LONDON STUDIO NYELVOKTATO KFT v. HUNGARY

DECIZIE PRIVIND SECȚIUNEA CU ADMINISIBILITATEA cererii nr. 15029/05 de LONDON STÚDIÓ NYELVOKTATÓ KFT împotriva Ungariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința la 9 octombrie 2007 în calitate de Cameră compusă din: dna Tulkens Președintele A.B. Baka Bonello Cabral Barreto Ugrekhelidze dna Mularoni Popović, judecători și dna S. Dolle, grefier; Având în vedere cererea depusă la 11 aprilie 2005, având în vedere decizia de a aplica art. 29 § 3 din Convenție și de a examina împreună admisibilitatea și fondurile cazului, având în vedere observațiile prezentate de guvernul contestat și observațiile în răspuns transmise de solicitant, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Societatea reclamantă, London Stúdí Nyelvoktató Kft, este o companie ungară de răspundere limitată, cu sediul său în Budajenő. A fost reprezentată în fața Curții de către dl T. Weinzierl, un avocat practicant în Budapesta. Guvernul contestat a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și de Justiție. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă conduce o școală de limbă. La 16 mai 1996 doamna I.P. și alți șase studenți s-au plâns la Concurență că publicitatea reclamantului a fost înșelat. La 17 octombrie 1996, Consiliul a constatat pentru ei. Reclamantul a solicitat o examinare judiciară. După două audieri, la 11 februarie 1998, Curtea Regională de Budapesta a susținut decizia Consiliului. Această hotărâre a fost, la rândul său, susținută de Curtea Supremă la 5 martie 2001. Între timp, la 14 aprilie 1997, dna I.P. a depus o acțiune de compensare împotriva societății reclamante. La cererea acesteia, la 10 iulie 1997, Curtea Regională de Budapesta a pronunțat o audiere și a suspendat procesul în așteptarea rezultatului acestui caz împotriva hotărârii Comitetului de Concurență. Mai 2001 reclamantul a solicitat reluarea litigiului. O audiere a avut loc la 27 septembrie 2001. La 3 ianuarie 2002, Curtea Regională a constatat parțial pentru reclamant. Reclamantul și reclamantul au recursat respectiv la 26 februarie și 17 august 2002. La 8 septembrie 2004, Curtea Supremă a modificat hotărârea de primă instanță. Această decizie a fost judecată la 25 octombrie 2004. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurii. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns că durata procedurii de compensare a fost incompatibilă cu cerința de „tempo rațional” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se citește după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul a contestat acest argument. Perioada care trebuie luată în considerare a început la 14 aprilie 1997 și s-a încheiat la 25 octombrie 2004. Prin urmare, a durat mai mult de șapte ani și jumătate pentru două nivele de competență. Cu toate acestea, în opinia Curții, perioada de trei ani și zece luni care a trecut între 10 iulie 1997 și 10 mai 2001, în timpul în care procedura a fost suspendată la cererea reclamantului, nu poate fi imputată statului. Curtea remarcă în acest sens că, în acest timp, două instanțe judiciare au abordat cazul reclamantului împotriva comitetului de concurență și că această procedură nu a dezvăluit niciun aspect de întârziere nejustificată. Prin urmare, această perioadă trebuie dedusă din durata totală a procedurii. Prin urmare, durata relevantă este de trei ani și opt luni pentru două nivele de competență. În absența oricărei perioade semnificative de inactivitate atribuibile autorităților, Curtea consideră că lungimea globală nu a depășit „un timp rezonabil” în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. De asemenea, reclamantul s-a plâns de durata litigiului administrativ. Curtea constată că decizia internă finală în acest caz a fost dată de Curtea Supremă la 5 martie 2001. Cu toate acestea, cererea a fost introdusă numai la 11 aprilie 2005, adică mai mult de șase luni de la această dată. Prin urmare, această plângere trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se întrerupă aplicarea articolului 29 § 3 din Convenție. Din aceste motive, Curtea declară în unanimitate cererea inadmisibilă.

SECOND SECTION

DECISION

AS TO THE ADMISSIBILITY OF

Application no. 15029/05

by LONDON STÚDIÓ NYELVOKTATÓ KFT

against Hungary

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on

9 October 2007 as a Chamber composed of:

Mrs

F.

Tulkens

,

President

,

Mr

A.B.

Baka

,

Mr

G.

Bonello

,

Mr

I.

Cabral Barreto

,

Mr

M.

Ugrekhelidze

,

Mrs

A.

Mularoni

,

Mr

D.

Popović,

judges

,

and Mrs

S. Dollé,

Registrar,

Having regard to the above application lodged on 11 April 2005,

Having regard to the decision to apply Article 29 § 3 of the Convention and examine the admissibility and merits of the case together,

Having regard to the observations submitted by the respondent Government and the observations in reply submitted by the applicant,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant company, London Stúdió Nyelvoktató Kft, is a Hungarian limited liability company, with its seat in Budajenő. It was represented before the Court by Mr T. Weinzierl, a lawyer practising in Budapest. The respondent Government were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant company runs a language school. On 16 May 1996 Ms

I.P. and six other students complained to the Competition Board that the applicant’s advertisements had been misleading. On 17 October 1996 the Board found for them. The applicant sought judicial review. After two hearings, on 11 February 1998 the Budapest Regional Court upheld the Board’s decision. This judgment was in turn upheld by the Supreme Court on 5

March 2001.

Meanwhile, on 14 April 1997 Ms I.P. filed an action in compensation against the applicant company. At the latter’s request, on 10 July 1997 the Budapest Regional Court held a hearing and suspended the proceedings pending the outcome of the above case against the Competition Board’s decision. On 10

May 2001 the applicant requested the resumption of the litigation. A hearing took place on 27 September 2001. On 3 January 2002 the Regional Court partly found for the plaintiff. The applicant and the plaintiff appealed respectively on 26

February and 17 August 2002. On 8

September 2004 the Supreme Court amended the first-instance judgment. This decision was served on 25 October 2004.

COMPLAINT

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the length of the proceedings.

THE LAW

1.

The applicant complained that the length of the compensation proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

The Government contested that argument.

The period to be taken into consideration began on 14 April 1997 and ended on 25 October 2004. It thus lasted more than seven and a half years for two levels of jurisdiction. However, in the Court’s view, the period of three years and ten months which elapsed between 10 July 1997 and 10 May 2001, during which time the proceedings were suspended at the applicant’s request, cannot be imputed to the State. The Court notes in this connection that, during this time, two court instances dealt with the applicant’s case against the Competition Board and that those proceedings did not disclose any appearance of undue delay. Consequently, that period must be deducted from the total length of the proceedings.

The relevant length is therefore three years and eight months for two levels of jurisdiction. In the absence of any significant period of inactivity attributable to the authorities, the Court considers that the overall length did not exceed “a reasonable time” for the purposes of Article 6 § 1 of the Convention.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.

2.

The applicant also complained of the length of the administrative litigation. The Court notes that the final domestic decision in this case was given by the Supreme Court on 5 March 2001. However, the application was only introduced on 11 April 2005, i.e. more than six months after this date. Consequently, this complaint must be rejected, pursuant to Article 35 §§ 1 and 4 of the Convention.

In view of the above, it is appropriate to discontinue the application of Article 29 § 3 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Declares

the application inadmissible.

S.

Dollé

F.

Tulkens

Registrar

President