CtEDO 09.12.2008 Auto

CASE OF BELA SZABO v. HUNGARY

RESPONDENT
HUN
HOTĂRÂRE
09.12.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF BELA SZABO v. HUNGARY (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE BÉLA SZABÓ c. HUNGARY (Documentul nr. 37470/06) JUDGMENT STRASBOURG 9 decembrie 2008 FINAL 09/03/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Béla Szabó c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care stă în calitate de Camera compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Sally Dolle, grefierul de secțiune care a deliberat în privat la 18 noiembrie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 37470/06) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl Béla Szabó („reclamantul”), la 5 iunie 2006. Reclamantul a fost reprezentat de dl Gy. Szőllős, avocat care practică în Salgótarján. Guvernul maghiar (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției Legii. La 14 februarie 2008, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului și a hotărât, de asemenea, să pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul locuiește în Salgótarján. La 29 septembrie 1999, angajatorul reclamantului a introdus o acțiune împotriva acestuia, susținând un inventar deficient. La 15 mai 2001, Curtea de Muncire Salgótarján a constatat în favoarea reclamantului, după mai multe audieri. La 25 octombrie 2001, Curtea Regională a Județeanului de la Nógrád a susținut această decizie. La 27 noiembrie 2002, Curtea Supremă a anulat aceste hotărâri și a remis cazul în favoarea Curții de Muncire. În reluarea procedurii, la 27 ianuarie 2005, Tribunalul muncii a constatat din nou pentru reclamant, după mai multe audieri și a obținut avizele experților. La 26 mai 2005, Curtea regională a modificat această decizie. 10. La 15 septembrie 2005, petiția reclamantului de reexaminare a ajuns la Curtea Supremă. Deși secțiunea 273 alineatul (4) din Codul de procedură civilă prevede un termen de 60 de zile pentru examinarea preliminară a unei cereri, aceasta a avut loc numai la 12 aprilie 2006. În această zi, un singur judecător a hotărât, într-o decizie de 6 pagini motivată în detaliu, că petiția reclamantului nu a dezvăluit încălcarea legii relevante, în special a normelor privind interpretarea avizelor experte. Deși decizia a fost dată într-o procedură nominal cu privire la admisibilitatea cererei, aceasta a abordat, de fapt, meritele cazului reclamantului. La 29 mai 2006, Curtea Supremă i s-a înaintat ordinul de judecată 11. Reclamantul a depus o plângere susținând că, din cauza neobservării termenului de 60 de zile, judecătorul unic nu mai avea dreptul să-și respingă petiția și ar fi trebuit să se desfășoare o audiție. 12. La 6 iulie 2006, șeful Legii Muncii a Curții Supreme a Colegiului A respins plângerea reclamantului. Ea a explicat că întârzierea a fost datorită cazului de amânare al Curții Supreme și că art. 273 alineatul (4) nu a putut fi interpretat în sensul că întârzierea a implicat o obligație în partea Curții Supreme de a desfășura o audiere. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 14. Guvernul a contestat acest argument. Admisibilitate 15. Guvernul a susținut că hotărârea internă finală în acest caz a fost dată de Curtea Regională la 26 mai 2005 și că cererea a fost introdusă numai la 5 iunie 2006, adică în afara termenului de șase luni prevăzut la art. 35 § 1 din Convenție. Cererea de reexaminare a reclamantului, respinsă de Curtea Supremă în faza de admisibilitate, nu a putut fi considerată un remediu eficace și, în opinia lor, nu a influențat funcționarea termenului. Curtea remarcă că, în scopul examinării raționalității procedurii, trebuie să ia în considerare toate cazurile care ar fi putut avea influență asupra rezultatului cauzei (a se vedea Maria de Lurdes Rosa Marques și alții c. Portugalia (dec.), nr. 48187/99, 7 iunie 2001). În această privință, constată că decizia Curții Supreme, care a preluat reclamantul la 29 mai 2006, și care a abordat meritele cererii de reexaminare a reclamantului și a adoptat o decizie motivată în această chestiune, a constituit decizia internă finală în prezenta cerere. Prin urmare, obiecția Guvernului trebuie respinsă. În plus, Curtea consideră că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, subliniind că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Mai 2006. A durat astfel șase ani și opt luni pentru trei niveluri de competență. 18. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 19. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 20. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea constată că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 21. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, în temeiul articolului 13 că, din cauza prelucrării întârziete a cazului său, aceasta ar fi trebuit să fie examinată de Curtea Supremă într-o audiere, în loc să fie respinsă de un singur judecător în așa-numita procedură preliminară. 22. Presupunând aplicabilitatea articolului 13, Curtea reamintește de la început că eficacitatea unui remediu în sensul articolului 13 nu depinde de siguranța unui rezultat favorabil pentru reclamant (Sürmeli c. Germania [GC], nr. 75529/01, § 98, CEDO 2006 ...). (a se vedea punctul 12 de mai sus) în conformitate cu care întârzierea impugată a fost cauzată de retragerea cauzelor Curții Supreme și că art. 273 alineatul (4), pe care reclamantul și-a bazat plângerea, nu a putut fi interpretat în sensul că întârzierea experimentată implică o obligație din partea Curții Supreme de a desfășura o audiere. În aceste circumstanțe – și în absența oricărei apariții de arbitrare – Curtea este convinsă că această plângere a reclamantului a fost bazată pe o neînțelegere a dreptului intern. Rezultă că aceaceasta este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEII 23. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 6.000 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și moral. 25. Guvernul a contestat reclamația. 26. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi suferit unele prejudiciu moral. Decizia, pe o bază echitabilă, îi acordă 1 200 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 27. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 1000 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 28. Guvernul nu a exprimat un aviz cu privire la această chestiune. 29. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea constată că reclamația costurilor reclamantului nu a fost justificată de niciun document relevant și, prin urmare, trebuie respinsă. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 1200 EUR (1 mie două sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, pentru a fi transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 9 decembrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă