ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4116/2021

Ședința publică din data de 23 septembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 23.05.2018, reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, contestație si cerere de suspendare a executării împotriva Deciziei ASF nr. 483/19.04.2018, solicitând să se dispună:

- în prealabil, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei ASF nr. 483/19.04.2018 până la soluționarea definitivă a contestației împotriva Deciziei ASF nr. 483/19.04.2018;

- anularea Deciziei ASF nr. 483/19.04.2018 privind sancționarea cu amendă în cuantum de 172.500 RON, ca nelegală;

- în subsidiar, în ipoteza în care instanța nu va proceda la anularea Deciziei A.S.F. nr. 483/19.04.2018, a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, considerând că nu sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru aplicarea sancțiunii cu amendă.

Totodată, în situația în care instanța de judecată va trece peste capătul de cerere privind înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului, reclamantul a solicitat reducerea cuantumului amenzii stabilite în sumă de 172.500 RON, conform Deciziei A.S.F. nr. 483/19.04.2018, la nivelul minim de 10.000 RON, iar, în subsidiar reducerea cuantumului amenzii stabilite în sumă de 172.500 RON conform Deciziei A.S.F. nr. 483/19.04.2018, până la nivelul apreciat de către instanță;

În fine, reclamantul a solicitat reducerea cuantumului amenzii stabilite în sumă de 172.500 RON conform Deciziei A.S.F. nr. 483/19.04.2018, la nivelul de 50.000 RON reprezentând nivelul maxim prevăzut de lege înainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 237/2015 și cel mai mare nivel al amenzii aplicate vreodată unei persoane din conducerea unei societății de asigurare, dacă instanța nu va proceda la reducerea cuantumului amenzii astfel cum a solicitat prin petitul anterior.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 5134 din 7 decembrie 2018 pronunțată în dosarul nr. x/2018, a admis cererea de chemare în judecată promovată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, și a anulat Decizia A.S.F. nr. 483/19.04.2018.

Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut, în esență, nelegalitatea actului administrativ contestat de reclamant, apreciind în acest sens că nu a fost dovedită îndeplinirea condițiilor răspunderii contravenționale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Supraveghere Financiară, solicitând admiterea acestuia astfel cum a fost formulat, casarea sentinței de fond și rejudecarea cauzei cu consecința respingerii acțiunii.

A invocat motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în dezvoltarea căruia a susținut, după o succintă prezentare a situației de fapt, că instanța de fond a interpretat în mod greșit textele legale incidente în cauză și a făcut o aplicare greșită a normelor speciale incidente în materie de asigurare-reasigurare.

Recurenta-pârâtă susține că actul administrativ contestat este motivat în fapt și în drept și conține, contrar reținerilor instanței de fond, referiri suficiente din perspectiva naturii și gravității faptelor, aspect care rezultă din preambulul acestuia.

Faptele reținute în sarcina reclamantului sunt analizate pe larg în cadrul procesului-verbal de control, notei privind aprobarea rezultatelor controlului, în cuprinsul întâmpinării și al notelor scrise depuse de partea în discuție.

Arată recurenta-pârâtă că instanța de fond, prin sentința pronunțată, a interpretat greșit disp. art. 25, art. 163 alin. (1) lit. a), b), r), alin. (4), alin. (11) lit. a), b), alin. (12) din Legea nr. 237/2015, art. 5 alin. (7), art. 10 alin. (1), alin. (3) din O.G. nr. 2/2001, în raport de situația de fapt reținută în decizia contestată.

Perioada verificată, potrivit Deciziei de efectuare a controlului nr. 375/20.03.2017 este 31.12.2015 - 31.12.2016, aceasta fiind și perioada în care au fost săvârșite faptele sancționate.

Finalizarea acțiunii de control s-a realizat prin procesul-verbal de control nr. x/09.11.2017, înregistrat la B. cu nr. x/09.11.2017 și prin dispunerea de măsuri/sancțiuni de către Consiliul ASF, în sarcina persoanelor responsabile.

Consiliul de Administrație al B. recunoaște constatările efectuate de către echipa de control și asigură că toate recomandările sunt puse în aplicare.

În ceea ce privește deficiențele și constatările consemnate în actul administrativ contestat, acestea sunt identificate la paginile 25-26, 27, 31, 32-36, 37, 38-39, 40-41, 48, 51, 97-98, 105 și 106.

Așadar, susține recurentul-pârât, toate faptele reținute în sarcina reclamantului se regăsesc în actul contestat și în procesul-verbal de control.

Contrar reținerilor instanței de fond, potrivit cărora răspunderea consiliului de administrație este limitată, disp. art. 35 alin. (1) din Legea nr. 237/2015 arată:

"conducerii societăților îi revine răspunderea privind respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare".

Intimatul-reclamant este persoană semnificativă în cadrul B., încă din anul 2012, îndeplinind mai multe calități, precum vicepreședinte CA, director general adjunct, membru al CA, administrator.

Potrivit actului constatator al societății, conducerea societății este răspunzătoare față de societate, iar conducerea administrativă, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare al Societății, este responsabilă pentru stabilirea și menținerea unui sistem de control intern adecvat și eficient, precum și în ceea ce privește managementul riscului.

În cadrul ședinței din data de 04.04.2018, când a fost analizată Nota privind aprobarea rezultatelor controlului periodic efectuat la Societatea B., pentru deficiențele constatate, Consiliul ASF a hotărât sancționarea membrilor Consiliului de Administrație, printre care se află și intimatul-reclamant.

Recurentul-pârât susține că faptele săvârșite de intimat și care constituie contravenție, sunt descrise, de asemenea, sunt indicate temeiurile de drept, există mențiunea referitoare la dreptul de contestare, termenul în care se poate depune contestația, instanța căreia i se poate adresa.

Contrar celor reținute de prima instanță, au fost respectate disp. art. 163 alin. (11) lit. a) și b) din Legea nr. 237/2015, iar măsura privind sancționarea cu amendă a reclamantului s-a dispus conform art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, iar disp. art. 2 din Ordinul nr. 113118/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind gradualizarea măsurilor sancționatorii fac trimitere la măsurile sancționatorii prevăzute de Legea nr. 237/2015.

Astfel, se are în vedere principiul proporționalității și al raționamentului calificat, circumstanțele relevante ale săvârșirii faptei, ținând seama de deficiențele constatate, respectiv: sistemul de guvernanță al societății, autoevaluarea măsurilor și a solvabilității; activitatea de subscriere desfășurată de societate; modul de instrumentare și plată a dosarelor de daună; evaluarea activelor și datoriilor; raportările prudențiale și suplimentare transmise la ASF; modul de calcul și plată a contribuțiilor și taxelor către ASF.

Aceste deficiențe însumează un număr de 34 încălcări ale legislației în vigoare din care 18 vizează guvernanța societății.

Faptele săvârșite de reclamant sunt descrise pe larg în cuprinsul deciziei contestate, procesului-verbal de control, fiind identificabile la paginile 3-6, 10-11 din nota privind controlul.

În ceea ce privește reținerea instanței de fond referitoare la lipsa din decizia de sancționare a circumstanțelor factuale din care să rezulte natura faptei imputate, lipsa unei analize cu privire la competențele funcției de conducere și vinovăției reclamantului, se arată că în procesul-verbal de control au fost redate atât structura, cât și competențele/obligațiile organului de conducere administrativ, statuate prin actele interne ale societății, cât și acțiunile/inacțiunile/deciziile acestuia rezultate din documentele puse la dispoziție de societate în timpul controlului.

Întrucât toate aceste aspecte au fost redate pe larg în cadrul procesului-verbal, în cadrul deciziei contestate nu era necesară analizarea competențelor funcției deținute, cât timp fapta a fost descrisă și s-a indicat norma generală încălcată.

Contrar susținerilor instanței de fond, recurentul-pârât a respectat întocmai prevederile art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015 potrivit cărora:

"deciziile de sancționare emise de ASF cuprind motivele de fapt și de drept [...]", precum și pe cele ale art. 163 alin. (18) din Legea nr. 237/2015, potrivit cărora:

"constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (1) se face de către persoanele cu atribuții privind supravegherea și controlul din cadrul ASF, iar aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute la alin. (2)-(8) se realizează de către Consiliul ASF".

În acest context, se arată că sistemul de guvernanță al societății nu este instituit și nu funcționează în deplină concordanță cu prevederile Regulamentului delegat al Comisiei 2015/35 din 10.10.2014 de completare a Directivei 2009/138/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind accesul la activitate și desfășurarea activității de asigurare și de reasigurare (solvabilitate II), precum și cu prevederile art. 26 din Legea nr. 237/2015.

De asemenea, disp. art. 26-29 din Legea nr. 237/2015, impun societăților de asigurare obligația de a institui și aplica un sistem de guvernanță funcțional și eficient în vederea administrării corecte și prudente a activității.

Există, la nivelul societății, deficiențe în modul de constituire a rezervelor tehnice de daună, s-a înregistrat în permanență o subevaluare semnificativă a acestor rezerve, cu impact direct, cel puțin în rata daunei și coeficientul de lichiditate.

Societatea nu deține politici/proceduri privind modul de constituire și eliberare pentru fiecare tip de rezervă tehnică, prime, daune, avizate și neavizate și alte resurse tehnice, astfel că echipa de control s-a aflat în imposibilitate de a reconcilia consistența valorilor constituite lunar sau concordanța sumelor eliberate cu plățile directe de daune efectuate .

Societatea nu a prezentat la data de 31.12.2015 și la data de 31.12.2016 o situație a soldului rezervelor tehnice, pe fiecare categorie de rezervă, etc., cu modificările de valoare corespunzătoare, avizată de departamentul daune și certificată de acționarul societății, din perspectiva caracterului corespunzător, complet și exact al datelor utilizate în calculul rezervelor tehnice, potrivit cerințelor prevăzute la art. 264 pct. 1 lit. a) din Regulamentul Delegat.

Potrivit art. 3 alin. (1) din Norma ASF nr. 41/2015 și în baza art. 31 din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată:

"consiliul de administrație/membrii directoratului, conducătorul compartimentului economico-financiar sau persoanele desemnate potrivit legii ale societăților de asigurare și/sau de reasigurare răspund potrivit responsabilităților și competențelor stabilite pentru întocmirea și aprobarea corespunzătoare a propriilor politici contabile conforme cu reglementările contabile din anexă".

Pentru anul 2016 societatea nu a deținut un Regulament de organizare și funcționare actualizat și adaptat la condițiile specifice activității desfășurate.

Contrar reținerilor instanței de fond, recurenta-pârâtă consideră că a respectat disp. art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, potrivit cărora:

"dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție" și alin. (3):

"în cazul în care la săvârșirea unei contravenții au participat mai multe persoane, sancțiunea se va aplica fiecăreia separat".

De asemenea, au fost respectate disp. art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001, conform cărora "pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare".

Au fost aplicate mai multe sancțiuni principale pentru încălcarea unor dispoziții legale distincte existente în legislația specială, iar Legea nr. 237/20145 nu indică sub o faptă/contravenție unică:

"deficiențele sistemului de guvernanță".

Dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 califică drept contravenție, nerespectarea de către societăți și de către persoanele care fac parte din conducerea acestora sau de către cele care dețin funcții-cheie ori alte funcții critice a actelor delegate, a standardelor tehnice de reglementare și a celor de aplicare emise de Comisia Europeană, precum și a reglementărilor emise de ASF în aplicarea Legii nr. 237/2015.

Cu privire la fapta reținută la punctul 8 din decizia contestată (Consiliul de Administrație nu a aprobat în anul 2016 o Strategie de gestionare a riscurilor care să fie în concordanță cu strategia generală de afaceri a societății), instanța de fond nu a avut în vedere că deși măsurile au fost "adresate" societății, la art. 2 din Decizia nr. 479/2018 s-a menționat în mod expres faptul că responsabilitatea ducerii la îndeplinire a măsurilor îi revine conducerii administrative, executive, din cadrul societății, fiind astfel reținută contravenția de la art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015.

