ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3380/2021

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 14.09.2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației nr. 306351/15.03.2016 emisă de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții, obligarea pârâtului la soluționarea contestației formulate împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 14.01.2016, întocmit de Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții, cu privire la proiectul "Cererea de finanțare x - contract de finanțare nerambursabila nr. 34/27.05.2013", și obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 06.03.2017, reclamanta a formulat cererea prin care a solicitat și suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 14.01.2016, în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea din data de 23.06.2017, a fost respinsă ca neîntemeiată excepția inadmisibilității cererii precizatoare, invocată de pârât.

Prin încheierea din data de 06.10.2017, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii principale, invocată de pârât, a fost admisă cererea de suspendare a judecății și s-a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea definitivă a dosarului nr. x/2016 al Curții de Apel București.

Ulterior repunerii pe rol, prin încheierea din data de 29.05.2019, instanța de fond a stabilit cauțiune în sumă de 236.257,22 RON, reprezentând 10% din valoarea creanței stabilite prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.06.2016 și a dispus citarea reclamantului cu mențiunea de a consemna la dispoziția instanței cauțiunea, sub sancțiunea respingerii ca inadmisibilă a cererii de suspendare.

Prin sentința civilă nr. 2114/2019 din 28 iunie 2019 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, s-a constatat că reclamantul nu este scutit de obligația de consemnare a cauțiunii, s-a respins cererea de suspendare ca inadmisibilă, s-a respins excepția lipsei de interes a cererii de suspendare ca rămasă fără obiect și s-a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții, ca neîntemeiată.

Împotriva aceste sentințe a formulat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată și obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu, cu invocarea motivelor de casare prevăzute de art. 488 pct. 7) și 8) din C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurenta a arătat că prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.01.2016 s-au constatat pretinse nereguli: "cererea de finanțare împreuna cu documentația anexata, depusa de S.C. A. S.R.L. nu a îndeplinit condiția de eligibilitate de la poziția 7 din lista de verificare a criteriilor de eligibilitate: proiectul se încadrează in perioada de timp permisa pentru implementare", "autoritatea de audit a pus sub semnul 'întrebării autenticitatea certificatului de atestare fiscala depus de S.C. A. S.R.L. prin care se certifica lipsa datoriilor la bugetul de stat", "existenta unui eventual conflict de interese" și s-a dispus recuperarea sprijinului financiar nerambursabil de 2.362.572,35 RON compus din 1.771.929,26 RON aferent fondului FEP si 590.643,09 RON aferent bugetului național. A formulat contestație, Comisia de Soluționare a Contestației dispunând: "Soluționarea contestației formulata de S.C. A. S.R.L. ... se suspenda pana la încetarea motivului care a determinat suspendarea".

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., a invocat aplicarea greșită a dispozițiilor art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011.

A arătat că a formulat cerere de anulare a deciziei de soluționare a contestației și obligare a pârâtului la soluționarea contestației formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, deoarece soluționarea contestației a fost suspendată și titlul de creanță a devenit titlu executoriu, începând executarea silită în cadrul dosarului de executare nr. x de către MFP-ANAF-AJFP Constanta, fiind comunicate somație, titlu executoriu, notificări de instituire a popririi, procese-verbale de sechestru asiguratoriu.

Prima instanță a reținut în mod greșit aplicabilitatea în cauză a dispozițiilor art. 23 și nu ale art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, aceasta conducând la respingerea cererii de chemare în judecata. Premisa reținerii de către instanță a aplicării dispozițiilor art. 23 a fost aceea că, potrivit aspectelor reținute prin procesul-verbal, existența creanței nu depindea de existența faptei penale, astfel că erau incidente prevederile art. 23 și nu cele ale art. 45. A fost reținut acest aspect, deși în continuarea motivării chiar instanța a reținut faptul că organele de control au sesizat organele de urmărire penală cu privire la existenta indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, existând în acest sens și o adresă a DNA la dosarul cauzei din care reiese faptul că dosarul penal a fost finalizat și a fost sesizată instanța referitor la faptele pretins săvârșite de către societate și de către administratorul acesteia.

Art. 23, reținut în mod greșit de către instanță, reglementează ipoteza "constatării unor nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude", cu obligația structurilor de control de a sesiza DLAF și a continua activitatea de verificare și de întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanțelor bugetare precum și de recuperare a creanțelor bugetare, independent de desfășurarea cercetării penale. Astfel, în această ipoteză, structura de control constată nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude, sesizează DLAF, continuă activitatea de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare precum și de recuperare a creanțelor bugetare.

