;

- Încheierea din 19 mai 2021 prin care s-au respins cererea de recuzare a experților, cererea de anulare a raportului de expertiză, cererea de refacere a raportului de expertiză de către altă comisie de experți, cererea de completare a încheierii de ședință din 10 februarie 2021 și s-a revenit cu adresă către comisia de experți pentru a completa răspunsul la obiectivele A3 si A6;

- Încheierea din 11 octombrie 2021 prin care s-au respins ca neîntemeiate obiecțiunile formulate de apelanta-reclamantă B. S.R.L. și de intimatul-intervenient F., s-au încuviințat în parte obiecțiunile formulate de apelanta-pârâtă A. S.R.L., s-au respins ca neîntemeiate celelalte obiecțiuni formulate de apelanta-pârâtă A. S.R.L. și s-a dispus emiterea unei adrese către comisia de experți pentru a răspunde la obiecțiunile apelantei-pârâte A. S.R.L.;

- Încheierea din 17 noiembrie 2021 prin care s-a respins cererea de recuzare a doamnei judecător D., ca neîntemeiată.

Curtea de apel București, secția a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 222/A de la 09 februarie 2022, a admis cererea de majorare a onorariului formulată de experții contabili G., H. și I. cu suma de 67.875 RON, în sarcina apelantei-pârâte A. S.R.L., a respins apelul formulat de reclamantă S.C. B. S.R.L., prin lichidator judiciar C., ca nefondat, a admis apelul formulat de pârâtă S.C. A. S.R.L, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a obligat pârâtă să plătească reclamantei suma de 4.677.313,33 RON reprezentând onorariu de marketing aferent anului 2010, precum și dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată până la data plății, a respins celelalte pretenții ca neîntemeiate și a păstrat dispozițiile sentinței apelate referitoare la soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a S.C. A. și la plata diferenței de onorarii expert contabil.

În motivare, cu privire la cererea de majorare a onorariului experților, s-a apreciat ca fiind întemeiată, având în vedere obiectivele raportului de expertiză, complexitatea acestuia și volumul mare de documente ce au fost analizate de experți.

Apelul formulat de reclamanta S.C. B. S.R.L. a vizat pretențiile respinse de prima instanță în cuantum de 28.778.171 RON reprezentând discount volum vânzări, 47.067.967 RON reprezentând prejudiciu constând în achiziții clienți în legătură cu distribuirea produselor A., 1.047.102,71 RON reprezentând prejudiciu cu titlu de compensare preț licitații spitale, 40.137.635 RON reprezentând prejudiciu rezultat din pierderi gross margin (marja brută) din alte produse decât A. și 45.300.000 RON reprezentând pierdere suferită ca urmare a scăderii valorii brandului B..

Apelul formulat de S.C. A. S.R.L. a avut în vedere pretențiile admise de prima instanță, respectiv 71.945.714 RON reprezentând discount în procent de 10% calculat la valoarea produselor nelivrate în anii 2009-2010, 35.972.714 RON reprezentând onorariu de marketing de 5% calculat la valoarea comenzilor neonorate în anii 2009-2010, 3.578.653 RON reprezentând prejudiciu cauzat de lipsa de stoc în anii 2009-2010 și dobânda legală aferentă pretențiilor admise.

Pe fondul cauzei, s-a reținut că, potrivit art. 4.2.1 din contractul încheiat între părți, cumpărătorul are dreptul să beneficieze de un discount calculat la valoarea facturată a vânzărilor nete anuale înregistrate de cumpărător într-un exercițiu financiar de maximum 10% aplicabil la vânzări de peste 185 milioane RON.

Susținerile apelantei-reclamante conform cărora discount-ul convenit a fost de 14% sunt nefondate, deoarece, astfel cum recunoaște chiar apelanta-reclamantă prin cererea de apel, discount-ul de 14% a fost prevăzut în Actul Adițional nr. 2 la contractul de distribuție, act ce nu a fost semnat de reclamantă din cauza nemulțumirilor legate de clauzele acestui act adițional. Prin actul adițional nr. x la contractul de distribuție, acordarea discount-ului de 14% a fost condiționată de plata integrală a tuturor datoriilor B. către A., clauză cu care reclamanta B. nu a fost de acord.

Apelanta-reclamantă nu se poate prevala de o dispoziție favorabilă dintr-un act adițional pe care nu l-a semnat, respingând celelalte dispoziții ale actului ca fiindu-i nefavorabile.

Împrejurarea că pârâta a aplicat în trecut discount de 14% nu poate conduce la concluzia că aceasta este obligată la acordarea acestui procent de discount, în condițiile nerespectării de către reclamantă a prevederilor contractuale referitoare la procentul de discount și la condițiile de acordare a acestuia.