În ceea ce privește mențiunea reținerii eronate a contravenției în sarcina reclamantului, prin invocarea nerespectării de către acesta a prevederilor art. 28 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 237/2015, coroborate cu prevederile art. 29 alin. (1) lit. a) din aceeași lege - contravenție prevăzută la art. 163 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 237/2015 strict în sarcina societăților de asigurare, se arată că în decizia contestată s-a invocat nerespectarea cerințelor prevăzute la art. 259 pct. 1 lit. a) și b) din Regulamentul Delegat nr. 35/2015.

La individualizarea faptei în sarcina membrilor Consiliului de Administrație s-a avut în vedere obligația din Regulamentul Delegat potrivit căreia întreprinderile de asigurare și reasigurare stabilesc/aplică politici scrise, iar această obligație a fost stabilită în mod benevol în sarcina Consiliului de Administrație în ansamblul său, fără a exista o delimitare/individualizare pentru fiecare membru în parte.

Cu privire la cele reținute de prima instanță prin care arată că la pct. 12 din decizia contestată nu sunt redate circumstanțele factuale prin care să rezulte fapte imputată, recurenta-pârâtă menționează că a arătat în procesul-verbal de control împrejurările concrete pentru care a fost reținută fapta, conform pag. 106 și pct. 4 din actul indicat.

În ceea ce privește mențiunile din sentința recurată potrivit cărora pentru faptele din decizia contestată a fost sancționat atât reclamantul, cât și societatea și pentru care instanța de judecată a apreciat că obligațiile stabilite prin Regulamentul Delegat sunt doar în sarcina întreprinderii de asigurare și nu pot fi atribuite membrilor Consiliului de Administrație, se arată că acestea sunt eronate, având în vedere descrierea faptelor din cuprinsul Deciziei nr. 483/2018, față de cele reținute în decizia ASF nr. 480/2018, prin care societatea B. a fost sancționată cu amendă, dar și obligațiile specifice membrilor Consiliului de Administrație.

În actele administrative contestate au fost avute în vedere, atât prevederile Legii nr. 237/2015, cât și prevederile Regulamentului Delegat nr. 35/2015, acte obligatorii pentru societățile de asigurare și pentru persoanele care fac parte din conducerea acestora.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Se arată că în cuprinsul procesului-verbal de control nu se menționează nimic în legătură cu existența sau potențiala calificare a unor fapte contravenționale sau atragerea vreunei sancțiuni asupra sa.

Faptul că situațiile calificate de către recurenta-pârâtă ca fiind neconforme sunt consemnate în cuprinsul procesului-verbal de control din 09.11.2017, nu echivalează cu stabilirea că acestea sunt fapte contravenționale.

Eventuala motivare în fapt și în drept adusă prin acte ulterioare deciziilor de sancționare, dar mai ales, prin actele procedurale realizate în cadrul acțiunii în anulare, nu poate acoperi lipsurile și viciile de nelegalitate ale deciziilor de sancționare.

Intimatul-reclamant susține că a luat cunoștință pentru prima dată, de pretinsele fapte contravenționale, prin comunicarea deciziei contestate iar acest act nu identifică controlul și procesul-verbal de control ca elemente de constatare a faptelor contravenționale.

Or, activitatea de control a avut caracter periodic, planificat și a vizat primul an de trecere la un nou cadru de reglementare foarte diferit, aplicat societăților de asigurare și anume, Solvency II.

Orice activitate de control trebuia să aibă în vedere caracterul preventiv-educativ și nu caracterul punitiv, iar procesul-verbal de control din data de 09.11.2017 nu a identificat aspecte grave și de necorectat de către societate.

Ulterior comunicării procesului-verbal de control, au avut loc discuții și corespondență privind remedierea aspectelor calificate de recurenta-pârâtă ca fiind deficiențe, deși nu s-a trimis vreo recomandare în această situație, iar după doi ani s-a trecut direct la măsuri de sancționare.

