CASE OF KOLLATH v. HUNGARY

SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE KOLLÁTH c. HUNGARY (Depunerea nr. 15509/05) HOTĂRÂREA STASBOURG 27 noiembrie 2007 FINAL 27/02/2008 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Kolláth c. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea A doua), ședința în calitate de Cameră compusă de: dna F. Tulkens, Președintele, R. Türmen, A.B. Baka, V. Zagrebelsky, A. Mularoni, D. Jočienė, D. Popović, judecători, și dna Dollé, grefierul secțiunii deliberat în privat la 6 noiembrie 2007, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 15509/05) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național maghiar, dl József Kolláth („reclamantul”), la 20 martie 2005. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, Agent, Ministerul Justiției și Execuției. La 3 aprilie 2007, Curtea a hotărât să anunțe cererii guvernului. Aplicarea articoluluiui 29 § 3 din Convenție, a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp. Reclamantul s-a născut în 1952 și trăiește în Dunakeszi. În contextul unui contract de aprovizionare, la 23 decembrie 1994 Kiss es Kolláth Bt. – un parteneriat limitat gestionat de solicitant, al cărui acționar este, de asemenea, un acționar – a depus o acțiune împotriva unei alte societăți care a solicitat o anumită sumă de bani. După șapte audieri, la 19 septembrie 1997, Curtea Centrală de District de Pest a respins cererea reclamantului. Curtea de a doua instanță a anulat această decizie la 11 februarie 1999. În reluarea procedurii, la 26 martie 2003, Curtea de District a avut mai multe audieri, a obținut avizul unui expert și a respins încă o dată cererile reclamantului. Prin recurs, la 23 septembrie 2004, Curtea Regională de Budapesta a anulat această decizie și a acordat reclamantului 4,4 milioane de forints maghiari (HUF), plus interesul legal acumulat. Curtea a respins celelalte cereri de interes ale reclamantului. Se bazează pe dovezi documentare, avizul expertului și mărturia martorilor. HOTĂRÂREA ALEGED ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 DE CONVENȚIE Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „tempă motivabilă” a articolului 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o audiere echitabilă ... într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” 10. Guvernul a contestat acest argument. 11. Perioada care va fi luată în considerare a început la 23 decembrie 1994 și s-a încheiat la 23 septembrie 2004. A durat astfel nouă ani și nouă luni pentru două nivele de competență. Admisibilitatea 12. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, ci și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 14. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 15. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea constată că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 16. Fără să se bazeze pe orice dispoziție specifică a Convenției, reclamantul s-a plângut de asemenea de nedreptatea și de rezultatul procedurii. 17. În măsura în care plângerea reclamantului poate fi înțelesă că se referă la evaluarea probelor și rezultatul procedurii în fața instanțelor interne, Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 19 din convenție, datoria sa este de a asigura respectarea angajamentelor întreprinse de părțile contractante la convenție. În special, nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege presupuse comise de o instanță națională, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea au încălcat drepturile și libertățile protejate de convenție. În plus, în timp ce art. 6 § 1 din convenție garantează dreptul la o audiere echitabilă, aceasta nu stabilește nici o norme privind admisibilitatea probelor sau modul în care ar trebui evaluată. Acestea sunt, în primul rând, chestiuni de reglementare a legislației naționale și a instanțelor naționale (a se vedea García Ruiz c. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDO 1999 I). 18. În cazul în cauză, Curtea consideră că în dosarul nu există nimic care să declare orice aspect pe care instanța nu l-a furnizat sau că procedura a fost altfel necorespunzătoare și că această parte a cererii este vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 § 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIUNII 19. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite doar repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 20. Reclamantul a susținut, în general, prejudiciu material și moral. El a susținut că, din cauza protracției procedurii, el a suferit o pierdere de 10.000 de euro (EUR) în taxele juridice achitabile două firme juridice și o sumă indeterminată de bani în legătură cu diverse cheltuieli. În plus, pentru a menține solvabilitatea întreprinderii sale, el a trebuit să ia un împrumut, dobânda pe care a constituit-o în valoare de milioane HUF [1]. În cele din urmă, din cauza litigiului în curs, a pierdut, de asemenea, o oportunitate de afaceri cu un profit potențial de 25.000 de dolari americani [2] 21. Guvernul nu a exprimat opinia în această privință. 22. Curtea nu dispune de nicio legătură cauzală între încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamantul trebuie să fi susținut unele prejudiciu moral. Decizionarea pe o bază echitabilă, aceasta îi acordă 6 400 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 23. Reclamantul nu a făcut nicio reclamație de costuri separate. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 6 400 EUR (sex mii patru sute de euro) în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie convertite în moneda națională a statului contestat la rata aplicabilă la data decontare, plus orice impozit care poate fi taxabil; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se achită pe suma de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru satisfacție echitabilă. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 27 noiembrie 2007, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Președintele grefierului Dolle Tulkens [1] 3 983 EUR [2] 17,576 EUR

SECOND SECTION

CASE OF

KOLLÁTH v. HUNGARY

(Application no. 15509/05)

JUDGMENT

STRASBOURG

27 November 2007

FINAL

27/02/2008

This judgment will become final in the circumstances set out in Article

44 §

2 of the Convention. It may be subject to editorial revision.

