Decizia nr. 3838/2021 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — apel

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 15.03.2017, sub nr. x/2017, reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW. au chemat în judecată pe pârâții Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună: anularea în parte a ordinelor nr. 4680/C/2016 și nr. 219/C/2017 în ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială majorată, în ceea ce privește ambele ordine și cuantumul acesteia în ceea ce privește ordinul 4680/C/2016 și emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015 conform Legii nr. 71/2015 + 10% începând cu 1 decembrie 2015, conform art. 4 din Legea nr. 293 din 25 noiembrie 2015 cu obligarea ambelor pârâte la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul pe care l-ar fi obținut potrivit Legii nr. 71/2015 și a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizația calculată prin raportare la o valoare de referință sectorială de 405 RON începând cu 09.04.2015 + 10% începând cu 01.12.2015) și venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referință sectorială de 291.98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. La data de 14.07.2017, reclamanții au depus la dosarul cauzei cerere completatoare a acțiunii inițiale prin care au solicitat: - anularea în parte a ordinului nr. 1472/24.05.2017 emis de Ministerul Justiției în ceea ce privește data de la care se aplică valoarea de referință sectorială majorată, cuantumul drepturilor calculate și data de la care aceste drepturi se acordă - respectiv anularea dispoziției de la art. 4 potrivit căreia plata diferențelor rezultate din aplicarea ordinului se efectuează după asigurarea fondurilor necesare și emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la: a) o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu 9.04.2015, iar pentru reclamanții care figurează în sentința civilă nr. 314/2015 a Curții de Apel Galați începând cu data de 01.10.2010, respectiv 445 RON începând cu 1.12.2015; b) calcularea drepturilor cuvenite prin includerea și a contravalorii diferențelor dintre indemnizația rezultată ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime (în muncă sau în funcție) și indemnizația efectiv acordată colegilor noștri care, anterior datei de 31.12.2010, au îndeplinit aceeași condiție de vechime. - repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. La data de 23.10.2017, reclamanții au depus la dosarul cauzei precizări prin care au solicitat anularea în parte a ordinelor nr. 4680/C/2016, nr. 219/C/2017 și nr. 1472/C/24.05.2017 emise de Ministerul Justiției, emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la: a) o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 01.10.2010 pentru reclamanții MM., DD., J., C., GG., SS., XX., VV., II., YY., T., I., V. lolanda, H., CC., PP., X., O., OO., FF., EE., S., QQ., F., U., A., WW., B., iar pentru restul reclamanților începând cu data de 9.04.2015, respectiv 445 RON începând cu 1.12.2015 pentru toți reclamanții; b) pentru reclamanții A., V. lolanda și C. calcularea drepturilor cuvenite prin includerea și a contravalorii diferențelor dintre indemnizația acordată ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime (în muncă sau în funcție) și indemnizația majorată cu un procent de 5% a indemnizației de bază brute lunare, acordată colegilor noștri care au îndeplinit aceeași condiție de vechime, astfel: - pentru reclamantul A.: de la împlinirea a 15 ani vechime în muncă, începând cu 01.09.2011- gradația 4, acordată conform OMJ nr. 1557/C/14.07.2011, 15 ani vechime în funcție, începând cu 01.11.2012-gradația 4, acordată conform OMJ nr. 3507/C/19.10.2012, 20 ani vechime în muncă, începând cu 01.09.2016- gradația 5, acordată conform OMJ nr. 3676/C720.10.2016, modificat prin OMJ 1472/C/2017, - pentru reclamanta V.: de la împlinirea a 20 ani vechime în muncă, începând cu 01.09.2011- gradația 5, acordată conform OMJ nr. 1631/C/22.07.2011, 15 ani vechime în funcție, începând cu 01.10.2012-gradația 4, acordată conform OMJ nr. 3525/C/23.l0.2012 și pentru reclamanta C.: de la împlinirea a 15 ani vechime în funcție, începând cu 01.08.2012- gradația 4, acordată conform OMJ nr. 2793/C/20.08.2012, 20 ani vechime în funcție, începând cu 01.08.2017-gradația 5, acordată conform OMJ nr. 2438/C/01.09.2017. - repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care sunt îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective. La data de 04.12.2017, reclamanta V. a depus la dosar precizare a acțiunii prin care a solicitat anularea în parte a ordinelor nr. 4680/C/2016, 219/C/2017 și nr. 1472/C/24.05.2017 emise de Ministerul Justiției și emiterea unui alt ordin de salarizare, prin raportare la: a) o valoare de referință sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu 01.10.2010 pentru reclamanții MM., DD., J., C., GG., ZZ., XX., VV., II., Y., T., I., V. lolanda, H., CC., PP., X., O., OO., FF., EE., S., QQ., F., U., A., WW., B., iar pentru restul reclamanților începând cu data de 9.04.2015, respectiv 445 RON începând cu 1.12.2015 pentru toți reclamanții; b) pentru reclamanții A., V. și C. calcularea drepturilor cuvenite prin includerea și a contravalorii diferențelor dintre indemnizația acordată ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime (în muncă sau în funcție) și indemnizația majorată cu un procent de 5% a indemnizației de bază brute lunare, acordată colegilor care au îndeplinit aceeași condiție de vechime, astfel: - pentru reclamantul A.: de la împlinirea a 15 ani vechime în muncă, începând cu 01.09.2011- gradația 4, acordată conform OMJ nr. 1557/C/14.07.2011, 15 ani vechime în funcție, începând cu 01.11.2012- gradația 4, acordată conform OMJ nr. 3507/C/19.10.2012, 20 ani vechime în muncă, începând cu 01.09.2016 - gradația 5, acordată conform OMJ nr. 3676/C/20.10.2016, modificat prin OMJ 1472/C/2017, 20 ani vechime în funcție, începând cu 01.10.2017 - gradația 5, acordată conform OMJ nr. 2962/C/27.10.2017; - pentru reclamanta V.: de la împlinirea a 20 ani vechime în muncă, începând cu 01.09.2011- gradația 5, acordată conform OMJ nr. 1631/C/22.07.2011, 15 ani vechime în funcție, începând cu 01.10.2012- gradația 4, acordată conform OMJ nr. 3525/C/23.10.2012 și 20 ani vechime în funcție, începând cu 01.10.2017 - gradația 5, acordată conform OMJ nr. 2896/C/27.10.2017; - pentru reclamanta C.: de la împlinirea a 15 ani vechime în funcție, începând cu 01.08.2012 - gradația 4, acordată conform OMJ nr. 2793/C/20.08.2012, 20 ani vechime în funcție, începând cu 01.08.2017- gradația 5, acordată conform OMJ nr. 2438/C/01.09.2017; - repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv obligarea pârâților Ministerul Justiției și Curtea de Apel Ploiești la plata pentru fiecare lună, până la recunoașterea efectivă a dreptului, a diferenței dintre venitul la care suntem îndreptățiți și venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflație și la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilității fiecărei obligații lunare de plată și până la data plății efective.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 750 din 21 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal au fost respinse excepțiile inadmisibilității și prescripției ca neîntemeiate; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiției în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect despăgubiri și a fost respinsă acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiției ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, în ceea ce privește capătul de cerere având ca obiect despăgubiri. A fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți și au fost anulate în parte Ordinele nr. 4680/C/2016, 219/C/2017, 1472/C/2017. A fost obligat pârâtul Ministerul Justiției să emită reclamanților ordine de stabilire a drepturilor salariale individuale, astfel: - producătoare de efecte juridice în perioada 09.04.2015-30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 405 RON; - producătoare de efecte juridice în perioada 01.12.2015-30.09.2016, cu luarea în considerare a unei valori de referință sectorială de 445,5 RON. A fost obligată pârâta Curtea de Apel Ploiești la plata către reclamanți a diferențelor salariale rezultate, precum și actualizarea acestora cu indicele de inflație și dobânda legală aferente perioadei de la data scadenței fiecărui venit lunar și până la data plății. A fost respinsă în rest cererea, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată în cauză Împotriva sentinței civile nr. 750 din 21 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal pârâta Curtea de Apel Ploiești a declarat apel, pârâtul Ministerul Justiției a formulat recurs iar reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW. au formulat recurs principal și recurs incident, criticând hotărârea pentru nelegalitate. 3.1 Împotriva sentinței civile nr. 750 din 21 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a declarat apel pârâta Curtea de Apel Ploiești. Prin cererea de apel întemeiată pe prevederile art. 470 și următoarele din C. proc. civ., pârâta Curtea de Apel Ploiești a solicitat admiterea apelului și schimbarea în parte a sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii, susținând, în esență, că cererea reclamanților este neîntemeiată față de prevederile deciziei nr. 76 din 7 aprilie 2017 a Curții de Apel Ploiești prin care s-a stabilit că începând cu 1 octombrie 2016, personalul auxiliar de specialitate și personalul conex din circumscripția sa va fi salarizat conform grilei de salarizare aplicate la nivelul parchetelor, conform anexelor la această decizie. 