ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1350/2021

Ședința publică din data de 27 mai 2021

Deliberând asupra recursului de față,

I. Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, la data de 29 iunie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul A., în nume propriu și pentru reclamanta S.C. B. S.R.L. a chemat în judecată pe pârâtele C. S.A. și SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCAȚI D., pentru grave prejudicii morale și materiale aduse de către pârâte, solicitând instanței să constate îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale și, ca efect al acesteia: să fie obligate pârâtele, în temeiul art. 253 alin. (4) din C. civ., la plata sumei de 50.000.000 RON, despăgubiri civile, cu titlu de daune morale; pentru prejudiciul moral constând în vătămarea dreptului la onoare și reputație al reclamantului A. și daune compensatorii pentru S.C. B. S.R.L. care să acopere prejudiciul creat de C. prin "fapta ilicită săvârșită cu vinovăție, faptă rămasă definitivă și irevocabilă"; să fie obligate pârâtele la prezentarea de scuze publice sub forma unui comunicat de presă; să fie obligate pârâtele la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de judecarea acestui dosar.

În cadrul procedurii de regularizare, reclamantul a depus la dosar o precizare a obiectului cererii, prin care a arătat că daunele compensatorii cerute de B. sunt în sumă de 1 leu și că fapta ilicită a C. constă în neintroducerea la plată a biletului la ordin, iar pârâtele au adus denigrări și acuze grave la adresa celor doi reclamanți.

La termenul de judecată din 20 septembrie 2018 reclamantul a precizat că a solicitat daune morale în sumă de 50 milioane RON și pentru societatea reclamantă B.. Față de această precizare, instanța a pus în vedere reclamantei să achite taxă judiciară de timbru în sumă de 503.605 RON până la următorul termen de judecată.

În ședința publică din 15 ianuarie 2018 reclamanta B., prin administrator, a arătat că înțelege să nu achite taxa judiciară de timbru stabilită în sarcina sa, motiv pentru care, tribunalul a admis excepția netimbrării acestui capăt de cerere în ceea ce o privește pe reclamantă.

Reclamanții au renunțat la capătul de cerere, prin care s-au formulat pretenții întemeiate pe fapta ilicită constând în neintroducerea biletului la ordin, aspect care s-a consemnat în încheierea de ședință publică din data de 15 noiembrie 2018.

Tribunalul a constatat că acțiunea introductivă a rămas cu un singur capăt de cerere de judecat în continuare, respectiv daunele morale în valoare de 50.000.000 RON solicitate de reclamantul A. pentru fapta ilicită constând în prejudiciul adus imaginii și reputației sale și daunele compensatorii de 1 leu cerute de reclamanta B., pentru fapta ilicită referitoare la imaginea negativă creată societății.

Prin încheierea de ședință din 15 noiembrie 2018 s-a luat act de renunțarea pârâtelor la discutarea excepției prescripției dreptului material la acțiune și a excepției autorității de lucru judecat.

Tribunalul a respins excepția lipsei calității procesuale active și excepția lipsei calității procesuale pasive pentru motivele expuse în cuprinsul încheierii de ședință din 15 noiembrie 2018 și a unit cu fondul cauzei excepția inadmisibilității.

Prin sentința civilă nr. 3796/2018 din data de 13 decembrie 2018, pronunțată în dosarul nr. x/2017, Tribunalul București, secția a VI-a civilă a anulat capătul de cerere privind daunele morale solicitate de S.C. B. S.R.L., ca netimbrat; a respins excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanții A. și S.C. B. S.R.L., așa cum a fost precizată, în contradictoriu cu pârâtele C. S.A. și Societatea Civilă de Avocati "D.", ca nefondată.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin decizia civilă nr. 237 din 16 martie 2020, pronunțată în dosarul nr. x/2017, a respins apelul formulat de apelanții-reclamanți S.C. B. S.R.L. și A. împotriva sentinței civile nr. 3796 din 13 decembrie 2018 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. S.A. și Societatea Civilă de Avocați "D.", ca nefondat.

Anterior, prin încheierea din Camera de Consiliu de la 10 martie 2020, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2017, s-a respins cererea de recuzare formulată de apelanții-reclamanți A. și S.C. B. S.R.L., ca neîntemeiată; în baza art. 187 alin. (1) pct. 1 lit. b) din C. proc. civ. s-a dispus sancționarea petenților cu amendă judiciară în cuantum de câte 500 RON.

II. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei decizii, au declarat recurs, în termen, reclamanții A. și S.C. B. S.R.L., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate și, în principal, în rejudecare, să se dispună admiterea cererii de chemare în judecată așa cum a fost formulată; în subsidiar, recurenții au cerut casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

S-a arătat că, în ședința publică din 2 martie 2020 apelanții-reclamanți au formulat verbal cerere de recuzare a completului de judecată C16 apel format din doamna judecător E. și domnul judecător F., motivele fiind arătate, în scris, prin memoriul transmis la data de 6 martie 2020.

Recurenții au mai criticat încheierea din Camera de Consiliu de la 10 martie 2020 a Curții de Apel București, prin care s-a reținut că apelanții-reclamanți au formulat cererea de recuzare cu rea-credință, deturnând instituția recuzării de la scopul recunoscut de lege, respectiv acela de a fi înlăturate eventualele suspiciuni întemeiate asupra imparțialității judecătorului, ipoteză care nu se regăsește în cauză.

De asemenea, au susținut că prin această încheiere s-a aplicat apelanților-reclamanți o amendă judiciară în cuantum de 500 RON, ocazie cu care magistrații au dat dovadă de rea-credință, abuz de putere și abuz în serviciu, deși, actul de justiție trebuie să fie înfăptuit doar în litera și spiritul legii, și nu în baza unui conformism subiectiv sau a unei convingeri personale.

În cuprinsul cererii de recurs, au prezentat, pe larg, parcursul procesual al cauzei și situația de fapt care îi determină pe reclamanți să solicite daune morale pârâtei C. S.A.

S-a relevat faptul că la termenul din 2 martie 2020 completul de judecată învestit cu soluționarea apelului a pus în discuția părților excepțiile invocate de către intimatele-pârâte referitoare la timbraj, la proba cu martori și proba cu interogatoriul pârâtelor.

De asemenea, în susținerea recursului lor, recurenții- reclamanți au redat numeroase pasaje din considerentele deciziei Curții de Apel București, iar, în final, au solicitat să se constate faptul că sentința apelată și apelul nu au fost motivate, potrivit exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ.

Apărările formulate în cauză

Intimatele-pârâte C. S.A. și SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCAȚI D. au depus la dosar întâmpinări, invocând excepția nulității recursului, întrucât recurenții indică formal motivele de recurs reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 6 din C. proc. civ., fără a arăta, în concret, sub ce aspect sunt aplicabile aceste motive de casare. S-a menționat faptul că recurenții au înțeles să reia susținerile din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a formula critici punctuale de nelegalitate împotriva deciziei instanței de apel. În subsidiar, intimatele au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

III. Aplicabilitatea dispozițiilor art. 493 din C. proc. civ., în forma anterioară modificărilor aduse prin Legea nr. 310/2018

În cauză, este aplicabilă procedura de filtrare a recursului reglementată de art. 493 din C. proc. civ., deoarece procesul a început anterior intrării în vigoare a Legii nr. 310/2018, nefiind astfel incident art. I pct. 56 din Legea nr. 310/2018 care prevede că art. 493 se abrogă, față de conținutul art. 24 din C. proc. civ., conform căruia, "dispozițiile legii noi de procedură se aplică numai proceselor și executărilor silite începute după intrarea acesteia în vigoare".

III.1. Procedura de filtrare a recursului

În temeiul art. 493 din C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilității în principiu a recursului, iar prin încheierea din 10 decembrie 2020, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului către părți.

Prin încheierea din 1 aprilie 2021, a fost respinsă excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinări, și recursul a fost admis în principiu, fiind acordat termen pentru judecata acestuia pe fond, la data de 27 mai 2021.

IV. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru considerentele ce se vor arata în continuare:

Cu titlu prealabil, Înalta Curte subliniază că instanța de recurs este ținută, potrivit disp. art. 499 C. proc. civ., civ., să analizeze și să motiveze exclusiv cu privire la motivele de casare invocate și analiza acestora.

În articolul 488 sunt prevăzute limitativ motivele de recurs, fiind subliniat faptul că exercitarea controlului are în vedere doar legalitatea, pentru că scopul recursului, prevăzut și în art. 483, este acela de a supune instanței de recurs examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile in fiecare din cazurile prevăzute.

Ca motive de nelegalitate, recurenții invocă la modul general prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 și 6 C. proc. civ.

În susținerea recursului lor, recurenții reclamanți au redat numeroase pasaje din considerentele deciziei recurate, solicitând să se constate faptul că aceasta un a fost motivată, potrivit exigențelor impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., art. 21 alin. (33) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Înalta Curte reține că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. invocat de recurentă, are în vedere situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Textul arată toate ipotezele în care, de fapt, soluția nu este motivată: fie că motivarea lipsește cu totul, fie că este străină de cauză, fie că este contradictorie. Este vizată nu numai ipoteza în care lipsesc considerentele hotărârii, dar și când acestea sunt contradictorii sau nu au legătură cu cauza, deoarece și această situație poate fi calificată ca nemotivare a hotărârii, motivul de recurs vizând atât lipsa motivării, cât și motivarea inexactă sau insuficientă.

