ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 360/2021

Ședința publică din data de 16 februarie 2021

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a Civila, în dosarul nr. x/2017, Ministerul Sănătății a formulat acțiune în regres împotriva pârâților Spitalului Clinic de Obstetrică - Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu, Municipiul București, prin Primarul General, A., B., C., prin care a solicitat obligarea acestora la plata sumei de 11.371.315,75 RON rezultată din diferența dintre suma de 14.613.062,54 RON plătită de Ministerul Sănătății urmare executărilor silite, și suma de 3.204.279,17 RON, sumă la care Ministerul Sănătății a fost obligat în urma deciziei penale nr. 537 din data de 02 aprilie 2015, pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr. x/2010, în suma de 14.613.062,54 RON plătită de Ministerul Sănătăți sunt incluse cheltuielile de executare în cuantum de 224.805,73 RON.

La data de 31.01.2017, reclamantul Misterul Sănătății a formulat și depus precizare a cererii de chemare în judecată, prin care a solicitat de la fiecare dintre pârâți următoarele:

- Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu - suma de 1.209.472,176 RON;

- B. - suma de 3.628.416,528 RON;

- C. - suma de 3.628.416.528 RON;

- A. - suma de 3.628.416,528 RON;

- Municipiul București - a achitat mai mult decât cota de 1/12 ce îi revenea;

In subsidiar, în situația insolvabilității tuturor codebitorilor persoane fizice, Ministerul Sănătății și-a precizat acțiunea în sensul că ar avea de recuperat următoarele sume:

- suma de 847.834,773 RON de la codebitorul solvabil Primăria municipiului București;

- suma de 6.426.792,563 RON de la codebitorul solvabil Spitalului Clinic de Obstetrică - Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei de interes a cererii de chemare în judecată.

Prin cerere separată, reclamantul a formulat cerere de chemare în garanție a Primăriei Municipiului București, în calitate de ordonator de credite al Spitalului Clinic de Obstetrică - Ginecologie Prof. Dr. Panait Sarbu.

Prin sentința civilă nr. 687 din 10 aprilie 2018, Tribunalul București – secția a IlI-a Civilă a admis excepția lipsei de interes invocată de către pârâtul Municipiul București, prin întâmpinare și a respins, ca lipsită de interes, cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamantul Ministerul Sănătății în contradictoriu cu pârâtul municipiul București, prin Primarul General.

A admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată și precizată de către reclamantul Ministerul Sănătății, în contradictoriu cu pârâții Spitalul Clinic de Obstetrică - Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu, B., C. și A., a obligat pârâtul Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu la plata/restituirea către reclamant a sumei în cuantum de 1.209.472,176 de RON.

A obligat pârâta B. la plata/restituirea către reclamant a sumei în cuantum de 3.425.354,975 de RON.

A obligat pârâtul C. la plata/restituirea către reclamant a sumei în cuantum de 3.425.354,975 de RON.

A obligat pârâtul A. la plata/restituirea către reclamant a sumei în cuantum de 3.393.095,685 de RON.

A respins, în rest, cererea de chemare în judecată formulată și precizată, fără cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinței tribunalului au declarat apel pârâții Municipiul București prin Primarul General, A., C. și B..

Prin decizia nr. 1789A din 21 noiembrie 2019, Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă a admis apelul declarat de pârâta B. împotriva încheierilor din 26.01.2018, 23.02.2018 și a sentinței apelate.

A admis apelurile declarate de către pârâții A., C. și municipiul București, împotriva sentinței apelate.

A anulat în tot sentința apelată și încheierea din 23.02.2018, cât și în parte încheierea din 26.01.2018, și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, cu păstrarea dispoziției din încheierea din 26.01.2018 referitoare la respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâta B..

Împotriva deciziei nr. 1789A din 21 noiembrie 2019 a Curții de Apel București au declarat recurs pârâta B. și reclamantul Ministerul Sănătății, criticând soluția pentru nelegalitate.