3.2 Recurentul-pârât Ministerul Justiției a formulat recurs împotriva sentinței civile nr. 750 din 21 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței atacate, iar în urma rejudecării, respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect. În motivarea recursului a susținut, în esență, că pretențiile reclamanților au fost satisfăcute, având în vedere că la data de 24.05.2018 Ministrul Justiției a emis ordinul nr. 2066/C/2018 prin care reclamanților le-au fost acordate drepturile salariale solicitate și chiar mai mult prin aplicarea unei valori de referință sectorială de 463,5 RON. 3.3 Recurenții-reclamanți, prin cererea de recurs întemeiată pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au criticat sentința primei instanțe în ceea ce privește soluția dată capătului de cerere numărul II lit. a), privind acordarea de despăgubiri, modul de rezolvare a excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției și privitor la capătul de cerere numărul II lit. b) din acțiunea precizată prin care s-a solicitat pentru reclamanții A., V. și C. calcularea drepturilor cuvenite prin includerea și a contravalorii diferențelor dintre indemnizația acordată ca urmare a trecerii într-o altă tranșă de vechime și indemnizația majorată cu un procent de 5 % a indemnizației de bază brute lunare. În dezvoltarea motivului de casare privitor la modul de rezolvare a excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției au susținut recurenții că obligația de a efectua plata în concret a diferențelor salariale doar de către ordonatorul secundar sau terțiar de credite este lipsită de eficiență în condițiile în care Ministerul Justiției, ordonatorul principal, nu face parte din raportul obligațional și nu virează sumele de bani aferente obligației impuse de instanța judecătorească. Au apreciat că, pe lângă raportul juridic financiar ce derivă din Legea finanțelor publice, Ministerul Justiției este parte și a unui raport obligațional, care implică toți ordonatorii de credite, raport care are ca obiect plata unor despăgubiri cauzate de o pretinsă discriminare pe care o invocă, inclusiv prin modul în care le-a fost stabilită indemnizația. Aceste pretenții de ordin bănesc reprezintă despăgubiri cauzate de o faptă proprie, ilicită, astfel încât solicitarea de obligare a Ministerului Justiției la plata sumelor arătate reprezintă consecința reparării prejudiciului cauzat reclamanților prin fapta discriminatorie și nu neapărat prin prisma calității de ordonator principal de credite. În susținerea celei de a doua critici aduse sentinței atacate, privitoare la modul de rezolvare a capătului doi din acțiunea precizată, recurenții au arătat că ordinele atacate sunt nelegale întrucât nu au egalizat indemnizațiile celor trei reclamanți A., V. și C. cu ale altor colegi prin prisma drepturilor acordate ca urmare a trecerii în tranșe de vechime superioare, începând cu data de 9 aprilie 2015, după publicarea în Monitorul Oficial al României a Legii nr. 71/2015. 3.4 La data de 12 septembrie 2018 recurenții-reclamanți au depus la dosar întâmpinare și recurs incident. Prin cererea de recurs incident recurenții-reclamanți au criticat soluția primei instanțe în ceea ce privește rezolvarea punctului II lit. a) din cererea precizată și a modul de rezolvare a excepției lipsei calității procesual pasive a Ministerului Justiției, precum și în ceea ce privește modul de rezolvare a punctului II lit. b) din acțiunea precizată. În esență, recurenții-reclamanți au dezvoltat aceleași critici prezentate și în cadrul cererii de recurs principal, solicitând admiterea recursului incident.

Apărările formulate în recurs Recurenții-reclamanți au depus la dosar întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursurilor declarate de pârâți, susținând, în esență, că emiterea ordinului nr. 2066/24.05.2018 nu poate conduce la concluzia că acțiunea a rămas fără obiect, întrucât la data promovării acesteia reclamanții erau îndreptățiți la acordarea drepturilor reclamate care nu fuseseră acordate încă din anul 2015. Intimatul-pârât Ministerul Justiției a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenții-reclamanți, solicitând respingerea recursului ca nefondat. În esență, intimatul-pârât a arătat că în mod corect instanța de fond a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției întrucât atribuția acestuia este de a vira banii și nu de a efectua plata în concret a diferențelor salariale solicitate, această obligație incubă curții de apel ca ordonator secundar de credite. Referitor la tranșele de vechime a susținut că în mod corect acestea au fost respinse de prima instanță întrucât sporul pentru vechimea în funcție se aplică la indemnizația de încadrare brută lunară stabilită potrivit reglementărilor în vigoare, iar nu la noua indemnizație de încadrare brută lunară stabilită potrivit Legii cadru nr. 330/2009. Prin cererea înregistrată la data de 12 ianuarie 2021 recurenta-reclamantă V., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți, a transmis la dosar concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursurilor declarat de pârâți și admiterea recursului incident formulat de recurenții-reclamanți.

