ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3787/2021

Ședința publică din data de 18 iunie 2021

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 06.11.2015 sub numărul x/2015 reclamanta A. S.R.L., a solicitat în contradictoriu cu pârâții GUVERNUL ROMÂNIEI și AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚII PENTRU AGRICULTURĂ - CENTRUL JUDEȚEAN ILFOV pronunțarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea art. II din H.G. nr. 4/2011 și a art. II din H.G. nr. 237/2011, prin care s-a modificat H.G. nr. 839/2010 privind aprobarea normelor metodologice de acordare a ajutoarelor de stat pentru realizarea angajamentelor asumate voluntar în favoarea bunăstării și protecției porcinelor și obligarea pârâtei APIA - CJ Ilfov la plata sumei 1.020.734,98 RON, reprezentând diferența de ajutor de stat cuvenit societății pentru anul 2012, în conformitate cu schema de ajutor de stat reglementată prin H.G. nr. 839/2010, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 4997 din 18 decembrie 2017, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale active, excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, excepția tardivității introducerii plângerii prealabile, excepția tardivității formulării acțiunii și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei APIA - Centrul Județean Ilfov ca neîntemeiate.

A respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

A admis cererea de intervenție accesorie formulată de intervenientul accesoriu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale în interesul pârâtului Guvernul României.

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamanta A. S.R.L. întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei civile pronunțate de Curtea de Apel București, iar pe fondul cauzei a solicitat admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.

Recurenta a criticat hotărârea atacată din perspectiva dispozițiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 și pct. 8 din C. proc. civ. susținând, în esență, că instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare greșită a normelor de drept material și procedural.

O primă critică adusă hotărârii atacate vizează interpretarea eronată de către instanța de fond a normelor art. 107-109 din TFUE sustinând recurenta că în baza acestor dispoziții statele membre sunt obligate să notifice orice intenție de acordare a unui ajutor de stat Comisiei Europene prezentând totodată informații detaliate privind scopul măsurii, beneficiarii, durata, cuantumul ajutorului, criteriile de eligibilitate, procedurile de implementare. De asemenea, susține recurenta că obligația de notificare există cu privire la orice modificare pe care un stat membru dorește să o aducă unei scheme de ajutor existente.

Susține recurenta că instanța de fond în mod eronat a reținut că prin H.G. nr. 4/2011 și H.G. nr. 237/2011 s-a modificat numai procedura de acordare a ajutorului de stat însă schema de ajutor nu a fost modificată astfel că nu era necesară notificarea Comisiei Europene, întrucât "modificările aduse de cele două hotărâri nu pot fi calificate ca minore, și nici nu se poate considera că ele ar privi numai procedura de acordare a ajutorului de stat".

În realitate, elimenarea cerinței angajamentului multianual pentru perioada 2010-2015 și eliminarea cerinței de verificare a încadrării în buget înainte de aprobarea cererilor constituiau modificări substanțiale ale schemei de ajutor de stat, pentru a căror aplicare ar fi fost necesară o nouă notificare către Comisia Europeană.

O a două critică adusă hotărârii atacate vizează reținerea de către instanța de fond, în mod eronat, a faptului că art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 839/2010 stabilea doar cuantumul maxim al ajutorului de stat, fără a indica însă o valoare minimă, iar faptul că, în concret, modificarea procedurii poate determina obținerea ajutorului într-un cuantum inferior celui solicitat nu afectează caracterul stimulator al măsurii.

Sub acest aspect arată recurenta că H.G. nr. 839/2010 stabilea în mod concret valoarea ajutorului de stat care urma să fie acordat fiecărei societăți beneficiare, valoare egală cu costurile suplimentare și pierderile de venituri suportate ca urmare a aplicării măsurilor de bunăstare a animalelor. Acest act normativ era în deplină concordanță atât cu dispozițiile art. 40 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1698/2005 cât și Capitolul IV.C.2.b paragraful 51 din Liniile directoare comunitare pentru sectorul agricol și forestier publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C319 din data de 27.12.2015.

În raport de aceste prevederi arată recurenta că schema de ajutor așa cum a fost modificată prin H.G. nr. 4/2011 nu respectă din punct de vedere substanțial prevederile legislației comunitare deoarece beneficiarilor ajutorului nu le sunt rambursate costurile suplimentare și pierderea de venituri aferente realizării angajamentelor pentru bunăstarea animalelor (astfel cum prevede art. 40 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1698/2005) ci o cotă neprecizată din acestea, al cărei procent se stabilește la sfârșitul fiecărui an, după centralizarea tuturor cererilor de ajutor primite de APIA în anul respectiv (adică după ce beneficiarii deja au suportat costurile suplimentare și/sau pierderile de venituri).