Potrivit dispozițiilor art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, în cazul în care existența creanței bugetare depinde de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, și a fost sesizat/sesizată DLAF/Agenția Națională de Integritate, autoritățile competente prevăzute la art. 20 suspendă de drept emiterea titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate și dispun aplicarea măsurilor asigurătorii prevăzute la ari. 40 alin. (1), cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. alin. (2).

Astfel, o parte din constatările pe care se întemeiază procesul-verbal de control (3 din 4 constatări), sunt susceptibile a constitui infracțiuni, fiind supuse analizei organelor de urmărire penală (DNA), respectiv organelor de constatare care ar putea sesiza la rândul lor organele de urmărire penală (DLAF).

Important de menționat este faptul că sesizările organelor de urmărire penală sunt anterioare datei de întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor. sesizările fiind formulate încă din data de 15.12.2015, în timp ce procesul-verbal este întocmit în data de 14.01.2016. Cum organele de control au apreciat că existenta creanței bugetare depinde de existenta unei fapte penale (3 din 4 constatări), respectiv a unei fraude, și a fost sesizat DLAF si DNA, acestea trebuiau să suspende de drept emiterea titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate și să dispună aplicarea măsurilor asigurătorii.

Această conduită vine în contradicție cu propriile observații ale organelor de control asupra neregulilor reținute. Astfel, în ceea ce privește certificatul de atestare fiscală, chiar organele de control au precizat că nu pot face aprecieri cu privire la legalitatea acestuia (dacă semnătura si stampila aplicate pe el sunt false sau nu), deoarece nu sunt abilitate în acest sens, acesta fiind și motivul pentru care au cerut verificări către ANAF. De asemenea, nici în privința conflictului de interese organele de control nu s-au exprimat în sensul existenței sau inexistenței acestuia, deci în sensul existenței sau inexistenței unei încălcări a legii, rezumându-se doar la a descrie legăturile existente între anumite persoane fizice și juridice. Mai mult decât atât, existența unei strânse legături între faptele imputate societății si constatările organelor de control este confirmată și de către organul de soluționare a contestației administrative, organ care menționează că nu poate da o soluție până la stabilirea caracterului penal sau nepenal al faptelor respective.

Recurenta a invocat în continuare aplicarea greșita a dispozițiilor art. 115 alin. (1) din legea nr. 85/2014. A solicitat suspendarea titlului executoriu invocând doua aspecte: acțiunea a fost introdusa de către o societate în insolvență, prin administratorul judiciar (a fost însușită de către acesta), aceste acțiuni fiind scutite de la plata taxei de timbru și de asemenea de la plata cauțiunilor, neavând importanță momentul intrării în insolvență față de data cererii de chemare în judecata și tipul obligației financiare (taxa de timbru sau cauțiune), rațiunea fiind că societatea in insolventa are dificultăți financiare și nu dispune de fonduri. A fost plătită cauțiune în cererea de suspendare provizorie formulata separat in dosarul nr. x/2016, or, nu exista nici o rațiune sau temei legal pentru achitarea unei sume de doua ori pentru aceeași operațiune, cauțiune pentru suspendarea titlului executoriu.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea autorității de lucru judecat, a mai arătat recurenta. Deși a invocat puterea/autoritatea de lucru judecat în fața instanței de fond, aceasta nu s-a pronunțat asupra acestei apărări și mai mult decât atât a pronunțat o hotărâre cu încălcarea autorității de lucru judecat. Chestiunea de fond a speței, respectiv nelegalitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare prin nerespectarea dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, a intrat in puterea lucrului judecat prin sentința civilă nr. 2445/03.08.2016, definitivă prin Decizia ICCJ în dosarul nr. x/2016. Nu prezintă nicio importanță în ceea ce privește lămurirea acestei chestiuni în mod definitiv faptul că a fost pronunțată în cadrul unui dosar având ca obiect suspendarea titlului executoriu, aspectul soluționat de către CAB si ICCJ rămas definitiv fiind nelegalitatea deciziei de suspendare prin nereținerea în cauză a dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011. Or. atât timp cât o instanță a soluționat in mod definitiv și a stabilit că autoritatea a procedat în mod nelegal prin neaplicarea dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, o altă instanță nu poate reține o altă situație.

Referitor la circumstanțele speței, recurenta a arătat că suspendarea soluționării contestației de către autoritate și în paralel demararea executării silite prin poprirea conturilor, executarea bunurilor mobile si imobile, este de natură și va produce o paguba iminentă, în sensul determinării imposibilității desfășurării activității de către societate, fără posibilitatea ca ulterior soluționării contestației și desființării titlului de creanță să se revină la situația anterioară.

