ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2040/2022

Ședința publică din data de 27 octombrie 2022

După deliberare, asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal la 11 mai 2022, sub nr. x/2022, petentul executor judecătoresc A., din cadrul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați "B.", a solicitat încuviințarea executării silite a debitorului Guvernul României, la solicitarea creditorului C..

În motivarea cererii, petentul a arătat că, prin cererea înregistrată la organul de executare la 6 mai 2022, creditorul a cerut punerea în executare a titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, prin care debitorul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării de acțiuni ale OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării deciziei, până la executarea obligației.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 666 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 995 din 18 mai 2021, Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel București a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 "Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc."

Interpretând aceste norme legale, Curtea de Apel București a apreciat că instanța care a soluționat fondul litigiului, de contencios administrativ, nu este instanță de executare, în mod necondiționat, ci doar atunci când obiectul cererii introductive constă în aplicarea, respectiv acordarea sancțiunii și a penalităților prevăzute la art. 24 din Legea nr. 554/2004.

În acest context, a reținut că cererea dedusă judecății nu are ca obiect aplicarea amenzii și acordarea penalităților prevăzute la art. 24 din Legea nr. 554/2004, ci încuviințarea executării silite. Astfel, a apreciat că sunt incidente prevederile art. 666 alin. (1) C. proc. civ. raportate la cele ale art. 651 alin. (1) din același act normativ, care conferă prerogativa de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite judecătoriei în a cărei circumscripție se află domiciliul sau, după caz, sediul debitorului.

Față de aceste considerente, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, în a cărei circumscripție se află sediul debitorului Guvernul României.

Prin sentința civilă nr. 6464 din 29 iunie 2022, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale invocate din oficiu și a declinat competenta de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a suspendat judecata pricinii și a înaintat dosarul către Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea soluționării acestuia.

Pentru a dispune astfel, Judecătoria Sectorului 1 București a reținut, în raport de obiectul cererii de încuviințare a executării silite, că, potrivit art. 24 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, "(1) Dacă, în urma admiterii acțiunii, autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar, în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii; (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege."

De asemenea, a constatat că art. 2 alin. (1) lit. ț) din Legea nr. 554/2004 prevede că instanța de executare în materia contenciosului administrativ este cea care a soluționat fondul litigiului, astfel încât a apreciat caracterul derogatoriu de la dreptul comun al acestor dispoziții legale, în sensul că instanța de executare nu este, în speță, judecătoria, conform art. 650 alin. (1) C. proc. civ., ci cea care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, respectiv Curtea de Apel București.

Judecătoria Sectorului 1 București a reținut că cererea formulată de petent a fost întemeiată, în mod expres, pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 544/2004, adică pe procedura specială reglementată de acest act normativ în materie de executare silită, astfel încât, o soluție pe fondul cererii poate fi pronunțată doar de instanța de executare competentă să intervină într-o asemenea procedură, care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț) coroborat cu art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, este instanța de contencios administrativ.

Aspectul conform căruia cererea petentului de încuviințare a executării silite în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 2370 din 8 mai 2019 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul nr. x/2015, prin urmărire directă - îndeplinirea obligației de a face - poate face sau nu obiectul procedurii speciale prevăzute de textele speciale reținute, a fost apreciat ca reprezentând o chestiune ce poate fi tranșată numai după stabilirea instanței competente să se pronunțe în procedura aleasă pentru formularea cererii.

Pentru aceste considerente, Judecătoria Sectorului 1 București a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Examinând conflictul negativ de competență, Înalta Curte reține că, în cauză, competența soluționării pricinii revine Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, în considerarea dispozițiilor legale și a următoarelor argumente:

Prin cererea adresată Biroului Executorilor Judecătorești Asociați "B." la 6 mai 2022, creditorul C. a solicitat executarea silită a debitorului Guvernul României în baza titlului executoriu reprezentat de decizia nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015.

În drept, cererea de executare silită a fost întemeiată pe dispozițiile art. 904 și următ. C. proc. civ. și pe cele ale art. 24 și următ. din Legea nr. 554/2004, fiind înregistrată pe rolul organului de executare sub nr. x/2022.

În baza acestei cereri și a prevederilor art. 666 alin. (1) și ale art. 903 și următ. C. proc. civ., organul de executare a solicitat Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal încuviințarea executării silite a titlului executoriu menționat.