Se susține de către recurentă că în cauză nu este vorba despre o schemă de ajutor pentru subzistență astfel încât nu se poate susține că ajutorul, indiferent de cuantumul său concret, reprezintă tot o facilitate acordată de stat.

Precizează recurentă că formula introdusă de H.G. nr. 4/2011 și H.G. nr. 237/2011 afectează caracterul stimulator al măsurii și contravine regulilor 15 și 16 din Liniile directoare comunitare publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C319/27.12.2006 atâta vreme cât aceste acte normative permit accesarea schemei de ajutor de către toți solicitanții fără însă a se verifica încadrarea în bugetul existent. Anterior modificării, H.G. nr. 839/2010 "promitea" rambursarea integrală a cheltuielilor suplimentare și a pierderilor de venit generate de aplicarea măsurilor, însă prin modificările aduse de H.G. nr. 4/2011 și H.G. nr. 237/2011 schema de ajutor a fost modificată substanțial permițându-se accesarea ei și de către producători care nu își asumaseră angajamentul multianual pentru perioada 2010-2015.

Critică recurenta hotărârea atacată și sub aspectul interpretării și aplicării în cauză a dispozițiilor art. 27 alin. (9) din Regulamentul nr. 1974/2006, instanța de fond reținând că scopul reglementării nu este acela de a garanta acordarea unei sume maxime ci acela de a stabili un plafon maxim care să nu poată fi depășit, iar dispozițiile Regulamentului nu au fost încălcate în condițiile în care prin art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 839/2010 (forma inițială) a fost stabilită suma maximă ce se poate acorda.

Societateta recurentă susține, prin cererea de recurs, că atât reglementarea europeană cât și cea inițială a H.G. nr. 839/2010 prevedeau foarte clar valoarea ajutorului de stat care urma să fie acordat, valoare egală cu costurile suplimentare și pierderile de venituri suportate ca urmare a aplicării măsurilor de bunăstare a animalelor, ca atare, după primirea avizului din partea APIA pentru accesarea programului multianual, solicitantul avea așteptarea legitimă că i se va rambursa valoarea acestor costuri suplimentare.

Prin H.G. nr. 4/2011 nivelul ajutorului a devenit incert, întrucât s-a acordat avize de principiu fără nicio verificare a alocărilor bugetare, iar calculele nu au fost făcute în anul următor, când s-a constatat că suma alocată nu acoperea cererile de ajutor motiv pentru care s-a procedat la reducerea proporțională, or în legislația comunitară nu este prevăzută o asemenea metodă de acordare a ajutorului de stat.

Arată recurenta că în conformitate cu dispozițiile art. 27 din Regulamentul nr. 1974/2006 plafonarea sumelor anuale maxime eligibile se putea face stabilindu-se de la început o sumă globală maximă pentru fiecare exploatație participantă. Dacă la elaborarea H.G. nr. 4/2011 ar fi fost luată în considerare prevederea art. 27 alin. (9) din Regulamentul nr. 1974/2006 și s-ar fi fixat o sumă globală maximă/an/exploatație, toți beneficiarii ajutorului de stat și-ar fi putut dimensiona bugetele în consecință, alocând angajamentelor pentru bunăstarea animalelor cheltuieli care să se încadreze în plafonul comunicat de Guvern.

Concluzionează recurenta că prevederile atacate al H.G. nr. 4/2011 și H.G. nr. 237/2011 contravin art. 40 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1698/2005, art. 9 alin. (6) și art. 27 alin. (9) din Regulamentul CE nr. 1974/2006 și a Liniilor directoare comunitare pentru sectorul agricol și forestier publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C319 din data de 27.12.2006, capitolul IV.C.2.b. paragraful nr. 51.

În cauză, au fost depuse intâmpinări atât de către intimatul intervenient Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (M.A.D.R.), cât și de către intimații-pârâți Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, Centrul Județean Ilfov (A.P.I.A.-Ilfov) și Guvernul României prin Secretariatul General al Guvernului prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluția instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, precum și sentința recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Prioritar, observă Înalta Curte că prin recursul formulat a fost invocat ca și motiv de casare și dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. în conformitate cu care casarea unor hotărâri se poate cere dacă, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității.