În ceea ce privește criticile formulate de apelanta-pârâtă, A., referitoare la discount, Curtea a reținut că, astfel cum rezultă din interpretarea coroborată a clauzelor contractului de distribuție, pentru acordarea discount-ului trebuie îndeplinite trei condiții, una dintre acestea fiind ca B. să nu înregistreze restanțe la plata facturilor emise de A. pentru a putea beneficia de un discount calculat la valoarea facturată a vânzărilor nete anuale, or, B. a înregistrat constant întârzieri la plata facturilor către A., așa cum rezultă din probatoriul administrat.

O altă condiție prevăzută în contract pentru acordarea discount-ului a fost ca distribuitorul B. să dimensioneze comenzile pentru a completa stocul său la un nivel de 2 luni de vânzare medie, astfel cum rezultă din art. 7.1.6 din contract, iar a treia condiție a fost ca neonorarea comenzilor să se datoreze lipsei stocului furnizorului (A.) și acesta (furnizorul A.) să nu notifice lipsa de stoc după primirea comenzilor din partea B.; lipsa stocului trebuia notificată nu anterior plasării comenzii, astfel cum a reținut prima instanță, ci ulterior plasării comenzii, în cazul în care A. nu putea onora comanda din lipsa stocului.; din modalitatea de redactare a clauzei - comanda neonorată datorită lipsei stocului, nenotificată de vânzător - rezultă că părțile au avut în vedere nenotificarea lipsei stocului ca motiv de imposibilitate de onorare a unei comenzi, o interpretare contrară nefiind posibilă, ținând seama de modalitatea de redactare a clauzei, precum și de faptul că pârâta nu avea posibilitatea de a anticipa ce medicamente și cantitatea de medicamente ce va fi comandată B. pentru a-i comunica preventiv o lipsă a stocului sau stoc insuficient cu privire la respectivul medicament.

Din interpretarea coroborată a probatorului administrat în cauză (înscrisuri, anume decizia nr. 19 din 8 mai 2013 a Consiliului Concurenței, menținută prin decizia Curții de apel București nr. 886 din 18 martie 2014, răspunsurile la interogatoriu și expertizele efectuate în cauză) a rezultat că reclamanta B., deși primea de la pârâta A. notificare cu privire la lipsa stocului, după anumite comenzi, transmitea alte comenzi în ziua următoare ce includeau cantitatea refuzată de A. pentru lipsă de stoc în ziua precedentă.

De asemenea, s-a apreciat că în speță nu a operat o reziliere unilaterală a contractului la 17 mai 2010, astfel cum a susținut apelanta A., întrucât notificarea din aceeași dată nu a avut ca efect rezilierea contractului încheiat între părți.

Cu toate acestea, prin această notificare, A. a înștiințat B. că va sista livrarea produselor, deoarece B. nu și-a îndeplinit obligația de plată, înregistrând restanțe la plata facturilor, fiind întemeiate susținerile A. cu privire la sistarea justificată a livrării de medicamente către B. în temeiul art. 4.3.2 din contract, practic A. invocând o excepție de neexecutare a contractului ca urmare a neexecutării contractului de către B.; astfel, chiar dacă notificarea A. nu a condus la o reziliere convențională a contractului încheiat între părți, din cuprinsul acesteia rezultă cu evidență poziția A. de a sista orice livrare de produse către B. și de recuperare a sumelor restante prin acțiuni în instanță, prin înștiințarea reclamantei B. cu privire la sistarea livrării de produse, în temeiul art. 4.3.2 din contract, aceasta nemaiavând temei contractual pentru a lansa noi comenzi și a pretinde A. să îi răspunsă la comenzile plasate după data înștiințării, această situație datorîndu-se neplății facturilor de către B..

Cu toate acestea, reclamanta B. a continuat să transmită și după acest moment comenzi repetitive către A., evidențiate de raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, pretinzând prin cererea ce face obiectul acestui dosar, că A. S.R.L. trebuie să îi plătească discount la comenzi neonorate după data de 17.05.2010 din cauza lipsei stocului nenotificată de către vânzător.

Notificarea lipsei stocului are ca rațiune înștiințarea cumpărătorului despre imposibilitatea de a livra anumite medicamente din cauza lipsei stocului, pentru ca și cumpărătorul să aibă o reprezentare corectă asupra produselor pe care se poate angaja să le livreze către beneficiarii săi. În condițiile în care reclamanta a luat cunoștință de poziția A. de a sista livrările (contractul permițând acest lucru - art. 4.3.2 teza finală din contract) plasarea unor comenzi repetitive apare ca nejustificată contractual.

Independent de notificarea lipsei de stoc de către A., în mod cert nu este îndeplinită condiția ca reclamanta să nu înregistreze restanțe la plata facturilor.

