ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 411/2022

Ședința publică din data de 24 februarie 2022

Deliberând, asupra contestației în anulare de față constată următoarele:

Prin decizia nr. 360 din 16 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017 s-au respins, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Ministerul Sănătății și de pârâta A. împotriva deciziei nr. 1789A din 21 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

În considerentele hotărârii, în legătură cu recursul declarat de pârâtă, instanța a reținut că partea supune dezbaterii critici care au caracter nefondat potrivit următoarelor considerente:

- În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin care s-au adus critici privind soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, s-a reținut că sunt nerelevante cele două raporturi de solidaritate diferite potrivit deciziei penale, pe de o parte, între inculpați, iar pe de altă parte, între inculpatul persoană juridică Spitalul Clinic de Obstetrica și Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" și comitenții Ministerul Sănătății și Municipiul București, din perspectiva dreptului de regres ce face obiectul cererii de chemare în judecată, al comitentului care pretinde că a plătit mai mult decât partea care revenea prepusului său, împotriva celorlalte persoane care au participat la producerea prejudiciului.

- Cu privire la critica în sensul că motivarea instanței de apel contravine dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., care definește calitatea procesuală prin raportare la "identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății", instanța a reținut că situației de fapt în litigiu (fără a face o analiză separată dacă prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile C. civ. de la 1864 sau cele ale noului C. civ., în funcție de data săvârșirii faptelor, întrucât nu face obiectul recursurilor această calificare), raportat la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, așa cum a fost reținut de instanța de apel, îi sunt aplicabile prevederile art. 1384 alin. (3) noul C. civ.

Această normă juridică reglementează situația în care prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, iar cel răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit toată despăgubirea, prevăzând posibilitatea pentru acesta să se întoarcă și împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului.

- În ceea ce privește solicitarea de înlocuire a unor considerente din cuprinsul deciziei recurate, formulată în temeiul art. 461 alin. (2) C. proc. civ., s-a constatat că instanța de apel a identificat în mod exemplificativ câteva elemente care ar putea contribui la determinarea cotelor de contribuție la producerea prejudiciului.

S-a apreciat că dispozițiile art. 1003 și art. 1052 C. civ. de la 1864, identificate de către recurentă, din care ar rezulta că în cazul pluralității de fapte ilicite fiecare autor va fi obligat să repare prejudiciul proporțional cu contribuția la cauzarea acestuia, nu sunt de natură să susțină nelegalitatea considerentelor deciziei recurate.

- În ceea ce privește criteriile susținute de către recurentă referitoare la aptitudinea faptei de a fi calificată drept cauză sau condiție a prejudiciului cauzat sau determinarea caracterului esențial sau neesențial al fiecărei cauze în producerea prejudiciului, s-a observat că prin decizia penală, prin care s-a soluționat și latura civilă a litigiului, s-au constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru toți inculpații obligați la plata sumelor reprezentând repararea prejudiciului produs prin faptele identificate în hotărâre, ca atare, nu se mai poate relua cercetarea pentru a se determina dacă fapta acesteia reprezintă o cauză sau doar o condiție pentru producerea prejudiciului sau determinarea caracterului esențial sau neesențial al cauzei pentru producerea prejudiciului, care să ducă la exonerarea acesteia de la repararea prejudiciului, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a acelei hotărâri.

Împotriva acestei decizii, pârâta A. a formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Înaltei Curți la 10 ianuarie 2022, fiind fixat termen de judecată pentru soluționare la 24 februarie 2022.

În motivarea contestației în anulare, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatoarea a susținut că dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Contestatoarea a arătat că în vederea determinării aspectelor formale ale unei judecăți sunt relevante prevederile art. 148 alin. (1) C. proc. civ., din care rezultă că precizarea obiectului unei cereri reprezintă una dintre condițiile de formă care se impune a fi îndeplinită în legătură cu toate demersurile adresate instanțelor judecătorești.

Astfel, a susținut că atunci când eroarea instanței de judecată vizează obiectul demersului civil sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

De asemenea, a argumentat că eroarea materială există ca urmare a faptului că din cuprinsul deciziei contestate rezultă că instanța de recurs a considerat că cererea de chemare în judecată are ca obiect dreptul de regres al reclamantului, contrar conținutului său.

În dezvoltare, a arătat că reclamanta a solicitat obligarea pârâților la plata sumei e 11.371.315,75 RON, rezultată din diferența dintre suma de 14.613.062,54 RON plătită de Ministerul Sănătății urmare a executărilor silite și suma de 3.204.279,17 RON, sumă la care ministerul a fost obligat în urma deciziei penale nr. 537 din 2 aprilie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2010. Or, potrivit art. 1384 alin. (3) C. civ., regresul nu poate depăși partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul. Prin urmare, a susținut că esența acestei instituții juridice este împrejurarea ca reclamantul să individualizeze obligația de plată a despăgubirilor prin pretinderea unei sume de bani de la fiecare dintre pârâți.