Art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., invocat de recurenți, prevede obligația pentru instanță de a indica în considerentele hotărârii, obiectul cererii, susținerile părților, pe scurt expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.

În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că, în motivarea hotărârii recurate, instanța de apel a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii.

Este de amintit că instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludentei și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate.

Articolul 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului garantează părților dreptul la un proces echitabil care presupune, printre altele, și obligația instanțelor de a-și motiva hotărârile.

O motivare corespunzătoare presupune că instanța poate să nu răspundă tuturor susținerilor părților, însă este imperativ necesar ca susținerile esențiale ale acestora să fie analizate și să se indice în hotărârea judecătorească motivele pentru care instanța le-a apreciat ca fiind întemeiate sau neîntemeiate.

Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare, exigente pe care, în cauza de față, hotărârea instanței de apel le respectă.

În cauza de față, Înalta Curte observă că, în analiza sa, instanța de apel a făcut un examen amănunțit al tuturor elementelor probatorii, dar și al susținerilor părților pentru a stabili situația de fapt din cauză, situație ce nu poate fi repusa în discuție în calea extraordinara a recursului. Astfel, se constată că nu există nicio contradicție în expunerea argumentelor instanței de apel, aceasta procedând la examinarea și interpretarea probatoriului si, pe cale de consecință, la stabilirea situației de fapt. Că recurenții sunt nemulțumiți de rezultatul acestei analize nu este un motiv suficient care să atragă incidența dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Din analiza deciziei recurate se constată că instanța de apel a argumentat soluția pronunțată, în sensul că hotărârea cuprinde motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, conținând suficiente elemente care fac posibil controlul hotărârii în căile de atac, neexistând contradicții ori motive străine de natura pricinii în cuprinsul considerentelor.

Recurenții nu au explicat in niciun mod pretinsa nemotivare a hotărârii atacate, ci doar au redat fragmente întregi din aceasta hotărâre, invocând formal prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Prin urmare, în condițiile în care nu s-a demonstrat că există considerente contradictorii, străine de natura cauzei sau neconcordanța între acestea și soluția din decizia instanței de apel, iar argumentele recurentului vizează aspecte ce țin de fondul litigiului, criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. vor fi înlăturate.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părțile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanță în pronunțarea soluției, iar instanța ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalității și temeiniciei hotărârii, și considerentele pentru care s-a pronunțat soluția respectivă.

În cadrul dreptului la un proces echitabil se analizează și dreptul oricărei părți în cadrul unei proceduri judiciare de a prezenta instanței observațiile, argumentele și mijloacele sale de probă, coroborat cu dreptul fiecărei părți ca aceste observații și argumente să fie examinate în mod efectiv. Cu privire la aceste aspecte, obligația instanței de motivare a deciziilor sale este singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor. Așa fiind, motivarea trebuie să fie coerentă, clară și lipsită de ambiguități și de contradicții. Ea trebuie să permită urmărirea unui raționament care a condus judecătorul la aceasta, de natură a susține și justifica soluția adoptată.

Așa fiind, Înalta Curte constată că, la pronunțarea hotărârii recurate, instanța de apel a procedat la o analiză efectivă a susținerilor și apărărilor invocate de părți, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, decizia fiind dincolo de orice critică de nelegalitate din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Cel de-al cincilea motiv de recurs vizează neregularități de ordin procedural și care sunt sancționate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. Sub imperiul motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se pot include mai multe neregularități de ordin procedural, începând de la nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părți, nesemnarea cererii reconvenționale, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc. Casarea unei hotărâri în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se poate obține în condiții diferite, după cum este vorba de încălcarea unei norme de procedură de natură imperativă sau dispozitivă, cu alte cuvinte, după cum suntem în prezența unei nulități absolute sau a uneia relative.

Nici critica întemeiată pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității, nu poate fi primita.

Recurenții-reclamanți nu indică în mod concret normele de procedură ce ar fi fost încălcate de instanța de apel în soluționarea apelului său. În motivele de recurs se face vorbire despre modul în care instanța de apel, într-un alt complet, a soluționat cererea de recuzare, prin încheierea de la 10.03.2020 a Curții de Apel București, recurenții fiind nemulțumiți de faptul că au fost sancționați cu o amenda judiciara in cuantum de 500 RON. S-a mai făcut trimitere la masurile dispuse de instanța de apel prin încheierea de la data de 2 martie 2020, fără sa se indice in mod clar vreo normă de procedură încălcată și să se explice în ce măsură această încălcare atrage sancțiunea nulității.