Obligația de achitare a prejudiciului moral produs aparține deopotrivă și în mod egal celor 4 inculpați, dată fiind solidaritatea stabilită cu putere de lucru judecat prin dispozitivul hotărârii penale.

Latura civilă (în temeiul disp. art. 998 - art. 999 și art. 1003 C. civ.) a procesului penal (anume persoanele răspunzătoare, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre vinovăție și prejudiciu) a fost cercetată și stabilită definitiv prin decizia penală a Curții de Apel București nr. 537/02.04.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2010. În soluționarea laturii civile conform condițiilor de fapt și de drept specifice răspunderii civile delictuale, instanța penală nu a stabilit cote/proporții de culpă/răspundere civilă.

De altfel, raportat la ansamblul probator administrat în dosarul penal și, implicit, la considerentele hotărârilor penale intrate în puterea lucrului judecat chiar și sub aspectul soluționării și stabilirii condițiilor răspunderii civile delictuale tribunalul a constatat în mod corect că acțiunile/inacțiunile distincte și specifice ale celor 4 inculpați au fost deopotrivă necesare, dar și suficiente, prin ele însele, să contribuie cu aceeași gravitate/culpă, la producerea și epuizarea prejudiciului/vătămării morale constatate.

Totodată, solidaritatea este prevăzută și prin legea civilă, astfel că orice reținere a instanței de apel cu privire la gradele de vinovăție și cu privire la stabilirea unor sume de plată în funcție de anumite grade de vinovăție este nefondată.

În motivarea recursului s-au arătat, în esență, următoarele.

Soluția de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia este în contradicție cu art. 36 și art. 40 C. proc. civ., neexistând raport juridic de solidaritate între Minister și persoanele fizice chemate în judecată; calitatea procesuală pasivă în prezenta cauză o dețin doar pârâții municipiul București și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu, în calitate de codebitori ai raportului juridic născut între aceștia și Ministerul Sănătății, ca urmare a calității de parte responsabilă civilmente conform deciziei penale nr. 357/02.04.2015.

Motivarea instanței de apel contravine dispozițiilor art. 36 C. proc. civ. prin cererea introductivă, reclamantul a dedus judecății un raport juridic întemeiat pe art. 1384-1386 C. civ., însă aceasta nu a fost obligată în solidar la plata daunelor morale către părțile civile alături de Ministerul Sănătății, astfel că nu justifică calitatea procesuală pasivă în acțiunea în regres; Faptul că ministerul a plătit și cota de 3A care revenea persoanelor fizice nu poate fi decât un fapt juridic licit, în lipsa oricărui raport de solidaritate și/sau de prepușenie între Minister și persoanele fizice; or, în cazul faptelor juridice licite, dispozițiile art. 1384-1386 C. civ. nu sunt aplicabile; contrar susținerilor instanței de apel, dreptul legal de regres nu aparține, în temeiul art. 1384 C. civ., împotriva persoanelor efectiv răspunzătoare de producerea prejudiciului, decât celui ce răspunde pentru fapta altuia.

Însăși instanța de apel a reținut că prin cererea modificatoare depusă pentru termenul din 17.01.2017, reclamantul a invocat existența a două raporturi de solidaritate, și nu a unuia singur, încercând astfel modificarea cauzei acțiunii inițiale (acțiune în regres), cerere ce nu a putut fi însă primită, fiind formulată cu depășirea termenului procedural prevăzut pentru depunerea unei atare solicitări; prin reținerea acestui temei de drept și constatând, totodată, calitatea procesuală a acesteia în acțiunea în regres formulată de o parte responsabilă civilmente instanța a încălcat dispozițiile art. 40 C. proc. civ.