În concluzie, s-a constatat că nu a avut loc o sistare intempestivă de către A. a livrării de produse către B., ci a fost cauzată de neplata facturilor de către B.; contrar celor reținute de prima instanță, s-a arătat că nu a avut loc o încălcare de către A. a obligațiilor stabilite prin contractul de distribuție, astfel încât capătul de cerere referitor la discount-ul de volum vânzări este neîntemeiat, nefiind îndeplinită niciuna din condițiile prevăzute în contract pentru acordarea acestui discount în perioada solicitată de reclamantă.

În condițiile în care s-a reținut că nu a avut loc o încălcare de către A. a obligațiilor stabilite prin contractul de distribuție și faptul că A. nu a sistat intempestiv livrarea de medicamente către B., ci s-a prevalat de clauza din art. 4.3.2 care îi permitea să sisteze livrările de produse în cazul în care cumpărătorul înregistra întârzieri la plata facturilor mai mult de 30 de zile, s-a apreciat că sunt neîntemeiate și solicitările B. de a i se repara prejudiciul cauzat de lipsa de stoc în anii 2009-2010, situația de fapt fiind relevată și de expertiza contabilă efectuată în apel.

În ceea ce privește onorariul de marketing, s-a reținut că sunt întemeiate criticile formulate de apelanta-pârâtă conform cărora acest onorariu trebuia raportat la vânzările nete rezultând din executarea contractului, apelanta-pârâtă A. necontestând îndeplinirea de către apelanta-reclamantă a obligațiilor prevăzute în contractul de marketing, ci învederând că obligațiile sale derivate din acest contract s-au stins prin compensare, prin acordul părților; or, la dosar nu au fost depuse acorduri de compensare a acestor datorii, însă, prin obiecțiunile formulate de apelanta-reclamantă la raportul de expertiză contabilă efectuat în apel, apelanta-reclamantă a învederat că A. a achitat onorariul de marketing de 5% pentru anul 2009, doar pentru produsele livrate și nu a achitat onorariul de marketing pentru produsele nelivrate, nenotificate în anul 2009 și nu a achitat onorariul de marketing pentru anul 2010.

Ca urmare, apelanta-reclamantă a recunoscut achitarea de către apelanta-pârâtă a onorariului de marketing de 5% pentru produsele livrate în anul 2009, apreciindu-se ca neîntemeiate susținerile apelantei-reclamante conform cărora apelanta-pârâtă datorează onorariu de marketing și pentru produsele nelivrate și nenotificate; în plus, promovarea produselor A. trebuia realizată conform contractului de marketing pentru care reclamanta avea stabilit un onorariu și nu prin vânzări în pierdere. Împrejurarea că apelanta-reclamantă a ales să vândă în pierdere, pentru a "capta clienți", cu alte cuvinte a ales să promoveze produsele A. pe alte căi decât cele convenite prin contractul de marketing nu poate avea consecințe cu privire la partenerul său comercial.

Prin aceeași hotărâre, s-a reținut că nu poate fi imputată pârâtei împrejurarea că s-a solicitat falimentul reclamantei; având în vedere că cererea de deschidere a procedurii insolvenței B. a fost admisă este cert că aceasta înregistra datorii peste valoarea prag prevăzută de legea insolvenței. Fapta unui creditor de a cere deschiderea procedurii insolvenței unui debitor, în condițiile în care cererea este întemeiată și este admisă, nu poate fi considerată ca fiind păgubitoare pentru debitor. Din contră, neachitarea datoriilor de către debitor este păgubitoare pentru creditori.

Faptul că lichidatorul judiciar ar fi reținut în raportul privind cauzele insolvenței B. că aceasta se datorează sistării livrării de produse de către pârâta A. nu poate fi un argument în susținerea acestei pretenții. Cauza insolvenței poate fi sistarea livrării de produse de către un distribuitor, însă pentru angajarea răspunderii acestuia trebuie analizate cauzele care au condus la sistarea livrării de produse. În speță, această cauză a fost tocmai comportamentul culpabil al reclamantei care nu și-a îndeplinit obligația de plată.

În prezenta speță, s-a constatat că nu se poate reține vreo faptă ilicită a apelantei-pârâte A. în executarea contractului de distribuție, astfel încât nu se poate reține nici faptul că starea de insolvență a reclamantei s-a datorat comportamentului pârâtei, respectiv sistării livrării de medicamente intempestiv, cu nerespectarea obligațiilor contractuale, astfel cum a învederat apelanta-reclamantă.

Reclamanta B. S.R.L. a declarat recurs împotriva deciziei civile nr. 222/A din 9 februarie 2022 și a încheierilor din 9 noiembrie 2016, 20 iunie 2018, 30 ianuarie 2019, 26 iunie 2019, 10 iulie 2019, 18 septembrie 2019, 16 octombrie 2019, 31 octombrie 2019, 3 februarie 2021, 10 februarie 2021, 19 mai 2021, 11 octombrie 2021 și 17 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, solicitând admiterea acestuia, modificarea în tot a deciziei recurate în sensul admiterii apelului declarat de aceasta, menținerii obligațiilor impuse în sarcina A. S.R.L. prin sentința nr. 5611 din 14 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București și obligarea A. S.R.L. în plus la plata următoarelor sume și a dobânzilor legale aferente acestora, după cum urmează: 28.778.171 RON reprezentând diferență discount volum vânzări, 47.067.967 RON reprezentând prejudiciu constând în achiziții clienți în legătură cu distribuirea produselor A., 1.047.102,71 RON reprezentând prejudiciu cu titlu de compensare preț licitații spitale, 40.137.635 RON reprezentând prejudiciu rezultat din pierderi gross margin din alte produse decât A., 45.300.000 RON reprezentând pierdere suferită ca urmare a scăderii valorii brandului B. și al respingerii apelului declarat de către A. S.R.L. și menținerii tuturor obligațiilor impuse în sarcina acesteia prin sentința nr. 5611 din 14 octombrie 2015 pronunțată de Tribunalul București, astfel cum aceasta a fost îndreptată prin încheierea de ședință din 11 noiembrie 2015, anume: 71.945.428 RON, reprezentând discount în procent de 10% calculat la valoarea produselor nelivrate în anii 2009 - 2010, 35.972.714 RON, reprezentând onorariu de marketing de 5% calculat la valoarea comenzilor neonorate în anii 2009 - 2010, 3.578.653 RON, reprezentând prejudiciul cauzat de lipsa de stoc în anii 2009 - 2010, sumele aferente dobânzii legale de la data formulării acțiunii și până la plata integrală a debitului și 19.300 RON, reprezentând diferența onorariu expert contabil, în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ. de la 1865.

În susținerea motivelor de recurs, referitor la încheierile recurate, s-a arătat că acestea au favorizat în mod nepermis A. S.R.L., criticându-se lipsa de imparțialitate și părerea deja formată a magistraților care le-au pronunțat, în cauză fiind formulate chiar două cereri de recuzare și o cerere de strămutare, imparțialitatea judecătorilor fiind esențială pentru realizarea actului de justiție, astfel cum rezultă atât din prevederile art. 6 din Convenția Europeană pentru Drepturile și Libertățile Omului, cât și din dispozițiile art. 6 din C. proc. civ.

Totodată, prin încheierea de ședință din 9 noiembrie 2016 s-a dispus efectuarea unei expertize noi în apel în condițiile în care se impunea soluționarea cauzei cu celeritate, aceasta aflându-se deja pe rolul instanțelor de judecată începând cu 25 ianuarie 2011, la momentul pronunțării acestei încheieri, un litigiu între profesioniști era nesoluționat definitiv de peste 4 ani și exista deja omologat un raport de expertiză exhaustiv ce putea fi valorificat de către instanța de control judiciar, iar experții s-au erijat în mod nepermis într-o instanță de control judiciar, prin intermediul raportului de expertiză anulând cele decise cu titlu executoriu de către prima instanță, preluând tale quale toate argumentele A. S.R.L. și neluând în considerare nici măcar acele argumente ale B. S.R.L., care erau fără putință de tăgadă.

În ceea ce privește decizia recurată, s-a susținut că, în mod greșit, instanța de apel a interpretat actul juridic dedus judecății, schimbând atât natura, cât și înțelesul neîndoielnic al acestuia. Astfel, A. S.R.L. și-a încălcat obligația de notificare a lipsei de stoc, astfel încât B. S.R.L. era îndreptățită la plata discount-ului de volum, aceasta (notificarea) fiind prelabilă și nu subsecventă plasării unei comenzi. Astfel, părțile au prevăzut mecanismul de la art. 7.1.6. din Contractul de distribuție, în mod expres, pentru a reglementa situațiile de neonorare a comenzilor motivat de lipsa stocului și remediile aferente, în condițiile în care B. S.R.L. era ținută de respectarea unui plan de livrări cu proprii săi clienți (cantități și discounturi de volum în oglindă cu discountul anual acordat de A. S.R.L.) și obiective de volum de vânzare, a căror neîndeplinire, pe de o parte, era de natură a expune B. S.R.L. la sancțiuni din partea propriilor parteneri contractuali, iar, pe de altă parte, ar fi condus la imposibilitatea îndeplinirii obiectivelor asumate chiar în raport cu A. S.R.L.