Alte aspecte În ședința publică din 15 aprilie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, inadmisibilitatea apelului declarat de pârâta Curtea de Apel Ploiești prin raportare la art. 457 C. proc. civ. și la Decizia nr. 19/2016 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii, precum și inadmisibilitatea recursului incident formulat de către reclamanți, în raport cu dispozițiile art. 472 C. proc. civ. ce prevăd formularea apelului incident de către intimat, text de lege ce este transpus în materia recursului prin art. 491 C. proc. civ. Recurenta-reclamantă V., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți, a transmis la dosar precizări prin care a solicitat respingerea excepției nulității recursului pentru lipsa semnăturii, susținând că cererea a fost semnată de reprezentantul reclamanților desemnată în fața instanței de fond conform art. 202 C. proc. civ. Totodată, a solicitat recalificarea apelului declarat de Curtea de Apel Ploiești, conform art. 152 C. proc. civ., în realitate calea de atac prevăzută de lege în acest caz fiind recursul. În ceea ce privește excepția inadmisibilității recursului incident a solicitat recurenta-reclamantă respingerea acesteia, precizând că cererea a fost formulată odată cu întâmpinarea la recursul părților adverse, în condițiile art. 472 - 474 C. proc. civ. raportat la art. 491 C. proc. civ. A apreciat recurenta-reclamantă că în speță nu pot fi incidente dispozițiile art. 472 alin. (2) C. proc. civ. deoarece recursul incident a fost formulat pe calea întâmpinării formulate cu privire la ambele recursuri declarat în cauză, deci și cel al Ministerului Justiției în privința căruia nu s-a invocat inadmisibilitatea. Prin notele scrise depuse la dosar la data de 15 aprilie 2021 recurentul-pârât Ministerul Justiției a solicitat admiterea excepției inadmisibilității invocată din oficiu de instanță și respingerea recursului incident declarat de reclamanți ca inadmisibil, având în vedere că recursul incident poate fi declarat numai de intimat în cadrul procesului în care se judecă recursul făcut de partea potrivnică printr-o cerere proprie care să tindă la o schimbare a hotărârii primei instanțe, conform art. 491 și art. 472 C. proc. civ. În ședința publică din 15 aprilie 2021 Înalta Curte de Casație și Justiție a invocat, din oficiu, excepția tardivității recursului principal declarat de recurenții-reclamanți. Prin punctul de vedere transmis la dosar, recurenta-reclamantă V., în calitate de reprezentant al recurenților-reclamanți, a arătat că recursul principal a fost depus în termen de 15 zile de la data la care a luat cunoștință de hotărârea atacată, aceasta fiind comunicată la sediul instanței în cursul vacanței judecătorești când o mare parte a recurenților se aflau în concediu, aceștia luând cunoștință de hotărâre în luna septembrie când au revenit la muncă. Totodată a solicitat și repunerea în termenul de declarare a recursului apreciind că motivul învederat reprezintă un motiv temeinic în înțelesul art. 186 alin. (1) C. proc. civ. Chiar și în aceste condiții, a apreciat că cererea este depusă în termenul procedural, cel puțin pentru o parte din recurenții-reclamanți, prin raportare la data comunicării înscrisă în procesul-verbal întocmit de agentul procedural, solicitând a se face aplicarea dispozițiilor art. 60 alin. (2) C. proc. civ. II. Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra căilor de atac exercitate 1. Apelul formulat de pârâta Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței civile nr. 750/21.02.2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Deliberând, cu prioritate, asupra excepției inadmisibilității apelului formulat de pârâta Curtea de Apel Ploiești, Înalta Curte reține că această cale de atac este diferită de cea prevăzută de lege și indicată în mod corect în dispozitivul sentinței atacate (potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în materia contenciosului administrativ, hotărârile pronunțate în primă instanță pot fi atacate cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare). Prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., stabilesc că: "Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condițiile și termenele stabilite de aceasta, indiferent de mențiunile din dispozitivul ei". Totodată, alin. (4) al aceluiași articol prevede că: "Atunci când instanța dispune recalificarea căii de atac, de la data pronunțării