În subsidiar, solicită înlocuirea unor considerente din cuprinsul deciziei recurate, și anume paragraf 4, pagina 13, unde se reține că instanța de fond trebuia să determine cotele de contribuție ale fiecărei pârâte în funcție de gravitatea faptelor, de modalitatea de săvârșire a acestora, de comportamentul fiecărei părți în ceea ce privește evitarea producerii prejudiciului, de efortul depus pentru acoperirea prejudiciului. In conformitate cu art. 1052 vechiul C. civ. (preluat în art. 1383 noul C. civ.), în cazul pluralității de fapte ilicite fiecare autor va fi obligat să repare prejudiciul proporțional cu contribuția la cauzarea acestuia.

Intimatul-pârât Spitalul Clinic de Obstetrica si Ginecologie " PROF. DR. Panait Sârbu " a formulat întâmpinare la recursul declarat de recurenta B. si recurentul Ministerul Sănătății, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat si menținerea hotărârii nr. 1789A/21.11.2019 a Curții de Apel București.

Recurentul Ministerul Sănătății a formulat întâmpinare față de recursul formulat de B., solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Intimatul A. a formulat întâmpinare cu privire la recursul formulat de către Ministerul Sănătății, prin care a solicitat în principal, nulitatea recursului pentru neîncadrarea motivelor invocate in dispozițiile art. 488 din C. proc. civ. iar, în subsidiar, netemeinicia recursului cu consecința menținerii ca legala a deciziei civile nr. 1789 A din data de 21.11.2019 pronunțata de Curtea de Apel București.

Recurenta B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de recurs formulată de Ministerul Sănătății ca neîntemeiată;obligarea recurentului, Ministerul Sănătății, la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea din 24 noiembrie 2020 completul de filtru a admis în principiu recursurile declarate de reclamantul Ministerul Sănătății și de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1789A din 21 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă și a fixat termen de judecată la data de 2 februarie 2021, în ședință publică, cu citarea părților.

Înalta Curte a constatat nefondate recursurile pentru considerentele expuse mai jos.

Recursul formulat de către reclamantul Ministerul Sănătății este nefondat pentru următoarele considerente.

În ceea ce privește susținerea din recurs în sensul că obligația de achitare a prejudiciului moral produs, dată fiind solidaritatea ce decurge din legea civilă, aparține deopotrivă și în mod egal celor 4 inculpați, este de remarcat că recurentul nu a arătat prevederile legii civile care ar fi fost greșit interpretate de către instanța de apel când a reținut că era necesar pentru soluționarea acțiunii în regres stabilirea cotelor de contribuție ale fiecărei părți raportat la producerea prejudiciului.

Caracteristic obligațiilor solidare între debitori este faptul că toți sunt obligați la aceeași prestație, astfel încât fiecare poate să fie ținut separat pentru întreaga obligație, creditorul putând cere plata oricăruia dintre debitorii solidari, iar nu faptul că partea fiecăruia dintre debitori din prestația respectivă ar fi egală.

Dimpotrivă, potrivit art. 1052 C. civ. de la 1864: "obligația solidară, în privința creditorului, se împarte de drept între debitori; fiecare din ei nu este dator unul către altul decât numai partea sa", dispoziții care se regăsesc în prevederile art. 1383 Noul C. civ., și în mod similar și în cele ale art. 1384 alin. (3) teza a doua Noul C. civ.. Din acest text de lege se desprinde concluzia că legiuitorul a plecat de la premisa că aceste părți pot să nu fie egale.

În consecință, raportat la argumentele formulate, motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este nefondat.

Referitor la motivul de recurs prin care se susține încălcarea puterii de lucru judecat a deciziei penale a Curții de Apel București nr. 537/02.04.2015 pronunțată în dosarul nr. x/2010, sub aspectul soluționării laturii civile, ce va fi analizat prin raportare la prevederile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ. sunt de reținut următoarele.

Recurentul susține că din dispozitivul deciziei penale și considerentele sale ar rezulta că obligația de achitare a prejudiciului moral produs aparține deopotrivă și în mod egal celor 4 inculpați, dată fiind solidaritatea stabilită cu putere de lucru judecat.