Curtea de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 995 din 18 mai 2021, a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 București, apreciind că, potrivit dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanța care a soluționat fondul litigiului, de contencios administrativ, nu este instanță de executare, în mod necondiționat, ci doar atunci când obiectul cererii introductive constă în aplicarea, respectiv acordarea sancțiunii și a penalităților prevăzute la art. 24 din Legea nr. 554/2004.

Învestită prin declinare, Judecătoria Sectorului 1 București a apreciat că, dimpotrivă, cererea formulată de petent a fost întemeiată, în mod expres, pe dispozițiile art. 25 din Legea nr. 544/2004, respectiv pe procedura specială reglementată de acest act normativ în materie de executare silită, astfel încât, o soluție pe fondul cererii de încuviințare a executării silite poate fi pronunțată doar de instanța de executare competentă să intervină într-o asemenea procedură, care, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț) coroborat cu art. 24 și 25 din Legea nr. 554/2004, este cea de contencios administrativ.

Înalta Curte reține că titlul executoriu în baza căruia urmează a se efectua executarea silită este reprezentat de decizia nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. x/2015, prin care debitorul Guvernul României a fost obligat să adopte o hotărâre pentru punerea în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, în vederea vânzării acțiunilor OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea aplicării unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării deciziei, până la executarea obligației.

Reiese astfel că ceea ce creditorul a solicitat a se pune în executare silită este un titlu executoriu emis în procedura specială a Legii nr. 554/2004, ale cărei dispoziții au stat și la baza formulării cererii adresate organului de executare.

Înalta Curte reține că, potrivit dispozițiilor art. 22 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, hotărârile judecătorești definitive pronunțate potrivit acestei legi sunt titluri executorii.

Prevederile art. 24 alin. (1) din actul normativ menționat, care reglementează "Obligația executării" stipulează în sensul că, "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive se face de bunăvoie în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în termen de cel mult 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii; (2) În cazul în care debitorul nu execută de bunăvoie obligația sa, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de prezenta lege."

Art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că "Instanța de executare, care în materia contenciosului administrativ este, potrivit art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ, aplică, respectiv acordă sancțiunea și penalitățile prevăzute la art. 24 alin. (3), fără a fi nevoie de învestirea cu formulă executorie și de încuviințarea executării silite de către executorul judecătoresc."

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că instanța care a soluționat fondul litigiului este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, care, prin sentința civilă nr. 1901 din 26 iunie 2015 a respins, ca nefondată, cererea principală formulată de reclamanții D., C. ș.a. și cererile de intervenție ale intervenienților E., F., G. ș.a. prin care s-a solicitat obligarea pârâtului Guvernul României să adopte o hotărâre în vederea punerii în aplicare a dispozițiilor art. 9 din anexa la O.U.G. nr. 49/1997, astfel cum a fost modificat prin O.G. nr. 55/2003, pentru vânzarea acțiunilor OMV Petrom S.A., până la limita de 8% din capitalul social, la același preț la care au fost vândute acțiunile în cadrul procesului de privatizare, sub sancțiunea aplicării unor penalități de 1000 RON pe fiecare zi de întârziere, de la data pronunțării deciziei, până la executarea obligației.

Recursul declarat de părțile menționate a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal prin decizia nr. 2370 din 8 mai 2019, pronunțată în dosarul nr. x/2015.

În raport de aspectele expuse, Înalta Curte va avea în vedere, la stabilirea instanței competente să soluționeze cauza, dispozițiile art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora, în cazul neexecutării de bunăvoie de către creditor a obligației sale, aceasta se duce la îndeplinire prin executare silită, parcurgându-se procedura prevăzută de acest act normativ, temei de drept pe care petentul și-a întemeiat în mod expres cererea de executare silită, instanța de executare, în materia contenciosului administrativ, fiind, potrivit art. 25 alin. (1) coroborat cu art. 2 alin. (1) lit. ț), instanța care a soluționat fondul litigiului de contencios administrativ.

Aceste norme derogă de la dispozițiile legale de drept comun ale C. proc. civ., care reglementează instanța de executare în procedura executării silite (art. 651 C. proc. civ.) și se aplică prioritar, conform principiului de drept specialia generalibus derogant.

Cum instanța care a soluționat fondul litigiului este Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, dându-se eficiență dispozițiilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se constată că aceasta este instanța de executare în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în baza art. 135 alin. (4) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cererii de încuviințare a executării silite formulate de petentul executor judecătoresc A., din cadrul Biroului Executorilor Judecătorești Asociați "B.", în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 octombrie 2022.