încheierii, pentru părțile prezente, sau de la data comunicării încheierii, pentru părțile care au lipsit, va curge un nou termen pentru declararea sau, după caz, motivarea căii de atac prevăzute de lege." Prin decizia nr. 19/2016, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii a stabilit că dispozițiile art. 457 alin. (4) din C. proc. civ. nu sunt aplicabile dacă partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, iar în ipoteza în care partea exercită o cale de atac neprevăzută de lege, diferită de cea corect menționată în dispozitivul hotărârii atacate, instanța de control judiciar va respinge ca inadmisibilă calea de atac neprevăzută de lege, potrivit art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., în măsura în care aceasta nu poate fi calificată prin aplicarea dispozițiilor art. 152 raportat la art. 22 alin. (4) din C. proc. civ. În speță, pârâta a înțeles să declare apel împotriva hotărârii primei instanțe, și nu recurs, astfel că sunt incidente prevederile art. 457 alin. (1) și alin. (4) din C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul competent să judece recursul în interesul legii prin decizia anterior enunțată. Examinând conținutul cererii de apel formulate de pârâtă se constată că aceasta a solicitat admiterea apelului și a indicat temeiul de drept ca fiind art. 470 și următoarele din C. proc. civ. Totodată, din dezvoltarea criticilor formulate rezultă că acestea nu vizează aspecte de nelegalitate, neputându-se decela niciun motiv de nelegalitate a sentinței atacate care să poată fi încadrat în vreunul dintre motivele de casare reglementate, expres și limitativ, ca motive de recurs la art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. și care să permită recalificarea apelului în recurs. Față de aceste considerente, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil apelul formulat de pârâta Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței civile nr. 750/21.02.2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. 2. Recursul principal declarat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW.. 2.a Cererea reclamanților de repunere în termenul de declarare a recursului principal Conform art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "hotărârea pronunțată în primă instanță poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", acesta urmând a fi calculat, în raport cu dispozițiile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pe zile libere așa cum prevăd dispozițiile art. 181 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. În cauză, potrivit dovezilor de comunicare a hotărârii, aflate la dosarul de fond, sentința atacată a fost comunicată recurenților-reclamanți la data de 9 iulie 2018, iar recursul a fost declarat prin e-mail la data de 31 iulie 2018, ultima zi de declarare a recursului fiind 25 iulie 2018. Potrivit dispozițiilor art. 185 alin. (1) C. proc. civ., nerespectarea termenului în care trebuie exercitat un drept procesual atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate. Această sancțiune se aplică și în cazul nerespectării termenului de declarare a recursului, dat fiind că este vorba despre exercitarea unui drept procesual, termenul de declarare a recursului fiind un termen imperativ și absolut. Sancțiunea decăderii poate fi evitată în condițiile în care partea împotriva căreia curge termenul dovedește că a fost împiedicată să efectueze actul de procedură în termenul legal și că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate, sens în care dispune art. 186 C. proc. civ. În speță, recurenții-reclamanți au formulat cerere de repunere în termenul de recurs, prin punctul de vedere depus la dosar la data de 5 mai 2021, susținând faptul că hotărârea a fost comunicată la sediul instanței în cursul vacanței judecătorești când o mare parte a recurenților-reclamanți se aflau în concediu, astfel că au luat cunoștință de aceasta în luna septembrie când au început activitatea. Potrivit art. 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ. "(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedește că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate. (2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeași cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac." Termenul de decădere poate suporta, așadar, o repunere în termen în condițiile art. 186 C. proc. civ., iar aceasta presupune formularea unei cereri exprese, de către parte, cu indicarea motivelor împiedicării și într-un interval de timp de la data încetării acestora. Potrivit art. 186 C. proc. civ., instituția de drept procesual a repunerii în termen constituie beneficiul acordat de lege titularului unui drept procesual, care din motive temeinic justificate nu și-a putut exercita dreptul înăuntrul termenului imperativ. Din analiza coroborată a