ROHL v. GERMANY

Reclamantul, dna Bettina Röhl, este o națională germană născută în 1967 și locuiește în Hamburg în Germania. A fost reprezentată în fața Curții de către dl P. Plog, un avocat practicant la Hamburg. Guvernul german („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna A. Wittling-Vogel, Ministerialdireigentin, al Ministerului Federal al Justiției. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1998 reclamantul, un jurnalist profesionist, a început investigații private cu privire la un atac de incendiu efectuat împotriva ofițerului de poliție W. în timpul unei demonstrații desfășurate la Frankfurt la 10 mai 1976. Ofițerul de poliție W. a supraviețuit, dar a fost foarte grav rănit. În februarie 1999, procurorul public din Frankfurt a redeschis investigațiile penale cu privire la incidentul din 1976 îndreptat împotriva dnei J. cu suspiciuni de tentativă de crimă. În ianuarie și februarie 2001, televiziunea publică germană a difuzat două dintre filmele reclamantului care se ocupă de diferite aspecte ale evenimentelor din 1976 și ale anchetelor sale. La 31 mai 2001, Curtea de District din Frankfurt (Amtsgericht) a emis un mandat de căutare a apartamentului reclamantului, care a citit după cum urmează: „În contextul anchetelor preliminare împotriva ...[J.H.] cu privire la suspiciunile de infracțiune în conformitate cu art. 211, 22, 23 din Codul Penal [omor atenționat], la cererea procurorului public din Frankfurt, se ordonă căutarea sediilor rezidențiale și laterale a Brigitte Röhl în conformitate cu art. 103, 105 din Codul de Procedură Penală. Potrivit actualelor rezultate ale anchetei, există fapte care sugerează că căutarea va permite confiscarea următoarelor obiecte: documentele referitoare la incidentul din 10 mai 1976 la Frankfurt/Main, care a luminat cursul evenimentelor relevante. Dovezile constatate trebuie să fie plasate în custodie oficială sau să fie asigurate altfel. În cazul în care se aplică art. 98 § 2, criza trebuie confirmată în termen de trei zile prin ordin judecătoresc. Motive: Ca urmare a anchetelor de poliție, J. acuzat este suspectat că, la 10 mai 1976, în timpul unei demonstrații în ocazia decesului Ulrike Meinhof, a aruncat explozivi pe o mașină de poliție și de a fi astfel infligerat leziuni pe viață asupra ofițerului de poliție W. Documentele menționate mai sus pot fi de importanță ca dovadă pentru investigație. Jurnalistul Röhl ar trebui să fie în posesia unei documente extinse privind demonstrația care a avut loc la 10 mai 1976 la Frankfurt/Main. Acest lucru ar trebui să conducă la indicații despre identitatea infractorului. Prin decizia din 13 iulie 2001 prenomul reclamantului a fost corectat în „Bettina”. Căutarea apartamentului reclamantului a fost efectuată la 18 iulie 2001 în prezența reclamantului și a unui ofițer al urmăririi publice. Mai multe documente, transportatorii de date și hard disk-ul calculatorului personal al reclamantului au fost confiscate. Reclamantul s-a opus căutării și a apelat împotriva deciziei de căutare și criză în aceeași zi. Ea a declarat că se baza pe dreptul jurnalistului ei de a refuza să furnizeze dovezi. Ea a subliniat în continuare că a depus toate materialele relevante în afara apartamentului ei, astfel încât nu a fost găsită în timpul căutării. Ea a subliniat faptul că materialul confiscat, care se referă la proiectul său de carte, ar trebui returnat pentru a evita alte daune. La 19 iulie 2001, calculatorul personal al reclamantului a fost returnat la ea, în timp ce Procurorul public a păstrat o copie a hard diskului. Prin scrisori suplimentare din 19 și 