- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 10 iunie 2008
- Stat pârât
- HUN
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Koronczai împotriva Ungariei
Traducere în română Auto
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KORONCZAI c. HUNGARY (Documentul nr. 7680/05) HOTĂRÂREA Strasburg 10 iunie 2008 FINAL 10/09/2008 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Koronczai c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președintele Antonella Mularoni, Vladimiro Zagrelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, judecători și Sally Dolle, grefierul de secțiune care s-a deliberat în privat la 20 mai 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 7680/05) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un cetățen maghiar, dna Teréz Koronczai („reclamantul”), la 28 ianuarie 2005. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției.
La 14 iunie 2007, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să declare în același timp admisibilitatea și meritul cererii. Reclamantul s-a născut în 1953 și trăiește în Székesfehérvár. În contextul concedierii sale de la ocuparea forței de muncă în cadrul căilor ferate de stat, la 29 aprilie 2003, reclamantul a înaintat o acțiune în fața Curții de Muncire Székesfehérvár care a solicitat salarii răspândite. Ea a solicitat asistență juridică. La 9 octombrie 2003, cazul a fost transferat Curții de Munci Budapesta. Cu toate acestea, un avocat de asistență juridică a fost desemnat pentru reclamant numai la 22 martie 2004. La 1 septembrie 2004, avocatul a prezentat acțiunea recapitulată a reclamantului.
La 5 și 12 mai și 29 septembrie 2005 au avut loc audieri. În ultima dată, a fost adoptată o decizie parțială. La 8 mai 2006, restul cererilor a fost acceptat parțial. La 25 septembrie 2006, reclamantul a recurs. La 11 iulie 2007, Curtea Regională de Budapesta a susținut decizia de primă instanță. ARTICOLUL 6 § 1 ALEGAT DE CONVENȚIE 10. Reclamantul se plânge că procedura a fost prelungită în măsura în care a încălcat dreptul ei la o soluție eficace, consemnat la art. 13 din Convenție. Curtea consideră că plângerea este examinată în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție, care prevede: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 11. Guvernul a contestat argumentul reclamantului.
12. Perioada de luat în considerare a început la 29 aprilie 2003 și s-a încheiat la 11 iulie 2007. Astfel a durat peste patru ani și două luni pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 13. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII.
Curtea reiterează că este necesară o diligență specială în litigiile privind ocuparea forței de muncă (Ruotolo c. Italia , hotărârea din 27 februarie 1992, Serie A nr. 230-D, p. 39, § 17). 15. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus), în special având în vedere natura dreptului muncii a litigiului. 16. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea constată că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”.
Prin urmare, s-a constatat o încălcare a art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 17. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” În general, reclamantul a solicitat prejudiciu material și moral, fără a cuantifica aceste cereri. 19. Guvernul a contestat cererile. 20. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi susținut unele prejudiciu moral.
Decizionarea pe o bază echitabilă, își acordă 2 500 de euro sub acest cap. Costuri și cheltuieli 21. Reclamantul nu a făcut reclamație de costuri. Dobânzile implicite 22. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 2,500 EUR (2 mii cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care să fie transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 10 iunie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
SECOND SECTION
CASE OF KORONCZAI v. HUNGARY (Application no. 7680/05) JUDGMENT STRASBOURG 10 June 2008 FINAL 10/09/2008 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of Koronczai v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Françoise Tulkens, President, Antonella Mularoni, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, judges, and Sally Dollé, Section Registrar , Having deliberated in private on 20 May 2008, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 7680/05) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Ms Teréz Koronczai (“the applicant”), on 28 January 2005.
The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.
On 14 June 2007 the Court decided to give notice of the application to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time. THE FACTS
The applicant was born in 1953 and lives in Székesfehérvár.
In the context of her dismissal from employment with the State Railways, on 29 April 2003 the applicant brought an action before the Székesfehérvár Labour Court claiming outstanding wages. She requested legal aid. On 9 October 2003 the case was transferred to the Budapest Labour Court. However, a legal-aid lawyer was appointed for the applicant only on 22 March 2004.
On 1 September 2004 the lawyer submitted the applicant’s recapitulated action.
On 5 and 12 May and 29 September 2005 hearings took place. On the latter date, a partial decision was adopted.
On 8 May 2006 the remainder of the applicant’s claims was partially accepted. On 25 September 2006 the applicant appealed.
On 11 July 2007 the Budapest Regional Court upheld the first instance decision. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
10. The applicant complained that the proceedings had been protracted to such an extent that it infringed her right to an effective remedy, enshrined in Article 13 of the Convention. The Court considers that the complaint falls to be examined under Article 6 § 1 of the Convention, which provides as relevant: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Government contested the applicant’s argument.
The period to be taken into consideration began on 29 April 2003 and ended on 11 July 2007. It thus lasted over four years and two months for two levels of jurisdiction. A. Admissibility
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). The Court reiterates that special diligence is necessary in employment disputes ( Ruotolo v. Italy , judgment of 27 February 1992, Series A no. 230-D, p. 39, § 17).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see Frydlender , cited above), especially in view of the labour-law nature of the litigation.
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court finds that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement. There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
17. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
In general terms, the applicant claimed pecuniary and non-pecuniary damage, without quantifying those claims.
The Government contested the claims.
The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards her EUR 2,500 under that head. B. Costs and expenses
The applicant made no costs claim. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 2,500 (two thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage, to be converted into Hungarian forints at the rate applicable at the date of settlement; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 10 June 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Sally Dollé Françoise Tulkens Registrar President