Or, în condițiile in care soluționarea contestației prealabile a fost suspendată până la încetarea motivului care a determinat suspendarea, această măsură putând dura 1 lună, 6 luni, 2 ani, etc., în funcție de voința proprie a autorității, este evident că soluția adoptată este prejudiciabilă iremediabil pentru societate.

Foarte important este faptul că titlul de creanță devenit titlu executoriu a fost înaintat către ANAF, care a demarat procedura executării silite. Astfel, pe de o parte, autoritatea învestită cu soluționarea contestației formulate împotriva titlului de creanța suspendă soluționarea acesteia până la finalizarea verificărilor pe care tot autoritatea printr-o altă structură le realizează, iar pe de altă parte înaintează titlul executoriu pentru a fi pus în executare silită a unei alte autorități a statului.

Mai mult decât atât, autoritatea de audit din cadrul Ministerului Agriculturii nu a fost de acord cu concluziile procesului-verbal întocmit de echipa de control, existând în acest moment puncte de vedere contradictorii. De asemenea, la punctul 2 al procesului-verbal, "Baza legală a verificării", se rețin dispozițiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscala, act normativ abrogat la momentul emiterii procesului-verbal. Aceasta a fost in vigoare de la 01.01.2004 până la 01.01.2016, fiind abrogată prin Codul de procedură fiscală din 2015 și înlocuită de Legea nr. 207/2015. De asemenea, la punctul 2, "Baza legala a verificării" se face referire la Norme constitutive ale bazei legale de verificare cum ar fi: Ordin MADR 706/2015, Ordin MADR 2707/2015, Ordin 2515/2015, care nu produc si nu pot produce efecte juridice, deoarece nu au fost publicate in Monitorul Oficial, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 24/2000.

Prejudiciul ce va fi suportat de societate este iminent, fiind reprezentat de faptul că, prin demararea executării silite și executarea silita a bunurilor mobile și imobile ale societății, activitatea acesteia va fi desființată, având în vedere specificitatea acesteia "creșterea intensiva a sturionilor". Astfel, executarea imediată și integrală a actului administrativ contestat la autoritate și suspendată soluționarea contestației de către aceeași autoritate pe termen nedefinit cauzează reclamantei un prejudiciu ireparabil, pe care echitatea îi impune să fie evitat. Este imposibil faptic ca după executarea silita asupra bunurilor fermei de creștere intensiva a sturionilor sa se realizeze o întoarcere a executării efective, o repunere in situația anterioara (aceste proiecte pentru a obține rezultate presupun durate mari de timp, cel puțin 5 ani pentru obținerea pentru prima oara a icrelor.

A. desfășoară activități de acvacultură prin implementarea proiectului de creștere intensivă a sturionilor autohtoni, în sistem recirculant. In prezent societatea este implicată în realizarea reproducerii sturionilor crescuți în regim intensiv, întrucât exista cerere de puiet de sturioni în România de la societăți care au implementat cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile ferme de creștere a acestor specii de sturioni. Executarea silită a sumelor de bani si a bunurilor ce vor rula in conturile bancare va prejudicia grav și iremediabil activitatea societății, deoarece ferma de sturioni nu poate funcționa fără susținerea cheltuielilor.

În concluzie, a arătat recurenta, societatea desfășoară o activitate specifică și complexă, "creșterea intensiva a sturionilor", societatea are de onorat numeroase obligații financiare în scopul desfășurării activității: furaje, energie electrică, salariați, credite bancare, etc., durata de implementare a unor asemenea proiecte este de cel puțin 5 ani de zile până la obținerea unor prime rezultate, executarea silita a bunurilor mobile si imobile (bazine, stații de filtrare, etc) va conduce la moartea sturionilor (unele exemplare, singurele din România, nisetru cu vârsta de 12 ani), întoarcerea executării silite si repunerea in situația anterioara este o soluție exclusiv teoretica, practic după executarea silita a bunurilor mobile si imobile ale societății va fi imposibila refacerea proiectului, menținerea deciziei de suspendare a soluționării contestației va conduce la afectarea activității societății in mod iremediabil, soluționarea contestației conducând la constatarea nelegalității procesul ui-verbal atacat

Or, prin nesoluționarea contestației formulate împotriva procesului-verbal, suspendarea acesteia și punerea in executare a procesului-verbal contestat, societatea nu-și mai poate desfășura activitatea, fiind cert și iremediabil distrusă și proiectul imposibil de refăcut, astfel încât obligarea autorității la soluționarea contestației administrative este mai mult decât necesară, rezultând din motivarea contestației nelegalitatea procesului-verbal contestat.