23 iulie 2001, reclamantul a subliniat, printre altele, că Procurorul a recunoscut în mod expres dreptul jurnalistului ei de a refuza să prezinte dovezi, subliniind în continuare că a fost dispusă să coopereze cu urmărirea penală. Prin scrisoarea din 27 iulie 2001 adresată procurorului public din Frankfurt, reclamantul, reprezentat de avocat, a remis apelul ei din 18 iulie 2001 și a solicitat accesul la dosarul. La 30 iulie 2001, Procurorul public a informat avocatul reclamantului că nu a putut acorda această cerere, deoarece dosarul a fost expediat Curții Regionale. La 31 iulie 2001, Curtea Regională de Frankfurt (Landgericht) a respins recursul reclamantului, declarând că declarațiile proprii a reclamantului ca martor au justificat ipoteza că căutarea apartamentului ei va prezenta dovezi relevante pentru clarificarea unei infracțiuni grave comise de o terță persoană, și anume tentativa de ucidere a poliției W. în 1976. Măsura a fost proporțională cu privire la gravitatea infracțiunii.Documentele reclamantului nu au fost scutite de convulsii în temeiul articolului 97 § 5 din Codul de Procedură Penală (Strafprozessordnung, a se vedea legea internă relevantă mai jos). Conform acestei dispoziții, confiscarea documentelor a fost inadmisibilă dacă au fost găsite în posesia unui jurnalist care a avut dreptul de a refuza să furnizeze dovezi în temeiul art. 53 § 1 din Codul de Procedură Penală. Reclamantul nu aparține acestui grup de persoane, deoarece documentele confiscate nu au fost achiziționate în cursul pregătirii unui articol într-un ziar periodic sau în transmisie. Potrivit propunerilor proprii ale reclamantului, documentul a fost cercetat de reclamant în cursul proiectului său de carte. Acesta a urmat faptul că reclamantul nu are dreptul de a refuza să furnizeze dovezi în acest sens. Această decizie a fost servită la avocatul reclamantului la 7 august 2001. Între timp, la 2 august 2001, avocatul reclamantului, într-o scrisoare adresată procurorului public din Frankfurt, a susținut că reclamantul a fost activ profesional în pregătirea, producția sau difuzarea emisiilor de materiale publicate periodic și de televiziune și că acest lucru a fost cunoscut atât procurorului public, cât și Curtea de district din Frankfurt. În prezent, nu doar lucrează la proiectul de carte, ci și la periodice și, în special, la emisiile de televiziune referitoare la evenimentele din 1976. Prin scrisoarea din 4 septembrie 2001, care a ajuns la reclamant la 11 septembrie 2001, Curtea Regională de Frankfurt a informat reclamantul că cererea sa de a fi acordată accesul la dosarul trebuie să fie adresată procurorului public, către birourile a căror cauze a fost returnată după încheierea procedurii de plângere. La 7 septembrie 2001, reclamantul a depus o plângere combinată cu o cerere de măsuri intermediare împotriva hotărârii Curții Regionale de Frankfurt din 31 iulie 2001 la Curtea Constituțională Federală, în care a dat un cont al procedurii în fața autorităților interne și s-a plâns că căutarea apartamentului și confiscarea documentelor ei au încălcat dreptul jurnalistului ei de a refuza să furnizeze dovezi. Ea a susținut că Procurorul public din Frankfurt a fost deplin informat cu privire la domeniul de aplicare al lucrărilor sale jurnalistice și că investigațiile sale asupra incidentului din 10 mai 1976 nu au avut legătură cu proiectul său de carte. De asemenea, a susținut că autoritățile interne au refuzat în mod intenționat accesul la dosarul. La 13 septembrie 2001, Curtea Constituțională Federală, în calitate de judecător de trei judecători, a refuzat să