Legat de acest aspect, este de reținut că prin decizia penală nr. 537/02.04.2015 a Curții de Apel București, pronunțată în dosarul nr. x/2010, au fost admise, în parte, acțiunile civile formulate și în baza art. 998 - 999 și art. 1003 C. civ. din 1864, au fost obligați în solidar inculpații Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sîrbu", B., C. și A., iar inculpatul Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sîrbu" și în solidar cu părțile responsabile Ministerul Sănătății și Municipiul București - prin primarul general, la plata următoarele sume de bani după cum urmează: (…).

Faptul că prin dispozitivul deciziei au fost obligați inculpații în solidar la plata despăgubirilor, nu înseamnă prin sine că instanța penală ar fi reținut o contribuție egală a celor patru inculpați la producerea prejudiciului. Răspunderea solidară prevăzută de art. 1003 C. civ. de la 1864, este reglementată față de victima prejudiciului, aceasta putându-se îndrepta împotriva oricăruia dintre cei obligați solidar pentru recuperarea, de regulă, a întregului prejudiciu, o distincție separată făcându-se în cazul în care doar în cazul unuia/unora dintre prepuși s-a reținut și răspunderea comitentului, în temeiul art. 1000 alin. (3) C. proc. civ.

În cazul acțiunii în regres, când unul dintre cei care au săvârșit fapta ilicită/faptele ilicite a fost urmărit pentru întreaga datorie, fiecare dintre autorii prejudiciului răspunde față de acesta în limitele părții de prejudiciu pe care a produs-o fiecare.

Or, din dispozitivul deciziei atacate nu rezultă că instanța penală ar fi reținut un grad de contribuție egală la producerea prejudiciului în cauză, simpla reținere a răspunderii solidare nefiind suficientă pentru a ajunge la această concluzie.

În ceea ce privește considerentele deciziei penale, recurentul a susținut că latura civilă (în temeiul disp. art. 998 - art. 999 și art. 1003 C. civ.) a procesului penal (anume persoanele răspunzătoare, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre vinovăție și prejudiciu) a fost cercetată și stabilită definitiv prin decizia penală și că în soluționarea laturii civile conform condițiilor de fapt și de drept specifice răspunderii civile delictuale, instanța penală nu a stabilit cote/proporții de culpă/răspundere civilă, acțiunile/inacțiunile distincte și specifice ale celor patru inculpați fiind deopotrivă necesare, dar și suficiente, prin ele însele, să contribuie cu aceeași gravitate/culpă, la producerea și epuizarea prejudiciului/vătămării morale constatate.

Legat de considerentele deciziei penale este de reținut că nici în cadrul acestora instanța penală nu a menționat în mod expres existența unui grad de contribuție egală la producerea prejudiciului în cauză în sarcina tuturor inculpaților, faptele ilicite (infracțiuni) reținute în sarcina fiecăruia, și care au contribuit la producerea prejudiciului, fiind diferite.

Faptul că instanța de apel nu a stabilit existența unor grade diferite de contribuție la producerea prejudiciului nu înseamnă că ar fi pornit de la premisa că această contribuție ar fi egală, atâta timp cât obiectul învestirii sale nu a fost acesta, reținerea raporturilor de solidaritate fiind cel mai probabil considerată suficientă ca modalitate de garantare a reparației prejudiciului în folosul victimelor.

De asemenea, pentru aceleași motive, nu rezultă vreo autoritate de lucru judecat sub acest aspect nici din perspectiva faptului că instanța penală a cercetat și stabilit definitiv persoanele răspunzătoare, prejudiciul, vinovăția și legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu.

Astfel, sunt nefondate motivele de recurs analizate din perspectiva prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., raportat la criticile formulate în fapt.

În ceea ce privește recursul formulat de pârâta B. sunt de reținut următoarele.