In the case of Kolláth v. Hungary,

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting as a Chamber composed of:

Mrs

F. Tulkens,

President,

Mr

R. Türmen,

Mr

A.B. Baka,

Mr

V. Zagrebelsky,

Mrs

A. Mularoni,

Mrs

D. Jočienė,

Mr

D. Popović,

judges,

and Mrs

S.

Dollé

,

Section Registrar

,

Having deliberated in private on 6 November 2007,

Delivers the following judgment, which was adopted on that date:

PROCEDURE

1.

The case originated in an application (no. 15509/05) against the Republic of Hungary lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Hungarian national, Mr József Kolláth (“the applicant”), on 20 March 2005.

2.

The Hungarian Government (“the Government”) were represented by Mr L. Höltzl, Agent, Ministry of Justice and Law Enforcement.

3.

On 3 April 2007 the Court decided to give notice of the application to the Government. Applying Article 29 § 3 of the Convention, it decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time.

THE FACTS

THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE

4.

The applicant was born in 1952 and lives in Dunakeszi.

5.

In the context of a supply contract, on 23 December 1994

Kiss és Kolláth Bt.

– a limited partnership managed by the applicant, of which he is also a shareholder – filed an action against another company claiming a certain amount of money.

6.

After seven hearings, on 19 September 1997 the Pest Central District Court dismissed the applicant's claim. The second-instance court quashed this decision on 11 February 1999.

7.

In the resumed proceedings, on 26 March 2003 the District Court held several hearings, obtained the opinion of an expert and again dismissed the applicant's claims.

8.

On appeal, on 23 September 2004 the Budapest Regional Court reversed this decision and awarded the applicant 4.4 million Hungarian forints (HUF), plus accrued statutory interest. The court dismissed the applicant's other claims for interest. It relied on documentary evidence, the opinion of the expert and the testimony of witnesses.

THE LAW

I.

ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION

9.

The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a fair ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”

10.

The Government contested that argument.

11.

The period to be taken into consideration began on 23 December 1994 and ended on 23 September 2004. It thus lasted nine years and nine months for two levels of jurisdiction.

A.

Admissibility

12.

The Court notes that this complaint is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible.

B.

Merits

13.

The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities,

Frydlender v. France

[GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).

14.

The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present application (see

Frydlender

, cited above).

15.

Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or convincing argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present circumstances. Having regard to its case-law on the subject, the Court finds that the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.

There has accordingly been a breach of Article 6 § 1.

II.

OTHER ALLEGED VIOLATIONS OF THE CONVENTION

16.

Without relying on any particular provision of the Convention, the applicant also complained about the unfairness and the outcome of the proceedings.

17.

In so far as the applicant's complaint may be understood to concern the assessment of the evidence and the result of the proceedings before the domestic courts, the Court reiterates that, according to Article 19 of the Convention, its duty is to ensure the observance of the engagements undertaken by the Contracting Parties to the Convention. In particular, it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by a national court unless and in so far as they may have infringed rights and freedoms protected by the Convention. Moreover, while Article 6 § 1 of the Convention guarantees the right to a fair hearing, it does not lay down any rules on the admissibility of evidence or the way it should be assessed. These are primarily matters for regulation by national law and the national courts (see

García Ruiz

v. Spain

[GC], no.

30544/96, §

28, ECHR 1999

‑

I).

18.

In the present case, the Court considers that there is nothing in the case file disclosing any appearance that the courts lacked impartiality or that the proceedings were otherwise unfair. It follows that this part of the application is manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 and must be rejected, pursuant to Article 35 § 4 of the Convention.

III.

APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION

19.

Article 41 of the Convention provides:

“If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.”

A.

Damage

20.

The applicant claimed, in general terms, pecuniary and non-pecuniary damage. He submitted that, because of the protraction of the proceedings, he suffered a loss of 10,000 euros (EUR) in legal fees payable to two law firms and an indeterminate amount of money in connection with various expenses. Moreover, in order to maintain the solvency of his enterprise, he had to take out a loan, the interest on which amounted to HUF

1

million

[1]

. Finally, due to the ongoing litigation, he also lost a business opportunity with a potential profit of 25,000 US dollars

[2]

.

21.

The Government did not express an opinion on the matter.

22.

The Court does not discern any causal link between the violation found and the pecuniary damage alleged; it therefore rejects this claim. However, it considers that the applicant must have sustained some non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, it awards him EUR 6,400 under that head.

B.

Costs and expenses

23.

The applicant made no separate costs claim.

C.

Default interest

24.

The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.

FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY

1.

Declares

the complaint concerning the excessive length of the proceedings admissible and the remainder of the application inadmissible;

2.

Holds

that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention;

3.

Holds

(a)

that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article

44

§

2 of the Convention, EUR 6,400 (six thousand four hundred euros) in respect of non-pecuniary damage, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement, plus any tax that may be chargeable;

(b)

that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points;

4.

Dismisses

the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.

Done in English, and notified in writing on 27 November 2007, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court.

S.

Dollé

F.

Tulkens

Registrar

President

[1]

EUR 3,983

[2]

EUR 17,576