Acest motiv de casare include în conținutul său neregularitățile procedurale ce pot fi săvârșite în cursul procedurii judiciare, cu excepția celor care sunt constituite în motive distincte de casare, cum este cazul primelor trei motive anume consacrate de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, motivul de casare de la pct. 5 poate viza cele mai variate neregularități de ordin procedural, începând de la neregulata citare a uneia dintre părți și continuând cu nesemnarea cererii reconvenționale, nesemnarea minutei de către judecători, nesocotirea principiilor publicității, oralității, contradictorialității etc.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. este destinat să valorizeze atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât și a celor de ordine privată, legea nefăcând nicio distincție în această privință.

Cum însă criticile formulate nu se circumscriu motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza recursul din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, este nefondat, sentința recurată reflectând interpretarea și aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanțele de fapt ale cauzei.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greșită a legii materiale, nu și a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii atunci când instanța a recurs la textele de lege aplicabile speței dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omițând unele condiții pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greșit.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în vederea casării hotărârii deoarece prima instanță a reținut corect situația de fapt, în raport cu materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte remarcă mai întâi că recursul de față nu combate punctual argumentele Curții de Apel București, ci dimpotrivă prin cererea de recurs se reiau susținerile formulate în fața instanței de fond.

În esență, chestiunea litigioasă pe care a avut-o de dezlegat prima instanță a fost cea referitoare la faptul dacă modificările aduse H.G. nr. 839/2010 prin H.G. nr. 4/2011 și H.G. nr. 237/2011 au vizat condițiile de acordare a ajutorului de stat sau a fost modificată doar procedura pe care solicitanții au obligația să o urmeze pentru obținerea ajutorului de stat.

Cu referire la prima critică adusă hotărârii atacate, Înalta Curte o va respinge ca fiind nefondată împărtășind opinia instanței de fond în sensul că, în raport de conținutul dispozițiilor art. 108 alin. (3) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, nu se impunea notificarea Comisiei Europene cu privire la modificările aduse H.G. nr. 839/2010 de H.G. nr. 4/2011 și H.G. nr. 237/2011.

Constată Înalta Curte că în prezenta cauză instanța de fond a făcut o interpretare și aplicare corectă a dispozițiilor legale incidente cauzei retinând în mod corect că prin H.G. nr. 4/2011 nu s-a produs o modificare a condițiilor de acordare (criteriile minime de eligibilitate nu au suferit modificări de substanță) ci doar a fost modificată procedura pe care solicitanții au obligația să o urmeze pentru obținerea ajutorului.

În acest sens este de observat că în urma modificării, după primirea și înregistrarea cererilor inițiale, Centrele județene verificau încadrarea în criteriile prevăzute la art. 4 și acordau sau nu avizul de principiu. Pentru a beneficia de ajutorul de stat, solicitanții care primiseră aviz de principiu formulau cereri pentru solicitarea ajutorului de stat, ocazie cu care centrele județene verificau și determinau sumele aferente cererilor pentru solicitarea ajutorului de stat, și aprobau valoarea sprijinului pentru perioada respectivă, calculată prin aplicarea la suma determinată a procentului rezultat din raportul dintre plafonul anual total alocat și valoarea totală estimată în baza cererilor inițiale anuale. Ulterior dacă se constata că suma anuală determinată din însumarea cererilor de solicitare a ajutorului de stat depuse depășește plafonul total alocat, ajutorul de stat se diminua procentual cu aceeași valoare pentru toți beneficiarii, în vederea încadrării în plafonul alocat.

Reține Înalta Curte că prin H.G. nr. 4/2011 s-a avut în vedere crearea posibilității aplicării pentru schema de ajutor de stat și de către crescătorii de animale noi apăruți pe piață, care înființează exploatații după perioada de depunere a cererii inițiale anuale, respectiv 1-15 octombrie a fiecărui an sau în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei Comisiei Europene de autorizare a acordării ajutorului de stat pentru anul 2010, și doresc să utilizeze măsuri prin care asigură depășirea standardelor minime obligatorii de bunăstare a păsărilor și porcilor, altele decât măsurile tehnologice obligatorii.

În raport de aceste considerente, constată Înalta Curte că dispozițiile art. 107-109 din TFUE impun notificarea intenției de acordare a ajutorului de stat sau de modificare a ajutoarelor de stat. Cum în prezenta caută a fost modificată doar procedura pe care solicitanții au obligația să o urmeze pentru obținerea ajutorului de stat, în mod corect a reținut instanța de fond că nu se impunea notificarea Comisiei Europene în temeiul art. 108 alin. (3) din TFUE.