În ceea ce privește primul motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta pârâtă a criticat hotărârea atacată din perspectiva soluționării apelului privind soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a acesteia, invocând trei argumente principale, în susținerea încălcării art. 36 și art. 40 C. proc. civ.

În primul rând, recurenta a susținut că din dispozitivul deciziei penale nr. 537/02.04.2015, rezulta existența a două raporturi juridice de solidaritate: (1) raportul juridic între persoana juridică inculpată, Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Prof. dr. Panait Sârbu" și persoanele fizice inculpate, B., A., C. și (2) raportul juridic între Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Prof. dr. Panait Sârbu" și părțile responsabile civilmente, Ministerul Sănătății și Municipiul București și că prin urmare, reclamantul este codebitor în cel de-al doilea raport juridic, astfel încât solidaritatea subzistă doar între Ministerul Sănătății și ceilalți codebitori ai acestui raport, anume Municipiul București și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu".

Recurenta a susținut în continuare că, întrucât relațiile de solidaritate sunt stabilite doar față de acești doi codebitori, reclamantul Ministerul Sănătății, fiind terț desăvârșit față de primul raport juridic, care este stabilit doar între inculpați, rezultă că acesta nu se poate îndrepta decât împotriva codebitorilor solidari Municipiul București și Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu", astfel că întrucât recurenta nu a fost obligată în solidar la plata daunelor morale către părțile civile alături de Ministerul Sănătății (codebitor în cel de-al doilea raport juridic), rezultă că nu justifică calitate procesuală pasivă în prezenta cauză.

Sunt nefondate aceste susțineri pentru următoarele considerente.

Sunt nerelevante cele două raporturi de solidaritate diferite potrivit deciziei penale menționate anterior, pe de o parte, între inculpați, iar pe de altă parte, între inculpatul persoană juridică Spitalul Clinic de Obstetrica și Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu" și comitenții Ministerul Sănătății și Municipiul București, din perspectiva dreptului de regres ce face obiectul cererii de chemare în judecată, al comitentului care pretinde că a plătit mai mult decât partea care revenea prepusului său, împotriva celorlalte persoane care au participat la producerea prejudiciului.

Raporturile de solidaritate sunt stabilite în favoarea victimei, iar reclamantul nu cere plata întregii sume de la unul singur dintre participanți în temeiul vreunui raport de solidaritate, ci partea fiecăruia dintre pârâții, inculpați în procesul penal, în funcție de contribuția sa la producerea prejudiciului.

În al doilea rând, recurenta a susținut că motivarea instanței de apel contravine dispozițiilor art. 36 C. proc. civ., care definește calitatea procesuală prin raportare la "identitatea dintre părți și subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecății", în condițiile în care prin cererea introductivă reclamantul Ministerul Sănătății a dedus judecății un raport juridic întemeiat pe art. 1384-1386 C. civ., care definește dreptul de regres (însăși acțiunea formulată se numește acțiune în regres), iar art. 1384 Noul C. civ. vorbește despre "cel care răspunde pentru fapta altuia" și recunoaște acestei persoane dreptul de a se "întoarce împotriva celui care a cauzat prejudiciul", în timp ce Ministerul Sănătății este parte responsabilă civilmente pentru inculpatul persoană juridică Spital, iar nu pentru recurentă.

Recurenta a mai susținut că faptul că Ministerul Sănătății a plătit și cota care revenea persoanelor fizice nu poate fi decât un fapt juridic licit, în lipsa oricărui raport de solidaritate și/sau de prepușenie între Minister și persoanele fizice, iar în cazul faptelor juridice licite, dispozițiile art. 1384-1386 N. C. civ. nu sunt aplicabile, acestea fiind aplicabile în cazul reparării prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale.

Sunt nefondate aceste susțineri pentru următoarele considerente.