Recurenta-pârâtă nu identifică, în concret, care sunt prevederile legale care nu au fost respectate de către conducerea societății, mai mult, intimatul-reclamant a fost validat în funcția de director general adjunct, funcție executivă.

Răspunderea conducerii societății față de societate are în vedere o posibilă acțiune în regres a acesteia împotriva membrilor consiliului de administrație în cazul în care acțiunile ori inacțiunile acestora conduc la producerea unui prejudiciu.

În ședința Consiliului ASF din data de 04.04.2018 nu au fost analizate și dezbătute aspectele din nota privind rezultatele controlului periodic și nici măsuri de sancționare, contrar celor afirmate de recurenta-pârâtă.

Recurenta-pârâtă se raportează în mod trunchiat la toate deficiențele și constatările consemnate în procesul-verbal de control și nu în decizia de sancționare, dar aceasta nu prezintă relevanță întrucât vizează activitatea societății conform obiectului controlului periodic și nu faptele contravenționale aduse în sarcina reclamantului în decizia de sancționare.

Prin decizia de sancționare nu s-a respectat îndeplinirea obligației de analiză și evaluare conform cerințelor art. 163 alin. (1) din Legea nr. 237/2015 coroborat cu art. 2 alin. (1) din Ordinul CSA nr. 113118/2006, cerințe privind individualizarea sancțiunilor și motivarea măsurii sancționatorii.

Prin motivele de recurs, se confirmă că mai multe deficiențe vizează un singur aspect și anume, guvernanța societății, dar acestea nu justifică aplicarea mai multor sancțiuni pentru aceeași faptă contravențională, chiar dacă este prevăzută în mai multe acte normative, regulament UE, lege generală, lege specială, norme secundare.

De asemenea, recurenta-pârâtă, prin motivele de recurs, modifică temeiul legal menționat în cuprinsul deciziei de sancționare, prin excluderea prevederilor art. 28 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 237/2015 coroborat cu art. 29 lit. a) din Legea nr. 237/2015.

Cu privire la fapta descrisă la pct. 12 din decizia contestată, aceasta vizează exclusiv conducerea societății.

În mod greșit s-a arătat în motivele de recurs că instanța de fond a reținut că pentru faptele din decizia contestată a fost sancționat atât reclamantul cât și societatea B., în realitate, prima instanță a arătat că pentru anumite fapte au fost sancționați atât reclamantul, cât și societatea, pentru alte fapte a fost sancționat doar reclamantul, însă societatea nu a fost sancționată, ci doar i s-a pus în vedere să remedieze aspectele contestate.

În cuprinsul întâmpinării, la paginile 4, 8 și 13, sub denumirea "notă: recurs incident", intimatul-reclamant critică anumite considerente ale sentinței de fond, respectiv faptul că nu s-a reținut în mod direct că doar Consiliul ASF este singurul învestit cu competențe pentru a analiza și aplica măsuri de sancționare, conform disp. art. 163 alin. (18) din Legea nr. 237/2015, precum și faptul că s-a apreciat că nu sunt incidente disp. art. 4 alin. (6) din Ordinul nr. 113118/2006.

Înalta Curte a luat act în cuprinsul practicalei prezentei sentințe, de poziția intimatului-reclamant, în sensul că nu înțelege să formuleze recurs incident cu privire la sentința în discuție și, prin urmare, se va constata că aceste apărări nu pot fi avute în vedere și analizate de către instanța de recurs.

Analiza motivelor de casare

Prin motivele de recurs formulate de recurenta-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), întemeiate pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se susține interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 25, art. 163 alin. (1) lit. a), b) și r), alin. (4), alin. (11) lit. a), b), alin. (12) din Legea nr. 237/2015.

Recurenta-pârâtă susține interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 25 din Legea nr. 237/2015, în sensul că prima instanță a reținut eronat că răspunderea Consiliului de Administrație este limitată.

