ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3720/2021

Obiectul cererii de chemare în judecată Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 07.09.2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților, anularea Deciziei nr. 16449/20.08.2018 emise de pârât, admiterea cererii de repunere în termenul de formulare a cererii de plată a despăgubirilor și admiterea cererii de plată a creanței, astfel cum a fost formulată și precizată, cu cheltuieli de judecată.

Soluția instanței de fond Prin sentința civilă nr. 2047 din 5 iulie 2019, Curtea a admis în parte acțiunea, a anulat Decizia nr. 16449/2018 emisă de pârât și a obligat pârâtul să analizeze pe fond cererea de plată formulată de reclamant.

Cererea de recurs Împotriva acestei sentințe, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraților a formulat recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și, în rejudecare, respingerea în întregime a acțiunii și menținerea, ca legală și temeinică, a Deciziei nr. 16449/20.08.2018. După ce a prezentat situația de fapt și argumentele formulate în cuprinsul întâmpinării de la fond, a criticat recurentul cele reținute de prima instanță cu privire la data nașterii dreptului de creanță al intimatului-reclamant. Instanța a apreciat nelegal faptul că data nașterii dreptului de creanță este data depunerii cererii de constituire de parte civilă în cadrul dosarului penal nr. x/2016, 15.11.2016, fiind incidente dispozițiile art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 teza II (90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță) și nu teza I (90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment). În opinia sa, în cauză se aplică dispozițiile art. 20 alin. (1) teza I din Norma nr. 16/2015, dreptul de creanță al intimatului-reclamant născându-se la data producerii evenimentului rutier, respectiv data la care a fost vătămat, având dreptul de a formula și depune cererea de plată la FGA în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului asigurătorului, în acest sens fiind și art. 1381 și art. 1357 C. civ. Existența unui dosar de cercetare penală sau dosar penal nu prezintă nicio relevanță, întrucât pentru angajarea răspunderii civile a persoanei vinovate de producerea accidentului rutier nu este necesară stabilirea răspunderii penale a conducătorului autoturismului, întrucât art. 1357 alin. (1) C. civ. stabilește condițiile răspunderii. Motivarea instanței că nu se cunoștea asigurătorul și că polița RCA nu a fost anexată la dosarul penal este nelegală, pentru că se puteau obține aceste informații și pentru că intimatul-reclamant avea dreptul, conform art. 94 C. proc. pen., să solicite consultarea dosarului penal și să ceară introducerea în proces a părții responsabile civilmente. Dreptul de a cere repararea prejudiciului a luat naștere la data prodcuerii evenimentului rutier, exercitarea acțiunii în repararea prejudiciului nepatrimonial suferit nefiind condiționată de stabilirea întinderii prejudiciului, intimatul-reclamant având posibilitatea, odată cu retragerea autorizației societății B. S.A., să se adreseze Fondului de Garantare a Asiguraților în vederea plății despăgubirilor, plata urmând a fi efectuată doar odată cu rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a falimentului B.. Astfel, FGA a apreciat în mod corect că este aplicabilă teza I a textului de lege menționat, calculând termenul de 90 de zile de la data de 28.04.2016, când a devenit definitivă încheierea Tribunalului București de deschidere a procedurii falimentului față de S.C. B. S.A., întrucât dreptul de creanță al intimatului-reclamant s-a născut anterior acestui moment, la 05.10.2013, când s-a produs accidentul rutier.

Apărările formulate în cauză Intimatul-reclamant A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârii de fond ca temeinică și legală.

Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraților, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a argumentelor invocate în apărare de către intimatul-reclamant, precum și a dispozițiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 5.1. Criticile recurentului-pârât vizează, în esență, greșita interpretare și aplicare de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraților în ceea ce privește calculul termenului de 90 de zile prevăzut de aceste norme. Înalta Curte reține că, prin Decizia nr. 16449/20.08.2018, Fondul de Garantare a Asiguraților a respins ca tardivă cererea petentului A. de acordare a despăgubirilor pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier petrecut la data de 05.10.2013, reținând că aceasta nu a depus-o în termenul prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 și Norma ASF nr. 16/2015, respectiv 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de faliment a asigurătorului S.C. B. S.A., calculat de la data de 28.04.2016. Această decizie a fost atacată de reclamant, prima instanță anulând-o, reținând că termenul de 90 de zile a început să curgă de la data de 15.11.2016, data la care reclamantul a formulat cererea de constituire ca parte civilă în procesul penal și la care a cunoscut toate elementele ce i-au permis să formuleze cererea de plată la cel care s-a subrogat în obligațiile asigurătorului. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "În vederea încasării indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data nașterii dreptului de creanță, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi." De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabilește că, "Pentru încasarea de la Fond a indemnizațiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanță de asigurări împotriva societății de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr.

Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorității de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condițiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, și în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanțele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data nașterii dreptului de creanță al creditorului de asigurări." 5.2. În raport cu circumstanțele speței, Înalta Curte apreciază, în acord cu prima instanță, ale cărei considerente le validează, că momentul de la care începe să curgă termenul pentru formularea cererii de plată este data la care intimatul-reclamant a cunoscut asigurătorul autovehiculului implicat în accident. Într-adevăr, evenimentul rutier a avut loc la data de 05.10.2013. Persoana vătămată A. a suferit leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare 100 de zile de îngrijiri medicale și intervenții chirurgicale și tratamente ulterioare. În urma acestui accident s-a demarat urmărirea penală, iar, prin Rechizitoriul din 11.05.2016 întocmit de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. x/2013, s-a dispus trimiterea în judecată a autorului accidentului, inculpat C., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută de art. 196 alin. (1), (2), (3) și (4) C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) lit. e) C. pen., având în vedere urmarea produsă în dauna persoanei vătămate A. și art. 193 alin. (2) C. pen. cu aplicare art. 5 C. pen. Deși accidentul a avut loc în octombrie 2013, este demn de reținut faptul că, în legătură cu acest eveniment rutier, s-a derulat urmărirea penală și, ulterior, a început un proces penal. Astfel, Înalta Curte, reținând circumstanțele factuale (numărul de îngrijiri medicale și urmările accidentului, ce au presupus numeroase intervenții ulterioare și tratament de specialitate, precum și procedura judiciară penală desfășurată pe parcursul a 3 ani, până la trimiterea în judecată a șoferului inculpat), apreciază că intimatul-reclamant nu avea cum să cunoască asigurătorul autoturismului. Nu pot fi avute în vedere alegațiile recurentului-pârât, în sensul că nu prezintă relevanță existența dosarului penal și răspunderea penală a conducătorului auto. În cursul urmăririi penale societatea asigurătoare nu a fost introdusă în cauză iar șoferul inculpat a declarat că nu ar fi fost vinovat și că autoturismul intimatului-reclamant a intrat pe banda sa de mers. În concluzie, cât timp exista proces penal în legătură cu responsabilitatea pentru producerea accidentului, nu se poate reține incidența termenului de decădere de 90 de zile prevăzut de teza I a art. 14 din Legea nr. 213/2015, invocat de recurentul-pârât. După cum a constatat și prima instanță, data de 15.11.2016, la care intimatul-reclamant a cunoscut faptul că șoferul vinovat a fost trimis în judecată și când, luând cunoștință de introducerea în cauză a asigurătorului de răspundere civilă auto a autoturismului implicat în accident, s-a constituit parte civilă în procesul penal, este momentul nașterii dreptului de creanță. 5.3. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, reținând că soluția primei instanțe reflectă interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.