Recurenta pârâtă, în cadrul argumentației sale, s-a referit doar la prevederile alin. (1) al art. 1384 (Dreptul de regres) Noul C. civ., potrivit cărora: "Cel care răspunde pentru fapta altuia se poate întoarce împotriva aceluia care a cauzat prejudiciul, cu excepția cazului în care acesta din urmă nu este răspunzător pentru prejudiciul cauzat."

Totuși, situației de fapt în litigiu (fără a face o analiză separată dacă prezentei cauze îi sunt aplicabile prevederile C. civ. de la 1864 sau cele ale Noului C. civ., în funcție de data săvârșirii faptelor, întrucât nu face obiectul recursurilor această calificare), raportat la temeiul juridic al cererii de chemare în judecată, așa cum a fost reținut de instanța de apel, îi sunt aplicabile prevederile art. 1384 alin. (3) Noul C. civ., potrivit cărora: "Dacă prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, cel care, fiind răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit despăgubirea se poate întoarce și împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului sau, dacă va fi cazul, împotriva celor care răspund pentru acestea. În toate cazurile, regresul va fi limitat la ceea ce depășește partea ce revine persoanei pentru care se răspunde și nu poate depăși partea din despăgubire ce revine fiecăreia dintre persoanele împotriva cărora se exercită regresul."

Astfel, această normă juridică reglementează situația în care prejudiciul a fost cauzat de mai multe persoane, iar cel răspunzător pentru fapta uneia dintre ele, a plătit toată despăgubirea, prevăzând posibilitatea pentru acesta să se întoarcă și împotriva celorlalte persoane care au contribuit la cauzarea prejudiciului.

Or, tocmai aceasta este situația în speță, recurenta pârâtă fiind potrivit deciziei penale una dintre persoanele care au contribuit la cauzarea prejudiciului.

Aceeași era situația și pentru faptele petrecute înainte de intrarea în vigoare a noului C. civ., deși nu exista un text de lege în C. civ. de la 1864 care să reglementeze în mod expres această situație, potrivit jurisprudenței și doctrinei, prin aplicarea coroborată a prevederilor art. 1108 pct. 3 și a art. 1052, 1053 C. civ.

Problema dreptului de regres în temeiul gestiunii de afaceri s-a pus în doctrina C. civ. de la 1864 pentru a justifica posibilitatea comitentului plătitor de a-i urmări pe ceilalți comitenți pentru ceea ce a plătit pentru partea aferentă propriilor prepuși, ceea ce nu este cazul în litigiul de față.

În al treilea rând, recurenta a susținut că însăși instanța de apel reține că prin cererea modificatoare depusă pentru termenul din 17.01.2017, reclamantul a invocat "existența a doua raporturi de solidaritate si nu a unuia singur, precum în acțiunea inițiala, apreciind că despăgubirile ar fi doar în sarcina Spitalului și a celor trei persoane fizice (...) Curtea apreciază că reclamanta a dorit nu doar o modificare a câtimii sumelor pretinse de la pârâți, ci o modificare a înseși cauzei acțiunii inițiale, considerând că despăgubirile urmează a se stabili doar în sarcina a patru dintre pârâți, modificând ca atare și câtimea sumelor pretinse. Cauza acțiunii introductive o reprezintă acțiunea în regres, în baza art. 1384-1386 noul C. civ., cauză care nu a fost modificată în interiorul termenului procedural, impus de art. 204 alin. (1) noul C. proc. civ., aspect care trebuie avut în vedere de către instanță".

Totodată, instanța de apel însăși reține că "Municipiul București are calitatea de codebitor în raportul juridic născut între acesta și Ministerul Sănătății, drept urmare a calității de persoană responsabilă civilmente".

Recurenta pârâtă, în cadrul acestei susțineri nu a făcut altceva decât să redea anumite pasaje din hotărârea atacată, fără a aduce vreun argument suplimentar față de primele două analizate mai sus, ceea ce denotă că recurenta a înțeles să inducă ideea că primele două argumente ar fi confirmate chiar de cele reținute de instanța de apel în cadrul acestor pasaje.