În acest scop, recurenta-pârâtă identifică disp. art. 25 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, conform cărora "conducerii societății îi revine răspunderea privind respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare".

Este adevărat că judecătorul fondului a inserat la pagina 17 din considerentele sentinței pronunțate, mențiunea că:

"răspunderea membrilor Consiliului de administrație este limitată, potrivit responsabilităților și competențelor acestora".

Această constatare a primei instanțe s-a realizat ca urmare a analizării complete a disp. art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 237/2015, precum și a prevederilor art. 3 alin. (1) din Norma nr. 41/2015 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situațiile financiare anuale individuale și situațiile financiare anuale consolidate ale entităților care desfășoară activitate de asigurare și/sau reasigurare.

Prin urmare, întrucât este în discuție o faptă de natură contravențională, aceasta, conform principiului legalității ce se desprinde din cuprinsul disp. art. 1 din O.G. nr. 2/2001, reprezintă fapta săvârșită cu vinovăție, stabilită și sancționată prin lege (în sens larg).

În concret, intimatul-reclamant poate fi subiect activ al contravențiilor stabilite în sarcina sa, numai în situația în care actul normativ în discuție stabilește în sarcina sa răspunderea contravențională.

Dispozițiile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 237/2015 prevăd o responsabilitate generală, însă răspunderea contravențională este stabilită numai prin raportare la prevederile art. 163 alin. (1) lit. a), b) sau r) din Legea nr. 237/2015.

Față de acestea, Înalta Curte va reține că motivul de nelegalitate analizat nu este întrunit, în mod corect, prima instanță s-a raportat la responsabilitățile și competențele intimatului- reclamant a căror nerespectare pot conduce la săvârșirea unei fapte contravenționale numai dacă legea stabilește în sarcina sa, calitatea de subiect activ de drept contravențional.

Cu privire la interpretarea și aplicarea greșită a disp. art. 163 alin. (1) lit. a), b), r), alin. (4), alin. (11) lit. a), b), alin. (12) din Legea nr. 237/2015, Înalta Curte apreciază că motivul de recurs este nefondat.

Astfel, au fost reținute în sarcina intimatului-reclamant contravențiile prevăzute la art. 163 alin. (1) lit. a), b) și r) din Legea nr. 237/2015.

Contravenția cuprinsă la art. 163 alin. (1) lit. a) constă în nerespectarea de către societăți și de către persoanele cae fac parte din conducerea acestora sau de către cele care dețin funcții-cheie ori alte funcții critice, a actelor delegate, standardelor tehnice de reglementare și a celor de aplicare emise de Comisia Europeană, precum și a reglementărilor emise de ASF în aplicarea Legii nr. 237/2015.

Contravenția prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. b) constă în nerespectarea de către societăți a prevederilor referitoare la desfășurarea activității descrise la art. 26 alin. (1)-(5), art. 28-33, art. 36, 49, 50, art. 51 alin. (1), precum și de către sucursalele societăților din state terțe stabilite pe teritoriul României a prevederilor art. 121, art. 124 alin. (2) și (3), art. 127 alin. (3), art. 128 alin. (1) și art. 130 teza I din Legea nr237/2015.

În fine, contravenția prevăzută de art. 163 alin. (1) lit. r) se referă la influența susceptibilă de a aduce atingere unei administrări corecte și prudente a societății săvârșite de către conducerea acesteia sau de către persoanele care dețin funcții cheie sau alte funcții critice în cadrul societății.

Înalta Curte reține că persoana fizică cu atribuții de conducere au alte funcții cheie/critice poate fi subiect activ al contravențiilor prevăzute de disp. art. 163 alin. (1) lit. a) și r) din Legea nr. 237/2015, deoarece contravenția prevăzută la lit. b) este reținută numai în sarcina societății.

Din această perspectivă, critica formulată împotriva interpretării și aplicării greșite a dispozițiilor art. 163 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 237/2015 este nefondată.