Totodată, a evidențiat că în cererea de chemare în judecată nu s-a realizat o individualizare pecuniară personală în raport cu contribuția pârâților la producerea prejudiciului, motiv pentru care acest act de procedură este lipsit de caracteristica esențială a dreptului de regres.

Contestatoarea a precizat că instanța de recurs a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de dreptul de regres al reclamantului, fiind astfel în eroare cu privire la cauza cererii.

Conchizând, a mai arătat că este îndeplinită condiția caracterului material al erorii ca urmare a faptului că reprezentarea instanței de recurs asupra obiectului cererii de chemare în judecată este o constatare judiciară care nu a fost precedată de o analiză care să concluzioneze în sensul că dreptul de regres este fundamentul pretențiilor, ci instanța a pornit de la o premisă greșită.

Față de aceste argumente, contestatoare a solicitat admiterea contestației în anulare, anularea deciziei contestate, iar în rejudecare a solicitat să fie admisă cererea sa de recurs, cu cheltuieli de judecată.

Intimatul Ministerul Sănătății a comunicat întâmpinare la 22 februarie 2022, cu încălcarea termenului de 5 zile prevăzut de art. 508 alin. (2) C. proc. civ., înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție la 24 februarie 2022, ora 13:05, după închiderea dezbaterilor, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

Analizând contestația în anulare, din perspectiva admisibilității căii de atac, Înalta Curte constată următoarele:

Prin cererea supusă analizei s-a invocat, drept motiv al contestației în anulare, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., potrivit căruia hotărârile instanțelor de recurs pot fi atacate cu contestație în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei greșeli materiale.

Textul legal vizează greșeli materiale cu caracter procedural, esențiale, determinante pentru soluția pronunțată, greșeli care să fi dus la pronunțarea unei soluții eronate. Atât în practică, cât și în doctrină sunt considerate a fi erori materiale care să constituie potențiale motive de contestație în anulare: respingerea unui recurs ca tardiv, față de data înregistrării la instanță, deși la dosar se afla plicul cu data poștei din care rezulta că acesta fusese trimis în interiorul termenului de recurs, anularea unui recurs ca netimbrat, în pofida faptului că la dosar se află dovada achitării integrale a taxei judiciare de timbru, anularea unui recurs ca fiind formulat de către un mandatar fără procură, deși la dosarul cauzei se află atașată dovada mandatului dat de recurent etc.

Din conținutul deciziei contestate nu rezultă existența unor astfel de greșeli materiale care să ducă la anularea acesteia. Când instanța de judecată dă sau restabilește calificarea juridică a actelor și faptelor deduse judecății nu poate fi vorba de o greșeală materială în sensul textului legal, ci eventual de o greșeală de judecată. Or, prin intermediul contestației în anulare nu se poate tinde la valorificarea unei erori de judecată.

În speță, contestatoarea a formulat critici vizând eventuale greșeli de judecată, considerând că instanța de recurs, în mod eronat, a calificat cauza cererii de chemare în judecată ca fiind dreptul de regres.

În sensul dispozițiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., greșeala materială care deschide calea contestației în anulare vizează o eroare formală, evidentă, care, deși distinctă de eroarea materială care poate fi îndreptată în condițiile art. 442 C. proc. civ., nu poate fi inițiată pentru remedierea unor greșeli decurgând din calificarea cererii, aprecierea probelor, interpretarea unor dispoziții legale ori din stabilirea eronată a situației de fapt.

Astfel, noțiunea de greșeală materială nu trebuie să fie interpretată extensiv, pentru că, dacă s-ar permite un astfel de demers procedural, în realitate s-ar deschide calea unui veritabil recurs la recurs, adică reanalizarea aceluiași recurs prin redeschiderea unei judecăți soluționate definitiv, încălcându-se astfel securitatea raporturilor juridice, ceea ce legea nu permite.

Cum împrejurările reclamate de contestatoare nu se circumscriu motivului de contestație în anulare invocat, ci reprezintă adevărate motive de recurs, acestea nu pot fi supuse analizei în cadrul unei contestații în anulare, deoarece această cale extraordinară de atac tinde la retractarea unei hotărâri pentru înlăturarea neregularităților formale, expres și limitativ prevăzute de lege, săvârșite de instanță cu ocazia judecății, iar nu pentru că dezlegarea cauzei nu a fost bine soluționată, în conformitate cu opinia contestatoarei.

Pentru considerentele expuse, constatând că criticile deduse judecății nu se circumscriu motivului de contestație în anulare reglementat de dispozițiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că se impune respingerea contestației în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatoarea A. împotriva deciziei civile nr. 360 din 16 februarie 2021 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2017.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 24 februarie 2022.