ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5570/2021

Ședința publică din data de 16 noiembrie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția contencios administrativ și fiscal, la data de 23.05.2018, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARA, solicitând:

I. În prelalabil, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziilor ASF nr. 481/19.04.2018 si nr. 486/2018, pana la soluționarea definitiva a contestației împotriva acestora,

II. Anularea Deciziilor ASF nr. 481/19.04.2018 si nr. 486/2018 privind sancționarea cu amenda in cuantum total de 272.500 RON, ca nelegala;

III. În subsidiar, in situația in care instanța de judecata va trece peste capătul de cerere privind anularea Deciziilor ASF nr. 481/19.04.2018 si nr. 486/2018, solicita înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea de avertisment, intrucat nu sunt îndeplinite toate condițiile legale pentru aplicarea sancțiunii cu amenda,

IV. În subsidiar, in situația in care instanța de judecata va trece peste capătul de cerere privind înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea de avertisment, solicita reducerea cuantumului amenzii stabilite in suma de 272.500 RON conform Deciziilor ASF nr. 481/19.04.2018 si nr. 486/2018, la nivelul minim de 10.000 RON,

V. În subsidiar, in situația in care instanța de judecata va trece peste capătul de cerere privind reducerea amenzii la nivelul minim de 10.000 RON, solicita reducerea cuantumului amenzii stabilite in suma de 272.500 RON conform Deciziilor nr. 481/19.04.2018 si nr. 486/2018, pana la nivelul apreciat de către instanța,

VI. În subsidiar, in situația in care instanța de judecata va trece peste capătul de cerere privind reducerea amenzii conform capătului V de cerere, solicita reducerea cuantumului amenzii stabilite in suma de 272.500 RON conform Deciziilor ASF nr. 481/19.04.2018 si nr. 486/2018, la nivelul de 50.000 RON reprezentând nivelul maxim prevăzut de lege înainte de intrarea in vigoare a Legii 237/2015 si cel mai mare nivel al amenzii aplicate vreodată unei persoane din conducerea unei societăți de asigurare.

Prin sentința civilă nr. 1224 din 29.03.2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, pronunțată în dosarul nr. x/2018, a fost admisă cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ, anulându-se Deciziile nr. 481/19.04.2018 și nr. 486/19.04.2018, emise de pârâtă.

Calea de atac exercitată în cauză

Recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat recurs împotriva sentinței de mai sus, prin care a solicitat admiterea acestuia, casarea sentinței recurate, rejudecarea cauzei și respingerea în totalitate a cererii de chemare în judecată, în subsidiar, trimiterea cauzei spre rejudecare.

În motivarea cererii de recurs a susținut în esență recurenta-pârâtă că instanta de fond a interpretat în mod greșit textele legale incidente în cauza de față și a făcut o aplicare a normelor speciale incidente domeniului asigurări - reasigurări.

Cât privește considerentele referitoare la lipsa, din deciziile contestate, a momentului sau perioadei în care faptele au fost săvârșite, arată recurenta că, așa cum rezultă din Decizia dc efectuare a controlului nr. 375/20.03.2017, perioada verificată a fost 31.12.2015-31.12.2016, fiind perioada în care au fost săvârșite faptele sancționate.

Finalizarea acțiunii de control s-a realizat prin Procesul-verbal de control înregistrat la A.S.F cu nr. x/09.11.2017 și la B. cu nr. x/09.11.2017 dispunerea de măsuri/sancțiuni de către Consiliul A.S.F. prin deciziile contestate. In conținutul procesului-verbal de control sunt făcute precizări punctuale cu privire la momentele din perioada efectuată la care se referă faptele constatate, astfel că toate faptele reținute atât în sarcina societății, cât și a conducerii acesteia se regăsesc în actele contestate și în Procesul Verbal de control nr. ASF S.A. -DSC x/09.11.2017, înregistrat la societatea B. cu nr. x/09.11.2017, susținerea instanței de fond fiind netemeinică.