Faptul că notificarea prevăzută în mecanismul reglementat de art. 7.1.6. din Contractul de distribuție era o obligație care revenea A. S.R.L ori de câte ori se confruntă cu o situație de lipsă de stoc și nu ulterior plasării unei comenzi de către B. S.R.L. rezultă și din prevederile art. 7.1.2. care stabilesc că:

"comenzile trimise conform prevederilor de la alin. (7).1.1. de mai sus vor fi considerate acceptate de către Vânzător, în afara de cazurile în care sunt in mod expres refuzate de acesta".

În acest context, instanța de apel a făcut o confuzie între cazurile de refuz ale comenzii reglementate de prevederile art. 7.1.2. din Contractul de distribuție și situația lipsei de stoc, care, din interpretarea clauzei 7.1.3. din același act, rezultă că nu se poate încadra în cazurile de refuz, ci reprezintă o situație ce trebuie adusă la cunoștința cumpărătorului anterior momentului plasării unei comenzi de către acesta.

Totodată, Curtea de Apel București a reținut în mod greșit că și în ipoteza în care s-ar reține încălcarea obligației de notificare, în speță, oricum nu ar fi întrunite celelalte condiții pentru acordarea discountului către B. S.R.L., respectiv cele menționate în art. 4.2.3. și art. 7.1.6., teza finală din Contractul de distribuție.

În ceea ce privește îndeplinirea condiției prevăzute la art. 4.2.3., respectiv respectarea de către B. S.R.L. a termenelor de plată agreate prin Contractul de distribuție, instanța de apel a admis în mod greșit raționamentul propus de către reprezentanții A. S.R.L. stabilind că B. S.R.L. înregistra întârzieri la plata contravalorii facturilor emise în derularea Contractului de distribuție, făcând referire la o serie de facturi restante încă din 2006, în condițiile în care pretinsele întârzieri la plată a livrărilor aferente perioadei 2006-2008 nu fac obiectul Contractului de distribuție și pentru soldul aferent facturilor de marfă emise în perioada 01.01.2009 - 16.07.2009. Între părți s-a încheiat Angajamentul de plată nr. x/17.07.2009, în baza căruia acest sold urma sa fie achitat în perioada ianuarie - mai 2010, cu precizarea că facturile emise în perioada 17.07.2009 - 31.12.2009 urmau să se regăsească într-o programare de plată ulterioară, astfel că, în perioada de plată a discountului aferent anului 2009, respectiv între 15 decembrie și 23 decembrie 2009, B. nu înregistra restanțe la plata facturilor.

În acest context, ar fi trebuit să se constate că în condițiile stabilirii de către părți a unor noi termene de plată, acestea au înlăturat termenul de plată prevăzut de dispozițiile art. 4.3.1. din Contractul de distribuție, aspect confirmat de chiar A. S.R.L. în paragraful 102 din motivele de apel.

Așadar, contrar celor reținute de instanța de apel, în speță, erau îndeplinite toate condițiile pentru a opera compensația legală dintre creanța B. S.R.L. asupra A. S.R.L. în baza facturii nr. x/23.12.2009 emisă în temeiul art. 7.1.6. din Contractul de distribuție și creanțele A. S.R.L. asupra B. S.R.L. în conformitate cu facturile emise în temeiul Contractului de distribuție.

Cu privire la incidența prevederilor art. 7.1.6. din Contractul de distribuție potrivit cărora comanda trebuie sa fie dimensionată pentru a completa stocul curent al cumpărătorului la un nivel de 2 (două) luni de vânzare medie, Curtea de Apel București face trimitere în mod nelegal la concluziile din Decizia Consiliului Concurenței în care s-ar fi statuat că B. a înaintat acesteia comenzi supradimensionate în raport de comenzile pe care le-a înregistrat în piață, deoarece aspectele reținute de Consiliul Concurenței în Decizia nr. 19/2013 nu pot fi interpretate extensiv prin aplicarea lor unor raporturi eminamente civile și/sau pretenții contractuale care nu au făcut și nici pot face obiectul unei plângeri având ca obiect existența unei suspiciuni de încălcare a prevederilor concurențiale, reclamanta fiind singura în măsură să determine dacă stocul era supradimensionat, în condițiile existenței unui lanț de subdistribuitori și dinamica produselor.

Un alt motiv de recurs constă în faptul că A. S.R.L. a sistat, în mod intempestiv și nelegal, livrarea de produse către B., rezilierea Contractului de distribuție fiind nelegală și abuzivă.

În legătură cu pretinsa nerespectare de către B. a termenelor de plată a facturilor emise în temeiul Contractului de distribuție, Curtea de Apel București ar fi trebuit să constate că, atâta vreme cât A. și-a încălcat propriile obligații contractuale asumate, în mod pe deplin justificat, a inițiat procedura de compensare a facturii pentru comenzi neonorate cu propriile datorii față de A. aferente anului 2009 și, în ceea ce privește caracterul nelegal și abuziv al rezilierii Contractului de distribuție, în mod legal și temeinic, s-a reținut că prevederile art. 10.1.3. din Contractul de distribuție nu reglementează un pact comisoriu de gradul 3 care să fi permis A. rezilierea convențională a contractului.