accepte plângerea constituțională a reclamantului în caz de arbitrare ca fiind inadmisibilă. Această decizie a fost transmisă reclamantului la 21 septembrie 2001. În septembrie și octombrie 2001, reclamantul a solicitat accesul la dosarul privind căutarea sediilor sale. Prin scrisoarea din 21 octombrie 2001 a procurorului public a informat-o că nu are dreptul de a avea acces la dosarele procedurii principale – deoarece ea însăși nu a fost acuzată de nicio infracțiune – și că nu exista o cauze separate privind căutarea apartamentului ei. La 12 octombrie 2001, Curtea de District din Frankfurt a refuzat să returneze reclamantului un dosar, care a fost confiscat în timpul cercetării. Acesta a remarcat faptul că o copie a dosarului a fost transmisă reclamantului și că examinarea conținutului dosarului nu a fost încheiată. La 16 iunie 2006, restul proprietăților confiscate ale reclamantului a fost înmânată avocatului reclamantului. Secțiunea 103 din Codul de Procedură Penală (Strafprozessordnung) prevede că locuința și alte instituții ale unei persoane care nu sunt suspectate de o infracțiune penală pot fi căutate doar prin ordinul unui judecător pentru a prinde o persoană acuzată de o infracțiune, pentru a investiga urmele unei infracțiuni sau pentru a captura obiecte specifice, cu condiția ca există întotdeauna fapte care sugerează că o astfel de persoană, o urmă sau obiect sunt găsite în locații care urmează să fie căutate. Secțiunea 53 § 1, numărul 5 în vigoare până la 22 februarie 2002 prevedea că persoanele care sunt sau sunt implicate profesional în pregătirea, producția sau difuzarea materialelor sau a emisiilor de radio publicate periodic au dreptul de a refuza să depună mărturie în ceea ce privește autorul, contribuția sau informatorul care furnizează contribuții și documentația și informațiile primite de acestea în capacitatea lor profesională, în măsura în care acest lucru se referă la contribuțiile, documentația și informațiile pentru elementul editorial al activității lor. La 23 februarie 2002, la secțiunea 53 § 2 s-a adăugat o a doua teză și a treia teză. A doua propoziție prevede că persoanele definite la § 1, numărul 5 nu au dreptul de a refuza să depună mărturie în ceea ce privește propriile materiale de cercetare, în cazul în care mărturia lor este destinată să contribuie la investigații privind o infracțiune sau o altă infracțiune specifică și în cazul în care ancheta privind faptele ar lipsi, altfel, de perspective de succes sau ar fi grav obstrucționată. În conformitate cu a treia teză a aceluiași paragraf, martorul a păstrat dreptul de a refuza să depună mărturie în cazul în care, în caz contrar, ar dezvălui sursele sale. În conformitate cu secțiunea 97 § 5, confiscarea documentelor, a media de înregistrare audio, vizuală și a datelor, a ilustrațiilor și a altor imagini în custodia persoanelor menționate la secțiunea 53 § 1, numărul 5, este inadmisibilă în măsura în care acestea sunt acoperite de dreptul acestor persoane de a refuza depunerea mărturie. Toate hotărârile judecătorești de primă instanță privind căutarea și criza sunt supuse unui recurs (art. 304 din Codul de Procedură Penală). În conformitate cu articolele 23 § 1 și 92 din Regulamentul de procedură al Curții Constituționale Federale, o plângere constituțională trebuie depusă în formă scrisă. Reclamantul trebuie să numească dreptul care se presupune că a fost încălcat și acțiunile sau omisiunile care se presupune că au lăsat încălcarea. Secțiunea 92 § 2 prevede că o plângere constituțională nu poate fi invocată decât în urma epuizării măsurilor legale anterioare.