În ceea ce privește reținerea instanței de fost referitoare la lipsa temeiului de drept care a stat la baza sancționării reclamantului, arată recurenta că Autoritatea de Supraveghere Financiară a descris faptele săvârșite de intimat, care constituie temeiurile de drept avute în vedere, mentiunea cu referire la dreptul de contestare, termenul în care se poate depune contestația, precum și instanța căreia i se poate adresa, cu respectarea prevederilor legale incidente în materie. Astfel, din cuprinsul actelor administrative a căror anulare de solicită, rezultă rațiunea de drept ce a fost aplicată situației de fapt reținute, care este esenta rationamentului aplicat.

Solicită a se observa că prezentarea faptelor descrise este făcută într-o manieră clară univocă, rezultând în mod evident raționamentul urmat de Consiliul A.S.F. la momentul dispunerii măsurilor în cauză.

În continuare, recurenta susține că măsura privind sanctionarea cu amendă a reclamantului s-a dispus cu respectarea prevederilor art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, dispozitiile art. 2 din Ordinul nr. 113118/2006 pentru punerea în aplicare a Normelor privind gradualizarea măsurilor sancționatorii făcând trimitere la măsurile sancționatorii prevăzute de Legea nr. 237/2015.

Astfel, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 237/2015, la stabilirea tipului sancțiunii și a cuantumului amenzii, Consiliul A.S.F. are în vedere principiul proporționalității și al rationamentului calificat, precum circumstantele relevante ale săvârșirii faptei, tinând cont, în cazul de față, că deficiențele și constatările consemnate în Procesul-verbal de control privesc: sistemul de guvernanță al societății; autoevaluarea riscurilor și a solvabilității; activitatea de subscriere defășurată de societate; modul de instrumentare și plată a dosarelor de daună; evaluarea activelor datoriilor; raportările prudentiale si suplimentare transmise la A.S.F.; modul de calcul și plată a contribuțiilor si taxelor către A.S.F.,care însumează un număr de 34 încălcări ale legislatiei în vigoare, din care 18 vizează guvernanta societății.

Contrar susținerilor instanței de fond, A.S.F. a respectat întocmai prevederile art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015, potrivit cărora "deciziile de sanționare emise de A.S.F.ciiprind motivele de fapt și de drept, mențiunea că persoanele și entitățile sancționate au drepiiil de contestare conform art. 165, termenul în care se poate depune contestația, instanța căreia i se poate adresa și sunt comunicate persoanelor și entităților respective" și ale art. 163 alin. (18) din același act normativ, potrivit căruia " constatarea contravențiilor prevăzute la alin. (1) se face de către persoanele cu atribuții privind supravegherea și controlul din cadrul A.S.F., iar aplicarea sancțiunilor contravenționale prevăzute la alin. (2) - (8) se realizează de către Consiliul A.S.F.

Există deficiențe în modul de constituire a rezervelor tehnice de daună, care nu este unul adecvat, societatea înregistrând în permanentță o subadecvare semnificativă a acestor rezerve, cu impact direct, cel puțin în rata daunei a coeficientul de lichiditate.

Societatea nu deține politici/proceduri privind modul de constituire eliberare pentru fiecare tip de rezervă tehnică, de prime, de daune avizate neavizate, si alte rezerve tehnice, fapt pentru care echipa de control s-a aflat în imposibilitatea de a reconcilia consistenta valorilor constituite lunar sau concordanța sumelor eliberate cu plățile directe de daune efectuate.

Societatea nu a prezentat la data de 31.12.2016 respectiv- la data de 31.12.2015. o situatie a soldului rezervelor tehnice, pe fiecare categorie de rezervă, de prime, de daune avizate daune neavizate și alte rezerve tehnice cu modificările de valoare corespunzătoare (constituiri și eliberari provenite din plati, respingeri/prescrieri) avizată de departamentul daune și certificată de actuarul societății, din perspectiva caracterului corespunzător, complet exact al datelor utilizate în calculul rezervelor tehnice, potrivit cerințelor prevăzute la art. 264 pct. I lit. a) din Regulamentul Delegat.

