Kreisz împotriva Ungariei

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KREISZ v. HUNGARY (Depunerea nr. 12941/05) HOTĂRÂREA STRASBOURG 3 aprilie 2007 FINAL 03/07/2007 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenție. Ar putea fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kreisz v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința ca Camera compusă din: dna Tulkens Președintele A.B.

Baka Cabral Barreto Zagrebelsky dna Mularoni Jočienė Popović, judecători și grefierul secțiunii Dollé, care au deliberat în privat la 13 martie 2007, pronunță următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 12941/05) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl István Kreisz („reclamantul”), la 25 martie 2005. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, agent, Ministerul Justiției și Execuției. La 17 iunie 2005, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să declare în același timp admisibilitatea și meritul cererii.

Reclamantul s-a născut în 1943 și trăiește în Dunavarsány. La 12 martie 1997, trei persoane au interzis o acțiune împotriva reclamantului și a altor angajatori, foștii lor angajatori, susținând o remunerație excepțională. După șapte audieri, la 5 mai 1998, Curtea de Muncă din Budapesta și-a acceptat cererile. La 14 aprilie 1999, Curtea Regională de Budapesta a susținut această decizie. La 21 iunie 2000, Curtea Supremă a anulat această hotărâre și a trimis cazul la instanța de primă instanță. După opt audieri în reluarea procedurii, la 26 august 2003, Curtea Muncii a acceptat în esență cererile reclamanților. Reclamantul și celălalt contestat au fost în măsură să plătească atribuirea împreună și mai multe.

După două audieri de apel, la 17 septembrie 2004, Curtea Regională a susținut această decizie, majorând în același timp taxele procedurale plătibile de către reclamant și de celălalt contestat. Această decizie a fost îndeplinită la 4 octombrie 2004. La 14 octombrie 2004, celălalt respondent a depus o cerere de rectificare a hotărârii Curții Regionale. La 24 august 2005, această cerere a fost acceptată în parte. La 14 septembrie 2005, respondenții au depus un recurs comun. Data deciziei de a doua instanție privind acest recurs nu este cunoscută. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI ALEGAT ALLEGAT ARTICOLUL 6 § 1 DE CONVENȚIE Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Guvernul a contestat acest argument.

10. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 12 martie 1997 și, conform ultimelor informații transmise de părți, la 14 septembrie 2005, nu s-a încheiat încă. Astfel, a durat deja opt ani și jumătate timp de trei niveluri de competență până la data respectivă. Admisibilitate 11. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

13. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 14. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză. În plus, nu se poate spune că reclamantul a contribuit semnificativ la întârzierea cazului. În consecință, având în vedere jurisprudența sa în cauză, Curtea consideră că, în aplicarea instantană, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „temps rațional”; în consecință, s-a constatat o încălcare a articolului 6 § 1. II.

APLICAȚIA ARTICOLUL 41 AL CONVENȚIEI 15. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” Reclamantul a solicitat 4,047 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile materiale și 6,276 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 17. Guvernul a contestat aceste afirmații. 18. Curtea nu discerne nicio legătură cauzală dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, acordă reclamantului 3,000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale.

Costurile și cheltuielile 19. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 250 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 20. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 21. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor sale numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea acordă în totalitate această cerere. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.

Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 3000 EUR (3 mii de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale și 250 EUR (2 sute și cincizeci de euro) în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.

Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 3 aprilie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții. Dolle F. Tulkens Președintele grefierului

SECOND SECTION

CASE OF KREISZ v. HUNGARY (Application no. 12941/05) JUDGMENT STRASBOURG 3 April 2007 FINAL 03/07/2007 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Kreisz v. Hungary, The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of: Mrs F. Tulkens , President , Mr A.B. Baka , Mr I. Cabral Barreto , Mr V. Zagrebelsky , Mrs A. Mularoni , Ms D. Jočienė , Mr D. Popović, judges , and Mrs S. Dollé , Section Registrar , Having deliberated in private on 13 March 2007, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

8. The applicant complained that the length of the proceedings was incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

15. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, EUR 3,000 (three thousand euros) in respect of non-pecuniary damage and EUR 250 (two hundred and fifty euros) in respect of costs and expenses, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 3 April 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. S. Dollé F. Tulkens Registrar President