Or, dezlegarea data de instanța de apel nu constituie per se o încălcare a dispozițiilor legale, în sensul pretins de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. si invocate de recurenți, în condițiile în care nulitatea reprezintă principala sancțiune ce se răsfrânge asupra actelor de procedură care au fost aduse la îndeplinire cu nesocotirea dispozițiilor legale.

Recurenții reclamanți sunt, însă, în fapt, nemulțumiți de raționamentul logico-juridic expus de instanța de apel, nefiind în măsură să demonstreze încălcarea vreunei norme de procedura, fie ea imperativa sau dispozitiva, care să atragă incidența motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Se constată, astfel, că instanța de apel în virtutea efectului devolutiv a procedat la examinarea cauzei sub toate aspectele de fapt și de drept, în raport de normele legale incidente și de întregul probatoriu administrat în cauză.

Astfel, s-a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată de către apelanții reclamanți a vizat obligarea în solidar a intimatelor pârâte la plata sumei de 50.000.000 RON daune morale, prejudiciu nepatrimonial, din care 49.000.990 RON pentru vătămarea adusă dreptului la onoare, reputației, demnității umane - persoanelor fizice, respectiv administratorul societății comerciale S.C. B. S.R.L, fiindu-i afectată inclusiv și capacitatea managerială, și în sumă de 1 leu daune pentru afectarea imaginii persoanei juridice B. S.R.L, cu obligarea pârâților la publicarea integrală a hotărârii de sancționare, sub titlul "Anunț patrimonial" pe cheltuiala lor în cotidienele centrale.

Instanța a procedat la încuviințarea și administrarea probelor analizând, pe fond, cele patru condiții pentru angajarea răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie: săvârșirea unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita și prejudiciu, precum și vinovăția, în conformitate cu prevederile art. 1349 alin. (1) și (2) C. civ.

Instanța de apel a apreciat, astfel, că pentru a putea obține despăgubirile solicitate, în primul rând, reclamanții trebuiau să facă dovada faptelor ilicite săvârșite de pârâte care să conducă la vătămarea dreptului la onoarea, a reputației, demnității umane, diminuarea capacității manageriale, producerea unei imagini negativă a societății comerciale în circuitul economic, însă, din analiza probatoriului administrat instanța de apel a constatat că această condiție nu este îndeplinită, după cum a reținut și prima instanță. Așadar, deși reclamanții au solicitat daune morale determinate de conduita pârâtelor în contextul soluționării dosarului nr. x/2007, aceștia nu au făcut dovada existentei unor afirmații denigratoare, ofensatoare, care să depășească limitele libertății de exprimare și astfel să prejudicieze demnitatea reclamantului persoană fizică.

Or, într-adevăr, așa cum au învederat și intimatele prin întâmpinările depuse, recurenții erau obligați nu numai să menționeze în cadrul recursului care dintre motivele prevăzute de art. 488 C. proc. civ. sunt incidente în cauză, ci și să demonstreze de ce este aplicabil respectivul motiv, însă nu au făcut acest lucru, rezumându-se să invoce doar în mod formal dispozițiile art. 488 pct. 5 si 6 C. proc. civ.

În realitate, în motivarea recursului, se reiau toate aspectele de fapt invocate prin cererea de chemare în judecată în fața primei instanțe și sunt criticate instanțele de fond cu privire la modul în care s-au pronunțat asupra unor probe respingându-le și pentru modul în care au apreciat probatoriul administrat, susținerile recurenților vizând, în realitate, temeinicia hotărârii pronunțate, si nu legalitatea acesteia, urmărindu-se o reantamare a fondului.

Prin urmare, faptul că soluția criticată nu coincide cu modul în care recurenții și-au structurat argumentația, încercând, practic, în recurs să repună în discuție chestiunile de fapt tranșate de instanța de apel, nu constituie un motiv de nelegalitate care să conducă la casarea deciziei recurate, în lipsa unor susțineri clare și aplicate în concordanta cu motivele de recurs invocate.

Față de cele expuse mai sus, reținând că hotărârea atacată a fost dată cu aplicarea corectă a legii pe toate aspectele invocate de recurenți, Înalta Curte constată ca recursul nu este fondat, urmând a îl respinge ca atare, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanții A. și S.C. B. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 237 din 16 martie 2020 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2021.