Directorul general al societății B., dl. A., s-a implicat în procesul de instrumentare al unor dosare de daună în sensul solicitării amânării constituirii rezervei aferente plătii acestora motivat de potentialul impact negativ al acestor operatiuni în contul de profit și pierdere al societații.

Pentru anul 2016 societatea nu a detinut un Regulament de organizare și funcționare actualizat în conformitate cu cerințele legale aplicabile societăților de asigurare-reasigurare adaptat la conditiile specifice activității care să prezinte asigurări că o bună funcționalitate poate fi transpusă în orice moment în practică, să asigure o separare clară transparentă a atribuțiilor fiecărui departament (structură), să fie evitată concentrarea excesivă a responsabilitătilor alocate unor persoane semnificative/sau unor funcții cheie/funcții critice/structuri/departamente operaționale, cu scopul de a asigura condițiile necesare unei bune guvernanțe, așa cum este prevăzut la art. 26 alin. (1) lit. b) din Legea 237/2015.

Modificările efectuate asupra structurii organizatorice interne din anul 2016 nu au avut drept efect menținerea unei separări adecvate a atribuțiilor unor functii existente, o concentrare excesivă a atribuțiilor distribuită unor persoane semnificative/functii critice ca urmare a deciziilor interne nu oferă elementele necesare privind asigurarea și mentinerea unui sistem de control intern adecvat și eficient necesar aplicării existentei, în cadrul societătii, a unui sistem de guvernanță funcțional și eficient.

În actele administrative contestate au fost avute în vedere, atât prevederile Legii nr. 237/2015, cât prevederile Regulamentului Delegat nr. 35/2015, acte care sunt obligatoriu a fi respectate de către societățile de asigurare de către persoanele care fac parte din conducerea acestora.

In considerarea elementelor identificate ca fiind considerate nerespectări ale prevederilor Regulamentului Delegat nr. 35/2015, susține recurenta că a identificat textele de lege încălcate, arătând motivele pentru care conduita societății și a persoanelor fizice sunt neconforme, iar aprecierea că neconformitățile constatate constituie contraventie a avut la bază, pe de o parte obligativitatea impusă prin Regulament de respectare și aplicare a acestuia ca atare, iar pe de altă parte dispozitiile art. 163 alin. (1) din Legea nr. 237/2015, potrivit căruia "constituie contraventie nerespectarea de către societăti și de către persoanele care fac parte din conducerea acestora sau de către cele care detin functii-cheie ori alte funcții critice a actelor delegate, standardelor tehnice de reglementare și a celor de aplicare emise de Comisia Europeană, precum a reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea prezentei legi. Această din urmă prevedere este singura din Legea nr. 237/2015 care face referire la actele delegate emise de Comisia Europeană.

Având în vedere toate aspectele de fapt de drept invocate în preambulul deciziei contestate, în prezentul recurs, în întâmpinarea depusă la instanta de fond precum și în întreg materialul probator care vine să dovedească, în mod indubitabil, faptul că deciziile contestate sunt temeinice și legal emise, solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

În drept, au fost invocate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Intimatul - reclamant A. a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, în cadrul căreia solicită instanței a se admite excepția nulității recursului și în consecință a se menține sentința de fond, ca fiind temeinică și legală, iar în subsidiar, a se respinge recursul, ca nefondat și, în consecință, a se menține sentința de fond, ca temeinică și legală.

Susține intimatul - reclamant că recurenta ASF invocă faptul că sentinta Rrecurata "nu este conforma cu regulile de drept aplicabile", fără să indice în cuprinsul recursului care este norma de drept material față de care ASF intelege sa invoce încalcarea sau aplicarea greșită sau să arate în ce constă nelegalitatea sentintei recurate.

Recurenta ASF nu critica motivarea instanței de fond, sau argumentele, temeiurile de drept reținute de catre Instanța de fond în fundamentarea acestei motivări (pag. 56, alin. (1)-(4) din Sentinta Recurata) și, față de situatia de fapt reținută de instanța de fond, recurenta ASF intelege sa reia aceleași apărări aratand ca faptele descrise in deciziile de sancționare sunt identificate pe larg sau se regasesc in Procesul Verbal de control (pag. 4 -8 din recursul ASF), acesta fiind motivul pentru care ASF întelege să invoce că "sustinerea instantei de fond este netemeinică" (pag. 8 primul paragraf din recursul ASF).