The applicant, Ms Bettina Röhl, is a German national who was born in 1967 and lives in Hamburg in Germany. She was represented before the Court by Mr P. Plog, a lawyer practising in Hamburg. The German Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs A. Wittling-Vogel, Ministerialdirigentin, of the Federal Ministry of Justice. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. In 1998 the applicant, a professional journalist, started private investigations into an arson attack carried out against police officer W. during a demonstration held in Frankfurt on 10 May 1976. Police officer W. survived, but had been very seriously injured. In February 1999 the Frankfurt Public Prosecutor’s Office re-opened criminal investigations into the 1976 incident directed against Ms J. H. on suspicion of attempted murder. In January and February 2001 German public television broadcasted two of the applicant’s films dealing with different aspects of the events in 1976 and her own investigations. On 31 May 2001 the Frankfurt District Court (Amtsgericht) issued a warrant to search the applicant’s apartment, which read as follows: “In the context of the preliminary investigations against ...[J.H.] on suspicion of an offence pursuant to sections 211, 22, 23 of the Criminal Code [attempted murder], on request of the Frankfurt Public Prosecutor, the search of the residential and side premises of Brigitte Röhl pursuant to sections 103, 105 of the Code of Criminal Procedure are ordered. According to the present results of investigations, there are facts to suggest that the search will allow the seizure of the following objects: Documents concerning the incident of 10 May 1976 in Frankfurt/Main which shed light on the relevant course of events. The evidence found has to be placed in official custody or to be secured otherwise. If section 98 § 2 applies, the seizure has to be confirmed within three days by court order. Reasons: As a result of police investigations, the accused J. H. is suspected of having, on 10 May 1976, during a demonstration on the occasion of the death of Ulrike Meinhof, thrown explosives on a police car and of thus having inflicted life-threatening injuries on police officer W. The above-mentioned documents may be of importance as evidence for the investigation. The journalist Röhl is supposed to be in possession of extensive documentation concerning the demonstration which took place on 10 May 1976 in Frankfurt/Main. This is supposed to lead to indications as to the identity of the offender. The search may be averted by handing over the documents voluntarily.” By decision of 13 July 2001 the applicant’s forename was corrected into “Bettina”. The search of the applicant’s apartment was carried out on 18 July 2001 in the presence of the applicant and an officer of public prosecution. Several documents, data carriers and the hard disk of the applicant’s personal computer were seized. The applicant objected to the search and appealed against the search and seizure decision on that same day. She stated that she relied on her journalist’s right to refuse to give evidence. She further pointed out that she had deposited all relevant material outside her apartment, so that it had not been found during the search. She emphasised that the seized material, which related to her book project, should be returned in order to avoid further damage. On 19 July 2001 the applicant’s personal computer was returned to her, while the Public Prosecutor retained a copy of the hard disk. By further letters of 19 and 23 July 2001 the applicant pointed out, inter alia, that the Public Prosecutor’s Office had expressly acknowledged her journalist’s right to refuse to give evidence. She further emphasised that she had been willing to co-operate with public prosecution. By letter of 27 July 2001 to the Frankfurt Public Prosecutor’s Office the applicant, represented by counsel, referred to her appeal of 18 July 2001 and requested to be granted access to the case-file. On 30 July 2001 the Public Prosecutor informed the applicant’s counsel that he could not grant that request, because the case-file had been dispatched to the Regional Court. On 31 July 2001 the Frankfurt Regional Court (Landgericht) rejected the applicant’s appeal, finding that the applicant’s own statements as a witness had justified the assumption that the search of her apartment would yield evidence relevant for clearing up a serious criminal offence committed by a third person, namely the attempted murder of police officer W. in 1976. The measure was proportionate with regard to the seriousness of the offence. The applicant’s documents were not exempt from seizure pursuant to section 97 § 5 of the Code of Criminal Procedure (Strafprozessordnung, see relevant domestic law below). According to this provision, the seizure of documents was inadmissible if they were found in the possession of a journalist who had the right to refuse to give evidence under section 53 § 1 of the Code of Criminal Procedure. The applicant did not belong to this group of persons, because the seized documents had not been acquired in the course of preparation of an article in a periodical newspaper or broadcast. According to the applicant’s own submissions, the material had been researched by the applicant in the course of her book