În plus, constată Înata Curte că dispozițiile art. 18 alin. (2) din H.G. nr. 839/2010 dispun că "(2) Alocarea financiară necesară ajutorului de stat pentru măsurile prevăzute la art. 3 alin. (2) se aprobă anual prin hotărâre a Guvernului", situație în care în mod corect a stabilit instanța de fond că stabilirea plafonului anual intră în marja de apreciere a Guvernului care ia această decizie în funcție de contextul social și economic din fiecare an, astfel că notificarea Comisiei Europene nu se mai impune.

S-a criticat prin cererea de recurs interpretarea și aplicarea eronată a dispozițiilor art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 839/2010 de către instanța de fond, susținându-se că acest act normativ stabilea în mod concret valoarea ajutorului de stat care urma să fie acordat fiecărei societăți beneficiare, valoare egală cu costurile suplimentare și pierderile de venituri suportate ca urmare a aplicării măsurilor de bunăstare a animalelor. S-a susținut, de asemenea, că acest act normativ era în deplină concordanță atât cu dispozițiile art. 40 alin. (3) din Regulamentul CE nr. 1698/2005 cât și cu Liniile directoare comunitare pentru sectorul agricol și forestier publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C319 din data de 27.12.2015 Capitolul IV.C.2.b.

Critica este nefondată. În conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 839/2010:

"Suma maximă a ajutorului de stat pe tipuri de porci nu poate depăși anual 500 euro/UVM.".

Din interpretarea acestei prevederi legale rezultă că legiuitorul a reglementat doar un cuantum maxim al ajutorului de stat ce poate fi acordat, fără însă a reglementa o valoare minimă, pe de o parte, iar pe de altă parte, nu s-a prevăzut în conținutul normei rambursarea integrală a cheltuielilor suplimentare și a pierderilor de venit generate de aplicarea măsurilor, după cum susține recurenta, ci norma juridică asigura un ajutor din partea statului care nu putea depăși anual suma stabilită prin H.G. nr. 839/2010 și se acorda beneficiarilor în limita plafonului total alocat. În plus, chiar dacă prin norma juridică s-a instituit un cuantum maxim al ajutorului de stat, aceasta nu însemnează că ajutorul ce trebuie acordat trebuie să fie în mod obligatoriu în cuantumul maxim stabilit de lege, scopul reglementării nefiind acela de a asigura garantarea acordării unei sume maxime.

Nici susținerile recurentei ce vizează faptul că schema de ajutor așa cum a fost modificată prin H.G. nr. 4/2011 nu respectă din punct de vedere substanțial prevederile legislației comunitare respectiv dispozițiile art. 40 alin. (3) din Regulamentul nr. 1698/2005 nu pot fi primite având în vedere chiar dispozițiile art. 40 alin. (3) teza finala din Regulament care prevede:

"Ajutorul se limitează la cuantumul maxim stabilit în anexa I", iar anexa 1 stabilește suma maximă de 500 euro/pe unitate de efectiv mare de animale.

Faptul că în concret, modificarea procedurii de acordare, poate determina obținerea ajutorului într-un cuantum inferior celui solicitat, nu afectează caracterul stimulator al măsurii, având în vedere că ajutorul, indiferent de cuantumul concret, este o facilitate acordată de stat persoanelor care desfășoară activități în domeniul agricol.

S-a mai susținut că au fost interpretate în mod eronat de către instanța de judecată și dispozițiile art. 27 alin. (9) din Regulamentul 1974/2006 cu motivarea că în temeiul acestei prevederi plafonarea sumelor anuale maxime eligibile se putea face stabilindu-se de la început o sumă globală maximă pentru fiecare exploatație participantă. Se susține că dacă la elaborarea H.G. nr. 4/2011 ar fi fost luată în considerare prevederea art. 27 alin. (9) din Regulamentul nr. 1974/2006 și s-ar fi fixat o sumă globală maximă/an/exploatație, atunci toți beneficiarii ajutorului de stat și-ar fi putut dimensiona bugetele în consecință, alocând angajamentelor pentru bunăstarea animalelor cheltuieli care să se încadreze în plafonul comunicat de Guvern.