Mai susține intimatul că Deciziile ASF contestate, acte unilaterale, nu îndeplinesc cerintele de legalitate în privinta motivarii si descrierea situatiei de fapt. Decizia ASF nu cuprinde nici macar o referinta formala la Procesul Verbal de Control din 09.1 1.2017 si nu identifică in descrierea faptelor pretins "contraventionale " nici măcar momentul realizarii acestora.

Procesul Verbal de Control din 09.1 1.2017 nu cuprinde niciun fel de mentiune sau referinte la fapte contraventionale aduse in sarcina persoanei sanctionate, nu cuprinde niciun fel de referire la vinovatia persoanei intimatului sau incidența unor eventuate sancțiuni.

Faptul ca situațiile calificate de către ASF ca fiind neconforme sunt consemnate în cuprinsul Procesului Verbal de Control din 09.11.2017, nu echivalează cu calificarea acestora ca fiind ..fapte contraventionale", această calificare lipseste din cuprinsul Procesului Verbal de Control din 09.11.2017, astfel cum lipseste și orice referință la punerea sub acuzare a persoanelor din conducerea societatii.

În ceea ce privește excepția nulității recursului, susține intimatul că, deși recurenta și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., dezvoltarea motivării nu se încadrează în motivul de casare invocat, iar în materia contenciosului administrativ hotărârile primei nstanțe pot fi atacate numai cu recurs și doar pentru motive de nelegalitate, nu și pentru motive de netemeinicie.

Ori, recurenta nu aduce niciun argument în susținerea motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta fiind invocat doar formal, fără să existe o dezvoltare a acestuia în cererea de recurs, fără să motiveze în nici un fel modul în care instanța de fond a interpretat sau a aplicat în mod greșit normele de drept material, nici măcar nu identifică normele de drept material.

Mai mult, criticile recurentei nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acestea fiind simple nemulțumiri ale recurentei față de soluția pronunțată de instanța de fond.

Solicită astfel a se admite excepția nulității recursului, având în vedere neîncadrarea criticilor în niciunul dintre motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Susține deopotrivă intimatul - reclamant că sentința recurată este temeinică și legală, recursul fiind vădit nefondat, motivat doar în aparență, prin invocarea formală a unui motiv de casare și a unor aspecte care nu pun la îndoială aprecierile instanței prin sentința recurată.

Motivarea unei decizii administrative de sancționare nu poate fi limitată la indicarea unei prevederi generale privind nerespectarea oricaror prevederi de orice si toate actele normative, ci trebuie sa conțină un temei de drept in concret si ratiunea aplicarii sanctiunii, astfel încât sa permită, pe de o parte celui sanctionat sa cunoascăä și sa evalueze posibilitatea, ratiunea sanctionarii si modul de determinare a sanctiunii, iar pe de alta parte sa facă posibiă exercitarea controlului de legalitate de catre instanta.

Din cuprinsul Deciziilor de sanctionare rezulta în mod evident nercspectarea cerintelor privind motivarea corespunzatoare a actului individual de sanctionare.

Consiliul ASF nu si-a exercitat in mod responsabil competentele exclusive de sancționare prin nerespectarea cerintelor de motivare concreta si eficace a actului administrativ cu indeplinirea tuturor cerintelor, incluzand analizarea si aplicarea criteriilor de individualizare a sanctiunilor prevazute la art. 163 alin. (1 l) din Legea 237/2015 si art. 2 din ordinul 1 13118/2006 privind gradualizarea pedepselor, considerarea principiului proportionalitatii sanctiunii si expunerea aferenta rationamentului calificat al ASF (motivarea conferind actului transparenta, astfel incat sa se permita exercitarea de cätre persoana vatamata in mod efectiv a apararii si respectiv, exercitarea de catre instanta a controlului jurisdiclional).

