ÎCCJ, decizie (scj.ro #198476)

Hotărâri potrivnice pronunțate de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Competența de soluționare a cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 8 din Codul de procedură civilă

C. proc. civ., art. 129 alin. (2) pct. 2, art. 509 alin. (1) pct. 8, art. 510 alin. (2)

Potrivit dispozițiilor art. 510 alin. (2) C. proc. civ., „În cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanțele de recurs la care se referă aceste dispoziții este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță.”

Pretinsa nerespectare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, invocată în cadrul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune a fi examinată de o secție a instanței mai mare în grad având aceeași specializare cu secția instanței care a pronunțat prima hotărâre deoarece pretinsa încălcare a primei hotărâri pronunțate de o secție specializată nu ar putea fi tranșată de o altă secție a instanței mai mare în grad decât cu încălcarea principiului specializării judecătorilor și, în mod implicit, a competenței materiale procesuale.

Astfel, în cazul în care hotărârile pretins încălcate sunt pronunțate de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, verificarea respectării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat atașat acestor hotărâri se impune a fi efectuată de aceeași secție, pretinsa lor încălcare neputând fi stabilită de o secție a aceleiași instanțe care judecă în altă materie.

I.C.C.J., Secția a II-a civilă, Decizia nr. 945 din 3 mai 2022

Prin sentința civilă nr. 2071/2021 din 22 martie 2021, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020, Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției; a admis acțiunea formulată de mai mulți reclamanți, printre care și A. și B., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul X, Curtea de Apel X și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării; a obligat pârâții Tribunalul X și Curtea de Apel X la plata către reclamanți a sporului de 45% aplicat la salariul de bază lunar, compus din sporul de 15% pentru condiții deosebit de grele si periculoase, sporul de 5% pentru păstrarea confidențialității și sporul de 25% pentru risc și suprasolicitare psihică, precum și a diferențelor de drepturi salariale începând cu 1 ianuarie 2018, actualizate cu indicele de inflație și dobânda legală până la data plății.

Împotriva sentinței primei instanțe, pârâții Tribunalul X și Curtea de Apel X au declarat apeluri.

Prin decizia nr. 656/2022 din 4 februarie 2022, pronunțată în dosarul nr. x/3/2020, Curtea de Apel București, Secția a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări a admis apelurile declarate de apelanții-pârâți Tribunalul X și Curtea de Apel X împotriva sentinței primei instanțe, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că: a respins acțiunea introdusă împotriva pârâtei Curtea de Apel X pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Prin sentința civilă nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunțată în dosarul nr. y/120/2020, Tribunalul Dâmbovița, Secția I civilă, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâților Tribunalul X și Curtea de Apel X și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției; a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanții C. și A., în contradictoriu cu pârâții Tribunalul X, Curtea de Apel X și Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării.

Împotriva sentinței primei instanțe, reclamanții C. și A. au declarat apel care fost constatat nul ca urmare a admiterii excepției tardivității prin decizia nr. 639 din 3 martie 2022, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, Secția I civilă în dosarul nr. y/120/2020.

C., A. și B. au formulat cereri de revizuire împotriva sentinței civile nr. 2071/2021 din 22 martie 2021, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VIII-a conflicte de muncă și asigurări sociale în dosarul nr. x/3/2020 și a sentinței civile nr. 2028 din 23 iunie 2021, pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, Secția I civilă în dosarul nr. y/120/2020, prin care au invocat motivul de revizuire prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ.

În motivare, au susținut, în esență, că sentințele atacate cu revizuire încalcă efectul pozitiv al autorității de lucru judecat atașat deciziilor nr. 4974 din 23 octombrie 2019 și nr. 2982 din 30 iunie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. x/88/2015 și x/2/2016.

Intimații Tribunalul X și Curtea de Apel X au depus la dosar întâmpinări prin care au solicitat respingerea cererilor de revizuire.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 132 alin. 1 C. proc. civ., excepția necompetenței materiale procesuale invocată din oficiu, Înalta Curte a reținut următoarele:

Potrivit art. 510 alin. 2 C. proc. civ., „În cazul dispozițiilor art. 509 alin. (1) pct. 8, cererea de revizuire se va îndrepta la instanța mai mare în grad față de instanța care a dat prima hotărâre. Dacă una dintre instanțele de recurs la care se referă aceste dispoziții este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de revizuire se va judeca de această instanță.”

Dispozițiile citate anterior atribuie competența de soluționare a cererii de revizuire privind contrarietatea de hotărâri în favoarea instanței mai mare în grad față de instanța care a pronunțat prima hotărâre a cărei autoritate de lucru judecat se pretinde a fi încălcată.

Competența instanței mai mare în grad vizează atât competența materială funcțională care presupune o delimitare pe verticală între instanțe de grad diferit după felul atribuțiilor jurisdicționale, cât și competența materială procesuală care presupune o delimitare pe orizontală între secțiile specializate ale aceleiași instanțe.

Pretinsa nerespectare a efectului pozitiv al autorității de lucru judecat, invocată în cadrul motivului de revizuire prevăzut de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se impune a fi examinată de o secție a instanței mai mare în grad având aceeași specializare cu secția instanței care a pronunțat prima hotărâre.

Aceasta deoarece pretinsa încălcare a primei hotărâri pronunțate de o secție specializată nu ar putea fi tranșată de o altă secție a instanței mai mare în grad decât cu încălcarea principiului specializării judecătorilor și, în mod implicit, a competenței materiale procesuale.

Pentru aceleași rațiuni, concluzia expusă anterior este valabilă și în cazul în care prima hotărâre a fost pronunțată de o secție a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pornind de la această interpretare, Înalta Curte reține că revizuenții invocă în cadrul motivului prevăzut de art. 509 alin. 1 pct. 8 C. proc. civ. încălcarea efectului pozitiv al autorității de lucru judecat atașat deciziilor nr. 4974 din 23 octombrie 2019 și nr. 2982 din 30 iunie 2020, pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarele nr. x/88/2015 și x/2/2016.

Cum hotărârile pretins încălcate sunt pronunțate de Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, verificarea respectării efectului pozitiv al autorității de lucru judecat atașat acestor hotărâri se impune a fi efectuată de aceeași secție.

De altfel, spre deosebire de efectul negativ al autorității de lucru judecat invocat ca motiv de revizuire, în cadrul căruia se verifică numai identitatea de părți, obiect și cauză, efectul pozitiv al autorității de lucru judecat presupune verificarea respectării considerentelor din hotărârile în raport de care se invocă contrarietatea. Or, considerentele acestor hotărâri cuprind dezlegări date în materia contenciosului administrativ.

Prin urmare, dat fiind că hotărârile respective au fost pronunțate în materia contenciosului administrativ, pretinsa lor încălcare nu ar putea fi stabilită de o secție a aceleiași instanțe care judecă în altă materie.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 129 alin. 2 pct. 2 raportat la art. 510 alin. 2 C. proc. civ., Secția a II-a civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție a admis excepția necompetenței materiale procesuale a acestei secții și a declinat competența de soluționare a cererilor de revizuire formulate de revizuenții C., A. și B. în favoarea Secției de contencios administrativ și fiscal a aceleiași instanțe.