Totodată, s-a arătat că, contrar celor reținute de către Curtea de Apel București prin decizia recurată, instanța de fond a stabilit în mod legal și temeinic cuantumul prejudiciului suferit de B. și a obligat A. la repararea acestuia, pe baza concluziilor expertizei administrate în cauză.

Referitor la onorariu de marketing, s-a arătat că apelul B. era fondat și ar fi trebuit admis, reținându-se în mod greșit că aceasta nu ar fi fost în mod corect determinat.

Instanța de apel a omis faptul că, anterior întocmirii Addendum-ului nr. 2/30.06.2009, discount-ul de 14% a fost aplicat efectiv de A. pentru vânzări de peste 300 milioane de RON, în acest sens fiind facturile de discount emise de A. și nu a avut în vedere nici corespondența dintre părți prin care ambele au acceptat aplicarea acestuia, simpla împrejurare că B. a refuzat semnarea Addendum-ului nr. 2/30.06.2009 neputând conduce la concluzia eronată potrivit căreia discountul agreat și implementat de părți anterior negocierilor cu privire la Addendum-ul nr. 2 nu s-ar aplica, o astfel de concluzie fiind de natura a înfrânge voința părților.

De asemenea, Curtea de Apel București a respins în mod greșit pretențiile B. constând în achiziții clienți în legătură cu distribuirea produselor A. și compensare preț licitații spitale; sub acest aspect, instanța a omis să constate că dreptul B. de a pretinde aceste sume este dat, pe de o parte, de certitudinea acestora confirmată de raportul de expertiză întocmit în cauză, iar pe de altă parte, rezultă din cuprinsul Contractului de asociere în participațiune încheiat între B., B. și J., depus în probatiune chiar de către A.; având în vedere că, în speță, s-a făcut dovada faptului că încălcarea obligațiilor contractuale și rezilierea abuziva de către A. a Contractului de distribuție a cauzat prejudicii constând în imposibilitatea recuperării investițiilor efectuate de B. în procesul de achiziție clienți, acordarea de către B. a unui discount către spitale mai mare decât discount-ul de care a beneficiat B. din partea A. coroborată cu prevederile Contractului de asociere în participatiune, Curtea de Apel București ar fi trebuit să constate temeinicia pretențiilor B. constând în achiziții clienți în legătură cu distribuirea produselor A. și compensare preț licitații spitale.

Referitor la pretențiile B. constând în pierderi gross margin din alte produse decât A., reclamanta a susținut că și acestea sunt întemeiate, fiind calculate și dovedite în mod pertinent; totodată, în mod greșit au fost respinse și pretențiile B. constând în pierderea valorii brandului, din actele depuse la dosarul cauzei rezultând că valoarea brandului B. la data de referința a raportului, respectiv decembrie 2009, se situa între 8.759.478 Euro și 14.903.336 Euro, iar odată cu trecerea la faliment a scăzut la 0.

Pârâta A. S.R.L. a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 222 din 9 februarie 2022, pronunțată de către Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, solicitând admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei în sensul schimbării în tot a sentinței si a respingerii în integralitate a cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 304 pct. 6 din C. proc. civ. de la 1865.

În susținerea motivelor de recurs, în esență, s-a arătat că obligarea de către instanța de apel a pârâtei la plata sumei de 45.677.313,33 RON reprezentând onorariu de marketing aferent anului 2010, precum și dobânda legală aferentă acestei sume calculată de la data formulării cererii de chemare în judecată până la data plății, constituie o încălcare a principiului disponibilității și a principiului tantum devolutum quantum iudicatum, consacrat de art. 294 din C. proc. civ. de la 1865, întrucât pretenția respectivă (onorariul de marketing aferent livrărilor efective din anul 2010) nu a fost solicitată de B. prin cererea de chemare in judecată.

Totodată, soluția instanței de apel reprezintă o încălcare și a principiului tantum devolutum quantum apellatum, consacrat de art. 295 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865 întrucât, presupunând prin absurd că ar fi fost solicitată prin cererea de chemare în judecată, pretenția respectivă (onorariul de marketing aferent livrărilor efective din anul 2010) nu a făcut obiectul apelului formulat de B., precum și a principiului potrivit căruia apelantului nu i se poate crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată, consacrat de art. 296 din același act normativ.

Astfel, potrivit art. 129 alin. (6) din C. proc. civ., în toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății. Ca atare, instanța nu poate depăși limitele obiectului fixate de reclamant, în sensul că nu poate să acorde mai mult decât s-a solicitat, chiar dacă din probe ar rezulta că reclamantul are dreptul la mai mult sau la altceva decât s-a cerut.