Intimatul pârât Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pentru Direcția Generală Control Antifraudă și Inspecții, a depus întâmpinare prin care a arătat că reclamanta se afla în procedura insolvenței din data de 08.09.2017, conform celor dispuse în dosarul nr. x/2016 aflat pe rolul Tribunalului Constanța, astfel că se impune ca, în situația în care administratorul judiciar nu și-a asumat cererea ce face obiectul cauzei, să se dispună anularea cererii, a invocat lipsa mandatului dat avocatului de către administratorul judiciar și a solicitat să se depună contractul de asistență juridică încheiat între mandatarul cererii de chemare în judecată și administratorul judiciar.

A mai invocat tardivitatea formulării cererii de recurs, în raport de dispozițiile art. 485 C. proc. civ., și nulitatea recursului, întrucât nu îndeplinește cerințele prevăzute sub sancțiunea nulității, în sensul că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 din C. proc. civ.,.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe art. 488 pct. 7, a arătat că este indicat eronat, întrucât in dosarul x/2016 instanța a fost investită cu o cerere de suspendare provizorie a executării unui act administrativ, cerere complet diferită ca temei și analiză judiciară de cea de anulare a unui act administrativ.

Recurenta - reclamantă și-a întemeiat recursul pe dispozițiile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., deși nu există vreun indiciu că, analizând în fapt și în drept situația, instanța a încălcat sau a aplicat greșit normele de drept material.

Cu privire la respingerea ca inadmisibilă a cererii de suspendare a executării actului administrativ, a arătat că instanța de fond argumentează în mod neechivoc faptul că reclamanta nu a consemnat cauțiunea stabilită de către aceasta și nici nu era scutită de această obligație.

Pe fondul recursului, cu privire la critica recurentei referitoare la interpretarea greșita a instanței de fond a dispozițiilor art. 23 și ale art. 45 din O.U.G. nr. 66/20111, a arătat că, în conformitate cu aspectele reținute prin procesul-verbal, existenta creanței nu depindea de existenta faptei penale, astfel că erau incidente prevederile art. 23 și nu cele ale art. 45. În cazul articolului 23 sunt constatate nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude, fără însă ca existența acestora să afecteze existența unei creanțe, în timp ce în cazul art. 45 alin. (4) acestea sunt de natură a produce efecte în ceea ce privește chiar existenta creanței, ipoteză în care este obligatorie măsura suspendării. Intimatul a dispus în mod legal suspendarea contestației reclamantei până la pronunțarea organelor competente pe latura penală. Apreciază că nu pot fi primite criticile reclamantei privind temeinicia Procesului-verbal nr. x/14.01.2016, întrucât obiectul acestei cauze nu îl reprezintă o cerere de analiză judiciară a legislației acestui act administrativ. Acest aspect se analizează în dosarul nr. x/2016. Mai mult, societatea reclamantă nu a putut arăta vreo îndoială cu privire la legalitatea actului administrativ fiscal ce reprezintă titlu executoriu și nu a fost dovedită o astfel de împrejurare.

Autoritatea publică competentă cu soluționarea contestației reclamantei a suspendat soluționarea acesteia în temeiul art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, cu modificările și completările ulterioare, nu în temeiul art. 45 din același act normativ, cum eronat indică societatea reclamantă, cele două articole dispunând asupra a două situații de suspendare diferite. Referitor la obligarea MADR la soluționarea contestației, a arătat că reclamanta nu poate invoca crearea unui prejudiciu prin executarea titlului de creanță și, deci, nici nu poate justifica cererea privind obligarea la soluționarea contestației. Este evident faptul că emiterea actului administrativ a cărui anulare s-a solicitat este doar consecința nerespectării de către reclamantă a dispozițiilor legale și contractuale asumate, beneficiarul fiind singurul răspunzător în fața autorității contractante pentru modul de implementare al proiectului.

Pârâtul a depus la dosar, în recurs, sentința penală nr. 487/26.11.2019 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr. x/2017, prin care, în baza art. 181 alin. (1) și (3) din Legea 78/2000, cu aplic. art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C. la pedeapsa închisorii de 2 ani, cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, și s-a aplicat inculpatei S.C. A. S.R.L.. pedeapsa amenzii în cuantum de 20.000 RON, în baza art. 71

Excepția tardivității recursului este neîntemeiată și va fi respinsă, cererea de recurs fiind formulată în termen de 15 zile de la comunicarea sentinței, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ. Sentința recurată a fost comunicată la data de 22.08.2019 (conform dovezii aflate la dosarul de fond), ultima zi de depunere a recursului a fost sâmbătă, 7.09.2019, zi nelucrătoare, astfel că termenul s-a prelungit până luni, 9.09.2019, potrivit dispozițiilor art. 181 alin. (2) din C. proc. civ., iar cererea de recurs a fost depusă la poștă la data de 09.09.2019, în conformitate cu dispozițiile art. 183 alin. (1) din C. proc. civ.