prevederilor legale rezultă că, pentru repunerea în termen este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiții: nerespectarea de către parte a unui termen procedural imperativ, nerespectarea termenului să se datoreze unor motive temeinic justificate, dovedite de parte, împrejurarea ce a împiedicat partea să-și exercite dreptul în termen să se fi produs înăuntrul acestuia, partea să formuleze atât cererea de repunere în termen, cât și să îndeplinească actul de procedură neexercitat în termenul inițial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării. În literatura de specialitate, s-a precizat că prin "motive temeinic justificate" trebuie să se înțeleagă numai acele împrejurări care, fără a avea gravitatea forței majore, sunt exclusive de culpă, fiind piedici relative, iar nu absolute. Înalta Curte reține că, comunicarea hotărârii la sediul instanței, respectiv la sediul Curții de Apel Ploiești - domiciliu procesual ales de înșiși recurenții-reclamanți din prezenta cauză - în cursul vacanței judecătorești, când recurenții-reclamanți se aflau în concediu, nu constituie un motiv temeinic justificat care să determine repunerea în termenul de declarare a recursului, în sensul dispozițiilor legale sus amintite. Mai mult decât atât, Înalta Curte constată că recurenții-reclamanți nu au depus vreo dovadă în susținerea motivelor invocate prin cererea de repunere în termen și nici cu privire la data încetării împiedicării exercitării recursului, astfel că nici condițiile privind dovedirea de către parte a motivelor și formularea cererii de repunere în termen și a îndeplinirii actului de procedură neexercitat în termenul inițial în cel mult 15 zile de la data încetării împiedicării nu sunt îndeplinite. De asemenea, nici dispozițiile art. 60 alin. (2) C. proc. civ. invocate de recurenții-reclamanți nu pot fi incidente câtă vreme comunicarea hotărârii a avut loc la aceeași dată către toate părțile din dosar, respectiv la 9 iulie 2018, astfel cum rezultă din dovezile de comunicare a hotărârii aflate la dosar fond. În contextul prezentat, în conformitate cu dispozițiile enunțate, Înalta Curte va respinge cererea de repunere în termenul de declarare a recursului principal formulată de recurenții-reclamanți. 2.b Recursul principal declarat de reclamanta V. Înalta Curte reține că recursul declarat de recurenta-reclamantă V. este tardiv formulat, recurenta-reclamantă neaflându-se într-o situație prevăzută de 186 alin. (1) și (2) C. proc. civ. Astfel, comunicarea sentinței efectuată de către instanța de fond la data de 9 iulie 2018, potrivit dovezii de la dosarul instanței de fond, are efectul declanșării curgerii termenului de recurs pentru reclamantă. În raport cu această dată, ultima zi de declarare a căii de atac a fost 25 iulie 2018, termen calculat potrivit art. 181 alin. (2) C. proc. civ. Or, recursul a fost declarat de recurenta-reclamantă V. la data de 31 iulie 2018, prin e-mail, conform dovezii aflată la dosarul de recurs, deci peste termenul prevăzut de lege. Termenele pentru exercițiul drepturilor procesuale nu au ca scop îngrădirea dreptului la un proces echitabil și efectiv, ci stimularea activității procesuale a părților prin sancțiunea instituită pentru nerespectarea lor. Totodată, termenele pentru exercitarea căilor de atac au caracter imperativ și sunt sancționate cu decăderea și cum recurenta-reclamantă a declarat recurs după împlinirea termenului prevăzut de lege, sancțiunea decăderii nu poate fi evitată, astfel încât Înalta Curte va face aplicarea prevederilor art. 185 alin. (1) teza finală C. proc. civ. Așa fiind, ca urmare a respingerii cererii de repunere în termen, Înalta Curte va respinge ca tardiv formulat, recursul principal declarat de reclamanta V.. 2.c Recursul principal formulat de reclamanții A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW.. Înalta Curte reține că potrivit art. 486 alin. (1) lit. e) din C. proc. civ.: "Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) semnătura părții sau, după caz, a mandatarului părții, a reprezentantului legal al părții sau a consilierului juridic." Aceste dispoziții se corelează cu prevederile generale în materia depunerii cererilor adresate instanțelor de judecată, art. 148 C. proc. civ. indicând că: "Orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să fie formulată în scris și să cuprindă (…) semnătura." În același sens, dispozițiile art. 196 alin. (1) C. proc. civ., ce reglementează condițiile de formă aplicabile acțiunilor introductive, incidente în privința oricăror cereri adresate instanțelor, arată că: "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă." Analizând actele dosarului, Înalta Curte constată că cererea de recurs a fost transmisă la Curtea de Apel București prin e-mail la data de 31 iulie 2018 de către recurenta-reclamantă