Cu privire la cel de-al doilea principiu fundamental încălcat prin decizia Curții de Apel, s-a arătat că acesta este consacrat de prevederile 294 din C. proc. civ. de la 1865, potrivit căruia:

"în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi. Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi".

Or, prin cererea de chemare în judecată formulată în prezenta cauză, B. a solicitat obligarea pârâtei la plata onorariului de marketing "calculat la valoarea comenzilor neonorate de către A. pe motiv de lipsă de stoc". Nici în cuprinsul petitului cererii de chemare în judecată, nici în argumentele expuse în conținutul acesteia și nici în cererea precizatoare nu se face vreo referire la un pretins onorariu de marketing calculat în funcție de vânzările efectiv onorate de A..

Totodată, obligarea pârâtei la plata unei sume de bani - onorariul de marketing pentru vânzările efectiv realizate în 2010, care nu a fost solicitată de reclamantă, nu a fost stabilită în sarcina noastră de prima instanță și nu a făcut obiectul apelului formulat de reclamantă, conduce la crearea, pentru A., a unei situații mai grele decât cea care a rezultat din hotărârea primei instanțe, ceea ce reprezintă o încălcare a art. 296 din C. proc. civ. de la 1865, potrivit căruia "Instanța de apel poate păstra ori schimba, în tot sau în parte, hotărârea atacată. Apelantului nu i se poate însă crea în propria cale de atac o situație mai grea decât aceea din hotărârea atacată".

În ceea ce privește recursul declarat de reclamanta B. prin lichidator judiciar C.. împotriva încheierilor de ședință, Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 137 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit cărora instanța se va pronunța prioritar asupra excepțiilor de fond sau de procedură care fac de prisos în tot sau în parte cercetarea în fond a pricinii, va admite excepția nulității recursului pentru nemotivare, în baza art. 306 alin. (1) raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. de la 1865, având în vedere următoarele considerente:

În cuprinsul motivelor de recurs, reclamanta a formulat exclusiv critici de netemeinicie a soluției privind stabilirea situației de fapt, administrarea și interpretarea probatoriilor, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut expres de dispozițiile art. 304 din C. proc. civ. de la 1865.

Dispozițiile art. 303 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865 prevăd că recursul se motivează prin însăși cererea de recurs sau în termenul de 15 zile de la data comunicării hotârârii atacate, dacă legea nu dispune altfel, iar alin. (2) al aceluiași text legal statuează că:

"Termenul pentru depunerea motivelor se socotește de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte".

Potrivit art. 306 alin. (1) din C. proc. civ. de la 1865, recursul este nul, dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor menționate la alin. (2), iar, conform dispozițiilor art. 302

1

alin. (1) din același act normativ, este sancționată cu nulitatea recursului nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, între acestea, la lit. c) a aceluiași text legal, fiind reținut expres că recursul va cuprinde:

"motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Astfel, Înalta Curte constată că, în speță, reclamanta, în memoriul de recurs, a făcut o expunere a derulării litigiului, un istoric al cauzei, fără să structureze și să dezvolte aceste critici subsumate motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ. de la 1865, limitându-se să reitereze aspecte vizând situația de fapt și o lipsă de imparțialitate a magistraților, fără a preciza relevanța față de decizia atacată și de dispozițiile art. 299 alin. (1) din același cod, care statuează asupra obiectului recursului.

Or, reanalizarea probatoriului administrat în raport cu situația de fapt depășește sfera aspectelor ce pot fi criticate pe calea recursului, iar pretinsa lipsă de imparțialitate și părerea deja formată a magistraților nu reprezintă argumente care să poate fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 din C. proc. civ. de la 1865, cu atât mai mult cu cât cererile de recuzare și strămutare formulate de reclamantă au fost respinse.

Așa fiind, în lipsa indicării în concret a vreunui motiv de nelegalitate care să afecteze încheierile recurate, cum casarea sau modificarea deciziei atacate este posibilă numai în cazurile prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 din C. proc. civ. de la 1865, iar, conform alin. (1) al art. 302

1

din același cod, cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se sprijină și dezvoltarea lor, Înalta Curte, constatând că reclamanta nu s-a conformat acestor dispoziții legale, urmează să facă aplicarea prevederilor art. 306 alin. (1) raportat la art. 302

1

alin. (1) lit. c) din C. proc. civ. și să constate nulitatea recursului recurentei-reclamante S.C. B. S.R.L. prin lichidator judiciar C. împotriva încheierilor din 9 noiembrie 2016, 20 iunie 2018, 30 ianuarie 2019, 26 iunie 2019, 10 iulie 2019, 18 septembrie 2019, 16 octombrie 2019, 31 octombrie 2019, 3 februarie 2021, 10 februarie 2021, 19 mai 2021, 11 octombrie 2021 și 17 noiembrie 2021 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a civilă.