În ceea ce privește susținerile intimatului pârât referitoare la lipsa mandatului dat avocatului de către administratorul judiciar și asumarea cererii de către acesta, în măsura în care aceste susțineri se referă la recursul formulat și nu la sentința recurată, împotriva căreia pârâtul nu a formulat recurs, se observă faptul că cererea de recurs a fost formulată de avocat D., în conformitate cu dispozițiile art. 87 alin. (2) din C. proc. civ., potrivit cărora "Avocatul care a reprezentat sau asistat partea la judecarea procesului poate face, chiar fără mandat, orice acte pentru păstrarea drepturilor supuse unui termen și care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp și poate, de asemenea, să introducă orice cale de atac împotriva hotărârii pronunțate". La fila x din vol. V al dosarului de fond este depusă cererea B., administrator judiciar al reclamantei, potrivit sentinței nr. 1311/8.09.2017, pronunțată în dosar nr. x/2016 al Tribunalului Constanța, prin care acesta își însușește cererea de chemare în judecată și confirmă continuarea activităților de asistare și reprezentatre de către avocat D. în dosarul nr. x/2016.

Asupra excepției nulității recursului, în raport de dispozițiile art. 489 din C. proc. civ., potrivit cărora "(1) Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3). (2) Aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488", Înalta Curte constată că sunt invocate în cererea de recurs motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 7) și 8) din C. proc. civ., fiind invocate critici care în opinia recurentei sunt circumscrise acestora, respectiv încălcarea autorității de lucru judecat, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 23 și nu a dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea greșită a dispozițiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, a căror temeinicia va fi examinată pe fondul recursului, considerente pentru care va fi respinsă excepția nulității recursului.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de casare prevăzute de dispozițiile art. 488 pct. 7) și 8) din C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x din 14.01.2016, întocmit de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale - Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții, cu privire la Contractul de finanțare nerambursabilă nr. 34/27.05.2013 privind asistența financiară nerambursabilă acordată din Fondul European pentru Pescuit, pentru proiectul cu titlul "Microfermă de creștere intensive a sturionilor", încheiat între DGP - AMPOP și S.C. A. S.R.L., s-a stabilit neeligibilitatea Cererii de finanțare x, plata necuvenită a sumelor achitate și valoarea creanței bugetare rezultate din nereguli, în sumă de 2.362.572.,35 RON, în sarcina de plată a reclamantei.

Potrivit concluziilor activității de verificare, s-a confirmat neregula menționată în proiectul Raportului de audit nr. x/21.09.2015 și Raportul de audit pe operațiuni nr. x/28.10.2015 al Autorității de Audit a Curții de Conturi a României, și anume:

Împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.01.2016 reclamanta a formulat contestație, a solicitat anularea Procesului-verbal ca nelegal si neîntemeiat și anularea sumei de 2.362.572,26 RON considerată debit.

Prin Decizia nr. 306351/15.03.2016, Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții a dispus, în temeiul art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, suspendarea soluționării contestației ca urmare a sesizărilor adresate Departamentului de Luptă Antifraudă și Direcției Naționale Anticorupție cu privire la aspectele constatate în Raportul de verificare nr. x/11.12.2015, document ce a stat la baza întocmirii Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a. creanțelor bugetare nr. x/14.01.2016, până la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

Împotriva acestei decizii a formulat reclamanta cererea de chemare în judecată precizată, soluționată prin sentința recurată, a solicitat anularea Deciziei de soluționare a contestației și obligarea pârâtei la soluționarea contestației, cerere respinsă ca neîntemeiată, și suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.01.2016, cerere respinsă ca inadmisibilă pentru neplata cauțiunii stabilite.

Cu privire la motivul de casare privind încălcarea autorității de lucru judecat, prevăzut de art. 488 pct. 7) din C. proc. civ., recurenta a invocat faptul că nelegalitatea procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare pentru nerespectarea dispozițiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 a intrat in puterea lucrului judecat, prin sentința nr. 2445/03.08.2016 definitivă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2016.

Înalta Curte reține că art. 430 din C. proc. civ. reglementează autoritatea de lucru judecat, în sensul că "(1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă", iar potrivit dispozițiilor art. 431 din C. proc. civ., privind efectele lucrului judecat, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă".

Având în vedere prezenta cerere de chemare în judecată, soluționată prin sentința recurată, și sentința nr. 2445/03.08.2016, pronunțată de Curtea de Apel București in dosarul nr. x/2016, definitivă, motivul de casare este nefondat.

