CASE OF KREISZ v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KREISZ v. HUNGARY (Depunerea nr. 12941/05) HOTĂRÂREA STRASBOURG 3 aprilie 2007 FINAL 03/07/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenție. Ar putea fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kreisz v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: dna Tulkens Președintele A.B. Baka Cabral Barreto Zagrebelsky dna Mularoni Jočienė Popović, judecători și grefierul secțiunii Dollé, care au deliberat în privat la 13 martie 2007, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 12941/05) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl István Kreisz („reclamantul”), la 25 martie 2005. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției. La 17 iunie 2005, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să declare în același timp admisibilitatea și meritul cererii. Reclamantul s-a născut în 1943 și trăiește în Dunavarsány. La 12 martie 1997, trei persoane au interzis o acțiune împotriva reclamantului și a altor angajatori, foștii lor angajatori, susținând o remunerație excepțională. După șapte audieri, la 5 mai 1998, Curtea de Muncă din Budapesta și-a acceptat cererile. La 14 aprilie 1999, Curtea Regională de Budapesta a susținut această decizie. La 21 iunie 2000, Curtea Supremă a anulat această hotărâre și a trimis cazul la instanța de primă instanță. După opt audieri în reluarea procedurii, la 26 august 2003, Curtea Muncii a acceptat în esență cererile reclamanților. Reclamantul și celălalt contestat au fost în măsură să plătească atribuirea împreună și mai multe. După două audieri de apel, la 17 septembrie 2004, Curtea Regională a susținut această decizie, majorând în același timp taxele procedurale plătibile de către reclamant și de celălalt contestat. Această decizie a fost îndeplinită la 4 octombrie 2004. La 14 octombrie 2004, celălalt respondent a depus o cerere de rectificare a hotărârii Curții Regionale. La 24 august 2005, această cerere a fost acceptată în parte. La 14 septembrie 2005, respondenții au depus un recurs comun. Data deciziei de a doua instanție privind acest recurs nu este cunoscută. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT ALLEGAT ARTICOLUL 6 § 1 DE CONVENȚIE Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Guvernul a contestat acest argument. 10. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 12 martie 1997 și, conform ultimelor informații transmise de părți, la 14 septembrie 2005, nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat deja opt ani și jumătate timp de trei niveluri de competență până la data respectivă. Admisibilitate 11. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 13. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 14. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. În plus, nu se poate spune că reclamantul a contribuit semnificativ la întârzierea cazului. În consecință, având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în aplicarea instantană, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „temps rațional”; în consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. II. APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI 15. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 4,047 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale și 6,276 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 17. Guvernul a contestat aceste afirmații. 18. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, acordă reclamantului 3,000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costurile și cheltuielile 19. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 250 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 20. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 21. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea acordă în totalitate această cerere. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3000 EUR (3 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 250 EUR (2 sute și cincizeci de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 aprilie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle F. Tulkens Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF

KREISZ v. HUNGARY

(Application no. 12941/05)

JUDGMENT

STRASBOURG

3 April 2007

FINAL

03/07/2007

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44

§

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Kreisz v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Mrs

F.

Tulkens

,

President

,

Mr

A.B.

Baka

,

Mr

I.

Cabral Barreto

,

Mr

V.

Zagrebelsky

,

Mrs

A.

Mularoni

,

Ms

D.

Jočienė

,

Mr

D.

Popović,

judges

,

and Mrs

S.

Dollé

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 13 March 2007,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 12941/05) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr István Kreisz (“the applicant”), on 25 March 2005.

2.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.

3.

On 17 June 2005 the Court decided to give notice of the application to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.

THE FACTS

4.

The applicant was born in 1943 and lives in Dunavarsány.

5.

On 12 March 1997 three individuals brought an action against the applicant and another respondent, their former employers, claiming outstanding remuneration. After seven hearings, on 5 May 1998 the Budapest Labour Court accepted their claims. On 14 April 1999 the Budapest Regional Court upheld this decision. On 21 June 2000 the Supreme Court quashed this decision and remitted the case to the first instance court.

6.

After eight hearings in the resumed proceedings, on 26 August 2003 the Labour Court accepted the plaintiffs' claims in essence. The applicant and the other respondent were liable to pay the award jointly and severally. Following two appellate hearings, on 17 September 2004 the Regional Court upheld this decision, while increasing the procedural fees payable by the applicant and the other respondent. This decision was served on 4

October 2004.

7.

On 14 October 2004 the other respondent filed a request for the rectification of the Regional Court's decision. On 24 August 2005 this request was accepted in part. On 14 September 2005 the respondents filed a joint appeal. The date of the second-instance decision concerning this appeal is not known.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

8.

The applicant complained that the length of the proceedings was incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

9.

The Government contested that argument.

10.

The period to be taken into consideration began on 12 March 1997 and, according to the last information submitted by the parties, as of 14

September 2005 it had not yet ended. It had thus already lasted eight and a half years for three levels of jurisdiction by that date.

A.

Admissibility

11.

The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

12.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

13.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see

Frydlender

, cited above).

14.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. Moreover, the applicant cannot be said to have contributed significantly to the delay in the case. Accordingly, having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant application the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

II.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

15.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

16.

The applicant requested 4,047 euros (EUR) in respect of pecuniary damage and EUR 6,276 in respect of non-pecuniary damage.

17.

The Government contested these claims.

18.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it awards the applicant EUR 3,000 in respect of non-pecuniary damage.

B.

Costs and expenses

19.

The applicant also claimed EUR 250 for the costs and expenses incurred before the Court.

20.

The Government did not express an opinion on the matter.

21.

According to the Court's case-law, an applicant is entitled to reimbursement of his costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court awards this claim in full.

C.

Default interest

22.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the application admissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 3,000 (three thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 250 (two hundred and fifty euros) in respect of costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 3 April 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

S.

Dollé

F. Tulkens

Registrar

President