project. It followed that the applicant did not have the right to refuse to give evidence in this respect. This decision was served on the applicant’s counsel on 7 August 2001. In the meantime, on 2 August 2001, the applicant’s counsel, in a letter to the Frankfurt Public Prosecutor, submitted that the applicant had been for years professionally active in the preparation, production or dissemination of periodically published material and television broadcasts and that this had been known both to the Public Prosecutor and to the Frankfurt District Court. She was currently not only working on her book project, but also on periodicals and, in particular, on television broadcasts relating to the events in 1976. By letter of 4 September 2001, which reached the applicant on 11 September 2001, the Frankfurt Regional Court informed the applicant that her request to be granted access to the case-file had to be directed to the Public Prosecutor, to whose offices the case-file had been returned following the termination of the complaint proceedings. On 7 September 2001 the applicant lodged a complaint combined with a request for an interim measure against the Frankfurt Regional Court’s decision of 31 July 2001 with the Federal Constitutional Court, in which she gave an account of the proceedings before the domestic authorities and complained that the search of her apartment and the seizure of her documents violated her journalist’s right to refuse to give evidence. She alleged that the Frankfurt Public Prosecutor’s Office had been fully informed about the scope of her journalistic work and that her investigations into the incident on 10 May 1976 did not relate to her book-project. She further submitted that the domestic authorities purposefully denied her access to the case-file. On 13 September 2001 the Federal Constitutional Court, sitting as a panel of three judges, refused to accept the applicant’s constitutional complaint for adjudication as being inadmissible. This decision was served on the applicant on 21 September 2001. In September and October 2001 the applicant requested access to the case-file relating to the search of her premises. By letter of 21 October 2001 the Public Prosecutor’s Office informed her that she did not have a right of access to the files of the main proceedings – as she herself was not charged of any offence – and that a separate case-file concerning the search of her apartment did not exist. On 12 October 2001 the Frankfurt District Court refused to return a file, which had been seized during the search, to the applicant. It noted that a copy of the file had been handed out to the applicant and that the examination of the content of the file had not been terminated. On 16 June 2006 the remainder of the applicant’s seized property was handed out to the applicant’s counsel. Section 103 of the Code of Criminal Procedure (Strafprozessordnung) provides that the home and other premises of a person who is not suspected of a criminal offence may be searched by order of a judge only in order to apprehend a person charged with an offence, to investigate the traces of an offence or to seize specific objects, provided always that there are facts to suggest that such a person, trace or object are to be found on the premises to be searched. Section 53 § 1, number 5 as in force until 22 February 2002 provided that individuals who are or were professionally involved in the preparation, production or dissemination of periodically published material or radio broadcasts had the right to refuse to give testimony concerning the author, contributor or informant providing contributions and documentation and concerning information received by them in their professional capacity insofar as this concerned contributions, documentation and information for the editorial element of their activity. On 23 February 2002 a second sentence and third sentence were added to section 53 § 2. The second sentence provides that persons as defined by § 1, number 5 do not have a right to refuse to give testimony with respect to their own research materials, if their testimony is destined to contribute to investigations concerning a crime or another specified offence and if the investigation into the facts would otherwise lack prospect of success or would be seriously obstructed. According to the third sentence of that same paragraph, the witness retained the right to refuse to testify if he would otherwise reveal his sources. Pursuant to section 97 § 5, the seizure of documents, audio, visual and data recording media, illustrations and other images in the custody of persons referred to in Section 53 § 1, number 5, shall be inadmissible insofar as they are covered by the right of such persons to refuse to testify. All first instance court decisions relating to the search and seizure are subject to an appeal (section 304 of the Code of Criminal Procedure). According to sections 23 § 1 and 92 of the Rules of Procedure of the Federal Constitutional Court a constitutional complaint has to be submitted in written form. The applicant has to name the right which has allegedly been violated and the action or omission which allegedly let to the violation. Section 92 § 2 stipulates that a constitutional complaint can only be raised following exhaustion of prior legal remedies.