Prin sentința civilă nr. 2445/03.08.2016, pronunțată de Curtea de Apel București, a fost dispusă o măsură provizorie, suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.01.2016 emis de pârât, până la soluționarea în fond a acțiunii în anularea acestuia, în temeiul dispozițiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora"(1) În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate".

Având în vedere caracterul provizoriu al măsurii dispuse prin sentință definitivă și faptul că dispozițiile art. 430 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd imperativ că "(3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului", motivul de casare este nefondat.

Motivul de recurs privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 115 alin. (1) din Legea nr. 85/2014, referitor la cererea de suspendare a executării, respinsă ca inadmisibilă pentru neplata cauțiunii prin sentința recurată, invocat în cadrul motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) din C. proc. civ., este nefondat.

Aceste dispoziții nu sunt incidente cu privire la cauțiunea stabilită în sarcina reclamantei prin încheierea din data de 29.05.2019, în sumă de 236.257,22 RON, reprezentând 10% din valoarea creanței stabilite prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.06.2016, a cărui suspendare a executării s-a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit dispozițiilor art. 50 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, act normativ în temeiul căruia a fost emis Procesul-verbal nr. x/10.06.2016, "(7) Introducerea contestației pe calea administrativă nu suspendă executarea titlului de creanță. (8) Prevederile alin. (7) nu aduc atingere dreptului contestatarului sau al împuternicitului acestuia de a cere suspendarea executării titlului de creanță, în temeiul Legii nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. (9) Instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate".

Conform acestor dispoziții, instanța competentă poate suspenda executarea dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, fără a fi prevăzute excepții referitoare la plata cauțiunii

Dispozițiile art. 115 alin. (1), invocate de recurentă, potrivit cărora "Toate acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în aplicarea dispozițiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creanțelor, sunt scutite de taxe de timbre", sunt de strictă interpretare și se referă exclusiv la plata taxelor de timbru pentru acțiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar în aplicarea dispozițiilor respectivului capitol din Legea insolvenței nr. 85/2014.

Aceste dispoziții nu sunt incidente, așadar, în cauză, întrucât nu se referă la plata cauțiunilor.

În ceea ce privește faptul că a fost plătită cauțiune în cererea de suspendare provizorie formulată separat în dosarul nr. x/2016, nu atrage, de asemenea, incidența motivului de casare, în condițiile în care, pe de o parte, dispozițiile legale nu prevăd că în această situație nu se mai achită cauțiune, iar pe de altă parte, pentru cererea de suspendare a executării ce a format obiectul dosarului nr. x/2016 s-a stabilit și s-a consemnat cauțiune în cuantum de 23.650 RON, iar în cauza prezentă, prin încheierea din data de 29.05.2019, instanța de fond a stabilit cauțiune în sumă de 236.257,22 RON, reprezentând 10% din valoarea creanței stabilite prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.06.2016, a cărui suspendare s-a solicitat, în limitele permise prevăzute de art. 50 alin. (9) din O.U.G. nr. 66/2011.

În mod corect, în raport de împrejurările reținute, instanța de fond, față de faptul că reclamantul nu a consemnat cauțiunea stabilită de instanță și nici nu era scutit de această obligație, instanța a admis excepția inadmisibilității cererii și a respins cererea de suspendare a executării ca inadmisibilă.

Motivul de recurs privind aplicarea greșită a dispozițiilor art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, neaplicarea dispozițiilor art. 45 din același act normativ, invocat cu privire la cererea de anulare a Deciziei de suspendare a soluționării contestației, invocat în cadrul motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., este, de asemenea, nefondat.

Instanța de fond a reținut în mod corect, în primul rând, în ceea ce privește criticile formulate în legătură cu legalitatea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, că dispozițiile O.U.G. nr. 66/2011 reglementează o procedură administrativă de contestare a actelor administrative fiscale, prin care se lasă posibilitatea autorităților emitente ale actelor atacate sau autorităților ierarhic superioare acestora de a reveni asupra măsurilor luate sau de a le redimensiona în limitele prevăzute de lege, obligatorie, și care se finalizează prin decizia pronunțată în soluționarea contestației, ce poate fi atacată în contencios administrativ în temeiul art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011.

În cauză, însă, a fost emisă o decizie de suspendare a soluționării contestației, împrejurare față de care puteau fi analizate exclusiv motivele referitoare la suspendarea soluționării contestației, nu și cele referitoare la legalitatea Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/10.06.2016, în aceste limite fiind analizate și motivele de recurs, legalitatea acestuia urmând a fi analizată în cadrul acțiunii îndreptate împotriva deciziei emise în soluționarea contestației.