În raport de conținutul normei art. 27 alin. (9) din Regulamentul nr. 1974/2006 în conformitate cu care:

"(9)În cazul în care angajamentele sunt exprimate, de obicei, în alte unități decât cele utilizate în anexa la Regulamentul (CE) nr. 1698/2005, statele membre pot calcula plățile pe baza acestor alte unități. În acest caz, statele membre asigură că sumele anuale maxime eligibile pentru un sprijin comunitar, astfel cum se prevede în anexa respectivă, sunt respectate. În acest sens, statul membru poate:

a)stabili o limită a numărului de unități pe hectar ale exploatației la care se referă angajamentul în favoarea agromediului.

b)stabili o sumă globală maximă pentru fiecare exploatație participantă și asigura că plățile corespunzătoare fiecărei exploatații respectă această limită", constată Înalta Curte că aceasta a fost corect interpretată de instanța de judecată având în vedere că scopul reglementării nu este acela de a asigura garantarea acordării unei sume maxime ci acela de a se stabili un plafon maxim care să nu poată fi depășit. Or, prin dispozițiile art. 18 alin. (3) din H.G. nr. 839/2010 a fost stabilită suma maximă ce se poate acorda.

Constată Înalta Curte că implementarea ajutorului de stat pentru angajamentele asumate in favoarea bunăstării animalelor s-a realizat cu respectarea prevederilor Liniilor directoare comunitare privind ajutoarele în agricultură și silvicultură în perioada 2007 - 2013, publicate in jurnalul Oficial al uniunii Europene nr. 319 din 27.12.2006, ale Regulamentului CE nr. 1.698/2005 precum și ale Regulamentului (CE) nr. 1.974/2006 (regulamente în prezent abrogate).

În baza prevederilor hotărârii mai sus menționate recurenta a depus la sediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură "Angajamentul asumat voluntar în favoarea bunăstării și protecției porcinelor conform prevederilor art. 4 alin. (2) al H.G. nr. 839/2010 cu modificările și completările ulterioare perioada 2010-2015 (inclusiv)" în data de 30.11.2010 ora 11:00 având nr. de înregistrare 3107.

Pentru anul 2011 -2012 recurenta a depus următoarele cereri:

- cerere inițială anuală pentru solicitarea ajutorului de stat privind realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării porcinelor pentru anul 2011 - 2012 înregistrata sub nr. x/12.10.2011;

- cerere pentru încasarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării și protecției porcinelor pentru perioada 16.10.2011 -15.01.2012, nr. 449/13.02.2012;

- cerere pentru încasarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării și protecției porcinelor pentru perioada 16.01.2012- 15.04.2012, nr. 1304/07.05.2012;

- cerere pentru încasarea ajutorului de stat pentru realizarea angajamentelor asumate în favoarea bunăstării și protecției porcinelor pentru perioada 16.04.2012 - 15.07.2012, nr. 2411/30.07.2012.

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură - Centrul județean Ilfov după determinarea și verificarea sumelor aferente cererilor pentru solicitarea ajutorului de stat depuse de solicitanți pentru anul 2011 - 2012 a procedat la întocmirea situației centralizatoare nr. 3779/22.11.2012, care a fost transmisă la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

Ținând cont de prevederile legislative, plățile pentru ajutorul de stat se efectuau începând cu data de 16 noiembrie, după încheierea anului în care s-au aplicat măsurile pentru care se solicita ajutor de stat

Drept urmare, pentru anul II de plată, respectiv 2011-2012, plafonul total alocat nu a acoperit valoarea însumată a cererilor de solicitare la nivelul întregii țări, și ținând cont de prevederile "art. 16

1

(1) Suma anuală aprobată se acordă beneficiarilor în limita plafonului total alocat. (2) Suma anuală aprobată cuprinde sumele determinate pentru toate cele 4 perioade menționate la art. 5 alin. (5

2

) și (5

3

). (3)în cazul în care suma anuală determinată din însumarea cererilor de solicitare a ajutorului de stat depuse depășește plafonul total alocat, ajutorul de stat se diminuează procentual cu aceeași valoare pentru toți beneficiarii, în vederea încadrării în plafonul alocat", a fost necesară diminuarea procentuală cu aceeași valoare pentru toți beneficiarii.

În atare situație, reținerea instanței de fond că prin H.G. nr. 4/2011 și H.G. nr. 237/2011 nu s-a realizat o modificare a schemei de ajutor de stat, întrucât nu s-a produs o modificare a condițiilor de acordare (criteriile minime de eligibilitate nu au suferit modificări de substanță), ci doar s-a modificat procedura pe care solicitanții au obligația să o urmeze pentru obținerea ajutorului este legală.

Înalta Curte constată că și celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect și legal starea de fapt dedusă judecății, hotărârea pronunțată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului și a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanța constată că susținerile și criticile recurentei sunt neîntemeiate și nu pot fi primite, iar instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 4997 din 18 decembrie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 iunie 2021.