Această susținere este nefondată.

Pasajele invocate reprezintă motivarea instanței de apel a constatării că cererea modificatoare depusă pentru termenul din 17.01.2017 este tardivă în tot, iar nu doar în parte cum reținuse prima instanță.

Pentru a justifica că modificarea depusă pentru termenul din 17.01.2017 reprezintă o modificare a însăși cauzei acțiunii inițiale, instanța de apel nu s-a bazat doar pe invocarea existenței a doua raporturi de solidaritate si nu a unuia singur, ci mai ales pe faptul că despăgubirile urmau a se stabili doar în sarcina a patru dintre pârâți, a Spitalului și a celor trei persoane fizice, iar nu și a comitenților, precum în cadrul cererii de chemare în judecată, unde s-a invocat ca temei al dreptului de regres art. 1384 Noul C. civ., iar reclamantul și-a asumat faptul că ar avea o contribuție proprie la cauzarea prejudiciului, conform art. 1384 alin. (4) Noul C. civ.

Așa cum s-a reținut în cadrul analizei primului argument principal, sunt nerelevante cele două raporturi de solidaritate diferite potrivit deciziei penale menționate anterior din perspectiva dreptului de regres ce face obiectul cererii de chemare în judecată, al comitentului care pretinde că a plătit mai mult decât partea care revenea prepusului său, împotriva celorlalte persoane care au participat la producerea prejudiciului.

În consecință, sunt nefondate motivele de recurs prin care se susține nelegala respingerea a apelului care viza soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive.

În ceea ce privește solicitarea de înlocuire a unor considerente din cuprinsul deciziei recurate, formulată în temeiul art. 461 alin. (2) C. proc. civ., sunt de reținut următoarele.

Recurenta a susținut ca fiind dezlegări greșite cele menționate în decizia atacată la pagina 13 paragraful 4: "instanța de fond trebuia să determine cotele de contribuție ale fiecărei pârâte în funcție de gravitatea faptelor, de modalitatea de săvârșire a acestora, de comportamentul fiecărei părți în ceea ce privește evitarea producerii prejudiciului, de efortul depus pentru acoperirea prejudiciului, raportându-se desigur și la legătura de cauzalitate cu rezultatul produs, și anume prejudiciul provocat prin incendiu".

Recurenta a susținut că în mod greșit instanța de apel a identificat drept criterii de determinare a contribuției fiecărei părți la producerea prejudiciului gravitatea faptelor, modalitatea de săvârșire a acestora, efortul depus pentru acoperirea/evitarea prejudiciului, care ar fi criterii de individualizare a pedepsei în materie penală, respectiv circumstanțe atenuante, când în realitate ar trebui să se determine măsura în care fiecare a participat la cauzarea prejudiciului.

Sub acest aspect este de reținut că instanța de apel, în cadrul acestui paragraf, a identificat în mod exemplificativ câteva elemente care ar putea contribui la determinarea cotelor de contribuție ale fiecărei părți la producerea prejudiciului. Faptul că aceste elemente reprezintă și criterii de individualizare a pedepsei în materie penală, respectiv circumstanțe atenuante nu înseamnă că nu ar putea fi utile și la determinarea cotei de contribuție a fiecărei părți la producerea prejudiciului, instanța de apel menționând și determinarea legăturii de cauzalitate cu rezultatul produs, și anume prejudiciul provocat prin incendiu.

Recurenta a mai susținut că instanța de apel nu ar fi arătat temeiul legal din care ar rezulta aceste criterii pentru determinarea contribuției la producerea prejudiciului, dar în același timp nu a reușit să identifice temeiul de drept din care ar rezulta propriile criterii de determinare a contribuției fiecărei părți la producerea prejudiciului.