Cu referire la celelalte texte invocate, în privința contravențiilor de la lit. a) și r), recurenta-pârâtă susține că au fost respectate prevederile art. 163 alin. (11) și (12) din Legea nr. 237/2015, precum și art. 2 din Ordinul nr. 113118/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind gradualizarea măsurilor sancționatorii.

În același context, recurenta-pârâtă susține că faptele contravenționale sunt descrise pe larg în cadrul procesului-verbal de control, notei privind aprobarea rezultatelor controlului, Deciziei de sancționare nr. 483/19.04.2018, întâmpinării și notelor scrise depuse în dosar, prin aceasta criticând cele reținute de prima instanță în sensul neîndeplinirii condiției motivării actului administrativ contestat, condiție a legalității acestuia.

Înalta Curte observă că, potrivit disp. art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015, deciziile de sancționare emise de ASF cuprind motive de fapt și de drept, iar conform alin. (11), la stabilirea tipului sancțiunii sau a măsurii sancționatoare și a cuantumului amenzii se au în vedere mai multe aspecte, printre care natura și gravitatea faptelor și forma de vinovăție.

Motivarea actului administrativ urmărește într-adevăr o dublă finalitate, cum în mod corect a arătat și prima instanță, îndeplinind o funcție de transparență a actului, iar instanței de contencios administrativ îi facilitează verificarea raționamentului emitentului actului și realizarea controlului jurisdicțional.

Așadar, este obligatorie o analiză în concret a faptei de natură contravențională, prin descrierea faptei, încadrarea acesteia în măsura legală, vinovăția autorului contravenției și modul de individualizare a sancțiunii contravenționale aplicate.

În speță, decizia contestată nu oferă elemente din care să rezulte că au fost analizate fapte de natură contravențională, stabilite în sarcina reclamantului, vinovăția acestuia și nici modul de individualizarea sancțiunii, în sensul naturii gravității acesteia.

Recurenta-pârâtă susține că toate constatările au fost preluate din acte premergătoare deciziei de sancționare, precum procesul-verbal de control sau nota privind aprobarea rezultatelor controlului, însă aceste acte, la rândul lor, reprezintă o înșiruire de deficiențe care sunt identice atât pentru societate cât și pentru persoanele fizice, eventual responsabile.

De exemplu, citând din tabelul aflat la filele x din cuprinsul motivelor de recurs, s-a reținut la pag. 25-26 din procesul-verbal de control: comitetul are în componența sa stabilită de Consiliul de Administrație persoane semnificative și persoane care dețin funcții cheie (...), precum și președintele Comitetului de Audit care, în fapt, prin natura specifică a activității, are ca sarcină concretă evaluarea și monitorizarea activității de management al riscului implicit a deciziilor dispuse de (...), generând premisele unui conflict de interese determinat de participarea în calitate de membru a președintelui CA, fiind constatate abateri de la cerințele generale de guvernanță prevăzute la art. 258 pct. 5 din Regulamentul delegat(...).

Această constatare, reținută în sarcina intimatului-reclamant este identică cu cea reținută în privința societății, potrivit tabelului anexat la cererea de recurs .

Înalta Curte nu poate lua în considerare precizările cuprinse în cadrul întâmpinărilor și notelor scrise, cum nu poate aprecia pozitiv tabelele centralizatoare depuse cu ocazia soluționării căii de atac exercitate.

Actul administrativ atacat, prin el însuși, are obligația îndeplinirii condiției motivării, iar actele prealabile pot reprezenta un suport motivațional numai în situația în care conțin toate elementele de analiză cu privire la existența faptei contravenționale, vinovăția și individualizarea sancțiunii aplicate.

Dispozițiile art. 5 alin. (7) și disp. art. 10 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 2/2001 au făcut obiectul criticii recurentei-pârâte, Înalta Curte apreciind că motivele de nelegalitate invocate nu sunt întrunite.

Potrivit art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001, "dacă aceeași persoană a săvârșit mai multe contravenții, sancțiunea se aplică pentru fiecare contravenție", iar potrivit art. 10 alin. (3):

"în cazul în care la săvârșirea unei contravenții au participat mai multe persoane, sancțiunea se va aplica fiecăreia separat".