Fata de gravitatea sanctiunii (cel mai inalt nivel dispus pana in prezent) în lipsa oricarei individualizari a sanctiunii, în lipsa identificării în concret în fapt si in drept a actelor, acțiunilor sau inacțiunilor aferente calitatii persoanei sanctionate, in lipsa expunerii rationamentului calificat al autoritătii asupra justificarii aplicarii masurii sancționatorii cu amenda, apararea ASF se rezumă doar la invocarea unor pretinse situatii de neconformitate ale societatii fata de noile prevederi de Solvabilitate Il, Regulamentul delegat 35/2015 si la un temei de drept cu caracter general fata de nerespectarea oricaror prevederi legale, aspecte considerate de ASF ca flind suficiente pentru motivarea celei mai grave sanctiuni dispuse pana in prezent de catre ASF asupra persoanelor din conducerea societatii de asigurare.

In lipsa unui temei de drept specific si a unui rationament calificat asupra justificarii masurii sanctionatorii, în sustinerea temeiului de drept general invocat de ASF - art. 25 din Legea 237/2015, prin intampinare ASF intelege sa iustifice cea mai grava sanctiune dispusa pana in prezent prin faptul ca "reclamantul, prin actiunile/inactiunile sale, nu si-a exercitat ROLUL ACTIV din prisma calitătii detinute pentru respectarea prevederilor legale DE CATRE SOCIETATE"'! Asta chiar si in conditiile în care, fata de temeiul de drept din cuprinsul deciziei contestate, art. 25 alin. (1) din Legea 237/2015 "Conducerii societăților îi revine răspunderea privind respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare", nu sunt prevazute sanctiuni specifice.

În concluzie, intimatul solicită, în principal, admiterea excepției nulității recursului, conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, și în consecință, menținerea sentinței de fond, ca fiind temeinică și legală. Tot în subsidiar, solicită ca, în cazul în care, prin absurd se va admite recursul, să se dispună admiterea acțiunii, în considerarea tuturor celorlate aspecte de nelegalitate și de netemeinicie invocate în cadrul acțiunii.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat Răspuns la întâmpinarea intimatului - reclamant, invocând lipsa de temeinicie a susținerilor acestuia prin care arată că recursul este nul.

Menționează recurenta că a motivat cererea de recurs cu respectarea dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, motivele invocate, contrar susținerilor intimatului, se încadrează fără echivoc în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la apărările intimatului ce susțin netemeinicia recursului, susține recurenta că acestea nu pot fi reținute, autoritatea criticând pe larg motivarea instanței de fond și combătând cu date certe motivarea instanței referitoare la lipsa, din deciziile contestate, a momentului sau perioadei în care faptele au fost săvârșite și cea referitoare la lipsa temeiului de drept care a stat la baza sancționării reclamantului.

Procedura de soluționare a recursului

În temeiul dispozițiilor art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 471

1

și art. 201 alin. (5) și (6) C. proc. civ., prin Rezoluția completului învestit cu soluționarea dosarului din data de 05.09.2019 s-a stabilit primul termen pentru judecata recursului la data de 16.11.2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Aspecte procesuale

În ceea ce privește excepția nulității recursului, invocată de intimatul - reclamant în cadrul întâmpinării depusă la dosar, Înalta Curte s-a pronunțat asupra acesteia, în cadrul dezbaterilor din ședința publică de față, în sensul respingerii sale, considerentele avute în vedere fiind menționate în practicaua prezentei hotărâri.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivul de casare invocat și de apărările din cuprinsul întâmpinării, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Autoritatea de Supraveghere este fondat, pentru următoarele considerente:

Intimatul - reclamant A. a învestit instanța de contencios administrativ cu o cerere ce a vizat atât suspendarea executării Deciziilor ASF nr. 481 și nr. 486 emise la data de 19.04.2018, cât și anularea acestora, în subsidiar solicitând înlocuirea sancțiunii amenzii cu sancțiunea avertismentului ori reducerea cuantumului acesteia la nivelul minim sau la nivelul apreciat de către instanță, ori la nivelul de 50.000 RON reprezentând nivelul maxim prevăzut de lege înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 237/2015 și cel mai mare nivel al amenzii aplicate vreodată unei persoane din conducerea unei societăți de asigurare.