Prin Decizia de suspendare a soluționării contestației s-a avut în vedere că toate aspectele contestate de către beneficiar, și anume modul de evaluare și aprobare a finanțării la nivelul DGP AMPOP a proiectului propus de către S.C. A. S.R.L., veridicitatea documentelor depuse la finanțare de către beneficiar (certificatul de atestare fiscală nr. 228.715/18.11.2011), existența eventualului conflict de interese, așa cum este prevăzut la art. 11 din O.U.G. nr. 66/2011, în cazul prestatorului de servicii de evaluare externă independent S.C. E. S.R.L. și a domnului G., manager în cazul proiectului depus (asociat la S.C. F. S.R.L., societate având aceeași adresă cu cea a evaluatorului extern S.C. E. S.R.L.), au făcut obiectul transmiterii Raportului de verificare nr. x/11.12.2015, implicit constatările și concluziile din Procesul-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.01.2016, la Departamentul pentru Lupta Antifraudă și Direcția Națională Anticorupție, spre verificare, ca urmare a unor indicii de posibile fraude stabilite în cazul Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 34/27.05.2013.

S-a mai arătat că DGCAI, în vederea demarării procedurii specifice de investigare, având în vedere indiciile de posibilă fraudă privind eligibilitatea cheltuielilor solicitate de beneficiarul S.C. A. S.R.L., a sesizat prin adresa nr. x/15.12.2015, conform art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, Departamentul pentru Lupta Antifraudă, iar prin adresa nr. x/15.12.2015 a sesizat, conform art. 8 din O.U.G. nr. 66/2011, Direcția Națională Anticorupție, cu privire la cele constatate în Raportul de verificare nr. x/11.12.2015, document ce a stat la baza întocmirii Procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare nr. x/14.01.2016, în cazul Contractului de finanțare nerambursabilă nr. 34/27.05.2013.

Dispozițiile invocate de pârât referitoare la sesizarea Departamentului pentru Lupta Antifraudă, respectiv Direcția Națională Anticorupție, se referă la indicii de fraudă/posibile fraude, potrivit art. 8 din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că "(1) Autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor europene au obligația să sesizeze de îndată DLAF și organele de urmărire penală în cazul constatării unor indicii de fraudă sau de tentativă de fraudă", și art. 23 din O.U.G. nr. 66/2011, în sensul că "În cazul constatării unor nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude, structurile de control prevăzute la art. 20 au obligația să sesizeze de îndată DLAF și să continue activitatea de verificare și întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și de recuperare a creanțelor bugetare conform prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, independent de desfășurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)".

În ceea ce privește dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, invocate de recurentă, prevăd că "(4) În cazul în care existența creanței bugetare depinde de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, și a fost sesizat/sesizată DLAF/Agenția Națională de Integritate - ANI, autoritățile competente prevăzute la art. 20 suspendă de drept emiterea titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate și dispun aplicarea măsurilor asiguratorii prevăzute la art. 40 alin. (1), cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2)".

Acestea, spre deosebire de art. 23, se referă la faptul că existența creanței bugetare depinde de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude (definită de O.U.G. nr. 66/2011 ca fiind infracțiunea săvârșită în legătură cu obținerea ori utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora, încriminată de C. pen. ori de alte legi speciale), situație în care se prevede că se suspendă de drept emiterea titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate și se dispune aplicarea măsurilor asiguratorii prevăzute la art. 40 alin. (1), cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 8 alin. (2).

Instanța a reținut corect că sfera de aplicare a celor două texte este diferită. În cazul dispozițiilor art. 23 sunt constatate nereguli care prezintă indicii privind posibile fraude, pentru care structurile de control prevăzute la art. 20 au obligația să sesizeze de îndată DLAF și să continue activitatea de verificare și întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor și de stabilire a creanțelor bugetare, precum și de recuperare a creanțelor bugetare, independent de desfășurarea cercetării penale, cu aplicarea corespunzătoare, însă, a prevederilor art. 8 alin. (2), care prevăd că "În cazul în care, ca urmare a sesizării menționate la alin. (1), organul de urmărire penală transmite cazul spre soluționare instanțelor de judecată, autoritatea cu competențe în gestionarea fondurilor europene are obligația luării următoarelor măsuri până la pronunțarea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei încriminate: a) pentru beneficiarii privați suspendă aplicarea prevederilor contractului/deciziei/ordinului/acordului de finanțare și în mod subsecvent suspendă plata/rambursarea tuturor sumelor solicitate de beneficiar (...)".