Potrivit disp. art. 5 alin. (7) din O.G. nr. 2/2001:

"pentru una și aceeași contravenție se poate aplica numai o sancțiune contravențională principală și una sau mai multe sancțiuni complementare".

În sarcina intimatului-reclamant a fost reținută încălcarea disp. art. 163 alin. (1) lit. a), b) și r) din Legea nr. 237/2015; ceea ce ar reprezenta săvârșirea contravențiilor prevăzute la aceste litere.

Recurenta-pârâtă a considerat însă că au fost săvârșite 12 contravenții descrise la lit. a), 2 contravenții identificate la lit. b) și 1 contravenție încadrată la lit. r).

În conținutul constitutiv al contravenției prevăzute la lit. a) pot fi încadrate actele materiale care țin de nerespectarea standardelor tehnice de reglementare și a celor de aplicare emise de Comisia Europeană, precum și a reglementărilor emise de ASF în aplicarea Legii nr. 237/2015.

Contravenția de la lit. a) poate fi săvârșită prin efectuarea mai multor acte materiale, însă sancțiunea va fi unică, astfel cum rezultă din coroborarea dispozițiilor sus-menționate ale O.G. nr. 2/2001.

Prin reținerea a 12 contravenții ce au privit 12 sancțiuni diferite ca urmare a emiterii unui singur act de constatare și sancționare a contravenției (Decizia nr. 483/2018), recurenta-pârâtă a încălcat în mod evident disp. art. 5 și 10 din O.G. nr. 2/2001.

Același raționament se aplică și în privința celor 2 contravenții încadrate la art. 163 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 237/2015.

În acest sens, susținerile recurentei-pârâte conform cărora Legea nr. 237/2015 nu indică sub o faptă/contravenție unică:

"deficiențele sistemului de guvernanță" nu pot fi valorificate pozitiv, avându-se în vedere că actul normativ analizat se completează cu prevederile O.G. nr. 2/2001, iar Legea nr. 237/2015 nu conține dispoziții contrare disp. art. 5 alin. (7) și art. 10 alin. (1) și (3) din O.G. nr. 2/2001.

În ceea ce privește fapta reținută la pct. 8 din decizia contestată, critica este nefondată, deoarece prin decizia contestată s-a apreciat că au fost încălcare prevederile art. 28 alin. (1) lit. a) și alin. (2) lit. b) din Legea nr. 237/2015 coroborat cu art. 29 lit. a) din aceeași lege, contravenția fiind cea de la art. 163 alin. (1) lit. b) ce poate fi reținută numai în sarcina societății.

Este nerelevantă interpretarea oferită de recurenta-pârâtă prin motivele de recurs în sensul că s-a menționat "în primul rând" nerespectarea cerințelor prevăzut la art. 259 pct. (1) lit. a) și c) din Regulamentul Delegat, o astfel de apărare nefiind formulată în fața primei instanțe.

Cu privire la fapta descrisă la pct. 12 din decizia contestată, în acord cu prima instanță, Înalta Curte constată că fapta nu este descrisă corespunzător, astfel cum deja s-a arătat anterior în cuprinsul prezentei decizii.

În ceea ce privește criticile aduse sentinței instanței de fond, prin care aceasta a arătat că pentru faptele din decizia contestată au fost sancționați atât reclamantul cât și societatea, iar obligațiile sunt doar în sarcina societății, Înalta Curte reține că aserțiunea recurentei-pârâte este nereală, în realitate, afirmându-se că pentru anumite fapte din decizia contestată a fost sancționat atât reclamantul, cât și societatea B., iar pentru anumite fapte a fost sancționat doar reclamantul deși aceleași fapte au fost imputate și societății.

Critica este însă și nerelevantă sub aspectul soluției pronunțate în recurs, în raport de considerentele anterioare.

Față de acestea, nefiind întrunite motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul disp. art. 496 C. proc. civ., coroborat cu disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței nr. 5134 din 7 decembrie 2018 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată astăzi, 23 septembrie 2021, prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.