Cu privire la cererea de suspendare a executării celor două decizii, prima instanță s-a pronunțat prin încheierea din data de 29.06.2018, în sensul respingerii acesteia, ca neîntemeiată, respectiva încheiere fiind atacabilă cu recurs separat, în termen de 5 zile de la comunicare.

Cu privire la cererea de anulare a Deciziilor ASF nr. 481 și nr. 486 emise la data de 19.04.2018, Curtea de Apel București s-a pronunțat prin sentința ce face obiectul prezentei judecăți, în sensul admiterii acesteia și anulării respectivelor decizii.

Astfel, judecătorul fondului a constatat nulitatea respectivelor decizii, în lipsa indicării unor norme speciale de sancționare a reclamantului, persoană cu atribuții de conducere, precum și în lipsa unui raționament prin care să se demonstreze modul în care situația de fapt reținută se încadrează în condițiile de sancționare ale normelor speciale.

Verificând la rându-i cele două decizii ce fac obiectul litigiului, Înalta Curte nu poate împărtăși soluția primei instanțe, apreciind că aceasta a interpretat în mod greșit textele legale incidente în cauză și a făcut o aplicare greșită a normelor speciale ce vizează domeniul "asigurări - reasigurări", hotărârea fiind astfel pronunțată cu interpretarea și aplicarea greșită a legii, fiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, conform considerentelor mai jos expuse.

Astfel, potrivit Legii societăților nr. 31/1990, legislației incidente în materie de asigurări, precum și reglementărilor interne ale Asiguratorului, societatea este ținută răspunzătoare alături de organele sale statutare pentru neregulile constatate.

În conformitate cu dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015, " (1) Constituie contravenții următoarele fapte:

a) nerespectarea de către societăți și de către persoanele care fac parte din conducerea acestora sau de către cele care dețin funcții-cheie ori alte funcții critice a actelor delegate, standardelor tehnice de reglementare și a celor de aplicare emise de Comisia Europeană, precum și a reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea prezentei legi", iar la alin. (12) din Legea nr. 237/2015, se prevede că " (12) Deciziile de sancționare emise de A.S.F. cuprind motivele de fapt și de drept, mențiunea că persoanele și entitățile sancționate au dreptul de contestare conform art. 165, termenul în care se poate depune contestația, instanța căreia i se poate adresa și sunt comunicate persoanelor și entităților respective."

Analizând cele două decizii ce fac obiectul litigiului, din perspectiva îndeplinirii acestor condiții, constată instanța de control judiciar, contrar celor reținute de judecătorul fondului, că acestea sunt motivate în fapt și în drept, fiind descrise în cadrul acestora atât faptele ce constituie contravenții, cât și normele legale încălcate, intr-un mod suficient de clar pentru a se putea verifica dacă faptele au fost corect încadrare juridic.

Se constată, așadar, că ambele decizii contestate cuprind atât motivarea în fapt cât și în drept, din cuprinsul acestora reieșind care au fost considerentele pe care autoritatea le-a avut în vedere în constatarea faptelor, cât și dispozițiile legale ce reglementează elementele constitutive ale contravențiilor reținute și ale sancțiunilor aplicate, din cuprinsul acestora rezultând rațiunea de drept ce a fost aplicată situației de fapt reținute și esența raționamentului aplicat, prezentarea faptelor fiind făcută într-o manieră clară și univocă, rezultând algoritmul urmat de Consiliul ASF la momentul dispunerii măsurilor în cauză.

Mai mult, situația de fapt este prezentată în mod detaliat în cuprinsul procesului-verbal de control ce a stat la baza celor două decizii de sancționare emise intimatului - reclamant, procesul-verbal de control întocmit fiind comunicat entității controlate, cu scopul aducerii la cunoștință a constatărilor reținute în urma desfășurării controlului și formulării de eventuale obiecțiuni. După formularea obiecțiunilor echipa de control analizează obiecțiunile formulate de către entitatea controlată la procesul-verbal de control și elaborează concluziile și propunerile cu privire la aspectele constatate,iar actul prin care se aplică sancțiunea contravențională este decizia emisă în urma hotărârii Consiliului A.S.F.