V., având atașat un tabel cu numele tuturor recurenților-reclamanți, recursul nepurtând însă semnătura acestora, fiind semnat doar de recurenta-reclamantă V.. Prin citațiile emise pentru termenul de judecată din 15.04.2021, s-a pus în vedere recurenților-reclamanți să depună la dosar cererea de recurs principal semnată în original, sub sancțiunea anulării cererii. La data de 23.02.2021, recurenta-reclamantă V. a transmis la dosar originalul cererii de recurs semnat de aceasta, iar în cadrul precizărilor depuse la dosar a arătat că cererea cu semnăturile în original ale celorlalți recurenți-reclamanți a fost transmisă Curții de Apel București și că nu se află în posesia ei. Cum recurenții-reclamanți nu au complinit lipsa cererii de recurs, respectiv nu au comunicat instanței un exemplar original al recursului și nici nu au procedat la semnarea exemplarului aflat la dosarul cauzei, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de formă prevăzute de dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. e), art. 148 și art. 196 din C. proc. civ., motiv pentru care urmează să anuleze recursul principal formulat de recurenții-reclamanți, recursul acestora necuprinzând semnătura ce trebuie aplicată pe actele procesuale depuse la instanțele de judecată. 3. Recursul incident formulat de reclamanți 3.a Recursul incident formulat de reclamanții D., K., T., BB., FF., JJ., KK. și NN.. Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., excepția nulității recursului incident pentru nesemnare, reținând că aceasta primează excepției inadmisibilității, o apreciază ca fiind întemeiată pentru următoarele motive: În conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (1) din C. proc. civ., orice cerere adresată instanțelor judecătorești trebuie să cuprindă inclusiv semnătura. Totodată, potrivit art. 196 alin. (1) C. proc. civ. "Cererea de chemare în judecată care nu cuprinde numele și prenumele sau, după caz, denumirea oricăreia dintre părți, obiectul cererii, motivele de fapt ale acesteia ori semnătura părții sau a reprezentantului acesteia este nulă. Cu privire la lipsa semnăturii de pe cererea de recurs, prevederile art. 486 alin. (1) pct. e) C. proc. civ. stabilesc că: "(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele mențiuni: (…) e) semnătura părții sau, după caz, a mandatarului părții, a reprezentantului legal al părții sau a consilierului juridic." Conform art. 486 alin. (3) C. proc. civ.: "Mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancțiunea nulității. Dispozițiile art. 82 alin. (1), art. 83 alin. (3) și ale art. 87 alin. (2) rămân aplicabile." Din actele și lucrările dosarului rezultă că recurenții-reclamanți au fost citați pentru termenul de judecată din 15.04.2021 cu mențiunea de a depune la dosar un exemplar semnat în original din cererea de recurs principal și din cererea de recurs incident, sub sancțiunea anulării ambelor cereri de recurs. Recursul incident transmis de reclamanți la data de 12 septembrie 2018 și aflat la dosar la filele x nu a fost semnată de toate părțile, din tabelul cuprinzând numele și semnăturile recurenților lipsind semnătura recurenților-reclamanți D., K., T., BB., FF., JJ., KK. și NN.. Cum recurenții-reclamanți nu s-au conformat obligației legale de a semna olograf cererea de recurs incident, Înalta Curte apreciază că excepția nulității cererii de recurs incident pentru nesemnare este întemeiată. Prin urmare, având în vedere că recurenții-reclamanți D., K., T., BB., FF., JJ., KK. și NN. nu s-au conformat obligației de a semna cererea de recurs incident, în temeiul dispozițiilor art. 486 alin. (1) pct. e) și art. 486 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune anularea recursului incident declarat de aceștia. 3. b Recursul incident formulat de reclamanții A., B., C., E., F., G., H., I., J., L., M., N., O., P., Q., R., S., U., W., X., Y., Z., AA., CC., DD., EE., GG., HH., II., LL., MM., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW.. Analizând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepția inadmisibilității recursului incident, Înalta Curte urmează a o admite, pentru motivele în continuare arătate. Potrivit dispozițiilor art. 491 C. proc. civ. "(1) Recursul incident și recursul provocat se pot exercita, în cazurile prevăzute la art. 472 și 473, care se aplică în mod corespunzător. Dispozițiile art. 488 rămân aplicabile. (2) Prevederile art. 474 se aplică în mod corespunzător." Potrivit art. 472 alin. (1) C. proc. civ. "Intimatul este în drept, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe." Totodată, recursul incident se poate exercita doar dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 472 și art. 473 C. proc. civ. Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă că are posibilitatea de a formula recurs incident numai partea care are calitatea de intimat în recursul părții adverse și care nu a formulat recurs principal în termenul de recurs. Astfel, legiuitorul a reglementat posibilitatea pentru partea aflată într-o astfel de situație ca, după împlinirea termenului de apel, să formuleze apel în scris, în cadrul procesului în care se judecă apelul făcut de partea potrivnică, printr-o cerere proprie care să tindă la schimbarea hotărârii primei instanțe. Prin urmare, dacă ambele părți au formulat recurs principal este exclus ca una dintre părți să formuleze recurs incident față de recursul părții adverse, un astfel de recurs incident fiind inadmisibil. În speță, recurenții-reclamanți au declarat la data de 31 iulie 2018 recurs principal împotriva sentinței civile nr. 750 din data de 21 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, iar ulterior, la data de 1 septembrie 2018 au formulat și recurs incident. Prin urmare, având deja calitatea de recurenți în recursul principal, aceleași părți nu mai pot formula și recurs incident, acesta fiind inadmisibil. Pentru aceste aspecte Înalta Curte va admite excepția inadmisibilității recursului incident invocată de instanță din oficiu și va respinge, ca inadmisibil, recursul incident formulat de recurenții-reclamanți. 4. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 750 din 21 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal Argumentele de fapt și de drept relevante Înalta Curte reține că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar de Ministerul Justiției, la data de 24.05.2018, Ministrul Justiției a emis Ordinul nr. 2066/C/2018. Prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat la alin. (1), că, în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, indemnizația de încadrare brută lunară a judecătorilor și asistenților judiciari este stabilită prin raportare la valoarea de referință sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că, în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, indemnizația se calculează prin raportare la valoarea de referință sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că, începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispozițiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcție de valoarea de referință sectorială 463,5 RON. La art. 3 din ordinul anterior menționat s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015 -30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiției. Înalta Curte constată că prin ordinul menționat s-a dispus recalcularea indemnizației recurenților-reclamanți prin raportare la o valoare de referință sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acțiune. Prin urmare, avându-se în vedere că, în cursul soluționării cauzei, la data de 24.05.2018, recurentul-pârât Ministerul Justiției a răspuns pretențiilor recurenților-reclamanți și a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecății, acțiunea reclamanților a rămas fără obiect. De asemenea, se reține că prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eșalonarea plății drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiției s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante, stabilite în favoarea personalului din justiție, aferente perioadei 9 aprilie 2015 - 30 iunie 2018, precum și plata dobânzilor și a actualizării cu rata inflației. Înalta Curte are în vedere și prevederile art. 29 și art. 32 din C. proc. civ., reținând că unul dintre elementele acțiunii civile este, alături de părți și cauză, obiectul cererii, respectiv pretenția concretă a reclamantului, condiție generală care vizează orice cerere în justiție și care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluționării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât și la momentul exercitării și soluționării căilor de atac. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil apelul formulat de pârâta Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței civile nr. 750/21.02.2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, va respinge cererea reclamanților de repunere în termenul de declarare a recursului principal, va respinge, ca tardiv formulat, recursul principal declarat de reclamanta V. și va anula recursul principal formulat de ceilalți reclamanți; Va anula recursul incident formulat de reclamanții D., K., T., BB., FF., JJ., KK. și NN. și va respinge ca inadmisibil, recursul incident formulat de ceilalți reclamanți; totodată urmează să admită recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiției, să caseze în parte sentința recurată și rejudecând să respingă, ca rămase fără obiect, capetele de cerere vizând acordarea VRS de 405 RON, respectiv, 445 RON și plata diferențelor salariale aferente acestor VRS - uri și să mențină celelalte dispoziții ale sentinței atacate. PENTRU ACESTE MOTIVE,