Prin recursul formulat împotriva deciziei nr. 222 din 9 februarie 2022 a Curții de apel București, B. susține incidența motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 din C. proc. civ., potrivit cărora:

În cercetarea lor, Înalta Curte subliniază că nu vor face obiectul examinării evaluarea corectă a faptelor și concluziile instanței asupra lor, în măsura în care legea acordă libertate instanței devolutive în această apreciere, iar lecturarea motivelor de recurs formulate în cauză relevă faptul că, în realitate, reclamanta nu invocă decât critici care ar putea fi subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 din C. proc. civ. de la 1865, susținând că instanța de apel a interpretat în mod greșit actul juridic dedus judecății, schimbând atât natura, cât și înțelesul neîndoielnic al acestuia, respectiv instanța de apel ar fi interpretat în mod greșit contractul de distribuție, nefiind identificată nicio critică subsumată unei eventuale lipse de motivare a deciziei, ori a încălcării sau aplicării greșite a legii de către instanța de apel.

Plecând de la situația de fapt stabilită de instanțele de fond și asupra căreia instanța de recurs nu poate interveni, se constată că între A. și B. a fost încheiat Contractul de distribuție nr. RLD04/15 ianuarie 2009 având ca obiect livrarea de către A. către B. a unor produse medicamentoase, în vederea distribuirii acestora către farmacii și spitale. Totodată, părțile au încheiat și un contract de marketing având ca obiect prestarea de către B. a unor tipuri de servicii în legătură cu produsele furnizate de A..

Potrivit art. 7.1.6 din contract, dispoziție contractuală esențială a prezentului litigiu, comanda neonorată din cauza lipsei stocului, nenotificată de către vânzător (pârâta), se va considera vânzare adăugându-se la vânzările realizate în anul de referință, beneficiind de condițiile de discounturi de volum agreate prin Anexa nr. 2, cu condiția ca această comandă să fie dimensionată pentru a completa stocul curent al cumpărătorului la un nivel de 2 luni de vânzare medie. Notificările despre neonorarea comenzilor din cauza lipsei de stoc se trimit la cumpărător (reclamanta) în scris.

Contractul de distribuție a fost modificat printr-un act adițional - addendum nr. 1 din 31 martie 2009, cel de al doilea addendum din 30 iunie 2009 nefiind semnat de către reclamantă, din cauza condițiilor propuse de A., neagreate de B.; acesta regla doar relațiile comerciale dintre părți, creând doar cadrul contractual în care urmau să se petreacă vânzări viitoare. Inițierea vânzărilor era determinată de B., care formula o comandă către vânzătorul A.. Comenzile acceptate implicit sau explicit de către A. dădeau naștere unui contract de vânzare-cumpărare pentru produsele vizate; din acest contract rezulta obligația de livrare a produselor la prețurile și în cantitățile stabilite de părți. Dreptul de proprietate asupra produselor se transfera la momentul livrării efective; la acest moment, vânzătorul emitea și factura pentru produsele livrate; pe baza acestor facturi se stabileau vânzările nete, efectiv realizate, ce reprezentau baza de calcul a discount-ului, acordat pentru a încuraja vânzările produselor A. de către B., stabilit de părți prin anexa nr. 2 la contract la nivelul de 10% din volumul de vânzări nete.

Astfel, potrivit 4.2.1:

"Cumpărătorul are dreptul să beneficieze de un discount calculat la valoarea facturată a vânzărilor nete anuale înregistrate de Cumpărător într-un exercițiu financiar", iar conform art. 4.2.3:

"Discount-ul se va plăti în perioada dintre 15 decembrie și 23 decembrie din anul de referință, pentru fiecare Perioadă contractuală, în limita valorii Discount-ului stabilit în funcție de volumul vânzărilor nete înregistrare de Cumpărător în anul de referință si cu condiția respectării de către Cumpărător a termenelor de plată agreate în prezentul Contract".

Așadar, doar după primirea unei comenzi concrete de la B., A. putea să îi transmită, în legătură cu comanda respectivă, dacă avea sau nu stoc suficient pentru a livra produsele comandate, refuzul de a onora comanda respectivă putând fi justificat, între altele, de lipsa de stocuri sau de plasarea de comenzi supradimensionate de către reclamantă; în acest sens, sunt relevante următoarele dispoziții contractuale:

Art. 7.1.1 Cumpărătorul (B.) va trimite comenzile în scris (prin fax sau e-mail [...] A..com

Art. 7.1.2 Comenzile trimise conform prevederilor de la alin. (7).1.1 de mai sus vor fi cons