De altfel, Înalta Curte reține că motivarea actului administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului organului emitent și se impune, cu deosebire, în cazul actelor prin care se modifică ori se suprimă drepturi sau situații juridice individuale si subiective.

Orice decizie de natură a produce efecte privind drepturile si libertățile fundamentale trebuie motivată nu doar din perspectiva competenței autorității de a o emite, ci și din perspectiva posibilității persoanei vizate și a organului de control judiciar de a aprecia asupra legalității si temeiniciei măsurii astfel adoptate, respectiv asupra respectării graniței dintre puterea discreționară și arbitrariu.

Unul dintre principiile bunei administrații, așa cum sunt enumerate în Codul bunei administrații, adoptat prin Recomandarea C.M./R . . . . . . . . . . din 20 iunie 2007 a Comitetului Miniștrilor din statele membre ale Consiliului Europei, îl reprezintă principiul prevăzut la art. 17, potrivit căruia actele administrative individuale trebuie sa fie motivate într-o manieră corespunzătoare, cu indicarea motivelor de drept și de fapt pentru care a fost adoptat actul respectiv.

Și în jurisprudența comunitară se reține că motivarea trebuie sa fie adecvată actului emis și trebuie sa prezinte de o maniera clară și univocă algoritmul urmat de instituția care a adoptat măsura atacată, astfel încât să li se permită persoanelor vizate să stabilească motivarea măsurilor și, de asemenea, să permită curților comunitare competente să efectueze revizuirea actului (cauza C-367/1995 Comisia v. Sytraval și Brink's France SARL). Conform deciziei Curții Europene de Justiție în cauza C-41/69 Chemiefarma vechiul Comisia, amploarea și detalierea motivării depind de natura actului adoptat, iar cerințele pe care trebuie să le îndeplinească motivarea depind de circumstanțele fiecărui caz.

Motivarea reprezintă o obligație generală a autorităților publice, aplicabilă oricărui act administrativ, îndeplinind un dublu rol: acela de transparență, în profitul beneficiarului actului care va putea să verifice dacă actul este sau nu întemeiat, precum și acela de a conferi instanței un instrument eficient în vederea realizării controlului judiciar, având astfel posibilitatea de a verifica elementele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ.

În prezenta cauză, contrar celor reținute de judecatorul fondului, instanța de control judiciar constată că cele două decizii de sancționare emise de A.S.F. cuprind motivele de fapt și de drept, mențiunea că persoanele și entitățile sancționate au dreptul de contestare conform art. 165, termenul în care se poate depune contestația, instanța căreia i se poate adresa și sunt comunicate persoanelor și entităților respective, fiind respectate intocmai dispozițiile art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015, organul emitent fiind destul de explicit prin reliefarea cuantumului amenzii din actele de sancționare precum și prin detalierea contravențiilor reținute și a temeiurilor de drept aferente.

Înalta Curte mai reține că, în mod greșit instanța de fond a constatat insuficienta motivare în drept a celor două decizii și pe considerentul lipsei indicării unor norme speciale de sancționare a reclamantului, persoană cu atribuții de conducerere, în condițiile în care, în cuprinsul acestor decizii s-a reținut că au fost încălcate, printre altele și dispozițiile art. 25 alin. (1) și (2) din Legea nr. 237/2015, ce se referă în mod special la răspunderea conducerii societăților, distinct de răspunderea societății, astfel:

"ART. 25

Prevederi generale

(1) Conducerii societăților îi revine răspunderea privind respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.

