CASE OF MENYHART v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE MENYHÁRT c. HUNGARY (Documentul nr. 25648/06) HOTĂRÂREA Strasburg 22 iulie 2008 FINAL 22/10/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Menyhárt c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul secțiunii care s-a deliberat în privat la 1 iulie 2008, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 25648/06) împotriva Republicii Ungariei depusă Curtei în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl László Menyhárt („reclamantul”), la 14 iunie 2006. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, Agent, Ministerul Justiției și Execuției. La 13 februarie 2008, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 29 § 3). Reclamantul s-a născut în 1951 și trăiește în Debrecen. Într-un litigiu cu legea muncii, la 18 octombrie 1996, reclamantul a introdus o acțiune de compensare împotriva Companiei Feratelor Ungare. Curtea de Muncire din Budapesta a organizat mai multe audieri și a obținut avizul unui expert. La 11 decembrie 2003, Curtea Regională din Budapesta a adoptat o hotărâre intermediară care acceptă dreptul reclamantului la compensare. La 24 februarie 2005, Curtea de Muncire a acordat reclamantului compensații în cadrul diferitelor șefuri. Prin recurs, la 14 iunie 2006, Curtea regională a modificat această decizie. Reclamantul s-a plâns că procedura a durat o perioadă de timp nejustificată, iar el se bazează pe articolele 6 și 8 din Convenție. Curtea consideră că această plângere va fi examinată numai în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, care citește după caz: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” Guvernul a contestat acest argument. 10. Perioada de luat în considerare a început la 18 octombrie 1996 și s-a încheiat la 14 iunie 2006. Astfel a durat aproape nouă ani și opt luni pentru două niveluri de competență. Admisibilitatea 11. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 13. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 14. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea constată că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. Prin urmare, s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 15. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 16. Reclamantul a solicitat 10 milioane de forints maghiari [1] în ceea ce privește prejudiciile morale. 17. Guvernul a contestat cererea. 18. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Hotărârea pe o bază echitabilă, i-a acordat 6 400 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 19. Reclamantul nu a făcut nicio cerere de costuri. Dobânzi implicite 20. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6,400 EUR (sex mii patru sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care va fi transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 22 iulie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Președintele grefierului Sally Dolle Françoise Tulkens [1] 40,450 euro (EUR)

SECOND SECTION

CASE OF

MENYHÁRT v. HUNGARY

(Application no. 25648/06)

JUDGMENT

STRASBOURG

22 July 2008

FINAL

22/10/2008

This judgment may be subject to editorial revision.

In the case of Menyhárt v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Françoise Tulkens,

President,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

judges,

and Sally Dollé,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 1 July 2008,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 25648/06) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr László Menyhárt (“the applicant”), on 14 June 2006.

2.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.

3.

On 13 February 2008 the Court decided to give notice of the application to the Government. It also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 3).

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1951 and lives in Debrecen.

5.

In a labour-law dispute, on 18 October 1996 the applicant brought an action in compensation against the Hungarian Railways Company.

6.

The Budapest Labour Court held several hearings and obtained the opinion of an expert. On 11 December 2003 it adopted an interim judgment accepting the applicant’s entitlement to compensation. On 27 August 2004 the Budapest Regional Court rejected the Railways’ appeal.

7.

On 24 February 2005 the Labour Court granted the applicant compensation under various heads. On appeal, on 14 June 2006 the Regional Court amended this decision.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

8.

The applicant complained that the proceedings had lasted an unreasonably long time. He relied on Articles 6 and 8 of the Convention. The Court considers that this complaint falls to be examined under Article 6 § 1 of the Convention alone, which reads as relevant:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

9.

The Government contested that argument.

10.

The period to be taken into consideration began on 18 October 1996 and ended on 14 June 2006. It thus lasted almost nine years and eight months for two levels of jurisdiction.

A.

Admissibility

11.

The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

12.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

13.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see

Frydlender

, cited above).

14.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court finds that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

15.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

16.

The applicant claimed 10 million Hungarian forints

[1]

in respect of non-pecuniary damage.

17.

The Government contested the claim.

18.

The Court considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him

EUR 6,400 euros under that head.

B.

Costs and expenses

19.

The applicant made no costs claim.

C.

Default interest

20.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 6,400 (six thousand four hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 22 July 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Registrar

President

[1]

40,450 euros (EUR)