Aceste indicii privind posibile fraude nu afectează, însă, existența creanței, în timp ce, în cazul dispozițiilor art. 45 alin. (4), de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, depinde chiar existența creanței bugetare, astfel că se suspendă de drept emiterea titlului de creanță până la obținerea deciziei definitive a instanței privind caracterul penal sau nepenal al faptei incriminate și se dispune aplicarea măsurilor asiguratorii prevăzute la art. 40 alin. (1), cu aplicarea corespunzătoare și a prevederilor art. 8 alin. (2).

Instanța de fond a apreciat în mod corect că, potrivit aspectelor reținute prin procesul-verbal, astfel cum au fost constatate și apreciate, existența creanței nu depindea de existența faptei penale, astfel că erau incidente prevederile art. 23 și nu cele ale art. 45, întrucât organele de control au reținut, pe lângă faptul că în ceea ce privește certificatul de atestare fiscală nu pot face aprecieri cu privire la legalitatea acestuia (dacă semnătura și stampila aplicate pe el sunt false sau nu), deoarece nu sunt abilitate in acest sens, acesta fiind și motivul pentru care au cerut verificări către ANAF, iar în privința conflictului de interese nu se exprimă în sensul existenței sau inexistenței acestuia, deci în sensul existenței sau inexistenței unei încălcări a legii, rezumându-se doar la a descrie legăturile existente între anumite persoane fizice și juridice, inclusiv faptul că proiectul nu se încadrează în perioada de timp permisă pentru implementare întrucât, potrivit Ghidului solicitantului, durata de implementare nu poate depăși data de 31.12.2015, iar potrivit prevederilor Ghidului solicitantului - măsura 3.5, pct. 3.4 - Verificarea conformității administrative și a eligibilității, dacă cel puțin o condiție de eligibilitate nu este îndeplinită, cererea de finanțare este declarată neeligibilă.

În consecință, cele invocat de recurentă, că o parte din constatările pe care se întemeiază procesul-verbal de control sunt susceptibile a constitui infracțiuni, că sesizările organelor de urmărire penală sunt anterioare datei de întocmire a procesului-verbal de constatare a neregulilor, nu conduc la concluzia că de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, depinde chiar existența creanței bugetare, astfel cum susține recurenta. Instanța de fond a reținut în mod corect că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 45 alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, ca existența creanței bugetare să depindă de existența unei fapte penale, respectiv a unei fraude, astfel că în mod corect organele de control nu au procedat la suspendarea emiterii titlului de creanță, ci cu făcut aplicarea dispozițiilor art. 23.

În ceea ce privește suspendarea soluționării contestației, dispozițiile art. 50 alin. (2) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, în temeiul cărora a fost suspendată soluționarea contestației, prevăd că "(2) Autoritatea publică competentă cu soluționarea contestației poate suspenda, prin decizie motivată, procedura de soluționare atunci când: a) structura de control care a efectuat activitatea de verificare prevăzută la art. 21 a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă", iar potrivit alin. (3) din același articol, procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea.

Este de observat că, potrivit art. 50 alin. (1), "Autoritatea publică emitentă a titlului de creanță în aplicarea prevederilor art. 21 se va pronunța prin decizie motivată cu privire la admiterea, în tot sau în parte, a contestației sau la respingerea ei, în termen de 30 de zile de la data înregistrării contestației sau a completării acesteia conform art. 48 alin. (1), după caz", astfel că situația de suspendare este o situație de excepție care intervine în cadrul procedurii administrative de soluționare a contestației. Suspendarea nu este obligatorie, Autoritatea are doar posibilitatea de a suspenda, atunci când structura de control care a efectuat activitatea de verificare prevăzută la art. 21 a sesizat organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, a cărei constatare ar avea o influență hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă, situație invocată în cauză de Direcția Generală Control, Antifraudă și Inspecții, care a dispus suspendarea soluționării acesteia până la lămurirea aspectelor care au format obiectul sesizării Departamentului de Luptă Antifraudă și Direcției Naționale Anticorupție

Faptul că o parte din constatările pe care se întemeiază procesul-verbal de control sunt susceptibile a constitui infracțiuni, existența unei strânse legături între faptele imputate societății și constatările organelor de control, nu sunt contestate de reclamantă, care nu invocă aplicarea greșită a dispozițiilor art. 50 alin. (2) lit. a) prin prisma îndeplinirii acestor condiții.

În ceea ce privește faptul că s-a demarat procedura de executare silită a titlului de creanță devenit titlu executoriu și paguba produsă recurentei reclamante prin nesoluționarea contestației, ca urmare a suspendării, nu constituie motive de nelegalitate a deciziei de suspendare a soluționării contestației.

Executarea silită este determinată de faptul că, potrivit dispoziț