(2) Conducerea societăților are responsabilitățile prevăzute la lit. a) - c) și, în cazul în care societățile optează pentru utilizarea unui model intern, are și responsabilitățile prevăzute la lit. d) - f), astfel:

a) coordonează procesul de elaborare a politicilor scrise, aprobă și dispune punerea în practică a acestora;

b) aprobă raportul privind solvabilitatea și situația financiară, publicat în conformitate cu secțiunea a 4-a;

c) stabilește acțiunile și măsurile care urmează a fi întreprinse pentru eficientizarea activității, pe baza constatărilor și recomandărilor funcției de audit intern;

d) aprobă depunerea la sediul A.S.F. a cererii de utilizare a unui model intern, conform prevederilor art. 82, și depunerea cererilor ulterioare privind modificările majore ale modelului respectiv;

e) dispune instituirea unor sisteme care să asigure funcționarea adecvată și continuă a modelului intern;

f) se asigură că structura și funcționarea modelului intern sunt în permanență adecvate, astfel încât să reflecte profilul de risc.

(3) Societățile transmit A.S.F. modificările apărute în documentele pe baza cărora a fost acordată autorizația de funcționare, inclusiv în situațiile menționate la art. 20 alin. (13) lit. a).

(4) Asigurătorii deschid și mențin un registru al petițiilor primite.

(5) Societățile utilizează emblema, sigla, acronimul sau alte elemente de identificare numai în actele oficiale și contractele emise sau în materialele publicitare folosite de unitățile operaționale proprii.

(6) Societățile utilizează datele cu caracter personal ale contractanților, inclusiv codul de identificare fiscală, numai în scopul administrării contractelor sau al instrumentării dosarelor de daună, cu respectarea legislației naționale referitoare la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date.

(7) Societățile solicită aprobarea A.S.F. în cazul în care intenționează să subscrie riscuri sau să își asume angajamente în state terțe.".

De altfel, răspunderea "conducerii societăților" este stabilită și de prevederile art. 143

2

din Legea societăților nr. 31/1990, ce prevăd următoarele: " Conducerii societăților îi revine răspunderea privind respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare. Consiliul de administrație reprezintă societatea în raport cu terții în justiție", precum și de dispozițiile art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015, conform cărora " constituie contravenție nerespectarea de către societăți și de către persoanele care fac parte din conducerea acestora sau de către cele care dețin funcții - cheie ori alte funcții critice a actelor de delegare, standardelor tehnice de reglementare și a celor de aplicare emise de Comisia Europeană, precum și a reglementărilor emise de A.S.F. în aplicarea prezentei legi", aceste din urmă dispoziții fiind, de asemenea, menționate expres în cele două decizii contestate de intimatul - reclamant.

Ca urmare, în dezacord cu instanța de fond, Înalta Curte reține că cerința legală a motivării a fost respectată, deciziile contestate conținând toate elementele prevăzute de art. 163 alin. (12) din Legea nr. 235/2015, oferind informații concrete intimatului - reclamant, pentru ca acesta să își poată exercita dreptul la apărare în mod efectiv și eficient.

Constatând astfel că nulitatea deciziilor atacate "pentru insuficienta motivare în drept" a fost greșit reținută de către instanța de fond, ce a interpretat eronat dispozițiile art. 163 alin. (12) din Legea nr. 235/2015, Înalta Curte, apreciind ca fiind fondată critica recurentei, pe acest aspect, urmează a admite recursul, a casa sentința recurată și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, pentru a analiza pe fond cele două decizii ce fac obiectul litigiului, prin raportare la toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă și la apărările expuse de autoritatea pârâtă, condițiile de formă ale acestora fiind îndeplinite.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfășurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialității și principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, fiind, totodată, impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părților la dublul grad de jurisdicție.

În fond după casare, instanța de fond va judeca din nou litigiul, urmând să examineze toate aspectele de fapt și de drept invocate de părți și cererile ce fac obiectul judecății (cererea principală și cererea subsidiară, raportat la soluția ce se va pronunța), să administreze toate probele necesare pentru o completă cercetare a fondului cauzei și pentru a pronunța o hotărâre legală și temeinică.

Temeiul legal al soluției instanței de recurs

În consecință, reținând ca fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 și art. 497 C. proc. civ., urmează a admite recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, a sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinței civile nr. 1224 din data de 29 martie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal - Veche.

Casează sentința recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților de către grefa instanței, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 16 noiembrie 2021.