Este de remarcat că dispozițiile art. 1003 și art. 1052 C. civ. de la 1864, identificate de către recurentă, din care ar rezulta că în cazul pluralității de fapte ilicite fiecare autor va fi obligat să repare prejudiciul proporțional cu contribuția la cauzarea acestuia, nu sunt de natură să susțină nelegalitatea considerentelor menționate de către recurentă din decizia atacată, atâta timp cât instanței de apel în repetate rânduri în cadrul motivării sale a menționat că "se impune analiza specifică a situației fiecărei părți pentru a se putea determina suma exactă din prejudiciul total pentru care fiecare dintre aceștia poate fi găsit responsabil civilmente", "în raporturile dintre codebitorii solidari, aceștia răspund proporțional cu gradul de culpă care a condus la producerea prejudiciului supus reparației, motiv pentru care stabilirea acestei culpe pentru fiecare codebitor reprezintă o chestiune esențială", "atunci când prejudiciul reprezintă consecința săvârșirii mai multor fapte ilicite, fiecare participant în parte poate fi obligat la reparație, dar numai în limitele în care propria sa faptă a contribuit la producerea prejudiciului, în temeiul principiului proporționalității contribuției tuturor celor ce au cauzat prejudiciul, fiind echitabil ca fiecare codebitor să răspundă în măsura dovedirii propriei implicări și a gravității acesteia, raportat la producerea prejudiciului, prin comparație și cu faptele celorlalți codebitori."

În ceea ce privește criteriile susținute de către recurentă referitoare la aptitudinea faptei de a fi calificată drept cauză sau condiție a prejudiciului cauzat sau determinarea caracterului esențial sau neesențial al fiecărei cauze în producerea prejudiciului, este de reținut că prin decizia penală, prin care s-a soluționat și latura civilă a litigiului, s-au constatat îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale pentru toți inculpații obligați la plata sumelor reprezentând repararea prejudiciului produs prin faptele identificate în hotărâre, ca atare, nu se mai poate relua cercetarea pentru a se determina dacă fapta acesteia reprezintă o cauză sau doar o condiție pentru producerea prejudiciului sau determinarea caracterului esențial sau neesențial al cauzei pentru producerea prejudiciului, care să ducă la exonerarea acesteia de la repararea prejudiciului, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat a acelei hotărâri.

Recurenta a mai susținut că un alt criteriu care trebuie avut în vedere pentru stabilirea contribuției la producerea prejudiciului este reprezentat de aptitudinea faptei unuia dintre comitenți de a reprezenta un eveniment de natură a înlătura total sau parțial producerea prejudiciului de către al codebitor.

Considerentele expuse anterior sunt valabile și pentru situația susținerii determinării împrejurării dacă faptele comitenților ar constitui cauze exoneratoare de la executarea obligației de reparare a prejudiciului, aceasta trecând peste faptul că nu se poate aplica prin analogie comitenților dispoziția specială referitoare la fapta victimei care a contribuit cu vinovăție la cauzarea sau la mărirea prejudiciului sau neevitarea acestuia și peste faptul că Ministerul Sănătății și Municipiul București răspund în calitate de comitenți, potrivit deciziei penale în cauză doar în raport de inculpatul persoană juridică Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Prof. Dr. Panait Sârbu (prepus), iar nu și față de ceilalți inculpați.

În ceea ce privește determinarea contribuției celor doi comitenți, Ministerul Sănătății și Municipiul București, la producerea prejudiciului, aceasta reprezintă una dintre indicațiile instanței de apel spre a fi determinată în rejudecare.

Astfel, este nefondat motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 461 alin. (2) C. proc. civ., neputându-se reține că sunt greșite dezlegările instanței de apel menționate de către recurentă.

În consecință, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul Ministerul Sănătății și de pârâta B. împotriva deciziei nr. 1789A din 21 noiembrie 2019 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 16 februarie 2021.